HOTĂRÂRE nr. 1.262 din 8 decembrie 2010
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea scoaterii din funcţiune şi casării şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 20 decembrie 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, al art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, înregistrat la poziţia cu nr. M.F.P. 34.385, reevaluat conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.


    Articolul 2

    Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii situate în localitatea Tecuci, str. Gheorghe Petraşcu nr. 50, judeţul Galaţi, aflată în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 3

    Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiei prevăzute la art. 2 se va face în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acesteia, în condiţiile legii.


    Articolul 4

    După scoaterea din funcţiune şi casarea construcţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 5

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul administraţiei
    şi internelor,
    Constantin-Traian Igaş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 8 decembrie 2010.
    Nr. 1.262.


    Anexa 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilului a cărui valoare contabilă se modifică
    ca urmare a reevaluării
    Nr. MFP Denumirea imobilului Persoana juridică ce administrează imobilul Adresa imobilului Valoarea contabilă actualizată
    34.385 45-40 Ministerul Administraţiei şi Internelor - Unitatea Militară 0527 Galaţi Localitatea Tecuci, str. Gheorghe Petraşcu nr. 50, judeţul Galaţi 26.100.587,99


    Anexa 2
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a construcţiei aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi
    Internelor care trece din domeniul public al statului în domeniul privat
    al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acesteia
    Adresa imobilului Persoana juridică ce administrează imobilul Caracteristicile tehnice Numărul de înregistrare al imobi- lului depus la M.F.P.
    Localitatea Tecuci, str. Gheorghe Petraşcu nr. 50, judeţul Galaţi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Unitatea Militară 0527 Galaţi Pavilion 45-40-34 Suprafaţa construită = 429,00 mý Suprafaţa desfăşurată = 429,00 mý Valoarea contabilă - 204.204,00 lei 34.385 (parţial)

    _______