HOTĂRÂRE nr. 751 din 21 iulie 2010
privind măsurile de reorganizare a direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi stabilirea numărului de posturi
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 5 august 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) şi al art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor instituţii publice aflate în subordinea acestuia,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti, care se desfiinţează, precum şi a preluării activităţii de dezvoltare rurală de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţii pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finanţate integral de la bugetul de stat.


    Articolul 2

    (1) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti este de 1.255.
    (2) Numărul maxim de posturi pentru fiecare direcţie pentru agricultură judeţeană şi a municipiului Bucureşti se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (3) Structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.


    Articolul 3

    (1) Personalul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti este format din personalul fostelor direcţii pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi din cel preluat de la Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti.
    (2) Preluarea personalului de la Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti la direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, organizate conform prevederilor prezentei hotărâri, se va face în limita numărului de posturi aprobat.
    (3) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează prin decizie a directorului executiv, cu respectarea termenelor şi a procedurii stabilite de legea aplicabilă fiecărei categorii de funcţii.


    Articolul 4

    Patrimoniul Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti se preia de către direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza bilanţului contabil de închidere al instituţiilor care predau, însoţit de balanţa de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie şi celelalte anexe ce se întocmesc la finele anului, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 5

    (1) Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt responsabile cu implementarea la nivel judeţean a strategiei şi a Programului de guvernare în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe: fitosanitar, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale şi animale.
    (2) Pentru realizarea obiectivelor din domeniile de activitate, direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti exercită funcţia de autoritate competentă la nivel judeţean prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate.
    (3) Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti asigură colectarea, prelucrarea şi raportarea datelor statistice şi operative din domeniul de activitate, în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu.
    (4) Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti realizează inspecţiile tehnice din domeniul de activitate, în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu.
    (5) Atribuţiile specifice direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 10 zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 6

    (1) În subordinea direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti funcţionează oficii de studii pedologice şi agrochimice.
    (2) Oficiile de studii pedologice şi agrochimice judeţene se organizează şi funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, având denumirea prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (3) Coordonarea tehnică a oficiilor de studii pedologice şi agrochimice judeţene se asigură de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar cea ştiinţifică, de Institutul de Cercetări Pedologice şi Agrochimice.
    (4) Oficiile de studii pedologice şi agrochimice judeţene sunt instituţii publice finanţate din venituri proprii.
    (5) De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se alocă fonduri pentru finanţarea cheltuielilor anuale necesare elaborării studiilor pedologice şi agrochimice şi sistemului naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură, precum şi participării la organismele internaţionale de specialitate.


    Articolul 7

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 477/1990 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a altor unităţi agricole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 8 mai 1992, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Mihail Dumitru
    Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Mihai Constantin Şeitan
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 21 iulie 2010.
    Nr. 751.


    Anexa
    LISTA
    oficiilor de studii pedologice şi agrochimice
    1. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Alba
    2. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Arad
    3. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Argeş
    4. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Bacău
    5. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Bihor
    6. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Botoşani
    7. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Braşov
    8. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Brăila
    9. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Buzău
    10. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Călăraşi
    11. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Cluj
    12. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Constanţa
    13. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Dâmboviţa
    14. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Dolj
    15. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Galaţi
    16. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Bucureşti
    17. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Gorj
    18. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Harghita
    19. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Hunedoara
    20. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Ialomiţa
    21. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Iaşi
    22. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Maramureş
    23. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Mehedinţi
    24. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Mureş
    25. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Neamţ
    26. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Olt
    27. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Prahova
    28. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Satu Mare
    29. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Sălaj
    30. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Sibiu
    31. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Suceava
    32. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Teleorman
    33. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Timiş
    34. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Tulcea
    35. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Vaslui
    36. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Vâlcea
    37. Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Vrancea
    ----