ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013
pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 12 aprilie 2013



    Luând în considerare necesitatea completării bazei materiale de reprezentare şi protocol utilizate de beneficiarii prevăzuţi de lege, precum şi a stabilirii fondurilor necesare întreţinerii, conservării şi modernizării acesteia,
    reţinându-se interesul general al degrevării bugetului de stat de sumele plătite de către Senat, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvern şi Curtea Constituţională pentru acoperirea cheltuielilor cu administrarea şi funcţionarea bazei materiale de reprezentare şi protocol,
    având în vedere faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative, concretizate în utilizarea unor sume importante de la bugetul de stat pentru întreţinerea şi conservarea bazei materiale de reprezentare şi protocol, sume care ar putea fi utilizate pentru acoperirea unor necesităţi sociale stringente,
    în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 640/2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Titlul va avea următorul cuprins:
    "ORDONANŢĂ
    privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat»"
    2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Fondul locativ de protocol şi bunuri mobile se constituie din bunuri imobile şi mobile aflate în domeniul public al statului.
    (2) Administrarea fondului locativ de protocol şi bunuri mobile se face de către Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», denumită în continuare R.A. - A.P.P.S., care asigură evidenţa, punerea la dispoziţie, întreţinerea, repararea şi conservarea acestuia, în condiţiile legii."
    3. La articolul 2, partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - Fondul locativ de protocol şi bunuri mobile are următoarea destinaţie:".
    4. La articolul 2, litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol - pentru activităţile Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului României şi Curţii Constituţionale."
    5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol este constituită din case de oaspeţi, vile, palate şi construcţii speciale, cu terenul aferent pentru această destinaţie, situate în municipiul Bucureşti şi în unele judeţe, precum şi din bunuri mobile.
    (2) Bunurile mobile şi imobilele care constituie baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol, cu toate dotările aferente, sunt puse la dispoziţia autorităţilor publice prevăzute la art. 2 lit. c), la cererea acestora, de către R.A.-A.P.P.S., cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului."
    6. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Cheltuielile curente şi de capital pentru conservarea, protecţia, întreţinerea, repararea, funcţionarea, instruirea personalului specializat, consolidarea, modernizarea şi efectuarea investiţiilor necesare fondului locativ de protocol şi bunuri mobile se efectuează şi se suportă din fondurile R.A.-A.P.P.S."
    7. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.
    8. În tot cuprinsul ordonanţei, orice referire la noţiunea de "fond locativ de protocol" se înlocuieşte cu sintagma "fond locativ de protocol şi bunuri mobile".


    Articolul II

    (1) Se aprobă transmiterea bunurilor mobile, având datele tehnice prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul privat în domeniul public al statului.
    (2) Bunurile mobile şi imobile care constituie baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul III

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Hotărârea Guvernului nr. 126/2002 pentru stabilirea bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 20 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Secretarul general al Guvernului,
    Ion Moraru
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanţelor publice,
    Daniel Chiţoiu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Bucureşti, 10 aprilie 2013.
    Nr. 24.


    Anexa 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale bunurilor mobile care trec din domeniul privat
    în domeniul public al statului
    *Font 8*
    Nr. crt. Nr./data actului normativ în temeiul căruia au intrat bunurile în domeniul privat al statului Denumirea bunului care face obiectul actului normativ Temeiul legal din Legea nr. 213/1998 în baza căruia se face trecerea Ordonatorul/ Administratorul de la care se face trecerea (CIF şi denumire) Ordonatorul/ Administratorul la care trece bunul Datele de identificare ale bunului care face obiectul trecerii din domeniul privat al statului în domeniul public al statului
    1 Hotărârea Guvernului nr. 16/2013 Elicopter EC 155 B înmatriculat YR-MDH, serie 6637 art. 108 din Constituţia României, republicată; art. 8 din Legea nr. 213/1998 Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" CIF: 2351555 Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" CIF: 2351555 EC 155 B înmatriculat YR-MDH, serie 6637
    2 Hotărârea Guvernului nr. 16/2013 Simulator ENTROL FLIGHT SIMULATOR H 15 sn 001 FNPT II MCCH art. 108 din Constituţia României, republicată; art. 8 din Legea nr. 213/1998 Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" CIF: 2351555 Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" CIF: 2351555 ENTROL FLIGHT SIMULATOR H 15 sn 001 FNPT II MCCH


    Anexa 2
    LISTA
    bunurilor mobile şi imobile care fac parte din baza materială
    destinată activităţii de reprezentare şi protocol
    Nr. crt. Imobilul
    1. Complex "Lotus" cu vilele Nufărul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus şi anexele: piscina, băile reci, lac, debarcader, plaja şi terenul aferent în suprafaţă de 134.883,69 mp din Neptun-Mangalia, judeţul Constanţa
    2. Vila "Panseluţa" cu terenul aferent în suprafaţă de 12.073,66 mp din Neptun-Mangalia, judeţul Constanţa
    3. Complex Palat Olăneşti, compus din corp vechi şi corp nou, cabană, heliport, parc şi terenul aferent în suprafaţă de 107.687,21 mp din Olăneşti, Aleea Salcâmilor nr. 2, judeţul Vâlcea
    4. Vila "Carpaţi" cu garaj, construcţii speciale şi terenul aferent în suprafaţă de 14.152,50 mp din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 21, judeţul Braşov
    5. Vila "Postăvarul" cu construcţii speciale şi terenul aferent în suprafaţă de 11.746,60 mp din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, judeţul Braşov
    6. Vila "Izvorul" şi terenul aferent în suprafaţă de 11.308,60 mp din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 36, judeţul Braşov
    7. Vila "Covasna" cu terenul aferent în suprafaţă de 17.107,21 mp din Covasna, str. Valea Zânelor nr. 10, judeţul Covasna
    8. Complex Foişor, compus din: Palatul "Foişor", Casa Veche a Grădinii, Casa Nouă a Grădinii, Casa Păpuşii, sere, casă heliport, anexe şi construcţii speciale, parc şi pădure, cu terenul aferent în suprafaţă de 165.553,00 mp din Sinaia, Aleea Peleşului nr. 2, judeţul Prahova
    9. Complex Scroviştea, compus din: 4 vile, corp administrativ, corp gardă, club bazin, popicărie, cramă, piscicultură, pădure şi terenul aferent în suprafaţă de 25.618.000 mp din Scroviştea, Şos. Bucureşti-Ploieşti km 32, judeţul Ilfov
    10. Complex Palat Snagov, compus din palat, anexe poartă şi terenul aferent în suprafaţă de 253.580,00 mp din Snagov, judeţul Ilfov - parţial
    11. Palatul Primăverii 50 cu clădiri anexe (club şi spălătorie, cabine poartă şi garaj, depozit) şi terenul aferent în suprafaţă de 15.025,25 mp din municipiul Bucureşti, Bd. Primăverii nr. 50, sectorul 1
    12. Palatul Primăverii - Lac 1 cu anexe şi terenul aferent în suprafaţă de 33.346,59 mp din Bucureşti, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost nr. 5-13), sectorul 1
    13. Casa de oaspeţi - Lac 2 cu terenul aferent în suprafaţă de 36.199,36 mp din municipiul Bucureşti, str. Turgheniev nr. 22-24, sectorul 1
    14. Vila Dante, cu terenul aferent în suprafaţă de 4.240,30 mp, având supra- faţa construită de 1.387,70 mp, situat în str. Dante Aligheri nr. 11, sectorul 1, Bucureşti
    15. Construcţii satul Uzlina, comuna Murighiol, judeţul Tulcea, cu terenul aferent în suprafaţă de 31.100,00 mp, din care:
    - sală conferinţe - 396 mp;
    - bazin copii - 92 mp;
    - bazin adulţi - 114 mp;
    - bungalow - 99 mp;
    - bungalow - 99 mp;
    - bungalow - 99 mp;
    - bungalow - 99 mp;
    - umbrar barbeque - 43 mp;
    - cabană - 357 mp;
    - anexă - 8 mp;
    - cabană - 90 mp;
    - staţie de tratare a apei - 52 mp;
    - rezervor apă - 10 mp;
    - pavilion expunere păsări - 340 mp.
    16. Elicopter EC 155 B înmatriculat YR-MDH, serie 6637
    17. Simulator ENTROL FLIGHT SIMULATOR H 15 sn 001 FNPT II MCCH, replică a aparatului de zbor EUROCOPTER EC 155B

    ----------