ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 72 din 30 mai 2022pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 31 mai 2022
    Având în vedere intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia,
    ținând cont de faptul că editarea și distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic au fost demarate pentru acordarea sprijinului financiar începând cu luna iunie 2022,
    luând în considerare faptul că pentru o parte din categoriile de beneficiari există condiția unei limite de venituri până la care acestea sunt îndreptățite să beneficieze de sprijinul material,
    în considerarea faptului că verificarea veniturilor se realizează la nivelul Ministerului Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și că informațiile privind veniturile persoanelor fizice sunt disponibile la o anumită dată și pentru anumite perioade, iar actul normativ în forma actuală nu face distincție între categoriile de venituri lunare, trimestriale sau anuale,
    ținând cont de faptul că acordarea sprijinului material este suportată atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene nerambursabile pentru care este necesar să fie stabilite condiții de eligibilitate clare și verificabile,
    luând în considerare că elementele menționate mai sus vizează interesul public, iar pentru a asigura îndeplinirea obiectivului asumat de evitare a riscului de deprivare materială severă, precum și riscul de sărăcire extremă pentru persoanele vulnerabile vizate de actul normativ, însă și de evitare a angajării unor cheltuieli nejustificate din bugetul de stat și din fondurile europene alocate, se impun adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență și modificarea, în consecință, a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 468 din 10 mai 2022, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (1), literele a)-d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
    b) persoanele - copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
    c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
    d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
    2. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 4
    (1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin venituri, în cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-d), se înțeleg:
    a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;
    b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;
    c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale;
    d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;
    e) indemnizația de acomodare acordată în baza Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    f) indemnizația pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
    g) venituri din activități independente, definite conform art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
    h) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform art. 70 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    i) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    j) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    k) venituri din investiții, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    l) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    m) venituri din premii și jocuri de noroc, definite la art. 108 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    n) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) În vederea verificării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin instituțiile din subordinea/autoritatea acestuia, a încadrării nivelului veniturilor beneficiarilor în limita de venituri lunare prevăzută la art. 3 alin. (1) și pe baza listelor transmise de acestea referitoare la persoanele fizice potențiale beneficiare ale sprijinului material acordat sub forma tichetului social, Agenția Națională de Administrare Fiscală determină nivelul venitului lunar realizat, atât din România, cât și din străinătate, potrivit următoarelor reguli:
    a) în cazul veniturilor pentru care se datorează impozit pe venit, nivelul venitului luat în calcul în vederea determinării venitului lunar realizat se stabilește prin deducerea din baza impozabilă determinată potrivit regulilor din fiecare categorie de venituri cuprinsă în titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, a impozitului datorat;
    b) în cazul veniturilor scutite potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nivelul venitului luat în calcul în vederea stabilirii venitului lunar realizat este egal cu baza de calcul al impozitului pentru care se aplică scutirea de la plata impozitului pe venit;
    c) la stabilirea venitului lunar realizat pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. g)-n) nu se iau în calcul veniturile neimpozabile reglementate astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    d) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. g), h) și j)-n), la stabilirea venitului lunar realizat se iau în calcul veniturile cumulate realizate în anul 2021; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a veniturilor realizate cumulate la nivelul anului 2021, stabilite potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c);
    e) pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor prevăzute la alin. (1) lit. i), la stabilirea venitului lunar realizat se ia în calcul totalul veniturilor realizate în anul 2022, aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2022 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material, determinat potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c); în situația în care declararea veniturilor se face trimestrial potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, vor fi utilizate informațiile referitoare la veniturile aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2022 și ultima lună pentru care s-a depus de către plătitorul de venit declarația prevăzută la art. 147 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea totalului veniturilor realizate în anul 2022 la numărul de luni cuprinse în perioada ianuarie 2022 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material inclusiv, indiferent dacă în lunile respective au fost sau nu realizate venituri din salarii și asimilate salariilor;
    f) venitul lunar realizat, utilizat la verificarea încadrării în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1), se determină prin cumularea venitului lunar calculat potrivit lit. d), pentru veniturile realizate în anul 2021, cu venitul lunar determinat potrivit lit. e), pentru veniturile realizate în anul 2022.
    3. La articolul 9, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins: (9) După determinarea de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a venitului lunar realizat potrivit prevederilor art. 4 alin. (2), informațiile respective se transmit, potrivit dispozițiilor art. 70^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în vederea verificării, prin instituțiile din subordinea/autoritatea acestuia, a încadrării nivelului veniturilor realizate de beneficiari în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1).4. La articolul 13, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: (2^1) Pentru toate cazurile în care beneficiarii sprijinului material nu se regăsesc cu adresă în situațiile centralizatoare prevăzute la art. 10 alin. (1), tichetele sociale pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde se distribuie prin primăria, respectiv serviciul public de asistență socială în a cărui rază teritorială au fost identificați, în condițiile alin. (2).


    Articolul II

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 10 mai 2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Carmen Moraru
    secretar de stat
    p. Ministrul finanțelor,
    Mihai Diaconu,
    secretar de stat

    București, 30 mai 2022.
    Nr. 72.
    -----