LEGE nr. 178 din 4 noiembrie 1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești***)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 10 noiembrie 1997
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1
    (1) Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Național Anticorupție sunt autorizate să folosească, pe bază de contracte civile pentru prestări de servicii, interpreți și traducători pentru efectuarea traducerilor în și din limbi străine.
    --------------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (2) Instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și organele de cercetare penală utilizează interpreți și traducători, în condițiile stabilite de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă, după caz, precum și de Legea nr. 189/2003
    privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, de Legea nr. 302/2004
    privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și de tratatele internaționale ratificate de România.
    --------------
    Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (3) Birourile notarilor publici utilizează interpreți și traducători în condițiile stabilite de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.(4) Avocații pot angaja și utiliza interpreți și traducători în scopul exercitării profesiei, potrivit legii.


    Articolul 2

    Activitatea de interpret și traducător pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, pentru avocați și executori judecătorești se efectuează de către persoane atestate în profesie și autorizate de Ministerul Justiției.
    --------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 1^1.


    Articolul 3*)

    Autorizarea ca interpret și traducător, care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute la art. 1, se dobândește, la cerere, de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
    --------------
    Partea introductivă a art. 3 a fost modificată de art. II din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător și/sau interpret" cu expresia "traducător și interpret".
    a) este cetățean român, cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene;
    --------------
    Litera a) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.

    b) abrogată;
    --------------
    Litera b) a art. 3 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.

    c) este atestat de către Ministerul Culturii ca traducător pentru specialitatea științe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea și din limba străină în limba română;
    ----------
    Lit. c) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 76 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016.

    d) abrogată;
    --------------
    Litera d) a art. 3 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    e) este apt din punct de vedere medical;
    f) nu are antecedente penale.
    --------------
    Litera f) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004.


    Articolul 3^1
    (1) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot desfășura activitatea de interpret și traducător pentru organele prevăzute la art. 1, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în regim de autorizare sau în regim de luare în evidență.(2) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot fi autorizați ca interpreți și traducători în aceleași condiții ca și cetățenii români, putând dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 lit. e) și f) și cu documente emise/eliberate de autoritățile statului membru de origine sau de proveniență.
    ----------
    Alin. (2) al art. 3^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 76 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016.
    (3) Procedura autorizării nu se aplică cetățeanului unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, stabilit în România, care este autorizat ca interpret și traducător în specialitatea științe juridice de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de proveniență.(4) Cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, autorizat în specialitatea științe juridice și care exercită în mod legal această profesie în statul membru de origine sau de proveniență, poate presta temporar sau ocazional, pe teritoriul României, activitățile specifice profesiei de interpret sau traducător autorizat, fără îndeplinirea procedurii și condițiilor de autorizare prevăzute la art. 3.(5) În cazurile prevăzute la alin. (3) și (4), pentru exercitarea profesiei nu este necesară dovedirea cunoașterii limbii oficiale a statului al cărui cetățean este străinul.(6) În aplicarea prevederilor alin. (3) și (4), Ministerul Justiției recunoaște certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret și traducător autorizat în specialitatea științe juridice, emise/eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență.(7) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să aibă cunoștințele de limbă română necesare exercitării profesiei, a căror dovadă se face cu acte din care rezultă că au absolvit o formă de învățământ în limba română sau cu certificate de competență lingvistică.(8) În cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza și prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieței interne, în condițiile legii.(9) Prevederile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Legii nr. 200/2004
    privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
    --------------
    Art. 3^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.


    Articolul 4
    (1) Cererea de autorizare ca interpret și traducător care urmează a fi folosit de organele prevăzute la art. 1 se adresează Ministerului Justiției și va fi însoțită de actele doveditoare privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3.(2) Autorizarea se acordă prin ordin al ministrului justiției în cel mult 30 de zile calendaristice de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor legale de autorizare.(3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse inițial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum și durata acestei prelungiri trebuie motivate și notificate solicitantului înainte de expirarea termenului inițial.(4) În cazul în care solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau cererea formulată de acesta nu este însoțită de actele doveditoare, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, comunică părții interesate refuzul de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.(5) Decizia de refuz sau de retragere a autorizației de interpret ori traducător poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.(6) Forma și conținutul autorizației se vor stabili prin ordin al ministrului justiției.
    --------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.


    Articolul 5
    (1) Ministerul Justiției întocmește listele cu interpreții și traducătorii autorizați, precum și cu cei prevăzuți la art. 6 1 alin. (4), pe care le comunică Consiliului Superior al Magistraturii, înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului Național Anticorupție și curților de apel.(2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va comunica listele cu interpreții și traducătorii autorizați parchetelor din subordine.(3) Curțile de apel vor transmite aceste liste tribunalelor și judecătoriilor din circumscripțiile lor.(4) Listele se comunică, de asemenea, Ministerului Administrației și Internelor, Uniunii Naționale a Notarilor Publici, Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care le vor aduce la cunoștință, după caz, organelor de cercetare penală din subordine, birourilor notarilor publici, barourilor de avocați și birourilor executorilor judecătorești.(5) Actualizarea listelor prevăzute la alin. (1)-(4) se va face periodic, în funcție de autorizarea unor noi persoane sau de încetarea calității de interpret ori de traducător autorizat.
    --------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 4^1.


    Articolul 5^1
    (1) Calitatea de interpret și traducător autorizat, dobândită în temeiul prezentei legi, poate fi suspendată, prin ordin al ministrului justiției, la cererea interpretului și traducătorului sau din oficiu:
    a) pentru motive temeinic justificate, numai la cererea interpretului și traducătorului autorizat;
    b) în cazul arestării preventive a interpretului și traducătorului autorizat, până la încetarea măsurii;
    c) în cazul arestului la domiciliu al interpretului și traducătorului autorizat, până la încetarea măsurii.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), organul judiciar care a dispus măsura are obligația de a comunica Ministerului Justiției, de îndată, actul procedural prin care s-a dispus, s-a menținut ori s-a prelungit măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu a unui interpret și traducător autorizat.(3) Ordinul ministrului justiției de suspendare a calității interpretului și traducătorului autorizat poate fi atacat la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.(4) Încetarea suspendării calității de interpret și traducător autorizat se dispune prin ordin al ministrului justiției, la cererea interpretului și traducătorului autorizat sau din oficiu, în cazul în care au dispărut împrejurările care au determinat-o. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
    ----------
    Art. 5^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 76 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016.


    Articolul 6
    (1) Autorizarea ca interpret și traducător, dobândită în condițiile prezentei legi, încetează în următoarele cazuri:
    --------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de art. II din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător și/sau interpret" cu expresia "traducător și interpret".
    a) la cerere;
    b) dacă cel în cauză nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 3;
    b^1) pentru lipsa sau restrângerea capacității de exercițiu;
    --------------
    Litera b^1) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.

    c) în cazul în care a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în legătură cu exercițiul profesiei;
    --------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    d) pentru incapacitate profesională, sesizată în scris de beneficiar;
    e) pentru două refuzuri nejustificate, în termen de un an, de a presta serviciile solicitate;
    --------------
    Litera e) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^1.

    f) prin deces.
    (2) Existența cazurilor prevăzute la alin. (1) se verifică de Ministerul Justiției, se constată prin ordin al ministrului justiției și se comunică persoanei în cauză, cu excepția situației prevăzute la lit. f).(3) Sesizarea Ministerului Justiției se va face pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), b^1), c), e) și f) de către organele prevăzute la art. 1, precum și de orice altă persoană interesată.
    --------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (4) În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare a traducătorului și interpretului pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în legătură cu exercițiul profesiei, instanța judecătorească are obligația de a transmite Ministerului Justiției copia certificată pentru conformitate cu originalul a hotărârii judecătorești.
    --------------
    Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004.


    Articolul 6^1
    (1) Interpreții și traducătorii autorizați în condițiile prezentei legi sunt obligați să solicite, în termen de 60 de zile de la data autorizării, luarea în evidență la tribunalul în circumscripția căruia domiciliază.
    --------------
    Alin. (1) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^2.
    (1^1) Interpreții și traducătorii autorizați potrivit prezentei legi au obligația să notifice emitentului autorizației, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, orice schimbări ale situației lor în urma cărora condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite.
    --------------
    Alin. (1^1) al art. 6^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (2) În cazul în care interpreții și traducătorii își schimbă numele, domiciliul, reședința sau numărul de telefon, au obligația să aducă la cunoștință această situație, în termen de 60 de zile de la data modificării, Ministerului Justiției și tribunalului unde sunt luați în evidență.
    --------------
    Alin. (2) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^2.
    (3) Până la data îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(2), interpreții și traducătorii nu pot desfășura activitatea reglementată de prezenta lege.
    --------------
    Alin. (3) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (4) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori aparținând Confederației Elvețiene, prevăzuți la art. 3^1 alin. (3) și (4), pentru a presta activitate de interpret și traducător, în condițiile prezentei legi, vor fi luați, la cerere, în evidența direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și, după caz, a tribunalului în circumscripția căruia sunt stabiliți.
    --------------
    Alin. (4) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 6^1 a fost modificat de art. II din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător și/sau interpret" cu expresia "traducător și interpret".


    Articolul 6^2

    Interpreții și traducătorii autorizați au obligația să respecte confidențialitatea cu privire la faptele, informațiile și documentele de care iau cunoștință în exercitarea activității, atât pe durata deținerii calității, cât și după încetarea acesteia, cu excepția cazurilor în care legea sau partea interesată de păstrarea confidențialității îi eliberează de această obligație.
    ----------
    Art. 6^2 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 76 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016.


    Articolul 7
    (1) Tarifele pentru plata interpreților și traducătorilor autorizați folosiți de organele prevăzute la art. 1 se vor stabili și se vor indexa anual, în funcție de indicele ratei inflației, prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice. Tarifele pentru plata interpreților nu pot fi mai mici de 200.000 lei pe oră.
    --------------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (2) Onorariul traducătorilor și interpreților folosiți de organele prevăzute la art. 1 se va stabili prin ordonanța sau încheierea de numire a traducătorului și interpretului, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală sau prin contract civil pentru prestări de servicii, potrivit legii.(3) Tarifele prevăzute la alin. (1) se vor majora astfel:
    a) cu 50% pentru traducerile din sau într-o limbă orientală (japoneză, chineză etc.) sau rar folosită;
    b) cu 50% pentru traducerile efectuate în regim de urgență (24-48 de ore);
    c) cu 100% pentru traducerile efectuate simultan la cască, la instanțele judecătorești, la organele de cercetare penală și la parchete;
    --------------
    Litera c) a alin. (3) al art. 7 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    d) cu 100% atunci când interpreții și traducătorii vor fi solicitați în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale sau în alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, precum și pentru prestațiile efectuate între orele 22,00-6,00.
    --------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.


    Articolul 8

    Abrogat.
    --------------
    Art. 8 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.


    Articolul 9

    Abrogat.
    --------------
    Art. 9 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.


    Articolul 10
    (1) Interpreții și traducătorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și de organele de cercetare penală, au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuința și a altor cheltuieli necesare, potrivit prevederilor Codului de procedura penală.(2) Interpreții și traducătorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de Ministerul Justiției, beneficiază de cheltuieli de transport, cazare și diurna potrivit dispozițiilor legale aplicabile în unitățile bugetare.


    Articolul 11

    Tarifele prevăzute în prezenta lege sunt brute și impozabile în condițiile legii.


    Articolul 12

    Abrogat.
    --------------
    Art. 12 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.


    Articolul 13

    Ministerul Justiției va adopta regulamentul de aplicare a prezentei legi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.


    Articolul 14

    Până la obținerea autorizării, potrivit prezentei legi, interpreții și traducătorii solicitați de instituțiile prevăzute la art. 1 pot desfășura în continuare aceasta activitate, cu condiția îndeplinirii prevederilor art. 3.


    Articolul 15
    (1) În cazurile în care nu există interpreți și traducători autorizați potrivit prezentei legi, pentru a se asigura exercitarea drepturilor și atribuțiilor recunoscute de lege organele prevăzute la art. 1 pot folosi persoane de încredere care cunosc limbile din/și în care se face traducerea și/sau interpretarea și pe care le folosesc în mod curent sau profesional.(2) Plata pentru activitatea de interpret și traducător depusă de cei prevăzuți la alin. (1) se face în condițiile prevăzute de prezenta lege pentru interpreții și traducătorii autorizați.
    --------------
    Art. 15 a fost introdus de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 80 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.


    Articolul 16

    Prevederile prezentei legi se completează, cu privire la procedurile și formalitățile de autorizare, precum și exercitarea profesiei de interpret și traducător autorizat, cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009
    privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România.
    --------------
    Art. 16 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.

    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 14 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VASILE LUPU

    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI
    RADU VASILE


    Anexă

    Abrogată
    --------------
    Anexa a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    ----------------