CONVENŢIA EUROPEANĂ DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL*) din 21 aprilie 1961
EMITENT
  • ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 12 din 25 iunie 1963


    Notă *) Traducere din limba franceza.
    Subsemnaţii, autorizaţi în cuvenită forma, reuniti sub auspiciile Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite,
    Constatind ca la 10 iunie 1958, în urma Conferintei Naţiunilor Unite privind Arbitrajul Comercial Internaţional, a fost semnată la New York Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.
    În dorinţa de a contribui la dezvoltarea comerţului european, prin înlăturarea, în măsura posibilităţilor, a unor dificultăţi susceptibile de a împiedica organizarea şi funcţionarea arbitrajului comercial internaţional în relaţiile dintre persoanele fizice sau juridice din diferite tari ale Europei,
    Au convenit asupra următoarelor dispoziţii:

    Articolul 1

    Domeniul de aplicare a Convenţiei
    1. Prezenta Convenţie se aplică:
    a) convenţiilor de arbitraj încheiate, pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţ internaţional, între persoanele fizice sau juridice avînd, în momentul încheierii Convenţiei, reşedinţa lor obişnuită sau sediul în State Contractante diferite;
    b) procedurilor şi sentinţelor arbitrale întemeiate pe convenţiile arătate la paragraful 1 lit. a din acest articol.
    2. În sensul prezentei Convenţii se înţelege prin:
    a) "convenţie de arbitraj", fie o clauza compromisorie înscrisă într-un contract, fie un compromis, contractul sau compromisul fiind semnate de părţi sau conţinute într-un schimb de scrisori, de telegrame sau de comunicări prin telex şi, în raporturile între tari ale căror legi nu impun forma scrisă pentru convenţia de arbitraj, orice convenţie încheiată în formele permise de aceste legi;
    b) "arbitraj", reglementarea litigiilor nu numai de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate (arbitraj ad-hoc), ci şi de către instituţii permanente de arbitraj;
    c) "sediu", locul unde este situata întreprinderea care a încheiat convenţia de arbitraj.


    Articolul 2

    Capacitatea persoanelor juridice de drept public de a se supune arbitrajului
    1. În cazurile prevăzute de articolul I, paragraful 1 al prezentei Convenţii, persoanele juridice calificate, prin legea care le este aplicabilă, drept "persoane juridice de drept public", au facultatea de a încheia în mod valabil convenţii de arbitraj.
    2. În momentul semnării sau ratificării prezentei Convenţii ori aderării la ea, orice stat va putea declara ca limitează aceasta facultate, în condiţiile precizate în declaraţia sa.


    Articolul 3

    Capacitatea străinilor de a fi arbitri
    În arbitrajele supuse prezentei Convenţii, străinii pot fi desemnaţi ca arbitri.


    Articolul 4

    Organizarea arbitrajului
    1. Părţile la o convenţie de arbitraj sînt libere sa prevadă:
    a) ca litigiile lor vor fi supuse unei instituţii permanente de arbitraj; în acest caz, arbitrajul se va desfăşura în conformitate cu Regulamentul instituţiei desemnate; sau
    b) ca litigiile lor vor fi supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc; în acest caz, părţile vor avea în special facultatea
    i. de a desemna arbitrii sau de a stabili modalităţile potrivit cărora vor fi desemnaţi arbitrii în caz de litigiu;
    îi. de a determina locul arbitrajului;
    iii. de a fixa regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii.
    2. Dacă părţile au înţeles sa supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc şi dacă într-un termen de 30 de zile de la data notificării cererii de arbitraj către pîrît, una din părţi nu şi-a desemnat arbitrul sau, acesta va fi desemnat, dacă nu exista înţelegere contrară, la cererea celeilalte părţi, de către Preşedintele Camerei de Comerţ competente a tarii în care partea în culpa are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reşedinţa sa obişnuită sau sediul. Prezentul paragraf se aplică şi la înlocuirea arbitrilor desemnaţi de către o parte sau de către Preşedintele Camerei de Comerţ mai sus vizata.
    3. Dacă părţile au hotărît sa supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc printr-unul sau mai mulţi arbitri fără ca convenţia de arbitraj sa conţină indicaţii în legătură cu măsurile necesare pentru organizarea arbitrajului, cum ar fi cele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, aceste măsuri vor fi luate, dacă părţile nu se înţeleg în aceasta privinta şi sub rezerva cazului menţionat la paragraful 2 de mai sus, de către arbitrul sau arbitrii deja desemnaţi. În lipsa unui acord între părţi asupra desemnării arbitrului unic sau în lipsa acordului între arbitri asupra măsurilor de luat, reclamantul va putea să se adreseze, pentru luarea acestor măsuri, dacă părţile au hotărît locul arbitrajului, la alegerea sa, fie Preşedintelui Camerei de Comerţ competente a tarii unde se afla locul ales de părţi, fie Preşedintelui Camerei de Comerţ competente a tarii în care pîrîtul îşi are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reşedinţa sa obişnuită sau sediul sau; dacă părţile nu s-au înţeles asupra locului arbitrajului, reclamantul se va putea adresa, la alegerea sa, fie Preşedintelui Camerei de Comerţ competente a tarii în care pîrîtul îşi are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reşedinţa sa obişnuită sau sediul sau, fie Comitetului Special a cărui compunere şi modalitate de funcţionare sînt determinate prin anexa la prezenta Convenţie. Dacă reclamantul nu-şi exercită drepturile care-i sînt acordate prin prezentul paragraf, aceste drepturi vor putea fi exercitate de către pîrît sau de către arbitri.
    4. Preşedintele sau Comitetul Special sesizati vor putea proceda, după caz,
    a) la desemnarea arbitrului unic, a arbitrului preşedinte, a supraarbitrului sau a arbitrului terţ;
    b) la înlocuirea unuia sau a mai multor arbitri desemnaţi după o alta procedura decît cea prevăzută la paragraful 2 al prezentului articol;
    c) la determinarea locului arbitrajului, subintelegindu-se ca arbitrii pot sa aleagă un alt loc de arbitraj;
    d) la stabilirea directa, sau prin referire la regulamentul unei instituţii arbitrale permanente, a regulilor de procedura care trebuie respectate de arbitri, dacă aceştia nu şi-au fixat regulile lor de procedura, în lipsa unui acord între părţi în aceasta privinta.
    5. Dacă părţile au convenit sa supună reglementarea litigiilor unei instituţii arbitrale permanente fără a desemna aceasta instituţie şi nu se înţeleg asupra acestei desemnari, reclamantul va putea sa ceara aceasta desemnare în conformitate cu procedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus.
    6. Dacă convenţia de arbitraj nu conţine nici o indicaţie asupra modului de arbitraj (arbitraj printr-o instituţie permanenta de arbitraj sau arbitraj ad-hoc) căruia părţile s-au înţeles sa supună litigiul lor şi dacă părţile nu cad de acord asupra acestei chestiuni, reclamantul va avea facultatea de a recurge, în aceasta privinta, la procedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus. Preşedintele Camerei de Comerţ competente sau Comitetul Special pot, fie sa îndrepte părţile la o instituţie permanenta de arbitraj, fie să le invite să-şi desemneze arbitrii, într-un termen pe care îl vor fixa părţilor, şi sa convină în acelaşi termen asupra măsurilor necesare funcţionarii arbitrajului. În acest din urmă caz, vor fi aplicabile paragrafele 2, 3 şi 4 din prezentul articol.
    7. Dacă în termen de 60 de zile din momentul în care a fost sesizat cu una din cererile enumerate la paragrafele 2, 3, 4, 5 şi 6 ale acestui articol, Preşedintele Camerei de Comerţ desemnat în baza unuia din aceste paragrafe, n-a dat urmare cererii, reclamantul va putea să se adreseze Comitetului Special pentru ca acesta să-şi asume funcţiile care nu au fost îndeplinite.


    Articolul 5

    Declinarea competentei arbitrale
    1. Partea care înţelege sa ridice o excepţie intemeiata pe incompetenta arbitrului trebuie, cînd este vorba de excepţii întemeiate pe inexistenta, nulitatea sau caducitatea convenţiei de arbitraj, să facă acest lucru în cursul procedurii arbitrale, cel mai tirziu în momentul prezentării apararilor sale în fond, iar cînd este vorba de excepţii întemeiate pe faptul ca chestiunea litigioasa ar depăşi împuternicirile arbitrului, de îndată ce va fi ridicată, în procedura arbitrală, problema care ar depăşi aceste împuterniciri. Cînd intirzierea părţilor în ridicarea excepţiei este datorată unei cauze socotită intemeiata de către arbitru, acesta va declara excepţia admisibilă.
    2. Excepţiile de incompetenta arătate la paragraful 1 de mai sus şi care nu au fost ridicate în termenele fixate în acest paragraf 1, nu vor mai putea fi ridicate în cursul procedurii arbitrale, dacă este vorba de excepţii pe care, în virtutea legii aplicabile de către arbitru, părţile au singure facultatea de a le invoca, nici în cursul unei proceduri judiciare ulterioare asupra fondului sau executării sentinţei, dacă este vorba de excepţii lăsate la facultatea părţilor în virtutea legii determinate de norma conflictuala a instanţei judecătoreşti sesizate cu fondul sau cu executarea sentinţei. Judecătorul va putea totuşi controla decizia prin care arbitrul a constatat tardivitatea excepţiei.
    3. Sub rezerva controlului judiciar ulterior prevăzut prin legea forului, arbitrul a cărui competenţa este contestată nu trebuie să se desesizeze de proces; el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competente şi asupra existenţei sau valabilităţii convenţiei de arbitraj sau a contractului din care aceasta convenţie face parte.


    Articolul 6

    Competenţa judiciară
    1. Excepţia intemeiata pe existenta unei convenţii de arbitraj şi prezentată în faţa instanţei judecătoreşti sesizate de către una din părţi la convenţia de arbitraj, trebuie să fie ridicată de către pîrît, sub pedeapsa decăderii, înaintea sau în momentul prezentării apararilor sale asupra fondului, după cum legea instanţei sesizate considera excepţia de incompetenta ca o chestiune de procedura sau de fond.
    2. Cînd vor trebui să se pronunţe asupra existenţei sau valabilităţii unei convenţii de arbitraj, tribunalele Statelor Contractante vor hotărî, în ceea ce priveşte capacitatea părţilor, potrivit legii care este aplicabilă, iar în ceea ce priveşte celelalte probleme:
    a) conform legii căreia părţile au supus convenţia de arbitraj;
    b) în lipsa unei indicaţii în aceasta privinta, conform legii tarii unde sentinta trebuie să fie pronunţată;
    c) în lipsa indicaţiilor asupra legii la care părţile au supus convenţia şi dacă, în momentul în care problema este supusă unei instanţe judecătoreşti, nu este posibil să se prevadă care este ţara în care se va da sentinta, conform legii competente în virtutea normelor conflictuale ale tribunalului sesizat.
    Judecătorul sesizat poate să nu recunoască convenţia de arbitraj dacă, după legea forului, litigiul nu este susceptibil de arbitraj.
    3. Cînd, înaintea oricărui recurs la o instanţa judecătorească, a fost introdusă o procedură de arbitraj, instanţele judecătoreşti ale Statelor Contractante, sesizate ulterior cu o cerere referitoare la acelaşi litigiu, între aceleaşi părţi, sau cu o cerere în constatarea inexistentei, a nulităţii sau a caducitatii convenţiei de arbitraj, vor suspenda, afară de cazul cînd exista motive grave, judecata asupra competentei arbitrului pînă la pronunţarea sentinţei arbitrale.
    4. Cererea de măsuri provizorii sau conservatorii adresată unei autorităţi judiciare nu trebuie să fie considerată ca incompatibilă cu convenţia de arbitraj, şi nici ca o supunere a litigiului, în ceea ce priveşte fondul sau, instanţei judecătoreşti.


    Articolul 7

    Legea aplicabilă
    1. Părţile sînt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie să o aplice fondului litigiului. În lipsa indicarii de către părţi a legii aplicabile, arbitrii vor aplica legea desemnată de norma conflictuala pe care ei o vor considera potrivita în speta. În amindoua cazurile, arbitrii vor tine seama de stipulaţiile contractului şi de uzanţele comerciale.
    2. Arbitrii vor hotărî ca mediatori amiabili*), dacă aceasta este voinţa părţilor şi dacă legea care reglementează arbitrajul permite acest lucru.
    ----------------- Notă *) ("en amiables compositeurs").


    Articolul 8

    Motivarea sentinţei
    Se considera ca părţile s-au înţeles ca sentinta arbitrală să fie motivată, afară de cazul cînd:
    a) părţile au declarat în mod expres ca sentinta nu trebuie să fie motivată; sau
    b) ele s-au supus unei proceduri arbitrale în cadrul căreia nu este obiceiul de a se motiva sentinta şi în măsura în care, în acest caz, părţile sau una din ele nu cer în mod expres înainte de încheierea dezbaterilor sau, dacă nu au fost dezbateri, înainte de redactarea sentinţei, ca sentinta să fie motivată.


    Articolul 9

    Anularea sentinţei arbitrale
    1. Anularea într-unul din Statele Contractante a unei sentinţe arbitrale ce cade sub prevederile prezentei Convenţii nu va constitui un motiv de refuz de recunoaştere sau de executare într-un alt Stat Contractant decît dacă aceasta anulare a fost pronunţată în Statul în care, sau după legea căruia, sentinta a fost data şi aceasta pentru unul din următoarele motive:
    a) părţile la convenţia de arbitraj erau, conform legii care le este aplicabilă, lovite de incapacitate, sau zisa convenţie nu este valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsa indicaţiilor în aceasta privinta, potrivit legii tarii unde sentinta a fost pronunţată; sau
    b) partea care cere anularea nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrului sau despre procedura arbitrală, sau i-a fost imposibil dintr-un alt motiv să-şi susţină cauza; sau
    c) sentinta se referă la un diferend nementionat în compromis sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii; sau conţine hotărîri care depăşesc termenii compromisului sau ai clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care se referă la probleme supuse arbitrajului pot fi separate de cele care se referă la probleme nesupuse arbitrajului, primele vor putea sa nu fie anulate; sau
    d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor sau, în lipsa convenţiei, cu dispoziţiile articolului IV din prezenta Convenţie.
    2. În raporturile între Statele Contractante care sînt Părţi şi la Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, paragraful 1 din prezentul articol are drept efect de a limita numai la cauzele de anulare pe care el le enumera, aplicarea articolului V, paragraful 1 lit. e din Convenţia de la New York.


    Articolul 10

    Dispoziţii finale
    1. Prezenta Convenţie este deschisă pentru semnare sau aderare ţărilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa şi ţărilor admise la Comisie cu titlu consultativ conform paragrafului 8 din mandatul acestei Comisii.
    2. Ţările susceptibile de a participa la anumite lucrări ale Comisiei Economice pentru Europa, în baza paragrafului 11 din mandatul acestei Comisii, pot deveni Părţi Contractante la prezenta Convenţie prin aderare după intrarea ei în vigoare.
    3. Convenţia va fi deschisă pentru semnare pînă la 31 decembrie 1961 inclusiv. După această dată, ea va rămîne deschisă pentru aderare.
    4. Prezenta Convenţie este supusă ratificării.
    5. Instrumentele de ratificare sau aderare vor fi depuse la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    6. La semnarea prezentei Convenţii, la ratificarea ei sau la aderare, Părţile Contractante vor comunică Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite lista Camerelor de Comerţ sau a altor instituţii din ţara lor ale căror Presedinti îşi asuma funcţiile încredinţate de articolul IV din prezenta Convenţie preşedinţilor Camerelor de Comerţ competente.
    7. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu aduc atingere valabilităţii acordurilor multilaterale sau bilaterale încheiate sau care vor fi încheiate de către Statele Contractante în materie de arbitraj.
    8. Prezenta Convenţie va intră în vigoare în a 90-a zi după ce cinci din ţările menţionate la paragraful 1 din prezentul articol vor depune instrumentele lor de ratificare sau aderare. Pentru fiecare ţara care va ratifica sau adera ulterior, prezenta Convenţie va intră în vigoare în a 90-a zi după depunerea instrumentului de ratificare sau aderare a acestei tari.
    9. Fiecare Parte Contractantă va putea sa denunţe prezenta Convenţie printr-o notificare adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea îşi va produce efectul la 12 luni după data la care Secretarul General a primit notificarea.
    10. Dacă după intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, numărul Părţilor Contractante va fi, ca urmare a denuntarilor, redus la mai puţin de cinci, prezenta Convenţie va inceta de a fi în vigoare începînd de la data la care ultima din aceste denuntari îşi va produce efectul.
    11. Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica ţărilor prevăzute la paragraful 1, ca şi ţărilor devenite Părţi Contractante prin aplicarea paragrafului 2 din prezentul articol:
    a) declaraţiile făcute în baza paragrafului 2 din articolul II;
    b) ratificarile şi aderarile în baza paragrafului 1 şi 2 din prezentul articol;
    c) comunicările primite conform paragrafului 6 din prezentul articol;
    d) datele la care prezenta Convenţie va intră în vigoare conform paragrafului 8 din prezentul articol;
    e) denuntarile în baza paragrafului 9 din prezentul articol;
    f) abrogarea prezentei Convenţii conform paragrafului 10 din prezentul articol.
    12. După 31 decembrie 1961, originalul prezentei Convenţii va fi depus la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate fiecărei tari prevăzute de paragraful 1 şi 2 din prezentul articol.
    Drept care subsemnaţii, autorizaţi în cuvenită forma, au semnat prezenta Convenţie.
    Facuta la Geneva, la douazecisiunu aprilie 1961, într-un singur exemplar, în limbile franceza, engleza şi rusa, toate trei textele avînd aceeaşi valabilitate.


    Anexa 1
    Compunerea şi modul de funcţionare a Comitetului Special prevăzut de articolul IV al Convenţiei*) Notă *) Traducere din limba franceza.
    1. Comitetul Special prevăzut de articolul IV al Convenţiei va fi compus din doi membri titulari şi dintr-un Preşedinte. Unul din membrii titulari va fi ales de către Camerele de Comerţ sau alte instituţii desemnate, conform articolului X paragraful 6 al Convenţiei, de către Statele în care, în momentul deschiderii pentru semnare a Convenţiei, exista Comitete naţionale ale Camerei de Comerţ Internaţionale şi care, în momentul alegerii, vor fi Părţi la Convenţie. Celălalt membru va fi ales de către Camerele de Comerţ sau alte instituţii desemnate, conform articolului X paragraful 6 al Convenţiei, de către Statele în care, în momentul deschiderii pentru semnare a Convenţiei, nu exista Comitete naţionale ale Camerei de Comerţ Internaţionale şi care, în momentul alegerii, vor fi părţi la Convenţie.
    2. Persoanele chemate sa exercite, în condiţiile prevăzute de paragraful 7 de mai jos, funcţiile de Preşedinte al Comitetului Special vor fi de asemenea alese de către Camerele de Comerţ sau alte instituţii, asa cum este prevăzut la paragraful 1 din prezenta anexa.
    3. Camerele de Comerţ sau celelalte instituţii prevăzute la paragraful 1 din prezenta anexa vor alege, în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii ca şi pe Preşedinţii şi membrii titulari, supleanţi pentru cazurile de împiedicare temporară a Preşedinţilor sau a membrilor titulari menţionaţi. În caz de împiedicare permanenta sau de demisie a unui Preşedinte sau a unui membru titular, supleantul ales pentru a-l înlocui devine, după caz, Preşedinte sau membru titular şi grupul de Camere de Comerţ sau de alte instituţii care alesese pe supleantul devenit Preşedinte sau membru titular, va proceda la alegerea unui nou supleant.
    4. Primele alegeri ale Comitetului vor avea loc în timp de 90 de zile de la depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare sau aderare. Vor putea de asemenea participa la aceste alegeri Camerele de Comerţ sau alte instituţii desemnate de către Statele care, fiind semnatare, nu sînt încă Părţi la Convenţie. Dacă nu este posibil să se procedeze la alegeri în termenul indicat, aplicarea paragrafelor 3-7 din articolul IV al Convenţiei va fi suspendată pînă cînd se va proceda la alegeri în condiţiile prevăzute mai sus.
    5. Sub rezerva prevederilor paragrafului 7 de mai jos, membrii Comitetului Special vor fi aleşi pentru o perioadă de patru ani. Noi alegeri vor trebui să aibă loc în primele şase luni ale celui de-al patrulea an de la alegerile precedente. Dacă o noua procedura de alegere a membrilor Comitetului Special nu a dat rezultate, membrii aleşi în alegerile precedente vor continua să-şi exercite funcţiile pînă la alegerea noilor membri.
    6. Rezultatele alegerilor membrilor Comitetului Special vor fi comunicate Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite care le va notifica Statelor prevăzute în paragraful 1 al articolului X al prezentei Convenţii, ca şi Statelor devenite Părţi Contractante în baza paragrafului 2 al articolului X. Secretarul General va notifica de asemenea aceloraşi State eventuala suspendare şi punerea în aplicare a paragrafelor 3-7 ale articolului IV din Convenţie, în baza paragrafului 4 din prezenta anexa.
    7. Persoanele alese cu titlu de Preşedinte îşi vor exercita funcţiile pe rind, fiecare timp de doi ani. Atribuirea funcţiei de Preşedinte uneia din aceste doua persoane în timpul primei perioade de doi ani după intrarea în vigoare a Convenţiei, va fi hotarita prin tragere la sorţi. Preşedinţia va fi după aceea atribuită de fiecare data, pentru o noua perioada de doi ani, persoanei aleasă ca Preşedinte de către grupul de tari altul decît acela care l-a ales pe Preşedintele care şi-a exercitat funcţiile în perioada de doi ani imediat precedenta.
    8. Cererile către Comitetul Special prevăzute în paragrafele 3-7 ale articolului IV al Convenţiei vor fi adresate Secretarului Executiv al Comisiei Economice pentru Europa. Secretarul Executiv va sesiza mai întîi pe membrul Comitetului Special ales de către grupul de tari altul decît cel care a ales pe Preşedintele în exerciţiu în momentul introducerii cererii. Soluţia propusă de către membrul sesizat în primul rind va fi transmisă de către Secretarul Executiv celuilalt membru al Comitetului şi, dacă acesta o accepta, aceasta soluţie va fi considerată ca o hotărîre a Comitetului şi comunicată, ca atare, de către Secretarul Executiv reclamantului.
    9. Dacă cei doi membri ai Comitetului Special, sesizati de către Secretarul Executiv, nu se înţeleg asupra unei soluţii pe cale de corespondenta, Secretarul Executiv va convoca o reuniune a Comitetului Special la Geneva spre a incerca să se ajungă la o hotărîre unanima asupra cererii. În lipsa unanimitatii, hotărîrea Comitetului va fi luată cu majoritate de voturi şi comunicată de către Secretarul Executiv reclamantului.
    10. Cheltuielile legate de intervenţia Comitetului Special într-un litigiu supus prezentei Convenţii vor fi efectuate de către reclamant şi considerate drept cheltuieli de procedura.
    ---------