ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008
pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008



    În Scrisoarea Comisiei Europene din 18 ianuarie 2008 cu privire la transpunerea Directivei 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L171 din 7 iulie 1999, paginile 12-16, au fost semnalate anumite dispoziţii ale directivei pentru care nu s-au identificat măsuri de transpunere în Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată.
    Analizând observaţiile Comisiei Europene, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în colaborare cu Departamentul pentru Afaceri Europene, a constatat că unele prevederi ale Directivei 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe fie nu au fost transpuse, fie au fost transpuse parţial.
    Prin Scrisoarea Comisiei Europene SANCO/B2/ADG/ew D(2008)220354 din 19 septembrie 2008 se semnalează două probleme legate de transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 97/7/CE privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă - respectiv a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. (c) şi art. 5 alin. (1) din directivă. În urma examinării măsurilor naţionale de transpunere se modifică art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 4 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată. De asemenea, s-a constatat că actul nu prevede sancţiuni pentru art. 3 (informaţii prealabile) şi art. 4 (confirmarea scrisă a informaţiilor), rezultând necesitatea modificării art. 17. Având în vedere că Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor interzice practicile comerciale şi este direct aplicabilă în cazul vânzării la distanţă, este necesară o menţiune specială în cadrul art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000, republicată.
    De asemenea, analizarea legislaţiei naţionale în acest domeniu a relevat necesitatea modificării şi abrogării unor prevederi care fac referire la garanţii din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Având în vedere demararea de către Comisie a unei examinări a măsurilor naţionale de transpunere a directivelor susmenţionate, se impune adoptarea unor măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru reglementarea situaţiei.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) reparare - în caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare;".
    2. La articolul 2, după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h), cu următorul cuprins:
    "g) viciu ascuns - deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare;
    h) durata medie de utilizare - intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare."
    3. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art. 11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14."
    4. La articolul 11, alineatele (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.
    ..........................................................................
    (3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
    (4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului."
    5. La articolul 11, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi."
    6. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - Noţiunea fără plată, prevăzută la art. 10 şi 11, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare."
    7. După articolul 16 se introduc două noi articole, articolele 16^1 şi 16^2, cu următorul cuprins:
    "Art. 16^1. - După expirarea termenului prevăzut la art. 16, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condiţiile legii.
    Art. 16^2. - Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la art. 16 se reduce la această durată."
    8. La articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service."
    9. La articolul 23 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) nerespectarea prevederilor art. 9, 11 şi 19, cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei."
    10. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 26. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va propune Guvernului spre aprobare, prin hotărâre, norme metodologice de aplicare a prezentei legi, pe grupe de produse."


    Articolul II

    Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori."
    2. La articolul 2, punctul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "18. termen de valabilitate/data de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare - limita de timp/data stabilită de producător până la care un produs îşi păstrează caracteristicile specifice iniţiale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare;".
    3. La articolul 2, după punctul 18 se introduce un nou punct, punctul 18^1, cu următorul cuprins:
    "18^1. data-limită de consum pentru produsele alimentare - limita de timp/data stabilită de producător până la care produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad ridicat de perisabilitate şi sunt susceptibile ca după un timp scurt să prezinte un pericol imediat pentru sănătatea consumatorilor îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare;".
    4. La articolul 2, după punctul 23 se introduc şapte noi puncte, punctele 24-30, cu următorul cuprins:
    "24. costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
    25. valoarea totală plătibilă de consumator - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
    26. valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în baza unui contract de credit;
    27. imobil - construcţia şi/sau terenul pe care se află sau urmează să se ridice o construcţie, care fac obiectul unui contract de vânzare-cumpărare;
    28. intermediere imobiliară - activitate de mijlocire a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare sau de închiriere a imobilelor;
    29. servicii imobiliare - una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
    - promovarea în vederea vânzării, cumpărării sau închirierii de imobile;
    - consultanţă în vederea vânzării, cumpărării sau închirierii de imobile;
    - intermedierea imobiliară;
    - administrarea imobilelor;
    30. agenţie imobiliară - operator economic, furnizor de servicii imobiliare, care acţionează în numele şi în interesul unor terţi."
    5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) Produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei-limită de consum pentru produsele alimentare/datei durabilităţii minimale stabilite de producător.
    (2) Se interzice modificarea termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate sau a datei-limită de consum/datei durabilităţii minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau, după caz, în documentele însoţitoare."
    6. La articolul 7 litera a), liniuţa a 4-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "- să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă şi/sau de la consumatori produsele la care organele abilitate ori specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea, securitatea ori interesul economic al consumatorilor, dacă această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;".
    7. La articolul 7 litera a), după liniuţa a 5-a se introduce o nouă liniuţă, liniuţa a 6-a, cu următorul cuprins:
    "- să folosească în activitatea de producţie şi depozitare spaţii corespunzătoare."
    8. La articolul 7 litera c), liniuţa a 4-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    " - să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiţii igienice, condiţiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii;".
    9. După articolul 9 se introduc unsprezece noi articole, articolele 9^1-9^11, cu următorul cuprins:
    "Art. 9^1. - (1) În cazul serviciilor financiare, consumatorul are dreptul de a fi informat în mod corect, încă din faza precontractuală, asupra tuturor condiţiilor contractuale.
    (2) La solicitarea unei oferte de credit, furnizorul de servicii financiare are obligaţia de a oferi gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare ori alt document care să menţioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator şi un exemplar al proiectului contractului de credit.
    Art. 9^2. - (1) Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a dobânzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator va cuprinde următoarele informaţii standard, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:
    a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
    b) valoarea totală a creditului;
    c) dobânda anuală efectivă, conform prevederilor legale specifice;
    d) durata contractului de credit;
    e) valoarea totală plătibilă de consumator.
    (2) În orice formă de publicitate, informaţiile referitoare la costuri vor fi scrise vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.
    (3) În cazurile în care, pentru acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de asigurare, se va menţiona acest lucru în publicitate.
    Art. 9^3. - În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli:
    a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;
    b) dobânzile, precum şi toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării şi derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privinţa cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menţionate în contract, fără a se face trimiteri la condiţii generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife şi comisioane sau orice alt înscris;
    c) în situaţiile în care există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate şi nu trebuie să constituie un obstacol disproporţionat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul;
    d) în contractul de credit/depozit se vor menţiona şi costurile de administrare, de retragere numerar şi/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane. Costurilor aferente contului curent menţionate mai sus nu le sunt aplicabile prevederile lit. e);
    e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului:
    1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract;
    2. se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract;
    f) în contract se va menţiona tipul de dobândă, variabilă şi/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;
    g) în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:
    1. variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;
    2. dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii financiare, cu condiţia ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv şi să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;
    3. formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;
    h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator;
    i) orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunică opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită;
    j) pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condiţiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcţie de opţiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, şi va pune la dispoziţia acestuia un nou grafic de rambursare;
    k) furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract şi va face dovada demersurilor întreprinse în acest sens;
    l) contractul de credit va conţine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul să fie atenţionat despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor scadente, dacă există această obligaţie de raportare;
    m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi. Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situaţia în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de furnizorul de servicii financiare însuşi sau faţă de terţi.
    Art. 9^4. - În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:
    a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a agenţiei imobiliare;
    b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor;
    c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;
    d) situaţia juridică a imobilului;
    e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator, pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii contractului.
    Art. 9^5. - Contractul de intermediere imobiliară va cuprinde cel puţin următoarele elemente:
    a) datele de identificare a părţilor;
    b) obiectul contractului/natura serviciului prestat;
    c) preţul solicitat de proprietar/pe care este dispus să îl plătească cumpărătorul;
    d) termenul de valabilitate al contractului;
    e) condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral;
    f) condiţiile în care contractul poate fi reziliat;
    g) nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare pentru contractul ce urmează să se încheie;
    h) clauza de exclusivitate, în cazul în care aceasta a fost acceptată de părţi;
    i) precizarea situaţiilor în care consumatorul datorează comision agenţiei imobiliare;
    j) drepturile şi obligaţiile părţilor;
    k) situaţiile de forţă majoră;
    l) data încheierii contractului.
    Art. 9^6. - Contractele de intermediere imobiliară în care consumatorul are calitatea de potenţial cumpărător vor conţine, în plus faţă de cele prevăzute la art. 9^4, următoarele elemente:
    1. caracteristicile generale ale imobilului, care pot influenţa decizia de cumpărare, incluzând nivelul de finisare, dimensiuni, vechime şi poziţionarea faţă de punctele cardinale;
    2. tarifele pentru serviciile prestate.
    Art. 9^7. - O tranzacţie imobiliară se consideră încheiată în momentul în care vânzătorul şi cumpărătorul au semnat actul de vânzare-cumpărăre.
    Art. 9^8. - Contractul de intermediere imobiliară sau alte eventuale contracte accesorii încheiate între consumator şi agenţia imobiliară nu pot conţine clauze penale care să oblige consumatorul care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacţiei.
    Art. 9^9. - Agenţia imobiliară nu poate solicita din partea consumatorului plata comisionului în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de intermediere;
    b) când contractul de vânzare-cumpărare/închiriere nu s-a încheiat;
    c) când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a realizat fără participarea agenţiei imobiliare.
    Art. 9^10. - Nu se permite plata în avans a comisionului, parţială sau totală, decât cu acordul scris al consumatorului şi cu precizarea situaţiilor în care agenţia imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans.
    Art. 9^11. - În baza contractului de intermediere imobiliară dintre agenţia imobiliară şi cumpărător, agenţia trebuie să asigure vizionarea imobilelor ce corespund preferinţelor consumatorului, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare."
    10. La articolul 10, literele a), b), c), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;
    b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie;
    c) de a fi exoneraţi de plată produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi de achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu au fost stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor;
    ..........................................................................
    f) de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a altor eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă numai cu acordul scris al consumatorului;
    ..........................................................................
    h) de a fi notificaţi în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror altor costuri, cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori;".
    11. La articolul 10, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
    "i) de a fi notificaţi cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungeşte în mod automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării în scris de către consumator a unei opţiuni de prelungire a valabilităţii acestuia."
    12. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii remedierea ori înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora.
    (2) Vânzătorul sau prestatorul de servicii suportă toate cheltuielile legate de aceste deficienţe, situaţie care nu îl exonerează de răspundere pe producător în relaţia cu acesta."
    13. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - (1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de deficienţele respective.
    (2) În cazul unor vicii ascunse, termenul maxim stabilit la alin. (1) curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru."
    14. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - În cazul produselor şi serviciilor alimentare, al produselor nealimentare pentru care producătorul stabileşte termen de valabilitate/data de minimă durabilitate, care pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor ori care prezintă abateri de la caracteristicile prescrise sau declarate, vânzătorul/prestatorul de servicii este obligat, la cererea consumatorului, să le înlocuiască de îndată, să le refacă sau să restituie contravaloarea acestora."
    15. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Refacerea serviciului sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, restituirea contravalorii serviciului prestat se face imediat după constatarea neîncadrării acestuia în condiţiile prescrise sau declarate de prestatorul de servicii, dacă această situaţie nu este imputabilă consumatorului.
    (2) Restituirea contravalorii serviciului se face la valoarea stabilită în contract.
    (3) Operatorul economic are aceleaşi obligaţii pentru serviciul refăcut ca şi pentru serviciul prestat iniţial.
    (4) Persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă vor stabili odată cu sancţiunea şi măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz. "
    16. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - În cadrul termenului de garanţie, prestatorii de servicii asigură toate operaţiunile necesare remedierii deficienţelor constatate la serviciile prestate sau înlocuirii produselor utilizate în cadrul serviciilor respective, inclusiv transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea şi ambalarea acestora."
    17. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia."
    18. La articolul 20, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - (1) Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii.
    (2) Producătorii şi importatorii din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social în elementele de identificare. Producătorii, ambalatorii sau distribuitorii din state membre ale Uniunii Europene au obligaţia să îşi precizeze adresa poştală a sediului social unde pot fi contactaţi.
    .........................................................................
    (4) Vânzătorii şi prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi toate costurile suplimentare, şi să le ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice, după caz, care trebuie să însoţească produsul sau serviciul."
    19. La articolul 20, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (5) biletele de avion sau alte bilete de transport internaţional, documentele elaborate în baza unor acorduri internaţionale pe care România le-a acceptat şi le-a semnat, precum şi voucherele turistice internaţionale.
    (7) Operatorii economici de transport internaţional care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României sunt obligaţi să ofere în scris consumatorilor, în completare la biletul de transport, indiferent de forma de prezentare a acestuia, informaţii în limba română referitoare la: itinerar, program, durată, distanţă, locul alocat în mijlocul de transport, condiţiile generale de transport, precum şi orice alte informaţii utile pentru consumatori, referitoare la serviciul respectiv."
    20. La articolul 36, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) prevenirea practicilor comerciale incorecte şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor."
    21. La articolul 50 alineatul (1), literele a), c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) încălcarea dispoziţiilor art. 4, art. 7 lit. a) a 2-a, a 3-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) prima şi a 2-a liniuţă, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei;
    ..........................................................................
    c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f) , h) şi i), art. 11 şi art. 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;
    d) încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 17-25 şi art. 26 alin. (1) şi (2), cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei;".
    22. La articolul 50 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
    "e) încălcarea dispoziţiilor art. 9^1, art. 9^2 şi art. 9^3, cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei;
    f) încălcarea dispoziţiilor art. 9^4-9^11, cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei."
    23. La articolul 51, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 51. - (1) Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei."
    24. La articolul 51, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Săvârşirea repetată a uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 50 se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 10.000 lei.
    (7) Neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în termenele şi condiţiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei se sancţionează cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei."
    25. Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 53. - Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. a)-d), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal."
    26. La articolul 55 punctul 1, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;".
    27. La articolul 55 punctul 1, după litera c) se introduc opt noi litere, literele d)-k), cu următorul cuprins:
    "d) nu respectă condiţiile de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare sau la care s-a schimbat starea termică iniţială fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens;
    e) prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului;
    f) prezintă semne de infestare cu paraziţi - ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte -, precum şi resturi ori semne ale activităţii acestora, cu excepţia celor pentru care sunt prevăzute limite prin acte normative;
    g) prezintă urme de contact cu rozătoare;
    h) prezintă miros şi gust străine de natura produsului;
    i) prezintă miros şi gust sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate, admise de procesul tehnologic;
    j) conţin corpuri străine, cu excepţia produselor pentru care sunt stabilite limite prin acte normative;
    k) nu prezintă documente de provenienţă, conform prevederilor legale în vigoare."
    28. La articolul 56 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare, comercializare sau prestare de servicii;".
    29. La articolul 56 alineatul (2), după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h), cu următorul cuprins:
    "g) comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate, produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor;
    h) comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale."
    30. La articolul 56 alineatul (3), litera c) se abrogă.
    31. La articolul 56 alineatul (4), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii constatatori au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman;".


    Articolul III

    Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Înainte de încheierea contractului, creditorul are următoarele obligaţii:
    a) să ofere gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit, în momentul solicitării de către consumator a unei oferte de credit;
    b) să prezinte consumatorului informaţiile complete, corecte şi precise privind contractul de credit avut în vedere;
    c) să informeze consumatorul despre întreaga documentaţie de credit necesară acordării unui credit, documentaţie care trebuie să cuprindă cel puţin:
    1. situaţiile financiare curente ale solicitantului de credit şi ale oricărui garant al acestuia, conform reglementărilor specifice;
    2. o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei."
    2. La articolul 8, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:
    "b) valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixă şi/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variaţia acesteia trebuie să fie independentă de voinţa creditorului, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;
    c) valoarea DAE, precum şi indicarea condiţiilor în care poate fi modificată DAE. În cazul în care valoarea DAE nu poate fi stabilită, consumatorul trebuie să fie informat, prin contractul scris, în ceea ce priveşte elementele prevăzute la art. 9 alin. (1)."
    3. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va supraveghea şi va controla activităţile creditorilor şi intermediarilor de credite, potrivit competenţelor stabilite prin actele normative în vigoare. "
    4. La articolul 18 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) nerespectarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 15 alin. (3), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."
    5. La articolul 18, alineatul (2) se abrogă.
    6. La articolul 18, alineatele (3) şi (5) vor avea următorul cuprins:
    "(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
    ..........................................................................
    (5) Sancţiunile contravenţionale principale, precum şi actele cu caracter administrativ emise în temeiul prezentei legi se pot contesta la instanţele competente."
    7. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, ale Codului penal, ale Codului comercial, precum şi ale Codului civil, în măsura în care prezenta lege nu conţine dispoziţii contrare."
    8. La articolul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) În aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate emite norme metodologice sau instrucţiuni cu caracter normativ, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."


    Articolul IV

    Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, după litera g) se introduc trei noi litere, literele h), i) şi j), cu următorul cuprins:
    "h) costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
    i) valoarea totală plătibilă de consumator - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
    j) valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în baza unui contract de credit."
    2. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - La solicitarea unei oferte de credit, instituţia autorizată are obligaţia de a oferi gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit."
    3. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu şi următoarele informaţii referitoare la costurile suportate de consumator:
    a) valoarea totală a creditului;
    b) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
    c) costul total al creditului;
    d) durata contractului de credit;
    e) valoarea totală plătibilă de consumator;
    f) costurile aferente contractului de asigurare, în cazurile în care, pentru acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de asigurare.
    (2) Contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părţi, prin încheierea de acte adiţionale."
    4. La articolul 14, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa creditorului ipotecar, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;".
    5. La articolul 14, litera c) se abrogă.
    6. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit şi constituirii ipotecii şi garanţiilor aferente. Creditorul ipotecar are obligaţia de a insera în conţinutul contractului de credit clauze prin care să aducă la cunoştinţa împrumutatului toate garanţiile pe care înţelege să le încheie în numele şi pe seama împrumutatului, precum şi condiţiile de angajare a acestora."
    7. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 33^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 33^1. - (1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 8, 9, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19 şi 26 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor."
    8. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, ale Codului penal, ale Codului comercial, precum şi ale Codului civil, în măsura în care prezenta lege nu conţine dispoziţii contrare."


    Articolul V

    Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 3 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) preţul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse;".
    2. La articolul 4 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Consumatorul trebuie să primească, în scris sau pe un alt suport durabil la dispoziţia sa şi la care are acces, în timp util, în perioada executării contractului şi până cel mai târziu în momentul livrării, următoarele:".
    3. La articolul 4 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) în cazul bunurilor care nu sunt destinate livrărilor către terţi, confirmarea informaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), dacă acestea nu au fost transmise, în condiţiile prevăzute la alin. (1), înainte de încheierea contractului;".
    4. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - Constituie contravenţie încălcarea prevederilor art. 3, 4, 8 şi 11 şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei."
    5. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
    "Art. 23. - Prevederile privind comercializarea produselor şi a serviciilor în condiţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, precum şi cu dispoziţiile naţionale care transpun reglementări europene cu privire la anumite aspecte ale furnizării de bunuri şi servicii, care se aplică cu prioritate, în măsura în care prezenta ordonanţă nu cuprinde dispoziţii contrare."


    Articolul VI

    Următoarele acte normative se vor republica, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare:
    a) Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
    b) Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
    c) Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
    d) Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
    e) Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul VII

    Prezenta ordonanţă de urgenţă va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ────────────────
    p. Ministrul pentru întreprinderi
    mici şi mijlocii, comerţ,
    turism şi profesii liberale,
    Lucia Nora Morariu,
    secretar de stat
    Preşedintele Autorităţii Naţionale
    pentru Protecţia Consumatorilor,
    Dan Vlaicu
    Departamentul pentru Afaceri Europene,
    Aurel Ciobanu-Dordea,
    secretar de stat
    Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
    Mugur Constantin Isărescu
    Bucureşti, 19 noiembrie 2008.
    Nr. 174.
    _____________