LEGE nr. 288 din 24 iunie 2004 (*actualizată*)
privind organizarea studiilor universitare
(actualizată până la data de 19 iulie 2005*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 iulie 2005 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    Parlamentul României adopta prezenta lege

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege reglementează organizarea studiilor universitare pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat şi studii universitare de doctorat.
    (2) Fiecare ciclu de studii este delimitat de celelalte prin proceduri distincte de admitere şi de absolvire.
    (3) Durata ciclurilor de studii pe domenii şi specializări se stabileşte de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Pentru profesiile reglementate în Uniunea Europeană prin norme speciale privind condiţiile de studii, se aplică aceste norme.
    (5) Finanţarea ciclurilor de studii prevăzute la alin. (1) se realizează conform prevederilor Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 2

    Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.


    Articolul 3

    Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior şi cu partenerii sociali, corelează oferta educaţională a învăţământului universitar, pe cicluri, cu cerinţele pieţei muncii şi cu dezvoltarea vieţii sociale.


    Capitolul II Ciclul I - studii universitare de licenţă


    Articolul 4

    (1) Studiile universitare de licenţă corespund unui număr cuprins între minimum 180 şi maximum 240 de credite de studiu transferabile, conform Sistemului european de credite de studiu transferabile (ECTS).
    (2) În sensul prezentei legi, creditele de studiu transferabile sunt valori numerice alocate unor unităţi de cursuri şi altor activităţi didactice. Prin creditele de studiu transferabile se apreciază, în medie, cantitatea de muncă, sub toate aspectele ei, efectuată de student pentru însuşirea unei discipline.
    (3) La învăţământul de zi, durata normală a studiilor universitare de licenţă este de 3-4 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul tehnic este de 4 ani.
    (4) La învăţământul seral, durata studiilor pentru obţinerea numărului de credite de studiu transferabile, necesare absolvirii, este mai mare cu un an faţă de cea de la învăţământul de zi în domeniul respectiv.
    (5) Durata studiilor pentru obţinerea creditelor de studiu transferabile la învăţământul cu frecvenţă redusă şi la distanţă se reglementează prin hotărâre a Guvernului.
    (6) Studiile universitare de licenţă asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii în vederea inserţiei pe piaţa forţei de muncă, prin cunoştinţe generale şi de specialitate corespunzătoare.
    (7) În cadrul studiilor universitare de licenţă este obligatorie efectuarea unor stagii de practică.


    Articolul 5

    (1) Studiile universitare de licenţă oferă cunoştinţe şi competenţe largi, pe domenii de studii.
    (2) Absolvenţii cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă îşi pot exercita profesia, conform competenţelor şi drepturilor corespunzătoare diplomei dobândite, sau pot continua studiile universitare prin masterat.
    (3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării actualizează periodic, la propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor, lista domeniilor şi specializărilor de licenţă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Universităţile pot organiza, cu finanţare din resurse proprii, şi studii în alte specializări decât cele prevăzute la alin. (3), cu respectarea procedurilor de autorizare şi acreditare.


    Articolul 6

    (1) Diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licenţă atestă că titularul acesteia a dobândit cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice profesiei.
    (2) Cunoştinţele generale permit abordările ştiinţifice ale domeniului de specialitate, care să asigure înţelegerea, inovarea şi crearea de cunoştinţe noi, precum şi comunicarea efectivă orală şi scrisă în domeniul de specialitate şi în contexte culturale diverse.
    (3) Cunoştinţele de specialitate se referă la procesele de cunoaştere, reproducere şi înţelegere specifice domeniului de studiu considerat ca un tot, a modului de stabilire de relaţii cu cunoaşterea din alte discipline şi arii profesionale, familiarizarea cu cele mai recente dezvoltări ale cunoaşterii şi ale aplicaţiilor profesionale din domeniu, precum şi înţelegerea şi aplicarea principiilor şi metodelor fundamentale de investigare specifice.
    (4) Competenţele generale se referă la:
    a) culegerea, analiza şi interpretarea de date şi de informaţii din punct de vedere cantitativ şi calitativ, din diverse surse alternative, respectiv din contexte profesionale reale şi din literatura în domeniu, pentru formularea de argumente, decizii şi demersuri concrete;
    b) utilizarea unor moduri diverse de comunicare scrisă şi orală, inclusiv într-o limbă străină;
    c) utilizarea tehnologiilor informatice;
    d) asumarea responsabilităţii de a elabora un program personal de autoperfecţionare;
    e) conceperea şi conducerea proceselor specifice domeniului.
    (5) Abilităţile cognitive specifice presupun:
    a) aplicarea conceptelor, teoriilor şi metodelor de investigare fundamentale din domeniul de studiu, pentru formularea de proiecte şi demersuri profesionale;
    b) capacitatea de sintetizare şi interpretare a unui set de informaţii, de rezolvare a unor probleme de bază şi de evaluare a concluziilor posibile;
    c) analiza independentă a unor probleme şi capacitatea de a comunică şi a demonstra soluţiile alese;
    d) capacitatea de a evalua probleme complexe şi de a comunică în mod demonstrativ rezultatele evaluării proprii;
    e) iniţiativă în analiza şi rezolvarea de probleme.
    (6) Competenţele de specialitate se stabilesc prin reglementări proprii fiecărui domeniu.


    Articolul 7

    (1) Studiile universitare de licenţă pot fi continuate prin studii universitare de masterat.
    (2) În anumite domenii şi specializări la care studiile universitare de licenţă nu sunt continuate de studii universitare de masterat, absolvenţii pot opta, în condiţiile stabilite de universităţi, pentru studii universitare de masterat organizate în alte domenii.


    Capitolul III Ciclul II - studii universitare de masterat


    Articolul 8

    (1) Studiile universitare de masterat corespund unui număr de credite de studiu transferabile cuprins, de regulă, între 90 şi 120. Prin excepţie, în funcţie de durata studiilor universitare de licenţă, limita inferioară poate fi de 60 de credite de studiu transferabile.
    (2) La învăţământul de zi, durata normală a studiilor universitare de masterat este de 1-2 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu.
    (3) Durata totală cumulată a ciclului I - studii universitare de licenţă şi a ciclului II - studii universitare de masterat trebuie să corespundă obţinerii a cel puţin 300 de credite de studiu transferabile.
    (4) Pentru profesii reglementate prin norme ori recomandări sau bune practici europene, ciclul I şi ciclul II pot fi oferite comasat într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul de zi, în condiţiile art. 1 alin. (3), diplomele obţinute fiind echivalente titlului de master.
    (5) Admiterea în ciclul de studii universitare de masterat este condiţionată de obţinerea diplomei acordate după finalizarea studiilor universitare de licenţă.


    Articolul 9

    (1) Studiile universitare de masterat se organizează, de regulă, la învăţământul de zi.
    (2) Studiile universitare de masterat asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică şi constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.
    (3) Studiile universitare de masterat efectuate în alte domenii decât cele prevăzute la alin. (2) asigură obţinerea de competenţe complementare.
    (4) Studiile universitare de masterat se pot organiza şi cu frecvenţă redusă sau la distanţă. Durata studiilor pentru obţinerea creditelor de studiu transferabile la învăţământul cu frecvenţă redusă şi la distanţă se reglementează prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Absolvenţii ciclurilor de studii universitare de licenţă sau de masterat pot ocupa posturi didactice în învăţământul preuniversitar, până la definitivarea în învăţământ, cu condiţia obţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic acreditate.
    -----------
    Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (6) Definitivarea în învăţământul preuniversitar şi exercitarea profesiei didactice în învăţământul superior sunt condiţionate de obţinerea a 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic acreditate.
    ------------
    Alin. (6) al art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (7) Absolvenţii domeniului de licenţă «ştiinţele educaţiei» se consideră certificaţi pentru profesia didactică prin diploma de licenţă obţinută, cu condiţia ca prin parcurgerea programului de studii al ciclului de licenţă să obţină 60 de credite de pregătire psihopedagogică. Diploma de licenţă în ştiinţele educaţiei conferă, în condiţiile de mai sus, dreptul de a ocupa posturi didactice.
    ------------
    Alin. (7) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (8) Toate departamentele pentru pregătirea personalului didactic şi programele lor de studii se acreditează conform unei metodologii stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
    ------------
    Alin. (8) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (9) Departamentele pentru pregătirea personalului didactic acreditate din universităţi şi facultăţile de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei pot organiza studii universitare de masterat didactic.
    ------------
    Alin. (9) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (10) Masteratul didactic are o durată de 2 ani, cu acumulare de 120 de credite de studii transferabile, din care minimum 30 de credite din discipline psihopedagogice şi minimum 90 de credite dintr-un modul de specializare format din disciplinele fundamentale ale unui domeniu de studiu de nivel licenţă, stabilit de facultăţile de profil.
    ------------
    Alin. (10) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.
    (11) Diploma de masterat didactic conferă dreptul de a exercita profesia didactică şi în domeniul modulului de specializare, în regim de completare de normă, precum şi toate celelalte drepturi legale.
    ------------
    Alin. (11) al art. 9 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.


    Articolul 10

    (1) Diplomele de master atestă că titularii acestora au dobândit cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice.
    (2) Cunoştinţele generale se referă la:
    a) familiarizarea cu cele mai noi şi avansate dezvoltări ale cunoaşterii în domeniu;
    b) abilităţi superioare de cercetare independentă;
    c) capacitatea de a aplica teoria în situaţii noi şi care nu au putut fi prevăzute.
    (3) Cunoştinţele de specialitate se referă la:
    a) acumularea unei cantităţi substanţiale de cunoştinţe noi;
    b) identificarea, abordarea şi soluţionarea de probleme cognitive şi profesionale noi;
    c) compararea cunoştinţelor noi cu cele tradiţionale şi capacitatea de a stabili relaţii între acestea, în vederea sesizării direcţiilor noi de creştere a cunoaşterii şi de dezvoltare a profesiei.
    (4) Competenţele generale se referă la:
    a) aplicarea creativă a tehnicilor de cercetare şi rezolvare de probleme;
    b) elaborarea de studii şi rapoarte publicabile sau aplicabile profesional;
    c) capacitatea de a conduce grupuri de lucru şi de a comunică în contexte dintre cele mai diverse;
    d) capacitatea de a acţiona independent şi creativ în abordarea şi soluţionarea problemelor, de a evalua obiectiv şi constructiv stări critice, de a rezolva creativ probleme şi de a comunică rezultate în mod demonstrativ;
    e) abilităţi de conducător şi angajare clară pe calea propriei dezvoltări profesionale.
    (5) Abilităţile cognitive specifice presupun:
    a) evaluarea critică a rezultatelor unor noi cercetări;
    b) formularea de alternative interpretative şi demonstrarea relevanţei acestora;
    c) aplicarea creativă a metodelor de cercetare;
    d) conceperea şi conducerea proceselor specifice domeniului.
    (6) Competenţele de specialitate se stabilesc prin reglementări proprii fiecărui domeniu.


    Articolul 11

    (1) Instituţiile de învăţământ superior sunt autonome şi răspund pentru proiectarea, aplicarea şi dezvoltarea de specializări şi programe de studii corespunzătoare.
    (2) Numărul de locuri finanţate anual de la bugetul de stat în condiţiile art. 1 alin. (5) reprezintă minimum 50% din numărul de absolvenţi cu diplomă acordată după finalizarea studiilor universitare de licenţă.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior pot iniţia şi dezvolta programe de studii universitare de masterat la solicitarea instituţiilor publice sau a altor factori interesaţi, cu asigurarea finanţării corespunzătoare de către aceştia.


    Capitolul IV Ciclul III - studii universitare de doctorat


    Articolul 12

    Studiile universitare de doctorat au, de regulă, o durată de 3 ani. În situaţii speciale, când tematica abordată necesită o perioadă mai mare de studiu sau experimentare, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat. Susţinerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum 3 ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.


    Articolul 13

    (1) Diploma de doctor atestă că titularul acesteia a dobândit cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice.
    (2) Cunoştinţele generale se referă la acumularea, interpretarea şi dezvoltarea cunoaşterii de vârf din domeniul de doctorat.
    (3) Competenţele generale se referă la:
    a) dezvoltarea tehnicilor de cercetare şi aplicarea lor în contexte diverse şi specifice;
    b) construcţie teoretică şi aplicare profesională;
    c) construcţii discursive de tip academic pentru publicaţii de prestigiu în domeniu şi de tipul cunoaşterii comune pentru comunicare publică;
    d) asumarea responsabilităţii de a elabora un program de cercetare, spirit critic, creativitate, inventivitate.
    (4) Abilităţile cognitive specifice presupun: identificarea de probleme noi şi abordarea lor prin cercetare, imaginaţie creativă şi combinativă, analiză critică şi interpretativă.


    Articolul 14

    Reglementările specifice organizării studiilor universitare de doctorat se elaborează de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se supun spre aprobare Guvernului.


    Capitolul V Corelarea sistemului de învăţământ din România cu sistemele europene de învăţământ


    Articolul 15

    (1) Aplicarea în toate universităţile a Sistemului european de credite de studiu transferabile (ECTS) este obligatorie.
    (2) Începând cu anul universitar 2005-2006, universităţile eliberează gratuit, inclusiv într-o limbă de largă circulaţie, fiecărui absolvent, Suplimentul la diplomă, al cărui conţinut este în conformitate cu normele europene.
    (3) Pentru programele de studii integrate, oferite de două sau de mai multe universităţi, care conduc la obţinerea de diplome comune, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează şi supune spre aprobare Guvernului metodologia-cadru pentru aplicarea acestei prevederi, în conformitate cu reglementările legale.


    Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 16

    (1) Învăţământul superior de scurtă durată, care se desfăşoară în prezent în colegiile universitare existente la data publicării prezentei legi, intră în lichidare sau se reorganizează în studii universitare de licenţă, în domeniile existente sau apropiate.
    (2) Absolvenţii cu diplomă de învăţământ superior de scurtă durată pot continua studiile pentru a obţine licenţa în cadrul ciclului I - studii universitare de licenţă.
    (3) Instituţiile de învăţământ superior stabilesc modul de obţinere a creditelor de studiu transferabile, pe baza cărora se admite înscrierea la examenul de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de scurtă durată.


    Articolul 17

    Organizarea programelor de studii în instituţiile de învăţământ superior care pregătesc specialişti în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 18

    (1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabilesc, având în vedere prevederile prezentei legi, corespondenţa dintre calificările universitare şi clasificarea ocupaţiilor, precum şi modificările necesare în sistemul de salarizare, în condiţiile legii.
    (2) Diplomele absolvenţilor de învăţământ superior sunt recunoscute şi oferă drepturi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare la data obţinerii actului de finalizare a studiilor.
    (3) Diplomele absolvenţilor de învăţământ superior cu durata de 5-6 ani sunt de drept echivalente cu diplomele de master.
    (4) Diplomele acordate după finalizarea studiilor universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat asigură accesul la profesii şi ocupaţii diferite, care vor fi stabilite prin lege.


    Articolul 19

    Prevederile prezentei legi se aplică învăţământului superior public şi privat, acreditat şi autorizat provizoriu, care funcţionează în condiţiile legii, începând cu anul universitar 2005-2006, pentru studenţii admişi în anul I, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4).


    Articolul 20

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile art. 57, art. 60 alin. (2), art. 62-65, art. 72 alin. (4)-(6) şi ale art. 73 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 24 iunie 2004.
    Nr. 288.
    ______________