ORDIN nr. 3.990 din 6 iunie 2017privind componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 12 iunie 2017
    În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare,
    luând în considerare faptul că deciziile Consiliului general pot fi contestate, conform legii,
    având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016, cu modificările ulterioare, și ale art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.106/2016 privind componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale,
    ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

    Articolul 1
    (1) Comisiile de contestații sunt parte din structura Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.(2) Comisiile de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare se constituie și își desfășoară activitatea potrivit prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016, cu modificările ulterioare.


    Articolul 2
    (1) Se aprobă componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2016-2020.(2) Componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 3

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziții contrare.


    Articolul 4

    Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale, instituțiile de învățământ superior, Academia Română, institutele și centrele de cercetare din subordinea Academiei Române și institutele naționale de cercetare-dezvoltare vor duce la îndeplinire prezentul ordin.


    Articolul 5

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul educației naționale,
    Pavel Năstase

    București, 6 iunie 2017.
    Nr. 3.990.

    ANEXĂ

    Componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

    Nr.
    crt.

    Numele și prenumele

    Instituția

    Matematică și științe ale naturii

    1. Matematică

    1.

    Sasu Bogdan - președinte

    Universitatea de Vest din Timișoara

    2.

    Ene Viviana

    Universitatea "Ovidius" din Constanța

    3.

    Tiba Dan

    Institutul de Matematică "Simion Stoilow" din București

    4.

    Halanay Andrei

    Universitatea Politehnica din București

    5.

    Marinoschi Gabriela

    Institutul de Statistică Matematică și Matematică
    Aplicată "Gheorghe Mihoc-Caius Iacob" din București

    2. Informatică

    1.

    Pop Sitar Petrica Claudiu
    - președinte

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    2.

    Barbu Tudor

    Academia Română - Filiala Iași

    3.

    Petcu Dana

    Universitatea de Vest din Timișoara

    3. Fizică

    1.

    Duliu Octavian -
    președinte

    Universitatea din București

    2.

    Creangă Dorina-Emilia

    Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

    3.

    Leopold Nicolae

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    4.

    Stoica Sabin

    Centrul Internațional pentru Pregătire Avansată și
    Cercetare în Fizică - Filială a INCDFM București

    5.

    Tosa Valer

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
    Tehnologii Izotopice și Moleculare INCDTIM din
    Cluj-Napoca

    4. Chimie

    1.

    Pui Aurel - președinte

    Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

    2.

    Bala Camelia

    Universitatea din București

    3.

    Dinica Rodica Mihaela

    Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

    4.

    Hamciuc Corneliu

    Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" din
    Iași

    5.

    Rada Simona

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
    Tehnologii Izotopice și Moleculare INCDTIM din
    Cluj-Napoca

    5. Științele pământului

    1.

    Seghedi Ioan - președinte
     

    Institutul de Geodinamică «Sabba S. Ștefănescu» din
    București

    2.

    Demetrescu Crișan

    Institutul de Geodinamică din București

    3.

    Mîndrescu Marcel

    Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

    4.

    Ducea Mihai

    Universitatea din Arizona, Universitatea din București

    5.

    Tălângă Cristian

    Universitatea din București

    Științe inginerești

    6. Inginerie civilă și management

    1.

    Popa Horațiu - președinte

    Universitatea Tehnică de Construcții din București

    2.

    Mircea Călin

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    3.

    Isopescu Dorina Nicolina

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    4.

    Catalina Tiberiu

    Universitatea Tehnică de Construcții din București

    5.

    Iordache Vlad

    Universitatea Tehnică de Construcții din București

    7. Ingineria materialelor

    1.

    Ghiban Brândușa -
    președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Minea Alina Adriana

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    3.

    Munteanu Daniel

    Universitatea "Transilvania" din Brașov

    8. Inginerie chimică, inginerie medicală, știința materialelor și nanomateriale

    1.

    Secuianu Catinca -
    președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Măluțan Teodor

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    3.

    Pirvu Cristian

    Universitatea Politehnica din București

    4.

    Rusnac Lucian-Mircea

    Universitatea Politehnica Timișoara

    5.

    Radu Gabriel Lucian

    Universitatea Politehnica din București

    9. Inginerie electrică

    1.

    Ciuprina Florin -
    președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Olaru Radu

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    3.

    Gaiceanu Marian

    Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

    4.

    Nicolae Petre-Marian

    Universitatea din Craiova

    5.

    Popescu Mihaela

    Universitatea din Craiova

    10. Inginerie energetică

    1.

    Lăzăroiu George Cristian
    - președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Costinas Sorina

    Universitatea Politehnica din București

    3.

    Munteanu Florin

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    4.

    Vatau Doru

    Universitatea Politehnica Timișoara

    5.

    Frigura-Iliasa Flaviu
    Mihai

    Universitatea Politehnica Timișoara

    11. Electronică, telecomunicații și nanotehnologie

    1.

    Popa Valentin -
    președinte

    Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

    2.

    Isar Alexandru

    Universitatea Politehnica Timișoara

    3.

    Paleologu Constantin

    Universitatea Politehnica din București

    12. Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol și gaze

    1.

    Badea Ana-Cornelia -
    președinte

    Universitatea Tehnică de Construcții din București

    2.

    Arad Victor

    Universitatea din Petroșani

    3.

    Nan Marin Silviu

    Universitatea din Petroșani

    13. Inginerie aerospațială, autovehicule și transporturi

    1.

    Popa Mihaela - președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Grigorie Teodor Lucian

    Universitatea din Craiova

    3.

    Rugescu Radu

    Universitatea Politehnica din București

    14. Ingineria resurselor vegetale și animale

    1.

    Nour Violeta - președinte

    Universitatea din Craiova

    2.

    Botu Mihai

    Universitatea din Craiova

    3.

    Ilie Leonard

    Universitatea de Științe Agronomice și Medicină
    Veterinară din București

    4.

    Marin Daniela

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
    Biologie și Nutriție Animală - IBNA Balotești

    5.

    Sand Sava Camelia

    Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

    15. Calculatoare, tehnologia informației și ingineria sistemelor

    1.

    Leon Florin - președinte

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    2.

    Dobra Petru

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    3.

    Balas Valentina Emilia

    Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad

    16. Inginerie industrială și management

    1.

    Zapciu Miron - președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Cioca Lucian-Ionel

    Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

    3.

    Brad Stelian

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    4.

    Moldovan Liviu

    Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș

    5.

    Nedelcu Dumitru

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    17. Inginerie mecanică, mecatronică și robotică

    1.

    Rosca Ioan Calin -
    președinte

    Universitatea "Transilvania" din Brașov

    2.

    Dudescu Mircea Cristian

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    3.

    Gavrus Adinel

    National Institut of Applied Sciences - INSA Rennes

    4.

    Saracin Ion

    Universitatea din Craiova

    5.

    Muntean Sebastian

    Academia Română - Filiala Timișoara

    18. Ingineria mediului

    1.

    Robescu Lăcrămioara
    Diana - președinte

    Universitatea Politehnica din București

    2.

    Bulgariu Laura

    Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

    3.

    Micle Valer

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    Științe biologice și biomedicale

    19. Biologie și biochimie

    1.

    Popa Luis - președinte

    Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

    2.

    Leabu Mircea

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul
    Patologiei și Științelor Biomedicale "Victor Babeș"

    3.

    Chifiriuc Mariana Carmen

    Universitatea din București

    4.

    Krizbai Istvan

    Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad

    5.

    Pistol Gina Cecilia

    Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
    Biologie și Nutriție Animală - IBNA Balotești

    20. Medicină

    1.

    Azamfirei Leonard -
    președinte

    Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

    2.

    Florian Ioan Ștefan

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"
    din Cluj-Napoca

    3.

    Pieptu Dragoș

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa"
    din Iași

    4.

    Pirici Daniel

    Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

    5.

    Tanase Cristiana

    Universitatea "Titu Maiorescu" din București

    21. Medicină veterinară

    1.

    Drugociu Dan - președinte

    Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară
    "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

    2.

    Mihaiu Marian

    Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară
    din Cluj-Napoca

    3.

    Cristina Romeo-Teodor

    Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară
    a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timișoara

    4.

    Daneș Doina

    Universitatea de Științe Agronomice și Medicină
    Veterinară din București

    5.

    Mareș Mihai

    Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară
    "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

    22. Medicină dentară

    1.

    Dudea Diana - președinte

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"
    din Cluj-Napoca

    2.

    Șurlin Petra

    Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

    3.

    Stratul Ștefan-Ioan

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din
    Timișoara

    23. Farmacie

    1.

    Cristea Victoria Cecilia
    - președinte

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu"
    din Cluj-Napoca

    2.

    Lupuleasa Dumitru

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din
    București

    3.

    Miron Anca

    Universitatea de Medicina și Farmacie "Grigore T. Popa"
    din Iași

    4.

    Popa Lăcrămioara

    Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din
    București

    5.

    Vicaș Laura Grațiela

    Universitatea din Oradea

    Științe sociale

    24. Științe juridice

    1.

    Dragoș Dacian -
    președinte

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    2.

    Gîrleșteanu George-Liviu

    Universitatea din Craiova

    3.

    Boroi Gabriel

    Universitatea "Nicolae Titulescu" din București

    25. Sociologie, științe politice și administrative

    1.

    Ivan Loredana -
    președinte

    Școala Națională de Studii Politice și Administrative
    din București

    2.

    Dorondel Ștefan

    Institutul de Antropologie "Francisc I. Rainer" din
    București

    3.

    Păun Nicolae

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    4.

    Popescu Maria

    Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din
    București

    5.

    Țurcanu Florin

    Universitatea din București

    26. Științe militare, informații și ordine publică

    1.

    Cavaropol Dan Victor -
    președinte

    Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București

    2.

    Bârsan Ghiță

    Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu

    3.

    Costea Luiza-Maria

    Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din
    București

    4.

    Chiorcea Ion

    Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din
    București

    5.

    Roceanu Ion

    Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din
    București

    27. Științe economice și administrarea afacerilor

    1.

    Vintilă Georgeta -
    președinte

    Academia de Studii Economice din București

    2.

    Dumitru Mădălina

    Academia de Studii Economice din București

    3.

    Buchmann Robert Andrei

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    4.

    Meghișan Georgeta-
    Mădălina

    Universitatea din Craiova

    5.

    Orzan Gheorghe

    Academia de Studii Economice din București

    28. Psihologie, științe ale educației, educație fizică și sport

    1.

    Gavreliuc Alin -
    președinte

    Universitatea de Vest din Timișoara

    2.

    Stănescu Monica Iulia

    Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din
    București

    3.

    Albulescu Ion

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    4.

    Dincă Margareta

    Universitatea "Titu Maiorescu" din București

    5.

    Dobrean Anca

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    Științe umaniste și arte

    29. Filologie

    1.

    Diaconu Mircea -
    președinte

    Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

    2.

    Alexandrescu Vlad

    Universitatea din București

    3.

    Munteanu Eugen

    Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

    4.

    Boldea Iulian

    Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș

    5.

    Glodeanu Gheorghe

    Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

    30. Filosofie

    1.

    Cernica Viorel -
    președinte

    Universitatea din București

    2.

    Cozma Carmen

    Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

    3.

    Brinzei Monica

    CNRS - Institut de Recherche et d'Histoire des Textes,
    Paris

    4.

    Vizureanu Viorel

    Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin
    Rădulescu Motru" din București

    5.

    Dumitrescu Marius

    Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

    31. Istorie și studii culturale

    1.

    Nistor Gheorghe Vlad -
    președinte

    Universitatea din București

    2.

    Nicoară Toader

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    3.

    Rotar Marius

    Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

    32. Teologie

    1.

    Ocoleanu Picu -
    președinte

    Universitatea din Craiova

    2.

    Dumitrașcu Nicu

    Universitatea din Oradea

    3.

    Buzogany Desideriu

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    33. Arhitectură și urbanism

    1.

    Zahariade Ana Maria -
    președinte

    Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din
    București

    2.

    Lascu Nicolae

    Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din
    București

    3.

    Fezi Bogdan

    Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din
    București

    4.

    Sandu Alexandru

    Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din
    București

    5.

    Moldovan Horia Radu

    Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din
    București

    34. Arte vizuale

    1.

    Lucaciu Adriana -
    președinte

    Universitatea de Vest din Timișoara

    2.

    Sanc Preda Marilena

    Universitatea Națională de Arte din București

    3.

    Sava Valentin

    Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași

    35. Artele spectacolului

    1.

    Coca Gabriela -
    președinte

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    2.

    Pop-Curșeu Ioan

    Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

    3.

    Vasiliu Dan

    Universitatea Națională de Artă Teatrală și
    Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București

    (la 14-09-2018, Numărul curent 1, Punctul 5 din Anexă a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 5.049 din 6 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 14 septembrie 2018 )

    ----