EMITENT |
(1) Prezentele reglementări prevăd reguli de întocmire, aprobare, auditare statutară şi publicare a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate, reguli de întocmire, aprobare şi auditare a situaţiilor financiare interimare, aşa cum sunt definite la pct. 44, ale băncilor persoane juridice române, organizaţiilor cooperatiste de credit, băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ, băncilor de credit ipotecar, sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine, sucursalelor din străinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice române, denumite în continuare instituţii de credit, precum şi regulile de înregistrare în contabilitatea instituţiilor de credit a operaţiunilor economico-financiare efectuate, planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit, precizări privind documentele, formularele şi registrele de contabilitate, precum şi normele de întocmire şi utilizare a acestora.
Prevederile IFRS se aplică la recunoaşterea, clasificarea, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico - financiare efectuate de instituţiile de credit, precum şi la prezentarea şi descrierea elementelor şi operaţiunilor reflectate în situaţiile financiare.
(1) Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr.82/1991, republicată, revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării instituţiei de credit.
În acest scop, persoanele prevăzute la alineatul precedent trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operaţiile economice; organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ, datorii, capitaluri proprii şi elementelor înregistrate în conturi în afara bilanţului, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare, publicarea şi depunerea la termen a acestora la autorităţile competente; păstrarea documentelor justificative, a
registrelor şi situaţiilor financiare şi organizarea contabilităţii de gestiune adaptată la specificul instituţiei de credit.
Documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare a instituţiilor de credit sunt situaţiile financiare anuale.
(1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.
Prin valută se înţelege altă monedă decât leul.
Subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin instituţiilor de credit, persoane juridice române, organizează şi conduc contabilitatea proprie la nivel de balanţă de verificare, dacă sunt împuternicite în acest sens de către conducerea instituţiei de credit, fără a întocmi situaţii financiare, astfel încât aceasta să permită determinarea informaţiilor şi a obligaţiilor prevăzute de lege, iar persoanele juridice cărora le aparţin să poată întocmi situaţii financiare anuale.
Instituţiile de credit care au subunităţi fără personalitate juridică organizează şi conduc contabilitatea astfel încât să fie disponibile informaţiile necesare privind activitatea desfăşurată de aceste subunităţi.
În înţelesul prezentelor reglementări, prin subunităţi fără personalitate juridică, care aparţin instituţiilor de credit persoane juridice române, se înţelege sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, înfiinţate potrivit legii.
În situaţia instituţiilor de credit administrate în sistem dualist, referirile din cadrul prezentelor reglementări la „administratori" şi „consiliu de administraţie" se vor citi ca referiri la „membrii directoratului" şi, respectiv, „directorat".
Documentul care conţine situaţiile financiare trebuie să precizeze denumirea instituţiei de credit raportoare, precum şi informaţii referitoare la:
registrul comerţului la care este păstrat dosarul instituţiei de credit, împreună cu numărul de înmatriculare al instituţiei de credit în registrul în cauză;
forma juridică a instituţiei de credit, adresa sediului social şi, după caz, faptul că instituţia de credit este în lichidare.
Secţiunea 1.
Elaborarea situaţiilor financiare anuale
Fiecare instituţie de credit are obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale de către instituţiile de credit se va face în conformitate cu cerinţele IFRS.
Notele explicative vor trebui să furnizeze cel puţin următoarele informaţii, dacă acestea nu sunt cerute de IFRS:
denumirea şi sediul social ale fiecăreia dintre entităţile în care instituţia deţine fie direct, fie printr-o persoană care acţionează în nume propriu, dar în contul instituţiei, un interes de participare, prezentând: proporţia de capital deţinută, valoarea capitalului şi rezervelor, precum şi profitul sau pierderea entităţii respective pentru ultimul exerciţiu financiar pentru care au fost aprobate situaţiile financiare anuale. Informaţiile privind capitalul, rezervele şi profitul sau pierderea entităţii în care se deţine interesul de participare pot fi omise dacă entitatea în cauză nu îşi publică bilanţul şi nu este controlată de către instituţie sau sunt de natură a cauza un prejudiciu grav oricăreia dintre entităţile la care se referă. Orice astfel de omisiune este prezentată în notele explicative la situaţiile financiare;
denumirea, sediul principal sau sediul social şi forma juridică ale fiecăreia dintre entităţile la care instituţia de credit este asociat cu răspundere nelimitată. Aceste informaţii pot fi omise dacă sunt doar de o importanţă neglijabilă în sensul prevederilor din prezentele reglementări;
denumirea şi sediul social ale entităţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale consolidate ale celui mai mare grup de entităţi din care face parte instituţia de credit în calitate de filială;
denumirea şi sediul social ale entităţii care întocmeşte situaţiile financiare anuale consolidate ale celui mai mic grup de entităţi din
care face parte instituţia de credit în calitate de filială şi care este, de asemenea, inclusă în grupul de entităţi prevăzut la lit.c);
locul de unde pot fi obţinute copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate prevăzute la lit.c) şi d), cu condiţia ca acestea să fie disponibile;
numărul mediu de persoane angajate în cursul exerciţiului financiar, defalcat pe categorii şi, dacă acestea nu sunt prezentate distinct în contul de profit sau pierdere, cheltuielile cu angajaţii aferente exerciţiului financiar, defalcate după cum urmează:
Salarii şi indemnizaţii;
Cheltuieli cu asigurările sociale, din care:
cheltuieli aferente pensiilor;
suma indemnizaţiilor acordate în exerciţiul financiar membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere în virtutea responsabilităţilor acestora, precum şi orice angajamente generate sau asumate privind pensiile pentru foştii membri ai acestor organe, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie;
valoarea avansurilor şi creditelor acordate de către instituţia de credit membrilor organelor de administrare, conducere sau supraveghere, precum şi angajamentele luate în contul acestor persoane cu titlu de garanţie de orice tip. Aceste informaţii trebuie să fie furnizate în mod global pentru fiecare categorie în parte.
Secţiunea 2.
Semnarea situaţiilor financiare anuale
1O. Situaţiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora, calitatea persoanei care a întocmit situaţiile financiare anuale şi numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
Calitatea persoanei care a întocmit situaţiile financiare anuale se completează astfel:
directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană desemnată prin decizie scrisă de administrator;
persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Secţiunea 3.
Raportul administratorilor
(1) Consiliul de administraţie elaborează pentru fiecare exerciţiu financiar un raport, denumit în continuare raportul administratorilor, care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţilor instituţiei de credit şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă.
Prezentarea de mai sus este o analiză echilibrată şi cuprinzătoare a dezvoltării şi performanţei activităţilor instituţiei de credit şi a poziţiei sale financiare, corelată cu dimensiunea şi complexitatea activităţilor.
În măsura în care este necesar pentru a înţelege dezvoltarea instituţiei de credit, performanţa sau poziţia sa financiară, analiza cuprinde indicatori financiari şi, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanţă, relevanţi pentru activităţi specifice, inclusiv informaţii despre aspecte privind mediul înconjurător şi angajaţii.
În furnizarea analizei sale, raportul administratorilor include, atunci când este cazul, referiri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare anuale.
Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informaţii despre:
dezvoltarea previzibilă a instituţiei de credit;
activităţile din domeniul cercetării şi dezvoltării;
informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni, şi anume:
motivele achiziţiilor efectuate în cursul exerciţiului financiar;
numărul şi valoarea nominală sau, în absenţa acesteia, echivalentul contabil al acţiunilor achiziţionate şi înstrăinate în cursul exerciţiului financiar şi proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
în cazul achiziţiei şi înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acţiunilor;
numărul şi valoarea nominală sau, în absenţa acesteia, echivalentul contabil al tuturor acţiunilor achiziţionate şi deţinute de instituţia de credit şi proporţia din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
existenţa de sucursale ale instituţiei de credit;
utilizarea de către instituţia de credit de instrumente financiare, în cazul în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii:
obiectivele şi politicile instituţiei de credit în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacţie previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, şi
expunerea instituţiei de credit la riscul de preţ, riscul de credit, riscul de lichiditate şi la riscul fluxului de trezorerie.
(1) Entităţile de interes public care, la data bilanţului, depăşesc criteriul de a avea un număr mediu de 5OO de angajaţi în cursul exerciţiului financiar includ în raportul administratorilor o declaraţie nefinanciară care conţine informaţii, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înţelegerea dezvoltării, performanţei şi poziţiei entităţii şi a impactului activităţii sale, privind cel puţin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului şi combaterea corupţiei şi a dării de mită, inclusiv:
o descriere succintă a modelului de afaceri al entităţii;
o descriere a politicilor adoptate de entitate în legătură cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligenţă necesară aplicate;
rezultatele politicilor respective;
principalele riscuri legate de aceste aspecte care decurg din operaţiunile entităţii, inclusiv, atunci când este relevant şi proporţional, relaţiile sale de afaceri, produsele sau serviciile sale care ar putea avea un impact negativ asupra domeniilor respective şi modul în care entitatea gestionează riscurile respective;
indicatori-cheie de performanţă nefinanciară relevanţi pentru activitatea specifică a entităţii.
Dacă entitatea nu pune în aplicare politici în ceea ce priveşte unul sau mai multe dintre aspectele menţionate la alin. (1), declaraţia nefinanciară oferă o explicaţie clară şi motivată cu privire la această opţiune.
Declaraţia nefinanciară menţionată la alin. (1) conţine, de asemenea, după caz, trimiteri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare anuale.
Informaţiile referitoare la evoluţii iminente sau aspecte în curs de negociere pot fi omise în cazurile excepţionale în care, potrivit avizului justificat în mod
corespunzător al membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere, care acţionează în limitele competenţelor conferite de legislaţia naţională şi au o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informaţii ar aduce prejudicii grave poziţiei comerciale a entităţii, cu condiţia ca aceste omisiuni să nu împiedice o înţelegere corectă şi echilibrată a dezvoltării, performanţei şi poziţiei entităţii şi a impactului activităţii sale.
Pentru prezentarea informaţiilor menţionate la alin. (1), entităţile se pot baza pe cadrul de reglementare stabilit la nivel naţional, al Uniunii Europene sau la nivel internaţional, cu precizarea explicită a acestora.
Se consideră că entităţile care îndeplinesc obligaţia prevăzută la alin. (1) şi-au îndeplinit obligaţia legată de analiza informaţiilor nefinanciare prevăzută la pct. 12 alin. (3).
O entitate care este filială este exonerată de obligaţia prevăzută la alin. (1) dacă entitatea respectivă şi filialele sale sunt incluse în raportul consolidat al administratorilor întocmit la nivelul unei alte entităţi, în conformitate cu prevederile pct. 32.
Auditorul statutar sau firma de audit are obligaţia de a verifica dacă s-a furnizat declaraţia nefinanciară menţionată la alin. (1).
(1) O instituţie de credit ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, astfel cum aceasta este definită în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, va include în raportul administratorilor o declaraţie referitoare la guvernanţa corporativă. Această declaraţie va fi inclusă ca o secţiune distinctă a raportului administratorilor şi va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
o trimitere la elementele următoare, după caz:
codul de guvernanţă corporativă care se aplică instituţiei de credit şi/sau codul de guvernanţă corporativă pe care instituţia de credit a decis în mod voluntar să-l aplice. Instituţia de credit va indica totodată locul unde sunt disponibile public textele pertinente; şi/sau
toate informaţiile relevante referitoare la practicile de guvernanţă corporativă aplicate în plus faţă de cerinţele legislaţiei naţionale. În acest caz, instituţia de credit va face publice detaliile practicilor sale de guvernanţă corporativă;
în măsura în care, potrivit legislaţiei naţionale, instituţia de credit se îndepărtează de la codul de guvernanţă corporativă care i se aplică sau pe care a ales să-l aplice, o explicaţie a acesteia privind părţile din cod
pe care nu le aplică şi motivele neaplicării. În situaţia în care instituţia de credit a decis să nu aplice nicio prevedere a unui cod de guvernanţă corporativă, la care se face referire la lit.a.1), aceasta va explica motivele pentru care a decis de o asemenea manieră;
o descriere a principalelor caracteristici ale controlului intern şi sistemelor de gestionare a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;
în cazul instituţiilor de credit ale căror valori mobiliare - în totalitate sau o parte din aceste titluri - sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi ale căror valori mobiliare fac obiectul unei oferte publice de preluare, astfel cum aceasta este definită în legislaţia în vigoare privind piaţa de capital:
deţinerile semnificative directe şi indirecte de acţiuni (inclusiv deţinerile indirecte prin structuri piramidale şi deţineri încrucişate de acţiuni, aşa cum acestea sunt definite în reglementările în vigoare privind piaţa de capital);
deţinătorii oricăror valori mobiliare cu drepturi speciale de control şi o descriere a acestor drepturi;
orice restricţii privind drepturile de vot, cum ar fi limitările drepturilor de vot ale deţinătorilor unui procent stabilit sau număr de voturi, termenele de exercitare a drepturilor de vot sau sistemele prin care, cooperând cu instituţia de credit, drepturile financiare ataşate valorilor mobiliare sunt separate de deţinerea de valori mobiliare;
regulile care prevăd numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administraţie şi modificarea actelor constitutive ale instituţiei de credit;
competenţele membrilor consiliului de administraţie şi, în special, cele referitoare la emiterea sau răscumpărarea de valori mobiliare;
modul de desfăşurare a adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor şi atribuţiile cheie ale acesteia, ca şi o descriere a drepturilor acţionarilor sau asociaţilor şi a modului în care acestea pot fi exercitate;
structura şi modul de operare a organelor de administraţie, conducere şi supraveghere şi ale comitetelor acestora;
o descriere a politicii de diversitate aplicate în ceea ce priveşte organele de administraţie, conducere şi supraveghere ale instituţiei de
credit referitor la aspecte cum ar fi, de exemplu, vârsta, genul sau educaţia şi experienţa profesională, obiectivele acestei politici de diversitate, modul în care a fost pusă în aplicare şi rezultatele în perioada de raportare. Dacă nu se aplică o astfel de politică, declaraţia conţine o explicaţie în acest sens.
Membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale instituţiei de credit au obligaţia colectivă de a asigura că situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor sunt întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.
Auditorul statutar sau firma de audit îşi exprimă avizul referitor la informaţiile pregătite în temeiul alin. (1) lit. c) şi d) şi verifică dacă au fost prezentate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g).
În scopul de a îmbunătăţi şi mai mult transparenţa pentru acţionari, investitori şi alte părţi interesate şi în plus faţă de informaţiile cu privire la elementele menţionate la alin. (1), instituţiile de credit ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, trebuie să descrie modul în care au aplicat recomandările codului de guvernanţă corporativă relevant cu privire la subiectele de maximă importanţă pentru acţionari.
Informaţiile menţionate trebuie să fie suficient de clare, precise şi exhaustive pentru a permite acţionarilor, investitorilor şi altor părţi interesate să dobândească o bună înţelegere a modului în care este administrată instituţia de credit ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. În plus, trebuie să se facă referire la caracteristicile şi situaţia specifică a instituţiei de credit, cum ar fi mărimea, structura instituţiei de credit sau structura acţionariatului sau orice alte caracteristici relevante.
În scopul de a facilita accesul pentru acţionari, investitori şi alte părţi interesate, instituţiile de credit ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, trebuie să pună la dispoziţie periodic, pe site-urile lor, informaţiile menţionate la prezentul punct şi să includă o trimitere către site în raportul administratorilor, chiar dacă acestea oferă deja informaţii prin alte mijloace precizate în prezentele reglementări.
(1) În caz de abatere de la recomandările codului de guvernanţă corporativă sub incidenţa căruia se află sau pe care au decis să îl aplice în mod voluntar, instituţiile de credit ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, trebuie să indice în mod clar de la ce recomandări specifice s-au abătut şi, pentru fiecare abatere în parte de la o recomandare individuală:
să explice în ce mod s-a abătut instituţia de credit de la o recomandare;
să descrie motivele abaterii;
să descrie modul în care a fost luată decizia de a se abate de la recomandare în cadrul instituţiei de credit;
dacă abaterea este limitată în timp, să explice când preconizează instituţia de credit că se va conforma cu o anumită recomandare;
să descrie, dacă este cazul, măsura luată în locul conformării şi să explice în ce fel măsura respectivă atinge obiectivul care stă la baza recomandării specifice sau a codului în ansamblu ori să clarifice modul în care contribuie la o bună guvernanţă corporativă a instituţiei de credit.
Informaţiile menţionate la alin.(1) trebuie să fie suficient de clare, exacte şi complete astfel încât să permită acţionarilor, investitorilor şi altor părţi interesate să evalueze consecinţele care decurg din abaterea de la o anumită recomandare. Acestea trebuie să se refere şi la caracteristicile şi situaţia specifică a instituţiei de credit, cum ar fi mărimea, structura instituţiei de credit sau structura acţionariatului sau orice alte caracteristici relevante.
Explicaţiile pentru abateri trebuie să fie clar prezentate în declaraţia de guvernanţă corporativă, astfel încât să fie uşor de găsit de către acţionari, investitori şi alte părţi interesate. Acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, urmând aceeaşi ordine a recomandărilor ca şi în codul relevant sau prin gruparea tuturor explicaţiilor privind abaterea din aceeaşi secţiune din declaraţia de guvernanţă corporativă, atât timp cât metoda utilizată este explicată clar.
Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administraţie şi se semnează în numele acestuia de preşedintele consiliului.
Secţiunea 4.
Auditarea statutară a situaţiilor financiare anuale
(1) Situaţiile financiare anuale ale instituţiilor de credit sunt auditate de către auditorul statutar sau firma de audit, potrivit legii.
Auditorul statutar sau firma de audit îşi exprimă, de asemenea, o opinie privind coerenţa raportului administratorilor cu situaţiile financiare pentru acelaşi exerciţiu financiar şi întocmirea raportului administratorilor în conformitate cu cerinţele legale aplicabile.
Auditorul statutar sau firma de audit declară dacă, pe baza cunoaşterii şi a înţelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la instituţia de credit şi la mediul acesteia, au identificat informaţii eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informaţii eronate.
Prevederile prezentului punct nu se aplică în cazul declaraţiei nefinanciare menţionate la pct. 14 alin. (1).
(1) Raportul auditorului statutar sau firmei de audit cuprinde:
menţionarea situaţiilor financiare anuale care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
o descriere a ariei auditului statutar, respectiv a standardelor de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;
o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorului statutar sau firmei de audit potrivit căreia respectivele situaţii financiare oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară şi, după caz, dacă situaţiile financiare anuale respectă cerinţele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau, dacă auditorul statutar sau firma de audit nu a fost în măsură să exprime o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii;
o referire la aspectele asupra cărora auditorul statutar sau firma de audit atrage atenţia, printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;
opinia şi declaraţia menţionate la pct. 18 alin.(2) şi (3).
(2) Raportul de audit se semnează şi se datează de către auditorul statutar. În cazul în care situaţiile financiare anuale sunt auditate statutar de către firme de audit, raportul se semnează cel puţin de către auditorul/auditorii statutar(i) care a(u) efectuat auditul în numele firmelor de audit şi se datează.
2O. (1) În notele explicative la situaţiile financiare, instituţiile de credit prezintă, pe lângă informaţiile cerute de IFRS, totalul onorariilor aferente exerciţiului financiar percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi totalul onorariilor percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru alte servicii de asigurare, pentru servicii de consultanţă fiscală şi pentru alte servicii decât cele de audit.
(2) Filialele care sunt consolidate în situaţiile financiare ale unui grup, întocmite conform prezentelor reglementări, sunt scutite de la obligaţia prezentării informaţiilor
menţionate la alin.(1), cu condiţia ca aceste informaţii să fie furnizate în notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate.
(3) În cazul unui grup, informaţiile menţionate la alin. (1) se prezintă nu numai în ceea ce priveşte auditorul grupului, dar şi pentru fiecare auditor sau firmă de audit implicat(ă) în auditul grupului. Dacă un auditor sau o firmă de audit a auditat mai multe entităţi din grup, totalul onorariilor financiare percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit se poate prezenta pe o bază agregată, în notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate.
Secţiunea 5.
Aprobarea, depunerea şi publicarea situaţiilor financiare anuale
Situaţiile financiare anuale se întocmesc şi se publică, potrivit legii, în limba română şi în moneda naţională.
Situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar în cauză sunt supuse aprobării adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, potrivit legislaţiei în vigoare. Acestea vor fi însoţite şi de raportul de audit semnat de persoana responsabilă, potrivit legii.
Un exemplar al situaţiilor financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, împreună cu un exemplar al raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, şi un exemplar al raportului auditorului statutar sau firmei de audit vor fi trimise de instituţia de credit în termen de 13O zile de la încheierea exerciţiului financiar la Banca Naţională a României. Situaţiile financiare anuale vor fi trimise la Banca Naţională a României - Direcţia Supraveghere, însoţite de balanţa de verificare a conturilor sintetice pentru sfârşitul exerciţiului financiar, atât în format letric cât şi electronic.
În cazul organizaţiilor cooperatiste de credit, documentele menţionate la pct. 23 se depun astfel:
la casa centrală a cooperativelor de credit se depun situaţiile financiare anuale întocmite de cooperativele de credit afiliate, însoţite de raportul auditorului statutar sau firmei de audit şi de raportul administratorilor;
la Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României se depun situaţiile financiare anuale, însoţite de raportul auditorului statutar sau firmei de audit, raportul administratorilor, precum şi de balanţa de verificare a conturilor sintetice pentru sfârşitul exerciţiului
financiar, întocmite de casele centrale ale cooperativelor de credit, care să reflecte operaţiunile proprii, precum şi cele care să reflecte operaţiunile reţelei cooperatiste de credit.
Situaţiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, împreună cu raportul administratorilor şi raportul de audit semnat de persoana responsabilă, potrivit legii, se publică în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Ori de câte ori situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor se publică în întregime, acestea trebuie să fie reproduse în forma şi conţinutul pe baza cărora auditorul statutar sau firma de audit şi-a întocmit raportul lor. Acestea trebuie să fie însoţite de textul complet al raportului de audit statutar.
Dacă situaţiile financiare anuale nu se publică în întregime, trebuie să se indice faptul că versiunea publicată este o formă prescurtată şi trebuie să se facă trimitere la oficiul registrului comerţului la care au fost depuse situaţiile financiare anuale. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu au fost încă depuse, acest lucru trebuie prezentat. Raportul de audit statutar nu se publică, dar se menţionează dacă a fost exprimată o opinie de audit fără rezerve, cu rezerve sau contrară, sau dacă auditorul statutar sau firma de audit nu a fost în măsură să exprime o opinie de audit. De asemenea, se menţionează dacă raportul de audit statutar face referire la aspecte asupra cărora auditorul statutar sau firma de audit atrage atenţia printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve.
Situaţiile financiare anuale întocmite de instituţiile de credit trebuie să fie publicate în fiecare stat membru al Uniunii Europene în care respectivele instituţii de credit au sucursale. Aceste state membre ale Uniunii Europene pot cere ca publicarea documentelor în cauză să se facă în limba lor oficială.
Secţiunea 1.
Elaborarea situaţiilor financiare consolidate
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit se va face în conformitate cu cerinţele IFRS.
3O. Notele explicative la situaţiile financiare consolidate trebuie să furnizeze cel puţin următoarele informaţii, dacă acestea nu sunt cerute de IFRS:
denumirile şi sediile sociale ale entităţilor incluse în consolidare;
proporţia de capital deţinută în entităţile incluse în consolidare, altele decât societatea - mamă, de către entităţile incluse în consolidare sau de către persoanele ce acţionează în nume propriu, dar în contul acestor entităţi;
criteriile/cerinţele IFRS pe baza cărora a fost efectuată consolidarea;
informaţiile prevăzute la lit.a) şi b) trebuie prezentate cu privire la entităţile excluse din consolidare, precum şi explicaţii cu privire la aplicarea excluderii;
denumirile şi sediile sociale ale entităţilor asociate, respectiv controlate în comun, incluse în consolidare prin metoda punerii în echivalenţă, precum şi proporţia de capital al acestora deţinută de entităţile incluse în consolidare sau de persoane ce acţionează în nume propriu, dar în contul acestor entităţi;
denumirile şi sediile sociale ale entităţilor, altele decât cele menţionate la lit.a) şi e), în care entităţile incluse în consolidare deţin, direct sau prin intermediul unor persoane care acţionează în nume propriu, dar în contul acestor entităţi, un interes de participare, cu indicarea proporţiei de capital deţinută, a valorii capitalului şi rezervelor şi a profitului sau pierderii entităţii respective pentru ultimul exerciţiu financiar pentru care s-au întocmit situaţii financiare; informaţiile privind capitalul şi rezervele, precum şi profitul sau pierderea pot fi omise dacă entitatea în cauză nu îşi publică situaţiile financiare.
numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului financiar, defalcat pe categorii şi, dacă acestea nu sunt prezentate distinct în contul de profit şi pierdere, cheltuielile cu angajaţii aferente exerciţiului financiar, defalcate pe salarii şi indemnizaţii, cheltuieli cu asigurările sociale şi cheltuieli cu pensiile;
la prezentarea indemnizaţiilor şi avansurilor şi creditelor acordate membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere, se prezintă numai sumele acordate membrilor organelor respective ale societăţii-mamă, de către societatea-mamă şi de filialele sale, indiferent dacă aceste filiale au fost sau nu incluse în consolidare.
Secţiunea 2.
Semnarea situaţiilor financiare anuale consolidate
Prevederile pct. 1O şi 11 din prezentele reglementări se aplică şi situaţiilor financiare anuale consolidate.
Secţiunea 3.
Raportul consolidat al administratorilor
(1) Raportul consolidat al administratorilor cuprinde, pe lângă informaţiile prevăzute de alte dispoziţii ale prezentelor reglementări, cel puţin informaţiile cerute conform punctelor 12, 13 şi 15, ţinând cont de ajustările esenţiale care decurg din caracteristicile specifice ale unui raport consolidat al administratorilor comparativ cu un raport al administratorilor, într-un mod care să faciliteze evaluarea poziţiei instituţiilor de credit incluse în consolidare, luate în ansamblu.
Se aplică următoarele ajustări ale informaţiilor prevăzute la pct. 12, 13 şi 15:
la prezentarea de detalii privind acţiunile proprii deţinute, raportul consolidat al administratorilor indică numărul şi valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, echivalentul contabil al tuturor acţiunilor societăţii-mamă deţinute de ea însăşi, de filiale ale acesteia sau de o persoană care acţionează în nume propriu, dar în contul oricăreia dintre aceste entităţi;
în ceea ce priveşte informaţiile referitoare la sistemele de control intern şi de gestionare a riscurilor, declaraţia privind guvernanţa corporativă face trimitere la principalele caracteristici ale acestor sisteme pentru instituţiile de credit incluse în consolidare, luate în ansamblu.
Atunci când se solicită un raport consolidat al administratorilor, pe lângă raportul administratorilor, cele două rapoarte pot fi prezentate sub forma unui raport unic.
(1) Entităţile de interes public care sunt societăţi - mamă şi care, la data bilanţului pe o bază consolidată, depăşesc criteriul de a avea un număr mediu de 5OO angajaţi în cursul exerciţiului financiar, includ în raportul consolidat al administratorilor o declaraţie nefinanciară consolidată care conţine informaţii, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înţelegerea dezvoltării, performanţei şi poziţiei grupului şi a
impactului activităţii sale, privind cel puţin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mită, inclusiv:
o descriere succintă a modelului de afaceri al grupului;
o descriere a politicilor adoptate de grup în legătură cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligenţă necesară aplicate;
rezultatele politicilor respective;
principalele riscuri legate de aceste aspecte care decurg din operaţiunile grupului, inclusiv, atunci când este relevant şi proporţional, relaţiile de afaceri, produsele sau serviciile sale care ar putea avea un impact negativ asupra domeniilor respective şi modul în care grupul gestionează riscurile respective;
indicatori - cheie de performanţă nefinanciară relevanţi pentru activitatea specifică a entităţii.
Dacă grupul nu pune în aplicare politici în ceea ce priveşte unul sau mai multe dintre aspectele menţionate la alin. (1), declaraţia nefinanciară consolidată oferă o explicaţie clară şi motivată în acest sens.
Declaraţia nefinanciară consolidată menţionată la alin. (1) conţine, de asemenea, după caz, trimiteri şi explicaţii suplimentare privind sumele raportate în situaţiile financiare consolidate.
Informaţiile referitoare la evoluţii iminente sau aspecte în curs de negociere pot fi omise în cazurile excepţionale în care, potrivit avizului justificat în mod corespunzător al membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere, care acţionează în limitele competenţelor conferite de legislaţia naţională şi au o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informaţii ar aduce prejudicii grave poziţiei comerciale a grupului, cu condiţia ca aceste omisiuni să nu împiedice o înţelegere corectă şi echilibrată a dezvoltării, performanţei şi poziţiei grupului şi a impactului activităţii sale.
Pentru prezentarea informaţiilor menţionate la alin. (1), societatea - mamă se poate baza pe cadrul de reglementare stabilit la nivel naţional, al Uniunii Europene sau la nivel internaţional, cu precizarea explicită a acestora.
Se consideră că o societate - mamă care îndeplineşte obligaţia prevăzută la alin. (1) şi-a îndeplinit obligaţia legată de analiza informaţiilor nefinanciare prevăzută la pct. 12 alin. (3) şi la pct. 32.
O societate - mamă care este de asemenea filială este exonerată de obligaţia prevăzută la alin. (1) dacă societatea - mamă exonerată respectivă şi filialele sale sunt
incluse în raportul consolidat al administratorilor întocmit la nivelul unei alte entităţi, în conformitate cu prevederile pct. 32.
Auditorul statutar sau firma de audit are obligaţia de a verifica dacă s-a furnizat declaraţia nefinanciară consolidată menţionată la alin. (1).
Membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale instituţiilor de credit care întocmesc situaţii financiare consolidate şi raport consolidat al administratorilor au obligaţia colectivă de a asigura că situaţiile financiare consolidate şi raportul consolidat al administratorilor sunt întocmite şi publicate în conformitate cu cerinţele prezentelor reglementări.
Secţiunea 4.
Auditarea statutară a situaţiilor financiare anuale consolidate
(1) Situaţiile financiare anuale consolidate ale instituţiilor de credit sunt auditate de către auditorul statutar sau firma de audit, potrivit legii.
Auditorul statutar sau firma de audit îşi exprimă, de asemenea, o opinie privind coerenţa raportului consolidat al administratorilor cu situaţiile financiare anuale consolidate pentru acelaşi exerciţiu financiar şi întocmirea raportului consolidat al administratorilor în conformitate cu cerinţele legale aplicabile.
Auditorul statutar sau firma de audit declară dacă, pe baza cunoaşterii şi a înţelegerii dobândite în cursul auditului cu privire la instituţia de credit şi la mediul acesteia, au identificat informaţii eronate semnificative prezentate în raportul consolidat al administratorilor, indicând natura acestor informaţii eronate.
Prevederile prezentului punct nu se aplică în cazul declaraţiei nefinanciare consolidate menţionate la pct. 33 alin. (1).
Raportul auditorului statutar sau firmei de audit cuprinde:
o introducere care identifică cel puţin situaţiile anuale consolidate care fac obiectul auditului statutar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
o descriere a ariei auditului statutar care identifică cel puţin standardele de audit conform cărora a fost efectuat auditul statutar;
o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorului statutar sau firmei de audit potrivit căreia situaţiile anuale consolidate oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară şi, după caz, dacă situaţiile anuale consolidate respectă cerinţele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau,
dacă auditorul statutar sau firma de audit nu a fost în măsură să exprime o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii;
o referire la orice aspecte asupra cărora auditorul statutar sau firma de audit atrage atenţia printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;
opinia şi declaraţia menţionate la pct.35 alin.(2) şi (3).
Raportul de audit se semnează şi se datează de către auditorul statutar. În cazul în care situaţiile financiare anuale consolidate sunt auditate statutar de către firme de audit, raportul se semnează cel puţin de către auditorul/auditorii statutar(i) care a(u) efectuat auditul în numele firmelor de audit şi se datează corespunzător de către aceştia.
În cazul în care situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit (societate- mamă) se ataşează la situaţiile financiare anuale consolidate, raportul auditorului statutar sau firmei de audit cerut de prezenta secţiune poate fi combinat cu raportul auditorului statutar sau firmei de audit asupra situaţiilor financiare anuale ale instituţiei de credit (societate-mamă), prevăzut de prezentele reglementări.
Secţiunea 5.
Aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale consolidate
Situaţiile financiare anuale consolidate se întocmesc şi se publică, potrivit legii, în limba română şi în moneda naţională.
4O. Situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar în cauză sunt supuse aprobării adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor societăţii-mamă (instituţie de credit), potrivit legislaţiei în vigoare. Acestea vor fi însoţite şi de raportul de audit semnat de persoana responsabilă, potrivit legii.
Un exemplar al situaţiilor financiare anuale consolidate, aprobate în mod corespunzător, împreună cu un exemplar al raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, şi un exemplar al raportului auditorului statutar sau firmei de audit vor fi trimise de instituţia de credit care a întocmit situaţiile financiare consolidate, în termenul prevăzut de lege, la Banca Naţională a României - Direcţia Supraveghere, atât în format letric cât şi electronic.
Situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate în mod corespunzător, împreună cu raportul consolidat al administratorilor şi raportul de audit semnat de persoana responsabilă, potrivit legii, se publică de instituţia de credit care a întocmit situaţiile financiare anuale consolidate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prevederile pct. 26 - 28 din prezentele reglementări se aplică şi situaţiilor financiare anuale consolidate.
În înţelesul prezentelor reglementări, situaţiile financiare interimare reprezintă situaţii financiare cu scop special întocmite de instituţiile de credit în situaţia în care acestea au optat, potrivit legii, pentru repartizarea trimestrială de dividende.
Instituţiile de credit întocmesc situaţiile financiare interimare în conformitate cu prevederile IAS 34.
Situaţiile financiare interimare se întocmesc pe baza balanţei de verificare în care sunt cuprinse rezultatele inventarierii.
Situaţiile financiare interimare sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora, calitatea persoanei care a întocmit situaţiile financiare interimare şi numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
Calitatea persoanei care a întocmit situaţiile financiare interimare, se completează astfel:
directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană desemnată prin decizie scrisă de administrator;
persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Situaţiile financiare interimare sunt auditate de către auditorul statutar sau firma de audit, potrivit legii.
5O. (1) Situaţiile financiare interimare se întocmesc în limba română şi în moneda naţională.
(2) Situaţiile financiare interimare, aprobate în mod corespunzător, împreună cu un extras din hotărârea adunării generale a acţionarilor, un exemplar al raportului auditorului statutar sau firmei de audit şi al balanţei de verificare a conturilor sintetice, vor fi trimise de instituţia de credit, în termen de 3O de zile de la aprobarea acestora de către adunarea generală a acţionarilor, la Banca Naţională a României - Direcţia Supraveghere şi la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Secţiunea 1.
Prevederi referitoare la sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt Stat Membru al Uniunii Europene
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt Stat Membru al Uniunii Europene publică, cu respectarea prevederilor pct. 21 - 28 şi 39 - 42 din prezentele reglementări, documentele instituţiei de credit străine de care aparţin, la care se face referire în aceste prevederi (situaţii financiare anuale, situaţii financiare consolidate, raportul administratorilor, raportul consolidat al administratorilor, opiniile auditorului statutar sau firmei de audit).
Aceste documente trebuie întocmite şi auditate potrivit dispoziţiilor prevăzute, în conformitate cu reglementările comunitare, de legislaţia din Statul Membru în care instituţia de credit îşi are sediul.
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt Stat Membru al Uniunii Europene nu vor publica situaţii financiare anuale referitoare la propria activitate.
Secţiunea 2.
Prevederi referitoare la sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un Stat Nemembru al Uniunii Europene
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un Stat Nemembru al Uniunii Europene, vor publica, în conformitate cu prevederile pct. 51 din prezentele reglementări, documentele menţionate la punctul respectiv, întocmite şi auditate statutar potrivit cerinţelor legislaţiei ţării unde îşi au sediul.
Când documentele în cauză sunt în conformitate sau echivalente cu documentele întocmite potrivit reglementărilor contabile comunitare şi când condiţia de reciprocitate, pentru instituţiile de credit din Statele Membre ale Uniunii Europene, este îndeplinită în Statul Nemembru în care este situat sediul social, se aplică prevederile pct. 53 din prezentele reglementări.
În alte cazuri decât cel prevăzut la pct. 55 din prezentele reglementări, sucursalele respective vor publica situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.
Secţiunea 3.
LIMBA DE PUBLICARE
Documentele prevăzute în prezentul Capitol vor fi publicate în limba română. În cazurile în care respectivele documente au fost întocmite într-o altă limbă, traducerea variantei publicate în limba română trebuie să fie una certificată.
Secţiunea 1.
Operaţiuni de trezorerie şi interbancare
Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor interbancare asigură, în principal, evidenţa:
operaţiunilor de casă;
operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României privind conturile curente, conturile de depozit, precum şi împrumuturile de refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
operaţiunilor prin conturile de corespondent, depozitelor, creditelor şi împrumuturilor interbancare;
operaţiunilor interbancare reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut.
Activele şi datoriile financiare înregistrate în clasa 1 sunt evaluate la cost amortizat, în conformitate cu prevederile IFRS aplicabile.
6O. (1) Contabilitatea operaţiunilor de casă se ţine potrivit normelor proprii, emise cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României. Cu ajutorul conturilor din grupa 1O "Casa şi alte valori" se asigură evidenţa existenţei şi mişcării valorilor în casă (bancnote, monede şi cecuri de călătorie), inclusiv a numerarului aflat în ghişeele automate de bancă (ATM-uri) şi în automatele de schimb valutar (ASV-uri).
În contul „Casa" se înregistrează valoarea bancnotelor şi monedelor româneşti şi străine în circulaţie, utilizate de obicei pentru efectuarea de plăţi, aflate în
casieriile instituţiei de credit. Celelalte bancnote şi monede sunt înregistrate în conturile de stocuri.
Cecurile de călătorie sunt instrumente de plată emise, de regulă, de organisme specializate, pentru o sumă fixă şi într-o monedă determinată. Cecurile de călătorie au în general o valabilitate nelimitată în timp, sunt acceptate ca instrument de plată sau pot fi schimbate imediat în monedă locală.
Principalele operaţiuni care se efectuează cu cecurile de călătorie sunt:
emiterea cecurilor de călătorie şi/sau darea lor în consignaţie pentru a fi vândute de către alte instituţii de credit;
primirea în consignaţie şi vânzarea cecurilor de călătorie;
cumpărarea cecurilor de călătorie de la clientelă, remiterea spre încasare şi încasarea contravalorii acestora de la emitent.
Înregistrarea operaţiunilor privind cecurile de călătorie în conturile de bilanţ nu intervine decât în momentul vânzării sau cumpărării acestora, precum şi în cadrul operaţiunilor de decontare cu emitentul.
Cecurile de călătorie date şi, respectiv, primite în consignaţie se înregistrează în alte conturi în afara bilanţului până la punerea lor în circulaţie.
Contabilitatea operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României se ţine cu ajutorul conturilor curente deschise la Banca Naţională a României, în conformitate cu reglementările legale aplicabile.
Contabilitatea operaţiunilor privind împrumuturile de refinanţare de la Banca Naţională a României evidenţiază împrumuturile colateralizate cu active eligibile pentru garantare, împrumuturi lombard şi alte împrumuturi primite de instituţiile de credit, în baza reglementărilor legale aplicabile.
(1) Contabilitatea decontărilor interbancare se ţine cu ajutorul conturilor de corespondent (nostro şi respectiv, loro), deschise în conformitate cu reglementările legale aplicabile şi a convenţiilor încheiate între instituţiile de credit.
În conturile de depozite interbancare se înregistrează depozitele la vedere, depozitele la termen, depozitele rambursabile după notificare şi depozitele colaterale, evaluate la cost amortizat.
În conturile de depozite la vedere se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din
Regulamentul BCE/2O13/331, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile curente deschise la Banca Naţională a României şi în conturile de corespondent.
În conturile de depozite la termen se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33.
În conturile de depozite rambursabile după notificare se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor operaţiuni ulterioare, determinate.
Creditele şi împrumuturile interbancare pot fi de pe o zi pe alta şi la termen.
Creditele şi împrumuturile de pe o zi pe alta sunt credite acordate sau împrumuturi primite, pe o perioadă de cel mult o zi lucrătoare.
Creditele şi împrumuturile la termen sunt credite acordate sau împrumuturi primite, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare.
(1O) Contabilitatea operaţiunilor interbancare reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut se realizează cu ajutorul conturilor 151 „Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut" şi 152 "Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut ".
(1) Acordurile de răscumpărare (operaţiunile repo/reverse repo) interbancare reprezintă operaţiuni desfăşurate între instituţii de credit prin care cedentul transferă către cesionar active financiare cu angajamentul de a răscumpăra aceleaşi active (sau active identice) la un preţ fixat şi la o dată viitoare specificată.
Activele financiare cedate rămân înregistrate de către cedent în conturile de activ corespunzătoare dar trebuie evidenţiate distinct, iar preţul cesiunii (datoria faţă de cesionar) este înregistrat în conturile de operaţiuni repo.
Cesionarul contabilizează preţul cesiunii (creanţa faţă de cedent) în activ, în conturile de operaţiuni reverse repo.
În situaţia în care cesionarul utilizează activele financiare respective în cadrul unui nou acord de răscumpărare, acesta înregistrează în conturile de operaţiuni repo preţul noii cesiuni (datoria sa faţă de noul cesionar).
Dacă cesionarul procedează la vânzarea activelor financiare respective, datoria aferentă se înregistrează în contul 3O121 "Poziţii scurte ".
1 Regulamentul (UE) nr. 1O71/2O13 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2O13 privind bilanţul sectorului instituţii financiare monetare (reformare) (BCE/2O13/33)
Operaţiunile de împrumuturi de titluri garantate cu numerar se înregistrează similar acordurilor de răscumpărare (operaţiunilor repo/reverse repo), cu deosebirea că sumele primite, respectiv plătite, în aceste situaţii sunt evidenţiate în conturile de titluri date cu împrumut, respectiv titluri luate cu împrumut.
(1) Acordurile de răscumpărare de pe o zi pe alta şi titlurile date sau luate cu împrumut de pe o zi pe alta sunt operaţiuni a căror scadenţă este de cel mult o zi lucrătoare.
Acordurile de răscumpărare la termen şi titlurile date sau luate cu împrumut la termen sunt operaţiuni a căror scadenţă este mai mare de o zi lucrătoare.
Valorile de recuperat sau datorate altor instituţii de credit aferente operaţiunilor de decontare, reprezentând sume plătite care urmează să fie recuperate de la alte instituţii de credit, sume primite care urmează să fie puse la dispoziţia altor instituţii de credit, precum şi alte sume aflate în curs de clarificare în relaţia cu alte instituţii de credit, se înregistrează provizoriu în conturile 161 "Valori de recuperat" şi 162 "Alte sume datorate".
Operaţiunile între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele (conturi curente, depozite, credite, împrumuturi, valori de recuperat, alte sume datorate, creanţe ataşate, datorii ataşate şi sume de amortizat) se înregistrează într-o grupă distinctă „Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei". Activele financiare din operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul aceleiaşi reţele, precum şi dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, se evidenţiază în contul 1781
„Active financiare restante", cele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 1782 „Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ", cele care sunt depreciate la data raportării se evidenţiază în contul 1783 „Active financiare depreciate la data raportării", iar cele care au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale se evidenţiază în contul 1784 „Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială".
(1) Dobânzile de primit (calculate pe baza ratei de dobândă prevăzute în înţelegerile contractuale şi neajunse la scadenţă), aferente exerciţiului în curs, se calculează de la data punerii la dispoziţie a fondurilor şi se înregistrează în contabilitate periodic (obligatoriu lunar), sau la scadenţa operaţiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire în cursul lunii, în conturile sintetice de gradul III "Creanţe ataşate" sau în conturi analitice deschise în cadrul conturilor sintetice de gradul III „Creanţe
ataşate şi sume de amortizat" din cadrul grupelor de conturi, în contrapartida conturilor de venituri.
Dobânzile de plătit (calculate pe baza ratei de dobândă prevăzute în înţelegerile contractuale şi neajunse la scadenţă), aferente exerciţiului în curs, se calculează de la data primirii fondurilor şi se înregistrează în contabilitate periodic (obligatoriu lunar), sau la scadenţa operaţiunilor, dacă fondurile aferente au termen de restituire în cursul lunii, în conturile sintetice de gradul III "Datorii ataşate" sau în conturi analitice deschise în cadrul conturilor sintetice de gradul III „Datorii ataşate şi sume de amortizat" din cadrul grupelor de conturi, în contrapartida conturilor de cheltuieli.
Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea nominală a instrumentelor financiare şi costul amortizat al acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate, după caz) sunt evidenţiate în conturile sintetice de gradul III „Sume de amortizat" sau în conturi analitice deschise în cadrul conturilor sintetice de gradul III „Creanţe ataşate şi sume de amortizat"/"Datorii ataşate şi sume de amortizat".
7O. Activele financiare din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, precum şi dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, se evidenţiază în contul 181 „Active financiare restante", cele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 182 „Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ", cele care sunt depreciate la data raportării se evidenţiază în contul 183 „Active financiare depreciate la data raportării", iar cele care au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale se evidenţiază în contul 184
„Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială".
(1) Ajustările pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare se constituie periodic, pe seama cheltuielilor, şi se înregistrează în conturi distincte în funcţie de nivelul la care au fost identificate deprecierile (individual sau colectiv) şi în funcţie de stadiile de depreciere.
Ajustările pentru pierderi aşteptate se analizează şi se regularizează periodic, precum şi la derecunoaşterea activelor financiare şi la reducerea directă a valorii activelor financiare nerecuperabile acoperite integral sau parţial cu ajustări pentru pierderi aşteptate, astfel:
prin debitul conturilor de cheltuieli, în cazul majorării pierderilor aşteptate;
prin creditul conturilor de venituri când ajustările pentru pierderi aşteptate trebuie diminuate sau anulate, respectiv când se constată o scădere sau anularea valorii pierderilor aşteptate aferente activelor financiare;
când are loc derecunoaşterea activelor financiare sau reducerea directă a valorii activelor financiare nerecuperabile acoperite integral sau parţial cu ajustări pentru pierderi aşteptate, conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate constituite anterior se închid prin creditul conturilor în care sunt evidenţiate activele respective.
Veniturile din dobânzi, calculate prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă a creanţelor depreciate din operaţiuni de trezorerie şi interbancare (înainte de deducerea ajustărilor pentru pierderi aşteptate) se înregistrează în contul 7O18 „Dobânzi din active financiare depreciate".
Ulterior recunoaşterii pierderilor aşteptate aferente creanţelor depreciate din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, în condiţiile în care valoarea estimată a fluxurilor de trezorerie viitoare nu se modifică, determinarea veniturilor din dobânzi prin aplicarea ratei efective a dobânzii la valoarea contabilă a activului financiar (după deducerea ajustărilor pentru pierderi aşteptate) face necesară ajustarea veniturilor din dobânzi înregistrate potrivit alin.(3) cu diferenţa dintre acestea şi veniturile din dobânzi calculate în condiţiile deprecierii activului. Această ajustare se înregistrează în contul 6617 „Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate" în contrapartidă cu contul de ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate. Veniturile din dobânzi aferente creanţelor depreciate, prezentate în situaţiile financiare, sunt date de diferenţa dintre veniturile din dobânzi corespunzătoare înregistrate în contul 7O18 „Dobânzi din active financiare depreciate" şi sumele înregistrate în contul 6617 „Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate".
În cazul activelor financiare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, diferenţa dintre valoarea contractuală a acestora şi valoarea la care trebuie recunoscute iniţial în contabilitate, se înregistrează în conturile de „Alte ajustări". Conturile de „Alte ajustări" se închid la derecunoaşterea activelor financiare aferente în contrapartidă cu conturile în care sunt evidenţiate respectivele active financiare şi cu conturile de
„Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială", după caz.
În situaţia executării silite a creanţelor aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare, numerarul încasat şi titlurile intrate în posesia instituţiei de credit sunt
înregistrate în conturile de trezorerie şi, respectiv, în conturile corespunzătoare de titluri, în contrapartidă cu conturile de creanţe aferente (la nivelul sumelor cuvenite instituţiei de credit) şi contul 3566 „Alţi creditori diverşi" (pentru eventuala diferenţă de restituit), iar câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii creanţelor se înregistrează în contul 767 „Venituri din recuperări de creanţe" sau 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", după caz. Totodată conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate constituite anterior executării silite se închid potrivit pct. 71 alin. (2) lit.c). Contabilizarea ulterioară a respectivelor titluri se realizează potrivit regulilor specifice categoriei în care au fost încadrate. Pentru celelalte categorii de bunuri, se vor avea în vedere dispoziţiile pct.122 din prezentele reglementări.
Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare, sunt înregistrate în contul 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", analitic distinct."
Secţiunea 2.
Operaţiuni cu clientela
Operaţiunile cu clientela sunt operaţiuni efectuate cu clienţii, alţii decât instituţiile de credit. În această categorie se includ şi operaţiunile cu instituţiile de credit prevăzute la pct. 79.
Contabilitatea operaţiunilor cu clientela asigură, în principal, evidenţa:
operaţiunilor de creditare cu clientela nefinanciară;
operaţiunilor de creditare/primire de împrumuturi cu instituţiile financiare;
operaţiunilor reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut, efectuate cu clientela;
operaţiunilor în contul curent al clientelei;
operaţiunilor de constituire de depozite la vedere, la termen, colaterale şi rambursabile după notificare, pentru clientelă.
Activele şi datoriile financiare înregistrate în clasa 2 sunt evaluate la cost amortizat, în conformitate cu prevederile IFRS aplicabile.
Contabilitatea creditelor acordate clientelei (altele decât cele cuprinse în cadrul Clasei 3 „Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse" şi Clasei 4 „Active imobilizate")
evidenţiază ansamblul creanţelor deţinute asupra clienţilor, alţii decât instituţiile de credit.
Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în funcţie de destinaţia acestora, pe următoarele categorii:
creanţe comerciale (operaţiuni de scontare, factoring, forfetare şi alte creanţe comerciale);
credite de trezorerie;
credite de consum şi vânzări în rate;
credite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior;
credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente;
credite pentru investiţii imobiliare;
alte credite acordate clientelei.
În conturile de creanţe comerciale se înregistrează creanţele clienţilor şi ale instituţiilor de credit finanţate de către instituţia de credit, sub forma operaţiunilor de scontare, factoring, forfetare şi alte creanţe comerciale, dacă respectivele active financiare sunt evaluate la cost amortizat. Creanţele de acest tip clasificate în alte categorii de active financiare se înregistrează în conturile corespunzătoare din grupa 3O
„Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente financiare".
8O. Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care în schimbul unui efect de comerţ (cambie, bilet la ordin), instituţia de credit pune la dispoziţia posesorului creanţei valoarea nominală a efectului, mai puţin agio (taxa de scont şi comisioanele aferente), fără a aştepta scadenţa efectului respectiv, iar instituţia de credit are drept de recurs asupra beneficiarului fondurilor.
Factoringul este operaţiunea prin care clientul, denumit aderent, transferă proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale instituţiei de credit, denumită factor, aceasta având obligaţia, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea creanţelor aderentului. Instituţia de credit, pe baza documentelor primite, plăteşte valoarea nominală a creanţelor, mai puţin agio, fără a aştepta scadenţa acestora.
Forfetarea reprezintă cumpărarea, fără recurs asupra oricărui deţinător anterior, a unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestării de servicii.
Contabilitatea creditelor de trezorerie asigură evidenţa creditelor acordate clientelei, în general, pe termen scurt, destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale clientelei, persoane juridice şi fizice, care completează sau înlocuiesc alte tipuri de finanţare mai speciale (utilizări din deschideri de credite permanente, credite pe bază de
linii globale de exploatare, diferenţe de rambursat legate de utilizarea cardurilor şi alte credite de trezorerie).
(1) Creditele de consum reprezintă creditele acordate persoanelor fizice, în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziţionarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare.
Vânzările în rate reprezintă creditele acordate persoanelor juridice, destinate finanţării vânzării de bunuri în rate şi care se rambursează prin vărsăminte periodice, cel mai adesea lunare sau trimestriale.
Contabilitatea creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior asigură evidenţa creditelor acordate pentru importuri (credite acordate consecutiv cu deschiderea de credite documentare, avansuri în valută acordate importatorilor, alte credite acordate clientelei pentru importuri), precum şi a creditelor pentru export.
(1) Creditele pentru finanţarea stocurilor reprezintă creditele acordate clientelei pentru finanţarea operaţiunilor având un caracter ciclic (credite de campanie, de stocare de cereale, warante agricole, industriale, hoteliere, petroliere etc.).
Contabilitatea creditelor pentru echipament asigură evidenţa creditelor acordate, de regulă pe termen mediu sau lung, pentru finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţi (cumpărări de materiale, achiziţii, construcţii sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional, cu excepţia investiţiilor imobiliare, achiziţii de imobilizări necorporale etc.). În această categorie de credite se cuprind şi creditele acordate agricultorilor pentru investiţii productive, inclusiv creditele cu dobândă subvenţionată de stat.
Contabilitatea creditelor pentru investiţii imobiliare asigură evidenţa creditelor acordate clientelei, destinate investiţiilor imobiliare care au ca obiect:
dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze;
amenajarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea unei construcţii; sau
viabilizarea unui teren.
În categoria "Alte credite acordate clientelei" se evidenţiază, de regulă creditele care nu pot fi încadrate în categoriile de credite din cadrul grupei 2O „Credite acordate clientelei".
Contabilitatea creditelor şi împrumuturilor privind instituţiile financiare asigură evidenţa acestor operaţiuni efectuate cu instituţii financiare, cum sunt: instituţiile
financiare nebancare (societăţile de leasing financiar, societăţile de factoring, societăţi de credit ipotecar, alte categorii de instituţii financiare nebancare), societăţile de plasament, de investiţii şi de portofoliu, agenţii de schimb şi intermediarii de valori mobiliare.
9O. Contabilitatea operaţiunilor cu clientela reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut se realizează cu ajutorul conturilor 241 "Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut" şi 243 "Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut", prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor pct. 64 - 66.
(1) Conturile curente ale clientelei deschise la instituţiile de credit evidenţiază disponibilităţile clientelei şi operaţiunile de încasări şi de plăţi dispuse de aceasta.
Disponibilităţile din conturile curente ale clientelei pot fi retrase de titularii de conturi în orice moment, fără întârzieri, restricţii sau penalizări semnificative.
Conturile curente ale clientelei permit efectuarea de depuneri pentru a putea utiliza serviciile instituţiei de credit. Soldurile creditoare ale conturilor curente reprezintă disponibilităţile clientelei.
Conturile curente pot avea şi solduri debitoare:
în condiţii accidentale, neautorizate (overdraft);
în situaţia evidenţierii în acest cont a sumelor utilizate provenite din credite acordate în baza unui contract prin care instituţia de credit se angajează ca pe o anumită durată de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile acesteia;
în situaţia evidenţierii în acest cont a creditelor acordate clientelei, în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale acesteia şi este stabilit potrivit bugetului previzional de trezorerie;
în situaţia evidenţierii în acest cont a facilităţilor de trezorerie acordate titularilor cardurilor, conform contractelor, prin admiterea acoperirii ulterioare a sumelor plătite.
(1) În conturile de depozite ale clientelei se înregistrează depozitele la vedere, depozitele la termen, depozitele rambursabile după notificare şi depozitele colaterale, evaluate la cost amortizat.
În conturile de depozite la vedere se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile curente ale clientelei.
În conturile de depozite la termen se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33.
În conturile de depozite rambursabile după notificare se înregistrează depozitele care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate.
Certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii reprezintă instrumente la vedere sau la termen, nenegociabile, emise de instituţia de credit pentru atragerea disponibilităţilor de la clientelă şi evaluate la cost amortizat. Dobânda aferentă acestor instrumente se plăteşte în avans, periodic sau la scadenţă.
Valorile de recuperat sau datorate clientelei aferente operaţiunilor de decontare, reprezentând sume plătite care urmează să fie recuperate de la clientelă, sume primite care urmează să fie puse la dispoziţia clientelei, precum şi alte sume în curs de clarificare în relaţia cu clientela, se înregistrează provizoriu în conturile 261 "Valori de recuperat" şi 262 "Alte sume datorate".
Dobânzile (de primit şi de plătit) calculate potrivit înţelegerilor contractuale şi neajunse la scadenţă, precum şi celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea nominală a instrumentelor financiare şi costul amortizat al acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate, după caz) sunt înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor de conturi, potrivit prevederilor de la pct. 69.
Activele financiare din operaţiuni cu clientela, inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, se evidenţiază în contul 281 „Active financiare restante", cele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 282 „Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ", cele care sunt depreciate la data raportării se evidenţiază în contul 283
„Active financiare depreciate la data raportării", iar cele care au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale se evidenţiază în contul 284 „Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială". Creanţele comerciale, inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea
determinării pierderilor aşteptate, se evidenţiază în contul 285 „Creanţe comerciale - abordarea simplificată", indiferent dacă sunt sau nu sunt depreciate la data raportării.
(1) Ajustările pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni cu clientela se constituie/regularizează similar prevederilor pct. 71.
În situaţia executării silite a creanţelor aferente operaţiunilor cu clientela, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile pct. 72 din prezentele reglementări.
Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate, aferente operaţiunilor cu clientela, sunt înregistrate în contul 668 "Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", analitic distinct.
Secţiunea 3.
Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse
În înţelesul prezentelor reglementări, sunt considerate „titluri" activele financiare de natura instrumentelor de datorie sau a instrumentelor de capitaluri proprii, reprezentate printr-un titlu negociabil pe o piaţă organizată sau pe pieţele la buna înţelegere (aşa-numitele pieţe „over-the-counter").
(1) Activele şi datoriile financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (incluzând activele şi datoriile financiare deţinute în vederea tranzacţionării, activele şi datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere şi activele financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării), activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global şi instrumentele de datorie evaluate la cost amortizat se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 3O „Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente financiare", cu excepţia instrumentelor derivate, care se înregistrează în conturile deschise în cadrul grupei 31
„Instrumente derivate" şi a titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, care sunt înregistrate cu ajutorul conturilor din Clasa 4
„Active imobilizate".
Activele financiare evaluate la cost amortizat, altele decât instrumentele de datorie la cost amortizat prevăzute la alin.(1), se înregistrează cu ajutorul conturilor corespunzătoare de credite, depozite constituite şi alte creanţe prevăzute de Planul de conturi la grupa 35 „Debitori şi creditori" şi la clasele 1, 2 şi 4.
Datoriile financiare evaluate la cost amortizat se înregistrează cu ajutorul conturilor corespunzătoare de împrumuturi, depozite primite şi alte datorii prevăzute de Planul de conturi la clasele 1, 2, 3 şi 4.
În conturile de active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt evidenţiate instrumentele financiare astfel clasificate de către instituţia de credit, altele decât instrumentele financiare deţinute în vederea tranzacţionării şi activele financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere.
1OO. (1) Costurile de tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei de active şi datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (active şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării, active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere şi, respectiv, active financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării) sunt înregistrate în contul 6O313 „Costuri de tranzacţionare", 6O323
„Costuri de tranzacţionare", respectiv 6O352 „Costuri de tranzacţionare".
În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, activele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere ce urmează a fi primite se înregistrează în afara bilanţului în contul 921 "Titluri şi alte active financiare de primit". Diferenţele din evaluare constatate până în momentul decontării se înregistrează în contul 3729 "Conturi de ajustare privind alte elemente din afara bilanţului", în contrapartidă cu conturile de câştiguri sau pierderi din evaluare şi cesiune corespunzătoare, după caz.
Diferenţele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a instrumentelor evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, precum şi cele rezultate în urma derecunoaşterii acestora, se înregistrează în conturile de câştiguri sau pierderi din evaluare şi cesiune corespunzătoare, după caz.
1O1. (1) În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global ce urmează a fi primite sunt înregistrate în afara bilanţului în contul 921 „Titluri şi alte active financiare de primit". Diferenţele din evaluare constatate până în momentul decontării se înregistrează în 3729 „Conturi de ajustare privind alte elemente din afara bilanţului", în contrapartidă cu contul 5221 „Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de capitaluri proprii" sau 5222 „Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor", după caz.
În momentul achiziţiei instrumentelor de datorie, precum şi a creditelor şi creanţelor clasificate în categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, valoarea dobânzilor calculate (cuponul scurs sau dobânda contractuală) poate fi înregistrată fie în contul 3O37 "Creanţe ataşate", fie în conturile de active financiare. Valoarea dobânzilor (cuponul scurs sau dobânda
contractuală) calculate ulterior este înregistrată în contul 3O37 "Creanţe ataşate" în contrapartidă cu contul 7O331 "Dobânzi". Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective sunt înregistrate în conturile de active financiare în contrapartidă cu contul 7O331 "Dobânzi".
Veniturile din dividende şi asimilate, aferente instrumentelor de capitaluri proprii, inclusiv titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, clasificate în categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, sunt înregistrate în contul 7O333 "Dividende şi venituri asimilate".
Diferenţele favorabile sau nefavorabile din evaluarea ulterioară a activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global se înregistrează în contul 5221 „Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de capitaluri proprii" sau 5222 „Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor", după caz.
Pierderile aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, altele decât instrumentele de capitaluri proprii, se înregistrează în contul 5223 „Deprecieri cumulate aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor", în corespondenţă (i) fie cu contul 66311 „Cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global", pentru recunoaşterea unei scăderi a valorii juste, asociată unei pierderi din depreciere, (ii) fie cu contul 76311 „Venituri din reluarea pierderilor aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global", pentru recunoaşterea unei creşteri a valorii juste, asociată cu reluarea unei pierderi din depreciere.
Câştigurile sau pierderile din derecunoaşterea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, reprezentând diferenţe favorabile sau nefavorabile din evaluare (nete de deprecierile cumulate, după caz), evidenţiate anterior în contul 5222 „Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor" şi respectiv în contul 5223
„Deprecieri cumulate aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor", se înregistrează în contul 7O336 „Câştiguri din cesiune", respectiv 6O33 „Pierderi din cesiunea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global".
1O2. (1) În situaţia aplicării contabilităţii la data decontării, instrumentele de datorie evaluate la cost amortizat ce urmează a fi primite sunt înregistrate în afara bilanţului în contul 921 "Titluri şi alte active financiare de primit".
În momentul achiziţiei instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat, valoarea dobânzilor calculate (cuponul scurs sau dobânda contractuală) poate fi înregistrată fie în contul 3O47 "Creanţe ataşate", fie în conturile de active financiare. Valoarea dobânzilor (cuponul scurs sau dobânda contractuală) calculate ulterior este înregistrată în contul 3O47 "Creanţe ataşate" în contrapartidă cu contul 7O341 "Dobânzi". Celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective sunt înregistrate în conturile de active financiare în contrapartidă cu contul 7O341 "Dobânzi".
Constituirea, regularizarea şi anularea ajustărilor pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat se înregistrează în conturile corespunzătoare din cadrul contului 391 „Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat", în contrapartidă cu conturile de cheltuieli sau venituri corespunzătoare sau, în situaţia derecunoaşterii, în contrapartidă cu contul în care sunt evidenţiate activele respective.
Câştigurile sau pierderile din derecunoaşterea instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat se înregistrează în contul 7O342 "Câştiguri din cesiune", respectiv 6O34 "Pierderi din cesiunea instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat", după caz.
1O3. (1) Datoriile constituite prin titluri reprezintă împrumuturile obţinute de o instituţie de credit, pe baza emisiunii de titluri, pentru asigurarea necesităţilor de lichidităţi, pe termen scurt, mediu şi lung. Titlurile care pot fi emise în acest scop sunt, în principal, următoarele: certificate de depozit, carnete şi librete de economii, obligaţiuni şi alte titluri.
Împrumuturile primite pe baza titlurilor negociabile emise, care sunt evaluate la cost amortizat, se înregistrează în conturile din cadrul grupei 32 „Datorii constituite prin titluri". Împrumuturile primite pe baza titlurilor negociabile emise, care sunt deţinute în vederea tranzacţionării sau sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, se înregistrează în conturile de datorii constituite prin titluri din cadrul grupei 3O „Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente financiare".
Dobânzile datorate pentru împrumuturile primite evidenţiate în conturile din cadrul grupei 32 „Datorii constituite prin titluri" se înregistrează în conturile de „Datorii ataşate" din cadrul respectivei grupe.
Cheltuielile de emisiune (cheltuieli de publicitate, tipărire sau pentru diverse documente informative, precum şi comisioanele plătite eventualilor intermediari), primele de emisiune, primele de rambursare, precum şi celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea nominală a titlurilor şi costul amortizat al acestora) aferente titlurilor emise care sunt evidenţiate în conturile din cadrul grupei 32
„Datorii constituite prin titluri" sunt înregistrate în conturile „Sume de amortizat" din cadrul respectivei grupe.
1O4. Contabilizarea operaţiunilor de cumpărare şi de vânzare a titlurilor, în cont propriu, în contul clientelei şi al altor instituţii de credit, inclusiv mişcarea fondurilor legate de aceste operaţiuni, se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 33 „Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri".
1O5. Contabilitatea operaţiunilor diverse asigură evidenţa:
decontărilor intrabancare;
decontărilor între organizaţiile cooperatiste din cadrul aceleiaşi reţele;
debitorilor şi creditorilor;
stocurilor şi a activelor asimilate;
operaţiunilor de regularizare.
1O6. Contabilitatea decontărilor intrabancare cuprinde operaţiunile efectuate între sediu şi sediile secundare din ţară, precum şi cele efectuate între sediile secundare. La sfârşitul perioadei (de regulă la sfârşitul lunii), acest cont nu trebuie să prezinte sold. Eventualul sold debitor sau creditor, înregistrat cu totul excepţional, se regularizează în cel mai scurt timp posibil.
1O7. Contabilitatea decontărilor între organizaţiile cooperatiste din cadrul aceleiaşi reţele se referă la operaţiunile efectuate între organizaţiile cooperatiste de credit, membre ale aceleiaşi reţele cooperatiste de credit. La sfârşitul perioadei (de regulă la sfârşitul lunii), acest cont nu trebuie să prezinte sold. Eventualul sold debitor sau creditor, înregistrat cu totul excepţional, se regularizează în cel mai scurt timp posibil.
1O8. Contabilitatea debitorilor şi creditorilor asigură evidenţa creanţelor şi datoriilor instituţiei de credit în relaţiile acesteia cu: angajaţii, asigurările şi protecţia socială, bugetul statului şi fondurile speciale, asociaţii sau acţionarii, precum şi cu diverşi debitori şi creditori.
1O9. (1) Contabilitatea beneficiilor angajaţilor cuprinde:
contabilitatea beneficiilor pe termen scurt;
contabilitatea beneficiilor postangajare;
contabilitatea altor beneficii pe termen lung ale angajaţilor;
contabilitatea beneficiilor pentru terminarea contractului de muncă.
Contabilitatea beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor cuprinde indemnizaţii şi salarii, contribuţiile la asigurările sociale plătite de către angajator, concediul anual şi concediul medical plătit, participarea la profit, prime de plătit precum şi beneficiile nemonetare.
Concediile de odihnă neefectuate, respectiv costul absenţelor compensate acumulate, precum şi beneficiile pe termen scurt sub forma planurilor privind participarea la profit şi primelor sunt înregistrate în cursul exerciţiului financiar cu ajutorul contului 5521 "Provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt", respectiv, 5522 "Provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit". În momentul recunoaşterii acestora ca datorii faţă de angajaţi, valoarea provizioanelor va fi reluată prin conturile de venituri corespunzătoare.
Beneficiile postangajare, alte beneficii pe termen lung acordate angajaţilor, precum şi cele acordate la terminarea contractului de muncă se înregistrează în contabilitate în conturi analitice de gradul II deschise în cadrul contului sintetic de gradul I 552 "Provizioane pentru beneficiile angajaţilor". În momentul recunoaşterii acestora ca datorii, valoarea provizioanelor va fi reluată prin conturile de venituri corespunzătoare.
Beneficiile angajaţilor neridicate în termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, 3516 "Beneficii ale angajaţilor neridicate", pe persoane.
Reţinerile din salarii pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru alte obligaţii opozabile angajaţilor şi datorate terţilor (popriri, pensii alimentare şi altele), se efectuează numai în baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relaţii contractuale.
Beneficiile datorate şi neachitate angajaţilor (concediile de odihnă şi alte drepturi ale angajaţilor), respectiv eventualele sume ce urmează a fi încasate de la aceştia, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează, ca alte datorii şi creanţe în legătură cu angajaţii.
Debitele provenite din avansuri nedecontate, din distribuiri de uniforme şi echipament de lucru, precum şi debitele provenite din pagube materiale, amenzile şi penalităţile pretinse, stabilite în baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti definitive, şi alte creanţe faţă de angajaţii instituţiei de credit se înregistrează ca alte creanţe în legătură cu angajaţii. Creanţele datorate de alte persoane fizice sau juridice se înregistrează în conturile de debitori diverşi.
11O. Beneficiile sub forma acţiunilor proprii ale instituţiei de credit (sau alte instrumente de capitaluri proprii), acordate angajaţilor sunt înregistrate în contul 6115 "Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor sub forma plăţilor pe bază de acţiuni" în contrapartida contului 525 "Beneficii acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri proprii".
(1) Contabilitatea decontărilor privind asigurările sociale cuprinde obligaţiile pentru contribuţia la asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia pentru şomaj.
Eventualele sume datorate sau care urmează a se încasa în perioadele următoare, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează ca alte datorii şi creanţe sociale.
(1) În cadrul decontărilor cu bugetul statului şi fondurile speciale se cuprind: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venituri de natura salariilor, subvenţiile guvernamentale de primit şi alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate precum şi contribuţii la fondurile speciale.
Taxa pe valoarea adăugată se determină şi se înregistrează în contabilitate potrivit legii.
Impozitul pe veniturile de natura salariilor cuprinde totalul impozitelor individuale, calculate potrivit legii.
La alte impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului statului sau bugetelor locale se cuprind: accizele, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe dividende, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat şi alte impozite şi taxe. Acestea se defalcă în contabilitatea analitică pe feluri de impozite, taxe şi vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
Reflectarea în contabilitate a accizelor şi fondurilor speciale incluse în preţuri sau tarife se face pe seama conturilor corespunzătoare de datorii, fără a tranzita prin conturile de venituri şi cheltuieli.
(1) Subvenţiile guvernamentale se înregistrează în contul 379 "Subvenţii guvernamentale şi alte conturi de regularizare" în funcţie de natura acestora drept subvenţii privind activele sau subvenţii privind veniturile. În conturile de subvenţii guvernamentale se înregistrează şi împrumuturile nerambursabile cu caracter de subvenţii.
Subvenţiile guvernamentale de primit sunt evidenţiate cu ajutorul contului 3534 "Subvenţii guvernamentale de primit".
Subvenţiile primite pentru care nu există nicio bază pentru alocarea acesteia în alte perioade se înregistrează în contul 7493 "Venituri din subvenţii privind veniturile".
Sumele reprezentând dividende anuale sunt evidenţiate în rezultatul reportat urmând ca, după aprobarea de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor a acestei destinaţii, să fie reflectate în contul 354 "Dividende de plată".
(1) Instituţiile de credit care au optat, potrivit legii, să repartizeze dividende în cursul exerciţiului financiar evidenţiază acea repartizare în contul 3553 „Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar".
Dividendele repartizate conform alin.(1) se regularizează pe seama dividendelor repartizate pe baza situaţiilor financiare anuale, aprobate potrivit legii, respectiv prin diminuarea sumelor evidenţiate în contul 3553 „Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar", în contrapartidă cu contul 354
„Dividende de plată" şi/sau pe seama sumelor încasate reprezentând restituiri de dividende datorate, conform legii.
(1) Contabilitatea clienţilor (debitorilor) şi furnizorilor (creditorilor), a celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.
În acest sens, în evidenţa analitică, debitorii şi creditorii se grupează astfel: interni şi externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată, respectiv de încasare.
În cadrul conturilor de debitori şi creditori se grupează distinct datoriile şi creanţele care decurg din tranzacţiile cu clauze de rezervă de proprietate. De asemenea, în evidenţa analitică se grupează distinct debitorii şi creditorii la care instituţia de credit deţine titluri de participare.
Debitele aferente depozitelor de garanţii vărsate, avansurilor spre decontare, precum şi alte sume datorate instituţiei de credit de debitori diverşi se înregistrează în contul 355 "Debitori diverşi".
Sumele datorate terţilor de către instituţia de credit pentru furnizări de materiale, prestări de servicii şi executări de lucrări, depozite de garanţii pentru leasing şi alte depozite de garanţii primite, precum şi alte sume datorate terţilor, se înregistrează în contul 356 "Creditori diverşi".
Evidenţa decontărilor din operaţiuni în asocieri în participaţie, respectiv a decontării cheltuielilor şi veniturilor realizate din operaţiuni în asocieri în participaţie, precum şi a sumelor virate între coparticipanţi, se realizează cu ajutorul contului 357 "Decontări din operaţiuni în asocieri în participaţie".
12O. Contabilitatea stocurilor şi a activelor asimilate asigură evidenţa existenţei şi mişcării activelor deţinute în vederea vânzării, cum sunt valorile din aur, metale şi pietre preţioase, a materialelor şi a altor consumabile deţinute pentru necesităţi interne, şi a activelor imobilizate clasificate drept deţinute în vederea vânzării.
Bunurile de natura stocurilor şi a activelor asimilate, aflate în custodie, în prelucrare sau consignaţie la terţi vor fi înregistrate în conturi analitice distincte, deschise în cadrul conturilor de stocuri.
(1) Bunurile mobile şi imobile, altele decât titlurile şi numerarul, care urmare a executării silite a creanţelor sau rezilierii contractelor de leasing financiar au intrat în posesia instituţiei de credit sunt evidenţiate în contul 3612 „Alte active deţinute în vederea vânzării" (analitice distincte pentru clasele de conturi în care au fost înregistrate creanţele aferente), în contrapartidă cu conturile de creanţe (la nivelul sumelor cuvenite instituţiei de credit) şi contul 3566 „Alţi creditori diverşi" (pentru eventuala diferenţă de restituit), iar câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii creanţelor se înregistrează în contul 767 „Venituri din recuperări de creanţe" sau 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", după caz.
Bunurile imobile care au intrat în posesia instituţiei de credit ca urmare a operaţiunilor de dare în plată sunt evidenţiate în contul 3612 „Alte active deţinute în vederea vânzării" (analitice distincte) în contrapartidă cu conturile de credite, iar câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii creditelor se înregistrează în contul 767 „Venituri din recuperări de creanţe" sau 668 „Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", după caz.
În situaţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2), conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate constituite anterior se închid potrivit pct. 71 alin. (2) lit.c).
Pentru bunurile destinate vânzării, preţul vânzării se înregistrează în contul 7495 "Venituri privind bunurile mobile şi imobile provenite din stingerea creanţelor", iar respectivul activ este scos din evidenţă prin creditarea contului 3612 "Alte active deţinute în vederea vânzării" în contrapartidă cu contul 6497 "Alte cheltuieli diverse din exploatare".
Bunurile destinate vânzării, deţinute de instituţia de credit în calitate de broker- trader sunt evidenţiate în contul 3613 "Bunuri la valoarea justă". Diferenţele din evaluarea acestora sunt înregistrate în contul 6312 "Pierderi din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă" sau 742 "Câştiguri din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă", după caz.
Activele imobilizate şi toate grupurile destinate cedării clasificate ca deţinute în vederea vânzării se înregistrează în contul 363 "Active imobilizate deţinute în vederea vânzării".
(1) Atunci când există o modificare a utilizării unei imobilizări corporale, în sensul că aceasta este deţinută în vederea vânzării, la momentul luării deciziei privind modificarea destinaţiei, în contabilitate se înregistrează transferul activului din categoria imobilizări corporale în cea de stocuri, respectiv în contul 363 "Active imobilizate deţinute în vederea vânzării".
În cazul activelor care iniţial erau destinate vânzării (inclusiv cele care au intrat în posesia instituţiei de credit ca urmare a stingerii creanţelor, respectiv a executării silite a creanţelor, a rezilierii contractelor de leasing financiar, a operaţiunilor de dare în plată sau a altor operaţiuni similare) şi care ulterior îşi schimbă destinaţia, încadrându-se în categoria imobilizărilor, în contabilitate se înregistrează un transfer de la stocuri în conturile de imobilizări.
(1) Instituţiile de credit ţin contabilitatea stocurilor cantitativ şi valoric, prin folosirea inventarului permanent.
Prin folosirea inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.
Reducerea valorii contabile a stocurilor faţă de nivelul costului, la valoarea realizabilă netă, presupune constituirea de ajustări pentru depreciere care se înregistrează cu ajutorul contului 393 "Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi activelor asimilate" în contrapartidă cu contul 6633 "Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate". Orice reducere a diminuării valorii contabile a stocurilor ca urmare a creşterii valorii realizabile nete se va înregistra ca reluare a ajustării pentru depreciere constituite anterior prin contul 7633 "Venituri din ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate".
(1) Cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada curentă, dar care privesc perioadele sau exerciţiile următoare, se înregistrează distinct în contabilitate prin folosirea conturilor de regularizare 375 "Cheltuieli înregistrate în avans", respectiv 376 "Venituri înregistrate în avans". În aceste conturi se înregistrează, în principal, următoarele cheltuieli şi venituri înregistrate în avans: comisioane şi alte sume plătite sau încasate aferente angajamentelor în afara bilanţului, abonamente, chirii, poliţe de asigurare şi alte cheltuieli sau venituri aferente perioadelor următoare.
Datoriile constatate, de regulă, la fiecare închidere contabilă, reprezentând: datorii faţă de terţi privind telecomunicaţiile şi energia electrică; comisioane pentru angajamente în afara bilanţului, precum şi alte datorii similare, care nu se regăsesc în conturile de datorii ataşate sau sume de amortizat, se înregistrează într-un cont distinct 377 "Cheltuieli de plătit".
Creanţele constatate, de regulă, la fiecare închidere contabilă, reprezentând: comisioane pentru angajamente în afara bilanţului şi alte creanţe similare, care nu se regăsesc în conturile de creanţe ataşate sau sume de amortizat, se înregistrează într-un cont distinct 378 "Venituri de primit".
Dobânzile (de primit şi de plătit) calculate potrivit înţelegerilor contractuale şi neajunse la scadenţă, precum şi celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea nominală a respectivelor instrumente financiare şi costul amortizat al acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate, după caz) sunt înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor de conturi, potrivit prevederilor de la pct. 69.
Titlurile, alte active financiare, creanţele din operaţiuni diverse şi activele aferente unui contract, inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, se evidenţiază în contul 381 „Active financiare restante", cele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 382 „Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ", cele care sunt depreciate la data raportării se evidenţiază în contul 383 „Active financiare depreciate la data raportării", iar cele care au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale se evidenţiază în contul 384 „Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială". Activele aferente unui contract, inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate, se evidenţiază în contul 385 „Active aferente unui contract - abordarea simplificată", indiferent dacă sunt sau nu sunt depreciate la data raportării.
13O. (1) Ajustările pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract se constituie/regularizează similar prevederilor pct. 71.
Constituirea, regularizarea şi reluarea pierderilor aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, a
ajustărilor pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat şi a ajustărilor pentru depreciere aferente stocurilor se înregistrează potrivit pct. 1O1 alin.(5), pct. 1O2 alin.(3) şi, respectiv, pct. 126 alin.(3).
În situaţia executării silite a creanţelor aferente operaţiunilor cu titluri şi operaţiunilor diverse se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile pct. 72 din prezentele reglementări.
Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate, aferente operaţiunilor cu titluri şi operaţiunilor diverse, sunt înregistrate în contul 668 "Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", analitic distinct.
Secţiunea 4.
Contabilitatea activelor imobilizate
În cadrul Clasei 4 Active imobilizate se cuprind: credite subordonate, titluri de participare deţinute în filiale, titluri de participare deţinute în entităţi asociate, titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun, dotări pentru unităţile proprii din străinătate, imobilizări în curs, imobilizări necorporale şi corporale, active reprezentând dreptul de utilizare, precum şi creanţe din operaţiuni de leasing financiar şi datorii aferente operaţiunilor de leasing.
(1) Creditele subordonate sunt creanţe, nereprezentate de un titlu, pentru care împrumutătorul acceptă ca drepturile sale să fie restituite numai după satisfacerea celorlalţi creanţieri.
Creditele subordonate sunt clasificate la termen şi pe durată nedeterminată şi se înregistrează în conturi distincte din grupa 4O „Credite subordonate".
În categoria creditelor subordonate la termen se includ creanţe, nereprezentate de un titlu, care au fixată, în momentul acordării, o dată de rambursare.
Creditele subordonate pe durată nedeterminată sunt creanţe de natura creditelor subordonate ale căror termene de rambursare nu au fost fixate sau fac obiectul unor condiţii sau preavize menţionate în contracte.
(1) Titlurile de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun se înregistrează în conturile din grupa 41 "Titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun" în funcţie de categoria în care sunt încadrate acestea în vederea contabilizării şi de tipul entităţii în care sunt deţinute participaţiile.
Conturile de cheltuieli, venituri şi alte elemente ale rezultatului global, utilizate pentru contabilizarea diferenţelor din evaluare, a veniturilor din dividende şi asimilate, precum şi a câştigurilor şi pierderilor din cesiunea titlurilor de participare respective, altele decât cele contabilizate la cost, sunt cele specifice activelor financiare înregistrate în Clasa 3 "Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse", în funcţie de categoria în care au fost clasificate titlurile de participare.
În cazul titlurilor de participare contabilizate la cost, veniturile din dividende se înregistrează în contul 7O54 "Venituri din dividende aferente titlurilor contabilizate la cost", iar câştigurile sau pierderile din cesiune se înregistrează în contul 7O55 "Câştiguri din cesiunea titlurilor contabilizate la cost", respectiv în contul 6O55 "Pierderi din cesiunea titlurilor contabilizate la cost".
Constituirea, regularizarea şi anularea ajustărilor pentru depreciere aferente titlurilor de participare contabilizate la cost se înregistrează în contul 491 "Ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun", în contrapartidă cu conturile de cheltuieli sau venituri corespunzătoare sau, în situaţia derecunoaşterii, în contrapartidă cu contul în care sunt evidenţiate activele respective.
(1) Imobilizările necorporale cuprind: fondul comercial achiziţionat într-o combinare de întreprinderi şi alte imobilizări necorporale.
Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor necorporale corespunzătoare fiecărei perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 651 "Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporale", cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor necorporale se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 66422 "Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale".
În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor necorporale, surplusul din reevaluare se înregistrează cu ajutorul contului 5161 "Rezerve din reevaluarea imobilizărilor necorporale".
Surplusul din reevaluare transferat în rezultatul reportat se înregistrează în contul 5816 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".
În cazul derecunoaşterii unei imobilizări necorporale sunt evidenţiate distinct veniturile generate de această operaţiune cu ajutorul contului 7461 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale", cheltuielile reprezentând valoarea
contabilă a imobilizării necorporale şi alte cheltuieli legate de derecunoaşterea acesteia cu ajutorul contului 6461 "Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale". În această situaţie, eventualele ajustări pentru depreciere constituite anterior se reiau prin conturile de imobilizări necorporale corespunzătoare. În situaţiile financiare, câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii imobilizărilor necorporale se determinată ca diferenţă între veniturile înregistrate în contul 7461 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale" şi cheltuielile evidenţiate în contul 6461 "Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale".
În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.
(1) Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi amenajări de terenuri; construcţii; instalaţii tehnice şi mijloace de transport; mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale. În cadrul conturilor de imobilizări corporale sunt evidenţiate şi investiţiile imobiliare.
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri, iar în evidenţa analitică, terenurile pot fi evidenţiate pe diferite categorii specifice (terenuri fără construcţii, terenuri cu construcţii şi altele).
Evidenţa analitică a celorlalte imobilizări corporale se ţine pe fiecare element individual din cadrul fiecărei categorii de imobilizări corporale sau, după caz, pe grupe de elemente nesemnificative.
Costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării la scoaterea din funcţiune, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului pe care este poziţionată imobilizarea corporală se înregistrează în debitul contului de imobilizări corporale în corespondenţă cu contul de provizioane 555 "Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea".
Valoarea amortizării aferentă imobilizărilor corporale corespunzătoare fiecărei perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 652 "Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporale", cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.
Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor corporale se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 66423 "Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale".
În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, surplusul din reevaluare se înregistrează cu ajutorul contului 5162 "Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale".
Surplusul de reevaluare transferat în rezultatul reportat se înregistrează potrivit prevederilor pct. 134 alin. (5) din prezentele reglementări.
În cazul derecunoaşterii unei imobilizări corporale sunt evidenţiate distinct veniturile generate de această operaţiune cu ajutorul contului 7462 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale", iar cheltuielile reprezentând valoarea contabilă a imobilizării şi alte cheltuieli legate de derecunoaşterea acesteia cu ajutorul contului 6462 "Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale". În această situaţie, eventualele ajustări pentru depreciere constituite anterior se reiau prin conturile de imobilizări corporale corespunzătoare. În situaţiile financiare, câştigurile sau pierderile nete rezultate în urma derecunoaşterii imobilizărilor corporale se determinată ca diferenţă între veniturile înregistrate în contul 7462 "Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale" şi cheltuielile evidenţiate în contul 6462 "Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale".
(1) Valoarea amortizării aferentă activelor reprezentând dreptul de utilizare corespunzătoare fiecărei perioade se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 653
„Cheltuieli cu amortizarea activelor reprezentând dreptul de utilizare".
Ajustările pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare se înregistrează pe cheltuieli cu ajutorul contului 66424 „Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare".
În cazul în care se efectuează reevaluarea activelor aferente drepturilor de utilizare, surplusul din reevaluare se înregistrează cu ajutorul contului 5163 „Rezerve din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare".
Surplusul din reevaluare înregistrat în contul 5163 „Rezerve din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare" este transferat în rezultatul reportat în contul 5816 „Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", potrivit IFRS 16 „Contracte de leasing".
(1) Contabilitatea imobilizărilor în curs se ţine distinct pentru: imobilizări necorporale şi imobilizări corporale.
Imobilizările necorporale în curs reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei.
Imobilizările corporale în curs reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză.
Imobilizările corporale în curs se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a acestora, după caz.
(1) Investiţiile imobiliare sunt înregistrate cu ajutorul contului 4425 „Investiţii imobiliare".
Veniturile, respectiv cheltuielile generate de o modificare a valorii juste a investiţiilor imobiliare înregistrate potrivit modelului bazat pe valoarea justă sunt înregistrate cu ajutorul contului 744 "Venituri din investiţii imobiliare", respectiv 644 "Cheltuieli din investiţii imobiliare".
Înregistrarea derecunoaşterii unei investiţii imobiliare se efectuează prin aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor pct. 135 alin. (9) din prezentele reglementări.
La contabilizarea operaţiunilor de leasing, instituţia de credit, în calitate de locatar, înregistrează un activ reprezentând dreptul de utilizare, cu ajutorul contului 443
„Active reprezentând dreptul de utilizare" şi datoria care decurge din contractul de leasing cu ajutorul conturilor deschise în cadrul contului 472 „Datorii din operaţiuni de leasing"; bunurile preluate în regim de leasing se înregistrează în alte conturi în afara bilanţului.
14O. (1) În calitate de locator, în cadrul contractelor de leasing financiar, instituţia de credit va reflecta în contabilitate creanţele din leasing financiar cu ajutorul conturilor deschise în cadrul contului 471 "Creanţe din operaţiuni de leasing financiar".
La contabilizarea operaţiunilor de leasing operaţional, locatorii vor menţine bunurile date în regim de leasing operaţional în conturile de imobilizări necorporale, corporale sau alte active.
Sumele primite sau de primit reprezentând chirii în cadrul contractelor de leasing operaţional, aferente perioadei curente, sunt înregistrate cu ajutorul contului 7O42 "Venituri din chirii".
În cazul contractelor de leasing pe termen scurt sau a contractelor de leasing pentru care activul suport are o valoare mică, locatarul va înregistra sumele plătite sau de plătit aferente perioadei curente cu ajutorul contului 6O42 „Cheltuieli cu chiriile".
Câştigurile sau pierderile asociate drepturilor transferate către locatorul - cumpărător în cadrul tranzacţiilor de vânzare şi de leaseback, în care transferul activului este clasificat ca şi vânzare conform IFRS 15, se înregistrează de către locatarul vânzător în conturile 746 „Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor", respectiv 646
„Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor", după caz.
Dobânzile (de primit şi de plătit) calculate potrivit înţelegerilor contractuale şi neajunse la scadenţă, precum şi celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii şi care trebuie amortizate prin metoda dobânzii efective (diferenţa dintre valoarea nominală a instrumentelor financiare şi costul amortizat al acestora, înainte de determinarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate, după caz) sunt înregistrate în conturile corespunzătoare din cadrul grupelor de conturi, potrivit prevederilor de la pct. 69 din prezentele reglementări.
Activele financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate, creanţele din operaţiuni de leasing financiar), inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, care înregistrează restanţe, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, se evidenţiază în contul 481 „Active financiare restante", cele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, se evidenţiază în contul 482 „Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ", cele care sunt depreciate la data raportării se evidenţiază în contul 483 „Active financiare depreciate la data raportării", iar cele care au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale se evidenţiază în contul 484 „Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială". Creanţele din operaţiuni de leasing financiar, inclusiv dobânzile şi sumele de amortizat aferente, pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate, se evidenţiază în contul 485 „Creanţe din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată", indiferent dacă sunt sau nu sunt depreciate la data raportării.
(1) Ajustările pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor aferente activelor imobilizate se constituie/regularizează similar prevederilor pct. 71.
Constituirea, regularizarea şi anularea ajustărilor pentru depreciere aferente titlurilor de participare contabilizate la cost se înregistrează potrivit pct. 133 alin. (4).
În situaţia executării silite a creanţelor aferente activelor imobilizate se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile pct. 72 din prezentele reglementări.
Pierderile din creanţele derecunoscute, neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate, aferente activelor imobilizate, sunt înregistrate în contul 668 "Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate", analitic distinct.
Secţiunea 5.
Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane
Conturile de capitaluri proprii, asimilate şi provizioane cuprind: conturile de capital, prime de capital şi rezerve, alte conturi de capitaluri proprii, datorii subordonate, conturile de rezultat reportat şi rezultatul exerciţiului financiar, precum şi provizioane.
(1) Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a instituţiei de credit şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital cu ocazia constituirii şi majorării de capital social.
Evidenţa analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate.
Primele de capital cuprind primele de emisiune, fuziune, aport şi de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, precum şi alte prime.
Prima de emisiune se determină ca diferenţă între valoarea de emisiune a noilor acţiuni sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora.
Prima de fuziune se înregistrează de instituţia de credit absorbantă ca diferenţă între valoarea aportului rezultat din fuziune şi valoarea cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante.
Prima de aport se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor aportate şi valoarea nominală a capitalului social cu care au fost remunerate aceste aporturi.
Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni se calculează ca diferenţă între valoarea contabilă a obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare şi valoarea nominală a acţiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor depăşeşte valoarea acţiunilor corespunzătoare.
(1) Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni cu decontare în acţiuni se înregistrează în conturile de active corespunzătoare în contrapartida contului 5O3 "Acţiuni proprii".
Diferenţa dintre valoarea justă a activelor achiziţionate în cazul unei tranzacţii cu plata pe baza de acţiuni cu decontare în acţiuni şi valoarea contabilă a acţiunilor proprii se înregistrează în contul 529 "Alte conturi de capitaluri proprii".
Activele achiziţionate în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni cu decontare în numerar se înregistrează în conturile de active corespunzătoare în contrapartida contului 3O129 "Alte datorii financiare".
Valoarea ajustărilor aferente capitalului social/capitalui de dotare se înregistrează distinct, în contul 5O4 "Ajustări ale capitalului social/capitalului de dotare", şi se referă, în principal, la:
diferenţe din ajustarea la inflaţie, aferente capitalului social/capitalului de dotare;
ajustări ale capitalului social cu sumele reprezentând diferenţe din reevaluări, care au fost incluse în perioadele anterioare în capitalul social şi care trebuie să fie înregistrate ca diferenţe din reevaluare.
15O. (1) Contabilitatea rezervelor se ţine pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale, rezerve pentru riscuri bancare, rezerve din reevaluarea imobilizărilor, rezerva de întrajutorare, rezerva mutuală de garantare şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual din profitul instituţiei de credit, în cotele şi limitele stabilite şi din alte surse prevăzute de lege.
Rezervele legale pot fi utilizate numai în condiţiile prevăzute de lege.
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit (profitul net) al instituţiei de credit, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.
Rezervele pentru riscuri bancare includ rezerva generală pentru riscul de credit şi rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale.
Rezervele din reevaluare se constituie din diferenţe rezultate din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale. Evidenţierea rezervelor din reevaluare trebuie efectuată pe fiecare imobilizare în parte şi pe fiecare operaţiune de reevaluare care a avut loc.
Rezerva de întrajutorare se constituie anual de către cooperativele de credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit (profitul net), în cotele şi limitele prevăzute de lege.
Rezerva mutuală de garantare se constituie la nivelul casei centrale din sumele plătite de cooperativele de credit afiliate reprezentând cotizaţii pentru constituirea acestor rezerve, precum şi din sumele repartizate din profitul contabil al casei centrale determinat înainte de deducerea impozitului pe profit (profitul brut), în cotele şi limitele prevăzute de lege.
Alte rezerve se constituite potrivit prevederilor legale sau hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.
În cadrul altor conturi de capitaluri proprii se includ:
diferenţele de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
diferenţe din modificarea valorii juste şi deprecieri cumulate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
diferenţe privind contabilitatea de acoperire;
valoarea impozitului pe profit curent şi a impozitului pe profit amânat care trebuie recunoscută în conturile de capitaluri proprii;
valoarea beneficiilor acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri proprii;
valoarea diferenţelor aferente activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării;
valoarea componentei de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse;
diferenţele din modificarea valorii juste, datorate riscului propriu de credit, aferente datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
alte sume care trebuie înregistrate în conturile de capitaluri proprii.
(1) Conturile privind datoriile subordonate asigură evidenţa distinctă a datoriilor subordonate la termen, respectiv a celor pe durată nedeterminată, evaluate la cost amortizat.
În categoria datoriilor subordonate la termen se includ împrumuturile subordonate la termen, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate la termen, nereprezentate printr-un titlu.
În categoria datoriilor subordonate pe durată nedeterminată se includ împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, primite pe baza emisiunilor de titluri, precum şi împrumuturile subordonate pe durată nedeterminată, nereprezentate printr-un titlu.
(1) Provizioanele se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 55 „Provizioane" şi se constituie periodic pe seama cheltuielilor, cu excepţia celor aferente dezafectării imobilizărilor corporale şi altor acţiuni similare legate de acestea pentru care se vor avea în vedere dispoziţiile pct. 135 alin. (4) din prezentele reglementări.
pentru:
astfel:
Provizioanele sunt grupate în contabilitate pe categorii şi se constituie
angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date;
beneficiile angajaţilor;
litigii;
restructurare;
dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea;
alte provizioane.
Periodic, provizioanele constituite anterior se analizează şi se regularizează
prin debitul conturilor de cheltuieli cu provizioanele, analitice distincte, în cazul majorării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune estimări curente;
prin debitul contului 6657 "Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor", în cazul majorării provizioanelor datorate trecerii timpului sau costurilor cu dobânda aferente planurilor de beneficii determinate;
prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în cazul diminuării provizioanelor în vederea reflectării celei mai bune estimări curente;
prin creditul conturilor de venituri din provizioane, analitice distincte, în situaţia utilizării provizioanelor; concomitent, pierderile aferente se înregistrează în conturile corespunzătoare, în raport de natura lor;
prin conturile de cheltuieli cu provizioanele sau venituri din provizioane, analitice distincte, în situaţia modificării valorii provizioanelor datorate modificării ratei de actualizare.
Secţiunea 6.
Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor
Cheltuielile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din Clasa 6
„Cheltuieli".
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, care se grupează astfel:
Cheltuieli de exploatare (cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare; cheltuieli cu operaţiunile cu clientela; cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare; cheltuieli cu operaţiunile de leasing; cheltuieli privind datoriile subordonate, creditele subordonate şi titlurile contabilizate la cost; cheltuieli privind operaţiunile de schimb; cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate; cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare; alte cheltuieli de exploatare);
Cheltuieli cu angajaţii (cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor; cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli privind angajaţii);
Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (cheltuieli cu impozite - altele decât impozitul pe profit, taxe şi vărsăminte asimilate);
Cheltuieli cu stocurile, lucrările şi serviciile executate de terţi (cheltuieli cu activele deţinute în vederea vânzării; cheltuieli cu materialele şi alte consumabile; cheltuieli cu active imobilizate deţinute în vederea vânzării, cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate);
Cheltuieli diverse de exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; cheltuieli din investiţii imobiliare; cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor; cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor şi alte cheltuieli diverse din exploatare);
Cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi corporale şi activele reprezentând dreptul de utilizare (amortizarea imobilizărilor necorporale, corporale şi a activelor reprezentând dreptul de utilizare);
Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere, pierderi aşteptate, provizioane, pierderi din creanţe, modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări (cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni cu clientela, pierderi din
modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; cheltuieli cu ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente titlurilor, operaţiunilor diverse şi activelor aferente unui contract, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; cheltuieli cu ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente activelor imobilizate, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; cheltuieli cu provizioane; pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate);
Cheltuieli din ajustarea la inflaţie;
Cheltuieli cu impozitul pe profit (cheltuieli cu impozitul pe profit curent, cheltuieli cu impozitul pe profit amânat).
Veniturile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din Clasa 7
„Venituri".
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, care se grupează astfel:
Venituri din activitatea de exploatare (venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare; venituri din operaţiunile cu clientela; venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare; venituri din operaţiunile de leasing; venituri din credite subordonate, datorii subordonate şi titluri contabilizate la cost; venituri din operaţiunile de schimb; venituri din operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate; venituri din prestaţiile de servicii financiare; alte venituri din activitatea de exploatare);
Venituri diverse din exploatare (cota-parte din cheltuielile sediului social; câştiguri din reevaluarea bunurilor evaluate la valoarea justă; venituri din investiţii imobiliare; venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor; venituri din reevaluarea imobilizărilor; venituri accesorii; alte venituri diverse din exploatare);
Venituri din ajustări pentru depreciere, pierderi aşteptate, provizioane, recuperări de creanţe, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări (venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; venituri din ajustări pentru pierderi
aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni cu clientela, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; venituri din ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente titlurilor, operaţiunilor diverse şi activelor aferente unui contract, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; venituri din ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente activelor imobilizate, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări; venituri din provizioane şi venituri din recuperări de creanţe);
Venituri din ajustarea la inflaţie;
Venituri din impozitul pe profit amânat.
(1) Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţie se contabilizează distinct de către unul din asociaţi, conform prevederilor contractului de asociere.
(2) Ulterior, cheltuielile şi veniturile înregistrate, în funcţie de natura lor, se transmit pe baza de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.
Profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar. 16O. (1) Rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului.
Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi reprezintă soldul final al contului de profit sau pierdere.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sumele reprezentând rezerve constituite din profitul exerciţiului financiar curent, în baza unor prevederi legale, se înregistrează în conturile de rezerve corespunzătoare în contrapartidă cu contul 592 "Repartizarea profitului". Profitul contabil rămas după această repartizare se preia la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale în contul 581 "Rezultatul reportat", de unde urmează a fi repartizat pe celelalte destinaţii hotărâte de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale. Evidenţierea în contabilitate a destinaţiilor profitului contabil se efectuează după adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor care a aprobat repartizarea profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor, rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii.
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale. În lipsa unor prevederi legale exprese, stabilirea ordinii surselor din care se acoperă pierderea contabilă este de competenţa adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv a consiliului de administraţie.
Închiderea conturilor 591 "Profit sau pierdere" şi 592 "Repartizarea profitului" se efectuează la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale. Ca urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare în balanţa de verificare a conturilor sintetice, întocmită pentru exerciţiul financiar la care se referă situaţiile financiare anuale.
Dividendele repartizate trimestrial, potrivit legii, se regularizează, conform pct. 115 alin. (2).
Secţiunea 7.
Operaţiuni în afara bilanţului
Operaţiunile în afara bilanţului cuprind angajamentele date şi primite reprezentând drepturi şi obligaţii ale căror efecte asupra mărimii şi structurii poziţiei financiare a instituţiei de credit sunt condiţionate de realizarea unor operaţiuni ulterioare, precum şi unele bunuri şi operaţiuni care nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca active, datorii sau capitaluri proprii.
Contabilizarea operaţiunilor în afara bilanţului se realizează cu ajutorul conturilor din Clasa 9 „Operaţiuni în afara bilanţului", grupate în funcţie de natura lor, astfel:
angajamente de creditare;
garanţii financiare;
angajamente privind titlurile şi alte active financiare;
operaţiuni de schimb la vedere;
conturi de ajustare valută în afara bilanţului;
instrumente derivate;
garanţii reale;
alte angajamente;
angajamente îndoielnice;
alte conturi în afara bilanţului.
Contabilitatea operaţiunilor în afara bilanţului se ţine, de asemenea, în partidă dublă, prin utilizarea conturilor corespondente prevăzute pentru operaţiunile în valută la vedere sau, după caz, a contului 999 "Contrapartida" pentru celelalte operaţiuni în afara bilanţului.
(1) Prin convenţie, conturile în afara bilanţului sunt conturi de activ sau de pasiv, în funcţie de modalitatea de înregistrare în conturile de bilanţ a operaţiunii, la scadenţă sau la data realizării acesteia.
(2) Prin convenţie, conturile în afara bilanţului cu ajutorul cărora sunt evidenţiate valorile noţionale ale instrumentelor derivate (altele decât operaţiunile ferme de schimb la termen şi swap-ul financiar de valute) sunt considerate conturi de activ.
Angajamentele de creditare se înregistrează în afara bilanţului, în funcţie de calitatea de instituţie de credit sau de client a beneficiarului, la nivelul prevăzut în contract şi se diminuează pe măsura punerii la dispoziţie a fondurilor. Utilizările sunt înregistrate în conturile respective din activ.
(1) Garanţiile financiare sunt contabilizate în funcţie de calitatea de instituţie de credit sau de client a ordonatorului, respectiv a entităţii ale cărei obligaţii sunt garantate.
Astfel, în cazul în care pentru a răspunde exigenţelor unor anumite categorii de beneficiari (autorităţi sau întreprinderi străine, administraţii fiscale sau vamale), o instituţie de credit recurge la un corespondent pentru a garanta executarea unei obligaţii asumate de unul dintre clienţii proprii, aceasta va înregistra angajamentul asumat în raport cu clientul său în contul 913 "Garanţii date pentru clientelă", iar instituţia de credit corespondentă va înregistra angajamentul asumat în raport cu instituţia de credit garantată în contul 911 "Garanţii date instituţiilor de credit" (din ordinul instituţiilor de credit).
Când mai multe instituţii de credit se asociază pentru a acorda o garanţie financiară, fiecare dintre acestea (şef de filă, participant, sub-participant) înregistrează cota-parte din riscul final pe care şi-l asumă în conturile corespunzătoare din Clasa 9
„Operaţiuni în afara bilanţului".
O promisiune de finanţare a trezoreriei făcută sub formă consorţială este înscrisă în egală măsură în conturile din afara bilanţului la şeful de filă şi la ceilalţi participanţi, în funcţie de valoarea angajamentelor asumate de fiecare în parte.
În conturile de angajamente de creditare şi garanţii financiare se înregistrează şi angajamentele de furnizare de facilităţi de garantare sau acceptare.
Angajamentele privind titlurile şi alte active financiare cuprind operaţiunile efectuate de către instituţia de credit aferente titlurilor şi altor active financiare de primit
sau de livrat, în situaţia în care instituţia de credit utilizează metoda contabilizării în funcţie de data decontării.
17O. Conturile în afara bilanţului privind operaţiunile de schimb la vedere evidenţiază angajamentele aferente sumelor de primit şi, respectiv, de livrat, în situaţia în care instituţia de credit utilizează metoda contabilizării în funcţie de data decontării.
În conturile de garanţii reale sunt evidenţiate valorile bunurilor date sau primite în garanţie.
(1) Angajamentele îndoielnice cuprind angajamentele de creditare date, garanţiile financiare date şi alte angajamente date pentru care au fost constituite provizioane, altele decât provizioanele pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni.
Provizioanele aferente angajamentelor şi garanţiilor financiare date se înregistrează în contul 551 "Provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date".
(1) Alte conturi în afara bilanţului asigură înregistrarea în contabilitate a altor elemente cum ar fi: bunurile luate cu chirie, valorile primite în păstrare sau custodie, alte active şi datorii contingente, precum şi alte elemente.
În această categorie de conturi se include şi contul 999 "Contrapartida" care se utilizează pentru debitarea sau creditarea unor conturi în afara bilanţului.
Secţiunea 8. Operaţiuni în valută
Contabilitatea operaţiunilor în valută asigură evidenţa:
operaţiunilor de schimb la vedere;
operaţiunilor cu titluri în valută;
operaţiunilor privind conturile curente, conturile de corespondent, depozitele, creditele şi împrumuturile în valută;
alte operaţiuni în valută.
Contabilizarea operaţiunilor de schimb la vedere, precum şi a celorlalte operaţiuni în valută se face pe feluri de valute, cu ajutorul conturilor prevăzute în planul de conturi.
Operaţiunile de schimb la vedere sunt operaţiunile de cumpărare şi de vânzare a valutelor cu decontarea în termenul stabilit în general prin reglementări sau convenţii ale pieţei respective, de regulă maxim două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (curs SPOT).
Operaţiunile în valută se clasifică în:
operaţiuni care nu generează risc de schimb, respectiv operaţiuni care nu modifică nivelul poziţiei de schimb;
operaţiuni care generează risc de schimb, respectiv operaţiuni care modifică nivelul poziţiei de schimb.
Contabilizarea operaţiunilor care generează risc de schimb impune utilizarea conturilor „Poziţie de schimb" şi „Contravaloarea poziţiei de schimb", deschise în cadrul bilanţului şi în afara bilanţului, pe feluri de valute.
Imobilizările corporale şi necorporale, precum şi stocurile achiziţionate în valută, capitalul social subscris în valută, capitalul de dotare vărsat în valută şi celelalte elemente de capitaluri proprii, precum şi cheltuielile şi veniturile aferente operaţiunilor în valută se contabilizează în moneda naţională prin intermediul contului
„Contravaloarea poziţiei de schimb".
18O. (1) Contul „Poziţie de schimb" din bilanţ reprezintă soldul activului net într-o anumită valută, iar acesta este expresia riscului de schimb aferent elementelor în valută din bilanţ.
Contul „Poziţie de schimb" din afara bilanţului este expresia riscului de schimb aferent operaţiunilor de schimb la vedere, nedecontate încă, pentru care se aplică înregistrarea la data decontării.
Poziţiile de schimb, lungi sau scurte, sunt determinate de următoarele elemente:
elementele de activ şi de datorii exprimate în valută, inclusiv dobânzile calculate, de primit sau de plătit, scadente sau nescadente; şi
operaţiunile de schimb la vedere.
Conturile „Poziţie de schimb" şi „Contravaloarea poziţiei de schimb" sunt conturi de legătură între contabilitatea în valută şi contabilitatea în moneda naţională, utilizate pentru restabilirea echilibrului dintre active, datorii şi capitaluri proprii, prin înregistrarea în contul de rezultate sau în conturile de capitaluri proprii a câştigurilor şi/sau pierderilor aferente evaluării operaţiunilor în valută.
(1) Pentru tranzacţiile în cazul cărora nu se specifică utilizarea unui anumit curs de schimb, se utilizează cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară anterioară tranzacţiei.
Înregistrarea capitalului social subscris în valută se face la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din data subscrierii.
(1) La finele fiecărei luni, instituţiile de credit au obligaţia să evalueze elementele exprimate în valută, din bilanţ şi în afara bilanţului, în funcţie de natura acestora, prin utilizarea cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară a lunii în cauză.
Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), instituţiile de credit pot opta pentru efectuarea evaluării în cursul lunii a elementelor exprimate în valută, situaţie în care se va utiliza cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, fie din ziua efectuării evaluării, fie din ultima zi bancară anterioară datei de evaluare.
Instituţiile de credit trebuie să fie consecvente în aplicarea prevederilor de la alin. (2).
Diferenţele dintre sumele rezultate din evaluarea periodică a conturilor 3721 "Poziţie de schimb" şi sumele înscrise în conturile corespunzătoare 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" se înregistrează astfel:
diferenţele aferente elementelor nemonetare, exprimate în valută, evidenţiate la cost (titlurile de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, evaluate la cost) sunt înregistrate în conturi analitice distincte, deschise în cadrul conturilor în care sunt evidenţiate respectivele elemente în valută;
diferenţele aferente elementelor nemonetare, exprimate în valută, înregistrate la valoarea justă şi pentru care diferenţele de valoare justă sunt înregistrate în conturile de capitaluri proprii (investiţiile în instrumente de capitaluri proprii înregistrate la valoarea justă şi evidenţiate în contul de active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global) sunt înregistrate în contul
521 "Diferenţe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global";
diferenţele aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt înregistrate în conturile de câştiguri sau pierderi din evaluarea respectivelor instrumente;
celelalte diferenţe, inclusiv diferenţele aferente componentei valutare a instrumentelor de acoperire (în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste) care nu sunt instrumente derivate, se înregistrează în contul 6O61 "Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente
tranzacţiilor în valută" sau 7O61 "Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută", după caz.
Evaluarea operaţiunilor în valută înregistrate în conturile în afara bilanţului, corespunzător evaluării contului 941 "Poziţie de schimb", se face prin utilizarea contului 943 "Conturi de ajustare valută" în contrapartida contului 942 "Contravaloarea poziţiei de schimb".
La întocmirea raportărilor contabile, conturile 3721 "Poziţie de schimb" (după evaluare) şi 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" nu se iau în considerare deoarece nu reprezintă un activ sau o datorie.
(1) În situaţia adoptării metodei înregistrării în funcţie de data decontării, operaţiunile de schimb la vedere se înregistrează în conturi în afara bilanţului, la cursul de la data încheierii contractului, respectiv angajamentului, cu ajutorul conturilor 931 "Operaţiuni de schimb la vedere", prin intermediul conturilor 941 "Poziţie de schimb" şi 942 "Contravaloarea poziţiei de schimb" deschise în afara bilanţului.
Periodic, obligatoriu lunar, evaluarea angajamentului se înregistrează în afara bilanţului prin utilizarea contului 943 "Conturi de ajustare valută" în contrapartida contului 942 "Contravaloarea poziţiei de schimb". Concomitent, aceeaşi diferenţă de curs, se înregistrează în contul 6O61 "Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută" sau 7O61 "Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută", după caz, cu ajutorul conturilor 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" şi 3723 "Conturi de ajustare valută".
Principalele operaţiuni în valută cu clientela, sunt: schimbul manual; operaţiunile cu cecuri de călătorie; schimbul la vedere; operaţiunile prin conturile în valută; transferurile de valută; angajamentele de creditare şi garanţiile financiare.
(1) Schimbul manual este operaţiunea prin care o cantitate de monedă este schimbată fizic contra unei alte monede.
Contabilizarea operaţiunilor de schimb manual urmează principiile de contabilizare a operaţiunilor în valută şi presupune utilizarea conturilor 3721 "Poziţie de schimb" şi 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb".
(1) Contabilizarea cecurilor de călătorie în valută se efectuează cu ajutorul conturilor 1O9 "Alte valori" (la cumpărare) şi 162 "Alte sume datorate" (la vânzare).
La plata în altă valută, se vor utiliza şi conturile 3721 "Poziţie de schimb" şi 3722 "Contravaloarea poziţiei de schimb" aferente valutelor respective.
Operaţiunile de schimb la vedere efectuate în contul clienţilor sunt definite şi se contabilizează potrivit pct. 176 şi pct. 184 din prezentul capitol.
Operaţiunile prin conturile în valută ale clienţilor se înregistrează în mod similar cu operaţiunile prin conturile în lei ale acestora.
19O. Transferurile în valută sunt operaţiunile prin care, la cererea clientului ordonator, o sumă în valută este pusă la dispoziţia unui beneficiar, în general, rezident în străinătate. Punerea la dispoziţie a fondurilor se efectuează, de regulă, prin intermediul conturilor de corespondent cu băncile străine.
Contabilizarea titlurilor în valută respectă regulile de contabilizare şi de evaluare stabilite pentru titlurile exprimate în lei.
Secţiunea 9.
Instrumente derivate şi contabilitatea de acoperire
(1) Înregistrarea în contabilitate a instrumentelor derivate se face în funcţie de următoarele criterii:
în funcţie de riscul care determină modificarea valorii instrumentelor: instrumente pe rata dobânzii, pe instrumente de capitaluri proprii, pe cursul de schimb, pe riscul de credit, pe mărfuri şi alte instrumente derivate;
în funcţie de scopul utilizării: instrumente deţinute în vederea tranzacţionării, instrumente de acoperire a valorii juste şi instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate. În categoria instrumentelor derivate deţinute în vederea tranzacţionării se includ şi instrumentele derivate care sunt deţinute pentru scopuri de acoperire dar care nu îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea regulilor specifice contabilităţii de acoperire, precum şi instrumentele derivate pe riscul de credit care sunt deţinute pentru scopuri de acoperire prin utilizarea opţiunii valorii juste.
(2) Instrumentele derivate încorporate în instrumente hibride, care trebuie contabilizate separat de contractele gazdă, se înregistrează în conturile de instrumente derivate, în funcţie de natura lor.
Instrumentele derivate sunt clasificate în funcţie de riscul care determină modificarea valorii acestora, astfel:
Instrumentele derivate pe rata dobânzii sunt contractele legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzilor sau la un alt contract de rată a dobânzii (de exemplu, o opţiune existentă într-un contract futures de a cumpăra un bilet de trezorerie). Această categorie este limitată la acele contracte ale căror părţi sunt expuse la rata dobânzii aferentă unei singure monede. Astfel, această categorie exclude contractele care implică schimbul uneia sau mai multor valute (de exemplu, contracte swap financiar de valute şi opţiuni valutare), precum şi alte contracte a căror caracteristică predominantă de risc este riscul de schimb valutar, care urmează să fie înregistrate ca şi contracte pe curs de schimb. Contractele pe rata dobânzii includ acorduri forward pe rata dobânzii, contracte swap pe rata dobânzii într-o singură monedă, futures pe rata dobânzii, opţiuni pe rata dobânzii (inclusiv caps, floors, collars, corridors), swaptions pe rata dobânzii şi warrante pe rata dobânzii.
Instrumentele derivate pe instrumente de capitaluri proprii sunt contracte a căror valoare se modifică (integral sau parţial) în funcţie de preţul unui anumit instrument de capitaluri proprii sau de un indice al preţurilor instrumentelor de capitaluri proprii.
Instrumentele derivate pe cursul de schimb sunt cele care implică schimbul de monede pe piaţa la termen sau o expunere pe cotaţia aurului. Acestea includ operaţiunile ferme de schimb la termen, contracte swap de trezorerie, contracte swap financiar de valute, futures pe curs de schimb, opţiuni pe curs de schimb, swaptions pe curs de schimb şi warrante pe curs de schimb. Instrumentele derivate pe cursul de schimb includ toate contractele care implică expunerea la cel puţin o valută, indiferent dacă este vorba de expunerea la ratele de dobândă aferente acestora sau de expunerea la evoluţia cursurilor de
schimb. Contractele pe aur includ toate contractele care implică expunerea pe cotaţiile acestuia.
Instrumentele derivate pe riscul de credit reprezintă contracte în care valoarea la scadenţă este legată în primul rând de măsura credibilităţii aferente unui anumit credit de referinţă. Contractele prevăd un schimb de plăţi în care cel puţin una dintre acestea este determinată de performanţa creditului de referinţă. Valoarea la scadenţă depinde de o serie de evenimente, cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, reducerea rating-ului sau o modificare stipulată a marjei de credit aferente activului de referinţă.
Instrumentele derivate pe mărfuri sunt cele a căror valoare se modifică (integral sau parţial) în funcţie de preţul unei mărfi sau de valoarea indicelui aferent unei mărfi cum ar fi un metal preţios (altul decât aurul), petrolul sau produsele agricole.
Alte instrumente derivate sunt orice alte instrumente derivate care nu implică o expunere pe cursul de schimb, pe rata dobânzii, pe instrumente de capitaluri proprii, pe mărfuri sau pe riscul de credit (ex. instrumentele derivate pe vreme sau pe asigurări).
Atunci când un instrument derivat este influenţat de mai multe tipuri de risc, acesta trebuie alocat celui care influenţează cel mai mult valoarea instrumentului. În cazul în care clasificarea instrumentelor derivate cu expunere multiplă nu este evidentă, acestea sunt clasificate în următoarea ordine:
Instrumente derivate pe mărfuri - toate instrumentele derivate care implică o marfă sau expunerea la un indice de mărfuri, indiferent dacă acestea implică o expunere atât pe mărfuri cât şi pe alt tip de risc (de exemplu, riscul de curs de schimb, de rată a dobânzii), trebuie incluse în această categorie.
Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii - cu excepţia contractelor cu o expunere atât pe mărfuri cât şi pe instrumente de capitaluri proprii, toate instrumentele derivate legate de performanţa instrumentelor de capitaluri proprii sau a indicilor pe instrumente de capitaluri proprii trebuie incluse în această categorie. Prin urmare, instrumentele derivate pe instrumente de capitaluri proprii cu expunere şi pe riscul de curs de schimb sau de rată a dobânzii trebuie incluse în această categorie.
Instrumente derivate pe cursul de schimb - această categorie cuprinde toate instrumentele derivate, altele decât cele prevăzute la lit.a) şi b), care sunt expuse la cel puţin o valută.
Operaţiunile ferme de schimb la termen sunt operaţiunile de cumpărare şi vânzare de valută cu decontare după termenul stabilit în general prin reglementări sau convenţii ale pieţei respective, de regulă mai mult de două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (curs FORWARD).
(1) Operaţiunile de swap pe valute reprezintă combinaţia dintre un împrumut primit într-o monedă şi un credit acordat într-o altă monedă, cele două operaţiuni fiind simultane şi încheiate cu aceeaşi contrapartidă. Acestea pot fi realizate sub următoarele forme: swap de trezorerie sau swap cambist şi swap financiar sau swap lung de valute.
Swapul de trezorerie, denumit şi swap cambist, reprezintă două operaţiuni de schimb a unor sume nominale în monede diferite pe baza a două cursuri diferite (curs la vedere la iniţierea operaţiunii şi curs la termen la scadenţa operaţiunii). În fapt, reprezintă combinaţia dintre o operaţiune de schimb la termen şi o operaţiune de schimb la vedere. Pe perioada dintre cele două operaţiuni nu se calculează şi nu se varsă dobânzi.
Swapul financiar de valute, denumit şi swap lung de valute, este operaţiunea prin care se efectuează schimbul unei sume într-o monedă, contra unei sume în altă monedă, urmând ca la termen să se procedeze la schimbul simetric. Pe toată perioada contractului, părţile contractante calculează şi varsă dobânzi în funcţie de volumul schimbului.
(1) Valoarea noţională a instrumentelor derivate se înregistrează în conturile în afara bilanţului în momentul încheierii contractelor, cu respectarea următoarelor prevederi:
pentru instrumentele derivate cu valoarea noţionalului variabilă, variaţia ulterioară a acesteia se evidenţiază în conturile corespunzătoare în afara bilanţului;
pentru instrumentele derivate cu o componentă de multiplicare, valoarea noţionalului înregistrată în conturi în afara bilanţului este cea rezultată în urma aplicării factorului de multiplicare;
pentru contractele swap, cu excepţia contractelor swap de valute, valoarea noţională înregistrată în conturi în afara bilanţului este valoarea principalului pe care se bazează schimbul de dobânzi sau alte venituri sau cheltuieli;
pentru instrumentele derivate pe mărfuri sau pe instrumente de capitaluri proprii, valoarea noţională care trebuie înregistrată în conturi în afara bilanţului se obţine prin multiplicarea cantităţii (de exemplu, numărul de unităţi) de mărfuri sau de instrumente de capitaluri proprii contractate pentru cumpărare sau vânzare, cu preţul contractual al unei unităţi. Valoarea noţionalului înregistrată în conturile în afara bilanţului în cazul instrumentelor derivate pe mărfuri ce prevăd schimburi multiple, este dată de valoarea contractuală, multiplicată cu numărul schimburilor de principal rămase;
pentru instrumentele derivate pe riscul de credit, valoarea noţionalului înregistrată în conturi în afara bilanţului este valoarea nominală a creditului de referinţă.
Instituţiile de credit trebuie să îşi organizeze evidenţa astfel încât să fie capabile să identifice aceste valori noţionale, cel puţin pe baza următoarelor criterii: natura contractelor, tipul contrapartidei, scadenţa operaţiunii.
În cazul operaţiunilor ferme de schimb la termen, angajamentele aferente se înregistrează în afara bilanţului cu ajutorul conturilor „Operaţiuni ferme de schimb la termen", în corespondenţă cu contul 999 "Contrapartida".
În cazul contractelor swap de trezorerie (cambist), atât sumele de primit cât şi cele de plătit la scadenţa contractului se înregistrează în afara bilanţului în conturile
„Operaţiuni ferme de schimb la termen", în corespondenţă cu contul 999 "Contrapartida".
Pentru operaţiunile de swap financiar de valute, sumele ce urmează a fi schimbate la scadenţa contractului sunt evidenţiate în afara bilanţului în conturile corespunzătoare din cadrul conturilor „Swap financiar de valute", în corespondenţă cu contul 999 "Contrapartida". Valoarea dobânzilor ce urmează să fie plătite şi încasate până la scadenţa operaţiunii nu se înregistrează în conturile în afara bilanţului specifice instrumentelor derivate.
Angajamentele aferente operaţiunilor efectuate în contul clientelei nu se înregistrează în conturile de angajamente în afara bilanţului, dar pot fi înregistrate cu ajutorul conturilor din grupa 99 - Alte conturi în afara bilanţului.
Titlurile aflate în proprietatea instituţiei de credit şi care sunt destinate garantării operaţiunilor efectuate în contul propriu sunt înregistrate în afara bilanţului în conturile de garanţii reale date.
Valorile primite în garanţie de la terţi sunt evidenţiate în afara bilanţului în conturile de garanţii reale primite.
Depozitele de garanţie constituite, aferente operaţiunilor cu instrumente derivate, sunt înregistrate în conturi distincte în funcţie de tipul pieţei aferente (depozite de garanţie constituite pentru operaţiunile pe pieţe organizate, depozite de garanţie constituite pentru alte operaţiuni cu instrumente derivate).
(1) Operaţiunile cu instrumente derivate se evaluează periodic, obligatoriu la sfârşitul fiecărei luni.
Valoarea instrumentelor derivate se înregistrează în conturile din grupa 31
„Instrumente derivate", corespunzător categoriei din care fac parte respectivele instrumente.
Câştigurile sau pierderile rezultate în urma evaluării instrumentelor derivate deţinute în vederea tranzacţionării sunt înregistrate în conturile de venituri şi cheltuieli privind operaţiunile cu instrumente derivate, corespunzător tipului instrumentelor respective.
2OO. (1) Pentru instrumentele derivate desemnate, din punct de vedere contabil, ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii, dobânzile de plătit sau de primit se înregistrează în contabilitate în funcţie de situaţiile în care există un singur flux financiar (diferenţa dintre dobânda de primit sau de plătit) sau două fluxuri financiare diferite, astfel:
contabilizarea distinctă a sumelor reprezentând dobânzi încasate şi, respectiv, plătite se aplică în situaţia în care scadenţele celor două fluxuri financiare de dobânzi sunt diferite;
contabilizarea sumei nete ce corespunde diferenţei dintre dobânzile plătite şi cele încasate se aplică în situaţia în care fluxurile financiare de dobânzi sunt concomitente, iar transferul priveşte doar diferenţa netă (există un singur flux financiar de dobânzi).
(2) Dobânzile respective sunt înregistrate periodic, obligatoriu lunar, în conturile în care sunt evidenţiate instrumentele derivate respective în contrapartidă cu contul 7O76 "Venituri din dobânzi aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii" sau 6O76 "Cheltuieli cu dobânzile aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii", după caz.
2O1. (1) Operaţiunile de acoperire a valorii juste sunt înregistrate în contabilitate astfel:
modificările de valoare justă aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire sunt înregistrate în contul 6O751 „Pierderi privind instrumentele de acoperire a valorii juste" sau 7O751 „Câştiguri privind instrumentele de acoperire a valorii juste", după caz. Modificările de valoare justă aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a instrumentelor de capitaluri proprii evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global sunt înregistrate în contul 5232 „Diferenţe privind instrumentele de acoperire a instrumentelor de capitaluri proprii". Câştigurile sau pierderile aferente componentei valutare a instrumentelor de acoperire nederivate sunt înregistrate în contul 6O61
„Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută" sau 7O61 „Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută", după caz;
modificările de valoare justă ale elementului acoperit, atribuite riscului acoperit, sunt recunoscute în contul 6O753 „Pierderi privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste" sau 7O753 „Câştiguri privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste", după caz. Modificările de valoare justă aferente instrumentelor de capitaluri proprii acoperite care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global sunt înregistrate în contul 5233 „Diferenţe privind instrumentele de capitaluri proprii acoperite".
În situaţia în care elementele acoperite ar fi fost evaluate la cost amortizat, prin utilizarea ratei efective a dobânzii (dacă nu ar fi fost desemnate ca elemente acoperite), ajustarea de valoare atribuibilă riscului acoperit se înregistrează în conturile
„Sume de amortizat" sau în conturile în care sunt înregistrate elementele acoperite, după caz.
Câştigurile sau pierderile aferente elementului acoperit, atribuibile altor riscuri decât riscul ce este acoperit, sunt înregistrate potrivit regulilor generale de contabilizare.
2O2. Operaţiunile de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate sunt contabilizate astfel:
modificările de valoare justă ale instrumentului de acoperire, aferente părţii eficiente a operaţiunii de acoperire, sunt înregistrate în contul
5231 „Diferenţe privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea eficientă)", ca diferenţe din evaluarea instrumentelor de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate, iar diferenţele de valoare justă ale instrumentului de acoperire aferente părţii ineficiente a operaţiunii de acoperire sunt înregistrate în contul 6O747 „Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)" sau în contul 7O747
„Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)", după caz;
în momentul recunoaşterii în profit sau pierdere a câştigurilor sau pierderilor recunoscute în conturile de capitaluri proprii, acestea sunt transferate în contul 7O752 "Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate" sau în contul 6O752 "Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate", după caz.
Secţiunea 10.
Închiderea şi deschiderea conturilor şi corectarea erorilor
2O3. (1) Potrivit prevederilor art.27, alin.(1) şi (4) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv înmatriculării.
Închiderea şi deschiderea conturilor se poate efectua fie prin utilizarea unor conturi distincte „bilanţ de închidere" şi „bilanţ de deschidere", fie prin debitarea conturilor cu solduri creditoare şi creditarea conturilor cu solduri debitoare.
Corectarea erorilor aferente perioadelor anterioare, constatate în contabilitate, se efectuează pe seama rezultatului reportat.
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări din profit.
Corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente nu determină modificarea situaţiilor financiare ale acelor exerciţii, acestea rămânând aşa cum au fost publicate.
La efectuarea corecturilor în contabilitate, care privesc erori aferente exerciţiului financiar curent, înregistrările contabile efectuate greşit se corectează, înainte de aprobarea situaţiilor financiare, prin stornarea (înregistrarea în roşu/cu semnul minus sau prin metoda înregistrării inverse) operaţiunii contabilizate greşit şi, concomitent, înregistrarea corespunzătoare a operaţiunii în cauză.
2O4. Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale şi a situaţiilor financiare interimare, conţine conturile necesare înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, precum şi conţinutul acestora. La elaborarea planului de conturi s-au avut în vedere, în principal, tratamentele contabile cuprinse în IFRS, prevederile IFRS privind informaţiile prezentate în situaţiile financiare anuale (individuale) sau în situaţiile financiare interimare şi cerinţele de raportare către Banca Naţională a României.
2O5. Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit nu constituie temei legal pentru efectuarea operaţiunilor economico-financiare, ci serveşte numai la înregistrarea corespunzătoare în contabilitate a operaţiunilor efectuate. Operaţiunile economico- financiare supuse înregistrării în contabilitate trebuie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile actelor normative care le reglementează.
2O6. (1) Planul de conturi conţine opt clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate cu patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre. Conturile din cele opt clase (1-7 şi 9) se utilizează de către toate instituţiile de credit la înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico- financiare şi servesc la elaborarea de către instituţiile de credit a situaţiilor financiare anuale şi a altor raportări financiare, inclusiv a situaţiilor financiare interimare.
(2) Conturile pot avea funcţiune contabilă de activ (A), pasiv (P) sau sunt bifuncţionale (B). În general, conturile cu funcţiune contabilă de activ corespund elementelor de natura activelor şi cheltuielilor, iar conturile cu funcţiune contabilă de pasiv corespund elementelor de natura datoriilor, capitalurilor proprii şi veniturilor sau
sunt aferente ajustărilor de valoare (ajustări pentru depreciere, ajustări pentru pierderi aşteptate şi amortizări).
2O7. În scopul efectuării de raportări specifice, precum şi pentru necesităţi proprii, instituţiile de credit au obligaţia de a dezvolta sisteme de evidenţă (conturi analitice sau alte sisteme de evidenţă), astfel încât să poată răspunde necesităţilor impuse de anumite reglementări şi/sau raportări.
2O8. Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor, exigibilitatea datoriilor şi natura capitalurilor proprii, în corelare cu regulile care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare.
2O9. La elaborarea şi adaptarea programelor informatice trebuie avută în vedere şi asigurarea cuprinderii în procedurile de prelucrare a respectării prevederilor reglementărilor în vigoare, precum şi posibilitatea actualizării acestora în funcţie de modificările intervenite în legislaţie, iar sistemele informatice de prelucrare automată a datelor în domeniul financiar-contabil trebuie să răspundă la o serie de criterii considerate minimale, printre care se numără şi cea referitoare la asigurarea concordanţei stricte a rezultatului prelucrărilor informatice cu prevederile actelor normative care le reglementează.
21O. Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit este următorul:
A 1111 - Cont curent la Banca Naţională a României
A 1112 - Depozite la vedere la Banca Naţională a României A 1113 - Depozite la termen la Banca Naţională a României A 1114 - Depozite colaterale la Banca Naţională a României
A 1115 - Depozite la Banca Naţională a României rambursabile după notificare
P 1121 - Împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare P 1122 - Împrumuturi lombard
P 1123 - Alte împrumuturi
B 1171 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 11711 - Creanţe ataşate
B 11712 - Sume de amortizat
B 1172 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 11721 - Datorii ataşate
B 11722 - Sume de amortizat
A 1271 - Creanţe ataşate
P 1272 - Datorii ataşate
A 1311 - Depozite la vedere la instituţii de credit A 1312 - Depozite la termen la instituţii de credit A 1313 - Depozite colaterale la instituţii de credit
A 1314 - Depozite la instituţii de credit rambursabile după notificare
B 1317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 13171 - Creanţe ataşate
B 13172 - Sume de amortizat
P 1321 - Depozite la vedere ale instituţiilor de credit P 1322 - Depozite la termen ale instituţiilor de credit P 1323 - Depozite colaterale ale instituţiilor de credit
P 1324 - Depozite ale instituţiilor de credit rambursabile după notificare B 1327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
P 13271 - Datorii ataşate
B 13272 - Sume de amortizat
A 1411 - Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor de credit
A 1412 - Credite la termen acordate instituţiilor de credit
B 1417 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 14171 - Creanţe ataşate
B 14172 - Sume de amortizat
P 1421 - Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit P 1422 - Împrumuturi la termen primite de la instituţii de credit
B 1427 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 14271 - Datorii ataşate
B 14272 - Sume de amortizat
P 1511 - Operaţiuni repo de pe o zi pe alta P 1512 - Operaţiuni repo la termen
P 1513 - Titluri date cu împrumut de pe o zi pe alta P 1514 - Titluri date cu împrumut la termen
B 1517 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 15171 - Datorii ataşate
B 15172 - Sume de amortizat
A 1521 - Operaţiuni reverse repo de pe o zi pe alta A 1522 - Operaţiuni reverse repo la termen
A 1523 - Titluri luate cu împrumut de pe o zi pe alta
A 1524 - Titluri luate cu împrumut la termen
B 1527 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 15271 - Creanţe ataşate
B 15272 - Sume de amortizat
A 1611 - Valori de recuperat
B 1617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 16171 - Creanţe ataşate
B 16172 - Sume de amortizat
P 1621 - Alte sume datorate
B 1627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 16271 - Datorii ataşate
B 16272 - Sume de amortizat
A 1631 - Dobânzi de încasat
P 1632 - Dobânzi de plătit
A 1711 - Cont curent la casa centrală
P 1712 - Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate B 1717 - Creanţe şi datorii ataşate
A 17171 - Creanţe ataşate
P 17172 - Datorii ataşate
B 1731 - Depozite la casa centrală
A 17311 - Depozite la vedere la casa centrală A 17312 - Depozite la termen la casa centrală A 17313 - Depozite colaterale la casa centrală
A 17314 - Depozite la casa centrală rambursabile după notificare
B 17317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1732 - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate
P 17321 - Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate P 17322 - Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate P 17323 - Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate
P 17324 - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate rambursabile după notificare
B 17327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
B 1741 - Credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
2 Conturile din grupa 17 „Operaţiuni între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei" se utilizează numai de către organizaţiile cooperatiste de credit.
A 17411 - Credite de pe o zi pe alta acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
A 17412 - Credite la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
B 17417 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1742 - Împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 17421 - Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 17422 - Împrumuturi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
B 17427 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
B 1761 - Valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
A 17611 - Valori de recuperat
B 17617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1762 - Alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei P 17621 - Alte sume datorate
B 17627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
B 1781 - Active financiare restante
A 17811 - Active financiare restante
B 17817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1782 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
A 17821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
B 17827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1783 - Active financiare depreciate la data raportării
A 17831 - Active financiare depreciate la data raportării
B 17837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 1784 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 17841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 17847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 1811 - Active financiare restante
B 1817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 18171 - Creanţe ataşate
B 18172 - Sume de amortizat
A 1821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
B 1827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 18271 - Creanţe ataşate
B 18272 - Sume de amortizat
A 1831 - Active financiare depreciate la data raportării
B 1837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 18371 - Creanţe ataşate
B 18372 - Sume de amortizat
A 1841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 1847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 18471 - Creanţe ataşate
B 18472 - Sume de amortizat
P 1911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 1912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 19121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 19122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
B 1913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 1921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 1922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 19221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 19222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
A 2O11 - Creanţe comerciale A 2O111 - Scont
A 2O112 - Factoring cu recurs
A 2O113 - Forfetare
A 2O114 - Factoring fără recurs
A 2O119 - Alte creanţe comerciale
B 2O17 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O171 - Creanţe ataşate
B 2O172 - Sume de amortizat
A 2O21 - Credite de trezorerie
A 2O211 - Utilizări din deschideri de credite permanente A 2O212 - Credit global de exploatare
A 2O213 - Diferenţe de rambursat legate de utilizarea cardurilor
A 2O219 - Alte credite de trezorerie
B 2O27 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O271 - Creanţe ataşate
B 2O272 - Sume de amortizat
A 2O31 - Credite de consum
A 2O311 - Credite de consum pentru nevoi personale
A 2O312 - Credite de consum pentru achiziţionarea de bunuri
A 2O32 - Vânzări în rate
B 2O37 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O371 - Creanţe ataşate
B 2O372 - Sume de amortizat
A 2O41 - Credite pentru import
A 2O42 - Credite pentru export
B 2O47 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O471 - Creanţe ataşate
B 2O472 - Sume de amortizat
A 2O51 - Credite pentru finanţarea stocurilor
A 2O52 - Credite pentru echipamente
B 2O57 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O571 - Creanţe ataşate
B 2O572 - Sume de amortizat
A 2O619 - Alte credite pentru investiţii imobiliare
B 2O67 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O671 - Creanţe ataşate
B 2O672 - Sume de amortizat
A 2O91 - Alte credite acordate clientelei
B 2O97 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 2O971 - Creanţe ataşate
B 2O972 - Sume de amortizat
A 2311 - Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor financiare
A 2312 - Credite la termen acordate instituţiilor financiare
B 2317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat A 23171 - Creanţe ataşate
B 23172 - Sume de amortizat
P 2321 - Împrumuturi de pe o zi pe alta de la instituţiile financiare P 2322 - Împrumuturi la termen de la instituţiile financiare
B 2327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 23271 - Datorii ataşate
B 23272 - Sume de amortizat
P 2411 - Operaţiuni repo de pe o zi pe alta P 2412 - Operaţiuni repo la termen
P 2413 - Titluri date cu împrumut de pe o zi pe alta P 2414 - Titluri date cu împrumut la termen
B 2417 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 24171 - Datorii ataşate
B 24172 - Sume de amortizat
A 2431 - Operaţiuni reverse repo de pe o zi pe alta A 2432 - Operaţiuni reverse repo la termen
A 2433 - Titluri luate cu împrumut de pe o zi pe alta
A 2434 - Titluri luate cu împrumut la termen
B 2437 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 24371 - Creanţe ataşate
B 24372 - Sume de amortizat
B 2511 - Conturi curente
B 2517 - Creanţe ataşate, datorii ataşate şi sume de amortizat B 25171 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
B 25172 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
P 2531 - Depozite la vedere
P 2532 - Depozite la termen
P 2533 - Depozite colaterale
P 25331 - Depozite pentru deschiderea de acreditive
P 25332 - Depozite pentru emiterea de scrisori de garanţie P 25333 - Depozite pentru cecuri certificate
P 25335 - Depozite pentru garanţii gestionari P 25336 - Alte depozite colaterale
P 2534 - Depozite rambursabile după notificare B 2537 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
P 25371 - Datorii ataşate
B 25372 - Sume de amortizat
P 2541 - Certificate de depozit
P 2542 - Carnete şi librete de economii
B 2547 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 25471 - Datorii ataşate
B 25472 - Sume de amortizat
A 2611 - Valori de recuperat
B 2617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 26171 - Creanţe ataşate
B 26172 - Sume de amortizat
P 2621 - Alte sume datorate
P 2622 - Avansuri primite de la clienţi
B 2627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 26271 - Datorii ataşate
B 26272 - Sume de amortizat
A 2631 - Dobânzi de încasat
P 2632 - Dobânzi de plătit
A 2811 - Active financiare restante
B 2817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 28171 - Creanţe ataşate
B 28172 - Sume de amortizat
A 2821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
B 2827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 28271 - Creanţe ataşate
B 28272 - Sume de amortizat
A 2831 - Active financiare depreciate la data raportării
B 2837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 28371 - Creanţe ataşate
B 28372 - Sume de amortizat
A 2841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 2847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 28471 - Creanţe ataşate
B 28472 - Sume de amortizat
A 2851 - Creanţe comerciale
B 2857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 28571 - Creanţe ataşate
B 28572 - Sume de amortizat
P 2911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 2912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 29121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 29122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 29123 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
B 2913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 2921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 2922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 29221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 29222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 29223 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
B 2923 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 3O11 - Active financiare deţinute în vederea tranzacţionării A 3O111 - Instrumente de capitaluri proprii
A 3O112 - Instrumente de datorie
A 3O113 - Credite şi creanţe
P 3O12 - Datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării P 3O121 - Poziţii scurte
P 3O122 - Depozite
P 3O123 - Datorii constituite prin titluri
P 3O129 - Alte datorii financiare
A 3O21 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 3O212 - Instrumente de datorie
A 3O213 - Credite şi creanţe
P 3O22 - Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
P 3O221 - Depozite
P 3O222 - Datorii constituite prin titluri
P 3O229 - Alte datorii financiare
A 3O31 - Instrumente de capitaluri proprii A 3O32 - Instrumente de datorie
A 3O33 - Credite şi creanţe
A 3O37 - Creanţe ataşate
A 3O41 - Instrumente de datorie A 3O47 - Creanţe ataşate
A 3O51 - Instrumente de capitaluri proprii A 3O52 - Instrumente de datorie
A 3O53 - Credite şi creanţe
B 3111 - Instrumente derivate pe rata dobânzii B 31111 - Swap pe rata dobânzii
B 31112 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31113 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31114 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31115 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 3112 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii B 31121 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31122 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31123 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31124 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3113 - Instrumente derivate pe cursul de schimb B 31131 - Operaţiuni ferme de schimb la termen B 31132 - Swap financiar de valute
B 31133 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31134 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31135 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31136 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3114 - Instrumente derivate pe riscul de credit B 31141 - Credit default swap
B 31142 - Credit spread option
B 31143 - Total return swap
B 31144 - Alte instrumente
B 3115 - Instrumente derivate pe mărfuri B 3116 - Alte instrumente derivate
B 3121 - Instrumente derivate pe rata dobânzii B 31211 - Swap pe rata dobânzii
B 31212 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31213 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31214 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31215 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 3122 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii B 31221 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31222 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31223 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31224 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3123 - Instrumente derivate pe cursul de schimb B 31231 - Operaţiuni ferme de schimb la termen B 31232 - Swap financiar de valute
B 31233 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31234 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31235 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31236 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3124 - Instrumente derivate pe riscul de credit B 31241 - Credit default swap
B 31242 - Credit spread option
B 31243 - Total return swap
B 31244 - Alte instrumente
B 3125 - Instrumente derivate pe mărfuri B 3126 - Alte instrumente derivate
B 3131 - Instrumente derivate pe rata dobânzii B 31311 - Swap pe rata dobânzii
B 31312 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31313 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31314 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31315 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 3132 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii B 31321 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31322 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31323 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31324 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3133 - Instrumente derivate pe cursul de schimb B 31331 - Operaţiuni ferme de schimb la termen B 31332 - Swap financiar de valute
B 31333 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
B 31334 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere B 31335 - Opţiuni pe pieţe organizate
B 31336 - Alte instrumente pe pieţe organizate B 3134 - Instrumente derivate pe riscul de credit B 31341 - Credit default swap
B 31342 - Credit spread option
B 31343 - Total return swap
B 31344 - Alte instrumente
B 3135 - Instrumente derivate pe mărfuri B 3136 - Alte instrumente derivate
P 3211 - Certificate de depozit
B 3217 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 32171 - Datorii ataşate
B 32172 - Sume de amortizat
P 3221 - Carnete şi librete de economii
B 3227 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 32271 - Datorii ataşate
B 32272 - Sume de amortizat
P 3251 - Obligaţiuni
B 3257 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 32571 - Datorii ataşate
B 32572 - Sume de amortizat
P 3261 - Alte datorii constituite prin titluri
B 3267 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 32671 - Datorii ataşate
B 32672 - Sume de amortizat
P 3361 - Alte sume de plătit privind operaţiunile cu titluri A 3362 - Alte sume de încasat privind operaţiunile cu titluri
A 3371 - Creanţe ataşate
P 3372 - Datorii ataşate
P 3511 - Indemnizaţii şi salarii datorate
P 3512 - Absenţe pe termen scurt compensate
P 3513 - Participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit P 3514 - Beneficii nemonetare
P 35141 - Angajaţi ajutoare materiale datorate P 35149 - Alte beneficii nemonetare
A 3515 - Avansuri acordate angajaţilor
P 3516 - Beneficii ale angajaţilor neridicate P 3517 - Reţineri din salarii datorate terţilor P 3518 - Alte beneficii ale angajaţilor
P 35181 - Beneficii postangajare
P 35182 - Alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
P 35183 - Beneficii pentru terminarea contractului de muncă B 3519 - Alte datorii şi creanţe în legatură cu angajaţii
P 35191 - Alte datorii în legatură cu angajaţii
A 35192 - Alte creanţe în legatură cu angajaţii
B 3521 - Asigurări sociale
B 35211 - Contribuţia unităţii la asigurările sociale
B 35212 - Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale
B 35213 - Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate
B 35214 - Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate B 3522 - Ajutor de şomaj
B 35221 - Contribuţia unităţii la fondul de şomaj
B 35222 - Contribuţia angajaţilor la fondul de şomaj B 3526 - Alte datorii şi creanţe sociale
P 35261 - Alte datorii sociale
A 35262 - Alte creanţe sociale
B 3531 - Impozitul pe profit
B 35311 - Impozitul pe profit curent
B 35312 - Impozitul pe profit amânat B 3532 - Taxa pe valoarea adăugată
P 35323 - TVA de plată
A 35324 - TVA de recuperat
A 35326 - TVA deductibilă
P 35327 - TVA colectată
B 35328 - TVA neexigibilă
B 3533 - Impozitul pe venituri de natura salariilor
A 3534 - Subvenţii guvernamentale de primit
B 3536 - Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
B 3538 - Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate B 3539 - Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului
P 35391 - Alte datorii faţă de bugetul statului A 35392 - Alte creanţe privind bugetul statului P 354 - Dividende de plată
A 3551 - Depozite de garanţii vărsate
A 35511 - Depozite aferente operaţiunilor pe pieţele organizate de instrumente derivate
A 35512 - Depozite aferente altor operaţiuni cu instrumente derivate A 35516 - Alte depozite
A 3552 - Debitori din avansuri spre decontare
A 3553 - Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar
A 3556 - Alţi debitori diverşi
B 3557 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 35571 - Creanţe ataşate
B 35572 - Sume de amortizat
P 3561 - Depozite de garanţii pentru leasing
P 3562 - Alte depozite de garanţii primite P 3566 - Alţi creditori diverşi
B 3567 - Datorii ataşate şi sume de amortizat P 35671 - Datorii ataşate
B 35672 - Sume de amortizat
A 3611 - Valori din aur, metale şi pietre preţioase A 3612 - Alte active deţinute în vederea vânzării A 3613 - Bunuri la valoarea justă
A 3621 - Materiale
A 3622 - Alte consumabile
B 3721 - Poziţie de schimb
B 3722 - Contravaloarea poziţiei de schimb B 3723 - Conturi de ajustare valută
B 3729 - Conturi de ajustare privind alte elemente din afara bilanţului
P 3791 - Subvenţii guvernamentale
P 37911 - Subvenţii privind activele
P 37912 - Subvenţii privind veniturile
P 37913 - Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii B 3799 - Alte conturi de regularizare
A 3811 - Active financiare restante
B 3817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 38171 - Creanţe ataşate
B 38172 - Sume de amortizat
A 3821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
B 3827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 38271 - Creanţe ataşate
B 38272 - Sume de amortizat
A 3831 - Active financiare depreciate la data raportării
B 3837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 38371 - Creanţe ataşate
B 38372 - Sume de amortizat
A 3841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 3847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 38471 - Creanţe ataşate
B 38472 - Sume de amortizat
A 3851 - Active aferente unui contract
B 3857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 38571 - Creanţe ataşate
B 38572 - Sume de amortizat
P 3911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 3912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 39121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 39122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
B 3913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 3921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 3922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 39221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 39222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 39223 - Pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
B 3923 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 3927 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate B 3929 - Alte ajustări
A 4O71 - Creanţe ataşate
B 4O72 - Sume de amortizat
A 4111 - Titluri de participare deţinute în filiale
A 4112 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
A 4113 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun
A 4121 - Titluri de participare deţinute în filiale
A 4122 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
A 4123 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun
A 4131 - Titluri de participare deţinute în filiale
A 4132 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
A 4133 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun
A 4321 - Amenajări de terenuri şi construcţii
A 4322 - Instalaţii tehnice şi mijloace de transport A 4323 - Alte imobilizări corporale
A 4411 - Fondul comercial
A 4419 - Alte imobilizări necorporale
A 4421 - Terenuri şi amenajări de terenuri A 44211 - Terenuri
A 44212 - Amenajări de terenuri A 4422 - Construcţii
A 4423 - Instalaţii tehnice şi mijloace de transport
A 4424 - Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
A 4425 - Investiţii imobiliare
P 4611 - Amortizarea imobilizărilor necorporale P 4612 - Amortizarea imobilizărilor corporale
P 46121 - Amortizarea amenajărilor de terenuri P 46122 - Amortizarea construcţiilor
P 46123 - Amortizarea instalaţiilor tehnice şi mijloacelor de transport
P 46124 - Amortizarea altor active corporale (mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale)
P 46125 - Amortizarea investiţiilor imobiliare
A 4711 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu imobilizări necorporale A 4712 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu imobilizări corporale
A 4713 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu alte active
B 4717 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 47171 - Creanţe ataşate
B 47172 - Sume de amortizat
P 4721 - Datorii din operaţiuni de leasing cu imobilizări necorporale P 4722 - Datorii din operaţiuni de leasing cu imobilizări corporale
P 4723 - Datorii din operaţiuni de leasing cu alte active B 4727 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
P 47271 - Datorii ataşate
B 47272 - Sume de amortizat
A 4731 - Dobânzi de încasat
P 4732 - Dobânzi de plătit
A 4811 - Active financiare restante
B 4817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 48171 - Creanţe ataşate
B 48172 - Sume de amortizat
A 4821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
B 4827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 48271 - Creanţe ataşate
B 48272 - Sume de amortizat
A 4831 - Active financiare depreciate la data raportării
B 4837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 48371 - Creanţe ataşate
B 48372 - Sume de amortizat
A 4841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 4847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 48471 - Creanţe ataşate
B 48472 - Sume de amortizat
A 4851 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar
B 4857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
A 48571 - Creanţe ataşate
B 48572 - Sume de amortizat
P 4921 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs
P 49211 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs P 49212 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs
P 4922 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale P 49221 - Ajustări pentru deprecierea fondului comercial
P 49222 - Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări necorporale P 4923 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
P 49231 - Ajustări pentru deprecierea terenurilor şi amenajărilor de terenuri P 49232 - Ajustări pentru deprecierea construcţiilor
P 49233 - Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor tehnice şi mijloacelor de transport
P 49234 - Ajustări pentru deprecierea altor active corporale (mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale)
P 49235 - Ajustări pentru deprecierea investiţiilor imobiliare
P 4924 - Ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare
P 4931 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 4932 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 49321 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 49322 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 49323 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
B 4933 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 4937 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate B 4939 - Alte ajustări
P 4941 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 4942 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 49421 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 49422 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 49423 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
B 4943 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 4951 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 4952 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 49521 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 49522 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
B 4953 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 4957 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate B 4959 - Alte ajustări
P 4961 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 4962 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 49621 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 49622 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
B 4963 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 5O11 - Capital subscris nevărsat P 5O12 - Capital subscris vărsat
P 5111 - Prime de emisiune
P 5112 - Prime de fuziune
P 5113 - Prime de aport
P 5114 - Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni P 5119 - Alte prime
P 5121 - Rezerve legale din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
P 5122 - Rezerve legale din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit
P 5141 - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
P 5142 - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit
P 5143 - Rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale
P 5161 - Rezerve din reevaluarea imobilizărilor necorporale P 5162 - Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale
P 5163 - Rezerve din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare
P 5171 - Rezerva de întrajutorare
P 5172 - Rezerva mutuală de garantare
P 51721 - Rezerva mutuală de garantare constituită din profitul casei centrale determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
P 51722 - Rezerva mutuală de garantare constituită din cotizaţiile cooperativelor de credit afiliate
B 5221 - Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de capitaluri proprii
B 5222 - Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor
B 5223 - Deprecieri cumulate aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor
P 52231 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
P 52232 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 52233 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
B 52234 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
B 5231 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea eficientă)
B 5232 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire a instrumentelor de capitaluri proprii
B 5233 - Diferenţe privind instrumentele de capitaluri proprii acoperite
B 5234 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire (elemente nedesemnate)
B 5241 - Impozit pe profit curent B 5242 - Impozit pe profit amânat
A 5291 - Alte elemente de capitaluri proprii rezultate în urma fuziunii
B 5292 - Alte conturi de capitaluri proprii
P 5311 - Titluri subordonate la termen
P 5312 - Împrumuturi subordonate la termen
P 5321 - Titluri subordonate pe durată nedeterminată
P 5322 - Împrumuturi subordonate pe durată nedeterminată
P 5371 - Datorii ataşate
B 5372 - Sume de amortizat
P 5511 - Provizioane pentru angajamente de creditare date, calculate la nivel individual
P 55111 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 55112 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 5512 - Provizioane pentru angajamente de creditare date, calculate la nivel colectiv
P 55121 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 55122 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 5513 - Provizioane pentru garanţii financiare date, calculate la nivel individual P 55131 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
P 55132 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
P 5514 - Provizioane pentru garanţii financiare date, calculate la nivel colectiv P 55141 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
P 55142 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă P 5515 - Provizioane pentru alte angajamente date
P 5516 - Alte provizioane pentru garanţii financiare date
P 5521 - Provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
P 5522 - Provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit P 5523 - Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
P 5525 - Provizioane pentru alte beneficii postangajare
P 5526 - Provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
P 5527 - Provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
P 5529 - Provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor
B 5811 - Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită
B 5812 - Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IFRS, mai puţin IAS 29
B 5813 - Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS 29 B 5814 - Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor
B 5815 - Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile B 5816 - Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din
reevaluare
B 5817 - Rezultatul reportat provenit din implementarea IFRS ca bază a contabilităţii
B 58171 - Rezultatul reportat din provizioane specifice
B 58172 - Rezultatul reportat provenit din alte ajustări, mai puţin ajustarea la inflaţie
B 58173 - Rezultatul reportat provenit din aplicarea IAS 29
A 6O11 - Dobânzi la Banca Naţională a României A 6O12 - Dobânzi la conturile de corespondent
A 6O13 - Dobânzi la depozitele instituţiilor de credit
A 6O131 - Dobânzi la depozitele la vedere A 6O132 - Dobânzi la depozitele la termen A 6O133 - Dobânzi la depozitele colaterale
A 6O134 - Dobânzi la depozitele rambursabile după notificare A 6O14 - Dobânzi la împrumuturile de la instituţii de credit
A 6O141 - Dobânzi la împrumuturile de pe o zi pe alta A 6O142 - Dobânzi la împrumuturile la termen
A 6O15 - Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut A 6O151 - Dobânzi la operaţiunile repo de pe o zi pe alta
A 6O152 - Dobânzi la operaţiunile repo la termen
A 6O153 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut de pe o zi pe alta A 6O154 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut la termen
A 6O16 - Cheltuieli cu operaţiunile organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
A 6O161 - Dobânzi la conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate A 6O162 - Dobânzi la depozitele cooperativelor de credit afiliate
A 6O163 - Dobânzi la împrumuturile de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
A 6O164 - Dobânzi privind alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
A 6O169 - Comisioane
A 6O17 - Alte cheltuieli cu dobânzile A 6O19 - Comisioane
A 6O22 - Dobânzi la împrumuturile primite de la instituţii financiare A 6O221 - Dobânzi la împrumuturile de pe o zi pe alta
A 6O222 - Dobânzi la împrumuturile la termen
A 6O23 - Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut A 6O231 - Dobânzi la operaţiunile repo de pe o zi pe alta
A 6O232 - Dobânzi la operaţiunile repo la termen
A 6O233 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut de pe o zi pe alta A 6O234 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut la termen
A 6O24 - Dobânzi la conturile curente
A 6O25 - Dobânzi la conturile de depozite
A 6O251 - Dobânzi la depozitele la vedere
A 6O252 - Dobânzi la depozitele la termen A 6O253 - Dobânzi la depozitele colaterale
A 6O254 - Dobânzi la depozitele rambursabile după notificare
A 6O26 - Dobânzi la certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii A 6O27 - Alte cheltuieli cu dobânzile
A 6O29 - Comisioane
A 6O31 - Pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
A 6O311 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
A 6O312 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
A 6O313 - Costuri de tranzacţionare
A 6O32 - Pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 6O321 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 6O322 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 6O323 - Costuri de tranzacţionare
A 6O33 - Pierderi din cesiunea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
A 6O34 - Pierderi din cesiunea instrumentelor de datorie la cost amortizat
A 6O35 - Pierderi aferente activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 6O351 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
A 6O352 - Costuri de tranzacţionare
A 6O36 - Cheltuieli privind datorii constituite prin titluri A 6O361 - Dobânzi privind certificatele de depozit
A 6O362 - Dobânzi privind carnetele şi libretele de economii A 6O363 - Dobânzi privind obligaţiunile
A 6O364 - Dobânzi privind alte datorii constituite prin titluri
A 6O37 - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare
A 6O39 - Comisioane
A 6O41 - Dobânzi aferente datoriilor din operaţiuni de leasing A 6O42 - Cheltuieli cu chiriile
A 6O43 - Alte cheltuieli cu dobânzile A 6O49 - Comisioane
A 6O51 - Cheltuieli privind datoriile subordonate la termen
A 6O52 - Cheltuieli privind datoriile subordonate pe durată nedeterminată A 6O53 - Alte cheltuieli cu dobânzile
A 6O55 - Pierderi din cesiunea titlurilor contabilizate la cost A 6O59 - Comisioane
A 6O61 - Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută A 6O69 - Comisioane
A 6O71 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare
A 6O711 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare primite de la instituţii de credit
A 6O712 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare primite de la clientelă A 6O72 - Cheltuieli cu garanţiile financiare
A 6O721 - Cheltuieli cu garanţiile financiare primite de la instituţii de credit A 6O722 - Cheltuieli cu garanţiile financiare primite de la clientelă
A 6O74 - Cheltuieli privind operaţiunile cu instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării
A 6O741 - Pierderi privind instrumentele derivate pe rata dobânzii
A 6O742 - Pierderi privind instrumentele derivate pe instrumente de capitaluri proprii
A 6O743 - Pierderi privind instrumentele derivate pe cursul de schimb A 6O744 - Pierderi privind instrumentele derivate pe riscul de credit A 6O745 - Pierderi privind instrumentele derivate pe mărfuri
A 6O746 - Pierderi privind alte instrumente derivate
A 6O747 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)
A 6O749 - Costuri de tranzacţionare
A 6O75 - Pierderi privind contabilitatea de acoperire
A 6O751 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a valorii juste
A 6O752 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate
A 6O753 - Pierderi privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste
A 6O76 - Cheltuieli cu dobânzile aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii
A 6O77 - Cheltuieli cu alte angajamente primite
A 6O81 - Cheltuieli cu mijloacele de plată
A 6O87 - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare
A 6111 - Cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii
A 6112 - Cheltuieli cu absenţele pe termen scurt compensate
A 6113 - Cheltuieli cu prime reprezentând participarea angajaţilor la profit şi alte sume similare
A 6114 - Cheltuieli cu beneficiile nemonetare
A 61141 - Cheltuieli cu tichetele de masă acordate angajaţilor A 61149 - Alte cheltuieli privind beneficiile nemonetare
A 6115 - Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor sub forma plăţilor pe bază de acţiuni A 6116 - Cheltuieli cu alte beneficii ale angajaţilor
A 61161 - Cheltuieli cu beneficiile postangajare
A 61162 - Cheltuieli cu alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
A 61163 - Cheltuieli cu beneficiile pentru terminarea contractului de muncă
A 6121 - Contribuţia unităţii la asigurările sociale
A 6122 - Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj
A 6123 - Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate A 6127 - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială
A 6311 - Cheltuieli cu activele vândute
A 6312 - Pierderi din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă
A 6341 - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii A 6342 - Cheltuieli privind energia şi apa
A 6343 - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii A 6344 - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere
A 6345 - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul angajaţilor şi bunurilor
A 6347 - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi A 63471 - Cheltuieli cu primele de asigurare
A 63479 - Alte cheltuieli
A 6461 - Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale A 6462 - Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale A 647 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor
A 6471 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale A 6472 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale
A 6473 - Cheltuieli din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare
A 6491 - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi A 6492 - Donaţii şi subvenţii acordate
A 6493 - Cheltuieli privind sponsorizările
A 6496 - Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare A 6497 - Alte cheltuieli diverse din exploatare
A 6611 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni A 6612 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
A 6613 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
A 6615 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 6617 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
A 6618 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 6619 - Cheltuieli cu alte ajustări
A 6621 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni A 6622 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
A 6623 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
A 6624 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
A 6625 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 6627 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
A 6628 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 6629 - Cheltuieli cu alte ajustări
A 6631 - Cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global şi instrumentelor de datorie la cost amortizat şi pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale
A 66311 - Cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
A 66312 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat
A 66318 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 6632 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din
operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
A 66321 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract
A 66324 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
A 66327 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
A 66328 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 66329 - Cheltuieli cu alte ajustări
A 6633 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate
A 6641 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun
A 6642 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor şi activelor reprezentând dreptul de utilizare
A 66421 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs
A 66422 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale A 66423 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale A 66424 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând
dreptul de utilizare
A 6643 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
A 66431 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
A 66432 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
A 66433 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
A 66434 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
A 66435 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 66437 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
A 66438 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 66439 - Cheltuieli cu alte ajustări
A 6644 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
A 66441 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
A 66442 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
A 66443 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
A 66445 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
A 66447 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
A 66448 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale A 66449 - Cheltuieli cu alte ajustări
A 6651 - Cheltuieli cu provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date
A 6652 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficiile angajaţilor
A 66521 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
A 66522 - Cheltuieli cu provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit
A 66523 - Cheltuieli cu provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare A 66525 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii postangajare
A 66526 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
A 66527 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
A 66529 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor A 6653 - Cheltuieli cu provizioane pentru litigii
A 6654 - Cheltuieli cu provizioane pentru restructurare
A 6655 - Cheltuieli cu provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
A 6657 - Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor A 6659 - Cheltuieli cu alte provizioane
P 7O11 - Dobânzi de la Banca Naţională a României P 7O12 - Dobânzi de la conturile de corespondent
P 7O13 - Dobânzi de la conturile de depozite la instituţii de credit P 7O131 - Dobânzi de la depozitele la vedere
P 7O132 - Dobânzi de la depozitele la termen P 7O133 - Dobânzi de la depozitele colaterale
P 7O134 - Dobânzi de la depozitele rambursabile după notificare P 7O14 - Dobânzi de la creditele acordate instituţiilor de credit
P 7O141 - Dobânzi de la creditele de pe o zi pe alta P 7O142 - Dobânzi de la creditele la termen
P 7O15 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut P 7O151 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo de pe o zi pe alta
P 7O152 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo la termen
P 7O153 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut de pe o zi pe alta P 7O154 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut la termen
P 7O16 - Venituri din operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 7O161 - Dobânzi de la contul curent la casa centrală P 7O162 - Dobânzi de la depozitele la casa centrală
P 7O163 - Dobânzi de la creditele acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 7O164 - Dobânzi privind valorile de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 7O168 - Dobânzi din active financiare depreciate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
P 7O169 - Comisioane
P 7O17 - Alte venituri din dobânzi
P 7O18 - Dobânzi din active financiare depreciate P 7O19 - Comisioane
P 7O21 - Dobânzi de la creanţe comerciale şi credite acordate clientelei P 7O211 - Dobânzi de la operaţiunile de scont, forfetare şi alte creanţe
comerciale
P 7O212 - Dobânzi de la operaţiunile de factoring P 7O213 - Dobânzi de la creditele de trezorerie
P 7O214 - Dobânzi de la creditele de consum şi vânzări în rate
P 7O215 - Dobânzi de la creditele pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior
P 7O216 - Dobânzi de la creditele pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente
P 7O217 - Dobânzi de la creditele pentru investiţii imobiliare P 7O218 - Dobânzi de la alte credite acordate clientelei
P 7O22 - Dobânzi de la creditele acordate instituţiilor financiare P 7O221 - Dobânzi de la creditele de pe o zi pe alta
P 7O222 - Dobânzi de la creditele la termen
P 7O23 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut P 7O231 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo de pe o zi pe alta
P 7O232 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo la termen
P 7O233 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut de pe o zi pe alta P 7O234 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut la termen
P 7O24 - Dobânzi de la conturile curente debitoare P 7O27 - Alte venituri din dobânzi
P 7O28 - Dobânzi din active financiare depreciate P 7O29 - Comisioane
P 7O31 - Câştiguri aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
P 7O311 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
P 7O312 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
P 7O32 - Câştiguri aferente activelor şi datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
P 7O321 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
P 7O322 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
P 7O33 - Venituri aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
P 7O331 - Dobânzi
P 7O333 - Dividende şi venituri asimilate
P 7O336 - Câştiguri din cesiune
P 7O34 - Venituri aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat P 7O341 - Dobânzi
P 7O342 - Câştiguri din cesiune
P 7O35 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
P 7O36 - Venituri din datorii constituite prin titluri
P 7O37 - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare P 7O38 - Dobânzi din active financiare depreciate
P 7O39 - Comisioane
P 7O41 - Dobânzi aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar P 7O42 - Venituri din chirii
P 7O43 - Alte venituri din dobânzi
P 7O48 - Dobânzi din active financiare depreciate P 7O49 - Comisioane
P 7O51 - Dobânzi de la creditele subordonate la termen
P 7O52 - Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminată P 7O53 - Alte venituri din dobânzi
P 7O54 - Venituri din dividende aferente titlurilor contabilizate la cost P 7O55 - Câştiguri din cesiunea titlurilor contabilizate la cost
P 7O58 - Dobânzi din active financiare depreciate P 7O59 - Comisioane
P 7O61 - Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută P 7O69 - Comisioane
P 7O71 - Venituri din angajamentele de creditare
P 7O711 - Venituri din angajamentele de creditare în favoarea instituţiilor de credit
P 7O712 - Venituri din angajamentele de creditare în favoarea clientelei P 7O72 - Venituri din garanţiile financiare
P 7O721 - Venituri din garanţiile financiare în favoarea instituţiilor de credit P 7O722 - Venituri din garanţiile financiare în favoarea clientelei
P 7O74 - Venituri privind operaţiunile cu instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării
P 7O741 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe rata dobânzii
P 7O742 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe instrumente de capitaluri proprii
P 7O743 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe cursul de schimb P 7O744 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe riscul de credit
P 7O745 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe mărfuri P 7O746 - Câştiguri privind alte instrumente derivate
P 7O747 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)
P 7O749 - Comisioane
P 7O75 - Câştiguri privind contabilitatea de acoperire
P 7O751 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a valorii juste P 7O752 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de
trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate
P 7O753 - Câştiguri privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste
P 7O76 - Venituri din dobânzi aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii
P 7O77 - Venituri din alte angajamente date
P 7O81 - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit
P 7O82 - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în contul clientelei P 7O83 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă
P 7O831 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane fizice
P 7O832 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane juridice
P 7O839 - Alte comisioane
P 7O85 - Venituri privind mijloacele de plată
P 7O87 - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare
P 7461 - Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale P 7462 - Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale
P 7471 - Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale P 7472 - Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale
P 7473 - Venituri din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare
P 7481 - Venituri din alte activităţi P 7489 - Alte venituri accesorii
P 74891 - Venituri din operaţiuni de intermediere în domeniul asigurărilor P 74899 - Venituri accesorii diverse
P 7492 - Cota - parte din subvenţii aferente activelor trecută la venituri P 7493 - Venituri din subvenţii privind veniturile
P 74931 - Venituri din subvenţii pentru activitatea de exploatare P 74932 - Venituri din subvenţii pentru stocuri
P 74933 - Venituri din subvenţii pentru plata angajaţilor
P 74934 - Venituri din subvenţii pentru asigurări şi protecţia socială
P 74935 - Venituri din subvenţii pentru alte cheltuieli de exploatare P 74936 - Venituri din subvenţii aferente altor venituri
P 7494 - Venituri din producţia de imobilizări
P 7495 - Venituri privind bunurile mobile şi imobile provenite din stingerea creanţelor
P 7496 - Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare P 7499 - Alte venituri
P 74991 - Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi P 74992 - Venituri din donaţii
P 74997 - Alte venituri diverse din exploatare
P 7611 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 7612 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 7613 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 7615 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 7618 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 7619 - Venituri din alte ajustări
P 7621 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 7622 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 7623 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 7624 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
P 7625 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 7628 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 7629 - Venituri din alte ajustări
P 7631 - Venituri din pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global şi instrumentelor de datorie la cost amortizat şi câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale
P 76311 - Venituri din reluarea pierderilor aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
P 76312 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat
P 76318 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 7632 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din
operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
P 76321 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract
P 76324 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
P 76328 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 76329 - Venituri din alte ajustări
P 7633 - Venituri din ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate
P 7641 - Venituri din ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun
P 7642 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor şi activelor reprezentând dreptul de utilizare
P 76421 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs
P 76422 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale P 76423 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
P 76424 - Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare
P 7643 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
P 76431 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 76432 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 76433 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 76434 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
P 76435 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 76438 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 76439 - Venituri din alte ajustări
P 7644 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
P 76441 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni P 76442 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
P 76443 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
P 76445 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
P 76448 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale P 76449 - Venituri din alte ajustări
P 7651 - Venituri din provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date
P 7652 - Venituri din provizioane pentru beneficiile angajaţilor
P 76521 - Venituri din provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
P 76522 - Venituri din provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit
P 76523 - Venituri din provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare P 76525 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii postangajare
P 76526 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
P 76527 - Venituri din provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
P 76529 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor P 7653 - Venituri din provizioane pentru litigii
P 7654 - Venituri din provizioane pentru restructurare
P 7655 - Venituri din provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
P 7659 - Venituri din alte provizioane
A 9311 - Lei cumpăraţi şi încă neprimiţi
A 9312 - Valută cumpărată şi încă neprimită P 9313 - Lei vânduţi şi încă nelivraţi
P 9314 - Valută vândută şi încă nelivrată
A 9511 - Instrumente derivate pe rata dobânzii A 95111 - Swap pe rata dobânzii
A 95112 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95113 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95114 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95115 - Alte instrumente pe pieţe organizate
A 9512 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii A 95121 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95122 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95123 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95124 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 9513 - Operaţiuni ferme de schimb la termen A 95131 - Lei de primit contra valută de livrat P 95132 - Valută de livrat contra lei de primit A 95133 - Valută de primit contra lei de livrat P 95134 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95135 - Valută de primit contra valută de livrat P 95136 - Valută de livrat contra valută de primit B 9514 - Swap financiar de valute
A 95141 - Lei de primit contra valută de livrat P 95142 - Valută de livrat contra lei de primit A 95143 - Valută de primit contra lei de livrat P 95144 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95145 - Valută de primit contra valută de livrat P 95146 - Valută de livrat contra valută de primit
A 9515 - Alte instrumente derivate pe cursul de schimb A 95151 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95152 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95153 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95154 - Alte instrumente pe pieţe organizate A 9516 - Instrumente derivate pe riscul de credit A 95161 - Credit default swap
A 95162 - Credit spread option
A 95163 - Total return swap
A 95164 - Alte instrumente
A 9517 - Instrumente derivate pe mărfuri
A 9518 - Alte instrumente derivate
A 9521 - Instrumente derivate pe rata dobânzii A 95211 - Swap pe rata dobânzii
A 95212 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95213 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95214 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95215 - Alte instrumente pe pieţe organizate
A 9522 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii A 95221 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95222 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95223 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95224 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 9523 - Operaţiuni ferme de schimb la termen A 95231 - Lei de primit contra valută de livrat P 95232 - Valută de livrat contra lei de primit A 95233 - Valută de primit contra lei de livrat P 95234 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95235 - Valută de primit contra valută de livrat P 95236 - Valută de livrat contra valută de primit B 9524 - Swap financiar de valute
A 95241 - Lei de primit contra valută de livrat P 95242 - Valută de livrat contra lei de primit A 95243 - Valută de primit contra lei de livrat P 95244 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95245 - Valută de primit contra valută de livrat P 95246 - Valută de livrat contra valută de primit
A 9525 - Alte instrumente derivate pe cursul de schimb A 95251 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95252 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95253 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95254 - Alte instrumente pe pieţe organizate A 9526 - Instrumente derivate pe riscul de credit A 95261 - Credit default swap
A 95262 - Credit spread option
A 95263 - Total return swap
A 95264 - Alte instrumente
A 9527 - Instrumente derivate pe mărfuri
A 9528 - Alte instrumente derivate
A 9531 - Instrumente derivate pe rata dobânzii A 95311 - Swap pe rata dobânzii
A 95312 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95313 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95314 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95315 - Alte instrumente pe pieţe organizate
A 9532 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii A 95321 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95322 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95323 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95324 - Alte instrumente pe pieţe organizate
B 9533 - Operaţiuni ferme de schimb la termen
A 95331 - Lei de primit contra valută de livrat P 95332 - Valută de livrat contra lei de primit A 95333 - Valută de primit contra lei de livrat P 95334 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95335 - Valută de primit contra valută de livrat P 95336 - Valută de livrat contra valută de primit B 9534 - Swap financiar de valute
A 95341 - Lei de primit contra valută de livrat P 95342 - Valută de livrat contra lei de primit A 95343 - Valută de primit contra lei de livrat P 95344 - Lei de livrat contra valută de primit
A 95345 - Valută de primit contra valută de livrat P 95346 - Valută de livrat contra valută de primit
A 9535 - Alte instrumente derivate pe cursul de schimb A 95351 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
A 95352 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere A 95353 - Opţiuni pe pieţe organizate
A 95354 - Alte instrumente pe pieţe organizate A 9536 - Instrumente derivate pe riscul de credit A 95361 - Credit default swap
A 95362 - Credit spread option
A 95363 - Total return swap
A 95364 - Alte instrumente
A 9537 - Instrumente derivate pe mărfuri A 9538 - Alte instrumente derivate
P 9611 - Ipoteci imobiliare
P 9612 - Gajuri cu deposedare P 9613 - Gajuri fără deposedare P 9619 - Alte garanţii primite
A 9621 - Ipoteci imobiliare
A 9622 - Gajuri cu deposedare A 9623 - Gajuri fără deposedare A 9629 - Alte garanţii date
A 9811 - Angajamente de creditare A 9812 - Garanţii financiare
A 9819 - Alte angajamente date
A 9961 - Credite nerecuperabile
A 99611 - Credite nerecuperabile
A 99612 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat aferente creditelor nerecuperabile
A 99617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat A 9962 - Alte active financiare nerecuperabile
A 99621 - Alte active financiare nerecuperabile
A 99622 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat aferente altor active financiare nerecuperabile
A 99627 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
P 9981 - Alte valori primite
A 9982 - Alte valori date
B 9989 - Conturi diverse în afara bilanţului
Funcţiunea conturilor prevăzute de Planul de conturi trebuie adaptată de instituţiile de credit la specificul operaţiunilor economico-financiare înregistrate în contabilitatea acestora, cu condiţia respectării conţinutului conturilor prevăzut la pct. 212.
Conţinutul conturilor prevăzute de Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit este următorul:
Clasa 1 cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile de casă, operaţiunile de decontare cu Banca Naţională a României, operaţiunile prin conturile de corespondent, depozitele, creditele şi împrumuturile interbancare, operaţiunile interbancare reprezentând acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu împrumut, valorile de recuperat şi alte sume datorate şi operaţiunile între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
Din CLASA 1 „OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI
INTERBANCARE" fac parte următoarele grupe de conturi: Grupa 1O - CASA ŞI ALTE VALORI
Grupa 11 - DECONTĂRI CU BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Grupa 12 - CONTURI DE CORESPONDENT
Grupa 13 - DEPOZITE INTERBANCARE
Grupa 14 - CREDITE ŞI ÎMPRUMUTURI INTERBANCARE
Grupa 15 - ACORDURI DE RĂSCUMPĂRARE ŞI TITLURI DATE SAU LUATE CU ÎMPRUMUT
Grupa 16 - VALORI DE RECUPERAT ŞI ALTE SUME DATORATE Grupa 17 - OPERAŢIUNI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE
CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
Grupa 18 - ACTIVE FINANCIARE RESTANTE ŞI ACTIVE FINANCIARE DEPRECIATE
Grupa 19 - AJUSTĂRI PENTRU PIERDERI AŞTEPTATE AFERENTE CREANŢELOR DIN OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI INTERBANCARE ŞI ALTE AJUSTĂRI
1O1 - Casa
1O2 - Numerar în ATM-uri şi ASV-uri 1O9 - Alte valori
CONŢINUT:
1O1 - numerarul aflat în casierie (bancnote şi monede în circulaţie, utilizate de obicei pentru efectuarea de plăţi), precum şi mişcarea acestuia ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate;
1O2 - numerarul aflat în ghişeele automate de bancă (ATM-uri) şi în automatele de schimb valutar (ASV-uri);
1O9 - cecuri de călătorie cumpărate şi neremise la emitenţi pentru încasare.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
1O9 - Valorile din aur, metale şi pietre preţioase
1O9 - Bancnote şi monede care nu sunt în circulaţie
3611 "Valori din aur, metale şi pietre preţioase"
3612 "Alte active deţinute în vederea vânzării"
111 - Cont curent şi depozite la Banca Naţională a României 1111 - Cont curent la Banca Naţională a României
1112 - Depozite la vedere la Banca Naţională a României 1113 - Depozite la termen la Banca Naţională a României 1114 - Depozite colaterale la Banca Naţională a României
1115 - Depozite la Banca Naţională a României rambursabile după notificare 112 - Împrumuturi de refinanţare de la Banca Naţională a României
1121 - Împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare 1122 - Împrumuturi lombard
1123 - Alte împrumuturi
117 - Creanţe ataşate, datorii ataşate şi sume de amortizat 1171 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
11711 - Creanţe ataşate 11712 - Sume de amortizat
1172 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 11721 - Datorii ataşate
11722 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
1111 - disponibilităţile băneşti aflate în contul curent la Banca Naţională a României, precum şi mişcarea acestora ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate;
1112 - depozite constituite la Banca Naţională a României care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile curente deschise la Banca Naţională a României;
1113 - depozite constituite la Banca Naţională a României care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1114 - depozite constituite la Banca Naţională a României, în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
1115 - depozite constituite la Banca Naţională a României, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1121 - împrumuturi colateralizate cu active eligibile pentru garantare primite de instituţia de credit, în condiţiile prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României;
1122 - împrumuturi lombard primite de instituţia de credit, în condiţiile prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României;
1123 - alte împrumuturi primite de instituţia de credit de la Banca Naţională a României, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare;
1171 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile la Banca Naţională a României;
11711 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale şi neajunsă la scadenţă, aferentă disponibilităţilor băneşti aflate în conturile la Banca Naţională a României;
11712 - alte sume aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile la Banca Naţională a României, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1172 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente împrumuturilor de refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
11721 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă împrumuturilor de refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
11722 - alte sume aferente împrumuturilor de refinanţare primite de la Banca Naţională a României, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
111 - Operaţiunile repo şi reverse repo cu Banca Naţională a României
Creanţele şi datoriile în legatură cu Banca Centrală din ţările unde instituţia de credit nu este implantată
Creanţele şi datoriile în legatură cu Trezoreria publică
Creanţele şi datoriile în legatură cu instituţiile financiare internaţionale (F.M.I., B.I.R.D., B.R.I., B.E.R.D. )
1511 "Operaţiuni repo de pe o zi pe alta" 1512 "Operaţiuni repo la termen"
1521 "Operaţiuni reverse repo de pe o zi pe alta"
1522 "Operaţiuni reverse repo la termen"
Alte grupe de conturi din cadrul Clasei 1, după natura operaţiunilor
Alte grupe de conturi din cadrul Clasei 1, după natura operaţiunilor
Alte grupe de conturi din cadrul Clasei 1, după natura operaţiunilor
121 - Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)
122 - Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro) 127 - Creanţe şi datorii ataşate
1271 - Creanţe ataşate 1272 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
121 - existenţa şi mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent deschise la alte instituţii de credit (nostro);
122 | - existenţa şi mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de |
corespondent deschise de alte instituţii de credit (loro); | |
1271 | - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente conturilor de |
corespondent (nostro); | |
1272 | - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente conturilor de |
corespondent (loro). |
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
121, 122 - Creanţele şi datoriile în legătură cu Banca Centrală din ţările în care instituţia de credit este implantată
- Depozitele la vedere interbancare, precum şi creditele şi împrumuturile interbancare, de pe o zi pe alta
Grupa 11 „DECONTĂRI CU BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI"
1311 "Depozite la vedere la instituţii de credit"
1321 "Depozite la vedere ale instituţiilor de credit"
1411 "Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor de credit"
1421 "Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit"
- Depozite la instituţii de credit
1311 - Depozite la vedere la instituţii de credit 1312 - Depozite la termen la instituţii de credit 1313 - Depozite colaterale la instituţii de credit
1314 - Depozite la instituţii de credit rambursabile după notificare 1317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
13171 - Creanţe ataşate 13172 - Sume de amortizat
- Depozite ale instituţiilor de credit
1321 - Depozite la vedere ale instituţiilor de credit 1322 - Depozite la termen ale instituţiilor de credit 1323 - Depozite colaterale ale instituţiilor de credit
1324 - Depozite ale instituţiilor de credit rambursabile după notificare 1327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
13271 - Datorii ataşate 13272 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
1311 - depozite constituite la alte instituţii de credit care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile de corespondent;
1312 - depozite constituite la alte instituţii de credit care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1313 - depozite constituite la alte instituţii de credit în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
1314 - depozite constituite la alte instituţii de credit, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1317 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente depozitelor constituite la alte instituţii de credit;
13171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale şi neajunsă la scadenţă, aferentă depozitelor constituite la alte instituţii de credit;
13172 - alte sume aferente depozitelor constituite la alte instituţii de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1321 - depozite constituite de alte instituţii de credit care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile de corespondent;
1322 - depozite constituite de alte instituţii de credit care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1323 - depozite constituite de alte instituţii de credit în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
1324 - depozite constituite de alte instituţii de credit, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
1327 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente depozitelor constituite de alte instituţii de credit;
13271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă depozitelor constituite de alte instituţii de credit;
13272 - alte sume aferente depozitelor constituite de alte instituţii de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
- Credite acordate instituţiilor de credit
1411 - Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor de credit 1412 - Credite la termen acordate instituţiilor de credit
1417 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 14171 - Creanţe ataşate
14172 - Sume de amortizat
- Împrumuturi primite de la instituţii de credit
1421 - Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la instituţii de credit 1422 - Împrumuturi la termen primite de la instituţii de credit
1427 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 14271 - Datorii ataşate
14272 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
1411 | - credite acordate instituţiilor de credit, pentru care durata iniţială este cel mult |
egală cu o zi lucrătoare; | |
1412 | - credite acordate instituţiilor de credit, pentru care durata iniţială este mai mare |
de o zi lucrătoare; | |
1417 | - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, |
aferente creditelor acordate instituţiilor de credit; | |
14171 | - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile |
contractuale, aferentă creditelor acordate instituţiilor de credit; | |
14172 | - alte sume aferente creditelor acordate instituţiilor de credit, care sunt avute în |
vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1421 - împrumuturile primite de la instituţii de credit, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
1422 - împrumuturile primite de la instituţii de credit, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
1427 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente împrumuturilor primite de la alte instituţii de credit;
14271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă împrumuturilor primite de la instituţii de credit;
14272 - alte sume aferente împrumuturilor primite de la instituţii de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
- Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut 1511 - Operaţiuni repo de pe o zi pe alta 1512 - Operaţiuni repo la termen
1513 - Titluri date cu împrumut de pe o zi pe alta 1514 - Titluri date cu împrumut la termen
1517 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 15171 - Datorii ataşate
15172 - Sume de amortizat
- Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut 1521 - Operaţiuni reverse repo de pe o zi pe alta
1522 - Operaţiuni reverse repo la termen
1523 - Titluri luate cu împrumut de pe o zi pe alta 1524 - Titluri luate cu împrumut la termen
1527 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 15271 - Creanţe ataşate
15272 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
1511 - datorii aferente operaţiunilor repo efectuate cu instituţiile de credit pe o durată
de cel mult o zi lucrătoare;
1512 - datorii aferente operaţiunilor repo efectuate cu instituţiile de credit pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
1513 - datorii aferente titlurilor date cu împrumut instituţiilor de credit pe o durată de cel mult o zi lucrătoare;
1514 - datorii aferente titlurilor date cu împrumut instituţiilor de credit pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
1517 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat aferente operaţiunilor repo interbancare şi titlurilor date cu împrumut instituţiilor de credit;
15171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă operaţiunilor repo interbancare şi titlurilor date cu împrumut instituţiilor de credit;
15172 - alte sume aferente operaţiunilor repo interbancare şi titlurilor date cu împrumut instituţiilor de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1521 - creanţe aferente operaţiunilor reverse repo efectuate cu instituţiile de credit pe o durată de cel mult o zi lucrătoare;
1522 - creanţe aferente operaţiunilor reverse repo efectuate cu instituţiile de credit pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
1523 - creanţe aferente titlurilor luate cu împrumut de la instituţiile de credit pe o durată de cel mult o zi lucrătoare;
1524 - creanţe aferente titlurilor luate cu împrumut de la instituţiile de credit pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
1527 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente operaţiunilor reverse repo interbancare şi titlurilor luate cu împrumut de la instituţiile de credit;
15271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă operaţiunilor reverse repo interbancare şi titlurilor luate cu împrumut de la instituţiile de credit;
15272 - alte sume aferente operaţiunilor reverse repo interbancare şi titlurilor luate cu împrumut de la instituţiile de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
151, 152 | - Operaţiuni reprezentând | 241 "Operaţiuni repo şi titluri date cu |
acorduri de răscumpărare | împrumut" | |
şi titluri date sau luate cu | 243 "Operaţiuni reverse repo şi titluri | |
împrumut efectuate de | luate cu împrumut" | |
instituţiile de credit cu | ||
entităţi, altele decât | ||
instituţiile de credit | ||
152 | - Active financiare | Conturile de active financiare |
cumpărate ferm | corespunzătoare |
161 - Valori de recuperat 1611 - Valori de recuperat
1617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 16171 - Creanţe ataşate
16172 - Sume de amortizat 162 - Alte sume datorate
1621 - Alte sume datorate
1627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 16271 - Datorii ataşate
16272 - Sume de amortizat
163 - Dobânzi care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective 1631 - Dobânzi de încasat
1632 - Dobânzi de plătit
CONŢINUT:
1611 - sume de recuperat de la alte instituţii de credit, înregistrate provizoriu în acest cont până la încasarea acestora, cum ar fi:
creanţe rezultate din operaţiuni de decontare;
creanţele faţă de ordonator (instituţie de credit) rezultate în urma executării angajamentelor de garanţie asumate de instituţia de credit (în calitate de garant) în favoarea unui terţ (beneficiar), dacă ordonatorul nu efectuează plata, în condiţiile în care aceste creanţe nu se concretizează într-un credit acordat ordonatorului (care se
înregistrează în conturile de credite corespunzătoare);
alte sume plătite aflate în curs de clarificare;
1617 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente valorilor de recuperat;
16171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă valorilor de recuperat;
16172 - alte sume aferente valorilor de recuperat, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1621 - sume datorate altor instituţii de credit, înregistrate provizoriu în acest cont până la plata acestora, cum ar fi:
datorii rezultate din operaţiuni de decontare;
alte sume încasate aflate în curs de clarificare;
1627 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente altor sume datorate;
16271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă altor sume datorate;
16272 - alte sume aferente altor sume datorate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1631 - dobânzi de încasat reprezentând remunerarea pozitivă a datoriilor financiare privind operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective);
1632 - dobânzi de plătit reprezentând remunerarea negativă a activelor financiare privind operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective).
171 - Conturi curente
1711 - Cont curent la casa centrală
1712 - Conturi curente ale cooperativelor de credit afiliate 1717 - Creanţe şi datorii ataşate
17171 - Creanţe ataşate 17172 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
1711 - cont utilizat de cooperativele de credit pentru înregistrarea disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală la care sunt afiliate, precum şi a mişcării acestora ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate;
1712 - cont utilizat de casa centrală pentru înregistrarea existenţei şi mişcării disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate;
17171 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
17172 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente disponibilităţilor băneşti ale cooperativelor de credit afiliate.
173 - Depozite între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei 1731 - Depozite la casa centrală
17311 - Depozite la vedere la casa centrală 17312 - Depozite la termen la casa centrală 17313 - Depozite colaterale la casa centrală
17314 - Depozite la casa centrală rambursabile după notificare 17317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1732 - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate
17321 - Depozite la vedere ale cooperativelor de credit afiliate 17322 - Depozite la termen ale cooperativelor de credit afiliate 17323 - Depozite colaterale ale cooperativelor de credit afiliate
17324 - Depozite ale cooperativelor de credit afiliate rambursabile după notificare
17327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
CONŢINUT:
17311 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în contul curent la casa centrală;
17312 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul
"Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
17313 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
17314 - depozite constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
17317 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate;
- alte sume aferente depozitelor constituite la casa centrală de către cooperativele de credit afiliate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
17321 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate;
17322 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
17323 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, în garanţie sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate;
17324 - depozite constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
17327 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală;
- alte sume aferente depozitelor constituite de cooperativele de credit afiliate la casa centrală, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
174 - Credite şi împrumuturi între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1741 - Credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17411 - Credite de pe o zi pe alta acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17412 - Credite la termen acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17417 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1742 - Împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17421 - Împrumuturi de pe o zi pe alta primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17422 - Împrumuturi la termen primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17427 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
CONŢINUT:
17411 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
17412 - credite acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17417 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
- alte sume aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
17421 - împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
17422 - împrumuturi primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
17427 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
- alte sume aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
176 - Valori de recuperat şi alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1761 - Valori de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
17611 - Valori de recuperat
17617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1762 - Alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei 17621 - Alte sume datorate
17627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
CONŢINUT:
17611 - sume de recuperat de la alte organizaţii cooperatiste de credit din cadrul reţelei, înregistrate provizoriu în acest cont până la încasarea acestora, cum ar fi:
creanţe rezultate din operaţiuni de decontare;
creanţele faţă de ordonator (organizaţie cooperatistă de credit din cadrul reţelei) rezultate în urma executării angajamentelor de garanţie asumate de instituţia de credit (în calitate de garant) în favoarea unui terţ (beneficiar), dacă ordonatorul nu efectuează plata, în condiţiile în care aceste creanţe nu se concretizează într-un credit acordat ordonatorului (care se înregistrează în conturile de credite corespunzătoare);
alte sume plătite aflate în curs de clarificare;
17617 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
alte sume aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
17621 - alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, înregistrate provizoriu în acest cont până la plata acestora, cum ar fi:
datorii rezultate din operaţiuni de decontare;
alte sume încasate aflate în curs de clarificare;
17627 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente altor sume
datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
alte sume aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
178 - Active financiare restante şi active financiare depreciate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
1781 - Active financiare restante 17811 - Active financiare restante
17817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1782 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 17821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 17827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1783 - Active financiare depreciate la data raportării 17831 - Active financiare depreciate la data raportării 17837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
1784 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 17841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 17847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
CONŢINUT:
17811 - active financiare care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17817 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
- alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt
amortizate prin metoda dobânzii efective;
17821 - active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17827 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
17831 - active financiare depreciate la data raportării, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17837 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei depreciate la data raportării;
alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor depreciate la data raportării, privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
17841 - active financiare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
17847 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
181 - Active financiare restante 1811 - Active financiare restante
1817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
18171 - Creanţe ataşate 18172 - Sume de amortizat
182 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 1821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 1827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
18271 - Creanţe ataşate 18272 - Sume de amortizat
183 - Active financiare depreciate la data raportării 1831 - Active financiare depreciate la data raportării 1837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
18371 - Creanţe ataşate 18372 - Sume de amortizat
184 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 1841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 1847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
18471 - Creanţe ataşate 18472 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
1811 - active financiare care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare;
18171 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
18172 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, ce sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1821 - active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare;
18271 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni de trezorerie şi
interbancare, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
18272 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1831 - active financiare depreciate la data raportării, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare;
18371 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării;
18372 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
1841 - active financiare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare;
18471 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
18472 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
191 - Ajustări pentru pierderi aşteptate calculate la nivel individual 1911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
1912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
19121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
19122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
1913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
192 - Ajustări pentru pierderi aşteptate calculate la nivel colectiv 1921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
1922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
19221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
19222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
1923 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
197 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate 199 - Alte ajustări
CONŢINUT:
1911 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare;
19121 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
19122 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării;
1913 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
1921 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare;
19221 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
19222 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv,
aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării;
1923 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
197 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, depreciate;
199 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni de trezorerie şi interbancare (care nu pot fi înregistrate în conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate, ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate sau sume de amortizat).
Clasa 2 cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile cu clienţii, alţii decât instituţiile de credit, privind creditele acordate, împrumuturile primite de la alte instituţii financiare, acordurile de răscumpărare şi titlurile date sau luate cu împrumut, conturile curente şi depozitele primite, valorile de recuperat şi alte sume datorate. În conturile din Clasa 2 se înregistrează şi creanţele comerciale în legătură cu instituţiile de credit.
Din CLASA 2 „OPERAŢIUNI CU CLIENTELA" fac parte următoarele grupe de conturi:
Grupa 2O - CREDITE ACORDATE CLIENTELEI
Grupa 23 - CREDITE ŞI ÎMPRUMUTURI PRIVIND INSTITUŢIILE FINANCIARE
Grupa 24 - ACORDURI DE RĂSCUMPĂRARE ŞI TITLURI DATE SAU LUATE CU ÎMPRUMUT
Grupa 25 - CONTURILE CLIENTELEI
Grupa 26 - VALORI DE RECUPERAT ŞI ALTE SUME DATORATE Grupa 28 - ACTIVE FINANCIARE RESTANTE ŞI ACTIVE FINANCIARE
DEPRECIATE
Grupa 29 - AJUSTĂRI PENTRU PIERDERI AŞTEPTATE AFERENTE CREANŢELOR DIN OPERAŢIUNI CU CLIENTELA ŞI ALTE AJUSTĂRI
2O1 - Creanţe comerciale 2O11 - Creanţe comerciale
2O111 - Scont
2O112 - Factoring cu recurs 2O113 - Forfetare
2O114 - Factoring fără recurs 2O119 - Alte creanţe comerciale
2O17 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O171 - Creanţe ataşate
2O172 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O111 - operaţiunile de scontare, în special operaţiuni de cumpărare cu recurs sau cu recurs parţial a efectelor de comerţ sub forma cambiilor şi biletelor la ordin privind creanţele comerciale aferente livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii;
2O112 - creanţe comerciale achiziţionate cu recurs în cadrul contractelor de factoring;
2O113 - operaţiunile de forfetare, respectiv cumpărarea fără recurs asupra oricărui deţinător anterior, a unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestărilor de servicii;
2O114 - creanţe comerciale achiziţionate fără recurs în cadrul contractelor de factoring;
2O119 - alte creanţe comerciale;
2O17 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente operaţiunilor de scontare, de factoring, de forfetare şi altor creanţe comerciale;
2O171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă operaţiunilor de scontare, de factoring şi asimilate;
2O172 - alte sume aferente operaţiunilor de scontare, de factoring, de forfetare şi altor creanţe comerciale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
2O111 - cumpărarea fără recurs asupra oricărui deţinător anterior, a unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestărilor de servicii
Clasa 1 - operaţiunile de scontare, factoring, forfetare şi alte creanţe comerciale desfăşurate în relaţie cu instituţii de credit
2O1 - creanţele comerciale clasificate în altă categorie decât cea de „Împrumuturi şi creanţe"
2O113 "Forfetare"
2O1 "Creanţe comerciale"
Conturile de active financiare corespunzătoare din Clasa 3
„Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse"
2O2 - Credite de trezorerie 2O21 - Credite de trezorerie
2O211 - Utilizări din deschideri de credite permanente 2O212 - Credit global de exploatare
2O213 - Diferenţe de rambursat legate de utilizarea cardurilor 2O219 - Alte credite de trezorerie
2O27 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O271 - Creanţe ataşate
2O272 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O21 - credite, în general pe termen scurt, destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale persoanelor juridice şi persoanelor fizice, care completează sau înlocuiesc alte tipuri de finanţare mai speciale;
2O211 - credite acordate clientelei, utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile acesteia; partea neutilizată din creditele aprobate se înregistrează în conturi în afara bilanţului;
2O212 - creditele acordate clientelei, în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale acesteia şi este stabilit potrivit bugetului previzional de trezorerie; partea neutilizată din creditele aprobate se înregistrează în conturi în afara bilanţului;
2O213 - facilităţi de trezorerie acordate titularilor cardurilor, prin admiterea acoperirii ulterioare a sumelor plătite;
2O219 - alte credite de trezorerie acordate clientelei;
2O27 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor de trezorerie;
2O271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor de trezorerie acordate;
2O272 - alte sume aferente creditelor de trezorerie acordate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile: 2O21 - Descoperiri de cont neautorizate 2511 "Conturi curente"
2O3 - Credite de consum şi vânzări în rate 2O31 - Credite de consum
2O311 - Credite de consum pentru nevoi personale
2O312 - Credite de consum pentru achiziţionarea de bunuri 2O32 - Vânzări în rate
2O37 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O371 - Creanţe ataşate
2O372 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O311 - creditele acordate persoanelor fizice, în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia;
2O312 - creditele acordate persoanelor fizice, în vederea achiziţionării de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare;
2O32 - creditele acordate persoanelor juridice, destinate finanţării vânzării de bunuri în rate şi care se rambursează prin vărsăminte periodice, cel mai adesea lunare sau trimestriale;
2O37 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor de consum şi vânzărilor în rate;
2O371 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile
contractuale, aferentă creditelor de consum şi vânzărilor în rate;
2O372 - alte sume aferente creditelor de consum şi vânzărilor în rate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
2O4 - Credite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior 2O41 - Credite pentru import
2O42 - Credite pentru export
2O47 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O471 - Creanţe ataşate
2O472 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O41 - creditele acordate importatorilor consecutiv cu deschiderea de credite documentare, avansuri în valută acordate importatorilor, precum şi alte credite acordate clientelei pentru importuri;
2O42 - creditele acordate clientelei pentru acoperirea nevoilor determinate de operaţiuni de export de bunuri şi servicii;
2O47 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior;
2O471 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior;
2O472 - alte sume aferente creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
2O5 - Credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente 2O51 - Credite pentru finanţarea stocurilor
2O52 - Credite pentru echipamente
2O57 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O571 - Creanţe ataşate
2O572 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O51 - creditele acordate clientelei pentru finanţarea operaţiunilor având un caracter ciclic (credite de campanie, de stocare de cereale, warante agricole, industriale, hoteliere, petroliere etc.);
2O52 - creditele, în general pe termen mijlociu şi lung, acordate clientelei pentru finanţarea investiţiilor productive: cumpărări de materiale, achiziţii, construcţii sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional (cu excepţia investiţiilor imobiliare), achiziţii de imobilizări necorporale etc.;
2O57 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente;
2O571 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente;
2O572 - alte sume aferente creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
2O6 - Credite pentru investiţii imobiliare 2O61 - Credite pentru investiţii imobiliare
2O611 - Credite ipotecare
2O619 - Alte credite pentru investiţii imobiliare 2O67 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
2O671 - Creanţe ataşate 2O672 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2O61 - creditele acordate clientelei, destinate investiţiilor imobiliare care au ca obiect:
dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze;
amenajarea, reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea unei construcţii; sau
viabilizarea unui teren;
2O611 - creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare, definite potrivit legislaţiei specifice, acordate clientelei;
2O619 - credite acordate clientelei pentru investiţii imobiliare, altele decât cele ipotecare;
2O67 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor pentru investiţii imobiliare;
2O671 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor pentru investiţii imobiliare;
2O672 - alte sume aferente creditelor pentru investiţii imobiliare, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
2O9 - Alte credite acordate clientelei 2O91 - Alte credite acordate clientelei
2O97 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 2O971 - Creanţe ataşate
2O972 - Sume de amortizat
CONŢINUT :
2O91 - alte credite acordate clientelei şi care nu se regăsesc în conturile de credite de la grupa 2O „Credite acordate clientelei";
2O97 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente altor credite acordate clientelei;
2O971 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă altor credite acordate clientelei;
2O972 - alte sume aferente altor credite acordate clientelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
Grupa 2O - Creditele acordate
instituţiilor financiare
231 "Credite acordate instituţiilor financiare"
231 - Credite acordate instituţiilor financiare
2311 - Credite de pe o zi pe alta acordate instituţiilor financiare 2312 - Credite la termen acordate instituţiilor financiare
2317 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 23171 - Creanţe ataşate
23172 - Sume de amortizat
232 - Împrumuturi primite de la instituţiile financiare
2321 - Împrumuturi de pe o zi pe alta de la instituţiile financiare 2322 - Împrumuturi la termen de la instituţiile financiare
2327 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 23271 - Datorii ataşate
23272 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2311 - creditele acordate instituţiilor financiare, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
2312 - creditele acordate instituţiilor financiare, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
2317 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditelor acordate instituţiilor financiare;
23171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor acordate instituţiilor financiare;
23172 - alte sume aferente creditelor acordate instituţiilor financiare, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2321 - împrumuturile primite de la instituţiile financiare, pentru care durata iniţială este cel mult egală cu o zi lucrătoare;
2322 - împrumuturile primite de la instituţiile financiare, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare;
2327 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente împrumuturilor primite de la instituţiile financiare;
23271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile
contractuale, aferentă împrumuturilor primite de la instituţiile financiare; 23272 - alte sume aferente împrumuturilor primite de la instituţiile financiare, care
sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
241 - Operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut 2411 - Operaţiuni repo de pe o zi pe alta 2412 - Operaţiuni repo la termen
2413 - Titluri date cu împrumut de pe o zi pe alta 2414 - Titluri date cu împrumut la termen
2417 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 24171 - Datorii ataşate
24172 - Sume de amortizat
243 - Operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut 2431 - Operaţiuni reverse repo de pe o zi pe alta
2432 - Operaţiuni reverse repo la termen
2433 - Titluri luate cu împrumut de pe o zi pe alta 2434 - Titluri luate cu împrumut la termen
2437 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 24371 - Creanţe ataşate
24372 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2411 | - datorii aferente operaţiunilor repo efectuate cu clientela, alta decât instituţiile |
de credit, pe o durată de cel mult o zi lucrătoare; | |
2412 | - datorii aferente operaţiunilor repo efectuate cu clientela, alta decât instituţiile |
de credit, pe o durată mai mare de o zi lucrătoare; | |
2413 | - datorii aferente titlurilor date cu împrumut clientelei, alta decât instituţiile de |
credit, pe o durată de cel mult o zi lucrătoare; | |
2414 | - datorii aferente titlurilor date cu împrumut clientelei, alta decât instituţiile de |
credit, pe o durată mai mare de o zi lucrătoare; | |
2417 | - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, |
aferente operaţiunilor repo şi cu titluri date cu împrumut, efectuate cu |
clientela, alta decât instituţiile de credit;
24171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă operaţiunilor repo şi cu titluri date cu împrumut, efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit;
24172 - alte sume aferente operaţiunilor repo şi cu titluri date cu împrumut, efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2431 - creanţe aferente operaţiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit, pe o durată de cel mult o zi lucrătoare;
2432 - creanţe aferente operaţiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit, pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
2433 - creanţe aferente titlurilor luate cu împrumut de la clientelă, alta decât instituţiile de credit, pe o durată de cel mult o zi lucrătoare;
2434 - creanţe aferente titlurilor luate cu împrumut de la clientelă, alta decât instituţiile de credit, pe o durată mai mare de o zi lucrătoare;
2437 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente operaţiunilor reverse repo şi cu titluri luate cu împrumut, efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit;
24371 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă operaţiunilor reverse repo şi cu titluri luate cu împrumut, efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit;
24372 - alte sume aferente operaţiunilor reverse repo şi cu titluri luate cu împrumut, efectuate cu clientela, alta decât instituţiile de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
Grupa 24 - Acordurile de răscumpărare
şi operaţiunile cu titluri date sau luate cu împrumut, efectuate cu instituţii de credit
Grupa 24 - Activele financiare
cumpărate ferm
Grupa 15 "ACORDURI DE RĂSCUMPĂRARE ŞI TITLURI DATE SAU LUATE CU ÎMPRUMUT"
Conturile de active financiare corespunzătoare
251 - Conturi curente 2511 - Conturi curente
2517 - Creanţe ataşate, datorii ataşate şi sume de amortizat 25171 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
25172 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
CONŢINUT:
2511 - conturi deschise clienţilor destinate operaţiunilor curente de încasări şi plăţi. În aceste conturi se evidenţiază şi conturile deschise clienţilor, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 23/2O17 privind plata defalcată a TVA, cu modificările şi completările ulterioare, destinate încasării şi plăţii TVA potrivit legii.
Aceste conturi au de regulă solduri creditoare, iar sumele respective pot fi retrase de către titularii de conturi în orice moment, fără preaviz, cu excepţia celor destinate încasării şi plăţii TVA, care se utilizează potrivit prevederilor legale incidente.
Conturile curente pot avea şi solduri debitoare:
în condiţii accidentale, neautorizate (overdraft);
în situaţia evidenţierii în acest cont a creditelor acordate clientelei, utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile acesteia;
în situaţia evidenţierii în acest cont a creditelor acordate clientelei, în limita unui nivel global de credit, care acoperă ansamblul nevoilor de exploatare ale acesteia şi este stabilit potrivit bugetului previzional de trezorerie;
în situaţia evidenţierii în acest cont a facilităţilor de trezorerie acordate titularilor cardurilor, conform contractelor, prin admiterea acoperirii ulterioare a sumelor plătite.
Sumele înregistrate în soldurile debitoare ale conturilor curente trebuie evidenţiate în analitice distincte corespunzător situaţiilor de mai sus sau prin intermediul unor criterii care să permită obţinerea de informaţii pentru fiecare categorie de credit, evidenţiată cu ajutorul contului 2511 "Conturi curente";
25171 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului debitor al contului curent;
alte sume aferente soldului debitor al contului curent, care sunt avute în vedere
la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
25172 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului creditor al contului curent, precum şi cele aferente depozitelor la termen constituite de clientelă şi desfiinţate înainte de scadenţă, pentru care se acordă dobânda la vedere;
alte sume aferente soldului creditor al contului curent, precum şi cele aferente depozitelor la termen constituite de clientelă şi desfiinţate înainte de scadenţă, pentru care se acordă dobânda la vedere, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
- Conturi de depozite 2531 - Depozite la vedere 2532 - Depozite la termen 2533 - Depozite colaterale
25331 - Depozite pentru deschiderea de acreditive 25332 - Depozite pentru emiterea de scrisori de garanţie 25333 - Depozite pentru cecuri certificate
25335 - Depozite pentru garanţii gestionari 25336 - Alte depozite colaterale
2534 - Depozite rambursabile după notificare 2537 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
25371 - Datorii ataşate 25372 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2531 - depozite constituite de clientelă care corespund definiţiei de la pct.9.1. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, cu excepţia sumelor înregistrate în conturile curente ale clientelei;
2532 - depozite constituite de clientelă care corespund definiţiei de la pct.9.2. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
2533 - depozite constituite de clientelă în scopuri de garantare sau pentru efectuarea
unor plăţi ulterioare determinate;
2534 - depozite constituite de clientelă, care corespund definiţiei de la pct.9.3. al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33;
2537 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente conturilor de depozite ale clientelei;
25371 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă conturilor de depozite ale clientelei;
25372 - alte sume aferente conturilor de depozite ale clientelei, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
- Certificate de depozit, carnete şi librete de economii 2541 - Certificate de depozit
2542 - Carnete şi librete de economii
2547 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 25471 - Datorii ataşate
25472 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2541 - depozite constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit care nu sunt titluri negociabile;
2542 - depozite constituite de clientelă pe baza carnetelor şi libretelor de economii care nu sunt titluri negociabile;
2547 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente depozitelor constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii;
25471 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă depozitelor constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii;
25472 - alte sume aferente depozitelor constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
2541
2542
Certificatele de depozit negociabile
Carnetele şi libretele de economii negociabile
3211 "Certificate de depozit"
3221 "Carnete şi librete de economii"
261 - Valori de recuperat 2611 - Valori de recuperat
2617 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 26171 - Creanţe ataşate
26172 - Sume de amortizat 262 - Alte sume datorate
2621 - Alte sume datorate
2622 - Avansuri primite de la clienţi
2627 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 26271 - Datorii ataşate
26272 - Sume de amortizat
263 - Dobânzi care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective 2631 - Dobânzi de încasat
2632 - Dobânzi de plătit
CONŢINUT:
2611 - sume de recuperat de la clientelă, înregistrate provizoriu în acest cont până la încasarea acestora, cum ar fi:
creanţe rezultate din operaţiuni de decontare;
creanţele faţă de ordonator (client care nu este o instituţie de credit) rezultate în urma executării angajamentelor de garanţie asumate de instituţia de credit (în calitate de garant) în favoarea unui terţ (beneficiar), dacă ordonatorul nu efectuează plata, în condiţiile în care aceste creanţe nu se concretizează într-un credit acordat ordonatorului (care se înregistrează în conturile de credite corespunzătoare);
alte sume plătite aflate în curs de clarificare;
2617 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat,
aferente valorilor de recuperat de la clientelă;
26171 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă valorilor de recuperat de la clientelă;
26172 - alte sume aferente valorilor de recuperat de la clientelă, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2621 - sume datorate clientelei, înregistrate provizoriu în acest cont, până la plata acestora, cum ar fi:
datorii rezultate din operaţiuni de decontare;
alte sume încasate aflate în curs de clarificare;
2622 - sume încasate în avans de la clienţi sau de la alte persoane în numele şi în contul clienţilor, reprezentând contravaloarea ratelor de credit, ce urmează a fi decontate la data scadenţei, în situaţia în care clienţii nu au conturi curente deschise la instituţiile de credit;
2627 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente altor sume datorate;
26271 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă altor sume datorate;
26272 - alte sume aferente altor sume datorate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2631 - dobânzi de încasat reprezentând remunerarea pozitivă a datoriilor financiare privind operaţiunile cu clientela (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective);
2632 - dobânzi de plătit reprezentând remunerarea negativă a activelor financiare privind operaţiunile cu clientela (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective).
281 - Active financiare restante 2811 - Active financiare restante
2817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 28171 - Creanţe ataşate
28172 - Sume de amortizat
282 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 2821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 2827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
28271 - Creanţe ataşate 28272 - Sume de amortizat
283 - Active financiare depreciate la data raportării 2831 - Active financiare depreciate la data raportării 2837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
28371 - Creanţe ataşate 28372 - Sume de amortizat
284 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 2841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 2847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
28471 - Creanţe ataşate 28472 - Sume de amortizat
285 - Creanţe comerciale - abordarea simplificată 2851 - Creanţe comerciale
2857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 28571 - Creanţe ataşate
28572 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
2811 - active financiare care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale aferente operaţiunilor cu clientela;
28171 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu clientela, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
28172 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni cu clientela care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2821 - active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, aferente operaţiunilor cu
clientela;
28271 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu clientela, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
28272 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni cu clientela pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2831 - active financiare depreciate la data raportării, aferente operaţiunilor cu clientela;
28371 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării;
28372 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2841 - active financiare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, aferente operaţiunilor cu clientela;
28471 - dobânzi aferente activelor financiare din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
28472 - alte sume aferente activelor financiare şi/sau dobânzilor din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
2851 - creanţe comerciale pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
28571 - dobânzi aferente creanţelor comerciale pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
28572 - alte sume privind creanţele comerciale şi/sau dobânzile aferente acestora pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
291 - Ajustări pentru pierderi aşteptate calculate la nivel individual
2911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 2912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
29121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
29122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
29123 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
2913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
292 - Ajustări pentru pierderi aşteptate calculate la nivel colectiv 2921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
2922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
29221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
29222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
29223 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
2923 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
297 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate 299 - Alte ajustări
CONŢINUT:
2911 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela;
29121 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
29122 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării;
29123 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creanţelor comerciale pentru care se aplică abordarea
simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
2913 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
2921 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela;
29221 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
29222 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării;
29223 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creanţelor comerciale pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
2923 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
297 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela, depreciate;
299 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni cu clientela (care nu pot fi înregistrate în conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate, ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate sau sume de amortizat).
Clasa 3 cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare, cu instrumente derivate, datoriile constituite prin titluri, operaţiunile de decontări intrabancare şi între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, operaţiunile privind debitorii şi creditorii, stocurile, precum şi conturi de regularizare.
Din CLASA 3 "OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI OPERAŢIUNI DIVERSE" fac
parte următoarele grupe de conturi:
Grupa 3O - OPERAŢIUNI CU TITLURI ŞI ALTE INSTRUMENTE FINANCIARE
Grupa 31 - INSTRUMENTE DERIVATE
Grupa 32 - DATORII CONSTITUITE PRIN TITLURI
Grupa 33 - CONTURI DE DECONTARE PRIVIND OPERAŢIUNILE CU TITLURI
Grupa 34 - DECONTĂRI INTRABANCARE ŞI ÎNTRE ORGANIZAŢIILE COOPERATISTE DE CREDIT DIN CADRUL REŢELEI
Grupa 35 - DEBITORI ŞI CREDITORI
Grupa 36 - CONTURI DE STOCURI ŞI ASIMILATE Grupa 37 - CONTURI DE REGULARIZARE
Grupa 38 - ACTIVE FINANCIARE RESTANTE ŞI ACTIVE FINANCIARE DEPRECIATE
Grupa 39 - AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE ŞI PIERDERI AŞTEPTATE AFERENTE TITLURILOR, OPERAŢIUNILOR DIVERSE ŞI ACTIVELOR AFERENTE UNUI CONTRACT ŞI ALTE AJUSTĂRI
3O1 - Active şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării
3O11 - Active financiare deţinute în vederea tranzacţionării 3O111 - Instrumente de capitaluri proprii
3O112 - Instrumente de datorie 3O113 - Credite şi creanţe
3O12 - Datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării 3O121 - Poziţii scurte
3O122 - Depozite
3O123 - Datorii constituite prin titluri 3O129 - Alte datorii financiare
CONŢINUT:
3O11 - active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
3O111 - instrumente de capitaluri proprii deţinute în vederea tranzacţionării;
3O112 - instrumente de datorie reprezentate prin titluri care nu se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, deţinute în vederea tranzacţionării;
3O113 - active financiare care se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, deţinute în vederea tranzacţionării;
3O12 - datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
3O121 - în general, valoarea titlurilor luate cu împrumut sau obţinute printr-o operaţiune reverse repo, vândute;
3O122 - datorii financiare care se încadrează în definiţia de la pct.9 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, deţinute în vederea tranzacţionării;
3O123 - instrumente de datorie emise sub formă de titluri de instituţia de credit, care nu se încadrează în definiţia de la pct.9 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, deţinute în vederea tranzacţionării;
3O129 - alte datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării.
3O2 - Active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
3O21 - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
3O212 - Instrumente de datorie 3O213 - Credite şi creanţe
3O22 - Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
3O221 - Depozite
3O222 - Datorii constituite prin titluri 3O229 - Alte datorii financiare
CONŢINUT:
3O21 - active financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O212 - instrumente de datorie reprezentate prin titluri care nu se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O213 - active financiare care se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O22 - datorii financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O221 - datorii financiare care se încadrează în definiţia de la pct.9 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O222 - instrumente de datorie emise sub formă de titluri de instituţia de credit, care nu se încadrează în definiţia de la pct.9 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
3O229 - alte datorii financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere.
3O3 - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
3O31 - Instrumente de capitaluri proprii 3O32 - Instrumente de datorie
3O33 - Credite şi creanţe 3O37 - Creanţe ataşate
CONŢINUT:
3O31 - instrumente de capitaluri proprii evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
3O32 - instrumente de datorie reprezentate prin titluri care nu se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
3O33 - active financiare care se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
3O37 - creanţe din dobânzi (dobânzi contractuale sau cupon scurs), calculate şi neajunse la scadenţă, aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
3O37 - sumele, altele decât creanţele din dobânzi, care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective
3O32 "Instrumente de datorie" 3O33 "Credite şi creanţe"
3O4 - Instrumente de datorie la cost amortizat 3O41 - Instrumente de datorie
3O47 - Creanţe ataşate
CONŢINUT:
3O41 - instrumente de datorie reprezentate prin titluri care nu se încadrează în definiţia de la pct.2 al Anexei II Partea 2, Tabelul "Categorii de instrumente" din Regulamentul BCE/2O13/33, evaluate la cost amortizat sau clasificate în categoria "Împrumuturi şi creanţe";
3O47 - creanţe din dobânzi (dobânzi contractuale sau cupon scurs), calculate şi neajunse la scadenţă, aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
3O47 - sumele, altele decât creanţele din dobânzi, care trebuie recunoscute prin metoda dobânzii efective
3O41 "Instrumente de datorie"
3O5 - Active financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
3O51 - Instrumente de capitaluri proprii 3O52 - Instrumente de datorie
3O53 - Credite şi creanţe
CONŢINUT:
3O51 - instrumente de capitaluri proprii evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării;
3O52 - instrumente de datorie reprezentate prin titluri evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării;
3O53 - credite şi creanţe evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării.
- Instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării 3111 - Instrumente derivate pe rata dobânzii
31111 - Swap pe rata dobânzii
31112 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31113 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31114 - Opţiuni pe pieţe organizate
31115 - Alte instrumente pe pieţe organizate
3112 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii 31121 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31122 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31123 - Opţiuni pe pieţe organizate
31124 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3113 - Instrumente derivate pe cursul de schimb
31131 - Operaţiuni ferme de schimb la termen 31132 - Swap financiar de valute
31133 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31134 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31135 - Opţiuni pe pieţe organizate
31136 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3114 - Instrumente derivate pe riscul de credit
31141 - Credit default swap 31142 - Credit spread option 31143 - Total return swap 31144 - Alte instrumente
3115 - Instrumente derivate pe mărfuri 3116 - Alte instrumente derivate
- Instrumente derivate de acoperire a valorii juste 3121 - Instrumente derivate pe rata dobânzii
31211 - Swap pe rata dobânzii
31212 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31213 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31214 - Opţiuni pe pieţe organizate
31215 - Alte instrumente pe pieţe organizate
3122 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii 31221 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31222 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31223 - Opţiuni pe pieţe organizate
31224 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3123 - Instrumente derivate pe cursul de schimb
31231 - Operaţiuni ferme de schimb la termen 31232 - Swap financiar de valute
31233 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31234 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31235 - Opţiuni pe pieţe organizate
31236 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3124 - Instrumente derivate pe riscul de credit
31241 - Credit default swap 31242 - Credit spread option 31243 - Total return swap 31244 - Alte instrumente
3125 - Instrumente derivate pe mărfuri 3126 - Alte instrumente derivate
- Instrumente derivate de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate
3131 - Instrumente derivate pe rata dobânzii 31311 - Swap pe rata dobânzii
31312 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31313 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31314 - Opţiuni pe pieţe organizate
31315 - Alte instrumente pe pieţe organizate
3132 - Instrumente derivate pe instrumente de capitaluri proprii 31321 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31322 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31323 - Opţiuni pe pieţe organizate
31324 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3133 - Instrumente derivate pe cursul de schimb
31331 - Operaţiuni ferme de schimb la termen
31332 - Swap financiar de valute
31333 - Opţiuni pe pieţe la buna înţelegere
31334 - Alte instrumente pe pieţe la buna înţelegere 31335 - Opţiuni pe pieţe organizate
31336 - Alte instrumente pe pieţe organizate 3134 - Instrumente derivate pe riscul de credit
31341 - Credit default swap 31342 - Credit spread option 31343 - Total return swap 31344 - Alte instrumente
3135 - Instrumente derivate pe mărfuri 3136 - Alte instrumente derivate
- Instrumente derivate de acoperire a valorii juste a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii
- Instrumente derivate de acoperire a fluxurilor de trezorerie aferente unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii
- Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii
CONŢINUT:
3111 - valoarea instrumentelor derivate legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzilor sau la un alt contract de rată a dobânzii (acorduri forward pe rata dobânzii, contracte swap pe rata dobânzii într-o singură monedă, futures pe rata dobânzii, opţiuni pe rata dobânzii - inclusiv caps, floors, collars, corridors- swaptions pe rata dobânzii, warrante pe rata dobânzii etc.), deţinute în vederea tranzacţionării;
3112 - valoarea instrumentelor derivate a căror valoare se modifică (integral sau parţial) în funcţie de preţul unui anumit instrument de capitaluri proprii sau de un indice al preţurilor instrumentelor de capitaluri proprii, deţinute în vederea tranzacţionării;
3113 - valoarea instrumentelor derivate care implică schimbul de monede pe piaţa la termen sau o expunere pe cotaţia aurului (operaţiuni forward, contracte swap de trezorerie, contracte swap financiar de valute, futures pe curs de schimb, opţiuni pe curs de schimb, swaptions pe curs de schimb, warrante pe curs de schimb etc.), deţinute în vederea tranzacţionării;
3114 - valoarea instrumentelor derivate în care valoarea la scadenţă este legată în primul rând de măsura credibilităţii aferente unui anumit credit de referinţă, deţinute în vederea tranzacţionării;
3115 - valoarea instrumentelor derivate a căror valoare se modifică (integral sau parţial) în funcţie de preţul unei mărfi sau de valoarea indicelui aferent unei mărfi cum ar fi un metal preţios (altul decât aurul), petrolul sau produsele agricole, deţinute în vederea tranzacţionării;
3116 - valoarea altor instrumente derivate care nu implică o expunere pe cursul de schimb, pe rata dobânzii, pe instrumente de capitaluri proprii, pe mărfuri sau pe riscul de credit (ex. instrumentele derivate pe vreme sau pe asigurări), deţinute în vederea tranzacţionării;
3121 - valoarea instrumentelor derivate pe rata dobânzii, care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3122 - valoarea instrumentelor derivate pe instrumente de capitaluri proprii, care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3123 - valoarea instrumentelor derivate pe cursul de schimb, care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3124 - valoarea instrumentelor derivate pe riscul de credit, care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3125 - valoarea instrumentelor derivate pe mărfuri, care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3126 - valoarea altor instrumente derivate care sunt instrumente de acoperire a valorii juste;
3131 - valoarea instrumentelor derivate pe rata dobânzii, care sunt instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
3132 - valoarea instrumentelor derivate pe instrumente de capitaluri proprii, care sunt instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
3133 - valoarea instrumentelor derivate pe cursul de schimb, care sunt instrumente de
acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
3134 - valoarea instrumentelor derivate pe riscul de credit, care sunt instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
3135 - valoarea instrumentelor derivate pe mărfuri, care sunt instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
3136 - valoarea altor instrumente derivate care sunt instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
- valoarea instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a valorii juste a unui portofoliu, împotriva riscului de rată a dobânzii;
- valoarea instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a fluxurilor de trezorerie aferente unui portofoliu, împotriva riscului de rată a dobânzii;
- valoarea modificărilor de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste a unui portofoliu, împotriva riscului de rată a dobânzii.
321 - Certificate de depozit 3211 - Certificate de depozit
3217 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 32171 - Datorii ataşate
32172 - Sume de amortizat 322 - Carnete şi librete de economii
3221 - Carnete şi librete de economii
3227 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 32271 - Datorii ataşate
32272 - Sume de amortizat 325 - Obligaţiuni
3251 - Obligaţiuni
3257 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 32571 - Datorii ataşate
32572 - Sume de amortizat
326 - Alte datorii constituite prin titluri
3261 - Alte datorii constituite prin titluri 3267 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
32671 - Datorii ataşate 32672 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
3211 - împrumuturi pe bază de certificate de depozit negociabile, emise de instituţiile de credit;
3217 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente certificatelor de depozit;
32171 - dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă certificatelor de depozit;
32172 - alte sume aferente certificatelor de depozit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3221 - împrumuturile pe bază de carnete şi librete de economii negociabile, emise de instituţiile de credit;
3227 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente carnetelor şi libretelor de economii;
32271 - dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă carnetelor şi libretelor de economii;
32272 - alte sume aferente carnetelor şi libretelor de economii, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3251 - împrumuturi pe bază de obligaţiuni emise de instituţiile de credit, de regulă pe termen mijlociu şi lung;
3257 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente obligaţiunilor emise de instituţiile de credit;
32571 - dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă obligaţiunilor emise de instituţiile de credit;
32572 - alte sume aferente obligaţiunilor emise de instituţiile de credit, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3261 - alte împrumuturi obţinute pe baza titlurilor negociabile emise de instituţiile de credit;
3267 | - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, |
aferente altor datorii privind titlurile; | |
32671 | - dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă în baza ratei de dobândă prevăzută |
prin înţelegerile contractuale, aferentă altor datorii privind titlurile; | |
32672 | - alte sume aferente altor datorii privind titlurile, care sunt avute în vedere la |
determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile: Grupa 32 - Titluri subordonate Grupa 53 "DATORII SUBORDONATE"
326 - Certificate de depozit, carnete şi librete de economii (care nu sunt negociabile)
Grupa 32 - Certificate de depozit,
carnete şi librete de economii (care sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)
254 "Certificate de depozit, carnete şi librete de economii"
3O123 "Datorii constituite prin titluri" 3O222 "Datorii constituite prin titluri"
331 - Conturile instituţiilor de credit
332 - Conturile organismelor de plasament colectiv de valori mobiliare (OPCVM)
333 - Conturile societăţilor de bursă
334 - Conturile altor instituţii financiare
335 - Conturile clientelei
336 - Alte conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri 3361 - Alte sume de plătit privind operaţiunile cu titluri 3362 - Alte sume de încasat privind operaţiunile cu titluri
337 - Creanţe şi datorii ataşate 3371 - Creanţe ataşate 3372 - Datorii ataşate
CONŢINUT:
- conturi deschise în legătură cu alte instituţii de credit şi care privesc exclusiv decontarea operaţiunilor efectuate cu titluri;
- conturi deschise în legătură cu organisme de plasament colectiv de valori mobiliare şi care privesc exclusiv decontarea operaţiunilor efectuate cu titluri;
- conturi deschise societăţilor de bursă, societăţilor de compensare, decontare şi depozitare a valorilor mobiliare, precum şi altor profesionişti (brokeri, în special) şi care privesc exclusiv decontarea operaţiunilor efectuate cu titluri;
- conturi deschise în legătură cu alte instituţii financiare specializate şi care privesc exclusiv decontarea operaţiunilor efectuate cu titluri;
- conturi deschise în legătură cu clientela, destinate în exclusivitate pentru decontarea operaţiunilor efectuate cu titluri;
- alte operaţiuni de decontare privind titlurile (cupoane, dividende, titluri la încasare etc.);
- creanţe şi datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente conturilor de decontare privind operaţiunile cu titluri.
- Decontări intrabancare
- Decontări între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
CONŢINUT:
- evidenţiază operaţiunile efectuate între sediu şi subunităţile sale din ţară, cât şi între subunităţile respective. În general aceste conturi de legătură trebuie să fie verificate şi închise la sfârşitul perioadei (lună), la nevoie cu ajutorul jurnalelor contabile suplimentare; eventualul sold existent nu trebuie să reprezinte decât unele operaţiuni aflate în curs de lămurire ca urmare a erorilor sau dificultăţilor de înregistrare. Fiind cont de legătură, acesta poate fi utilizat în funcţie de necesităţile proprii ale fiecărei unităţi şi subunităţi a instituţiei de credit;
- operaţiuni în curs de decontare între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei. În general aceste conturi de legătură trebuie să fie verificate şi închise la sfârşitul perioadei (lună), la nevoie cu ajutorul jurnalelor contabile suplimentare; eventualul sold existent nu trebuie să reprezinte decât unele operaţiuni aflate în curs de lămurire ca urmare a erorilor sau dificultăţilor de înregistrare. Fiind cont de legătură între casa centrală şi cooperativele de credit afiliate, aceste organizaţii cooperatiste de credit pot să utilizeze acest cont în funcţie de necesităţile proprii ale acestora.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
Grupa 34 - operaţiuni cu subunităţile
din străinătate.
342 - operaţiunile efectuate între Casa Centrală şi subunităţile sale, cât şi între subunităţile respective
CLASA 1 - "OPERAŢIUNI DE TREZORERIE ŞI OPERAŢIUNI INTERBANCARE"
341 "Decontări intrabancare"
351 - Beneficii ale angajaţilor
3511 - Indemnizaţii şi salarii datorate
3512 - Absenţe pe termen scurt compensate
3513 - Participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit 3514 - Beneficii nemonetare
35141 - Angajaţi ajutoare materiale datorate 35149 - Alte beneficii nemonetare
3515 - Avansuri acordate angajaţilor 3516 - Beneficii ale angajaţilor neridicate 3517 - Reţineri din salarii datorate terţilor 3518 - Alte beneficii ale angajaţilor
35181 - Beneficii postangajare
35182 - Alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor 35183 - Beneficii pentru terminarea contractului de muncă
3519 - Alte datorii şi creanţe în legatură cu angajaţii 35191 - Alte datorii în legatură cu angajaţii 35192 - Alte creanţe în legatură cu angajaţii
CONŢINUT:
3511 - decontări cu angajaţii privind drepturile salariale cuvenite acestuia, inclusiv sporurile, adaosurile şi premiile achitate din fondul de salarii etc.;
3512 - contravaloarea absenţelor compensate pe termen scurt (cum sunt concediul anual plătit şi concediul medical plătit de către angajator), atunci când compensarea absenţelor se aşteaptă să aibă loc în termen de 12 luni de la finalul perioadei în care angajaţii prestează serviciul în cauză;
3513 | - sume cuvenite angajaţilor, reprezentând prime şi alte sume similare acordate | |
angajaţilor din profitul realizat potrivit prevederilor legale; | ||
35141 | - beneficii nemonetare acordate angajaţilor, cum sunt cazarea, autoturisme, | |
bunuri sau servicii gratuite, etc.; | ||
35149 | - alte beneficii nemonetare acordate angajaţilor; | |
3515 | - avansurile acordate angajaţilor; | |
3516 | - beneficiile angajaţilor neridicate în termenul legal; | |
3517 | - reţineri şi popriri din remuneraţii, datorate terţilor; | |
35181 | - beneficii postangajare sub forma pensiilor şi altor beneficii aferente | |
pensionării, asigurări de viaţă, asistenţă medicală, etc; | ||
35182 | - alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor sub forma indeminzaţiilor pentru | |
incapacitate de muncă de lungă durată, participarea la profit, prime şi | ||
compensaţii amânate care nu sunt plătite integral în curs de 12 luni, etc; | ||
35183 | - beneficii pentru terminarea contractului de muncă; | |
3519 | - alte datorii şi creanţe în legătură cu angajaţii. | |
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile: | ||
3514, | - Creanţele având caracterul | Grupa 2O "CREDITE ACORDATE |
3519 | unui credit acordat, precum | CLIENTELEI" |
şi creditele acordate | ||
angajaţilor |
352 - Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate 3521 - Asigurări sociale
35211 - Contribuţia unităţii la asigurările sociale 35212 - Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale
35213 - Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate 35214 - Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate
3522 - Ajutor de şomaj
35221 - Contribuţia unităţii la fondul de şomaj 35222 - Contribuţia angajaţilor la fondul de şomaj
3526 - Alte datorii şi creanţe sociale 35261 - Alte datorii sociale 35262 - Alte creanţe sociale
CONŢINUT:
3521 | - decontările privind contribuţia angajatorului şi a angajaţilor la asigurările |
sociale, precum şi contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate; | |
3522 | - decontările privind ajutorul de şomaj datorat de angajator, precum şi de |
angajaţi, potrivit legii; | |
3526 | - datoriile de achitat sau creanţele de încasat în contul asigurărilor sociale |
aferente exerciţiului în curs, precum şi plata acestora. |
353 - Bugetul statului, fonduri speciale şi conturi asimilate 3531 - Impozitul pe profit
35311 - Impozitul pe profit curent 35312 - Impozitul pe profit amânat
3532 - Taxa pe valoarea adăugată 35323 - TVA de plată
35324 - TVA de recuperat 35326 - TVA deductibilă 35327 - TVA colectată 35328 - TVA neexigibilă
3533 - Impozitul pe venituri de natura salariilor 3534 - Subvenţii guvernamentale de primit
3536 - Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 3538 - Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate 3539 - Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului
35391 - Alte datorii faţă de bugetul statului 35392 - Alte creanţe privind bugetul statului
CONŢINUT:
3531 - decontările cu bugetul statului privind impozitul pe profit;
35312 | - impozitul pe profit amânat, determinat în conformitate cu prevederile IAS 12; |
3532 | - decontările cu bugetul statului privind taxa pe valoare adăugată; |
35323 | - taxa pe valoarea adaugată de plătit bugetului statului; |
35324 | - taxa pe valoarea adaugată de recuperat de la bugetul statului; |
35311 - impozitul pe profit calculat în conformitate cu legislaţia fiscală privind impozitul pe profit;
35326 | - taxa pe valoare adăugată deductibilă, potrivit legii; |
35327 | - taxa pe valoare adăugată colectată, potrivit legii; |
35328 | - taxa pe valoare adăugată neexigibilă, potrivit legii; |
3533 | - impozitul pe veniturile de natura salariilor şi altor drepturi similare, datorat |
bugetului statului; | |
3534 | - subvenţii guvernamentale de primit; |
3536 | - decontările cu bugetul statului sau cu bugetele locale privind impozitele, |
taxele şi vărsămintele asimilate, cum sunt: accizele, impozitul pe dividende, | |
impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor | |
proprietate de stat, precum şi alte impozite şi taxe; | |
3538 | - datoriile şi vărsămintele efectuate către alte organisme publice, potrivit legii |
(contribuţia instituţiei de credit pentru constituirea fondului de garantare a | |
depozitelor bancare, fondului de rezoluţie bancară etc.); | |
3539 | - alte datorii şi creanţe cu bugetul statului. |
354 - Dividende de plată
355 - Debitori diverşi
3551 - Depozite de garanţii vărsate
35511 - Depozite aferente operaţiunilor pe pieţele organizate de instrumente derivate
35512 - Depozite aferente altor operaţiuni cu instrumente derivate 35516 - Alte depozite
3552 - Debitori din avansuri spre decontare
3553 - Creanţe reprezentând dividende repartizate în cursul exerciţiului financiar
3556 - Alţi debitori diverşi
3557 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 35571 - Creanţe ataşate
35572 - Sume de amortizat 356 - Creditori diverşi
3561 - Depozite de garanţii pentru leasing 3562 - Alte depozite de garanţii primite 3566 - Alţi creditori diverşi
3567 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
35671 - Datorii ataşate 35672 - Sume de amortizat
357 - Decontări din operaţiuni în asocieri în participaţie 3571 - Creanţe din operaţiuni în asocieri în participaţie 3572 - Datorii din operaţiuni în asocieri în participaţie
CONŢINUT:
354 - dividendele datorate acţionarilor sau asociaţilor corespunzător aportului la capital;
355 - creanţele instituţiei de credit în legătură cu terţii;
3551 - depozite de garanţii vărsate pentru operaţiuni în cont propriu sau în contul clienţilor în cadrul operaţiunilor cu instrumente derivate, precum şi depozite de garanţii şi cauţiuni constituite potrivit convenţiilor încheiate (pentru energie electrică, apă, canal etc.);
3552 - avansurile spre decontare, în numerar, acordate angajaţilor de către instituţia de credit;
3553 - dividende repartizate, conform legii, în cursul exerciţiului financiar, şi care urmează să se regularizeze după aprobarea situaţiilor financiare anuale;
3556 - creanţe aferente bunurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate inclusiv cele provenite din nerespectarea clauzelor prevăzute în contractele aferente (despăgubiri, penalităţi, etc.);
valoarea bunurilor constatate lipsă sau deteriorate, imputate;
dobânzi de încasat reprezentând remunerarea pozitivă a datoriilor financiare privind operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective);
alte sume de încasat de la debitori diverşi;
3557 - creanţe din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente debitorilor diverşi;
35571 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă debitorilor diverşi;
35572 - alte sume aferente debitorilor diverşi, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
356 - datoriile instituţiei de credit în legătură cu terţii;
3561 - depozite de garanţii primite în cadrul operaţiunilor de leasing;
3562 - depozite de garanţii primite de la terţi pentru operaţiuni realizate în numele acestora cu instrumente derivate;
3566 - datorii aferente bunurilor achiziţionate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, inclusiv cele provenite din nerespectarea clauzelor prevăzute în contractele aferente (despăgubiri, penalităţi, etc.);
sume încasate şi necuvenite, altele decât cele înregistrate în conturile „Alte sume datorate";
dobânzi de plătit reprezentând remunerarea negativă a activelor financiare privind operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective);
alte sume datorate creditorilor diverşi;
3567 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creditorilor diverşi;
35671 - dobânda, calculată şi neajunsă la scadenţă în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditorilor diverşi;
35672 - alte sume aferente creditorilor diverşi, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
357 - valoarea creanţelor şi datoriilor rezultate din activităţi controlate în comun şi
din utilizarea de active controlate în comun, în situaţia în care instituţia de credit are calitatea de asociat al respectivei asocieri în participaţie.
361 - Active deţinute în vederea vânzării
3611 - Valori din aur, metale şi pietre preţioase 3612 - Alte active deţinute în vederea vânzării 3613 - Bunuri la valoarea justă
362 - Materiale şi alte consumabile 3621 - Materiale
3622 - Alte consumabile
363 - Active imobilizate deţinute în vederea vânzării
CONŢINUT:
3611 - stocuri reprezentând valori de aur, metale şi pietre preţioase, inclusiv cele aflate la terţi sau în curs de aprovizionare;
3612 - bunuri mobile şi imobile dobândite ca urmare a executării silite a creanţelor, precum şi alte bunuri, destinate vânzării, inclusiv cele aflate la terţi sau în curs de aprovizionare;
- bancnote şi monede româneşti şi străine, care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi înregistrate în contul 1O1 "Casa";
3613 - bunuri deţinute în vederea vânzării, evaluate la valoarea justă;
- stocuri sub formă de materiale şi alte consumabile ce urmează a fi utilizate de către instituţia de credit în activitatea proprie;
- bonuri valorice, timbre fiscale şi poştale, tichete şi bilete de călătorie, bilete de tratament şi odihnă etc.
- active imobilizate (sau grupuri destinate cedării) clasificate drept deţinute în vederea vânzării;
371 - Valori primite la încasare
372 - Conturi de ajustare 3721 - Poziţie de schimb
3722 - Contravaloarea poziţiei de schimb 3723 - Conturi de ajustare valută
3729 - Conturi de ajustare privind alte elemente din afara bilanţului
CONŢINUT:
371 - cecuri şi alte valori primite la încasare pentru care creditarea conturilor se face imediat;
3721, 3722 - conturi de legătură între contabilitatea în valută şi contabilitatea în lei, utilizate pentru restabilirea echilibrului dintre active, datorii şi capitaluri proprii, prin înregistrarea în contul de rezultate sau conturile de capitaluri proprii a câştigurilor sau pierderilor aferente evaluării operaţiunilor în valută din bilanţ şi a operaţiunilor de schimb la vedere;
3723 - contrapartida rezultatului provenind din evaluarea angajamentelor privind operaţiunile de schimb la vedere (contul 931);
3729 - contrapartida rezultatului provenit din evaluarea operaţiunilor privind angajamentele cu titlurile (grupa 92);
- alte ajustări privind elementele din afara bilanţului.
- Cheltuieli înregistrate în avans
- Venituri înregistrate în avans
- Cheltuieli de plătit
- Venituri de primit
- Subvenţii guvernamentale şi alte conturi de regularizare 3791 - Subvenţii guvernamentale
37911 - Subvenţii privind activele 37912 - Subvenţii privind veniturile
37913 - Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii 3799 - Alte conturi de regularizare
CONŢINUT:
- cheltuieli efectuate în avans care urmează a se suporta eşalonat pe cheltuieli, în perioadele sau exerciţiile financiare viitoare (comisioane şi alte sume plătite aferente angajamentelor în afara bilanţului, abonamentele, chiriile, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, poliţele de asigurare etc.);
- venituri înregistrate în avans aferente perioadelor/exerciţiilor financiare viitoare (comisioane şi alte sume încasate aferente angajamentelor în afara bilanţului, sumele facturate sau încasate din chirii, asigurări, comisioane etc.), valoarea subvenţiilor pentru venituri aferente perioadelor viitoare etc.;
- datorii aferente cheltuielilor de plătit care nu se regăsesc în conturile de datorii ataşate: telefon, electricitate, comisioane pentru angajamente din afara bilanţului etc.;
- creanţe din venituri de primit care nu se regăsesc în conturile de creanţe ataşate: comisioane pentru angajamente din afara bilanţului etc.;
3791 - sumele alocate reprezentând subvenţii aferente activelor şi subvenţiile aferente veniturilor şi împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii;
3799 - alte operaţiuni de regularizat, care nu se regăsesc în conturile 375 - 378.
- Active financiare restante 3811 - Active financiare restante
3817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 38171 - Creanţe ataşate
38172 - Sume de amortizat
- Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 3821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
3827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 38271 - Creanţe ataşate
38272 - Sume de amortizat
- Active financiare depreciate la data raportării 3831 - Active financiare depreciate la data raportării 3837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
38371 - Creanţe ataşate 38372 - Sume de amortizat
- Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 3841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 3847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
38471 - Creanţe ataşate 38472 - Sume de amortizat
- Active aferente unui contract - abordarea simplificată 3851 - Active aferente unui contract
3857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 38571 - Creanţe ataşate
38572 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
3811 - valoarea titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
38171 - dobânzi aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
38172 - alte sume aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, şi/sau dobânzilor aferente acestora, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3821 - valoarea titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, pentru care riscul de credit a crescut
semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
38271 - dobânzi aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
38272 - alte sume aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, şi/sau dobânzilor aferente acestora, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3831 - valoarea titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, depreciate la data raportării;
38371 - dobânzi aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, depreciate la data raportării;
38372 - alte sume aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, şi/sau dobânzilor aferente acestora, depreciate la data raportării, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3841 - valoarea titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
38471 - dobânzi aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
38472 - alte sume aferente titlurilor, altor active financiare, creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, şi/sau dobânzilor aferente acestora, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
3851 - active aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
38571 - dobânzi aferente activelor aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
38572 - alte sume privind activele aferente unui contract şi/sau dobânzile aferente acestora pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
391 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat
3911 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 3912 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
39121 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
39122 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
3913 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
392 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract şi alte ajustări
3921 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 3922 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
39221 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
39222 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
39223 - Pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
3923 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
3927 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate 3929 - Alte ajustări
393 - Ajustări pentru deprecierea stocurilor şi activelor asimilate
CONŢINUT:
3911 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat;
39121 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
39122 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat depreciate la data raportării;
3913 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă, aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
3921 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract;
39221 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
39222 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract depreciate la data raportării;
39223 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă privind activele aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
3923 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
3927 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creanţelor din operaţiuni diverse, depreciate;
3929 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor din operaţiuni diverse, a datoriilor constituite prin titluri evaluate la cost amortizat, precum şi a altor datorii financiare din operaţiuni diverse (care nu pot fi înregistrate în conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate, ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate sau sume de amortizat);
393 - ajustări pentru deprecierea stocurilor şi activelor asimilate.
Clasa 4 cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează creditele subordonate, titlurile de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate, în entităţi controlate în comun, dotările pentru unităţile proprii din străinătate, imobilizările în curs, imobilizările necorporale şi corporale, inclusiv amortizările aferente acestora, precum şi creanţele şi datoriile aferente operaţiunilor de leasing.
Din CLASA 4 "ACTIVE IMOBILIZATE" fac parte următoarele grupe de conturi:
Grupa 4O - CREDITE SUBORDONATE
Grupa 41 - TITLURI DE PARTICIPARE DEŢINUTE ÎN FILIALE, ÎN ENTITĂŢI ASOCIATE ŞI ÎN ENTITĂŢI CONTROLATE ÎN COMUN
Grupa 42 - DOTĂRI PENTRU UNITĂŢILE PROPRII DIN STRĂINĂTATE Grupa 43 - IMOBILIZĂRI ÎN CURS
Grupa 44 - IMOBILIZĂRI NECORPORALE, CORPORALE ŞI ACTIVE REPREZENTÂND DREPTUL DE UTILIZARE
Grupa 46 - AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZĂRILE Grupa 47 - LEASING
Grupa 48 - ACTIVE FINANCIARE RESTANTE ŞI ACTIVE FINANCIARE DEPRECIATE
Grupa 49 - AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE ŞI PIERDERI AŞTEPTATE AFERENTE ACTIVELOR IMOBILIZATE ŞI ALTE AJUSTĂRI
4O1 - Credite subordonate la termen
4O2 - Credite subordonate pe durată nedeterminată 4O7 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
4O71 - Creanţe ataşate 4O72 - Sume de amortizat
4O8 - Dobânzi de plătit care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective
CONŢINUT:
4O1 - credite subordonate care au fixată, în momentul acordării, o dată de rambursare;
4O2 - creanţe de natura creditelor subordonate ale căror termene de rambursare nu au fost fixate sau fac obiectul unor condiţii sau preavize menţionate în contracte;
4O7 - creanţe ataşate şi sume de amortizat, aferente creditelor subordonate;
4O71 - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creditelor subordonate;
4O72 - alte sume aferente creditelor subordonate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4O8 - dobânzi de plătit reprezentând remunerarea negativă a creditelor subordonate (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective).
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile: 4O1 - Titlurile subordonate 3O11 "Active financiare deţinute în
vederea tranzacţionării"
3O3 "Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global"
3O4 "Instrumente de datorie la cost amortizat"
4O1, 4O2 - Fonduri puse la dispoziţia
sucursalelor pentru operaţiuni curente
121 "Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro)"
411 - Titluri contabilizate la cost
4111 - Titluri de participare deţinute în filiale
4112 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
4113 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun 412 - Titluri evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
4121 - Titluri de participare deţinute în filiale
4122 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
4123 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun
413 - Titluri evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 4131 - Titluri de participare deţinute în filiale
4132 - Titluri de participare deţinute în entităţi asociate
4133 - Titluri de participare deţinute în entităţi controlate în comun
CONŢINUT:
411 - titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, contabilizate la cost;
412 - titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
413 - titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.
421 - Dotări pentru unităţile proprii din străinătate
CONŢINUT:
421 - fondurile transferate în străinătate, pentru a fi puse, cu titlu permanent la dispoziţia unităţilor proprii din străinătate.
431 - Imobilizări necorporale în curs
432 - Imobilizări corporale în curs
4321 - Amenajări de terenuri şi construcţii 4322 - Instalaţii tehnice şi mijloace de transport 4323 - Alte imobilizări corporale
CONŢINUT:
431 - costul imobilizărilor necorporale în curs de execuţie sau în curs de aprovizionare;
432 - costul imobilizărilor corporale în curs de execuţie sau în curs de aprovizionare.
441 - Imobilizări necorporale 4411 - Fondul comercial
4419 - Alte imobilizări necorporale 442 - Imobilizări corporale
4421 - Terenuri şi amenajări de terenuri 44211 - Terenuri
44212 - Amenajări de terenuri 4422 - Construcţii
4423 - Instalaţii tehnice şi mijloace de transport
4424 - Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
4425 - Investiţii imobiliare
443 - Active reprezentând dreptul de utilizare
CONŢINUT:
4411 | - valoarea fondului comercial achiziţionat într-o combinare de întreprinderi; | |
4419 | - valoarea altor imobilizări necorporale; | |
4421 | - valoarea terenurilor şi a investiţiilor efectuate pentru amenajarea acestora; | |
4422 | - valoarea construcţiilor; | |
4423 | - valoarea instalaţiilor tehnice şi a mijloacelor de transport; | |
4424 | - valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie | a |
valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale; | ||
4425 | - valoarea investiţiilor imobiliare; | |
443 | - active reprezentând dreptul de utilizare în cadrul contractelor de leasing. |
461 - Amortizări privind imobilizările necorporale şi corporale 4611 - Amortizarea imobilizărilor necorporale
4612 - Amortizarea imobilizărilor corporale 46121 - Amortizarea amenajărilor de terenuri 46122 - Amortizarea construcţiilor
46123 - Amortizarea instalaţiilor tehnice şi mijloacelor de transport
46124 - Amortizarea altor active corporale (mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale)
46125 - Amortizarea investiţiilor imobiliare
462 - Amortizarea activelor reprezentând dreptul de utilizare
CONŢINUT:
4611 | - sume rezultate din alocarea sistematică a valorii amortizabile a unei |
imobilizări necorporale de-a lungul duratei sale de viaţă utilă; | |
4612 | - sume rezultate din alocarea sistematică a valorii amortizabile a unei |
imobilizări corporale de-a lungul duratei sale de viaţă utilă; | |
462 | - amortizarea activelor reprezentând dreptul de utilizare în cadrul contractelor |
de leasing. |
471 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar
4711 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu imobilizări necorporale 4712 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu imobilizări corporale 4713 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar cu alte active
4717 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 47171 - Creanţe ataşate
47172 - Sume de amortizat 472 - Datorii din operaţiuni de leasing
4721 - Datorii din operaţiuni de leasing cu imobilizări necorporale 4722 - Datorii din operaţiuni de leasing cu imobilizări corporale 4723 - Datorii din operaţiuni de leasing cu alte active
4727 - Datorii ataşate şi sume de amortizat 47271 - Datorii ataşate
47272 - Sume de amortizat
473 - Dobânzi care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective 4731 - Dobânzi de încasat
4732 - Dobânzi de plătit
CONŢINUT:
4711 - creanţe reprezentând principal aferente bunurilor de natura imobilizărilor necorporale, date în regim de leasing financiar;
4712 - creanţe reprezentând principal aferente bunurilor de natura imobilizărilor corporale, date în regim de leasing financiar;
4713 - creanţe reprezentând principal aferente altor active date în regim de leasing financiar;
4717 - creanţe reprezentând dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat, aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
47171 - dobânza calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
47172 - alte sume aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4721 - datorii reprezentând principal aferente bunurilor de natura imobilizărilor necorporale primite în regim de leasing;
4722 - datorii reprezentând principal aferente bunurilor de natura imobilizărilor corporale primite în regim de leasing;
4723 - datorii reprezentând principal aferente altor active primite în regim de leasing; 4727 - datorii din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, şi sume de amortizat,
aferente datoriilor din operaţiuni de leasing;
47271 - dobânda calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile contractuale, aferentă datoriilor din leasing;
47272 - alte sume aferente datoriilor din operaţiuni de leasing care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4731 - dobânzi de încasat reprezentând remunerarea pozitivă a datoriilor financiare din operaţiuni de leasing (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective);
4732 - dobânzi de plătit reprezentând remunerarea negativă a activelor financiare din operaţiuni de leasing (care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective).
481 - Active financiare restante 4811 - Active financiare restante
4817 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 48171 - Creanţe ataşate
48172 - Sume de amortizat
482 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 4821 - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 4827 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
48271 - Creanţe ataşate 48272 - Sume de amortizat
483 - Active financiare depreciate la data raportării 4831 - Active financiare depreciate la data raportării 4837 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
48371 - Creanţe ataşate 48372 - Sume de amortizat
484 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 4841 - Active financiare depreciate la recunoaşterea iniţială 4847 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat
48471 - Creanţe ataşate 48472 - Sume de amortizat
485 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată 4851 - Creanţe din operaţiuni de leasing financiar
4857 - Creanţe ataşate şi sume de amortizat 48571 - Creanţe ataşate
48572 - Sume de amortizat
CONŢINUT:
4811 - activele financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
48171 - dobânzi aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale ;
48172 - alte sume aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), şi/sau dobânzilor aferente acestora, care înregistrează restanţe dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi aşteptate pe durata de viaţă şi nu au fost depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4821 - activele financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar) pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
48271 - dobânzi aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
48272 - alte sume aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), şi/sau dobânzilor aferente acestora, pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4831 - activele financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar) depreciate la data raportării;
48371 - dobânzi aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar) depreciate la data raportării;
48372 - alte sume aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), şi/sau dobânzilor aferente acestora, depreciate la data raportării, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4841 - activele financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar) depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
48471 - dobânzi aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
48472 - alte sume aferente activelor financiare de natura activelor imobilizate (creditele subordonate şi creanţele din operaţiuni de leasing financiar), şi/sau dobânzilor aferente acestora, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective;
4851 - creanţe din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea
simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
48571 - dobânzi aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
48572 - alte sume privind creanţele din operaţiuni de leasing financiar şi/sau dobânzile aferente acestora pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate, care sunt avute în vedere la determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda dobânzii efective.
491 - Ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun
492 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor şi activelor reprezentând dreptul de utilizare
4921 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs
49211 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs 49212 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs
4922 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale 49221 - Ajustări pentru deprecierea fondului comercial
49222 - Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări necorporale 4923 - Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
49231 - Ajustări pentru deprecierea terenurilor şi amenajărilor de terenuri 49232 - Ajustări pentru deprecierea construcţiilor
49233 - Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor tehnice şi mijloacelor de transport
49234 - Ajustări pentru deprecierea altor active corporale (mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale)
49235 - Ajustări pentru deprecierea investiţiilor imobiliare
4924 - Ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare 493 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de
leasing financiar, calculate la nivel individual, şi alte ajustări 4931 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
4932 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
49321 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
49322 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
49323 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
4933 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
4937 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate 4939 - Alte ajustări
494 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, calculate la nivel colectiv
4941 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 4942 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
49421 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
49422 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
49423 - Pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
4943 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
495 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, calculate la nivel individual, şi alte ajustări
4951 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 4952 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
49521 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
49522 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
4953 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
4957 - Ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate 4959 - Alte ajustări
496 - Ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, calculate la nivel colectiv
4961 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 4962 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
49621 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
49622 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
4963 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
CONŢINUT:
491 - ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, contabilizate la cost;
492 - ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs, a imobilizărilor necorporale, a imobilizărilor corporale şi a activelor reprezentând dreptul de utilizare;
4931 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel individual, aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
49321 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
49322 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la data raportării;
49323 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
4933 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
4937 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, depreciate;
4939 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor şi a datoriilor financiare din operaţiuni de leasing financiar (care nu pot fi înregistrate în conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate, ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor
depreciate sau sume de amortizat);
4941 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel colectiv, aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
49421 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
49422 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la data raportării;
49423 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
4943 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
4951 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel individual aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate;
49521 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
49522 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la data raportării;
4953 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
4957 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate, depreciate;
4959 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe din active imobilizate (care nu pot fi înregistrate în conturile de ajustări pentru pierderi aşteptate, ajustări pentru dobânzi aferente creanţelor depreciate sau sume de amortizat);
4961 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel
colectiv aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate;
49621 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
49622 - ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la data raportării;
4963 - ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel colectiv aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale.
Clasa 5 cuprinde conturile cu ajutorul cărora se înregistrează fondurile aflate la dispoziţia instituţiei de credit, alte elemente de capitaluri proprii, datoriile subordonate, provizioanele, rezultatul reportat, precum şi rezultatul exerciţiului financiar.
Din CLASA 5 "CAPITALURI PROPRII, ASIMILATE ŞI PROVIZIOANE" fac
parte următoarele grupe de conturi: Grupa 5O - CAPITAL
Grupa 51 - PRIME DE CAPITAL ŞI REZERVE
Grupa 52 - ALTE CONTURI DE CAPITALURI PROPRII Grupa 53 - DATORII SUBORDONATE
Grupa 55 - PROVIZIOANE
Grupa 58 - REZULTATUL REPORTAT
Grupa 59 - REZULTATUL EXERCIŢIULUI FINANCIAR
5O1 - Capital social
5O11 - Capital subscris nevărsat 5O12 - Capital subscris vărsat
5O2 - Elemente asimilate capitalului 5O3 - Acţiuni proprii
5O4 - Ajustări ale capitalului social/capitalului de dotare 5O8 - Acţionari sau asociaţi
CONŢINUT:
5O1 - capitalul social subscris cu ocazia constituirii instituţiei de credit sau a majorării capitalului social, precum şi reducerile capitalului social, efectuate potrivit prevederilor legale;
5O11 - capitalul social subscris şi nevărsat de acţionarii sau asociaţii instituţiei de credit cu ocazia constituirii acesteia sau a majorării capitalului social;
5O12 - capitalul social subscris şi vărsat de acţionarii sau asociaţii instituţiei de credit, precum şi reducerile capitalului social efectuate potrivit prevederilor legale;
5O2 - fondurile cu caracter permanent (capital de dotare) puse la dispoziţie sucursalelor din România ale instituţiilor de credit al căror sediu se află în străinătate; sucursalele din străinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice române, înregistrează cu ajutorul acestui cont, în contabilitatea proprie, fondurile cu caracter permanent (capital de dotare) puse la dispoziţie de instituţiile de credit din România de care aparţin;
5O3 - valoarea acţiunilor proprii răscumpărate, potrivit legii;
5O4 - valoarea ajustărilor aferente capitalului social/capitalului de dotare, rezultată, în principal, din:
diferenţe din ajustarea la inflaţie, aferente capitalului social/capitalului de dotare;
ajustări ale capitalului social cu sumele reprezentând diferenţe din reevaluări, care au fost incluse în perioadele anterioare în capitalul social şi care trebuie să fie înregistrate ca diferenţe din reevaluare (cu excepţia surplusului din evaluare care este realizat);
5O8 - decontările cu acţionarii sau asociaţii privind capitalul social.
511 - Prime de capital
5111 - Prime de emisiune 5112 - Prime de fuziune 5113 - Prime de aport
5114 - Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni
5119 - Alte prime 512 - Rezerve legale
5121 - Rezerve legale din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
5122 - Rezerve legale din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit
513 - Rezerve statutare sau contractuale
514 - Rezerve pentru riscuri bancare
5141 - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
5142 - Rezerva generală pentru riscul de credit din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit
5143 - Rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale 516 - Rezerve din reevaluarea imobilizărilor
5161 - Rezerve din reevaluarea imobilizărilor necorporale 5162 - Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale
5163 - Rezerve din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare 517 - Rezerve specifice organizaţiilor cooperatiste de credit
5171 - Rezerva de întrajutorare
5172 - Rezerva mutuală de garantare
51721 - Rezerva mutuală de garantare constituită din profitul casei centrale determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
51722 - Rezerva mutuală de garantare constituită din cotizaţiile cooperativelor de credit afiliate
519 - Alte rezerve
CONŢINUT:
5111 - diferenţa între valoarea de emisiune a noilor acţiuni sau părţi sociale şi valoarea nominală a acestora;
5112 | - diferenţa pozitivă între valoarea aportului rezultat din fuziune şi valoarea cu |
care a crescut capitalul social al societăţii absorbante; | |
5113 | - diferenţa între valoarea bunurilor aportate şi valoarea nominală a capitalului |
social cu care au fost remunerate aceste aporturi; |
5114 - diferenţa între valoarea contabilă a obligaţiunilor corespunzătoare împrumuturilor obligatare şi valoarea nominală a acţiunilor emise potrivit prevederilor contractuale, atunci când valoarea obligaţiunilor depăşeşte
valoarea acţiunilor corespunzătoare;
5119 - alte prime de capital;
512 - rezervele constituite din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, precum şi din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit, în cotele şi limitele prevăzute de lege;
513 - rezervele constituite din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit, conform prevederilor din actul constitutiv al instituţiei de credit;
514 - rezerva generală pentru riscul de credit, constituită, până la sfârşitul exerciţiului financiar al anului 2OO3, din profitul determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, în cotele şi limitele prevăzute de lege;
rezerva generală pentru riscul de credit, constituită din profitul determinat după deducerea impozitului pe profit, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor;
rezerva reprezentând fondul pentru riscuri bancare generale, constituită, începând cu exerciţiul financiar al anului 2OO4 până la sfârşitul exerciţiului financiar al anului 2OO6, din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit (în măsura în care sumele repartizate se regăsesc în profitul net), în cotele şi limitele prevăzute de lege;
5161 - rezerve aferente diferenţelor rezultate în urma reevaluărilor imobilizărilor necorporale;
5162 - rezerve aferente diferenţelor rezultate în urma reevaluărilor imobilizărilor corporale;
5163 - rezerve aferente diferenţelor rezultate în urma reevaluărilor activelor reprezentând dreptul de utilizare în cadrul contractelor de leasing;
5171 - rezerva de întrajutorare constituită de către cooperativele de credit din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit, în
cotele şi limitele prevăzute de lege;
5172 - rezerva mutuală de garantare constituită la nivelul casei centrale din sumele plătite de cooperativele de credit afiliate reprezentând cotizaţii pentru constituirea acestor rezerve, precum şi din sumele repartizate din profitul casei centrale determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, în cotele şi limitele prevăzute de lege;
519 - alte rezerve constituite potrivit prevederilor legale sau hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.
521 - Diferenţe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
522 - Diferenţe din modificarea valorii juste, nete de deprecieri cumulate, aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
5221 - Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de capitaluri proprii
5222 - Diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor
5223 - Deprecieri cumulate aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor
52231 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
52232 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
52233 - Pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
52234 - Modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
523 - Diferenţe privind contabilitatea de acoperire
5231 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea eficientă)
5232 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire a instrumentelor de capitaluri proprii
5233 - Diferenţe privind instrumentele de capitaluri proprii acoperite
5234 - Diferenţe privind instrumentele de acoperire (elemente nedesemnate) 524 - Impozit pe profit curent şi impozit pe profit amânat
5241 - Impozit pe profit curent 5242 - Impozit pe profit amânat
525 - Beneficii acordate angajaţilor sub forma instrumentelor de capitaluri proprii
526 - Diferenţe aferente activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării
527 - Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse
528 - Diferenţe din modificarea valorii juste, datorate riscului propriu de credit, aferente datoriilor financiare
529 - Alte conturi de capitaluri proprii
5291 - Alte elemente de capitaluri proprii rezultate în urma fuziunii 5292 - Alte conturi de capitaluri proprii
CONŢINUT:
521 - diferenţe de curs valutar aferente activelor financiare nemonetare, în valută, clasificate în categoria celor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
522 - diferenţe din modificarea valorii juste, nete de deprecierile cumulate, aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
5221 - diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de capitaluri proprii (inclusiv titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun), evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
5222 - diferenţe din modificarea valorii juste aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
52231 - pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
52232 - pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
52233 - pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, depreciate la data raportării;
52234 - modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
5231 - partea eficientă a diferenţelor din evaluarea instrumentelor de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate;
5232 - diferenţe din evaluarea instrumentelor de acoperire a valorii juste a
instrumentelor de capitaluri proprii evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
5233 - diferenţe privind instrumentele de capitaluri proprii acoperite în cadrul unei relaţii de acoperire a valorii juste, care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
5234 - diferenţe privind elementele nedesemnate ale instrumentelor de acoperire;
- valoarea impozitului pe profit curent şi a impozitului pe profit amânat recunoscută în alte elemente ale rezultatului global;
- valoarea instrumentelor de capitaluri proprii acordate angajaţilor în cazul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni;
- diferenţa dintre valoarea de piaţă a instrumentelor de capitaluri proprii şi suma plătită de către angajaţi în cadrul unei tranzacţii cu plata pe bază de acţiuni;
- diferenţe aferente activelor imobilizate (sau grupurilor destinate cedării) clasificate drept deţinute în vederea vânzării, înregistrate în alte elemente ale rezultatului global;
- componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse;
- diferenţe din modificarea valorii juste, datorate riscului propriu de credit, aferente datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
- alte elemente ale rezultatului global, precum şi alte sume înregistrate în conturile de capitaluri proprii, care nu se regăsesc în conturile 516, 521 - 527;
5291 - diferenţa negativă între valoarea aportului rezultat din fuziune şi valoarea cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante;
5292 - alte elemente ale rezultatului global, precum şi alte sume înregistrate în conturile de capitaluri proprii, care nu se regăsesc în conturile 516, 521-527 şi care nu sunt rezultate în urma fuziunii.
531 - Datorii subordonate la termen 5311 - Titluri subordonate la termen
5312 - Împrumuturi subordonate la termen
532 - Datorii subordonate pe durată nedeterminată 5321 - Titluri subordonate pe durată nedeterminată
5322 - Împrumuturi subordonate pe durată nedeterminată 537 - Datorii ataşate şi sume de amortizat
5371 - Datorii ataşate
5372 - Sume de amortizat
538 - Dobânzi de încasat care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective
CONŢINUT:
531 | - împrumuturi primite la termen, a căror rambursare, în caz de lichidare a |
instituţiei de credit, nu este posibilă decât după plata celorlalţi creanţieri; | |
5311 | - împrumuturi subordonate la termen, primite pe baza emisiunilor de titluri; |
5312 | - împrumuturi subordonate la termen primite, nereprezentate printr-un titlu; |
532 | - împrumuturi primite pe durată nedeterminată, a căror rambursare, în caz de |
lichidare a instituţiei de credit, nu este posibilă decât după plata celorlalţi | |
creanţieri; | |
5321 | - împrumuturi subordonate pe durată nedeterminată, primite pe baza emisiunilor |
de titluri; | |
5322 | - împrumuturi subordonate pe durată nedeterminată primite, nereprezentate |
printr-un titlu; | |
537 | - datorii ataşate şi sume de amortizat, aferente datoriilor subordonate; |
5371 | - dobânda, calculată în baza ratei de dobândă prevăzută prin înţelegerile |
contractuale, aferentă datoriilor subordonate; | |
5372 | - alte sume aferente datoriilor subordonate, care sunt avute în vedere la |
determinarea ratei efective a dobânzii şi care sunt amortizate prin metoda | |
dobânzii efective; | |
538 | - dobânzi de încasat reprezentând remunerarea pozitivă a datoriilor subordonate |
(care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective). |
551 - Provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date
5511 - Provizioane pentru angajamente de creditare date, calculate la nivel individual
55111 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 55112 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
5512 - Provizioane pentru angajamente de creditare date, calculate la nivel colectiv
55121 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 55122 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
5513 - Provizioane pentru garanţii financiare date, calculate la nivel individual 55131 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
55132 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă
5514 - Provizioane pentru garanţii financiare date, calculate la nivel colectiv 55141 - Pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
55142 - Pierderi aşteptate pe durata de viaţă 5515 - Provizioane pentru alte angajamente date
5516 - Alte provizioane pentru garanţii financiare date 552 - Provizioane pentru beneficiile angajaţilor
5521 - Provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
5522 - Provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit 5523 - Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
5525 - Provizioane pentru alte beneficii postangajare
5526 - Provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
5527 - Provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
5529 - Provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor
553 - Provizioane pentru litigii
554 - Provizioane pentru restructurare
555 - Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
559 - Alte provizioane
CONŢINUT:
55111 - provizioane pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel individual aferente angajamentelor de creditare date, înregistrate în afara bilanţului;
55121 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la | nivel |
colectiv aferente angajamentelor de creditare date, înregistrate în | afara | |
bilanţului; | ||
55122 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la | nivel |
colectiv aferente angajamentelor de creditare date, înregistrate în | afara |
55112 - provizioane pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel individual aferente angajamentelor de creditare date, înregistrate în afara bilanţului;
bilanţului; | |
55131 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel |
individual aferente garanţiilor financiare date, înregistrate în afara bilanţului; | |
55132 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel |
individual aferente garanţiilor financiare date, înregistrate în afara bilanţului; | |
55141 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni calculate la nivel |
colectiv aferente garanţiilor financiare date, înregistrate în afara bilanţului; | |
55142 | - provizioane pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă calculate la nivel |
colectiv aferente garanţiilor financiare date, înregistrate în afara bilanţului; | |
5515 | - provizioane pentru alte angajamente date, înregistrate în afara bilanţului; |
5516 | - provizioane pentru garanţii financiare date care nu fac obiectul recunoaşterii |
pierderilor aşteptate, înregistrate în afara bilanţului; | |
5521 | - provizioanele constituite pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor |
compensate pe termen scurt; | |
5522 | - provizioane constituite pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de |
plătit; | |
5523 | - provizioane constituite pentru pensii şi alte obligaţii similare; |
5525 | - provizioane constituite pentru alte beneficii postangajare; |
5526 | - provizioane constituite pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor; |
5527 | - provizioane constituite pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea |
contractului de muncă; | |
5529 | - provizioane constituite pentru alte beneficii ale angajaţilor; |
553 | - provizioanele constituite pentru cauze legale în curs de soluţionare şi alte |
litigii; | |
554 | - provizioane constituite pentru restructurare; |
555 | - provizioane constituite pentru demontarea şi mutarea imobilizărilor corporale, |
precum şi pentru restaurarea amplasamentelor; | |
559 | - alte provizioane. |
581 - Rezultatul reportat
5811 - Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită
5812 - Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IFRS, mai puţin IAS 29
5813 - Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS 29 5814 - Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor
5815 - Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile 5816 - Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din
reevaluare
5817 - Rezultatul reportat provenit din implementarea IFRS ca bază a contabilităţii
58171 - Rezultatul reportat din provizioane specifice
58172 - Rezultatul reportat provenit din alte ajustări, mai puţin ajustarea la inflaţie
58173 - Rezultatul reportat provenit din aplicarea IAS 29
CONŢINUT:
5811 | - rezultatul sau părţi din rezultatul exerciţiului financiar precedent nerepartizate |
de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor; | |
5812 | - rezultatul reportat provenit din ajustările cerute de aplicarea pentru prima dată |
a IFRS, altele decât IAS 29, asupra perioadelor anterioare primei perioade de | |
aplicare a IFRS; | |
5813 | - ajustări aferente primului an de aplicare a IAS 29, care au fost înregistrate în |
baza Ordinului ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii | |
Naţionale a României nr.1982/5/2OO1; | |
5814 | - rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor; |
5815 | - rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile; |
5816 | - rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din diferenţe din reevaluare; |
5817 | - rezultatul reportat provenit din ajustările cerute de implementarea IFRS ca |
bază a contabilităţii; | |
58171 | - rezultatul reportat provenit din ajustările cerute de implementarea IFRS ca |
bază a contabilităţii reprezentând diferenţele nete dintre valoarea provizioanelor specifice, aferente fiecărui element pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, determinate la data de
31.12.2O11 potrivit Regulamentului BNR nr.3/2009 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările şi completările ulterioare, şi ajustările pentru depreciere evidenţiate la data de O1.O1.2O12 potrivit prevederilor IFRS, aferente fiecărui element pentru care au fost
constituite provizioane specifice;
58172 - rezultatul reportat provenit din alte ajustări cerute de implementarea IFRS ca bază a contabilităţii, mai puţin ajustarea la inflaţie, evidenţiate distinct pentru fiecare element ce a făcut obiectul unor astfel de ajustări, cum sunt: ajustări aferente provizioanelor/ ajustărilor pentru depreciere, altele decât cele înregistrate în contul 58171; ajustări determinate de trecerea la aplicarea metodei dobânzii efective; repunerea în conturi bilanţiere a creanţelor evidenţiate în afara bilanţului care îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca active; ajustări provenite din retratarea fondului comercial, a cheltuielilor de constituire şi alte ajustări;
58173 - rezultatul reportat provenit din ajustările cerute de aplicarea IAS 29 ca urmare a implementării IFRS ca bază a contabilităţii, evidenţiate distinct pentru fiecare element ce a făcut obiectul unor astfel de ajustări.
591 - Profit sau pierdere
592 - Repartizarea profitului
CONŢINUT:
591 - profitul sau pierderea realizată în exerciţiul financiar curent;
592 - profitul realizat în exerciţiul financiar curent şi repartizat, potrivit legii.
6O1 - Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare 6O11 - Dobânzi la Banca Naţională a României
6O12 - Dobânzi la conturile de corespondent 6O13 - Dobânzi la depozitele instituţiilor de credit
6O131 - Dobânzi la depozitele la vedere 6O132 - Dobânzi la depozitele la termen 6O133 - Dobânzi la depozitele colaterale
6O134 - Dobânzi la depozitele rambursabile după notificare 6O14 - Dobânzi la împrumuturile de la instituţii de credit
6O141 - Dobânzi la împrumuturile de pe o zi pe alta 6O142 - Dobânzi la împrumuturile la termen
6O15 - Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut 6O151 - Dobânzi la operaţiunile repo de pe o zi pe alta 6O152 - Dobânzi la operaţiunile repo la termen
6O153 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut de pe o zi pe alta 6O154 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut la termen
6O16 - Cheltuieli cu operaţiunile organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
6O161 - Dobânzi la conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate 6O162 - Dobânzi la depozitele cooperativelor de credit afiliate
6O163 - Dobânzi la împrumuturile de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
6O164 - Dobânzi privind alte sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
6O169 - Comisioane
6O17 - Alte cheltuieli cu dobânzile 6O19 - Comisioane
CONŢINUT:
6O11 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor de refinanţare primite de la Banca Naţională a României;
6O12 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent (loro);
6O13 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite de alte instituţii de credit;
6O14 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor primite de la alte instituţii de credit;
6O15 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor repo şi titlurilor date cu împrumut;
6O161 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile curente ale cooperativelor de credit afiliate;
6O162 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite de organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
6O163 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor primite de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
6O164 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente altor sume datorate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
6O169 - comisioane aferente operaţiunilor între organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative;
6O17 - alte dobânzi şi vărsăminte asimilate privind operaţiunile de trezorerie şi interbancare;
- cheltuieli cu dobânzile aferente activelor financiare privind operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
6O19 - comisioane aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
6O11 - Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor primite de la instituţiile de credit
6O14 "Dobânzi la împrumuturile de la instituţii de credit"
- Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor repo efectuate cu banca centrală
6O15 - Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor repo şi cu titluri date cu împrumut, efectuate cu clientela
6O15 "Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut"
6O23 "Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut"
6O2 - Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela
6O22 - Dobânzi la împrumuturile primite de la instituţii financiare 6O221 - Dobânzi la împrumuturile de pe o zi pe alta
6O222 - Dobânzi la împrumuturile la termen
6O23 - Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut 6O231 - Dobânzi la operaţiunile repo de pe o zi pe alta 6O232 - Dobânzi la operaţiunile repo la termen
6O233 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut de pe o zi pe alta 6O234 - Dobânzi la titlurile date cu împrumut la termen
6O24 - Dobânzi la conturile curente 6O25 - Dobânzi la conturile de depozite
6O251 - Dobânzi la depozitele la vedere 6O252 - Dobânzi la depozitele la termen 6O253 - Dobânzi la depozitele colaterale
6O254 - Dobânzi la depozitele rambursabile după notificare
6O26 - Dobânzi la certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii 6O27 - Alte cheltuieli cu dobânzile
6O29 - Comisioane
CONŢINUT:
6O22 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente împrumuturilor primite de la instituţii financiare;
6O23 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor repo şi titlurilor date cu împrumut;
6O24 - dobânzi aferente soldurilor creditoare ale conturilor curente deschise
clientelei, precum şi cele aferente depozitelor la termen constituite de clientelă şi desfiinţate înainte de scadenţă, pentru care se acordă dobânda la vedere;
6O25 - dobânzi aferente depozitelor constituite de clientelă;
6O26 - dobânzi aferente depozitelor constituite de clientelă pe baza certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii ale clientelei;
6O27 - alte cheltuieli cu dobânzile şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor cu clientela;
- cheltuieli cu dobânzile aferente activelor financiare privind operaţiunile cu clientela, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
6O29 - comisioane aferente operaţiunilor cu clientela, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
6O23 - Dobânzi şi vărsăminte
asimilate aferente operaţiunilor repo şi cu titluri date cu împrumut, efectuate cu instituţiile de credit
6O15 "Dobânzi la operaţiunile repo şi titlurile date cu împrumut"
6O3 - Cheltuieli privind operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare 6O31 - Pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea
tranzacţionării
6O311 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
6O312 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
6O313 - Costuri de tranzacţionare
6O32 - Pierderi aferente activelor şi datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
6O321 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
6O322 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
6O323 - Costuri de tranzacţionare
6O33 - Pierderi din cesiunea activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
6O34 - Pierderi din cesiunea instrumentelor de datorie la cost amortizat 6O35 - Pierderi aferente activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea
justă prin profit sau pierdere
6O351 - Pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
6O352- Costuri de tranzacţionare
6O36 - Cheltuieli privind datorii constituite prin titluri 6O361 - Dobânzi privind certificatele de depozit
6O362 - Dobânzi privind carnetele şi libretele de economii 6O363 - Dobânzi privind obligaţiunile
6O364 - Dobânzi privind alte datorii constituite prin titluri
6O37 - Cheltuieli diverse privind operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare
6O39 - Comisioane
CONŢINUT:
6O311 - pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare (inclusiv titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun) evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
6O312 - pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
6O313 - costuri de tranzacţionare aferente achiziţiei activelor şi datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
6O321 - pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
6O322 - pierderi din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
6O323 - costuri de tranzacţionare aferente achiziţiei activelor şi datoriilor financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit
sau pierdere;
6O33 - pierderi aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global reprezentând diferenţe nefavorabile din evaluare înregistrate anterior în alte elemente ale rezultatului global şi reclasificate în profit sau pierdere în momentul derecunoaşterii;
6O34 - pierderi din cesiunea instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat; 6O351 - pierderi din evaluarea şi cesiunea activelor financiare (inclusiv titluri de
participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun) evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării;
6O352 - costuri de tranzacţionare aferente achiziţiei activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării;
6O361 - cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor primite pe baza certificatelor de depozit negociabile emise;
6O362 - cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor primite pe baza carnetelor şi libretelor de economii negociabile emise;
6O363 - cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor primite pe baza obligaţiunilor emise;
6O364 - cheltuieli cu dobânzile aferente altor datorii constituite prin titluri negociabile emise;
6O37 - alte cheltuieli cu dobânzile şi vărsăminte asimilate privind operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare, pierderi realizate aferente datoriilor financiare evaluate la cost amortizat şi cheltuieli diverse aferente operaţiunilor cu titluri şi alte instrumente financiare;
- cheltuieli cu dobânzile aferente activelor financiare privind operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
6O39 - comisioane aferente operaţiunilor cu titluri şi operaţiunilor diverse, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
6O4 - Cheltuieli cu operaţiunile de leasing
6O41 - Dobânzi aferente datoriilor din operaţiuni de leasing
6O42 - Cheltuieli cu chiriile
6O43 - Alte cheltuieli cu dobânzile 6O49 - Comisioane
CONŢINUT:
6O41 - cheltuieli cu dobânzile (cheltuieli de finanţare aferente leasingului, alocate pe durata contractului de leasing), aferente datoriilor din operaţiuni de leasing;
6O42 - cheltuieli cu operaţiunile de leasing aferente contractelor pe termen scurt sau contractelor de leasing al căror activ suport este de valoare mică, pentru care locatarul alege să nu aplice recunoaşterea distinctă a contravalorii principalului şi a dobânzii;
6O43 - cheltuieli cu dobânzile aferente activelor financiare privind operaţiunile de leasing, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
6O49 - cheltuieli cu comisioane aferente operaţiunilor de leasing, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii
semnificative.
6O5 - Cheltuieli privind datoriile subordonate, creditele subordonate şi titlurile contabilizate la cost
6O51 - Cheltuieli privind datoriile subordonate la termen
6O52 - Cheltuieli privind datoriile subordonate pe durată nedeterminată 6O53 - Alte cheltuieli cu dobânzile
6O55 - Pierderi din cesiunea titlurilor contabilizate la cost 6O59 - Comisioane
CONŢINUT:
6O51 - cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor subordonate la termen;
6O52 - cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor subordonate pe durată nedeterminată;
6O53 - cheltuieli cu dobânzile aferente creditelor subordonate, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
6O55 - pierderi din cesiunea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, contabilizate la cost;
6O59 - comisioane privind datoriile subordonate, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
6O6 - Cheltuieli privind operaţiunile de schimb
6O61 - Cheltuieli din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută 6O69 - Comisioane
CONŢINUT:
6O61 - diferenţe de curs valutar nefavorabile recunoscute în profit sau pierdere, cu excepţia celor aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
6O69 - comisioane aferente operaţiunilor de schimb, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
6O7 - Cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate
6O71 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare
6O711 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare primite de la instituţii de credit
6O712 - Cheltuieli cu angajamentele de creditare primite de la clientelă 6O72 - Cheltuieli cu garanţiile financiare
6O721 - Cheltuieli cu garanţiile financiare primite de la instituţii de credit 6O722 - Cheltuieli cu garanţiile financiare primite de la clientelă
6O74 - Cheltuieli privind operaţiunile cu instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării
6O741 - Pierderi privind instrumentele derivate pe rata dobânzii
6O742 - Pierderi privind instrumentele derivate pe instrumente de capitaluri proprii
6O743 - Pierderi privind instrumentele derivate pe cursul de schimb 6O744 - Pierderi privind instrumentele derivate pe riscul de credit 6O745 - Pierderi privind instrumentele derivate pe mărfuri
6O746 - Pierderi privind alte instrumente derivate
6O747 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)
6O749 - Costuri de tranzacţionare
6O75 - Pierderi privind contabilitatea de acoperire
6O751 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a valorii juste 6O752 - Pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de
trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate 6O753 - Pierderi privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni
de acoperire a valorii juste
6O76 - Cheltuieli cu dobânzile aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii
6O77 - Cheltuieli cu alte angajamente primite
CONŢINUT:
6O71 - comisioane privind angajamentele de creditare primite de la instituţii de credit şi de la clientelă;
6O72 - cheltuieli privind garanţiile financiare primite de la instituţii de credit şi de la clientelă;
6O741-
6O746
- pierderi aferente instrumentelor derivate deţinute în vederea tranzacţionării;
6O747 - pierderi privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate aferente părţii ineficiente a operaţiunii de acoperire;
6O749 - costurile de tranzacţionare aferente operaţiunilor cu instrumente derivate, recunoscute pe cheltuieli pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative;
6O751 - pierderi aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a valorii juste;
6O752 - pierderi aferente instrumentelor de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate, transferate din alte elemente ale rezultatului global;
6O753 - pierderi din modificarea valorii juste a elementelor acoperite, atribuibile riscurilor acoperite, în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste;
6O76 - cheltuieli cu dobânzile aferente instrumentelor derivate care îndeplinesc criteriile pentru a fi desemnate, din punct de vedere contabil, ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii;
6O77 - cheltuieli cu alte angajamente primite, care nu se regăsesc în conturile 6O71 şi 6O72.
6O8 - Cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare 6O81 - Cheltuieli cu mijloacele de plată
6O87 - Alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare 6O9 - Alte cheltuieli de exploatare
CONŢINUT:
6O81 - cheltuieli referitoare la punerea la dispoziţie sau de gestiune a mijloacelor de plată, cuprinzând, în special: cheltuieli cu transferul valorilor, cheltuieli legate de valorile aflate în aşteptarea încasării, cheltuieli cu tipărirea carnetelor de cecuri şi a altor mijloace de plată, comisioane pentru asigurarea securităţii transportului valorilor;
6O87 - cheltuieli pe care instituţia de credit le suportă pentru prestările de servicii financiare conexe: obţinerea de informaţii (privind solvabilitatea sau poziţia financiară a clienţilor şi a instituţiilor de credit corespondente), comisioane aferente valorilor remise la încasare, cheltuieli cu reducerile sau bonificaţiile acordate terţilor şi alte cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare etc;
6O9 - alte cheltuieli de exploatare (de ex. lipsurile la inventar).
611 - Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor 6111 - Cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii
6112 - Cheltuieli cu absenţele pe termen scurt compensate
6113 - Cheltuieli cu prime reprezentând participarea angajaţilor la profit şi alte sume similare
6114 - Cheltuieli cu beneficiile nemonetare
61141 - Cheltuieli cu tichetele de masă acordate angajaţilor 61149 - Alte cheltuieli privind beneficiile nemonetare
6115 - Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor sub forma plăţilor pe bază de acţiuni 6116 - Cheltuieli cu alte beneficii ale angajaţilor
61161 - Cheltuieli cu beneficiile postangajare
61162 - Cheltuieli cu alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor
61163 - Cheltuieli cu beneficiile pentru terminarea contractului de muncă 612 - Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială
6121 - Contribuţia unităţii la asigurările sociale
6122 - Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj
6123 - Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate 6127 - Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială
617 - Alte cheltuieli privind angajaţii
CONŢINUT:
6111 | - valoarea beneficiilor pe termen scurt ale angajaţilor sub forma indeminzaţiilor, |
salariilor şi a altor drepturi similare cuvenite angajaţilor; | |
6112 | - contravaloarea absenţelor compensate sub forma concediilor de odihna şi a |
concediilor medicale suportate de către angajator; | |
6113 | - valoarea primelor reprezentând participarea angajaţilor la profit şi alte sume |
similare; | |
6114 | - contravaloarea beneficiilor nemonetare acordate angajaţilor, sub forma |
tichetelor de masă, cazare, autoturisme, bunuri sau servicii gratuite, etc. | |
6115 | - cheltuieli cu beneficiile angajaţilor sub forma plăţilor bazate pe acţiuni; |
61161 | - cheltuieli cu beneficiile postangajare sub forma pensiilor şi altor beneficii |
aferente pensionării, asigurări de viaţă, asistenţă medicală, etc; | |
61162 | - cheltuieli cu alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor sub forma |
indeminzaţiilor pentru incapacitate de muncă de lungă durată, participarea la | |
profit, prime şi compensaţii amânate care nu sunt plătite integral în curs de 12 | |
luni etc; | |
61163 | - cheltuieli cu beneficiile pentru terminarea contractului de muncă; |
612 | - contribuţia angajatorului la asigurările sociale, la ajutorul de şomaj, asigurările |
sociale de sănătate şi alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială; | |
617 | - alte drepturi ale angajaţilor prevăzute în contractul individual/colectiv de |
muncă sau reglementările legale. |
621 - Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
CONŢINUT:
621 - cheltuieli cu impozite (altele decât impozitul pe profit), taxe şi vărsăminte asimilate datorate bugetului statului sau altor organisme publice.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile: 621 - Impozitul pe profit 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit
curent"
631 - Cheltuieli cu activele deţinute în vederea vânzării 6311 - Cheltuieli cu activele vândute
6312 - Pierderi din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă
632 - Cheltuieli cu materialele şi alte consumabile
633 - Cheltuieli cu active imobilizate deţinute în vederea vânzării
634 - Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi 6341 - Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii
6342 - Cheltuieli privind energia şi apa
6343 - Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii 6344 - Cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere
6345 - Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări şi transportul angajaţilor şi bunurilor
6347 - Alte cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi 63471 - Cheltuieli cu primele de asigurare
63479 - Alte cheltuieli
635 - Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate
CONŢINUT:
6311 | - cheltuieli cu activele vândute; | |
6312 | - pierderi din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă; | |
632 | - cheltuieli cu materiale consumabile, combustibili, piese de schimb şi | alte |
materiale; | ||
633 | - cheltuieli cu activele imobilizate deţinute în vederea vânzării; | |
6341 | - cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile executate de terţi; | |
6342 | - cheltuieli privind consumurile de energie şi apă; | |
6343 | - cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii; | |
6344 | - cheltuieli cu colaboratorii şi de intermediere; |
6345 - cheltuieli cu deplasările, detaşările, transferările şi transportul angajaţilor şi bunurilor;
6347 - cheltuieli cu primele de asigurare (cu excepţia celor care sunt parte a costului
activelor şi datoriilor financiare), precum şi alte cheltuieli cu terţii; 635 - cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
631 | - Cheltuielile aferente activelor imobilizate clasificate ca fiind deţinute în vederea vânzării | 633 "Cheltuieli cu active imobilizate deţinute în vederea vânzării" |
63479 | - Taxe de înmatriculare şi de timbru | 621 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate" |
641 - Cota - parte din cheltuielile sediului social 644 - Cheltuieli din investiţii imobiliare
646 - Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor
6461 - Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale 6462 - Cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale
647 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor
6471 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale 6472 - Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale
6473 - Cheltuieli din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare 649 - Alte cheltuieli diverse din exploatare
6491 - Despăgubiri, amenzi şi penalităţi 6492 - Donaţii şi subvenţii acordate 6493 - Cheltuieli privind sponsorizările
6496 - Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare 6497 - Alte cheltuieli diverse din exploatare
CONŢINUT:
641 - acest cont este utilizat de către sucursalele şi celelalte subunităţi din străinătate, fără personalitate juridică, care utilizează personalul sediului;
644 - pierderi apărute în urma modificării valorii juste a investiţiilor imobiliare;
- pierderi din casarea sau cedarea investiţiilor imobiliare;
646 - cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale şi necorporale;
647 - cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale, corporale şi a activelor
reprezentând dreptul de utilizare, reprezentând diferenţele nefavorabile din reevaluare care depăşesc valorile înregistrate anterior ca surplus din reevaluarea aceloraşi active;
649 - acest cont înregistrează alte cheltuieli diverse din exploatare, în special: despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii, subvenţii acordate, sponsorizări,
cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare, precum şi alte cheltuieli diverse din exploatare.
651 - Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor necorporale
652 - Cheltuieli cu amortizările imobilizărilor corporale
653 - Cheltuieli cu amortizarea activelor reprezentând dreptul de utilizare
CONŢINUT:
651 - amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale corespunzătoare fiecărei perioade, inclusă pe cheltuieli;
652 - amortizarea aferentă imobilizărilor corporale corespunzătoare fiecărei perioade, inclusă pe cheltuieli, cu excepţia cazului în care aceasta este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ;
653 - amortizarea aferentă activelor reprezentând dreptul de utilizare corespunzătoare fiecărei perioade, inclusă pe cheltuieli.
661 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
6611 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 6612 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 6613 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare depreciate la data raportării
6615 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
6617 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
6618 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 6619 - Cheltuieli cu alte ajustări
CONŢINUT:
6611 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare;
6612 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
6613 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării;
6615 - cheltuieli cu ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
6617 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, depreciate, înregistrate pe cheltuieli;
6618 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
6619 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, înregistrate pe cheltuieli.
662 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni cu clientela, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
6621 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
6622 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
6623 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
6624 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
6625 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
6627 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
6628 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 6629 - Cheltuieli cu alte ajustări
CONŢINUT:
6621 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela;
6622 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
6623 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării;
6624 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor comerciale pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
6625 - cheltuieli cu ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
6627 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela, depreciate, înregistrate pe cheltuieli;
6628 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
6629 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni cu clientela, înregistrate pe cheltuieli.
663 - Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente titlurilor, operaţiunilor diverse şi activelor aferente unui contract, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
6631 - Cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global şi instrumentelor de datorie la cost amortizat şi pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale
66311 - Cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
66312 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat
66318 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 6632 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din
operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
66321 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract
66324 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
66327 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
66328 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 66329 - Cheltuieli cu alte ajustări
6633 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate
CONŢINUT:
66311 - cheltuieli cu pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie şi creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
66312 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat;
66318 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
66321 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, altele decât activele aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
66324 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă privind activele aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
66327 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creanţelor din operaţiuni diverse, depreciate, înregistrate pe cheltuieli;
66328 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
66329 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni diverse, înregistrate pe cheltuieli;
6633 - ajustări constituite pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate.
664 - Cheltuieli cu ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente activelor imobilizate, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
6641 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun
6642 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor şi activelor reprezentând dreptul de utilizare
66421 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs 66422 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale 66423 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
66424 - Cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare
6643 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
66431 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
66432 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
66433 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
66434 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
66435 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
66437 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
66438 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 66439 - Cheltuieli cu alte ajustări
6644 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
66441 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
66442 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
66443 - Cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
66445 - Cheltuieli cu modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
66447 - Cheltuieli cu ajustări pentru dobânzi calculate aferente creanţelor depreciate
66448 - Pierderi din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 66449 - Cheltuieli cu alte ajustări
CONŢINUT:
6641 - ajustări constituite pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun;
6642 - ajustări constituite pentru deprecierea imobilizărilor în curs, imobilizărilor necorporale, a imobilizărilor corporale şi a activelor reprezentând dreptul de utilizare;
66431 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
66432 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
66433 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la data raportării;
66434 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
66435 - cheltuieli cu ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
66437 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, depreciate, înregistrate pe cheltuieli;
66438 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
66439 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor şi a datoriilor financiare din operaţiuni de leasing financiar, înregistrate pe cheltuieli;
66441 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate;
66442 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
66443 - cheltuieli cu ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la data raportării;
66445 - cheltuieli cu ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la
momentul recunoaşterii iniţiale;
66447 - ajustări pentru dobânzi calculate, aferente creditelor şi altor creanţe privind activele imobilizate, depreciate, înregistrate pe cheltuieli;
66448 - pierderi din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
66449 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe privind activele imobilizate, înregistrate pe cheltuieli.
665 - Cheltuieli cu provizioane
6651 - Cheltuieli cu provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date
6652 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficiile angajaţilor
66521 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
66522 - Cheltuieli cu provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit
66523 - Cheltuieli cu provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 66525 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii postangajare 66526 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale
angajaţilor
66527 - Cheltuieli cu provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
66529 - Cheltuieli cu provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor 6653 - Cheltuieli cu provizioane pentru litigii
6654 - Cheltuieli cu provizioane pentru restructurare
6655 - Cheltuieli cu provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
6657 - Cheltuieli privind actualizarea provizioanelor 6659 - Cheltuieli cu alte provizioane
CONŢINUT:
6651 - provizioane constituite pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi
alte angajamente date; | |
66521 | - provizioane constituite pentru beneficiile angajaţilor sub forma absenţelor |
compensate pe termen scurt; | |
66522 | - provizioane constituite pentru beneficiile angajaţilor sub forma participării la |
profit şi prime de plătit; | |
66523 | - provizioane constituite pentru pensii şi alte obligaţii similare; |
66525 | - provizioane constituite pentru alte beneficii postangajare; |
66526 | - provizioane constituite pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaţilor; |
66527 | - provizioane constituite pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea |
contractului de muncă; | |
66529 | - provizioane constituite pentru alte beneficii ale angajaţilor; |
6653 | - provizioane constituite pentru litigii; |
6654 | - provizioane constituite pentru restructurare; |
6655 | - provizioanele constituite pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte |
acţiuni similare legate de acestea; | |
6657 | - majorarea valorii provizioanelor datorată trecerii timpului; |
- costuri cu dobânda aferente planurilor de beneficii determinate; | |
6659 | - alte provizioane constituite. |
668 - Pierderi din creanţe neacoperite cu ajustări pentru pierderi aşteptate
CONŢINUT:
668 - pierderi din creanţe sau părţi din creanţe scoase din activ care nu au făcut obiectul unei ajustări pentru pierderi aşteptate.
681 - Cheltuieli cu ajustarea la inflaţie
CONŢINUT:
681 - cheltuieli rezultate din pierderi din poziţia monetară netă.
691 - Cheltuieli cu impozitul pe profit curent
692 - Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat
CONŢINUT:
691 - impozitul pe profit inclus pe cheltuieli, calculat în conformitate cu legislaţia fiscală privind impozitul pe profit;
692 - impozitul pe profit amânat inclus pe cheltuieli, determinat în conformitate cu prevederile IFRS.
7O1 - Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare 7O11 - Dobânzi de la Banca Naţională a României
7O12 - Dobânzi de la conturile de corespondent
7O13 - Dobânzi de la conturile de depozite la instituţii de credit 7O131 - Dobânzi de la depozitele la vedere
7O132 - Dobânzi de la depozitele la termen 7O133 - Dobânzi de la depozitele colaterale
7O134 - Dobânzi de la depozitele rambursabile după notificare 7O14 - Dobânzi de la creditele acordate instituţiilor de credit
7O141 - Dobânzi de la creditele de pe o zi pe alta 7O142 - Dobânzi de la creditele la termen
7O15 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut 7O151 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo de pe o zi pe alta 7O152 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo la termen
7O153 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut de pe o zi pe alta 7O154 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut la termen
7O16 - Venituri din operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
7O161 - Dobânzi de la contul curent la casa centrală 7O162 - Dobânzi de la depozitele la casa centrală
7O163 - Dobânzi de la creditele acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei
7O164 - Dobânzi privind valorile de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
7O168 - Dobânzi din active financiare depreciate privind operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei
7O169 - Comisioane
7O17 - Alte venituri din dobânzi
7O18 - Dobânzi din active financiare depreciate
7O19 - Comisioane
CONŢINUT:
7O11 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile deschise la Banca Naţională a României;
7O12 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în conturile de corespondent (nostro);
7O13 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite la alte instituţii de credit;
7O14 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate instituţiilor de credit;
7O15 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor reverse repo şi titlurilor luate cu împrumut;
7O161 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente disponibilităţilor băneşti aflate în contul curent la casa centrală;
7O162 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente depozitelor constituite la casa centrală;
7O163 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate organizaţiilor cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
7O164 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente valorilor de recuperat de la organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
7O168 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate din operaţiunile cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei;
7O169 - comisioane aferente operaţiunilor cu organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative;
7O17 - alte dobânzi şi vărsăminte asimilate privind operaţiunile de trezorerie şi interbancare;
- venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare privind operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
7O18 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate din operaţiunile de trezorerie şi interbancare;
7O19 - comisioane aferente operaţiunilor de trezorerie şi interbancare, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
7O11 - Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate băncii centrale
- Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor reverse repo efectuate cu banca centrală
7O15 - Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor reverse repo şi cu titluri luate cu împrumut, efectuate cu clientela
7O14 "Dobânzi de la creditele acordate instituţiilor de credit"
7O15 "Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut"
7O23 "Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut"
7O2 - Venituri din operaţiunile cu clientela
7O21 - Dobânzi de la creanţe comerciale şi credite acordate clientelei 7O211 - Dobânzi de la operaţiunile de scont, forfetare şi alte creanţe
comerciale
7O212 - Dobânzi de la operaţiunile de factoring 7O213 - Dobânzi de la creditele de trezorerie
7O214 - Dobânzi de la creditele de consum şi vânzări în rate
7O215 - Dobânzi de la creditele pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior
7O216 - Dobânzi de la creditele pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente
7O217 - Dobânzi de la creditele pentru investiţii imobiliare 7O218 - Dobânzi de la alte credite acordate clientelei
7O22 - Dobânzi de la creditele acordate instituţiilor financiare 7O221 - Dobânzi de la creditele de pe o zi pe alta
7O222 - Dobânzi de la creditele la termen
7O23 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut 7O231 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo de pe o zi pe alta 7O232 - Dobânzi de la operaţiunile reverse repo la termen
7O233 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut de pe o zi pe alta 7O234 - Dobânzi de la titlurile luate cu împrumut la termen
7O24 - Dobânzi de la conturile curente debitoare 7O27 - Alte venituri din dobânzi
7O28 - Dobânzi din active financiare depreciate 7O29 - Comisioane
CONŢINUT:
7O21 - dobânzi şi vărsăminte asimilate dobânzilor aferente creanţelor comerciale şi creditelor acordate clientelei;
7O22 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate instituţiilor financiare;
7O23 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor reverse repo şi titlurilor luate cu împrumut;
7O24 - dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente conturilor curente debitoare şi creditelor de trezorerie înregistrate în debitul contului curent;
7O27 - alte venituri din dobânzi şi vărsăminte asimilate privind operaţiunile cu clientela;
- venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare privind operaţiunile cu clientela, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
7O28 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate din operaţiunile cu clientela;
7O29 - comisioane aferente operaţiunilor cu clientela, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
7O23 - Dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente operaţiunilor reverse repo şi cu titluri luate cu împrumut, efectuate cu instituţiile de credit
7O29 - Comisioane aferente valorilor la încasare
7O15 "Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut"
7O85 "Venituri privind mijloacele de plată"
7O3 - Venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare
7O31 - Câştiguri aferente activelor şi datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
7O311 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
7O312 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare deţinute în vederea tranzacţionării
7O32 - Câştiguri aferente activelor şi datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
7O321 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
7O322 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
7O33 - Venituri aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
7O331 - Dobânzi
7O333 - Dividende şi venituri asimilate 7O336 - Câştiguri din cesiune
7O34 - Venituri aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat 7O341 - Dobânzi
7O342 - Câştiguri din cesiune
7O35 - Câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere
7O36 - Venituri din datorii constituite prin titluri
7O37 - Venituri diverse din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare 7O38 - Dobânzi din active financiare depreciate
7O39 - Comisioane
CONŢINUT:
7O311 - câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare (inclusiv titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun) evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
7O312 - câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere întrucât sunt deţinute în vederea tranzacţionării;
7O321 - câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
7O322 - câştiguri din evaluarea şi cesiunea datoriilor financiare desemnate de instituţia de credit ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
7O331 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
7O333 - dividende şi venituri asimilate, aferente activelor financiare (inclusiv titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun) evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;
7O336 - câştiguri aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global reprezentând diferenţe favorabile din evaluare înregistrate anterior în alte elemente ale rezultatului global şi reclasificate în profit sau pierdere în momentul derecunoaşterii;
7O341 - venituri din dobânzi aferente instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat;
7O342 - câştiguri din cesiunea instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat; 7O35 - câştiguri din evaluarea şi cesiunea activelor financiare (inclusiv titluri de
participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun) evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, altele decât cele deţinute în vederea tranzacţionării;
7O36 - venituri provenind, în special, din rambursarea anticipată sau din răscumpărarea de titluri emise de către instituţia de credit şi evaluate la cost amortizat;
7O37 - alte venituri din dobânzi şi vărsăminte asimilate privind operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare, câştiguri realizate aferente datoriilor financiare evaluate la cost amortizat, altele decât datoriile constituite prin titluri, şi venituri diverse aferente operaţiunilor cu titluri şi alte instrumente financiare;
- venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare privind operaţiunile cu titluri şi operaţiunile diverse, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
7O38 - venituri din dobânzi aferente titlurilor şi altor active financiare şi creanţelor din operaţiuni diverse, depreciate;
7O39 - comisioane aferente operaţiunilor cu titluri şi operaţiunilor diverse, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea
unei prestaţii semnificative.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
7O311
7O321
- Venituri privind operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut
7O15 "Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut"
7O23 "Dobânzi de la operaţiunile reverse repo şi titlurile luate cu împrumut"
7O4 - Venituri din operaţiunile de leasing
7O41 - Dobânzi aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar 7O42 - Venituri din chirii
7O43 - Alte venituri din dobânzi
7O48 - Dobânzi din active financiare depreciate 7O49 - Comisioane
CONŢINUT:
7O41 - venituri din dobânzi (venituri din operaţiunile de leasing financiar, alocate pe durata contractului de leasing), aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
7O42 - venituri din operaţiunile de leasing operaţional;
- venituri din chirii contingente aferente operaţiunilor de leasing;
7O43 - venituri din dobânzi aferente datoriilor financiare privind operaţiunile de leasing, care rezultă dintr-o rată negativă a dobânzii efective;
7O48 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate din operaţiunile de leasing;
7O49 - venituri din comisioane aferente operaţiunilor de leasing, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
7O5 - Venituri din credite subordonate, datorii subordonate şi titluri contabilizate la cost
7O51 - Dobânzi de la creditele subordonate la termen
7O52 - Dobânzi de la creditele subordonate pe durată nedeterminată
7O53 - Alte venituri din dobânzi
7O54 - Venituri din dividende aferente titlurilor contabilizate la cost 7O55 - Câştiguri din cesiunea titlurilor contabilizate la cost
7O58 - Dobânzi din active financiare depreciate 7O59 - Comisioane
CONŢINUT:
7O51 - venituri din dobânzi aferente creditelor subordonate la termen;
7O52 - venituri din dobânzi aferente creditelor subordonate pe durată nedeterminată; 7O53 - venituri din dobânzi aferente datoriilor subordonate, care rezultă dintr-o rată
negativă a dobânzii efective;
7O54 - venituri din dividende aferente titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, contabilizate la cost;
7O55 - câştiguri din cesiunea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun, contabilizate la cost;
7O58 - venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate privind creditele subordonate;
7O59 - comisioane privind creditele subordonate, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
7O6 - Venituri din operaţiunile de schimb
7O61 - Venituri din diferenţe de curs valutar aferente tranzacţiilor în valută 7O69 - Comisioane
CONŢINUT:
7O61 - diferenţe de curs valutar favorabile recunoscute în profit sau pierdere, cu excepţia celor aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;
7O69 - comisioane din operaţiunile de schimb, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative.
7O7 - Venituri din operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente derivate
7O71 - Venituri din angajamentele de creditare
7O711 - Venituri din angajamentele de creditare în favoarea instituţiilor de credit
7O712 - Venituri din angajamentele de creditare în favoarea clientelei 7O72 - Venituri din garanţiile financiare
7O721 - Venituri din garanţiile financiare în favoarea instituţiilor de credit 7O722 - Venituri din garanţiile financiare în favoarea clientelei
7O74 - Venituri privind operaţiunile cu instrumente derivate deţinute în vederea tranzacţionării
7O741 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe rata dobânzii 7O742 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe instrumente de
capitaluri proprii
7O743 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe cursul de schimb 7O744 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe riscul de credit 7O745 - Câştiguri privind instrumentele derivate pe mărfuri
7O746 - Câştiguri privind alte instrumente derivate
7O747 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate (partea ineficientă)
7O749 - Comisioane
7O75 - Câştiguri privind contabilitatea de acoperire
7O751 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a valorii juste 7O752 - Câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de
trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate 7O753 - Câştiguri privind instrumentele acoperite în cadrul unei operaţiuni
de acoperire a valorii juste
7O76 - Venituri din dobânzi aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii
7O77 - Venituri din alte angajamente date
CONŢINUT:
7O71, 7O72 - comisioane privind angajamentele de creditare şi garanţiile financiare date instituţiilor de credit şi clientelei;
7O741-
7O746
- câştiguri aferente instrumentelor derivate deţinute în vederea tranzacţionării;
7O747 - câştiguri privind instrumentele de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate aferente părţii ineficiente a
operaţiunilor de acoperire;
7O749 - comisioane şi alte încasări similare aferente operaţiunilor cu instrumente derivate, recunoscute ca venituri pe măsură ce sunt prestate serviciile sau la îndeplinirea unei prestaţii semnificative;
7O751 - câştiguri aferente instrumentelor derivate desemnate ca instrumente de acoperire a valorii juste;
7O752 - câştiguri aferente instrumentelor de acoperire a fluxurilor de trezorerie şi a investiţiilor nete într-o operaţiune din străinătate, transferate din alte elemente ale rezultatului global;
7O753 - câştiguri din modificarea valorii juste a elementelor acoperite, atribuibile riscurilor acoperite, în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste;
7O76 - venituri din dobânzi aferente instrumentelor derivate care îndeplinesc criteriile pentru a fi desemnate, din punct de vedere contabil, ca instrumente de acoperire a riscului de rată a dobânzii;
7O77 - comisioane privind alte angajamente date care nu se regăsesc în conturile 7O71 şi 7O72.
7O8 - Venituri din prestaţiile de servicii financiare
7O81 - Comisioane privind titlurile gestionate sau în depozit
7O82 - Comisioane privind operaţiunile cu titluri efectuate în contul clientelei 7O83 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă
7O831 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane fizice
7O832 - Comisioane din activităţile de asistenţă şi consultanţă pentru persoane juridice
7O839 - Alte comisioane
7O85 - Venituri privind mijloacele de plată
7O87 - Alte venituri din prestaţiile de servicii financiare 7O9 - Alte venituri din activitatea de exploatare
CONŢINUT:
7O81 - comisioane aferente serviciilor de mandat prestate clientelei pentru gestionarea şi/sau depozitarea portofoliului de titluri;
7O82 - comisioane aferente operaţiunilor cu titluri efectuate în contul clientelei, fără mandat, la ordinul acesteia;
7O83 - comisioane pentru: asistenţă şi consiliere (tehnici de gestiune de trezorerie), inginerie financiară (gestiune de bilanţ, fuziuni şi achiziţii etc.), pentru alte prestaţii şi servicii financiare care ajută la înfiinţarea şi dezvoltarea societăţilor comerciale etc.;
7O85 - comisioane pentru mijloace de plată puse la dispoziţia clienţilor (cecuri, carduri, documente pentru retrageri de numerar şi pentru viramente bancare etc.), comisioane aferente operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate pentru clientelă etc.;
7O87 - venituri aferente prestărilor de servicii financiare conexe: obţinerea de informaţii (solvabilitatea sau poziţia financiară a clienţilor şi a instituţiilor de credit), comisioane aferente valorilor remise la încasare, venituri din reducerile sau bonificaţiile primite de la terţi şi alte venituri din prestările de servicii financiare;
7O9 - venituri din vânzarea valorilor din aur, metale şi pietre preţioase, altele decât cele evaluate la valoarea justă, precum şi alte venituri din activitatea de exploatare.
Nu se înregistrează în conturile: Se înregistrează în conturile:
7O85 - Comisioanele aferente operaţiunilor de creditare a clientelei
7O29 "Comisioane"
741 - Cota - parte din cheltuielile sediului social
742 - Câştiguri din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă 744 - Venituri din investiţii imobiliare
746 - Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor
7461 - Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale 7462 - Venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor corporale
747 - Venituri din reevaluarea imobilizărilor
7471 - Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale 7472 - Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale
7473 - Venituri din reevaluarea activelor reprezentând dreptul de utilizare 748 - Venituri accesorii
7481 - Venituri din alte activităţi
7489 - Alte venituri accesorii
74891 - Venituri din operaţiuni de intermediere în domeniul asigurărilor 74899 - Venituri accesorii diverse
749 - Alte venituri diverse din exploatare
7492 - Cota - parte din subvenţii aferente activelor trecută la venituri 7493 - Venituri din subvenţii privind veniturile
74931 - Venituri din subvenţii pentru activitatea de exploatare 74932 - Venituri din subvenţii pentru stocuri
74933 - Venituri din subvenţii pentru plata angajaţilor
74934 - Venituri din subvenţii pentru asigurări şi protecţia socială 74935 - Venituri din subvenţii pentru alte cheltuieli de exploatare 74936 - Venituri din subvenţii aferente altor venituri
7494 - Venituri din producţia de imobilizări
7495 - Venituri privind bunurile mobile şi imobile provenite din stingerea creanţelor
7496 - Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare 7499 - Alte venituri
74991 - Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi 74992 - Venituri din donaţii
74997 - Alte venituri diverse din exploatare
CONŢINUT:
741 - acest cont este utilizat de către instituţiile de credit care au în străinătate sucursale sau alte subunităţi, fără personalitate juridică, pentru a înregistra veniturile aferente activităţii desfăşurate de angajaţii sediului în subunităţile respective;
742 - câştiguri din reevaluarea şi cesiunea bunurilor evaluate la valoarea justă; 744 - venituri apărute în urma modificării valorii juste a investiţiilor imobiliare;
746 - venituri obţinute din cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale şi corporale;
747 - venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale, corporale şi a activelor reprezentând dreptul de utilizare, reprezentând diferenţele favorabile din reevaluare care compensează descreşterile din reevaluarea aceloraşi active, recunoscute anterior ca şi cheltuieli;
7481 - veniturile provenite, în special din:
prestările de servicii constând în utilizarea cu titlu accesoriu a mijloacelor principale de exploatare (de exemplu vânzarea de timpi de utilizare a
sistemului informatic);
din servicii aduse clientelei care, deşi nu sunt servicii conexe activităţilor realizate cu titlu profesional, reprezintă extinderea acestor activităţi;
7489 - acest cont înregistrează veniturile din operaţiuni de intermediere în domeniul asigurărilor şi alte venituri care nu provin din activităţile realizate cu titlu profesional;
7492 - acest cont este utilizat pentru înregistrarea cotei-părţi din subvenţii aferente activelor care este trecută la venituri;
7493 - în acest cont se evidenţiază subvenţiile primite sau de primit pentru acoperirea pierderilor şi alte subvenţii;
7494 - valoarea la cost de producţie a imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie;
7495 - veniturile din vânzarea bunurilor mobile şi imobile provenite din stingerea creanţelor deţinute (ca urmare a executării silite a creanţelor, a rezilierii contractelor de leasing financiar, a operaţiunilor de dare în plată sau a altor operaţiuni similare);
7496 - veniturile de natura subvenţiilor pentru evenimente extraordinare şi altele similare;
7499 - venituri din despăgubiri, amenzi, penalităţi, venituri din donaţii, venituri din vânzarea materialelor şi a altor stocuri şi bunuri, precum şi alte venituri diverse de exploatare.
- Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
7611 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni 7612 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ 7613 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor
financiare depreciate la data raportării
7615 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
7618 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 7619 - Venituri din alte ajustări
CONŢINUT:
7611 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare;
7612 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
7613 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la data raportării;
7615 - anulări sau diminuări de ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni de trezorerie şi interbancare depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
7618 - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
7619 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni de trezorerie şi interbancare, înregistrate pe venituri.
- Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni cu clientela, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
7621 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
7622 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
7623 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
7624 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor comerciale - abordarea simplificată
7625 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
7628 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 7629 - Venituri din alte ajustări
CONŢINUT:
7621 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela;
7622 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
7623 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la data raportării;
7624 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor comerciale pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
7625 - anulări sau diminuări de ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din operaţiuni cu clientela depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
7628 - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
7629 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni cu clientela, înregistrate pe venituri.
- Venituri din ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente titlurilor, operaţiunilor diverse şi activelor aferente unui contract, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
7631 - Venituri din pierderi aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global şi instrumentelor de datorie la cost amortizat şi câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale
76311 - Venituri din reluarea pierderilor aşteptate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global
76312 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente instrumentelor de datorie la cost amortizat
76318 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 7632 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din
operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
76321 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract
76324 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate privind activele aferente unui contract - abordarea simplificată
76328 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 76329 - Venituri din alte ajustări
7633 - Venituri din ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate
CONŢINUT:
76311 | - venituri din reluarea pierderilor aşteptate aferente instrumentelor de datorie şi |
creditelor şi creanţelor evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale | |
rezultatului global; | |
76312 | - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate aferente |
instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat; | |
76318 | - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, |
înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
76321 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni diverse şi activelor aferente unui contract, altele decât activele aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
76324 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă privind activele aferente unui contract pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
76328 - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
76329 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor, precum şi a datoriilor financiare, din operaţiuni diverse, înregistrate pe venituri;
7633 - anulări sau diminuări de ajustări pentru deprecierea stocurilor şi a activelor asimilate.
- Venituri din ajustări pentru depreciere şi pierderi aşteptate aferente activelor imobilizate, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
7641 - Venituri din ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun
7642 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor şi activelor reprezentând dreptul de utilizare
76421 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs 76422 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale 76423 - Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
76424 - Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor reprezentând dreptul de utilizare
7643 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
76431 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
76432 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
76433 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
76434 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar - abordarea simplificată
76435 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
76438 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 76439 - Venituri din alte ajustări
7644 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente creanţelor din active imobilizate, câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale şi alte ajustări
76441 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni
76442 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ
76443 - Venituri din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare depreciate la data raportării
76445 - Venituri din modificări ale pierderilor aşteptate aferente activelor financiare depreciate la recunoaşterea iniţială
76448 - Câştiguri din modificări ale fluxurilor de trezorerie contractuale 76449 - Venituri din alte ajustări
CONŢINUT:
7641 - anulări sau diminuări de ajustări pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute în filiale, în entităţi asociate şi în entităţi controlate în comun;
7642 - anulări sau diminuări de ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs, a imobilizărilor necorporale, a imobilizărilor corporale şi a activelor
reprezentând dreptul de utilizare;
76431 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar;
76432 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
76433 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la data raportării;
76434 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar pentru care se aplică abordarea simplificată în vederea determinării pierderilor aşteptate;
76435 - anulări sau diminuări de ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creanţelor din operaţiuni de leasing financiar depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
76438 - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar, înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
76439 - alte ajustări ale valorii contabile a creanţelor şi a datoriilor financiare din operaţiuni de leasing financiar, înregistrate pe venituri;
76441 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe următoarele 12 luni aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate;
76442 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoaşterea iniţială, dar nu sunt depreciate;
76443 - anulări sau diminuări de ajustări pentru pierderi aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la data raportării;
76445 - anulări sau diminuări de ajustări pentru modificări ale pierderilor aşteptate pe durata de viaţă aferente creditelor şi altor creanţe din active imobilizate depreciate la momentul recunoaşterii iniţiale;
76448 - câştiguri din modificarea valorii contabile brute a unui activ financiar,
înregistrate atunci când fluxurile de trezorerie contractuale ale acestuia sunt renegociate sau modificate şi renegocierea sau modificarea nu are ca rezultat derecunoaşterea activului financiar;
76449 - alte ajustări ale valorii contabile a creditelor şi altor creanţe privind activele imobilizate, înregistrate pe venituri.
- Venituri din provizioane
7651 - Venituri din provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date
7652 - Venituri din provizioane pentru beneficiile angajaţilor
76521 - Venituri din provizioane pentru beneficii ale angajaţilor sub forma absenţelor compensate pe termen scurt
76522 - Venituri din provizioane pentru participarea angajaţilor la profit şi prime de plătit
76523 - Venituri din provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 76525 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii postangajare 76526 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale
angajaţilor
76527 - Venituri din provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la terminarea contractului de muncă
76529 - Venituri din provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor 7653 - Venituri din provizioane pentru litigii
7654 - Venituri din provizioane pentru restructurare
7655 - Venituri din provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea
7659 - Venituri din alte provizioane
CONŢINUT:
7651 - anulări sau diminuări de provizioane pentru angajamente de creditare, garanţii financiare şi alte angajamente date;
76521 - anulări sau diminuări de provizioane pentru beneficiile angajaţilor sub forma
absenţelor compensate pe termen scurt; | |
76522 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru beneficiile angajaţilor sub forma |
participării angajaţilor la profit şi prime de plătit; | |
76523 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru beneficiile angajaţilor sub forma |
pensiilor şi altor obligaţii similare; | |
76525 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru alte beneficii postangajare; |
76526 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru alte beneficii pe termen lung ale |
angajaţilor; | |
76527 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru beneficii ale angajaţilor la |
terminarea contractului de muncă; | |
76529 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru alte beneficii ale angajaţilor |
7653 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru litigii; |
7654 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru restructurare; |
7655 | - anulări sau diminuări de provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor |
corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea; | |
7659 | - anulări sau diminuări de alte provizioane. |
767 - Venituri din recuperări de creanţe
CONŢINUT:
767 - venituri reprezentând recuperări din creanţe derecunoscute sau din active financiare nerecuperabile care anterior au făcut obiectul operaţiunilor de reducere directă.
781 - Venituri din ajustarea la inflaţie