ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 26 ianuarie 2001
privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 7 februarie 2001



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie asigurarea valorificării deşeurilor industriale reciclabile în condiţii de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, pentru obţinerea unor resurse suplimentare de materii prime secundare.


    Articolul 2

    (1) Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea activităţilor de gestionare a grupelor de deşeuri industriale reciclabile prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Grupele de deşeuri industriale reciclabile prevăzute în anexa nr. 1 pot fi modificate sau completate prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 3

    La baza gestionării deşeurilor industriale reciclabile care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă stau următoarele principii generale:
    a) principiul utilizării numai a acelor procedee de gestionare a deşeurilor industriale reciclabile care nu constituie un risc pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător;
    b) principiul "poluatorul plăteşte";
    c) principiul "responsabilităţii producătorului";
    d) principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea unor costuri excesive.


    Articolul 4

    Definirea termenilor specifici utilizaţi pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă este prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul 5

    Deţinătorii de deşeuri industriale reciclabile, persoane juridice, sunt obligaţi să asigure strângerea, sortarea şi depozitarea temporară a acestora, cu respectarea normelor de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, precum şi reintroducerea lor în circuitul productiv prin:
    a) reutilizarea în propriile procese de producţie;
    b) valorificarea, cu respectarea prevederilor art. 8, şi comercializarea materiilor prime secundare obţinute;
    c) predarea către agenţii economici specializaţi, autorizaţi pentru valorificare, a deşeurilor industriale reciclabile.


    Articolul 6

    Deţinătorii de deşeuri industriale reciclabile, persoane fizice, sunt obligaţi:
    a) sa nu depoziteze şi sa nu abandoneze deşeurile industriale reciclabile în condiţii care contravin normelor de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător;
    b) să depună separat deşeurile industriale reciclabile acolo unde exista recipiente sau incinte special destinate acestui scop.


    Articolul 7

    (1) Agenţii economici care realizează operaţiuni de colectare a deşeurilor industriale reciclabile provenite de la persoanele fizice îşi pot desfăşura activitatea numai pe bază de autorizaţie de colectare emisă de prefectura judeţului, cu avizul primăriei comunei, oraşului sau municipiului în care funcţionează agentul economic respectiv, pe baza dovezii ca deţine spaţiul corespunzător pentru depozitarea deşeurilor colectate, în condiţii de protecţie a mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei.
    (2) Autorizaţia de colectare va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
    a) denumirea agentului economic colector;
    b) datele de identificare a agentului economic colector:
    - sediul;
    - numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;
    - codul fiscal;
    c) grupa de deşeuri industriale reciclabile pentru care se acordă autorizaţia de colectare;
    d) adresa punctului de colectare;
    e) termenul de valabilitate.
    (3) Agenţii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi sa reintroduca în circuitul productiv deşeurile industriale reciclabile colectate prin predarea către agenţii economici specializaţi, autorizaţi pentru activitatea de valorificare a acestora, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Agenţii economici care colectează deşeuri industriale reciclabile de la persoane fizice sunt obligaţi sa elibereze adeverinta de primire şi plata, care va conţine în mod obligatoriu următoarele elemente:
    a) denumirea agentului economic colector;
    b) datele de identificare a persoanelor fizice predatoare:
    - numele şi prenumele;
    - actul de identitate, seria şi numărul, codul numeric personal;
    - domiciliul;
    c) deseul refolosibil predat şi descrierea acestuia (teava, cablu, tabla, obiecte casnice etc.);
    d) cantitatea, preţul, valoarea;
    e) provenienţă deseului, declarata de predator pe propria răspundere;
    f) semnatura agentului colector şi a persoanei fizice predatoare.


    Articolul 8

    (1) Agenţii economici care realizează operaţiuni de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile, în sensul definit prin prezenta ordonanţă de urgenţă, pot desfăşura aceasta activitate numai pe bază de autorizaţie de valorificare, emisă de Comisia Naţionala pentru Reciclarea Materialelor aflată în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor.
    (2) Autorizaţia de valorificare este valabilă pentru o perioadă de 3 ani de la data emiterii, cu posibilitatea de prelungire.
    (3) Autorizarea din punct de vedere al protecţiei mediului a activităţilor prin care se realizează operaţiunile de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile se face de către autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia de mediu în vigoare.


    Articolul 9

    (1) Procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizaţiei de valorificare se stabileşte prin norme emise de Comisia Naţionala pentru Reciclarea Materialelor şi aprobate prin ordin al ministrului industriei şi resurselor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Autorizaţiile emise în baza Ordonanţei Guvernului nr. 33/1995 privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel, aprobată prin Legea nr. 137/1996, se reactualizează conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a normelor prevăzute la alin. (1).


    Articolul 10

    (1) Taxa de obţinere, respectiv de prelungire a autorizaţiei de valorificare, se stabileşte la nivelul de 500.000 lei, respectiv 100.000 lei, pentru fiecare grupa de deşeuri industriale reciclabile, nominalizată în anexa nr. 1.
    (2) Taxele prevăzute la alin. (1) se achită anticipat şi se fac venit la bugetul de stat.
    (3) La propunerea Ministerului Industriei şi Resurselor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, taxele de obţinere, respectiv de prelungire a autorizaţiei de valorificare, pot fi actualizate prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 11

    Agenţii economici specializaţi în activităţi de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile sunt obligaţi să livreze materiile prime secundare obţinute, numai însoţite de documente de certificare a calităţii, conform reglementărilor în vigoare.


    Articolul 12

    Agenţii economici care deţin, colectează şi valorifica deşeuri industriale reciclabile sunt obligaţi sa ţină evidenta lor, să raporteze şi sa furnizeze informaţii la cererea persoanelor cu drept de control, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale celorlalte reglementări în vigoare.


    Articolul 13

    Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă constituie contravenţii, dacă, potrivit legii, nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei şi confiscarea contravalorii deşeurilor industriale reciclabile derulate cu nerespectarea prevederilor art. 5, art. 7 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 8 alin. (1);
    b) cu amendă de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 12;
    c) cu amendă de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 11;
    d) cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 6.


    Articolul 14

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele împuternicite în acest scop de Ministerul Industriei şi Resurselor, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 13 pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 12 se fac şi de persoanele împuternicite în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice.
    (3) Contravenţiilor prevăzute la art. 13 le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 25-27.


    Articolul 15

    (1) În cazul nerespectării prevederilor art. 7 alin. (3) şi (4) se poate dispune retragerea autorizaţiei de colectare prevăzută la art. 7 alin. (1), pe o perioadă de la 1 la 2 ani.
    (2) Autorizaţia de colectare se retrage de autoritatea administraţiei publice locale emitenta, la solicitarea scrisă a unităţii din care face parte agentul constatator.


    Articolul 16

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 33/1995 privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 31 august 1995, aprobată prin Legea nr. 137/1996.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul industriei
    şi resurselor,
    Dan Ioan Popescu
    Ministrul apelor
    şi protecţiei mediului,
    Aurel Constantin Ilie
    Ministrul
    finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministru de interne,
    Ioan Rus
    Ministrul
    administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul
    lucrărilor publice,
    transporturilor şi locuinţei,
    Miron Tudor Mitrea


    Anexa 1
    GRUPE
    de deşeuri industriale reciclabile
    Deşeuri metalice feroase (fier vechi)
    Deşeuri metalice neferoase
    Deşeuri de hârtii-cartoane
    Deşeuri de sticlă (sparturi de sticlă)
    Deşeuri de mase plastice
    Deşeuri de cauciuc (anvelope uzate, camere de aer şi
    articole din cauciuc uzate)
    Deşeuri textile.


    Anexa 2
    DEFINIREA
    termenilor specifici
    Deseu - orice substanţa sau orice obiect din categoriile prevăzute în anexa nr. 1, pe care deţinătorul îl arunca sau are intenţia ori obligaţia sa îl arunce
    Colectare - strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) deşeurilor în vederea transportării lor
    Valorificare - orice operaţiune (dezmembrare, sortare, tăiere, maruntire, presare, balotare, topire-turnare etc.) efectuată asupra unui deseu prin procedee industriale, în vederea transformarii sale într-o materie prima secundară sau sursa de energie
    Producător - orice persoană fizica sau juridică din a carei activitate rezultă deşeuri (producător iniţial) şi/sau care a efectuat operaţiuni de pretratare, amestec sau alte operaţiuni asupra deşeurilor, ceea ce determina schimbarea naturii sau compoziţiei acestora
    Deţinător - producătorul de deşeuri sau persoana fizica ori juridică ce are în posesie deşeuri
    Gestionare - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora
    Reciclare - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul iniţial sau pentru alte scopuri.
    -----