HOTĂRÂRE nr. 231 din 7 martie 2007
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 19 martie 2007



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
    (2) Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se înfiinţează ca urmare a comasării prin fuziune a următoarelor structuri care se desfiinţează: Consiliul Naţional pentru Curriculum, Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor şi Centrul Naţional de Excelenţă.
    (3) Scopul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este îndeplinirea următoarelor activităţi:
    a) proiectarea, dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea curriculumului naţional;
    b) coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale;
    c) coordonarea evaluării manualelor şcolare;
    d) selectarea, pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de performanţă.
    (4) Personalul care desfăşoară activităţi în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are calitatea de funcţionar public sau de personal contractual.
    (5) Pentru realizarea atribuţiilor sale în teritoriu, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar constituie la nivel regional/judeţean organisme subordonate, fără personalitate juridică, denumite centre de excelenţă/evaluare, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.


    Articolul 2

    Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are sediul în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 26, sectorul 1.


    Articolul 3

    În sensul prezentei hotărâri, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
    a) proiectare curriculară - abilitare pentru programe/stagii de formare/de pregătire - cursuri de instruire pe problematica specifică activităţilor realizate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care se realizează de: colaboratorii instituţiei- ca pregătire specializată înaintea declanşării acţiunilor pentru elaborarea produselor instituţiei -, cadre didactice - ca etapă în formarea continuă -, cadre didactice cu experienţă în învăţământ - ca formare a experţilor evaluatori -, inspectori de specialitate - ca program în cadrul consfătuirilor de profil -, cadre didactice care pregătesc elevii din loturile naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor pentru elevi - ca pregătire ştiinţifică centralizată pe problematica disciplinei de concurs;
    b) analize/cercetări/sondaje de evaluare/expertize - metode şi tehnici cantitative şi calitative avansate de studiu al problemelor specifice procesului didactic, realizate în conformitate cu cerinţele cercetării ştiinţifice, finalizate prin rapoarte care să constituie baza de fundamentare pentru elaborarea de politici, strategii, diagnoze, prognoze, măsuri şi soluţii în domeniul învăţământului preuniversitar;
    c) bază de date - colecţii de informaţii electronice - logistice, ştiinţifice - cu privire la curriculumul naţional şi la sistemul de evaluare a procesului de învăţământ preuniversitar, structurate în baza unor criterii clare, care să permită operaţionalizarea informaţiilor existente în funcţie de necesităţile specifice;
    d) consultanţă - activitatea de îndrumare, monitorizare şi asistenţă pe probleme specifice curriculumului naţional şi evaluării în învăţământul preuniversitar, pentru cadrele didactice şi pentru instituţiile care se implică în selecţia şi în pregătirea elevilor capabili de performanţă;
    e) curriculum naţional - ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar; ansamblul documentelor şcolare oficiale de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului;
    f) evaluare - proces de colectare sistematică, orientată de obiectivele definite, a datelor specifice privind evoluţia şi/sau performanţa, evidenţiate în situaţia de evaluare, de interpretare contextuală a acestor date şi de elaborare a unei judecăţi de valoare cu caracter integrator, care poate fi folosită în diverse moduri, prespecificate însă în momentul stabilirii scopului procesului de evaluare;
    g) evaluarea de proces presupune toate formele evaluării şcolare: iniţială, continuă/curentă şi finală; examenele şi evaluările naţionale sunt considerate forme particulare ale evaluării finale, proiectate şi derulate în baza unor metodologii specifice;
    h) evaluator de manuale şcolare - cadru didactic cu experienţă în evaluarea manualelor şcolare, dobândită pe baza formării pentru aplicarea metodologiilor specifice de evaluare a manualelor şcolare;
    i) grup de lucru - grup de cadre didactice şi/sau specialişti din învăţământul preuniversitar şi/sau superior, care participă la activităţile instituţiei şi care aplică procedurile, în conformitate cu metodologiile elaborate de instituţie;
    j) ghiduri de evaluare şi examinare/ghiduri de curriculum/ghiduri metodice/culegeri/periodice - publicaţii oficiale ale Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care sunt supuse prevederilor privind proprietatea intelectuală;
    k) metodologii/regulamente/proceduri - acte publice/interne prin care se reglementează modalităţile de desfăşurare a activităţilor specifice şi care cuprind: standarde, criterii, planuri de acţiune, responsabilităţi şi soluţii practice pentru realizarea acestora;
    l) produse de interes naţional - documente elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care vizează următoarele: curriculumul naţional, analize/cercetări/sondaje de evaluare/expertize, ghiduri pentru evaluare, ghiduri pentru aplicarea curriculumului naţional, ghiduri metodice, culegeri/periodice, metodologii/regulamente/proceduri etc.


    Capitolul II Atribuţii şi responsabilităţi


    Articolul 4

    Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are următoarele atribuţii principale:
    a) propune conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării politici privind curriculumul naţional, evaluarea de proces şi performanţa în învăţământul preuniversitar;
    b) propune iniţierea unor proiecte de acte normative care fac referire la curriculumul naţional şi la evaluarea de proces în învăţământul preuniversitar;
    c) colaborează, în scopul realizării obiectului său de activitate, cu direcţiile specializate din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu autorităţi administrative, cu organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale, cu alte instituţii publice;
    d) participă la proiecte şi la programe naţionale şi internaţionale, cu precădere în domeniile curriculumului naţional şi evaluării în învăţământul preuniversitar;
    e) constituie şi coordonează activitatea unor grupuri de lucru compuse din specialişti şi din cadre didactice cu experienţă, în scopul proiectării/revizuirii curriculumului naţional, al construirii şi actualizării bazelor de date cu instrumente de evaluare, al evaluării manualelor şcolare şi al pregătirii elevilor capabili de performanţă;
    f) colaborează cu departamentele de pregătire a personalului didactic din instituţiile de învăţământ superior, în vederea realizării unor programe de pregătire a specialiştilor în domeniile de activitate ale centrului;
    g) sprijină acţiunile de formare continuă şi de specializare a personalului didactic;
    h) desfăşoară activităţi de cercetare şi de analiză specifice în domeniile curriculumului naţional şi evaluării de proces;
    i) dezvoltă website-ul propriu, care cuprinde informaţii publice privind standardele educaţionale, curriculumul naţional, examene şi evaluări, programe pentru examene şi concursuri, modele de subiecte, metodologii, ghiduri şi regulamente, machete pentru analizele statistice, liste de manuale aprobate, rezultate la olimpiade şi concursuri interne şi internaţionale, forumuri de discuţii;
    j) efectuează activităţi de pregătire, transfer de cunoştinţe, asistenţă tehnică şi metodologică în domeniile sale de activitate.


    Articolul 5

    În domeniul curriculumului naţional, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are următoarele atribuţii:
    a) proiectarea, elaborarea şi revizuirea periodică a curriculumului naţional;
    b) realizarea de expertize cu privire la procesul de aplicare şi de funcţionare în sistemul de învăţământ preuniversitar a curriculumului naţional, în scopul asigurării revizuirii periodice a acestuia;
    c) asigurarea coordonării ştiinţifice a elaborării componentelor curriculumului naţional - planuri de învăţământ, programe şcolare - şi revizuirea periodică a acestora;
    d) asigurarea corelării ştiinţifice şi a coerenţei metodologice dintre curriculumul naţional şi celelalte componente ale sistemului naţional de învăţământ preuniversitar;
    e) realizarea unor suporturi metodologice necesare proceselor de implementare şi aplicare eficientă a curriculumului naţional;
    f) elaborarea de materiale şi desfăşurarea de programe de formare, necesare abilitării curriculare a personalului didactic;
    g) oferirea de consultanţă pentru elaborarea, aplicarea şi evaluarea materialelor curriculare proiectate la nivel local.


    Articolul 6

    Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul evaluării de proces, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar desfăşoară următoarele activităţi:
    a) asigură coordonarea ştiinţifică şi profesională a evaluării de proces pentru învăţământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen/concurs/olimpiade;
    b) elaborează, împreună cu direcţiile specializate din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar, pe care le supune aprobării ministrului educaţiei şi cercetării;
    c) efectuează expertize şi sondaje de evaluare a rezultatelor şcolare şi a eficienţei procesului de învăţământ preuniversitar, furnizând conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării un feedback sistematic şi operativ, în scopul adoptării măsurilor de optimizare a activităţii în învăţământul preuniversitar;
    d) elaborează, în vederea informării publice, rapoarte privind rezultatele înregistrate la examenele şi evaluările naţionale, la etapele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor şi concursurilor, evidenţiind oportunitatea adoptării de către ministrul educaţiei şi cercetării a unor decizii cu privire la factorii care permit îmbunătăţirea performanţelor şcolare;
    e) organizează un sistem de evidenţă a rezultatelor examenelor naţionale, olimpiadelor şi concursurilor pentru elevi, precum şi a rezultatelor şcolare înregistrate la finalul unor cicluri de învăţământ/curriculare, în funcţie de profilurile de formare, în vederea cercetării dinamicii acestora;
    f) acordă sprijin tehnic şi de specialitate în realizarea unor acţiuni de evaluare întreprinse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de instituţii subordonate acestuia inspectorate şcolare, unităţi de învăţământ;
    g) elaborează şi realizează programe de proiectare a unor teste standardizate pentru principalele discipline/module şcolare, în funcţie de nivelurile educaţionale sau de ciclurile curriculare;
    h) organizează programe de pregătire a membrilor comisiilor de examen, a examinatorilor şi a altor persoane implicate în organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale.


    Articolul 7

    În domeniul evaluării manualelor şcolare, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are următoarele atribuţii:
    a) contribuie la elaborarea şi implementarea politicilor referitoare la manualele şcolare;
    b) coordonează derularea mecanismelor de evaluare a manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării;
    c) realizează expertize şi sondaje în unităţile de învăţământ cu privire la procesul de alegere şi utilizare a manualelor şcolare;
    d) coordonează activitatea de derulare a mecanismelor de reevaluare a manualelor şcolare, la cererea ministrului educaţiei şi cercetării;
    e) formează experţi evaluatori de manuale şcolare, prin derularea de programe în acest sens;
    f) organizează cadrul general al difuzării manualelor în şcoli;
    g) verifică respectarea de către edituri a condiţiilor tehnice de editare a manualelor.


    Articolul 8

    Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul selecţiei şi promovării tinerilor capabili de performanţă, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar desfăşoară următoarele activităţi:
    a) elaborează şi aplică strategii şi politici pentru selecţia, pregătirea şi susţinerea tinerilor şi a cadrelor didactice în activităţi de înaltă performanţă;
    b) organizează şi coordonează strategii de pregătire, evaluări, seminarii ştiinţifice, concursuri, conferinţe, în ţară sau în străinătate;
    c) coordonează activitatea centrelor de excelenţă regionale/judeţene;
    d) propune Departamentului pentru învăţământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării acordarea de burse de studiu în ţară şi în străinătate, de premii, precum şi alte modalităţi de susţinere a performanţei pentru elevii laureaţi ai olimpiadelor şi concursurilor internaţionale;
    e) organizează tabere de studiu şi de odihnă, excursii în ţară şi în străinătate pentru elevii capabili de performanţă;
    f) organizează competiţii profesionale naţionale sau internaţionale;
    g) realizează proiecte şi asigură consultanţă în domeniul identificării, pregătirii, stimulării şi valorificării potenţialului elevilor capabili de performanţă.


    Articolul 9

    (1) Modalităţile de realizare a atribuţiilor prevăzute la art. 5-8 se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar solicită autorităţilor şi instituţiilor publice informaţii, date statistice şi studii elaborate în domeniile curriculumului şi evaluării pentru învăţământul preuniversitar.


    Articolul 10

    (1) Activitatea Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se desfăşoară în concordanţă cu programele şi politicile educaţionale ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi în conformitate cu exercitarea atribuţiilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (2) Activităţile şi produsele de interes naţional ale Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se aprobă prin ordin de ministrul educaţiei şi cercetării.


    Articolul 11

    Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniile sale de activitate, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar realizează colaborări cu instituţii de învăţământ preuniversitar sau superior, cu alte organizaţii şi asociaţii profesionale din ţară şi din străinătate.


    Articolul 12

    Ministerul Educaţiei şi Cercetării exercită controlul general asupra modului în care este organizată/coordonată şi se desfăşoară activitatea Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar.


    Capitolul III Structura organizatorică a Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar


    Articolul 13

    (1) Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar dispune de un aparat propriu cu un număr maxim de 100 de posturi.
    (2) Posturile sunt prevăzute, în condiţiile legii, pentru funcţii publice şi personal contractual.
    (3) Posturile Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi pentru instituţiile subordonate acestuia, finanţate integral de la bugetul de stat.


    Articolul 14

    Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar va cuprinde structuri, fără personalitate juridică, care să realizeze activităţile specifice scopului pentru care a fost înfiinţată instituţia:
    a) proiectarea, dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea curriculumului naţional;
    b) coordonarea şi organizarea sistemului de evaluări şi examene naţionale;
    c) coordonarea evaluării manualelor;
    d) identificarea, pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de performanţă.


    Articolul 15

    (1) Structura organizatorică a Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Statul de funcţii al Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
    (3) În cadrul direcţiilor prevăzute în structura Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se constituie, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, servicii şi birouri.


    Articolul 16

    (1) Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, pe bază de concurs organizat în condiţiile legii.
    (2) Coordonarea ştiinţifică şi administrativă a activităţii direcţiilor şi serviciilor se face de către directori/şefi de servicii, în baza prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare.
    (3) Directorul general, directorii şi şefii de servicii au statut de funcţionar public de conducere.


    Articolul 17

    (1) Activitatea curentă a Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este coordonată de consiliul de conducere format din 5 membri, desemnaţi în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare. Strategiile şi deciziile sunt stabilite de consiliul de conducere, care coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora.
    (2) Controlul administrativ al activităţii desfăşurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este realizat de consiliul de conducere.
    (3) Din consiliul de conducere, precum şi din structura departamentelor şi serviciilor fac parte şi reprezentanţii minorităţilor naţionale.


    Capitolul IV Finanţarea cheltuielilor Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar


    Articolul 18

    (1) Cheltuielile curente şi de capital ale Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se asigură integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
    (2) Finanţarea cheltuielilor de personal, întreţinere şi funcţionare şi a cheltuielilor de capital ale centrelor de excelenţă/evaluare înfiinţate la nivel regional/judeţean se face de la bugetul de stat, prin Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar.


    Articolul 19

    Salarizarea personalului Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se face conform legii.


    Capitolul V Dispoziţii finale şi tranzitorii


    Articolul 20

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 327/1998 privind înfiinţarea Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 25 iunie 1998;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 1.057/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Curriculum, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 15 noiembrie 2000;
    c) Hotărârea Guvernului nr. 95/2002 privind înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 14 februarie 2002;
    d) Hotărârea Guvernului nr. 34/2003 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 1 februarie 2003.


    Articolul 21

    (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează activitatea: Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor şi Centrul Naţional de Excelenţă.
    (2) Patrimoniul fostelor instituţii publice: Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, Consiliul Naţional pentru Curriculum, Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor şi Centrul Naţional de Excelenţă va fi preluat prin protocol de predare-preluare de către Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin. (2) va fi preluat de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar pe bază de concurs sau examen, după caz, în vederea verificării aptitudinilor profesionale corespunzătoare atribuţiilor şi structurii organizatorice ale centrului, organizat în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (4) În vederea desfăşurării activităţilor specifice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar este dotat cu două autoturisme şi două microbuze, preluate de la structurile existente.


    Articolul 22

    Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar va prelua spre aplicare şi dezvoltare toate documentele referitoare la curriculumul naţional şi la evaluarea de proces, rezultate din derularea proiectului de reformă a învăţământului preuniversitar, finanţat pe baza Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu privire la reforma învăţământului preuniversitar, semnat la Washington la 23 mai 1994 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 24/1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările ulterioare.


    Articolul 23

    Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Mihail Hărdău
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Vasile Blaga
    Ministrul muncii,
    solidarităţii sociale şi familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 7 martie 2007.
    Nr. 231.


    Anexa
    Numărul maxim de posturi: 100
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
                    ┌──────────────────┐
                    │ DIRECTOR GENERAL │
                    └───────┬──────────┘
                            │
                            V
          ┌─────────────────┬─────────────┬─────────────┬─────────────┐
          v v v │ │
     ┌───────────┐ ┌─────────────┐ ┌─────────────┐ │ │
     │ DIRECŢIA │ │ DIRECTIA │ │ DIRECŢIA │ │ │
     │ CURRICULUM│ │ EVALUARE ŞI │ │ CONCURSURI, │ │ │
     │ ŞI MANUALE│ │ EXAMENE │ │ OLIMPIADE ŞI│ │ │
     └───────────┘ └─────────────┘ │ EXCELENŢĂ │ │ │
                                    └─────────────┘ │ │
                                                        v v
                                             ┌───────────────┐ ┌─────────────┐
                                             │ SERVICIUL │ │ SERVICIUL │
                                             │ BUGET-FINANŢE,│ │ADMINISTRATIV│
                                             │ JURIDIC, │ │ ŞI ACHIZIŢII│
                                             │ PERSONAL │ │ │
                                             └───────────────┘ └─────────────┘

    _________