ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 69 din 5 octombrie 2017pentru completarea art. 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 9 octombrie 2017
Situația extraordinară care determină promovarea prezentei ordonanțe de urgență are în vedere producerea incendiului de la depozitul de deșeuri amplasat pe teritoriul comunei Măldărești, județul Vâlcea, și riscul ca acest tip de incident să se desfășoare și în alte localități, cu consecințe negative pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale.
Ținând cont că în prezent se află în derulare faza contencioasă a unei proceduri de infringement al cărei obiect este nerespectarea de către România a prevederilor Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri în ceea ce privește închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, care și-au sistat activitatea până la 16 iulie 2009, iar statul român are obligația de a lua toate măsurile ce se impun astfel încât această închidere să se realizeze cu respectarea prevederilor Directivei,
având în vedere că incendierea acestor depozite poate determina atât afectarea și amânarea condițiilor de închidere a depozitelor de deșeuri, impunându-se crearea cadrului legal necesar cu privire la paza acestora, cât și consecințe negative asupra sănătății populației, respectiv poluarea apei și aerului, răspândirea de boli, propagarea factorilor de mediu nocivi,
consecința negativă imediată a neadoptării în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență constă în atragerea de sancțiuni pecuniare din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene prin neîndeplinirea obligației de a lua toate măsurile necesare pentru a închide depozitele de deșeuri neconforme.
În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ARTICOL UNIC
La articolul 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
a^1) supraveghează depozitele de deșeuri aflate în circumscripția teritorială a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru prevenirea declanșării unor incendii, cu consecințe negative pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale;
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,,
administrației publice și fondurilor europene
Sevil Shhaideh
București, 5 octombrie 2017.
Nr. 69.
----