ORDONANŢĂ nr. 80 din 30 august 2001 (*actualizată*)
privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice**)
(actualizată până la data de 18 octombrie 2002*)
---------------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 1 septembrie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 18 octombrie 2002, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002; ORDONANŢA nr. 40 din 3 iulie 2002; ORDONANŢA nr. 68 din 29 august 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 10 octombrie 2002.
**) Titlul ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.11 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Articolul 1
(1) Prin prezenta ordonanţă se stabilesc normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora. ...
-------------
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
(2) Normativele de cheltuieli privesc: aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene; acţiunile de protocol; dotarea cu autoturisme şi consumul de carburanţi, precum şi costurile pentru convorbiri telefonice. ...
-------------
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA nr. 68 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
(3) Cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanţe, cuprinse în bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Secretariatului General al Guvernului şi instituţiilor din domeniul apărării tarii, ordinii publice şi siguranţei naţionale se stabilesc prin normative proprii. ...
-------------
Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
Articolul 2
În înţelesul prezentei ordonanţe autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice sunt cele definite de Legea nr. 72/1996
privind finanţele publice şi de Legea nr. 189/1998
privind finanţele publice locale.
-------------
Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
Articolul 3
(1) Consiliile locale şi judeţene îşi vor stabili anual organigrama şi numărul de posturi pentru aparatul propriu, în limita numărului maxim prevăzut în anexa nr. 1. ...
(2) Numărul maxim de posturi poate fi actualizat prin legile pentru aprobarea şi rectificarea bugetelor anuale, în funcţie de complexitatea sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale. ...
Articolul 4
(1) Normativele de cheltuieli stabilite ca limite maxime, în cadrul cărora se pot aproba şi efectua cheltuieli pentru acţiuni de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de către instituţiile publice din subordinea acestora, sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(2) În cadrul limitelor maxime prevăzute în anexa nr. 2 conducătorii instituţiilor menţionate la alin. (1) pot aproba niveluri inferioare de cheltuieli, în funcţie de condiţiile specifice şi de modul de desfăşurare a acţiunii, precum şi în raport cu sursele de finanţare ce pot fi atrase, în condiţiile legii, la realizarea acestora. ...
-------------
Alin. (3) al art. 4 a fost abrogat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
(4) Periodic, în funcţie de evoluţia indicelui de inflaţie, a preţurilor şi a tarifelor, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice, se vor actualiza limitele maxime de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 2. ...
-------------
Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
(5) Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituţiilor interesate, se pot aproba şi alte normative de cheltuieli pentru acţiuni de protocol cu caracter deosebit, precum şi alte măsuri necesare în vederea desfăşurării normale şi eficiente a acţiunilor de protocol în ţara şi în străinătate, pe bază de justificări fundamentate. ...
-------------
Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
Articolul 5
(1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice din subordinea acestora, precum şi consiliile locale şi judeţene aplica normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme şi pentru consumul de carburanţi prevăzute în anexa nr. 3, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate. ...
(2) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe numărul actual de autoturisme şi consumul lunar de carburanţi, aprobate prin normativele existente pentru serviciile publice descentralizate şi instituţiile publice subordonate ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice - în parc comun sau pentru activităţi specifice - se reduc cu cel puţin 25%. Fac excepţie instituţiile publice care desfăşoară activităţi operative de inspecţie în domeniile: vamal, garda financiară, construcţii, transporturi, protecţia mediului, protecţia consumatorului, apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala, precum şi serviciile de salvare şi situaţii de urgenta. În cazul în care în urma aplicării măsurii de reducere rezultă mai puţin de un autoturism, se va putea păstra în dotare un autoturism. ...
-------------
Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
(3) Numărul de autoturisme şi consumul de carburanţi pentru activităţile specifice desfăşurate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se aproba prin hotărâre a Guvernului. ...
(4) Nu se considera depăşiri la consumul de carburanţi normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de autoturisme aprobat fiecărei instituţii. ...
(5) Prin hotărâre a Guvernului se pot aproba alte normative de dotare cu autoturisme şi consumuri lunare de carburanţi, pe bază de justificări fundamentate. ...
(6) Instituţiile publice, cu excepţia Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Serviciului de Informaţii Externe, Ministerului Afacerilor Externe, pentru activitatea de exterior, şi a Serviciului Roman de Informaţii, vor achiziţiona autoturisme numai din producţia interna. ...
-------------
Alin. (6) al art. 5 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 18 octombrie 2002.
(7) Serviciul de Informaţii Externe poate achiziţiona autoturisme de producţie străină până la nivelul de cel mult 35%, iar Serviciul Roman de Informaţii, până la nivelul de cel mult 25%, din necesarul prevăzut în tabelele de inzestrare cu mijloace auto ale acestor instituţii. ...
-------------
Alin. (7) al art. 5 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 18 octombrie 2002.
-------------
Alin. (7) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA nr. 40 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 15 iulie 2002.
Articolul 6
Celelalte normative de cheltuieli, stabilite în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, se aplică în continuare şi se vor actualiza de Guvern, potrivit condiţiilor prevăzute prin dispoziţiile legale de aprobare a normativelor de cheltuieli respective.
Articolul 7
(1) Cheltuielile anuale pentru convorbiri telefonice se reduc cu 10% pentru toate autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, comparativ cu media anuală a acestor cheltuieli efectiv realizate în anul 2001. Cheltuielile privind convorbirile telefonice vor putea fi majorate în raport cu evoluţia indicelui inflaţiei. ...
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (3), Ministerului Afacerilor Externe şi misiunilor diplomatice ale României, Ministerului Administraţiei Publice şi Agenţiei Naţionale de Presa «ROMPRES». ...
-------------
Art. 7 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA nr. 68 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 31 august 2002.
Articolul 8
Bunurile din dotare dobândite din alocaţii bugetare, care nu mai pot fi utilizate după aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, se valorifica de autorităţile şi instituţiile publice în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare.
Articolul 9
Autorităţile publice centrale care au normative proprii de cheltuieli aprobate prin dispoziţii legale specifice vor supune spre aprobare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, normative corelate cu dispoziţiile acesteia.
Articolul 10
(1) Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (1) şi (6), ale art. 7, 8 şi 9 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în altfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei. ...
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice, împuternicit prin ordin al ministrului finanţelor publice, respectiv al ministrului administraţiei publice, precum şi de alte organe cu atribuţii de control. ...
(3) Contravenţiilor prevăzute de prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. ...
Articolul 11
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Articolul 12
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 30 august 1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 13/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 33/1997 privind competenţa stabilirii de către autorităţile administraţiei publice locale a normativelor proprii pentru dotarea cu autoturisme şi a consumului lunar de carburanţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 30 iunie 1997, aprobată prin Legea nr. 161/1997.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
---------------
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmanca
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Şerban Mihailescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Anexa 1
NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI
în limitele căruia consiliile locale şi consiliile judeţene
îşi pot aproba organigrama şi numărul de personal din aparatul propriu
I. Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor
şi sectoarelor municipiului Bucureşti
────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul de locuitori Numărul maxim de posturi
────────────────────────────────────────────────────────────
până la 1.500 12
între 1.501-3.000 15
între 3.001-5.000 20
între 5.001-10.000 30
între 10.001-20.000 50
între 20.001-50.000 75
între 50.001-100.000 100
între 100.001-150.000 150
între 150.001-200.000 200
între 200.001-250.000 250
între 250.001-300.000 300
peste 300.000 450
municipiul Bucureşti 700
────────────────────────────────────────────────────────────
II. Consiliile judeţene
────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul de locuitori Numărul maxim de posturi
────────────────────────────────────────────────────────────
până la 500.000 100
între 500.001-650.000 125
peste 650.000 150
────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ:
1. Consiliile locale şi consiliile judeţene vor aproba, potrivit legii, organigrama şi numărul de posturi din aparatul propriu, ţinând seama de:
a) numărul de locuitori din comuna, oraşul, municipiul, sectorul şi judeţul respectiv, suprafaţa şi numărul de localităţi componente ale unităţilor administrativ-teritoriale; ...
b) necesitatea cheltuirii eficiente a fondurilor publice şi încadrării cheltuielilor de personal în veniturile bugetelor locale. ...
2. La stabilirea numărului de posturi se vor lua în calcul atât locuitorii cu domiciliul în unitatea administrativ-teritorială, cat şi cei cu viza de reşedinţa.
Anexa 2
LIMITELE MAXIME
în cadrul cărora se pot aproba şi efectua cheltuieli pentru acţiuni
de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către
instituţiile publice din subordinea acestora
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Autorităţile publice şi persoanele care pot
efectua cheltuieli şi acţiuni de protocol Limita maxima
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I. Organizarea de mese oficiale şi de cocteiluri lei/persoana
------------
A. Limite valorice pentru mese oficiale oferite de:
1. Miniştri, secretari de stat şi persoanele cu funcţii
asimilate acestora, prefecţi, preşedinţii consiliilor
judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti,
primării municipiilor şi ai sectoarelor municipiului
Bucureşti, conducătorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale 400.000
2. Subsecretari de stat şi persoanele cu funcţii asimilate
acestora, secretari generali, secretari generali adjuncţi, 300.000
subprefecţi, vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene,
secretari generali ai prefecturilor, precum şi primari de
oraşe, secretari generali ai judeţelor şi al municipiului
Bucureşti.
B. Limite valorice pentru cocteiluri care pot fi oferite de
persoanele prevăzute la pct. 1 şi 2 de la lit. A 85.000
II. Invitarea în ţara a unor delegaţii pe cheltuiala părţii
române
A. Cheltuieli zilnice de masa pentru: lei/persoana/zi
---------------
1. Delegaţiile conduse de miniştri şi pentru invitaţii
ministrilor şi ai persoanelor cu funcţii asimilate acestora,
ai prefecţilor, ai preşedinţilor consiliilor judeţene, ai
primarului general al municipiului Bucureşti şi ai
conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale 600.000
2. Invitaţii secretarilor de stat, subsecretarilor de stat şi
ai celor cu funcţii asimilate acestora, ai subprefecţilor,
ai vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, ai primarilor
municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti 500.000
3. Invitaţii secretarilor generali, secretarilor generali
adjuncţi, secretarilor generali ai prefecturilor, ai
judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti,
directorilor generali şi ai directorilor din ministere şi
din celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale 400.000
B. Alte cheltuieli: lei/persoana/zi
---------------
1. Cafea, apa minerala, sucuri sau alte tratatii oferite în
timpul tratativelor sau al şedinţelor, în limita sumei de: 45.000
lei/delegaţie
-------------
2. Cadouri în limita sumei: 1.500.000
III. Cheltuieli pentru insotitori: lei/persoana/zi
---------------
Însoţitorii delegaţilor străini care se deplasează în
alta localitate beneficiază de masa şi cazare în
condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului
- Cheltuieli de masa pentru soferi 100.000
IV. Alte prevederi:
1. Fondul la dispoziţia ministrilor, al conducătorilor lei/salariat din
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei ----------------
publice centrale, a prefecţilor, a preşedinţilor aparatul propriu
consiliilor judeţene şi a primarului general al ----------------
municipiului Bucureşti 135.000
Din acest fond se efectuează cheltuieli de reprezentare lei/invitat/zi
şi tratatii în limita sumei de: 17.000
2. Fondul la dispoziţia rectorului lei/salariat din
aparatul propriu
85.000
Din acest fond se efectuează cheltuieli de reprezentare lei/invitat/zi
şi tratatii în limita sumei de: 12.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------------
Pct. 2 de la litera A, titlul I din anexa 2 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
Anexa 3
NORMATIVE DE CHELTUIELI
privind dotarea cu autoturisme şi consumul lunar de carburanţi
I. Norme privind dotarea cu autoturisme: Limita maxima
-------------
A. Ministerele, celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi serviciile publice
descentralizate ale acestora:
1. Ministru şi funcţii asimilate acestuia 1 autoturism
2. Secretar de stat şi subsecretar de stat, precum şi
persoanele cu funcţii asimilate acestora; conducătorii
altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale 1 autoturism
3. Secretar general, secretar general adjunct şi persoanele
cu funcţii asimilate acestora 1 autoturism
4. Autoturisme, în parc comun, la ministere şi alte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale, în
funcţie de numărul de personal, astfel:
- personal aparat propriu - până la 400 posturi 2 autoturisme
- personal aparat propriu - 401-700 posturi 3 autoturisme
- personal aparat propriu - peste 700 posturi 4 autoturisme
5. Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, casele de
asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a
Transporturilor şi Casa Asigurărilor de Sănătate a
Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti pot avea în dotare, în parc comun,
un număr mediu, la nivel naţional, de 4 autoturisme.
Repartizarea numărului de autoturisme pe fiecare casa de
asigurări se aproba prin ordin de către preşedintele Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv de preşedinţii
celorlalte case de asigurări de sănătate
6. Pentru serviciile publice descentralizate şi instituţiile
publice subordonate ministerelor, celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice, precum şi pentru
celelalte instituţii publice se vor menţine în dotare
autoturismele de serviciu în parc comun, dacă a fost
aprobată de Guvern o asemenea dotare, inclusiv consumul
de carburant aprobat, cu reducerea prevăzută la art. 5
alin. (2) din prezenta ordonanţă
7. Prefectura Municipiului Bucureşti 6 autoturisme
8. Prefecturile judeţene 6 autoturisme
B. Autorităţi ale administraţiei publice locale:
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti 8 autoturisme
2. Consiliile judeţene 6 autoturisme
3. Consiliile locale ale municipiilor reşedinţa de judeţ 5 autoturisme
4. Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti 4 autoturisme
5. Consiliile locale ale celorlalte municipii şi ale
oraşelor 3 autoturisme
6. Consiliile locale ale comunelor 1 autoturism
II. Norme privind consumul lunar de carburanţi pentru
autoturismele care deservesc: Limita maxima
-litri/luna/vehicul-
- miniştrii şi asimilaţii acestora 400
- ministere, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
Prefectura Municipiului Bucureşti şi Casa de Asigurări
de Sănătate a Municipiului Bucureşti 300
- prefecturile judeţene, casele de asigurări de sănătate judeţene,
Casa Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor şi Casa
Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti 350
- consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti 350
- consiliile locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti şi oraşelor 250
- consiliile locale ale comunelor; alte instituţii publice 200
-------------
Titlul II din anexa 3 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
--------