DECIZIE nr. 250 din 15 iunie 2004
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 12 august 2004



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Şerban Viorel Stănoiu - judecător
    Nicoleta Grigorescu - procuror
    Florentina Geangu - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.
    La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, respectiv celor din actele internaţionale, invocate de autorul excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.070/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Vasiliu, recurent revizuient în dosarul menţionat.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 [devenit art. 57 după revizuirea şi republicarea Constituţiei] şi, respectiv, în art. 128 [devenit art. 129]. De asemenea, prevederile legale criticate sunt considerate contrare şi dispoziţiilor cuprinse în art. 6 pct. 1, în art. 13 şi în art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se motivează că textul criticat este neconstituţional, deoarece cazurile de revizuire pe care le prevede sunt limitative şi nu sunt de natură a pune în discuţie fondul cauzei deduse judecăţii, existând "pericolul neîndreptării erorilor judiciare", consecinţa fiind - în opinia autorului excepţiei îngrădirea accesului la justiţie şi "suprimarea" recursului efectiv.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale şi nici dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată. Se menţionează că prin enumerarea limitativă a cazurilor de revizuire în art. 394 din Codul de procedură penală legiuitorul nu a intenţionat să îngrădească accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un recurs efectiv, mai ales că revizuientul a avut posibilitatea să îşi facă apărările atât cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cât şi în căile ordinare de atac, ceea ce de altfel a şi făcut, astfel că nu se poate vorbi de o suprimare a dreptului la un recurs efectiv.
    Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
    Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată. Arată în acest sens că principiul liberului acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele de înfăptuire a justiţiei, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum este şi cazul reglementării limitative şi exprese a cazurilor în care hotărârile judecătoreşti definitive pot face obiectul revizuirii. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, este firesc să fie caracterizată de un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor în care poate fi folosită, raţiunea fiind aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar produce în activitatea instanţelor judecătoreşti.
    În ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii, înscris în art. 16 din Constituţie, republicată, Guvernul consideră că aceasta s-ar putea pune în discuţie numai dacă regulile speciale de procedură ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite în art. 4 alin. (2). Or, nici reglementarea expresă şi limitativă a cazurilor de revizuire, nici limitarea accesului la calea de atac a recursului în anulare nu instituie privilegii sau discriminări.
    Se mai arată că dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, şi nu înlătură, de asemenea, dreptul la un recurs efectiv. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, republicată, se apreciază că acestea nu sunt concludente în soluţionarea excepţiei. În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Avocatul Poporului consideră că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, aceasta este neîntemeiată, întrucât instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor extraordinare de atac, cum este şi revizuirea, nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, atâta timp cât se asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea acestora.
    Dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală nu contravin - în opinia Avocatului Poporului - nici prevederilor art. 21 din Constituţie, republicată, prin dispoziţiile criticate asigurându-se tocmai accesul liber la justiţie, în scopul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor interesate, şi nici prevederilor art. 129 din Constituţie, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor extraordinare de atac, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului.
    În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, raportate la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta este considerată neîntemeiată, deoarece conceptul de proces echitabil nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici, pe cale de consecinţă, posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părţile din proces.
    Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 57 din Constituţie, republicată, precum şi la dispoziţiile art. 13 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea sunt considerate nerelevante pentru soluţionarea excepţiei.
    În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: "Revizuirea poate fi cerută când:
    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
    b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
    c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
    e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
    Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
    Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
    În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii."
    Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 54 şi, respectiv, în art. 128. Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 54 a devenit art. 57 şi art. 128 a devenit art. 129. Prevederile constituţionale menţionate au următorul conţinut:
    - Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
    - Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
    (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
    (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.";
    - Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
    - Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
    - Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
    (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
    (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
    - Art. 57: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";
    - Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
    De asemenea, dispoziţiile de lege criticate sunt considerate contrare prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 pct. 1, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, realizată prin dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală.
    Curtea constată că prin aceste dispoziţii de lege, criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu se aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, asigurând egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea căii de atac a revizuirii, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată. De altfel, prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării acestor măsuri, indiferent de natura lor.
    Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală ar îngrădi liberul acces la justiţie, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (în speţă a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea) revenindu-i, aşa cum s-a arătat, legiuitorului. Prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiţie, în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
    Dispoziţiile art. 394 din Codul de procedură penală sunt în acord şi cu prevederile care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, respectiv în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, cu prevederile art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată. Astfel, faptul că revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, este determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac şi nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare a revizuirii reprezintă o garanţie în plus a eliminării "pericolul neîndreptării erorilor judiciare", în concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil, iar nu o încălcare a acestui drept.
    În sfârşit, Curtea mai reţine că normele criticate nu încalcă prevederile art. 129 din Constituţie, republicată, potrivit cărora exercitarea căilor de atac se realizează în "condiţiile legii", ci constituie o aplicare a acestora.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), referitoare la supremaţia Constituţiei şi a legilor, cele ale art. 57, referitoare la exercitarea drepturilor şi libertăţilor, respectiv cele ale art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate, de asemenea, de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea acesteia, Curtea constată că acestea nu sunt relevante, neavând nici o concludenţă pentru soluţionarea cauzei.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Vasiliu în Dosarul nr. 1.070/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Florentina Geangu
    ________________