EMITENT |
Art.1 - (1) Prezenta procedură privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, specialiști care desfășoară activitate în construcții, denumită în continuare procedura, stabileşte condiţiile și modalitatea de atestare tehnico-profesională a persoanelor fizice care solicită accesul în profesiile reglementate de verificator de proiecte și/sau de expert tehnic, precum și condițiile generale de exercitare a dreptului de practică și de confirmare periodică a acestuia pentru specialiștii care desfășoară activitate în construcții.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) - (4) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile lit. A pct. 9 şi 10 din anexa nr. 2 şi lit. A pct. 8 din anexa nr. 3 la lege, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei este autoritatea competentă pentru profesiile reglementate de verificator de proiecte şi de expert tehnic.
Atestarea tehnico-profesională constă în evaluarea şi recunoaşterea capacităţii tehnice, a studiilor și a experienţei profesionale a persoanelor fizice în vederea exercitării profesiei reglementate de verificator de proiecte şi/sau de expert tehnic.
Atestarea tehnico-profesională se face prin examen organizat periodic, în condițiile prezentei proceduri, de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, denumit în continuare autoritate competentă.
Prevederile prezentei proceduri se aplică şi persoanelor fizice-cetăţeni ai altui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, care sunt titulari ai unor titluri de calificare echivalente obţinute pe teritoriul unui stat terţ şi doresc să exercite pe teritoriul statului român profesia reglementată de verificator de proiecte/expert tehnic, cu drepturile și obligațiile din prezenta procedură și din lege.
Specialiștii menționați la alin. (2) pot exercita profesiile reglementate de verificator de proiecte și/sau expert tehnic pe teritoriul statului român în condițiile în care sunt titularii unor titluri de calificare obţinute pe teritoriul unui stat terţ, în baza cărora pot desfășura activități de verificare de proiecte și/sau expertizare tehnică a construcțiilor și adresează autorității competente o cerere de echivalare a titlului deținut. Autoritatea competentă poate recunoaște titlurile obținute în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene dacă acestea au fost obținute cu îndeplinirea condițiilor cumulative de studii și de experiență profesională prevăzute de prezenta
procedură și titularul probează cunoașterea limbii române prin prezentarea unui certificat de competență lingvistică eliberat în condițiile legii.
Recunoașterea atestatului se va face de autoritatea competentă, în condițiile legii, prin eliberarea unui certificat de atestare tehnico-profesională în domeniile/subdomeniile de atestare tehnico- profesională și după caz, pentru nivelurile din prezenta procedură, și a legitimației aferente, documente redactate în limba română conform modelelor din prezenta procedură.
domeniul de atestare tehnico-profesională A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn;
domeniul de atestare tehnico-profesională A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite;
domeniul de atestare tehnico-profesională A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe*) poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii:
A4.1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe*) și piste aeroportuare;
A4.2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru poduri rutiere și de cale ferată;
A4.3-Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru tuneluri;
domeniul de atestare tehnico-profesională A5 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transporturi urbane pentru tramvai și pentru metrou;
domeniul de atestare tehnico-profesională A6 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții portuare, platforme portuare și marine fixe;
domeniul de atestare tehnico-profesională A7 – Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice;
domeniul de atestare tehnico-profesională A9 - Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
domeniul de atestare tehnico-profesională Ag- Rezistență mecanică și stabilitate pentru masivele de pământ și terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții prin investigații geotehnice;
domeniul de atestare tehnico-profesională Af- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru masivele de pământ, a terenului de fundare și interacţiunea cu structurile îngropate prin investigații geotehnice și proiectare geotehnică;
domeniul de atestare tehnico-profesională B1- siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii;
domeniul de atestare tehnico-profesională B2- siguranță și accesibilitate în exploatare pentru drumuri, poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii:
B2.1 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru drumuri (inclusiv podețe) și piste aeroportuare;
B2.2 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru poduri rutiere și de cale ferată;
B2.3 siguranță și accesibilitate în exploatare pentru tuneluri;
domeniul de atestare tehnico-profesională B3 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transport urbane pentru tramvai și pentru metrou;
domeniul de atestare tehnico-profesională B4 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții de porturi şi platforme portuare și marine fixe;
domeniul de atestare tehnico-profesională B5 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice;
domeniul de atestare tehnico-profesională B7 - siguranță și accesibilitate în exploatare pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
domeniul de atestare tehnico-profesională Cc- securitate la incendiu pentru construcții;
domeniul de atestare tehnico-profesională D1- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii;
domeniul de atestare tehnico-profesională D2- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru, drumuri, poduri, tuneluri și piste aeroportuare, cu următoarele subdomenii:
D2.1 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru drumuri, podețe și piste aeroportuare;
D2.2 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru poduri rutiere și de cale ferată;
D2.3 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru tuneluri;
domeniul de atestare tehnico-profesională D3- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou;
domeniul de atestare tehnico-profesională D4- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de porturi și platforme portuare și marine fixe;
domeniul de atestare tehnico-profesională D5- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice;
domeniul de atestare tehnico-profesională D7 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare;
domeniul de atestare tehnico-profesională E – economie de energie si izolare termică pentru clădiri;
domeniul de atestare tehnico-profesională F - Protecţie împotriva zgomotului pentru clădiri;
domeniul de atestare tehnico-profesională Is- Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate;
domeniul de atestare tehnico-profesională It - instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare;
domeniul de atestare tehnico-profesională Ig- Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate;
domeniul de atestare tehnico-profesională Ie - Instalaţii electrice aferente construcţiilor;
domeniul de atestare tehnico-profesională Saac- sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare;
domeniul de atestare tehnico-profesională Ci – securitate la incendiu pentru instalații.
* în accepțiunea prezentei proceduri podețele au deschidere de până la 5 m
Nivelurile de atestare tehnico-profesională sunt aplicabile în cadrul domeniilor de atestare tehnico- profesională A1, A2, B1, D1, E, F, Is, It, Ig și Ie exclusiv pentru verificatorii de proiecte și sunt delimitate în funcție de categoriile de importanță specifice prevăzute la art. 4 lit. b) a Regulamentului privind
stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin Hotârărea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
verificatorii de proiecte atestați pentru nivelul I verifică construcțiile sau instalațiile aferente încadrate în clasele de importanță I și II prevăzute în Anexa A1 a reglementării tehnice „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor” indicativ CR 0-2012 aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1530/2012, cu completările ulterioare;
verificatorii de proiecte atestați pentru nivelul II verifică construcțiile sau instalațiile aferente încadrate în clasele de importanță III și IV prevăzute în Anexa A1 a reglementării tehnice „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor” indicativ CR 0-2012 aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1530/2012, cu completările ulterioare;
Competențele atribuite urmare atestării într-un domeniu/subdomeniu de atestare tehnico- profesională pentru nivelul I includ și competențele de verificare a proiectelor pentru nivelul II.
Competențele atribuite urmare atestării în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, nivelul I includ și competența de verificare a proiectelor/ expertizare tehnică, după caz, în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac.
Competențele atribuite urmare atestării în domeniul de atestare tehnico-profesională Af includ și competența de verificare a proiectelor/ expertizare tehnică, după caz, în domeniul de atestare tehnico- profesională Ag.
Verificarea/expertizarea proiectelor de instalații aferente construcțiilor pentru cerința „Securitate la incendiu” se poate face fie de către verificatori de proiecte/experți tehnici atestați în domeniile de atestare tehnico-profesionale Is, It, Ig și Ie pentru fiecare specialitate de instalații în parte, fie de către verificatori de proiecte/experți tehnici atestați în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci pentru toate specialitățile de instalații.
Atestările tehnico- profesionale pentru verificatorii de proiecte și experții tehnici se acordă fie pe un singur domeniu de atestare tehnico-profesională, acolo unde din punct de vedere tehnic se justifică acordarea atestărilor în mod distinct, fie cumulativ, pe mai multe domenii/subdomenii de atestare tehnico - profesională, potrivit prezentei proceduri. Autoritatea competentă organizează examenele de atestare tehnico-profesională după cum urmează:
pentru atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte:
în domeniul de atestare tehnico-profesională A1, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională A1, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională A2, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională A2, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ag;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Af;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Cc;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Is, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională It, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională It, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie, Nivelul I;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie, Nivelul II;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac;
în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F, Nivelul I;
în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F, Nivelul II;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.1, B2.1 și D2.1;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.2, B2.2 și D2.2;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.3, B2.3 și D2.3;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B3 și D3;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7.
pentru atestarea tehnico-profesională a experților tehnici:
în domeniul de atestare tehnico-profesională A1;
în domeniul de atestare tehnico-profesională A2
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ag;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Af;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Cc;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ci;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Is;
în domeniul de atestare tehnico-profesională It;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ig;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Ie;
în domeniul de atestare tehnico-profesională Saac;
în domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E și F;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.1, B2.1 și D2.1;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.2, B2.2 și D2.2;
în subdomeniile de atestare tehnico-profesională A4.3, B2.3 și D2.3;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B3 și D3;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5;
în domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7.
Candidații care susțin examenul de atestare tehnico-profesională în domeniile B1, D1, E și F pot promova examenul de atestare pentru un domeniu de atestare tehnico-profesională sau pentru mai multe dintre cele patru domenii de atestare tehnico-profesională.
În vederea participării la examenele de atestare tehnico-profesională solicitantul trebuie să facă dovada absolvirii de studii universitare de licență și, după caz, de studii universitare de master/ de studii postuniversitare de master/ de studii de aprofundare, fiind titularul unei diplome de inginer diplomat/ inginer/ arhitect conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată în următoarele domenii de licență/specializări după caz, sau echivalente**, astfel:
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională A1 în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională A2 în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A4, B2 și D2, cu subdomeniile aferente în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A5, B2 și D3, cu subdomeniile aferente în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A6, B4 și D4 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A7, B5 și D5 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională A9, B7 și D7 în domeniul de licență
„Inginerie civilă”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Af în domeniul de licență „Inginerie civilă”;
pentru domeniul Ag în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență
„Inginerie geologică”, specializarea „Inginerie geologică”;
pentru domeniile de atestare tehnico-profesională B1, D1, E, F domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Arhitectură”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Cc în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Arhitectură”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională tehnico-profesională Saac în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Is în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, în domeniul de licență „Inginerie civilă” sau în domeniul de licență „Inginerie mecanică”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională It în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, în domeniul de licență „Inginerie energetică” sau în domeniul de licență „Inginerie mecanică”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ig în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor” sau domeniul de licență „Mine, petrol și gaz”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ie în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”;
pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”.
Absolventul unei instituții de învăţământ superior acreditată, specializarea „Ingineria și managementul lucrărilor de construcții”, domeniul de licență „Inginerie și management”, titular al unei diplome de inginer/inginer diplomat poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională în aceleași domenii de atestare tehnico-profesională ca și un absolvent al unei specializări din domeniul „Inginerie civilă” în condițiile în care este și titular al unei diplome de master obținută în urma absolvirii unui program de master în domeniul de studii universitare de master
„Inginerie civilă și instalații” sau al unei diplome echivalente în urma căruia a dobândit dreptul de a proiecta fără limitări în domeniul/domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională solicitat/solicitate.
Solicitantul menționat la alin. (2), absolvent al unei specializări din domeniul de licență „Inginerie civilă”, prin care dreptul de proiectare este limitat, poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenului de atestare tehnico-profesionale în condițiile în care este și titular al unei diplome de master obținute în urma absolvirii unui program de master, în domeniul de studii universitare de master
„Inginerie civilă și instalații” sau al unei diplome echivalente în urma căruia a dobândit dreptul de a
proiecta fără limitări în domeniul/ domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională solicitat/solicitate.
În vedererea confirmării competențelor profesionale autoritatea competentă are dreptul de a solicita, în scris, instituțiilor de învățământ superior acreditate care au eliberat solicitantului diploma de inginer diplomat/inginer/arhitect sau diploma de master/diploma echivalentă, clarificări asupra competențelor obținute în urma absolvirii studiilor universitare/postuniversitare.
Experiența profesională constă în desfășurarea de activități de proiectare/de execuție/de control/ didactice/de verificare în domeniul construcțiilor/arhitecturii/instalațiilor aferente construcțiilor, după caz, în conformitate cu competențele dobândite în urma absolvirii studiilor universitare și postuniversitare/de aprofundare, după caz.
Pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și/sau a experților tehnici trebuie îndeplinite următoarele condiții minime privind experiența profesională prevăzută la alin. (6):
cel puțin 8 ani vechime dintre care cel puțin 3 ani în activități de proiectare pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte;
cel puțin 12 ani vechime dintre care cel puțin 4 în activități de proiectare pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici.
Pentru cerința „securitate la incendiu”, în domeniile de atestare tehnico-profesională Cc și Ci, se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul fundamental „științe inginerești” sau în ramura de științe „Arhitectură și urbanism” care îşi desfăşoară/şi-a desfăşurat activitatea în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sau a structurilor subordonate acestuia, având atribuții în domeniul securității la incendiu și îndeplinește următoarele condiții de vechime în muncă în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare:
8 ani pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte;
12 ani pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici.
Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul fundamental „științe inginerești” sau în ramura de știință licență „Arhitectură și Urbanism” care a desfășurat activități de proiectare în cadrul unei persoane juridice autorizate pentru efectuarea de lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor în conformitate cu prevederile Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 87/2010, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește condițiile de prevăzute la alin. (6).
Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ci se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniile de licență „Inginerie civilă” sau
„Arhitectură” dacă este și titularul unei diplome de master în domeniul de studii universitare de master
„Inginerie civilă și ingineria instalațiilor”;
Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Cc se poate înscrie în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională şi persoana fizică cu studii universitare absolvite în cadrul unei instituții de învăţământ superior acreditată în domeniul de licență „Ingineria instalațiilor” dacă este și titularul unei diplome de master în domeniul de studii universitare de master „Inginerie civilă și ingineria instalațiilor”;
Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ie poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională și solicitantul care este titularul unei diplome de inginer diplomat/inginer conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată și este autorizat ca electrician de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, după caz:
pentru a desfășura activități de proiectare a instalațiilor electrice, pentru profesia reglementată de verificator de proiecte, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6), lit.a);
pentru a desfășura activități de proiectare și executare a instalațiilor electrice, pentru profesia reglementată de expert tehnic, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6), lit.b);
Pentru domeniul de atestare tehnico-profesională Ig poate solicita înscrierea în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională și solicitantul care este titularul unei diplome de inginer diplomat/ inginer conferită urmare absolvirii unei instituții de învăţământ superior acreditată și este autorizat ca instalator autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru proiectarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcționează în regim de medie, redusă și joasă presiune, cu îndeplinirea condițiilor de vechime precizate la alin. (6).
** în accepțiunea prezentei proceduri, echivalente sunt considerate programele de studii universitare/postuniversitare/de aprofundare, indiferent de denumire (specializări, profile, domenii) care, în urma absolvirii, au conferit titularului competențe asemănătoare
cererea de susținere a examenelor de atestare tehnico-profesională, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură;
actul de identitate/pașaportul solicitantului, în copie;
certificatul de naştere sau certificatul de căsătorie, în cazul schimbării numelui, în copie;
certificat de competență lingvistică sau orice alt mijloc de probă concludent prin care solicitantul, cetățean al stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elvețiene face dovada cunoaşterii limbii române, necesară exercitării atribuţiilor profesiei reglementate de verificator de proiecte/expert tehnic pe teritoriul României, în copie;
copie a diplomei de inginer/inginer diplomat/arhitect prin care este probată absolvirea studiilor universitare prevăzute la art.4 alin. (2) și, după caz, documentul de recunoaștere/echivalare a acesteia, emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competentă și copie a suplimentului de diplomă;
copie a diplomei de master și a suplimentului de diplomă pentru solicitanții menționați la art.4 alin. (3), (4), (10) și (11);
copii ale înscrisurilor completate/eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate, care să ateste vechimea în profesie/specialitate (carnet de muncă, extras revisal, adeverință, etc.);
recomandări de la investitorii/proprietarii/administratorii construcțiilor la realizarea cărora solicitantul a participat la întocmirea proiectelor: cel puțin trei recomandări pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte, respectiv cel puțin patru recomandări pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională a experților tehnici;
persoanele care au desfășurat/desfășoară activități conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, inclusiv în cadrul birourilor individuale de arhitectură prevăzute de Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor depune în completarea documentelor de la lit. g) o declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, privind conformitatea și corectitudinea datelor din cuprinsul înscrisului din care rezultă vechimea/experiența profesională;
curriculum vitae-modelul comun european, conform Hotărârii Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun de curriculum vitae, actualizat la data depunerii;
lista proiectelor/ lucrărilor științifice/brevetelor la a căror elaborare/ realizare/ verificare în sistemul de control al calității în construcții solicitantul a participat;
certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 35 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau a suferit condamnări pentru concurenţă neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracţiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei, eliberată cu cel mult 6 luni anterior depunerii dosarului, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
adeverință eliberată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de către structurile subordonate acestuia pentru solicitantul menționat de la art.4 alin. (8) din care să reiasă perioada lucrată în cadrul structurilor de prevenire/avizare/autorizare privind securitatea la incendiu;
copie a documentului de autorizare emis de către Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă pentru solicitanții menționați la art.4. alin. (9);
copie a documentului de autorizare emis de către ANRE, pentru solicitanții menționați la art.4 alin.(12) și alin. (13);
2 fotografii color, format 5/4 și 1 fotografie color, format 2/3.
Documentele prevăzute la alin.(1) lit.a), i), j) l) și m) se depun în original, datate și semnate, sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declaraţii.
În cazul în care solicitantul transmite cererea și documentele prevăzute la alin. (1) electronic, pe adresa de corespondeță oficială, fără a utiliza servicii de semnătură electronică calificată, acesta are obligația transmiterii/prezentării documentelor originale până la data examenului.
În cadrul unei sesiuni de atestare tehnico-profesională pot fi programate toate sau o parte dintre examenele de atestare tehnico-profesională prevăzute la art.3 alin. (7).
Decizia privind lista examenelor de atestare tehnico-profesională prevăzute la art.3 alin.(7) care urmează programate într-o sesiune de atestare tehnico-profesională aparține autorității competente.
Fiecare dintre examenele de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) sunt programate, de către autoritatea competentă, pe parcursul unui an calendarisctic, cel puțin într-o sesiune de atestare tehnico-profesională.
În termen de cel mult 30 de zile de la data publicării anunțului privind organizarea sesiunii de atestare tehnico-profesională, solicitanții transmit cererile de susținere a examenelor, însoţite de documentele prevăzute la art. 5, prin poştă, pe adresa oficială a autorităţii competente sau arhivate electronic, pe adresa de corespondență indicată de către autoritatea competentă în textul anunțului prevăzut la alin. (1) sau le depun la sediul autorității competente.
Cererea pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională, al cărei model este prevăzut în anexa nr.1 la prezenta procedură, denumită în continuare cerere, însoţită de documentele prevăzute la art. 5 se înregistrează în registratura generală a autorităţii competente, data înregistrării fiind considerată data depunerii cererii, conform alin. (2).
Reprezentanții autorității competente, prin compartimentul de specialitate, analizează cererea și documentele din dosarul solicitantului și comunică acestuia, în termen de maxim 5 zile de la data înregistrării, prin poșta electronică, la adresa de corespondență indicată în cerere:
admiterea cererii depuse în vederea susținerii examenului/examenelor de atestare tehnico- profesională, în cazul în care solicitantul întrunește condițiile necesare prevăzute de prezenta procedură și dosarul soliciantului este complet;
respingerea motivată a cererii depuse în vederea examenului/examenelor de atestare tehnico- profesională, în cazul în care solicitantul nu întrunește condițiile necesare prevăzute de prezenta procedură;
necesitatea de a depune completări/clarificări asupra documentelor transmise, cu mențiunea clară asupra termenului în care pot fi transmise, respectiv de maximum 5 zile de la data comunicării. Nedepunerea completărilor/clarificărilor în termenul precizat conduce la
considerarea dosarului incomplet și la respingerea cererii depuse în vederea susținerii examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională.
Dosarele aferente cererilor respinse și dosarele aferente cererilor neanalizate se arhivează conform legii.
Fiecare examen de atestare tehnico-profesională poate fi susținut simultan în centre organizate în municipiile București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara, denumite în continuare centre regionale de examinare și presupune prezența fizică a candidatului în sala de examen.
Opțiunile privind susținerea unui examen de atestare tehnico-profesională într-unul dintre centrele regionale de examinare prevăzute la alin.(2) aparțin fiecărui solicitant în parte și sunt exprimate în cuprinsul cererii prevăzute în anexa nr.1 la prezenta procedură.
Autoritatea competentă publică pe pagina de internet proprie lista candidaților admiși pentru susținerea unui examen de atestare tehnico-profesională, specificând pentru fiecare candidat centrul de examinare cu 5 zile înainte de data stabilită pentru susținerea respectivului examen de atestare tehnico- profesională.
Regulamentul de organizare și desfășurare a prevăzut la alin. (1) este elaborat la propunerea compartimentului de specialitate din cadrul autorității competente și este aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
câte o comisie centrală de examinare pentru fiecare examen de atestare tehnico-profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) programat în cadrul sesiunii de atestare tehnico- profesională;
câte o comisie regională de examinare pentru fiecare centru de examinare regional dintre cele prevăzute la art.11 alin.(2);
o comisie de soluționare a contestațiilor.
Componența nominală a tuturor comisiilor, examenele de atestare tehnico-profesională pentru care se constituite fiecare comisie centrală de examinare, centrul regional de examinare pentru care se constituie fiecare comisie regională de examinare, precum și desemnarea președinților și a vicepreședinților tututor comisiilor sunt aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Fiecare comisie centrală de examinare este formată din 5 membri, propuși de universitățile, instituțiile publice și organizațiile profesionale din domeniul construcțiilor și arhitecturii, specialiști în domeniile/subdomeniile de atestare tehnico-profesională pentru care sunt numite comisiile centrale de examinare. Dintre cei cinci membri ai unei comisii centrale de examinare, prin ordinul de numire prevăzut la alin. (2), este desemnat un președinte care conduce lucrările acesteia și un vicepreședinte.
Comisia centrală de examinare își desfășoară activitatea în municipiul București, de regulă la sediul autorității competente sau în situații excepționale, în mediul on-line, utilizând canale electronice de comunicare puse la dispoziție de autoritatea competentă.
Fiecare comisie regională de examinare este formată din 5 membri, propuși de universitățile, instituțiile publice și organizațiile profesionale din domeniul construcțiilor și arhitecturii.
Comisiile regionale de examinare își desfășoară activitatea în centrele regionale de examinare, câte o comisie pentru fiecare centru regional de examinare.
Soluționarea contestațiilor se realizează la nivel central, de către o comisie de soluționare a contestațiilor, alcătuită din 3 membri, care nu au făcut parte din comisiile centrale de examinare sau din comisiile regionale de examinare, dintre care unul este desemnat președinte.
(2) Autoritatea competentă stabilește componența nominală a tuturor comisiilor dintre propunerile prevăzute la alin. (1) astfel încât să fie asigurat cvorumul necesar constituirii comisiilor centrale de examinare, a comisiilor regionale de examinare și a comisiei de soluționare a contestațiilor pentru toate examenele de atestare tehnico-profesională organizate într-o sesiune.
Comisiiile prevăzute la alin. (1) își pot desfășura activitatea în prezența a cel puțin 3 membri.
Pentru fiecare comisie în parte, dintre cele prevăzute la alin. (1), în caz de imposibilitate obiectivă de prezentare la examen atât a președintelui cât și a vicepreședintelui, autoritatea competentă emite un nou ordin de numire conform prevederilor art.16 și desemnează un nou președinte și un nou vicepreședinte.
Comisia de soluționare a contestațiilor este condusă de președintele acesteia, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. În absenţa unui membru al comisiei se numește o altă comisie în conformitate cu prevederile art. 16.
analizează, îmbunătățesc, corectează propunerile privind subiectele de examen puse la dispoziție de către autoritatea competentă sau propun subiectele de examen dacă acestea nu sunt puse la dispoziție de către autoritatea competentă, după caz;
stabilesc subiectele de examen în acord cu prevederile regulamentului prevăzut la art.12 alin. (2);
stabilesc baremul și elaborează formularul cu subiecte pe care sunt marcate distinct răspunsurile corecte, denumit în continuare varianta martor de rezolvare;
comunică, prin secretariat sau prin canalul electronic de comunicare pus la dispoziție de autoritatea competentă, după caz, președinților comisiilor regionale de examinare formularul cu subiectele de examen;
răspund de corectitudinea formulării subiectelor și de alegerea răspunsurilor corecte;
au obligația asigurării confidenţialităţii tuturor propunerilor prevăzute la lit.a), a subiectelor stabilite pentru examen, a baremului și variantei martor de rezolvare aferente până la finalizarea examenului și publicării acestora pe pagina de internet a autorității competente.
este soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre candidați;
are un interes patrimonial sau nepatrimonial în legătură cu unul dintre candidați, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin în calitate de membru.
Dacă unul dintre membrii unei comisii centrale de examinare constată că se află în una sau în ambele situații prevăzute la alin.(1), acesta are obligația de a se suspenda, la cerere după afișarea listelor candidaților programați pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională.
Membrul unei comisii centrale de examinare suspendat în condițiile prevăzute la alin. (2) nu participă la deliberarea comisiei privind stabilirea subiectelor finale și la reevaluarea subiectelor și baremului, după caz.
În situațiile în care se aplică prevederile alin. (3), autoritatea competentă numește în cadrul comisiei centrale de examinare un alt membru, dintre nominalizările înregistrate conform art.14 alin. (2), iar dacă acestea nu permit asigurarea numărului minim de membri, după caz, sunt demarate procedurile menționate la art.14 alin.(1).
preiau formularele cu subiecte pentru toate examenele de atestare tehnico-profesională organizate în cadrul unei sesiuni, formulare stabilite de către fiecare comisie centrală de examinare și le înmânează, spre rezolvare, candidaților. Fiecare candidat primește formularul cu subiecte aferent examenului de atestare tehnico-profesională pentru care a fost declarat admis în vederea susținerii acestuia;
corectează şi notează lucrările tuturor candidaților care au susținut examenele de atestare tehnico-profesionale în centrul regional de examinare pentru care au fost numiți, cu respectarea caracterului confidențial al acestora în acord cu baremul și varianta martor transmise de comisia centrală de examinare;
au obligația asigurării confidenţialităţii tuturor subiectelor și a baremelor aferente și a variantelor martor de rezolvare din momentul primirii acestora de la fiecare comisie centrală de examinare până la finalizarea examenului și publicării tuturor formularelor de subiecte cu baremele aferente și a variantelor martor de rezolvare pe pagina de internet a autorității competente.
analizează lucrările al căror rezultat a fost contestat, în termenele prevăzute de prezenta procedură și verifică rezolvările în raport cu baremul de evaluare stabilit de comisia centrală de examinare care a elaborat subiectele, cu respectarea carecterului confidențial al lucrărilor;
transmite în termen de maxim 3 zile de la data primirii contestațiilor către secretariatul general rezultatele analizei contestaţiilor pentru a fi publicate, pe pagina de internet a autorității competente, în termenele prevăzute de prezenta procedură.
un secretariat general;
cel puțin câte un responsabil de centru de examinare regional;
personal pentru supravegherea candidaților.
Pentru fiecare sesiune de atestare tehnico-profesională, secretariatul general, asigurat de către reprezentanții compartimentului de specialitate din cadrul autorității competente, îndeplinește următoarele atribuțiii:
realizează activitățile prevăzute la art.10 precum și cele necesare pentru organizarea sesiunilor de atestare tehnico-profesională;
afişează pe pagina de internet a autorităţii competente lista candidaților admiși pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională , datele şi informaţiile referitoare la programarea sesiunilor de atestare tehnico-profesionale;
convoacă membrii comisiilor centrale de examinare, ai comisiilor regionale de examinare și ai comisiei de soluționare a contestațiilor în vederea participării la sesiunile de atestare tehnico- profesională;
întocmeşte procesul-verbal privind organizarea fiecărui examen de atestare tehnico- profesională;
înregistrează și centralizează eventualele contestații emise urmare afișării rezultatelor obținute în urma susținerii examenelor;
convoacă membrii comisiei de soluționare a contestațiilor în cazul în care sunt înregistrate contestații, în termen de 24 de ore de la data termenului de depunere a contestațiilor prevăzute de prezenta procedură;
întocmeşte procesul-verbal cu deciziile membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor și afișează pe pagina de internet a autorității competente rezultatele în urma analizei contestațiilor;
afişează pe pagina de internet a autorităţii competente rezultatele obţinute de candidați în urma susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională, în termen de cel mult 3 zile de la încheierea acestora, precum și rezultatele obținute după soluţionarea eventualelor contestaţii în condițiile prezentei proceduri, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii examenului;
la finalul sesiunii de atestare tehnico-profesională redactează și semnează procesul-verbal al examenului de atestare tehnico-profesională;
completează şi editează certificatele de atestare tehnico-profesională pentru candidaţii care au promovat, în condiţiile legii, examenul de atestare tehnico-profesională, în vederea prezentării acestora reprezentantului legal al autorității competente, spre aprobare;
ţine evidenţa candidaţilor atestaţi şi actualizează baza de date cu specialiştii - persoanele fizice atestate;
arhivează documentele din dosarul aferent persoanei fizice atestate, împreună cu copia procesului-verbal al examenului de atestare tehnico-profesională, precum şi matca certificatului de atestare tehnico-profesională însoţită de o copie «conform cu originalul» a registrului de eliberări, inclusiv în format electronic;
îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare tehnico-profesională.
Pentru asigurarea activităților specifice ce presupun prezența în teritoriu în vederea asigurării secretariatului comisiilor regionale de examinare și în vederea organizării activităților curente autoritatea competentă desemnează cel puțin un responsabil de centru regional de examinare care are, în principal, următoarele atribuții:
afișează listele și repartizările pe săli a candidaților programați pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională, conform dispozițiilor secretariatului general;
codifică lucrările secretizate predate de către candidați;
asigură copierea electronică a tuturor lucrărilor predate de candidați la finalizarea examenului, cu respectarea caracterului confidențial al acestora:
centralizează procesele-verbale întocmite pentru fiecare sală de examinare de către personalul desemnat pentru asigurarea supravegherii candidaților;
transmite secretariatului general procesele-verbale menționate la lit. d;
participă la desecretizarea lucrărilor corectate;
întocmește și completează lista rezultatelor obținute de către candidați în urma susținerii examenului de atestare tehnico-profesionlă și o supune aprobării președintelui comisiei regionale de examinare ;
transmite listele cu rezultatele obținute de către candidați către secretariat;
întocmește procesul-verbal al sesiunii de examinare pentru centrul de examinare al cărui responsabil este;
transmite secretariatului general ora la care s-au încheiat toate examenele;
transmite copiile electronice ale tuturor lucrărilor scrise predate de către candidații prezenți către secretariatul general, cu respectarea caracterului confidențial al acestora;
îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare tehnico-profesională.
Pentru fiecare sală în care sunt candidați programați în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională, personalul desemnat de către autoritatea competentă pentru supravegherea candidaților are, în principal, următoarele atribuții:
identifică fiecare candidat în parte în baza datelor transmise de către secretariatul general și a documentului de identitate al candidatului, depus în copie în cuprinsul dosarului solicitantului;
înmânează candidaților foile de examen și, în prezența a cel puțin unui membru al comisiei regionale de examinare, formularele cu subiecte;
preia lucrările scrise ale canddiaților;
întocmeşte un proces-verbal cuprinzând numărul candidaţilor programați şi prezenţi;
îndeplinește orice sarcini specifice, necesare pentru buna desfășurare a examenului de atestare tehnico-profesională.
susținerea probei scrise;
corectarea lucrărilor scrise și publicarea rezultatelor, pe pagina proprie de internet a instituției;
transmiterea și înregistrarea eventualelor contestații;
soluționarea contestațiilor;
publicarea rezultatelor obținute în urma soluționării contestațiilor, pe pagina proprie de internet a instituției;
publicarea rezultatelor finale și a listei verificatorilor de proiecte și/sau a experților tehnici atestați în sesiunea de atestare tehnico-profesională, pe pagina proprie de internet a instituției.
Examenul de atestare tehnico-profesională constă în rezolvarea unor subiecte, în funcţie de complexitatea competențelor solicitate în scopul evaluării cunoştinţelor și se desfășoară sub formă de test-grilă.
Durata examenului este, de regulă, de 3 ore și se stabilește, pentru fiecare examen de atestare tehnico- profesională dintre cele prevăzute la art.3 alin. (7) prin regulamentul menționat la art.12.
Punctajul maxim ce poate fi acordat este de 120 de puncte, iar condiţia de promovare a unui examen de atestare tehnico-profesională este obţinerea a minimum 75 de puncte.
Verificarea identității candidaților se face de către personalul desemnat pentru supravegherea candidaților de către autoritatea competentă în baza documentelor de identitate prezentate de către aceștia și a datelor înscrise în cererile de înscriere.
Pentru identificarea lucrării, fiecare candidat își completează datele personale în secțiunea destinată din cadrul lucrării, iar personalul desemnat de către autoritatea competentă aplică mărcile prevăzute de regulamentul prevăzut la art. 12 în prezența candidatului, în scopul secretizării lucrării predate.
Președintele comisiei centrale de examinare transmite în ziua examenului formularul cu subiecte către secretariatul general/ către președinții tuturor comisiilor regionale de examinare convocate, în format electronic securizat sau pe canalul de comunicare electronică pus la dispoziție de către autoritatea competentă.
Membrii comisiei centrale de examinare au obligația păstrării secretului privind răspunsurile corecte până la informarea oficială a secretariatului general privind finalizarea susținerii examenului în toate centrele regionale de examinare.
Președinții comisiilor regionale de examinare, după ce confirmă primirea formularului cu subiecte, cu ajutorul responsabilului centrului de examinare regional multiplică formularul și îl înmânează fiecărui candidat prezent.
Varianta martor de rezolvare este transmisă de către președintele comisiei centrale de examinare secretariatului general după ce acesta anunță oficial încheierea examenului de atestare tehnico- profesională.
Varianta martor de rezolvare se publică pe pagina de internet a autorității competente prin grija secretariatului general după închiderea oficială a examenului de atestare tehnico-profesională.
Corectarea lucrărilor se face cu respectarea caracterului confidențial al acestora.
Corespondența între lucrările secretizate și corectate și numele candidaților se face de către responsabilul centrului de examinare regional, cu sprijinul președintelui comisiei regionale de examinare după ce toate lucrările secretizate, codificate și corectate sunt copiate electronic și transmise către secretariatul general, iar aceste activități se consemnează în cuprinsul procesului-verbal care se încheie după susținerea examenului.
Rezultatele examenului se publică pe pagina de internet a autorității competente, în termen de cel mult 3 zile de la data susținerii acesteia, prin grija secretariatului general.
În textul anunțului publicat pe pagina de internet a autorităţii competente privind rezultatele obținute, se vor menționa, în mod obligatoriu, informații privind termenul de depunere a contestațiilor și adresele de corespondență la care pot fi transmise.
Contestația poate privi:
marcarea și cuantificarea răspunsurilor corecte;
formularea subiectelor, caz în care candidatul își va argumenta punctul de vedere.
Contestațiile pot fi transmise electronic, pe adresa de corespondență indicată în textul anunțului de publicare a rezultatelor sau pot fi depuse la registratura generală a autorității competente. Orice contestaţie se înregistrează în registratura generală a autorității competente, indiferent de forma înaintată.
Candidații care nu depun contestație în termenul prevăzut la alin. (1) sunt decăzuți din dreptul de a formula contestații.
Membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor analizează și notează fiecare lucrare pentru care a fost înregistrată o contestație, indiferent de centrul de examinare regional în care a susținut candidatul contestatar examenul de atestare tehnico-profesională.
Secretariatul general, în baza corespondenței prevăzute la art.27 alin. (3) transmite către comisia de soluționare a contestațiilor exclusiv lucrările contestate conform prevederilor art. 29 alin. (2) lit.a).
Dacă în urma analizării contestațiilor comisia de soluționare a contestațiilor constată că există răspunsuri marcate greșit în cuprinsul variantei martor de rezolvare aceasta poate suferi modificări. Modificarea variantei martor de rezolvare duce la recorectarea, de către membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, a tuturor lucrărilor predate cu ocazia susținerii respectivului examen de atestare tehnico- profesională.
În urma contestării subiectelor, conform prevederilor art.29 alin. (2) lit. b) secretariatul general convoacă membrii comisiei centrale de examinare. Dacă în urma analizei asupra punctului de vedere emis de către candidat membrii comisiei centrale apreciază că există subiecte care prezintă vicii de formulare, acestea sunt anulate. Anularea întrebărilor duce la anularea punctelor acordate pentru subiectele respective pentru toți candidații și reconsiderarea punctajului final, prin scăderea acestora, atât din maximul cât și din minimul prevăzute la art. 26 alin. (4),.
Recorectarea lucrărilor în condițiile prevăzute la alin. (4) revine membrilor comisiei centrale de examinare.
dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că punctajul a fost acordat potrivit baremului și în acord cu varianta martor de rezolvare;
dacă în urma analizării contestației comisia centrală de examinare constată că motivația candidatului nu este susținută și nu există vicii de formulare în cuprinsul subiectelor.
dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că punctajul nu a fost acordat potrivit variantei martor de rezolvare, caz în care pentru lucrarea candidatului punctajul final va fi stabilit de către comisia de soluționare a contestațiilor;
dacă în urma analizării contestației comisia de soluționare a contestațiilor constată că sunt aplicabile prevederile art.30 alin. (4), caz în care toate lucrărilor candidaților participanți la examen vor fi recorectate de către comisia de soluționare a contestațiilor în acord cu noua formă a variantei martor de rezolvare;
dacă în urma analizării contestației comisia centrală de examinare constată că motivația candidatului este susținută și există vicii de formulare în cuprinsul subiectelor, caz în care devin aplicabile prevederile art.30 alin. (5) pentru toate lucrările candidaților participanți la examen care vor fi recorectate de către comisia centrală de examinare în acord cu noua formă a variantei martor de rezolvare.
(2) În condițiile în care, în urma admiterii contestațiilor pentru examenul de atestare tehnico- profesională, candidații obțin punctajul minim prevăzut la art.26 alin. (4) sau după caz la art. 30 alin. (5),aceștia sunt declarați admiși.
Certificatul de atestare tehnico-profesională, aprobat de către conducătorul autorităţii competente, ştampilat, cu timbrul sec şi sigiliul de securizare aplicate, însoţit de legitimaţia aferentă şi de adeverinţa privind formatul ştampilei, se eliberează de către compartimentul de specialitate în termen de până la 30
de zile de la data afișării rezultatelor finale ale examenului de atestare tehnico-profesională, în baza proceselor-verbale încheiate în urma susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională.
Documentele de atestare tehnico-profesională, certificatul de atestare tehnico-profesională și legitimația aferentă, pot fi ridicate de titular sub semnătură, sau de către reprezentantul acestuia în baza unei împuterniciri speciale autentificate la notariat/ împuternicire avocațială în copie certificată conform cu originalul, în care se menționează în mod expres faptul că împuternicitul poate ridica documentele de la autoritatea competentă.
În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, aceasta se depune în original, fiind însoțită de traducerea legalizată. Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autoritățile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepția celor întocmite în statele care au încheiat cu România convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare. Se acceptă împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din diverse state. Împuternicirile efectuate sub semnătura ambasadorului/ consulului nu trebuie traduse sau apostilate/supralegalizate.
Titularul semnează pentru primire în toate locurile prevăzute cu semnătura titularului.
Împuternicitul semnează pentru primire, în clar, în registrul unic de eliberări şi pe cotorul/matca certificatului eliberat, dar nu şi pe certificatul de atestare tehnico-profesională și legitimația, eliberate în original. În registrul unic de eliberări se trec numele, prenumele şi calitatea de împuternicit a persoanei, precum şi datele de identitate ale acesteia.
Candidații declarați admiși în urma examenului au obligaţia de a-și procura ştampila de verificator de proiecte/expert tehnic, în conformitate cu modelul pus la dispoziţie de autoritatea competentă, pentru domeniul/subdomeniul/domeniile/ subdomeniile de atestare tehnico-profesională în care au fost atestați. Modelul- cadru al ştampilei este prevăzut în anexa nr. 3.
Eliberarea certificatului de atestare tehnico-profesională şi a legitimaţiei se înscriu în registrul unic de eliberări, gestionat de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente.
Pentru actualizarea bazei de date gestionate de autoritatea competentă, persoanele fizice atestate au obligaţia să informeze în scris asupra oricărei modificări a datelor personale înscrise în cererea pentru atestare tehnico-profesională.
Valabilitatea legitimaţiei este de 5 ani de la data emiterii acesteia, iar dreptul de practică se prelungește în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale actualei proceduri.
Evidenţa verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici se consemnează în registrele electronice de evidenţă a specialiștilor atestați tehnico-profesional, gestionate de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente.
Numele, prenumele, adresele de corespondență electronică, seriile și numerele certificatelor de atestare tehnico-profesionale sunt informaţii publice şi pot fi consultate pe pagina de internet a autorităţii competente.
În aplicarea prevederilor alin. (11), la data atestării, autoritatea competentă notifică specialiștii atestați cu privire la prevederile Regulamentului 2016/676/UE al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Certificatul de atestare tehnico-profesională, legitimaţia și ştampila, sunt nominale şi netransmisibile.
Verificatorul de proiecte/expertul tehnic deţine un singur certificat de atestare, o singură legitimaţie, o singură ştampilă pentru un domeniu sau pentru toate domeniile/subdomeniile de atestare tehnico- profesională, după caz, pentru care a fost declarat admis și atestat tehnico-profesional în urma promovării unui examen de atestare tehnico-profesională.
(2) Modelul legitimației prin care se confirmă dreptul de practică este prevăzut în anexa nr.4.
La cererea de prelungire a dreptului de practică, verificatorul de proiecte/expertul tehnic anexează următoarele documente:
legitimaţia, în original;
actul de identitate/pașaportul în copie;
certificatul de atestare tehnico-profesională, în copie;
registrul verificatorului de proiecte/expertului tehnic completat la zi conform prevederilor legale în vigoare, în copie, pe hârtie și pe suport electronic, în format editabil, fișiere de tip .doc/.xls, sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere că, în perioada de valabilitate a legitimaţiei, nu a desfăşurat activitate ca verificator de proiecte/expert tehnic- conform modelului prezentat în anexa nr.6 la prezenta procedură;
adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei, eliberată cu cel mult 6 luni anterior depunerii dosarului, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii, prin care se confirmă capacitatea de exercitare a profesiei;
documente din care să rezulte efectuarea unui curs de pregătire profesională continuă în domeniul/subdomeniul sau specialitatea pentru care este atestat, organizat de către o instituţie/organizație acreditată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS, sau care să certifice predarea de cursuri, în calitate de cadru didactic universitar, în
domeniul/subdomeniul sau specialitatea pentru care se solicită prelungirea atestării, în conformitate cu prevederile art.9 lit.o) din Legea nr. 10/1955, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
certificat de cazier judiciar, în termenul de valabilitate la data înregistrării cererii, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea vreunei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 35 din Legea nr.10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
alte acte necesare dacă au intervenit evenimente care au condus la schimbarea datelor personale avute la momentul eliberării legitimației, după caz, depuse în copie: certificat de căsătorie, hotărârea judecătorească de admitere a divorțului și schimbare a numelui, dispoziția prin care s-a admis schimbarea pe cale administrativă a numelui şi altele asemenea.
În vederea confimării și prelungirii valabilității dreptului de practică compartimentul de specialitate al autorităţii competente analizează cererea şi verifică documentele prevăzute la alin. (2).
Dacă este cazul, în termen de maxim 10 zile de la data primirii documentelor, compartimentul de specialitate solicită clarificări cu privire la documentele prevăzute la alin. (2), în scris sau prin poștă electronică.
În situația în care dosarul verificatorului de proiecte/expertului tehnic este complet, în termen de maximum 30 zile de la data înregistrării cererii, se elibereaza legitimaţia care confimă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate.
În situația în care au fost depuse documentele menționate la alin. (2) lit. h, și după verificarea tuturor documentelor prevăzute la alin. (2), se constată că acestea sunt corecte și complete, autoritatea competentă emite noua legitimație cu noile date personale.
Cererea de prelungire a dreptului de practică, o copie a legitimaţiei şi documentele prevăzute la alin.
(2) se arhivează de către compartimentul de specialitate al autorităţii competente.
Legitimaţia care confimă dreptul de practică și îl prelungește, cu indicarea perioadei de valabilitate poate fi ridicată de la sediul autorității competente, în funcție de opțiunea titularului înscrisă în cuprinsul cererii prevăzute la alin. (1):
de către titularul legitimației;
de către o persoană împuternicită de către titularul legitimației prin împuternicire scrisă din partea titularului legitimației;
de către un operator de servicii poștale de curierat împuternicit de titularul legitimației, cu mențiunea suportării tarifelor de expediție de către titular.
dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile alin.(3) al art.37 din Legea nr. 10/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- I.S.C., transmise și înregistrate la autoritatea competentă, aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 36 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare se consemnează în registrele publice de evidenţă a specialiștilor atestați tehnico-profesional, gestionate de către compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii competente, sunt publice şi pot fi consultate pe pagina de internet a autorităţii competente.
(2) Candidatul menționat alin. (1) participă la următoarea sesiune de atestare tehnico-profesională dacă actualizează documentele din dosarul solicitantului conform prevederilor în vigoare la data începerii sesiunii de examinare.
o cerere motivată;
copia actului de identitate/ pașaportului;
dovada şi copia publicării anunţului privind pierderea/deteriorarea certificatului de atestare tehnico-profesională şi/sau a legitimaţiei într-un ziar național.
(2) Duplicatul se eliberează de către compartimentul de specialitate al autorităţii competente în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
(3) Mențiunea privind eliberarea fiecărui duplicat al unui certificat de atestare tehnico -profesională se regăsesc pe pagina de internet a autorității competente.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se referă la: datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică, numărul de telefon, domeniul/domeniile/subdomentiile, nivelurile, după caz, în care este atestat un verificator de proiecte/ expert tehnic, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare tehnico-profesională şi ale legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare tehnico- profesională, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, sancțiunile aplicate, după caz.
(2) În baza corespondenței menționate la alin. (1) verificatorii de proiecte/experții tehnici au dreptul de a-și exercita dreptul de practică și în domeniile și subdomeniile de atestare tehnico-profesională prevăzute de prezenta procedură.
Termenele stabilite pe ore se calculează începând de la ora afișării.
Termenul care începe într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se consideră că începe în prima zi de lucru următoare.
Termenul care se sfârșește într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Verificatorul de proiecte:
răspunde în mod solidar cu proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor proiectului pe care îl verifică;
răspunde pentru realitatea, corectitudinea și completitudinea datelor și informațiilor înscrise în documentele asumate în condițiile de formă legale.
Expertul tehnic:
răspunde pentru soluțiile date în calitate de expert tehnic;
c) răspunde pentru corectitudinea și completitudinea soluțiilor, datelor și informațiilor înscrise în raportul de expertiză întocmit și asumat în condițiile de formă legale.
la procedură
pentru susținerea examenului de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte/ experților tehnici
-model pentru solicitanți cetățeni români/cetățeni
ai altui stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European –
Subsemnatul(a), ………………………………………….., născut(ă) la data de (ziua/luna/anul)
….../……/……, CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, posesor al/ posesoare a documentului de identitate BI/CI cu seria
………., nr. ………., eliberat la data de …….…………….., cu valabilitate până la data de ,
domiciliat(ă) în județul/sectorul ……………………………, localitatea ……………………………, str.
……………………………….., nr. ……., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. , solicit înscrierea la examenul de
atestare tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții organizat pentru (solicitantul va bifa rubricile aferente domeniului/domeniilor/subdomeniilor de atestare tehnico-profesională solicitate, conform art.3 din Procedură și aferente profesiei reglementate pentru care solicită atestarea):
Examenul de atestare tehnico-profesională | Examenul de atestare tehnico-profesională | |||||
Domeniul/ domeniile/ subdomeniile de atestare tehnico-profesională | Profesia reglementată* (✔) | Domeniul/ domeniile/ subdomeniile de atestare tehnico-profesională | Profesia reglementată* (✔) | |||
expert tehnic | verificator de proiecte | expert tehnic | verificator de proiecte | |||
Nivelul I | Nivelul II | |||||
A1 | Af | |||||
A2 | Ag | |||||
B1, D1, E și F | A4.1, B2.1 și D2.1 | |||||
Is | A4.2, B2.2 și D2.2 | |||||
It | A4.3, B2.3 și D2.3 | |||||
Ig | A5, B3 și D3 | |||||
Ie | A6, B4 și D4 | |||||
A7, B5 și D5 | ||||||
A9, B7 și D7 | ||||||
Saac | ||||||
Cc | ||||||
Ci |
*Pentru fiecare examen de atestare tehnico-profesională, solicitantul poate opta, în cadrul unei sesiuni, doar pentru susținerea într-una dintre cele două profesii reglementate: verificator de proiecte sau expert tehnic.
Având în vedere prevederile art.11 alin. (4) din Procedură, opțiunile privind centrul regional de examinare pentru susținerea examenului/examenelor de atestare tehnico-profesională sunt următoarele:
(solicitantul va completa mai multe opțiuni: Municipiul București, Municipiul Brașov, Municipiul Cluj, Municipiul Constanța, Municipiul Iași sau Municipiul Timișoara, prioritizarea acestora revenindu-i în totalitate).
În completarea prezentei cereri de susținere a examenului de atestare tehnico-profesională, depun următoarele înscrisuri, prevăzute la art.5 alin. (1) din Procedură:
Secțiune solicitant | Secțiune autoritatea competentă | ||
Nr. crt. | Înscrisuri | Condiții de formă prevăzute de Procedură | Se completează cu Prezent(✔)/ Absent (✘)/ nu este cazul |
1. | Actul de identitate/pașaportul | copie | |
2. | Certificatul de competență lingvistic/ orice alt mijloc de probă concludent care probează cunoașterea limbii române | copie | |
3. | Certificatul de naştere sau certificatul de căsătorie, în cazul schimbării numelui | copie | |
4. | Diploma de inginer/inginer diplomat/arhitect/de licență și suplimentul de diplomă | copie | |
5. | Diploma de master și suplimentul de diplomă | copie | |
6. | Înscrisuri completate/eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate, care să ateste vechimea în profesie/specialitate (carnet de muncă, extras revisal, adeverință, etc.) | copie | |
7. | Declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, privind conformitatea și corectitudinea datelor din cuprinsul înscrisului din care rezultă vechimea/experiența profesională pentru persoanele fizice autorizate | original | |
8. | Recomandări de la investitori/proprietari/administratori | copie | |
9. | Curriculum vitae- modelul comun european, conform Hotărârii Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun de curriculum vitae, actualizat la data depunerii | original | |
10. | Lista proiectelor/ lucrărilor științifice/brevetelor la a căror elaborare/ realizare/ verificare în sistemul de control al calității în construcții solicitantul a participat | original | |
11. | Certificat de cazier judiciar | original | |
12. | Adeverinţă medicală | original | |
13. | Adeverință eliberată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, după caz | original | |
14. | Documentul de autorizare emis de către Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă, după caz | copie | |
15. | Documentul de autorizare emis de către ANRE, după caz | copie | |
16. | 2 fotografii color, format 5/4 și 1 fotografie color, format 2/3. | original |
Sub sancţiunea Codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că actele de studii și toate documentele depuse în copie sunt în conforme cu documentele originale.
Adresă de corespondență (pentru registrele publice): localitatea… ,
județul/sectorul……………………, e-mail………………………………..., telefon…………………….............
Am luat cunoștință că datele privind verificatorii de proiecte/experții tehnici sunt informații de interes public și sunt de acord ca Ministerul Dezvoltării , Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate competentă în domeniul atestării tehnico-profesionale a specialiştilor care desfășoară activitate în construcţii, verificatori de proiecte și experți tehnici, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal și să publice în registrele de evidență datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică,
numărul de telefon, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare şi a legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, după caz**.
** Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare către MDLPA, prin e-mail către birou.atestari@mlpda.ro sau printr-o cerere înregistrată Registratura Generală a Ministerului. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR care poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului la adresa https://www.mlpda.ro/pages/atestaritehnicoprofesionale. În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către MDLPA în general, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: date.personale@mdlpa.ro.
Anexa nr. 2
la procedură
Model certificat de atestare tehnico- profesională pentru verificator de proiecte/ expert tehnic
Anexa nr. 3
la procedură
Anexa nr. 4
la procedură
- pentru confirmarea și prelungirea dreptului de practică al verificatorilor de proiecte/ experților tehnici -
Subsemnatul(a), ………………………………………….., născut(ă) la data de (ziua/luna/anul) /……/……,
CNP………………… |, posesor al/ posesoare a documentului de identitate BI/CI cu seria ………., nr. ,
eliberat la data de …….…………….., cu valabilitate până la data de …………….., domiciliat(ă) în județul/sectorul ……………………………, localitatea ……………………, str. ,
nr. ……., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ......, solicit prelungirea valabilității legitimației de verificator de proiecte□/ expert tehnic □, aferentă Certificatului de atestare tehnico- profesională (Seria și Numărul).............................. .
În completarea prezentei cereri de prelungire a dreptului de practică, depun următoarele înscrisuri, prevăzute la art.39 alin. (2) din Procedură:
Secțiune specialist atestat tehnico-profesional | Secțiune autoritatea competentă | ||
Nr. crt. | Înscrisuri | Condiții de formă prevăzute de Procedură | Se completează cu Prezent(✔)/ Absent (✘)/ nu este cazul |
1. | Legitimația | original | |
2. | Actul de identitate/pașaportul | copie | |
3. | Certificatul de atestare tehnico-profesională | copie | |
4. | Registrul verificatorului de proiecte/expertului tehnic completat la zi conform prevederilor legale în vigoare, în copie, pe hârtie și pe suport electronic, conform modelului prezentat în Anexa nr. 5 la prezenta procedură | copie | |
5. | Declaraţie pe propria răspundere privind neexercitarea dreptului de practică în perioada de valabilitate a legitimaţiei, dacă este cazul | original | |
6. | Adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare necesară exercitării profesiei | original | |
7. | Dovada pregătirii profesionale continue începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art.9 lit. o) din Legea nr. 10/1955, republicată, cu modificările și completările ulterioare | copie | |
8. | Certificat de cazier judiciar | original | |
9. | Documente privind schimbarea datelor personale avute la momentul eliberării legitimației, dacă este cazul | copie | |
10. | 1 fotografie color, format 2/3 | original |
Adresă de corespondență (pentru registrele publice): localitatea… ,
județul/sectorul……………………, e-mail………………………………..., telefon…………………….....
Sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că nu am pierdut dreptul de practică prin act administrativ sau ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive.
În cazul aprobării prezentei cereri, legitimația va fi ridicată, conform prevederilor art.39 alin. (8) din Procedură, de la sediul autorității competente de către (se va bifa căsuța aferentă și se vor completa, după caz, informațiile solicitate):
Titular: | |||
Persoana împuternicită: | Numele și prenumele persoanei împuternicite | Seria și numărul cărții de identitate a persoanei împuternicite | |
Operatorul de servicii poștale de curierat (cu plata la destinație): | Denumirea operatorului de servicii poștale de curierat împuternicit | Datele de contact ale operatorului de servicii poștale de curierat împuternicit |
Am luat cunoștință că datele privind verificatorii de proiecte/experții tehnici sunt informații de interes public și sunt de acord ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate competentă în domeniul atestării tehnico-profesionale a specialiştilor cu activitate în construcţii, verificatori de proiecte și experți tehnici, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal și să publice în registrele de evidență datele de identificare şi de contact - numele şi prenumele, adresa de corespondenţă electronică, numărul de telefon, seria şi numărul fiecărui certificat de atestare şi a legitimaţiei, data emiterii documentelor de atestare, data la care expiră valabilitatea dreptului de practică, observaţii privind dreptul de practică, după caz*.
Declar că am luat la cunoștință obligațiile ce îmi revin potrivit prevederilor legale și înțeleg să le respect întocmai.
* Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare către MDLPA, prin e-mail către birou.atestari@mlpda.ro sau printr-o cerere înregistrată Registratura Generală a Ministerului. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR care poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului la adresa https://www.mlpda.ro/pages/atestaritehnicoprofesionale. În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către MDLPA în general, vă rugăm să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: date.personale@mdlpa.ro.
36
la procedură
Nr. crt. | Data verificare | Nr. și data proiect | Agentul economic în cadrul cărei funcționează colectivul de proiectare | Proiectul verificat titlul proiectului | Faza de proiectare | Investitor/ Proprietar/ Administrator | Adresa completă a construcției pentru care s-a verificat proiectul | ||||||
... | Județul | UAT | Strada | Nr. | Bl. | Scara | Ap. | ||||||
... | |||||||||||||
... |
Nr. crt. | Nr. expertiză tehnică | Dată expertiză tehnică | Denumirea expertizei tehnice | Investitor/ Proprietar/ Administrator | Adresa construcției/proiectului pentru care s-a realizat expertiza tehnică | ||||||
... | Județul | UAT | Strada | Nr. | Bl. | Scara | Apartamentul | ||||
... | |||||||||||
... |
37
la Procedură
Domenii de atestare prevăzute de Regulamentul de atestare tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin HG nr.731/1991 | Domenii de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestare tehnico- profesională a specialiștilor cu activitate în construcții aprobat prin Ordinul MLPAT nr.77/N/1996 | Domenii de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestarea tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin Ordinul MLPTL nr.777/2003, cu modificările și completările ulterioare | Domenii de atestare prevăzute de Procedura privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții aprobată prin Ordinul MDRAP nr.2264/2018 | Domenii de atestare tehnico- profesională din prezenta procedură |
A1- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structura de rezistenţă din beton, beton armat şi zidărie | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestarei | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz, după caz |
A2- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, | A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii |
inclusiv la cele seismice, pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structuri de rezistenţă din metal | industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A3- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structuri de rezistenţă din lemn | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz | |
A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii |
38
A.8 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii energetice | industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz | |
A.10 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, la | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii |
39
construcţii pentru telecomunicaţii | industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A.11 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii edilitare şi de gospodărie comunală | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz | |
A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii |
40
A. 12 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii miniere | industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite Nivelul I sau Nivelul II, după caz | |
B.1 - siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
B.6 - siguranţa în exploatare pentru construcţii energetice | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
41
B.8 - siguranţa în exploatare la construcţii pentru telecomunicaţii | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
B.10 - siguranţa în exploatare pentru construcţii miniere | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
C - siguranţa la foc pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C - siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile | C - Securitate la incendiu în construcţii pentru toate domeniile | C - securitate la incendiu pentru construcții în toate domeniile, respectiv pentru instalații în toate specialitățile | Cc- securitate la incendiu pentru construcții |
D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile ii conform înscrisurilor din documentele de atestare | D - igienă, sănătate și mediu înconjurător pentru toate domeniile | D1- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
E - izolaţia termică, hidrofugă şi economie de energie, pentru toate domeniile | E- Izolație termică, hidrofugă și economia de energie în construcții pentru toate domeniile | E - Economie de energie şi izolare termică în construcţii pentru toate domeniileiii | E - economie de energie prin izolare termică corespunzătoare construcțiilor și instalațiilor din construcții pentru toate domeniile | E – economie de energie si izolare termică pentru clădiri Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
F - protecţia împotriva zgomotului pentru toate domeniile | F - Protecţie împotriva zgomotului în construcţii pentru toate domeniile | F - Protecţie împotriva zgomotului pentru pentru clădiri |
42
F- protecția împotriva zgomotului în construcții | F - protecție împotriva zgomotului în construcții pentru toate domeniile | Nivelul I sau Nivelul II, după caz | ||
- | Af- Rezistența și stabilitatea terenului de fundare a construcțiilor și a masivelor de pământ | Af - Rezistenţa mecanică şi stabilitatea terenului de fundare a construcţiilor şi a masivelor de pământ | Af - rezistența mecanică și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate | Af - rezistența mecanică și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate |
- | - | - | -iv | Ag- Rezistență mecanică și stabilitate pentru masivele de pământ și terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții prin investigații geotehnice |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie D- sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier: – tunele; B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4.1 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe) și piste aeroportuare B2.1 Siguranţa în exploatare pentru drumuri (inclusiv podețe) și suprafețe de mișcare aeroportuare D2.1 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru drumuri, podețe și piste aeroportuare |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier: – podețe, poduri, viaducte; | A4.2 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru poduri rutiere și de cale ferată B2.2 siguranţa în exploatare pentru poduri rutiere și de cale |
podețe, poduri, viaducte;
piste de aviație, conform înscrisurilor din documentele de atestare
43
poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele | B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | – tunele; – piste de aviație, conform înscrisurilor din documentele de atestare B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - conform înscrisurilor din documentele de atestare | ferată D2.2 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru poduri rutiere și de cale ferată |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier: – tunele; B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4.3 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru tuneluri B2.2 siguranţa în exploatare pentru poduri rutiere și de cale ferată D2.3 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru tuneluri |
A.5 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii de căi ferate B.3 - siguranţa în exploatare pentru construcţii de căi ferate D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din | A5- Rezistență și stabilitate pentru construcții de căi ferate B3- Siguranță în exploatare pentru construcții de căi ferate D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A5- Rezistență mecanică și stabilitate pentru constrcții de căi ferate B3 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii de căi ferate D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | ●v | A5 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transporturi urbane pentru tramvai și pentru metrou B3 - siguranţa în exploatare pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transport |
podețe, poduri, viaducte;
piste de aviație, conform înscrisurilor din documentele de atestare
44
documentele de atestare | urbane pentru tramvai și pentru metrou D3- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou | |||
A.6 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii de porturi şi platforme marine B.4 - siguranţa în exploatare pentru construcţii de porturi şi platforme marine D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A6- rezistență și stabilitate pentru construcții de porturi și platforme marine B.4 - siguranţa în exploatare pentru construcții de porturi și platforme marine D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentelede atestare | A6- rezistență mecanică și stabilitate construcţii de porturi şi platforme marine B4 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii de porturi şi platforme marine D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | ● | A6 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții portuare platforme portuare și marine fixe B4 - siguranţa în exploatare pentru construcții de porturi şi platforme portuare și marine fixe D4- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de porturi și platforme portuare și marine fixe |
A.7 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice B.5- siguranţa în exploatare pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice D- sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A7- rezistență și stabilitate pentru construcții și amenajări hidrotehnice B.5 - siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A7- rezistență mecanică și stabilitate construcţii și amenajări hidrotehnice B5 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii construcţii și amenajări hidrotehnice D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A7 – Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice B5 - Siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice D5- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice | |
A.9 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, | A.9- rezistență și stabilitate pentru construcții și amenajări funciare | A9- rezistență mecanică și stabilitate construcţii și amenajări funciare | ● | A9 - Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții și amenajări |
45
inclusiv la cele seismice, pentru construcţii şi amenajări funciare B.9- siguranţa în exploatare pentru construcţii şi amenajări funciare D- sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B.7 - siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări funciare D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului conform înscrisurilor din documentele de atestare | B7 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii construcţii și amenajări funciare D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | de îmbunătățiri funciare B7- Siguranța și accesibilitatea în exploatere pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare D7- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice | |
B.9 - siguranţa în exploatare pentru construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - Siguranţa în exploatare la construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - Siguranţa în exploatare la construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală/ B11 - siguranța în exploatare pentru: – rețele termice | Saacvi- sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare |
- | Is- instalații sanitare | Is - Instalaţii sanitare, care cuprind: | - | Isvii- Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
sisteme exterioare de alimentare cu apă și stingere a incendiilor;
sisteme de canalizare;
instalaţii sanitare interioare;
instalaţii exterioare de alimentare cu apă;
instalaţii exterioare de canalizare;
instalaţii de stingere a
46
incendiilor | ||||
- | It- instalații termice | It - Instalaţii termice, care cuprind: - instalaţii de climatizare şi frig; - instalaţii de prevenire a incendiilor | - | It viii- instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
- | Ig- Instalații de gaze naturale | Ig - Instalaţii de gaze, care cuprind: naturale cu conducte din mase plastice | Ig - instalații de utilizare gaze, indiferent de regimul de presiune, care cuprind: – instalații de biogaz/biometan, gaz natural comprimat - GNC | Igix- Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și a instalații de gaze petroliere lichefiate Nivelul I sau Nivelul II, după caz |
Ie- Instalații electrice | Ie - Instalaţii electrice, care cuprind: - instalaţii de protecţie la descărcări atmosferice; - instalaţii de telecomunicaţii şi de transmitere a informaţiilor. | ● | Iex - Instalaţii electrice aferente construcţiilor Nivelul I sau Nivelul II, după caz | |
- | - | - | I_int - instalații aferente clădirilor, care cuprind: – instalații de apă și canalizare; – instalații de stingere a incendiilor; | - |
instalaţii de încălzire;
instalaţii de ventilare;
instalaţii interioare de gaze naturale;
instalaţii exterioare de gaze naturale;
instalaţii de gaze lichefiate;
instalaţii exterioare de gaze
instalații de gaze naturale;
instalații de gaz petrolier lichefiat - GPL;
instalaţii electrice, inclusiv pentru curenţi slabi;
instalaţii de automatizare şi semnalizare pentru instalaţii sanitare, termice şi de gaze;
instalaţii de avertizare şi de prevenire a incendiilor;
47
– instalații de încălzire, ventilare, climatizare, condiționare a aerului | ||||
- | - | - | Se - sisteme exterioare: – sisteme de canalizare; – sisteme de alimentare cu apă și stingere a incendiilor; – rețele termice | - |
- | - | - | B11 - siguranța în exploatare pentru: sisteme exterioare de alimentare cu apă și stingere a incendiilor; sisteme de canalizare; rețele termice | - |
C - siguranţa la foc pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (ansamblu)/ C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (instalații) conform înscrisurilor din documentele de atestare | C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (ansamblu)/ C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (instalații) conform înscrisurilor din documentele de atestare | C - securitate la incendiu pentru construcții în toate domeniile, respectiv pentru instalații în toate specialitățile conform înscrisurilor din documentele de atestare | Ci – securitate la incendiu pentru instalații |
48
Categoria | Clasele de importanță conform | Domenii de construcții/specialități de instalații/activități | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de Regulamentul de | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de | Simbolurile domeniilor de atestare |
CR 0- 2012, dacă este cazul | specifice | atestare tehnico- profesională a specialiştilor cu | Îndrumătorul pentru atestare tehnico- | Îndrumătorul pentru atestarea tehnico- | Procedura privind atestarea | tehnico- profesională din prezenta | |
activitate în | profesională a | profesională a | verificatorilor | procedură |
construcţii aprobat prin HG nr.731/1991 | specialiștilor cu activitate în construcții aprobat prin Ordinul MLPAT nr.77/N/1996 | specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin Ordinul MLPTL nr.777/2003, cu modificările și completările ulterioare | de proiecte și a experților tehnici în construcții aprobată prin Ordinul MDRAP nr.2264/2018 | ||||
Construcții, cu instalațiile aferente, destinate adăpostirii activităților umane | Construcții și instalațiile aferente acestora pentru care neîndeplinirea condițiilor de performanță are impact major asupra activității socio- economice la nivelul comunității, construcții și instalații aferente acestora încadrate în clasele de importanță I și II | Construcţii civile, industriale, agricole Construcții energetice Construcții pentru telecomunicații Construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală Construcții miniere | A1, A2 , A3, după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1, Nivelul I sau A2, Nivelul I după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” |
B1, B6, B8, B10 după caz, pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1, Nivelul I pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | |||
C pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | |||
D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D1, Nivelul I pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” |
49
E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E , Nivelul I pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | |||
F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F, Nivelul I pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | |||
Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is, Nivelul I pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |||
Instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare | - | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It, Nivelul I pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Instalaţii electrice aferente construcţiilor | - | Ie pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Ie pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | Ie, Nivelul I pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
50
Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | Ig, Nivelul I pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |||
Toate specialitățile de instalații aferente construcțiilor | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | ||
Construcții și instalațiile aferente acestora pentru care neîndeplinirea condițiilor de performanță prevăzute de lege are impact redus asupra activității socio- economice la nivelul comunității, construcții și instalații aferente acestora încadrate în clasele de importanță III și IV | Construcţii civile, industriale, agricole Construcții energetice Construcții pentru telecomunicații Construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală Construcții miniere | A1, A2 , A3, după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1, Nivelul I sau Nivelul II sau A2, Nivelul I sau Nivelul II după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | |
B1, B6, B8, B10 după caz, pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1, Nivelul I sau Nivelul II pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | |||
C pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | C, Cc pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Cc „Securitate la incendiu” |
51
D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D1, Nivelul I sau Nivelul II pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | |||
E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E, Nivelul I sau Nivelul II pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | |||
F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F, Nivelul I sau Nivelul II pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | |||
Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is, Nivelul I sau Nivelul II pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |||
Instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare | - | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It, Nivelul I sau Nivelul II pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Instalaţii electrice aferente construcţiilor | - | Ie | Ie | ● | Ie, Nivelul I sau Nivelul II |
52
pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |||||
Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | Ig, Nivelul I sau Nivelul II pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |||
Toate specialitățile de instalații aferente construcțiilor | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | Ci pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu | ||
Structuri geotehnice | Nu este cazul | Masive de pământ și terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții prin investigații geotehnice | - | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af sau Ag pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate |
Masive de pământ, terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții și interacţiunea cu structurile îngropate prin investigații geotehnice și proiectare geotehnică | - | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | ||
Construcții aferente infrastructurii de transport | Nu este cazul | Drumuri, inclusiv podețe | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A4.1, B2.1 și D2.1 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
53
Suprafețe de mișcare aeroportuare | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A4.1, B2.1 și D2.1 Pentru cerințele fundamentale aplicabile | ||
Poduri rutiere și de cale ferată | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4 - Poduri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” și B2 Poduri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare”xi | A4.2, B2.2 și D2.2 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Tuneluri | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4 - Tuneluri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A4.3, B2.3 și D2.3 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A5, B3 și D3 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Construcții portuare platforme portuare și marine fixe | A6, B4, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A6, B4, D pentru toate cerințele | A6, B4, D pentru toate cerințele | ● | A6, B4 și D4 pentru toate cerințele |
54
fundamentale aplicabile | fundamentale aplicabile | fundamentale aplicabile | |||||
Construcţii şi amenajări hidrotehnice | Nu este cazul | Construcții și amenajări hidrotehnice | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A7, B5 și D5 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
Construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare | Nu este cazul | Construcții și amenajări funciare | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A9, B7 și D7 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
Sisteme publice de alimentare cu apă și de canalizare | Nu este cazul | Sisteme de alimentare cu apă și de canalizare | B9 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Saac sau Is, după cazxii |
55
Domenii de atestare prevăzute de Regulamentul de atestare tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin HG nr.731/1991 | Domenii de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestare tehnico- profesională a specialiștilor cu activitate în construcții aprobat prin Ordinul MLPAT nr.77/N/1996 | Domenii de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestarea tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin Ordinul MLPTL nr.777/2003, cu modificările și completările ulterioare | Domenii de atestare prevăzute de Procedura privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții aprobată prin Ordinul MDRAP nr.2264/2018 | Domenii de atestare tehnico- profesională din prezenta procedură |
A1- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structura de | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții |
rezistenţă din beton, beton armat şi zidărie | edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structuri de rezistenţă din metal | A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite |
A3- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice, cu structuri de rezistenţă din lemn | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții |
56
edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite | |
A.8 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii energetice | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite | |
A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții |
57
A.10 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, la construcţii pentru telecomunicaţii | edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite | |
A.11 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii edilitare şi de gospodărie comunală | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții |
58
edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite | |
A. 12 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii miniere | A1- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din beton, beton armat, zidărie, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A1 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn |
A2- rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărire comunală- cu structură din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structura din metal, lemn conform înscrisurilor din documentele de atestare | A2 - rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere; – aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A2- Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite | |
B.1 - siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii |
59
conform înscrisurilor din documentele de atestare | conform înscrisurilor din documentele de atestare | – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | ||
B.6 - siguranţa în exploatare pentru construcţii energetice | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii |
B.8 - siguranţa în exploatare la construcţii pentru telecomunicaţii | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii |
B.10 - siguranţa în exploatare pentru construcţii miniere | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1- siguranță în exploatare pentru construcții civile, industriale, agroozotehnice; energetice; telecomunicații; miniere conform înscrisurilor din documentele de atestare | B1 - siguranța în exploatare pentru construcții: – civile, industriale, agrozootehnice; – energetice; – pentru telecomunicații; – pentru exploatări miniere | B1- siguranţa în exploatare pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii |
C - siguranţa la foc pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C sau Cc- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C sau Cc - securitate la incendiu în construcţii pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C sau Cc - securitate la incendiu pentru construcții în toate domeniile, respectiv pentru instalații în toate specialitățile conform înscrisurilor din documentele de atestare | Cc- securitate la incendiu pentru construcții |
60
D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului, pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | D - igienă, sănătate și mediu înconjurător pentru toate domeniile | D1- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii |
E - izolaţia termică, hidrofugă şi economie de energie, pentru toate domeniile | E- Izolație termică, hidrofugă și economia de energie în construcții pentru toate domeniile | E - Economie de energie şi izolare termică în construcţii pentru toate domeniile | E - economie de energie prin izolare termică corespunzătoare construcțiilor și instalațiilor din construcții pentru toate domeniile | E – economie de energie si izolare termică pentru clădiri |
F - protecţia împotriva zgomotului pentru toate domeniile | F- protecția împotriva zgomotului în construcții | F - Protecţie împotriva zgomotului în construcţii pentru toate domeniile | F - protecție împotriva zgomotului în construcții pentru toate domeniile | F - Protecţie împotriva zgomotului pentru pentru clădiri |
- | Af- Rezistența și stabilitatea terenului de fundare a construcțiilor și a masivelor de pământ | Af - Rezistenţa mecanică şi stabilitatea terenului de fundare a construcţiilor şi a masivelor de pământ | Af - rezistența mecanică și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate | Af - rezistența mecanică și stabilitatea masivelor de pământ, a terenului de fundare și a interacțiunii cu structurile îngropate |
- | - | - | - | Ag- Rezistență mecanică și stabilitate pentru masivele de pământ și terenul de fundare al tuturor tipurilor de construcții prin investigații geotehnice |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier:
| A4.1 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru drumuri (inclusiv podețe) și piste aeroportuare B2.1 Siguranţa în exploatare pentru drumuri (inclusiv podețe) și suprafețe de mișcare aeroportuare |
61
D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului conform înscrisurilor din documentele de atestare | refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele | pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - conform înscrisurilor din documentele de atestare | D2.1 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru drumuri, podețe și piste aeroportuare |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier:
B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4.2 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru poduri rutiere și de cale ferată B2.2 siguranţa în exploatare pentru poduri rutiere și de cale ferată D2.2 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru poduri rutiere și de cale ferată |
A.4 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie B.2 - siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, poduri, tunele şi piste de aviaţie D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4- Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele B2- Siguranța în exploatere pentru construcții rutiere, drumuri, piste de aviație; poduri; tunele D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele | A4 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; B2 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii rutiere, drumuri, piste de aviaţie; poduri; tunele; D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A4 - rezistență mecanică și stabilitate pentru infrastructura transportului rutier:
B2 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente transportului rutier - | A4.3 Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru tuneluri B2.2 siguranţa în exploatare pentru poduri rutiere și de cale ferată D2.3 - Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru tuneluri |
62
conform înscrisurilor din documentele de atestare | ||||
A.5 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii de căi ferate B.3 - siguranţa în exploatare pentru construcţii de căi ferate D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A5- Rezistență și stabilitate pentru construcții de căi ferate B3- Siguranță în exploatare pentru construcții de căi ferate D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A5- Rezistență mecanică și stabilitate pentru constrcții de căi ferate B3 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii de căi ferate D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | ● | A5 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transporturi urbane pentru tramvai și pentru metrou B3 - siguranţa în exploatare pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, construcții de sisteme de cale de transport urbane pentru tramvai și pentru metrou D3- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou |
A.6 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii de porturi şi platforme marine B.4 - siguranţa în exploatare pentru construcţii de porturi şi platforme marine D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A6- rezistență și stabilitate pentru construcții de porturi și platforme marine B.4 - siguranţa în exploatare pentru construcții de porturi și platforme marine D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentelede atestare | A6- rezistență mecanică și stabilitate construcţii de porturi şi platforme marine B4 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii de porturi şi platforme marine D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | ● | A6 - Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcții portuare platforme portuare și marine fixe B4 - siguranţa în exploatare pentru construcții de porturi şi platforme portuare și marine fixe D4- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții de porturi și platforme portuare și marine fixe |
A.7 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, | A7- rezistență și stabilitate pentru construcții și amenajări | A7- rezistență mecanică și stabilitate construcţii și | A7 – Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii şi |
63
inclusiv la cele seismice, pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice B.5- siguranţa în exploatare pentru construcţii şi amenajări hidrotehnice D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | hidrotehnice B.5 - siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | amenajări hidrotehnice B5 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii construcţii și amenajări hidrotehnice D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | amenajări hidrotehnice B5 - Siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări hidrotehnice D5- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice | |
A.9 - rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcţii şi amenajări funciare B.9- siguranţa în exploatare pentru construcţii şi amenajări funciare D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | A.9- rezistență și stabilitate pentru construcții și amenajări funciare B.7 - siguranţa în exploatare pentru construcții și amenajări funciare D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului conform înscrisurilor din documentele de atestare | A9- rezistență mecanică și stabilitate construcţii și amenajări funciare B7 - Siguranţa în exploatare pentru construcţii construcţii și amenajări funciare D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | ● | A9 - Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare B7- Siguranța și accesibilitatea în exploatere pentru construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare D7- Igienă, sănătate şi mediu înconjurător pentru construcții și amenajări hidrotehnice |
B.9 - siguranţa în exploatare pentru construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D - sănătatea oamenilor şi protecţia mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - Siguranţa în exploatare la construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D- Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - Siguranţa în exploatare la construcţii edilitare şi de gospodărie comunală D - Igienă, sănătate şi mediu pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | B9 - siguranța în exploatare pentru construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală/ B11 - siguranța în exploatare pentru:
– rețele termice | Saac- sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare |
64
- | Is- instalații sanitare | Is - Instalaţii sanitare, care cuprind:
| - | Is- Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate |
- | It- instalații termice | It - Instalaţii termice, care cuprind:
- instalaţii de climatizare şi frig; - instalaţii de prevenire a incendiilor | - | It - instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare |
- | Ig- Instalații de gaze naturale | Ig - Instalaţii de gaze, care cuprind:
naturale cu conducte din mase plastice | Ig - instalații de utilizare gaze, indiferent de regimul de presiune, care cuprind:
– instalații de biogaz/biometan, gaz natural comprimat - GNC | Ig- Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și a instalații de gaze petroliere lichefiate |
65
Ie- Instalații electrice | Ie - Instalaţii electrice, care cuprind:
- instalaţii de telecomunicaţii şi de transmitere a informaţiilor. | ● | Ie - Instalaţii electrice aferente construcţiilor | |
- | - | - | I_int - instalații aferente clădirilor, care cuprind:
| - |
- | - | - | Se - sisteme exterioare: – sisteme de canalizare; – sisteme de alimentare cu apă și stingere a incendiilor; – rețele termice | - |
- | - | - | B11 - siguranța în exploatare pentru: sisteme exterioare de alimentare cu apă și stingere a incendiilor; sisteme de canalizare; rețele termice | - |
C - siguranţa la foc pentru toate domeniile conform înscrisurilor din documentele de atestare | C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (ansamblu)/ C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile | C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile (ansamblu)/ C- siguranţa la foc în construcții pentru toate domeniile | C - securitate la incendiu pentru construcții în toate domeniile, respectiv pentru instalații în toate specialitățile conform înscrisurilor din | Ci – securitate la incendiu pentru instalații |
66
(instalații) conform înscrisurilor din documentele de atestare | (instalații) conform înscrisurilor din documentele de atestare | documentele de atestare |
67
Categoria | Domenii de construcții/specialități de instalații/activități specifice | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de Regulamentul de atestare tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin HG nr.731/1991 | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestare tehnico- profesională a specialiștilor cu activitate în construcții aprobat prin Ordinul MLPAT nr.77/N/1996 | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de Îndrumătorul pentru atestarea tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii aprobat prin Ordinul MLPTL nr.777/2003, cu modificările și completările ulterioare | Simbolurile domeniilor de atestare prevăzute de Procedura privind atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici în construcții aprobată prin Ordinul MDRAP nr.2264/2018 | Simbolurile domeniilor de atestare tehnico- profesională din prezenta procedură |
Construcții, cu instalațiile aferente, | Construcţii civile, industriale, agricole Construcții energetice Construcții pentru telecomunicații Construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală | A1, A2 , A3, după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A1 sau A2 după caz, pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” |
B1, B6, B8, B10 după caz, pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | B1 pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” | ||
C | C, Cc | C, Cc | C, Cc | Cc |
destinate adăpostirii activităților umane | Construcții miniere | pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” | pentru cerința fundamentală „Securitate la incendiu” |
D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | D1 pentru cerința fundamentală „Igienă, sănătate și mediu înconjurător” | ||
E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | E pentru cerința fundamentală „Economie de energie și izolare termică” | ||
F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | F pentru cerința fundamentală „Protecție împotriva zgomotului | ||
Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare | - | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | I_int + Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | It pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
68
Instalaţii electrice aferente construcţiilor | - | Ie pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Ie pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | Ie pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |
Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | Ig pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ||
Structuri geotehnice | - | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af sau Ag pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate | |
- | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | Af pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | ||
Drumuri, inclusiv podețexiii | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Construcții rutiere și drumuri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A4.1, B2.1 și D2.1 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |
Suprafețe de mișcare aeroportuare | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Piste de aviație pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A4.1, B2.1 și D2.1 Pentru cerințele fundamentale aplicabile |
69
Construcții aferente infrastructurii de transport | Poduri rutiere și de cale ferată | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Poduri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4- Poduri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” și B2Poduri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Siguranță și accesibilitate în exploatare” xiv | A4.2, B2.2 și D2.2 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
Tuneluri | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4, B2, D Tuneluri pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A4 Tuneluri rutiere exclusiv pentru cerința fundamentală „Rezistență mecanică și stabilitate” | A4.3, B2.3 și D2.3 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |
Construcții de căi ferate, inclusiv podețe, șine de tramvai și șine de metrou | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A5, B3, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A5, B3 și D3 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |
Construcții portuare platforme portuare și marine fixe | A6, B4, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A6, B4, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A6, B4, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A6, B4 și D4 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | |
Construcţii şi amenajări hidrotehnice | Construcții și amenajări hidrotehnice | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A7, B5, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A7, B5 și D5 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
70
Construcții și amenajări de îmbunătățiri funciare | Construcții și amenajări funciare | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | A9, B7, D pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | ● | A9, B7 și D7 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile |
Sisteme publice de alimentare cu apă și de canalizare | Sisteme de alimentare cu apă și de canalizarexv | B9 pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | B9 sau Se pentru toate cerințele fundamentale aplicabile | Saac sau Is pentru toate cerințele fundamentale aplicabilexvi |
i pentru specialiștii atestați pentru părți ale domeniului de construcții.
ii Specialiștii atestați ulterior datei de 02.08.2007 (dată la care a intrat în vigoare Ordinul MLPTL nr.651/2007 privind modificarea reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003) în domeniul de atestare D- Igienă, sănătate şi mediu au competențe inclusiv pentru verificarea/ expertizarea proiectelor privind izolația hidrofugă.
iii Specialiștii atestați anterior datei de 02.08.2007 (data la care a intrat în vigoare Ordinul MLPTL nr.651/2007 privind modificarea reglementării tehnice "Îndrumător pentru atestarea tehnico- profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii", aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003) în domeniul de atestare E- Izolație termică, hidrofugă și economia de energie în construcții au competențe inclusiv pentru verificarea/ expertizarea proiectelor privind izolația hidrofugă.
iv Domeniu de atestare tehnico-profesională nedefinit de actul normativ în vigoare.
v Nu există specialiști atestați în domeniul indicat.
vi Saac- sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare care cuprind:
captarea apei, inclusiv instalaţiile de pompare până la staţia de tratare, conductele de aducţiune, staţia de tratare a apei, complexul de înmagazinare a apei potabile, staţiile de pompare şi repompare între componentele tehnologice şi de la acestea în reţelele de distribuţie, reţelele de distribuţie;
reţele de canalizare menajere, pluviale şi în sistem unitar exterioare, staţii de pompare ape uzate menajere şi pluviale, conducte de refulare, bazine de retenţie, staţii de epurare, construcții de evacuare ape epurate în emisar.
vii Instalaţii sanitare aferente construcțiilor, cu excepția instalațiilor de gaze naturale combustibile și a instalațiilor de gaze petroliere lichefiate:
sisteme (de instalații) sanitare interioare și rețele exterioare de alimentare cu apă şi de canalizare din incintă/ansambluri;
sisteme de stingere a incendiilor;
sisteme (de instalații) din stațiile de captare, aducțiune, tratare, acumulare, pompare și epurare a apei de incintă/ansambluri și localități;
71
instalații și echipamente de management și monitorizare a parametrilor instalațiilor sanitare și edilitare;
72
instalații de fluide tehnologice, inclusiv fluide medicale.
viii It - instalații termice aferente construcțiilor: instalații de încălzire și instalații de ventilare-climatizare:
sisteme de instalații pentru producerea și distribuția energiei termice;
sisteme (de instalații interioare și exterioare) de încălzire, răcire, ventilare, climatizare, condiționare a aerului;
rețele de transport și distribuție a energiei termice;
sisteme termice cu rol de securitate la incendiu;
instalații și echipamente de management și monitorizare a parametrilor sistemelor de instalații termice.
ix Ig- Instalaţii de alimentare cu gaze aferente construcțiilor: instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate:
instalaţii de utilizare gazelor naturale, incluziv gaze naturale combustibile/biogaz/biometan;
instalaţii de gaz petrolier lichefiat – GP.
x Ie - Instalaţii electrice aferente construcţiilor,de la punctul de conexiune cu rețeaua publică până la receptoarele utilizatorului, care cuprind:
instalații electrice de utilizare a energiei electrice;
instalații de automatizare, măsurare, control și semnalizare pentru instalații aferente construcțiilor (sanitare, termice, electrice și de gaze, etc);
instalații de protecție pentru asigurarea securității:
de protecție la lovituri directe de trăsnet;
instalații de protecție împotriva șocurilor electrice, împotriva efectelor supracurenților, împotriva supratensiunilor induse și de comutație;
instalații de telecomunicații și sisteme inteligente de transmitere a informațiilor;
sisteme interne de alimentare cu energie electrică;
instalații de monitorizare, detectare, semnalizare şi alarmare tehnică pentru asigurarea securității fizice (clădiri și ocupanții acestora);
instalații electrice pentru infrastructura edilitară.
xi Specialiștii atestați în baza O.MDRAP nr.2264/2018 în subdomeniul Podețe, poduri, viaducte din cadrul domeniilor A4 și B2 au competențe inclusiv pentru podețele cu o deschidere de până la 5 m.
xii Is pentru incinte și ansambluri, fără stațiile aferente.
xiii Specialiștii atestați în baza O.MDRAP nr.2264/2018 în subdomeniul Podețe, poduri, viaducte din cadrul domeniilor A4 și B2 au competențe inclusiv pentru podețele cu o deschidere de până la 5 m.