LEGE nr. 64 din 21 martie 2008
privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 27 martie 2008



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1. Condiţiile de funcţionare în siguranţă a acestor instalaţii şi echipamente se reglementează prin legi specifice.


    Articolul 2

    În scopul funcţionării în condiţii de siguranţă, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 2, precum şi instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 3, se supun regimului de autorizare şi de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 3

    (1) Introducerea pe piaţă, punerea în funcţiune şi/sau utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la art. 2 sunt admise numai în condiţiile stabilite de prezenta lege.
    (2) În situaţia în care instalaţiile şi echipamentele prevăzute la art. 2 sunt reglementate prin directive europene, acestea se supun regimului de autorizare şi verificare tehnică dacă prin această cerinţă nu se aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementări tehnice.


    Articolul 4

    (1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, denumite în continuare instalaţii/echipamente.
    (2) ISCIR exercită următoarele funcţii:
    a) de autoritate în domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a instalaţiilor/ echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi verificarea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor;
    b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul său de activitate.
    (3) ISCIR funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi este finanţată integral din venituri proprii, potrivit legii.
    (4) ISCIR este condusă de un inspector de stat şef, numit prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, iar modul de organizare şi funcţionare a ISCIR se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 5

    În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) accident - evenimentul fortuit, care întrerupe funcţionarea normală a unei/unui instalaţii/echipament, provocând avarii şi/sau afectând viaţa sau sănătatea oamenilor ori mediul;
    b) autorizare - activitatea de evaluare şi atestare, efectuată de către ISCIR, a competenţei şi capabilităţii unei persoane fizice sau juridice de a desfăşura una dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1);
    c) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), ca urmare a verificării condiţiilor de montare/instalare conform prescripţiilor tehnice, pe baza căruia pot începe lucrările de montare/instalare;
    d) autorizare a funcţionării - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), în scopul atestării faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele pentru a fi pusă/pus repusă/repus în funcţiune şi utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă;
    e) construire - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, realizată conform documentaţiei tehnice aferente acesteia;
    f) deţinător - persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/echipament în exploatare;
    g) documentaţie tehnică - totalitatea documentelor şi instrucţiunilor elaborate, conform prevederilor prescripţiilor tehnice, de către producător pentru construirea, montarea, instalarea, punerea în funcţiune, realizarea reviziilor, reparaţiilor şi/sau pentru întreţinerea instalaţiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor întocmite de către persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activităţi în vederea realizării sarcinilor specifice ce le revin; documentaţia tehnică include, după caz, descrierea generală a instalaţiei/echipamentului, proiectele de execuţie, procesul de fabricaţie, schemele şi circuitele pentru componentele instalaţiilor/echipamentelor, descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea acestor desene şi scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele încercărilor şi examinărilor şi altele asemenea;
    h) expert ISCIR - persoana fizică autorizată de către ISCIR, pe baza evaluării capabilităţii şi competenţei sale, în scopul realizării de sarcini specifice;
    i) expertiză tehnică - investigaţia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui instalaţii/echipament;
    j) instalare - activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalaţii/echipament la locul utilizării şi/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalaţii sau echipamente, în vederea asigurării condiţiilor de funcţionare;
    k) introducere pe piaţă - acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, o/un instalaţie/echipament în vederea distribuirii şi/sau utilizării;
    l) întreţinere - totalitatea operaţiunilor prin care se asigură menţinerea instalaţiei/echipamentului în parametrii de funcţionare în condiţii de siguranţă;
    m) montare - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, conform documentaţiei tehnice, în vederea funcţionării acesteia/acestuia;
    n) omologare - totalitatea activităţilor desfăşurate de către o comisie, în legătură cu un anumit tip de instalaţie/echipament, identificat corespunzător, în scopul determinării parametrilor reali de performanţă şi siguranţă în funcţionare, în vederea atestării îndeplinirii condiţiilor/cerinţelor aplicabile;
    o) prescripţie tehnică - norma tehnică elaborată de către ISCIR şi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conţine, pentru domenii clar definite, condiţii şi cerinţe tehnice referitoare la instalaţii/echipamente şi la activităţi specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piaţă, punerii în funcţiune şi utilizării instalaţiilor/echipamentelor respective în condiţii de siguranţă în funcţionare;
    p) producător - persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea şi/sau realizarea unei/unui instalaţii/ echipament în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune, în numele său, precum şi orice persoană fizică sau juridică, care construieşte, montează, instalează, ambalează sau etichetează o/un instalaţie/echipament în vederea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune sub nume propriu;
    q) punere în funcţiune - acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament;
    r) regim de autorizare şi verificare tehnică - totalitatea condiţiilor, cerinţelor, examinărilor, încercărilor şi/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter obligatoriu, o/un instalaţie/echipament, pe parcursul realizării şi utilizării, precum şi deciziile luate în legătură cu aceasta/acesta, în scopul de a se asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă, conform prescripţiilor tehnice;
    s) reparare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni ce se execută prin înlăturarea neconformităţilor/defecţiunilor constatate la o/un instalaţie/echipament, în scopul aducerii acesteia/acestuia la parametrii iniţiali sau la alţi parametri care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a acesteia, conform prescripţiilor tehnice;
    t) repunere în funcţiune - acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament, ulterior reparării, efectuării unei revizii şi/sau efectuării unei intervenţii de întreţinere a acesteia/acestuia, conform prescripţiilor tehnice;
    u) revizie - activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operaţiunilor ce se execută asupra unei/unui instalaţii/echipament în scopul reglării sau înlocuirii pieselor şi aparatelor înglobate de aceasta/acesta, conform prescripţiilor tehnice;
    v) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o/un instalaţie/echipament.


    Articolul 6

    Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admite introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:
    a) sunt respectate condiţiile şi cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă;
    b) sunt supuse verificărilor tehnice şi sunt omologate;
    c) sunt puse la dispoziţia utilizatorilor, de către producători, instrucţiuni tehnice pentru utilizarea instalaţiilor/echipamentelor în condiţii normale, pentru întreţinerea, realizarea reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum şi, după caz, pentru pregătirea personalului de deservire:
    d) au autorizaţii de funcţionare iniţiale, emise conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile;
    e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucţiuni tehnice pentru utilizare în condiţii normale, precum şi documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată;
    f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat.


    Articolul 7

    (1) Se admite menţinerea în exploatare numai a acelor instalaţii/echipamente care respectă condiţiile prevăzute la art. 6 lit. e) şi f), sunt supuse regimului de autorizare şi verificare tehnică în utilizare, deţin autorizaţie de funcţionare valabilă şi care sunt reparate, întreţinute şi supuse la revizii potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice şi potrivit prevederilor prezentei legi.
    (2) Rezultatele verificărilor tehnice realizate pe parcursul activităţilor prevăzute la alin. (1) trebuie să ateste existenţa condiţiilor de funcţionare în siguranţă a instalaţiilor/ echipamentelor la data efectuării verificărilor.


    Articolul 8

    (1) Activităţile de construire, montare, instalare, punere în funcţiune şi control nedistructiv, precum şi cele ce privesc supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare, reviziile, reparaţiile şi lucrările de întreţinere pentru instalaţii/echipamente se realizează numai de către persoane fizice sau juridice autorizate, în condiţiile stabilite de prescripţiile tehnice şi de prezenta lege.
    (2) Producătorii care prestează activităţi de construire, montare, instalare, punere în funcţiune, revizie, reparaţii şi lucrări de întreţinere pentru instalaţiile/echipamentele realizate de către ei fac excepţie de la cerinţa de autorizare prevăzută la alin. (1).
    (3) Activităţile persoanelor autorizate, prevăzute la alin. (1), se realizează în limita competenţelor şi responsabilităţilor stabilite prin documentul de autorizare.


    Articolul 9

    (1) Verificările tehnice prevăzute în documentaţiile tehnice şi prescripţiile tehnice se realizează de către ISCIR sau, după caz, de către persoanele autorizate pentru construcţie, montare, instalare, punere în funcţiune, revizii, reparaţii, lucrări de întreţinere, autorizare a funcţionării sau verificări tehnice în utilizare; responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice şi corectitudinea rezultatelor obţinute revin ISCIR sau persoanelor autorizate, după caz.
    (2) Pentru verificările tehnice stabilite în prescripţiile tehnice ca fiind în competenţa de realizare a ISCIR, aceasta nu poate autoriza alte persoane conform prevederilor alin. (1).


    Capitolul II Obligaţiile şi responsabilităţile producătorilor


    Articolul 10

    Producătorii, cu excepţia celor care realizează instalaţii/echipamente conform reglementărilor tehnice ce transpun directive europene care au prevederi specifice, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a acestora, au următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
    a) să se asigure că instalaţia/echipamentul se realizează cu respectarea cerinţelor de funcţionare în condiţii de siguranţă, prevăzute în prescripţiile tehnice aplicabile;
    b) să întocmească documentaţia tehnică prevăzută de prescripţiile tehnice şi să stabilească prin aceasta inclusiv examinările şi încercările ce trebuie efectuate pe parcursul construirii, montării şi instalării, în scopul verificării parametrilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiei/ echipamentului;
    c) să elaboreze instrucţiuni tehnice pentru montarea, instalarea, utilizarea în condiţii normale, întreţinerea, realizarea reviziilor şi repararea instalaţiei/echipamentului, documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor, precum şi instrucţiuni pentru pregătirea personalului de deservire a acesteia/acestuia, atunci când prescripţiile tehnice prevăd această cerinţă;
    d) să realizeze sau, după caz, să asigure realizarea construirii şi/sau a montării instalaţiei/echipamentului cu respectarea prevederilor art. 8 şi ale prescripţiilor tehnice;
    e) să solicite şi să obţină omologarea instalaţiei/ echipamentului;
    f) să asigure şi să folosească la construirea şi la montarea instalaţiilor/echipamentelor, atunci când prescripţiile tehnice impun, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de către ISCIR, sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
    g) să pună la dispoziţia utilizatorilor documentele şi instrucţiunile din documentaţia tehnică stabilite în conformitate cu prescripţiile tehnice aplicabile, precum şi instrucţiunile tehnice prevăzute la lit. c).


    Articolul 11

    Producătorii care realizează instalaţii/echipamente din categoria celor prevăzute la art. 3 alin. (2) au obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute în reglementările tehnice ce transpun directivele europene care stabilesc condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune pentru instalaţiile/echipamentele respective.


    Capitolul III Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice sau juridice autorizate


    Articolul 12

    Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor prezentei legi au următoarele obligaţii şi responsabilităţi, după caz:
    a) să presteze activităţile pentru care au fost autorizate, în limita competenţelor şi în condiţiile pentru care sunt autorizate;
    b) să pregătească şi să asigure condiţiile pentru realizarea verificărilor tehnice a instalaţiilor/echipamentelor;
    c) să folosească în lucrările aferente activităţilor pentru care au fost autorizate, potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de ISCIR, sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
    d) să întocmească documentaţia prevăzută de prescripţiile tehnice şi să o pună la dispoziţia deţinătorului/utilizatorului odată cu predarea/recepţia instalaţiei/echipamentului;
    e) să informeze imediat producătorul sau deţinătorul/ utilizatorul despre orice neconformitate constatată;
    f) să asigure realizarea lucrărilor de revizii, precum şi activităţile de reparaţii şi întreţinere, la termenele scadente;
    g) să monteze şi/sau să instaleze instalaţii/echipamente numai dacă este emis şi se respectă avizul obligatoriu de instalare.


    Articolul 13

    (1) Prevederile art. 12 lit. b) - g) se aplică şi producătorilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2).
    (2) Prevederile art. 12 lit. c) nu se aplică procedurilor de sudare, sudorilor şi personalului care execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive care au aprobări valabile, emise în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice ce transpun directive europene aplicabile instalaţiilor/ echipamentelor, în situaţia în care cerinţele ce au stat la baza emiterii acestor aprobări sunt echivalente cu cele stabilite în prescripţiile tehnice.


    Capitolul IV Obligaţiile şi responsabilităţile deţinătorilor/utilizatorilor de instalaţii/echipamente


    Articolul 14

    Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează o instalaţie/echipament are următoarele obligaţii şi responsabilităţi conform prescripţiilor tehnice:
    a) să solicite şi să obţină avizul obligatoriu de instalare;
    b) să solicite şi să obţină autorizaţia de funcţionare iniţială sau reautorizarea;
    c) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de către persoane autorizate, conform instrucţiunilor tehnice ale producătorilor;
    d) să asigure existenţa, la fiecare loc de muncă, a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
    e) să folosească pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal de deservire autorizat;
    f) să asigure supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor.


    Articolul 15

    (1) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţii/echipamente prevăzute în anexa nr. 2 pct. 1-4 şi în anexa nr. 3 pct. 1-3 şi 8 are obligaţia să le înregistreze la ISCIR, să ţină evidenţa centralizată a acestora şi să comunice la ISCIR orice modificare intervenită în situaţia tehnică sau juridică a acestora, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice.
    (2) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţii/echipamente prevăzute la alin. (1) are obligaţia să asigure operator autorizat, responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripţiilor tehnice.


    Capitolul V Accidente, forţă majoră sau pericol iminent


    Articolul 16

    Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la art. 15 alin. (1) are obligaţia, în cazul producerii oricărui accident la acestea, de a opri din funcţionare instalaţiile/echipamentele şi de a anunţa de îndată ISCIR despre producerea evenimentului.


    Articolul 17

    (1) În cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, accesul reprezentanţilor ISCIR se poate efectua indiferent de zi/oră şi necondiţionat de participarea unui delegat din partea deţinătorului/utilizatorului.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) reprezentanţii ISCIR pot dispune oprirea din funcţiune sau împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiei/echipamentului prin aplicarea de sigilii, după caz.


    Articolul 18

    În cazurile prevăzute la art. 17 alin. (1) în care reprezentanţii ISCIR sunt împiedicaţi să pătrundă în locurile unde sunt amplasate/deţinute instalaţiile/echipamentele, aceştia pot solicita sprijinul ofiţerilor şi agenţilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care acţionează în conformitate cu prevederile legale incidente.


    Articolul 19

    (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanţii săi, are dreptul:
    a) să solicite informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, repară, întreţin, asigură realizarea reviziilor, deţin, utilizează şi/sau comercializează instalaţii/echipamente;
    b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul şi/sau în locul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, repară, asigură realizarea reviziilor, întreţin, comercializează, deţin şi/sau utilizează instalaţii/echipamente, precum şi în locurile în care sunt utilizate instalaţii/echipamente, indiferent de forma de deţinere a acestora.
    (2) Persoanele ce deţin/utilizează instalaţii/echipamente, precum şi cele care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) au obligaţia să permită accesul şi să pună la dispoziţia reprezentanţilor ISCIR informaţiile şi documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care aceştia le solicită.


    Articolul 20

    În situaţia în care pentru anchetarea cauzelor producerii unui accident trebuie să participe, conform legislaţiei în vigoare, şi reprezentanţi ai altor autorităţi, aceştia au obligaţia să nu modifice starea de fapt a instalaţiei/echipamentului avariate/avariat şi să conserve locul până la sosirea reprezentanţilor şi a experţilor ISCIR, când este cazul.


    Capitolul VI Infracţiuni şi contravenţii


    Articolul 21

    Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei menţinerea/repunerea în funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, după ce a fost oprită sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.


    Articolul 22

    (1) Efectuarea uneia dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) fără autorizaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
    a) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei, activităţile neautorizate privitoare la instalarea, construcţia sau montajul instalaţiilor/echipamentelor în sectorul nuclear;
    b) cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, efectuarea neautorizată a unor activităţi privitoare la punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea instalaţiilor/ echipamentelor în sectorul nuclear.
    (2) Tentativa se pedepseşte.


    Articolul 23

    (1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranţă şi control instalate în condiţiile legii la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.
    (3) Efectuarea verificărilor tehnice la instalaţiile/ echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1-9, în vederea autorizării de funcţionare, de către persoane ce nu sunt angajate în cadrul ISCIR, se sancţionează cu amendă penală de la 30.000 lei la 100.000 lei.


    Articolul 24

    Constituie circumstanţe agravante comiterea uneia din faptele identificate la art. 21-23, dacă instalaţiile/echipamentele sunt puse în funcţiune sau sunt menţinute în funcţiune pentru a fi utilizate de către persoane care execută activităţi de utilitate publică.


    Articolul 25

    (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
    a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art. 12 lit. b), d), e) şi f), art. 14 lit. c) şi e), art. 16 şi ale art. 19 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;
    b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) şi f), art. 10 lit. c), d), f) şi g), art. 12 lit. a), c) şi g) şi ale art. 14 lit. a), b), d) şi f), cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei;
    c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) şi ale art. 11, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;
    d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.
    (2) Constituie sancţiune contravenţională complementară suspendarea pe o perioadă de până la 6 luni sau retragerea, după caz, a avizului, autorizaţiei eliberate de ISCIR.
    (3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal şi un termen limită pentru remedierea aspectelor sesizate în urma controlului.


    Articolul 26

    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.
    (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
    (3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
    (4) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator.


    Articolul 27

    Dispoziţiile art. 25 şi 26 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Capitolul VII Dispoziţii finale


    Articolul 28

    (1) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
    (2) Anexele se modifică şi/sau se completează prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 29

    Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 30

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul Consiliului de Stat nr. 587/1973 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, publicat în Buletinul Oficial nr. 168 din 27 octombrie 1973, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 21 martie 2008.
    Nr. 64.


    Anexa 1

    Instalaţii şi echipamente exceptate de la prevederile prezentei legi
    1. Recipientele pentru aer aferente instalaţiilor şi echipamentelor de frânare, basculare şi semnalizare, montate pe autovehicule
    2. Instalaţiile şi echipamentele sub presiune, instalaţiile şi echipamentele de ridicat montate pe nave
    3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele aparţinând Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, precum şi cele aparţinând sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale


    Anexa 2

    Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice,
    aparate consumatoare de combustibil şi componente ale acestora
    1. Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte
    2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
    3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
    4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
    5. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos
    6. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos
    7. Accesorii de securitate pentru instalaţiile, echipamentele şi aparatele prevăzute la pct. 1 şi 3-6
    8. Aparatură şi instalaţii de automatizare aferente instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la pct. 1-7
    9. Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii


    Anexa 3

    Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat şi
    unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare,
    precum şi componente ale acestora
    1. Generatoare şi cazane de abur, de apă caldă sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului
    2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
    3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
    4. Conducte pentru lichide, vapori şi gaze tehnice uscate sau umede
    5. Suporturi ale elementelor sub presiune
    6. Armături
    7. Pompe
    8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
    9. Accesorii de securitate pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute la pct. 1, 3, 4 şi 8
    NOTĂ:
    Materialele folosite la construirea, montarea, utilizarea, repararea şi verificarea instalaţiilor şi aparatelor se supun regimului de verificare tehnică şi sunt:
    a) produse din metale feroase, neferoase şi materiale nemetalice - table, ţevi, tuburi, profiluri, forjate, turnate, semifabricate pentru organe de asamblare;
    b) materiale pentru sudură - electrozi, sârme, fluxuri, materiale pentru brazare.
    ----