HOTĂRÂRE nr. 167 din 13 februarie 2003 (*actualizată*)
privind structura şi încadrarea cu personal a Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană
(actualizată până la data de 27 februarie 2006*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 24 februarie 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 27 februarie 2006, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 944 din 14 august 2003; HOTĂRÂREA nr. 1.372 din 26 august 2004; HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006.
    În temeiul art. 107 din Constituţie,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Reprezentarea României la Uniunea Europeană se asigura de către Misiunea Permanenta a României pe lângă Uniunea Europeană, cu sediul la Bruxelles.


    Articolul 1^1

    După aderarea României la Uniunea Europeană, denumirea Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană se modifică în Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, condusă de un reprezentant permanent.
    --------
    Art. 1^1 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006.


    Articolul 2

    (1) Misiunea Permanenta a României pe lângă Uniunea Europeană este condusă de un ambasador extraordinar şi plenipotenţiar sau, pe timpul absentei acestuia, de locţiitorul sau de drept.
    (2) Misiunea Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este alcătuită din secţiuni politice şi de specialitate, în funcţie de politicile Uniunii Europene, precum şi din secţiuni logistice. Structura Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană se aprobă, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor externe.
    -----------
    Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006.


    Articolul 3

    Pentru asigurarea funcţionării structurilor prevăzute la alin. (2) al art. 2 cu personalul diplomatic, de specialitate şi administrativ, necesar reprezentării adecvate a României la Uniunea Europeană, numărul de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe la art. 12 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004
    privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare, se suplimentează conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ---------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.372 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 8 septembrie 2004.


    Articolul 4

    (1) Instituţiile prevăzute la lit. B din anexa vor desemna specialişti pentru încadrarea pe posturile structurilor prevăzute la alin. (2) al art. 2.
    (2) Pe durata misiunii lor, specialiştii prevăzuţi la alin. (1) sunt detaşaţi în Ministerul Afacerilor Externe şi se subordonează şefului Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.
    (3) Instituţiile din care sunt detaşaţi specialiştii pot stabili în sarcina acestora atribuţii specifice activităţii instituţiilor în cauză, în vederea pregătirii pentru aderare şi participării la activităţile Uniunii Europene. Neîndeplinirea acestor atribuţii atrage răspunderea personalului Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în condiţiile legii.
    ---------
    Alin. (3) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006.
    (4) Specialiştilor desemnaţi de ministere şi de alte instituţii centrale pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană li se acordă, pe perioada misiunii în exterior, grade diplomatice, în condiţiile legii.
    ----------
    Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006.


    Articolul 5

    Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să suplimenteze în mod corespunzător bugetul Ministerului Afacerilor Externe, prin diminuarea echivalentă a bugetelor ministerelor şi instituţiilor centrale care desemnează specialiştii prevăzuţi la art. 4 alin. (1), cu sumele aferente necesare acoperirii cheltuielilor activităţii acestora, în condiţiile legii.
    ---------
    Art. 5 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul afacerilor externe,
    Mircea Geoana
    Ministrul integrării europene,
    Hildegard Carola Puwak
    Bucureşti, 13 februarie 2003.
    Nr. 167.


    Anexă

    A. Structura posturilor suplimentare, alocate în etape succesive, în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană:
    - 45 de posturi de consilier diplomatic, încadrate cu specialişti, conform lit. B;
    - 3 posturi de consilier diplomatic, asigurate de Ministerul Afacerilor Externe;
    - 22 de posturi de specialitate şi administrative, asigurate de Ministerul Afacerilor Externe, astfel:
    ● economist principal, cu studii superioare - 1 post;
    ● referent principal relaţii, cu studii superioare - 10 posturi, din care:
    - 8 posturi pentru activităţi de secretariat;
    - 2 posturi pentru activităţi de IT;
    ● referent de specialitate, cu studii superioare - 2 posturi;
    ● funcţionar administrativ, cu studii superioare - 3 posturi;
    ● secretar-dactilo principal, cu studii medii - 1 post;
    ● muncitor calificat, cu studii medii - 1 post;
    ● şofer, cu studii medii - 1 post;
    ● portar, cu studii medii - 1 post;
    ● îngrijitoare, cu studii medii - 2 posturi.
    Total = 70 de posturi
    B. Instituţii de la care vor fi detaşaţi specialişti pentru încadrarea posturilor suplimentare
    Reprezentanţii următoarelor instituţii vor fi încadraţi în schema Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, în funcţia de consilier diplomatic:
    1. Ministerul Finanţelor Publice - 5 posturi diplomatice;
    2. Ministerul Apărării Naţionale - 2 posturi diplomatice;
    3. Ministerul Economiei şi Comerţului - 6 posturi diplomatice;
    4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - 5 posturi diplomatice;
    5. Ministerul Administraţiei şi Internelor - 4 posturi diplomatice;
    6. Ministerul Justiţiei - 3 posturi diplomatice;
    7. Banca Naţională a României - 1 post diplomatic;
    8. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei - 2 posturi diplomatice;
    9. Ministerul Integrării Europene - 4 posturi diplomatice*);
    ----------
    *) Posturi suplimentare celor 5 posturi alocate prin Hotărârea Guvernului nr. 402/2004
    privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene.
    10. Ministerul Educaţiei şi Cercetării - 2 posturi diplomatice, 1 post pentru activitatea de educaţie şi 1 post pentru activitatea de cercetare;
    11. Cancelaria Primului-Ministru - 1 post diplomatic;
    12. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor - 2 posturi diplomatice;
    13. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - 3 posturi diplomatice;
    14. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - 1 post diplomatic;
    15. Ministerul Sănătăţii - 1 post diplomatic;
    16. Ministerul Culturii şi Cultelor - 1 post diplomatic;
    17. Consiliul Concurenţei - 2 posturi diplomatice.
    ---------
    Anexa a fost înlocuită cu anexa la HOTĂRÂREA nr. 198 din 9 februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 27 februarie 2006, potrivit pct. 5 al art. unic din hotărârea mai sus menţionată.
    ──────────────