HOTĂRÂRE nr. 599 din 2 august 2018pentru aprobarea Metodologiei standard de evaluare a riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, împreună cu indicatorii de estimare a probabilității de materializare a riscurilor de corupție, cu indicatorii de estimare a impactului în situația materializării riscurilor de corupție și formatul registrului riscurilor de corupție, precum și pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a incidentelor de integritate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, împreună cu formatul raportului anual de evaluare a incidentelor de integritate
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 30 august 2018
    Având în vedere obiectivul specific 2.1 - Îmbunătățirea capacității de gestionare a eșecului de management prin corelarea instrumentelor care au impact asupra identificării timpurii a riscurilor și vulnerabilităților instituționale din Strategia națională anticorupție 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2016, care prevede ca măsuri introducerea unei metodologii standard de evaluare a riscurilor de corupție și dezvoltarea unui mecanism instituțional de evaluare ex-post a incidentelor de integritate,
    în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Metodologia standard de evaluare a riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, prevăzută în anexa nr. 1, împreună cu indicatorii de estimare a probabilității de materializare a riscurilor de corupție, prevăzuți în anexa nr. 2, cu indicatorii de estimare a impactului în situația materializării riscurilor de corupție, prevăzuți în anexa nr. 3, și formatul registrului riscurilor de corupție, prevăzut în anexa nr. 4.


    Articolul 2

    Se aprobă Metodologia de evaluare a incidentelor de integritate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, prevăzută în anexa nr. 5, împreună cu formatul raportului anual de evaluare a incidentelor de integritate, prevăzut în anexa nr. 6.


    Articolul 3

    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul justiției,
    Tudorel Toader
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Paul Stănescu
    Ministrul afacerilor interne,
    Carmen Daniela Dan

    București, 2 august 2018.
    Nr. 599.

    Anexa nr. 1

    METODOLOGIE STANDARD
    de evaluare a riscurilor de corupție în cadrul autorităților
    și instituțiilor publice centrale


    Anexa nr. 2

    Indicatorii de estimare a probabilității de materializare a riscurilor de corupție


    Nivelul probabilității

    Descriere

    Indicatori

    Factori favorizanți

    1 - scăzută

    Amenințarea de corupție este foarte puțin probabil să se manifeste.

    - Nu există cazuri anterioare în propria instituție și nici în alte instituții, în domenii de activitate similare.
    NOTĂ:
    Evaluarea istorică a cazurilor se va limita la datele existente în instituție, înființarea acesteia sau organizarea/reorganizarea în actuala organigramă și având la bază actuala reglementare, dacă aceste detalii sunt relevante.
    - Sunt prezenți maximum 3 factori favorizanți.

    1. probleme de natură legislativă - lacune legislative, norme neclare, imprevizibile, reglementarea unor excepții care ridică probleme de interpretare și aplicare, flexibilitate în interpretarea subiectivă;
    2. capacitate limitată de verificare a activității desfășurate;
    3. particularități ale culturii organizaționale privind acceptarea de avantaje materiale, respectiv toleranța unor astfel de comportamente;
    4. existența unor surse de amenințare sau presiune asupra personalului;
    5. contacte frecvente cu exteriorul instituției, cu beneficiari ai serviciilor publice;
    6. exercitarea atribuțiilor de serviciu în afara sediului instituției publice;
    7. gestionarea informației - obținere, deținere și utilizare a informației, accesul la informații confidențiale, gestionarea informațiilor clasificate;
    8. gestionarea mijloacelor financiare;
    9. achiziția/gestionarea de bunuri, servicii și lucrări;
    10. acordarea de aprobări, avize ori autorizații;
    11. activități de eliberare/emitere a unor documente;
    12. îndeplinirea funcțiilor de control, supraveghere, evaluare și consiliere, audit;
    13. competența decizională exclusivă;
    14. activități de recrutare și selecție a personalului;
    15. constatare de conformitate sau de încălcare a legii, aplicare de sancțiuni.

    2 - medie

    Amenințarea de corupție este posibilă, aceasta se poate manifesta.

    - Există cazuri de corupție în domenii similare de activitate ori situații care prezintă similitudini cu amenințarea definită.
    - Sunt prezenți maximum 5 factori favorizanți.

    3 - ridicată

    Amenințarea de corupție poate să se manifeste în mod curent în activitate.

    - Există cazuri de corupție în propria instituție.
    - Există multiple cazuri în domenii similare de activitate ori situații care prezintă multiple similitudini cu amenințarea definită.
    - Sunt prezenți peste 5 factori favorizanți.


    În ipoteza în care factorii favorizanți reprezintă unicul indicator identificat, prezența unui anumit număr de factori favorizanți nu conduce în mod automat la introducerea riscului într-o anumită categorie, Grupul de lucru luând această decizie pe baza analizei concrete.

    Prezența acestor factori la nivelul instituției, activității sau personalului se evaluează de către Grupul de lucru pe baza actelor normative, procedurilor interne, precum și având în vedere datele, informațiile, dar și experiența membrilor.


    Anexa nr. 3

    Indicatorii de estimare a impactului în situația materializării riscurilor de corupție


    Nivelul impactului

    Descriere

    Indicatori

    Observații

    1 - scăzut

    Producerea faptei de corupție nu afectează activitatea de ansamblu a instituției, având impact financiar și de imagine minim.

    • nu generează efecte la nivelul altor activități, cu excepția celei în cadrul căreia s-a produs fapta;
    • afectarea neglijabilă, nesemnificativă a desfășurării activității;
    • impact minor sau nesemnificativ asupra atingerii obiectivelor profesionale;
    • susceptibil de a conduce/provoca publicitate negativă;
    • afectează în mică măsură și pe o perioadă scurtă de timp percepția asupra instituției și a corpului profesional;
    • impact financiar minim sau inexistent.

    • Efectele la nivelul activității în cadrul căreia s-a produs fapta sau la nivelul celorlalte activități ale instituției se evaluează din punctul de vedere al perturbării calendarului activităților, calității serviciilor, legalității activității, eficienței administrative sau economice.
    • Impactul financiar se analizează pe baza resurselor cheltuite ineficient sau în mod ilegal, precum și pe baza eventualelor pierderi, dacă este cazul.

    2 - mediu

    Producerea faptei de corupție aduce atingere modului de desfășurare a activităților instituției în ansamblu, are impact financiar și afectează imaginea instituției.

    • aduce atingere modului de desfășurare a activităților instituției în ansamblu (nu numai activității în cadrul căreia s-a produs fapta);
    • obiectivele profesionale sunt atinse parțial;
    • eficiența activității este afectată;
    • există impact financiar;
    • imaginea instituției a fost afectată, existând publicitate negativă, cu precădere la nivel local.

    3 - ridicat

    Producerea faptei de corupție aduce o atingere gravă modului de desfășurare a activității instituției sau chiar blochează desfășurarea acesteia, are impact financiar important și aduce grave prejudicii de imagine instituției.

    • atingere gravă adusă activității;
    • imposibilitate de îndeplinire a obiectivelor stabilite pentru domeniul de activitate sau un impact semnificativ asupra acestora;
    • deteriorarea pe termen mediu și lung a eficienței activității, întârzieri în derularea activităților planificate;
    • pierderi financiare pentru înlocuirea ori instruirea personalului, schimbarea procedurilor de desfășurare a activității, achiziții neplanificate de mijloace tehnice etc.;
    • imaginea instituției a fost puternic afectată, existând publicitate negativă, la nivel național sau internațional.


    Anexa nr. 4

    Formatul registrului riscurilor de corupție


    Identificarea și evaluarea riscurilor de corupție

    Stabilirea măsurilor de intervenție

    Domeniul de activitate în care se manifestă riscul de corupție

    Descrierea riscului

    Cauze

    Probabilitate

    Impact

    Expunere

    Măsuri de intervenție

    Responsabil pentru implementare

    Termen/Durată de implementare


    Anexa nr. 5

    METODOLOGIE DE EVALUARE
    a incidentelor de integritate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale


    Anexa nr. 6

    Format de raport anual de evaluare a incidentelor de integritate
    I. Incidente de integritate
    Nr. total de incidente de integritate
    Tipul de fapteNr. de abateri de la normele deontologice sau de la alte prevederi similare menite să protejeze integritatea funcției publice
     

     
    Nr. de infracțiuni de corupție sau de fapte legate de nerespectarea regimului interdicțiilor, incompatibilităților, conflictului de interese sau declarării averilor
     

     
    Nr. de încălcări ale obligațiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilităților
     
    Structura/Compartimentul/Direcția/Sectorul de activitate în care au intervenit incidente de integritate
     
    Funcțiile persoanelor care au săvârșit incidentele de integritateNr. de fapte săvârșite de persoane cu funcții de conducere
     
    Nr. de fapte săvârșite de persoane cu funcții de execuție
     
    Nr. de sancțiuni aplicateNr. de sancțiuni disciplinare
     
    Nr. de sancțiuni administrative
     
    Nr. de sancțiuni penale
     
    Durata medie a procedurilor de cercetare a faptelor ce constituie abateri disciplinare
     
    II. Măsuri de prevenire și/sau control
    Nr. total de măsuri propuse:
    Descrierea măsurilorStadiul implementării
    1.
     
    2.
     
    3.
     

    -----