ORDIN nr. 916 din 3 noiembrie 2009 (*actualizat*) pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Dezvoltare economică şi socială", domeniul major de intervenţie "Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea unei imagini şi identităţi regionale" pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 (actualizat până la data de 10 februarie 2012*)
EMITENT
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI
Nr. 916 din 3 noiembrie 2009
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Nr. 3.364 din 11 decembrie 2009
-------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 10 februarie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 2.704 din 26 octombrie 2011. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. Având în vedere prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999, ale art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, ale art. 49-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, în temeiul art. 12 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, cu modificările ulterioare, şi al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin: Articolul 1 Prin prezentul ordin se aprobă categoriile de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Dezvoltare economică şi socială", domeniul major de intervenţie "Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea unei imagini şi identităţi regionale" pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, denumit în continuare Programul. Articolul 2 (1) Cheltuielile efectuate în condiţiile prevăzute la art. 1 sunt considerate eligibile de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare semnat între autoritatea de management şi partenerul lider de proiect. ... (2) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general: ... a) să fie în concordanţă cu obiectivele şi rezultatele activităţilor propuse, să fie necesară pentru a duce la bun sfârşit proiectul, să fie prevăzută în contractul de finanţare şi să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros; ... b) să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat de către autoritatea de management pentru aprobarea proiectului, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999; ... c) să fie efectiv plătită de către beneficiar sau de partenerii lui în perioada de implementare a proiectului; ... d) să fie înregistrată în contabilitatea sau documentele fiscale ale beneficiarului sau ale partenerilor beneficiarului şi să fie documentată de contracte şi facturi sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalente facturilor, pe baza cărora cheltuiala să poată fi auditată şi identificată; ... e) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale. ... (3) Contribuţia beneficiarului la realizarea proiectului trebuie să fie sub formă financiară. ... (4) Regulile stabilite în prezentul ordin sunt aplicabile cheltuielilor realizate din fondurile comunitare, precum şi din cofinanţarea naţională a proiectelor - din bugetul de stat, bugetul local, alte surse publice şi private. ... (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cheltuielile pentru pregătirea proiectelor sunt eligibile de la data aprobării programului prin Decizia Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, dacă valoarea cumulată a acestora nu depăşeşte 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului finanţat. ... (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. c), următoarele categorii de cheltuieli sunt considerate eligibile dacă sunt efectiv plătite de către beneficiar sau de partenerii acestuia în termen de 3 luni de la data finalizării implementării proiectelor, dar nu mai târziu de data finalizării contractului de finanţare: ... a) achiziţionarea serviciilor de audit independent pentru proiectele pentru care finanţările nerambursabile sunt mai mari de 500.000 euro; ... b) cheltuieli legate de elaborarea cererii finale de rambursare; ... c) cheltuieli legate de elaborarea raportului final privind implementarea proiectului; ... d) cheltuielile de administraţie şi pentru managementul proiectului pe care le implică desfăşurarea activităţilor prevăzute la lit. a)-c); ... e) comisioanele bancare pentru tranzacţiile financiare transnaţionale. ... ------------ Alin. (6) al art. 2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.704 din 26 octombrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 10 februarie 2012. Articolul 3 (1) În categoria cheltuielilor de pregătire a proiectelor sunt incluse următoarele tipuri de cheltuieli privind: ... a) întâlniri între partenerii proiectului, în scopul dezvoltării proiectului; ... b) achiziţia de teren; ... c) achiziţia de clădiri; ... d) consultanţă, studii, asistenţă tehnică şi traducerea documentelor; ... e) organizarea de şantier, respectiv a oricăror lucrări ce au ca scop pregătirea amplasamentului pentru proiect; ... f) cheltuielile cu obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor strict necesare implementării proiectului sau solicitate de autoritatea de management. ... (2) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. d) sunt eligibile următoarele cheltuieli: ... a) studii de teren, inclusiv cheltuieli pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotometrice, topografice şi de stabilitate pentru amplasamentul investiţiei; ... b) alte studii, inclusiv studii de oportunitate, în concordanţă cu obiectivele proiectului supus finanţării; ... c) proiectare şi inginerie, inclusiv studii de fezabilitate, proiecte tehnice, detalii de execuţie, documentaţia pentru obţinerea de avize şi autorizaţii, documentaţia privind planul de urbanism, studii de impact, studii/expertize de amplasament, inclusiv verificarea tehnică a acestor documente; ... d) studiile de fezabilitate trebuie să fie elaborate/actualizate cu cel mult un an înainte de depunerea proiectului; ... e) consultanţă pentru pregătirea cererii de finanţare şi a altor documente solicitate de autoritatea de management, în măsura în care valoarea maximă cumulată a acestor cheltuieli nu depăşeşte 1% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului finanţat, dar nu mai mult de 10.000 de euro; ... f) traducerea documentelor. ... (3) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. e) sunt eligibile următoarele cheltuieli: ... a) nivelarea terenului, închiderea căilor de comunicare sau a construcţiilor, conectarea la reţelele de utilităţi, realizarea de căi de acces, construirea sau refacerea construcţiilor existente necesare organizării de şantier; ... b) achiziţionarea sau închirierea indicatoarelor rutiere specifice semnalizării şantierului; ... c) întreruperea/devierea temporară a utilităţilor, respectiv apă, canalizare, electricitate, gaz, termoficare, a reţelelor sau căilor de comunicaţii, respectiv cale ferată, trafic fluvial sau aerian; ... d) furnizarea temporară de utilităţi şi servicii de salubrizare; ... e) asigurarea serviciului de pază. ... (4) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. f) sunt eligibile următoarele cheltuieli: ... a) certificate de urbanism, autorizaţii de construire; ... b) avize şi autorizaţii de racordare şi conectare la reţeaua publică de apă, sistem de canalizare, gaz, termoficare, energie electrică, reţele sau căi de comunicaţii; ... c) acorduri şi autorizaţii de mediu; ... d) avize PSI; ... e) alte taxe, inclusiv taxe notariale, taxe de transport, cheltuieli pentru obţinerea autorizaţiei de construire/desfiinţare aferente lucrărilor de organizare de şantier, taxe de amplasament, taxe de eliberare a unor documente strict necesare implementării sau solicitate de autoritatea de management. ... (5) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. a) sunt eligibile următoarele cheltuieli: ... a) cheltuieli de transport; ... b) cheltuieli pentru cazare, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislaţia naţională în vigoare, aplicabilă instituţiilor publice; ... c) cheltuieli pentru traducerea în timpul întâlnirilor; ... d) cheltuieli pentru diurnă, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislaţia naţională în vigoare, aplicabilă instituţiilor publice; ... e) servicii de catering, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislaţia naţională în vigoare, aplicabilă instituţiilor publice. ... (6) Cheltuielile pentru pregătirea proiectului pot fi incluse de către un beneficiar numai în prima cerere de rambursare a cheltuielilor. ... (7) Cheltuielile de pregătire nu pot fi declarate ulterior de către un beneficiar ca fiind cheltuieli de implementare. ... Articolul 4 (1) Cheltuielile privind investiţiile în teren şi construcţii sunt eligibile şi privesc: ... a) pregătirea terenului; ... b) organizarea de şantier; ... c) investiţia de bază; ... d) amenajarea şi reabilitarea terenului pentru protecţia mediului. ... (2) Pregătirea terenului include lucrări ce au ca scop pregătirea amplasamentului pentru proiect - inclusiv toate cheltuielile efectuate la începerea lucrărilor de pregătire a amplasamentului ce constau în: demolări, demontare, dezafectare, curăţarea amplasamentului, evacuarea materialelor rezultate, devierea reţelelor de ţevi pentru utilităţi, sistematizări pe verticală, drenaje, epuismente, exclusiv cele aferente lucrărilor pentru investiţia de bază, canalizare, devierea cursurilor de apă etc. ... (3) Organizarea de şantier include lucrări ce au ca scop pregătirea amplasamentului pentru proiect: ... a) nivelarea terenului, închiderea căilor de comunicare sau a construcţiilor, conectarea la reţelele de utilităţi, realizarea de căi de acces, construirea sau refacerea construcţiilor existente necesare organizării de şantier; ... b) achiziţionarea sau închirierea semnelor de circulaţie; ... c) întreruperea/devierea temporară a utilităţilor, respectiv apă, canalizare, electricitate, gaz, termoficare, a reţelelor sau căilor de comunicaţii, respectiv cale ferată, trafic fluvial sau aerian; ... d) furnizare temporară de utilităţi şi servicii de salubrizare; ... e) asigurarea serviciului de pază; ... f) desfiinţarea organizării de şantier. ... (4) Investiţia de bază include: ... a) cheltuieli privind construcţia, extinderea, reabilitarea şi modernizarea clădirilor şi infrastructurii de turism, inclusiv drumuri şi căi de acces la obiectul investiţiei de bază, parcări, garduri, semne de circulaţie, facilităţi pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi; ... b) asigurare de utilităţi: conectarea la reţeaua de curent electric/gaze, apă şi canalizare a clădirilor, termoficare, reţele sau căi de comunicaţii pentru investiţia de bază; ... c) cheltuieli cu achiziţia mijloacelor fixe, respectiv bunuri care, conform legii, intră în categoria mijloacelor fixe şi sunt strict necesare implementării proiectului. ... (5) Amenajarea şi reabilitarea terenului pentru protecţia mediului are în vedere lucrări şi acţiuni destinate protejării mediului, inclusiv refacerea cadrului natural după încheierea lucrărilor: plantare de copaci, refacerea zonelor verzi. ... Articolul 5 (1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale, suportate de angajat şi angajator, pentru personalul angajat de către organizaţiile partenere în proiect, cu atribuţii în procesul de implementare a proiectului, conform fişelor de prezenţă/fişelor de post, aşa cum sunt descrise în cererea de finanţare. ... (2) Cheltuielile de personal pentru personalul angajat de către organizaţiile partenere în proiect, cu atribuţii în procesul de implementare a proiectului, sunt eligibile numai în măsura în care nu se externalizează exact acelaşi tip de servicii, de exemplu, managementul financiar nu poate fi realizat simultan de un manager financiar şi un furnizor extern de servicii. ... (3) Salariile ce pot fi decontate în cadrul proiectelor sunt aferente numai personalului angajat cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, cu fracţiune de normă sau cu normă întreagă de lucru, având atribuţii în procesul de implementare a proiectului, şi nu pot depăşi nivelul salarial practicat în organizaţia respectivă, în condiţii similare. ... (4) Pentru personalul care este implicat parţial în implementarea proiectului se vor deconta doar cheltuielile efectuate pentru timpul efectiv lucrat în cadrul proiectului conform fişelor de prezenţă/fişelor de post/rapoartelor de activitate. ... (5) Cheltuielile salariale, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajat şi angajator, nu sunt eligibile în cazul funcţionarilor publici care derulează activităţi în implementarea proiectului conform legislaţiei în vigoare. ... (6) Timpul de muncă alocat proiectului nu poate depăşi durata normală de lucru, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. ... Articolul 6 (1) Cheltuielile efectuate de personalul cu atribuţii în implementarea proiectelor, cu ocazia deplasărilor, pentru transport, cazare, diurnă sunt considerate eligibile dacă se justifică efectuarea acestora pentru derularea implementării proiectului şi sunt în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislaţia naţională în vigoare, aplicabilă instituţiilor publice. ... (2) Cheltuielile cu deplasarea de tipul cheltuielilor de transport, cazare şi diurnă în România şi Bulgaria sunt eligibile şi pentru experţii solicitaţi de beneficiari în contextul implementării activităţilor de bază din proiect, dacă se justifică efectuarea deplasărilor în scopul proiectului şi dacă se respectă legislaţia naţională în vigoare, aplicabilă instituţiilor publice. ... Articolul 7 Categoriile de cheltuieli eligibile pentru prestarea de servicii necesare implementării proiectelor sunt următoarele: a) studii de teren, inclusiv cheltuieli pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotometrice, topografice şi de stabilitate pentru locul de investiţie; ... b) alte studii, în concordanţă cu obiectivele proiectului supus finanţării; ... c) proiectare şi inginerie, inclusiv studii de fezabilitate, proiecte tehnice, detalii de execuţie, documentaţia pentru obţinerea de avize şi autorizaţii, documentaţia privind planul de urbanism, studii de impact, studii/expertiză de amplasament, inclusiv verificarea tehnică a acestor documente; ... d) consultanţă financiară, contabilă, juridică, cheltuielile pentru expertiza tehnică, managementul proiectului, precum şi consultanţa în scopul elaborării documentaţiei de atribuire şi/sau aplicării procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii publice, doar dacă sunt direct legate de proiectul finanţat şi sunt necesare pentru implementarea acestuia; ... e) supravegherea execuţiei lucrărilor de către inspectorii de construcţii, până la limita a 10% din contractul lucrărilor; ... f) achiziţionarea serviciilor de audit independent necesare implementării, pentru proiectele pentru care finanţările nerambursabile sunt mai mari de 500.000 euro, fără a depăşi 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile; ... g) traducere şi interpretare; ... h) organizare de evenimente, reuniuni, conferinţe, întâlniri de lucru, sesiuni de instruire; ... i) achiziţia de servicii informatice şi de comunicaţii, actualizarea şi dezvoltarea aplicaţiilor informatice; ... j) informare şi publicitate, panouri publicitare, postere, broşuri, pliante, reclame media, materiale promoţionale, conferinţe de presă, conform Manualului de identitate vizuală a Programului şi prevederilor acordului de parteneriat încheiat între partenerul lider de proiect şi ceilalţi parteneri şi între partenerul lider de proiect şi autoritatea de management; ... k) cheltuieli de administraţie, care reprezintă costuri directe pentru proiect, în scopul derulării unei activităţi de bază a proiectului, în concordanţă cu obiectivul acestuia, respectiv cheltuielile efectuate pentru închirierea sediului, plata combustibilului, atunci când acesta este utilizat pentru realizarea exclusivă a obiectivului contractului de finanţare, plata utilităţilor: energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale, pază, telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi internet, consumabile şi rechizite; cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere a sediului, în limita a 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, doar când respectivele cheltuieli sunt subiect al unui contract/unei facturi sau al altor documente contabile cu valoare probatorie, echivalente facturilor, încheiate special pentru proiect. ... ------------ Lit. k) a art. 7 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.704 din 26 octombrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 10 februarie 2012. Articolul 8 (1) Sunt eligibile cheltuielile cu achiziţia/închirierea de echipamente în scopul realizării activităţilor de bază ale proiectului şi justificate prin prisma obiectivelor proiectului. ... (2) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active necorporale strict necesare implementării proiectului se includ cheltuielile pentru achiziţia de aplicaţii informatice, brevete, licenţe, software. ... (3) Toate echipamentele trebuie să îndeplinească condiţiile cerute prin proiect şi trebuie să fie în conformitate cu principiul eficienţei economice. ... Articolul 9 (1) Cheltuielile generale de administraţie reprezintă cheltuielile efectuate pentru funcţionarea de ansamblu a beneficiarului şi care nu pot fi atribuite direct unei anumite activităţi din cadrul proiectului, în înţelesul art. 56 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006; în categoria cheltuielilor generale de administraţie se includ cheltuielile efectuate pentru închirierea sediului, plata utilităţilor: energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale, pază, telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi internet, consumabile şi rechizite, cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere a sediului, doar când respectivele cheltuieli nu sunt cheltuieli directe pentru proiect. ... (2) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: ... a) valoarea totală a acestor cheltuieli nu poate depăşi 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului; ... b) respectă metoda de calcul pro-rata pentru determinarea cheltuielilor de administraţie direct generate de proiect, conform anexei la contractele de finanţare. ... Articolul 10 (1) Sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli: ... a) comisioanele bancare pentru tranzacţiile financiare transnaţionale; ... b) cheltuielile cu comisioanele bancare la deschiderea şi administrarea conturilor separate necesare pe perioada implementării proiectului; ... c) taxele notariale strict necesare pentru depunerea cererii de finanţare şi implementarea proiectului; ... d) taxele de participare la diverse evenimente, respectiv sesiuni de pregătire, conferinţe, seminarii, cu condiţia ca evenimentele respective să fie strict necesare implementării proiectului; ... e) taxele de transport (taxa de drum, taxa de bac, taxa de pod), cu condiţia ca acestea să fie strict necesare implementării proiectului; ... f) alte taxe specifice strict necesare pentru depunerea cererii de finanţare şi implementarea proiectului, inclusiv certificate de urbanism, autorizaţii de construire, avize şi autorizaţii de racordare şi conectare la reţeaua publică de apă, sistem de canalizare, gaz, termoficare, autorizaţii de mediu, avize PSI; ... g) TVA aferentă cheltuielilor eligibile, care este eligibilă dacă: (i) nu este recuperabilă prin orice alte mijloace; (îi) este stabilit faptul că este suportată de beneficiarul final; şi (iii) este identificată clar în pro-punerea de proiect. ... (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. g), nu este eligibilă TVA aferentă cheltuielilor generale de administraţie, calculate pe bază de pro-rata, pentru acei beneficiari care desfăşoară atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere. ... (3) Valoarea totală a acestor cheltuielilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) nu poate depăşi 3% din valoarea totală eligibilă a proiectului. ... Articolul 11 (1) Orice venit neestimabil generat de un proiect finanţat din Program trebuie să fie dedus din totalul costurilor directe eligibile declarate pentru proiectul respectiv. ... (2) În cazul proiectelor generatoare de venituri, cheltuielile eligibile se calculează de autoritatea de management în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006. ... (3) În cazul proiectelor generatoare de venituri, pentru care cheltuielile eligibile nu au putut fi calculate, conform prevederilor alin. (1), beneficiarul are obligaţia rambursării sumelor deduse sau returnate bugetului Uniunii Europene de către Autoritatea de certificare şi plată, conform prevederilor art. 55 pct. 3 şi 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006. ... Articolul 12 Prezentul ordin se aplică şi proiectelor strategice din cadrul axei prioritare "Dezvoltare economică şi socială", domeniul major de intervenţie "Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea unei imagini şi identităţi regionale", cu excepţia proiectului strategic finanţat în cadrul primului apel pentru proiecte strategice. Articolul 13 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea ---------