ORDIN nr. 1.612 din 28 iunie 2018pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 29 iunie 2018
    În temeiul dispozițiilor art. 163 alin. (2), art. 342 alin. (1) și (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere avizul conform al Ministerului Finanțelor Publice comunicat prin Adresa nr. 771.635 din 28.06.2018,
    președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Nomenclatorul obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Structurile competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și organele fiscale centrale din subordine vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 3

    Obligațiile fiscale prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 531/2016 privind impozitele, contribuțiile și alte sume reprezentând creanțe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, cu completările ulterioare, care nu se mai regăsesc în nomenclatorul prevăzut la art. 1, se plătesc în contul unic și se distribuie potrivit prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 4
    (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 iulie 2018.(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 531/2016 privind impozitele, contribuțiile și alte sume reprezentând creanțe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2016, cu completările ulterioare.

    Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
    Ionuț Mișa

    București, 28 iunie 2018.
    Nr. 1.612.

    ANEXĂ

    Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic


    Nr. crt.

    Denumirea obligației fiscale

    Temeiul legal

    OBLIGAȚII FISCALE DATORATE BUGETULUI DE STAT

    1

    Impozit pe veniturile din salarii/și sau asimilate salariilor

    art. 2 alin. (1) și art. 78 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

    2

    Impozit pe veniturile din pensii

    art. 101 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    3

    Plăți anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de instituții de credit, persoane juridice române, și de sucursalele din România ale instituțiilor de credit, persoane juridice străine

    art. 13 și 41 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    4

    Impozit pe profit/Plăți anticipate în contul impozitului pe profit anual datorat/datorate de persoane juridice române, altele decât cele de la pct. 3, precum și de persoane juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene

    art. 13 și 41 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    5

    Impozit pe profit/Plăți anticipate în contul impozitului pe profit anual datorat/datorate de persoane juridice străine, altele decât cele de la pct. 3

    art. 13 alin. (1) lit. b), c) și d), art. 38, 41, art. 233 alin. (4) și art. 234 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    6

    Impozit pe dividende distribuite/plătite persoanelor juridice

    art. 43 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    7

    Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

    art. 47 și 56 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    8

    Impozit pe veniturile realizate de persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    art. 125 alin. (8) și art. 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    9

    Impozit pe veniturile realizate de persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    art. 125 alin. (9) și art. 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    10

    Impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală

    art. 72 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    11

    Impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole

    art. 84 alin. (8) și (9) și art. 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    12

    Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice

    art. 97 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    13

    Impozit pe veniturile din dobânzi

    art. 97 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    14

    Impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice

    art. 97 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    15

    Impozit pe veniturile din premii

    art. 110 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    16

    Impozit pe veniturile din alte surse

    art. 114, 115 și 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    17

    Impozit pe veniturile din dividende obținute din România de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. a) și art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    18

    Impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. b) și c), art. 224, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    19

    Impozit pe veniturile din redevențe obținute din România de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. d) și e), art. 224, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    20

    Impozit pe veniturile din comisioane obținute din România de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. f) și g), art. 224, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    21

    Impozit pe veniturile obținute din România de persoane nerezidente din activități sportive și de divertisment

    art. 223 alin. (1) lit. h), art. 224, 227, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    22

    Impozit pe veniturile reprezentând remunerații primite de persoane juridice nerezidente care acționează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române

    art. 223 alin. (1) lit. j) și art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    23

    Impozit pe veniturile din servicii prestate de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. i), k) și l), art. 224, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    24

    Impozit pe veniturile obținute de persoane fizice nerezidente din premii acordate la concursuri organizate în România

    art. 223 alin. (1) lit. m), art. 224, 233 și 234 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    25

    Abrogată


    26

    Impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice române realizate de persoane nerezidente

    art. 223 alin. (1) lit. o) și art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    27

    Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate

    Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare

    28

    Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome

    Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările și completările ulterioare

    29

    Impozit pe veniturile din jocuri de noroc

    art. 110 și art. 132 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    30

    Impozit pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident

    art. 223 alin. (1) lit. p) și art. 224 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state

    31

    Impozit specific unor activități

    art. 1 și 8 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități

    32

    Impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități

    art. 125 alin. (8^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    33

    Impozit pe veniturile realizate de persoanele fizice din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă

    art. 68^1 alin. (1) și art. 132 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    33^1

    Taxa pe activele financiare

    Art. 86 alin. (1) și art. 88 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene

    OBLIGAȚII FISCALE DATORATE BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

    34

    Contribuția de asigurări sociale, datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit legii

    art. 2 alin. (2) și art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    35

    Contribuția de asigurări sociale, datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora

    art. 2 alin. (2) și art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare

    36

    Contribuția de asigurări sociale, datorată de persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală

    art. 151 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    37

    Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă

    art. 151 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    38

    Contribuția de asigurări sociale, datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora

    art. 2 alin. (2) și art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    38^1

    Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri din salarii din domeniul construcțiilor

    Art. 138^1 alin. (1) și art. 146 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

    OBLIGAȚII FISCALE DATORATE BUGETULUI FONDULUI NAȚIONAL UNIC DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE

    39

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii

    art. 2 alin. (2) și art. 156 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    40

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    41

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    42

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele fizice care realizează venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    43

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele fizice care realizează venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    44

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri obținute din asocierea cu o persoană juridică contribuabil, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    45

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă

    art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    46

    Contribuția de asigurări sociale de sănătate suportată de pensionari pentru perioade anterioare datei de 1 februarie 2017

    art. 168 alin. (7), (7^1) și (10) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare

    (la 27-02-2019, ANEXA a fost completată de Punctele 1 - 2, Articolul I din ORDINUL nr. 452 din 25 februarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 27 februarie 2019 )