LEGE nr. 134 din 5 iulie 2011
pentru completarea alin. (1) al art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 7 iulie 2011



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    La alineatul (1) al articolului 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    "h) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale."
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    IOAN OLTEAN
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 5 iulie 2011.
    Nr. 134.
    -----