ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de norocPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013
Având în vedere necesitatea îmbunătățirii și adaptării reglementărilor jocurilor de noroc la realitățile economico-sociale și la dinamica acestui domeniu extrem de activ, cu implicații sociale asupra unor categorii vulnerabile,
ținând seama de necesitatea asigurării prevenirii dependenței de jocuri de noroc, a protecției minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri și a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizați în domeniul jocurilor de noroc,
pentru înființarea unui organism unic de specialitate cu competențe în ceea ce privește monitorizarea, supravegherea și controlul activităților de jocuri de noroc,
în scopul gestionării unitare a unor baze de date și a unui sistem informatic de monitorizare și control care să permită diminuarea evaziuni fiscale în domeniu și creșterea încasării taxelor și impozitelor la bugetul de stat, în perioadă de criză economică și în termen scurt,
reanalizând implicațiile adoptării art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, în ceea ce privește numărul locurilor de muncă pierdute, precum și al diminuării veniturilor la bugetul de stat,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de excepție, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul 1
(1) Se înființează Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, denumit în continuare Oficiul, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.
(la 06-11-2019,
Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul I, Articolul 15, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019
)
(1^1) Oficiul își desfășoară activitatea în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.
(la 06-11-2019,
Alineatul (1^1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul I, Articolul 15, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019
)
(2) Oficiul își desfășoară activitatea la nivel central și teritorial.(3) Sediul Oficiului este în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, și poate fi schimbat prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.(4) Oficiul își desfășoară activitatea teritorială în spații/imobile deținute de Ministerul Finanțelor Publice sau de unitățile administrativ-teritoriale, pe bază de protocol, cu acordul consiliilor locale sau, după caz, în spații închiriate, în condițiile legii.
(la 10-11-2018,
Alineatul (4) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018
)
(5) Oficiul are buget propriu și este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Președintele Oficiului are calitatea de ordonator terțiar de credite.
(la 06-11-2019,
Alineatul (5) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul I, Articolul 15, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019
)
(6) Oficiul este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat.(6^1) În cadrul Oficiului funcționează un secretar general, înalt funcționar public numit în condițiile legii.
(la 14-10-2015,
Alin. (6^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015.
)
(6^2) Secretarul general al Oficiului îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute în art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele încredințate de președintele Oficiului.
(la 14-10-2015,
Alin. (6^2) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015.
)
(7) Președintele reprezintă Oficiul în relațiile cu alte autorități și instituții publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.(8) În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine, decizii și instrucțiuni.(9) Președintele are dreptul să înființeze cabinetul demnitarului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(10) Vicepreședintele este înlocuitorul de drept al președintelui.(11) Pe durata exercitării funcției de președinte și vicepreședinte, raporturile de serviciu sau de muncă se suspendă, după caz, în condițiile legii.
Articolul 2
(1) Oficiul acordă dreptul de organizare și funcționare, monitorizează, supraveghează și controlează activitățile din domeniul jocurilor de noroc și activitățile conexe, așa cum sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare.
(la 14-10-2015,
Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015.
)
(2) În activitatea sa, Oficiul urmărește respectarea următoarelor principii:
a) aplicarea unitară, corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc, având în vedere principiile legalității, imparțialității, rolului activ și disponibilității; ...
b) protecția minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social și economic, în vederea evitării dependenței acestora de jocuri de noroc; ...
c) protecția participanților astfel încât jocurile de noroc să fie organizate într-o manieră onestă, responsabilă și transparentă; ...
d) asigurarea respectării prevederilor legale incidente în domeniu; ...
e) prevenirea unor posibile ingerințe în rezultatele sportive în vederea protejării mișcării sportive. ...
Articolul 3
Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) coordonează aplicarea unitară, corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc; ...
b) analizează și soluționează cererile depuse de operatorii care doresc să desfășoare activități de jocuri de noroc potrivit dispozițiilor legale în vigoare; ...
c) supraveghează activitățile din domeniul jocurilor de noroc direct sau împreună cu alte instituții ale statului, în condițiile legii; ...
d) exercită controlul tehnic al sistemelor informatice, monitorizarea și supravegherea pentru jocurile de noroc tradiționale și la distanță, astfel cum sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010 , cu modificările și completările ulterioare;
(la 14-10-2015,
Lit. d) a art. 3 a fost modificată de pct. 4 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015.
)
...
e) controlează aplicarea legislației specifice, asigurând aplicarea unitară a acesteia, constată fapte contravenționale și aplică sancțiunile prevăzute de lege sau sesizează organele abilitate, după caz; ...
f) analizează sesizările primite, verifică aspectele semnalate și soluționează sau sesizează organele abilitate, după caz; ...
g) soluționează plângerile prealabile formulate de operatori asupra măsurilor dispuse în exercitarea atribuțiilor, conform competențelor și prevederilor legale în vigoare; ...
h) analizează și soluționează solicitările formulate de alte autorități, operatori și alte părți interesate, conform competențelor și prevederilor legale în vigoare care reglementează domeniul jocurilor de noroc; ...
i) emite actele administrative aferente activității desfășurate și administrează evidența documentelor necesare acordării dreptului de organizare și funcționare și a deciziilor emise; ...
j) asigură gestiunea bazei de date aferente activității și asigură publicarea informațiilor pe site-ul propriu; ...
k) realizează analiza de risc pentru efectuarea acțiunilor de verificare și control în domeniul jocurilor de noroc pentru fiecare deținător de licență și autorizație, stabilindu-se și riscul asociat fiecăruia în parte; ...
l) asigură arhivarea documentației aferente activității conform prevederilor legale în vigoare; ...
m) participă la activitățile organismelor internaționale de specialitate și poate fi membru al acestora, pe baza mandatului primit de la Guvernul României; ...
n) asigură colaborarea, schimbul de informații și reprezentarea în domeniul jocurilor de noroc. În exercitarea atribuțiilor sale, Oficiul poate încheia protocoale de cooperare și colaborare cu instituții similare, asociații de profil sau cu alte autorități și instituții; ...
o) încheie în condițiile legii, contracte în vederea monitorizării jocurilor de noroc. ...
p) la solicitarea altor instituții specializate ale statului, poate participa, ca organ de specialitate, la efectuarea de verificări în domeniul jocurilor de noroc, împreună cu acestea.
(la 19-07-2013,
Lit. p) a art. 3 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
...
Articolul 4
(1) Oficiul funcționează cu un număr de 211 posturi de funcționari publici și personal contractual, inclusiv președintele, vicepreședintele, secretarul general și posturile aferente cabinetului președintelui.
(la 25-08-2019,
Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA nr. 15 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 22 august 2019
)
(1^1) Din numărul de posturi prevăzut la alin. (1), 10 posturi se utilizează pentru derularea activității finanțate integral din venituri proprii și se finanțează exclusiv din bugetul acestei activități.
(la 25-08-2019,
Articolul 4 a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA nr. 15 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 22 august 2019
)
(2) Oficiul poate solicita în condițiile legii transformarea unor posturi de funcționari publici în posturi destinate personalului contractual, în funcție de atribuțiile stabilite în sarcina personalului Oficiului, prin regulamentul de organizare și funcționare.(3) Prin ordin al președintelui se aprobă regulamentul intern, procedura de control și procedurile de lucru ale Oficiului.
(la 19-07-2013,
Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
(4) Oficiul organizează pregătirea personalului propriu direct sau poate colabora cu instituții abilitate naționale, din Uniunea Europeană sau internaționale. Finanțarea activităților de pregătire se realizează din bugetul Oficiului, din surse puse la dispoziție de alte instituții sau din fondurile Uniunii Europene.
(la 19-07-2013,
Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 5
(1) Personalul Oficiului este format din demnitari, funcționari publici și personal contractual, potrivit prevederilor legale în vigoare.(2) Regimul juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese pentru personalul Oficiului care deține calitatea de funcționar public este cel prevăzut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5^1
În exercitarea atribuțiilor, personalul cu atribuții de control din cadrul Oficiului este învestit cu exercițiul autorității publice, efectuează control operativ și inopinat sau tematic, pe bază de ordin de serviciu și legitimație de control, și are dreptul să constate și să sancționeze abaterile de la dispozițiile legale în domeniul jocurilor de noroc. Activitatea de control desfășurată de Oficiu se supune reglementărilor legale în vigoare.
(la 19-07-2013,
Art. 5^1 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 5^2
Competențele, actele de control și atribuțiile personalului din cadrul Oficiului desemnat să efectueze controlul în domeniul jocurilor de noroc vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al președintelui Oficiului, după caz.
(la 19-07-2013,
Art. 5^2 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 6
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Oficiul poate solicita, în condițiile legii, date și informații sau poate solicita efectuarea unor activități referitoare la organizarea, exploatarea și monitorizarea jocurilor de noroc oricărei instituții publice, autorități de supraveghere sau oricăror operatori economici, care dețin competențe directe ori indirecte referitoare la activitatea Oficiului, indiferent de nivelul și forma de implicare.(2) Deciziile și/sau solicitările Oficiului, formulate în scris în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt obligatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc sau pentru operatorii care au solicitat obținerea acestei calități.(3) Deciziile și/sau solicitările Oficiului, formulate în scris în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt obligatorii pentru operatorii a căror activitate, chiar ocazională, are incidență asupra domeniului jocurilor de noroc, precum și pentru operatorii care pot oferi sau există premise că pot oferi date și/sau informații relevante.(4) Oficiul poate să solicite Ministerului Afacerilor Interne să asigure personal specializat din cadrul poliției judiciare pentru asigurarea protecției și siguranței operațiunilor desfășurate de personalul Oficiului în realizarea actului de control. Condițiile concrete și modalitățile în care personalul subunităților specializate participă la acțiunile de control se stabilesc prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Oficiu.
(la 19-07-2013,
Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 7
(1) În cadrul Oficiului, se înființează un comitet de supraveghere, denumit în continuare Comitetul, structură deliberativă și decizională, având următoarele atribuții:
a) acordă dreptul de organizare și funcționare, avizele și/sau aprobările necesare organizării și funcționării jocurilor de noroc în România, conform prevederilor legale în vigoare; ...
b) anulează, revocă, suspendă efectele documentelor privind dreptul de organizare și funcționare în domeniul jocurilor de noroc și ale deciziilor emise, potrivit legislației în vigoare; ...
c) soluționează plângerile prealabile formulate de organizatorii de jocuri de noroc împotriva deciziilor Comitetului; ...
d) încadrează din punct de vedere al legislației jocurilor de noroc o activitate desfășurată sau propusă a fi desfășurată de către un operator în categoriile de jocuri de noroc prevăzute de lege sau în afara acestora, după caz, în urma constatărilor proprii sau a sesizărilor ori cererilor primite. ... (2) În exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul emite acte administrative sub formă de decizii semnate de președintele Oficiului, care pot fi contestate în condițiile legii.
Articolul 8
(1) Comitetul este format din 9 membri, din care 2 executivi și 7 neexecutivi numiți prin decizie a prim-ministrului, după cum urmează:
a) președintele Oficiului - membru executiv; ...
b) vicepreședintele Oficiului - membru executiv; ...
c) membru - membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; ...
d) membru - membru neexecutiv numit la propunerea ministrului afacerilor interne; ...
e) membru - membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Consiliului Concurenței; ...
f) membru - membru neexecutiv numit la propunerea ministrului finanțelor publice;
(la 10-11-2018,
Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 8 a fost modificată de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018
)
...
g) membru - membru neexecutiv numit la propunerea ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor;
(la 10-11-2018,
Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 8 a fost modificată de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018
)
(la 06-11-2019,
sintagma: ministrului comunicațiilor și societății informaționale a fost înlocuită de Litera b), Alineatul (1), Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 06 noiembrie 2019
)
...
h) 2 membri - membri neexecutivi numiți la propunerea Secretariatului General al Guvernului.
(la 10-11-2018,
Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 8 a fost modificată de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018
)
...
i) Abrogată. ...
(la 10-11-2018,
Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 8 a fost abrogată de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018
)
(la 14-10-2015,
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015.
)
(2) Membrii neexecutivi sunt membrii Comitetului care participă la ședințele Comitetului în baza convocării transmise de președintele Oficiului sau înlocuitorul legal.(3) membrii comitetului trebuie să îndeplinească la data numirii, cumulativ, următoarele condiții:
a) să aibă calitatea de licențiat al unei instituții de învățământ superior cu durata stabilită de lege, acreditată, și o vechime de cel puțin 10 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul președintelui și vicepreședintelui, și de cel puțin 5 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul celorlalți membri; ...
b) să aibă domiciliul în România; ...
c) să aibă cetățenia română; ...
d) să aibă exercițiul drepturilor civile și politice; ...
e) să nu aibă fapte înscrise în cazierul judiciar. ... (4) Membrilor Comitetului le este interzis să ocupe funcții în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.(5) Membrii Comitetului nu pot fi angajați ai unor societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc, nu pot ocupa funcții în organele de conducere ale acestora, nu pot deține acțiuni, părți sociale la societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc sau un drept de natură patrimonială asupra unei societăți care are ca obiect de activitate jocurile de noroc, pe durata deținerii calității de membru în Comitet.(6) Membrii Comitetului au obligația să comunice de îndată, în scris, apariția oricărei situații dintre cele prevăzute la alin. (4) și (5) conducătorilor autorităților care i-au desemnat, precum și Comitetului în prima ședință a Comitetului convocată de președinte.(6^1) Calitatea de membru al Comitetului se suspendă în cazul arestării sau trimiterii în judecată pentru o infracțiune în legătură cu/sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(la 19-07-2013,
Alin. (6^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
(7) Calitatea de membru al Comitetului încetează în următoarele situații:
a) prin revocarea de către prim-ministru, la propunerea conducătorului autorității care l-a desemnat; ...
b) prin demisie; ...
c) prin deces; ...
d) prin imposibilitatea de exercitare a calității de membru pe o perioadă mai mare de 3 luni; ...
e) în cazul constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (4) și (5); ...
f) abrogată; ...
(la 19-07-2013,
Lit. f) a alin. (7) al art. 8 a fost abrogată de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
g) la data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare. ... (8) În caz de eliberare a unui post de membru în cadrul Comitetului, conducătorul autorității competente va desemna în vederea numirii o nouă persoană, în termen de cel mult 10 zile de la data eliberării postului.
Articolul 9
(1) Ședințele Comitetului sunt valide în prezența a cel puțin 7 membri.(2) În exercitarea atribuțiilor sale Comitetul adoptă decizii cu votul majorității membrilor prezenți.(3) În cazul în care unul dintre membri nu poate participa la ședințele Comitetului, acesta va delega în scris competențele unuia dintre ceilalți membri.(4) Membrii Comitetului participă la ședințele organizate de Oficiu la convocarea președintelui.(5) Ședințele Comitetului sunt bilunare și sunt remunerate numai pentru membrii neexecutivi, cu 20% din indemnizația președintelui pentru fiecare ședință. Indemnizația se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Oficiului.(6) Președintele poate convoca și ședințe extraordinare, ori de câte ori este necesar, acestea nefiind remunerate.(7) Organizarea și funcționarea Comitetului, precum și regimul juridic al deciziilor acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(la 19-07-2013,
Alin. (7) al art. 9 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 9^1
(1) Pentru buna organizare și funcționare a Oficiului, precum și pentru îmbunătățirea activității Comitetului, președintele este sprijinit de un consiliu consultativ, care are rolul de informare asupra problemelor din domeniul jocurilor de noroc.(2) Avizele Consiliului consultativ nu sunt obligatorii pentru activitatea președintelui, Oficiului sau Comitetului, după caz.(3) Componența Consiliului consultativ, procedura de lucru, periodicitatea ședințelor acestuia, precum și orice alte dispoziții privind activitatea Consiliului consultativ se stabilesc prin ordin al președintelui Oficiului.
(la 19-07-2013,
Art. 9^1 a fost introdus de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
Articolul 10
(1) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) de către organizatorii de jocuri de noroc constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 75.000 lei.(2) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) de către operatorii care au solicitat obținerea calității de organizator de jocuri de noroc atrage respingerea cererii.(3) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei.(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (3) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(5) Constatarea și sancționarea contravențiilor, precum și sesizarea organelor competente, după caz, se realizează de către Oficiu, ca rezultat al activităților specifice desfășurate sau ca urmare a sesizării privind posibile încălcări, formulate de către personalul cu atribuții în cadrul Oficiului.
Articolul 11
(1) Membrii Comitetului vor fi numiți până la data de 15 aprilie 2013.(2) Personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc format din funcționari publici se preia prin transfer în interesul serviciului în condițiile legii, în cadrul Oficiului, începând cu data de 15 aprilie 2013 și își păstrează toate drepturile deținute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Documentele depuse anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și arhiva existentă, la direcția de specialitate în domeniul jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, vor fi preluate de către Oficiu, pe bază de proces-verbal.(4) Protocolul de predare-preluare între Ministerul Finanțelor Publice și Oficiu se încheie în termen de 15 zile de la data constituirii Comitetului, cu avizul Secretariatului General al Guvernului și cuprinde prevederile bugetare și posturile. Prin protocolul de predare-preluare se stabilesc și obiectele de inventar care sunt preluate de Oficiu.(5) Până la data de 15 aprilie 2013 activitatea specifică licențierii, autorizării în domeniul jocurilor de noroc se realizează de către structurile competente din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.(6) Până la data încheierii protocolului de predare-preluare, salarizarea personalului preluat de Oficiu se realizează din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.(7) Drepturile salariale ale personalului Oficiului se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.(8) Organizarea și funcționarea, precum și structura organizatorică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 12
(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în bugetul propriu și în bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2013, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 11 alin. (4).(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii.
Articolul 13
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (3) se abrogă. ... 2. Articolul 2 se abrogă. ... 3. La articolul 10 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
j) jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, cu câștiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, care sunt caracterizate prin extrageri și premieri succesive, fără prezența fizică a jucătorilor. ... ... 3^1. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înștiința Oficiul despre orice modificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă licența de organizare a jocurilor de noroc sau autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.
(la 26-06-2009,
Pct. 3^1 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică alin. (2) al art. 12 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 4. La articolul 14 alineatul (2) litera b), partea introductivă a paragrafului (iii) se modifică și va avea următorul cuprins:(iii) pentru jocurile de tip pariu, jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, pariuri on-line, jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line, taxa anuală se datorează și se plătește după cum urmează: ... ... 4^1. La articolul 15 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
g) sălile de pariuri vor fi operate prin intermediul unor programe informatice independente, unice la nivelul societății organizatoare, indiferent de numărul de locații în care se desfășoară activitatea respectivă, cu obligativitatea centralizării într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României a informațiilor care să evidențieze fiecare terminal de joc conectat, totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate. Sistemul electronic central, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la Oficiu, pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține sau va permite accesul la informații privind: totalul taxelor de participare colectate în orice zi, totalul premiilor acordate în ziua respectivă, precum și evidența terminalelor interconectate în sistem (numărul acestora și adresa la care sunt exploatate fiecare). Cu cel puțin 30 de zile înainte de obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, fiecare spațiu în care se desfășoară activitatea de pariuri trebuie să fie identificat în sistemul central. Orice modificare ulterioară va fi comunicată Oficiului cu cel puțin 15 zile înainte de a fi operațională; ...
(la 26-06-2009,
Pct. 4^1 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică lit. g) a alin. (2) al art. 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 13 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 5. La articolul 15 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
k) mijloacele de joc utilizate la jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operațional al acestora, sunt vizate de Biroul Român de Metrologie Legală. Totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate se centralizează într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României. Sistemul electronic central, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține sau va permite accesul la informații privind totalul taxelor de participare colectate în orice zi și totalul premiilor acordate; ... ... 6. La articolul 15 alineatul (6), după litera j) se introduc două noi litere, literele k) și l), cu următorul cuprins:
k) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, numărul minim de agenții prin care se realizează distribuția biletelor de către același operator economic este de 48, câte o agenție în fiecare reședință de județ și, respectiv, fiecare sector din municipiul București. Licența și autorizația de organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriu al României. Anterior începerii activității pe raza unei localități, operatorul economic autorizat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență va informa, în termen de 5 zile anterior începerii activității, prin adresă, autoritatea administrației publice locale competente despre începerea activității, comunicându-i data începerii activității și transmițându-i copii după licența și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul rețelelor de televiziune. Distribuția-vânzarea cartoanelor bingo se realizează prin toate formele permise de lege în materia vânzării-cumpărării. Vânzarea cartoanelor se va putea face prin personal propriu angajat, prin mandatari pe bază de comision, prin puncte de vânzare fixe «inclusiv sistem on-line sau mobile»; ...
l) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă: ... (i) pentru locația centrală: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus din server, sistem pentru securizarea transmisiilor, calculatoare pentru urmărirea taxelor de participare colectate, sistem de transmisie de date «internet, radio, telefon sau similare»; ... (ii) pentru locația aflată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus dintr-un terminal, sistem pentru securizarea transmisiilor, sistem de transmisie de date «internet, radio, telefon sau similare». ... ... 6^1. La articolul 16, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
(1) Operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc și exploatează, pe bază de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri tip slot-machine, pot organiza sisteme de tip "jack-pot" prin interconectarea jocurilor tip slot-machine dintr-o locație, dacă se utilizează sisteme de joc de tip "mistery", sau a aparatelor de același tip, dacă se utilizează sisteme de joc de tip "progresiv". Organizatorii sistemelor de tip "jack-pot", pentru fiecare sistem, vor notifica acest fapt Oficiului cu cel puțin 10 zile înainte de data de începere a exploatării activității, precum și seriile jocurilor tip slot-machine interconectate în sistem și locația/locațiile în care sunt exploatate acestea.»
(la 26-06-2009,
Pct. 6^1 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică alin. (1) al art. 16 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 6^2. La articolul 16, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alineatele (5) - (8), cu următorul cuprins:(5) Cluburile de poker sunt săli (locații) specializate, în care se desfășoară exclusiv între participanți jocuri de noroc cu cărți de joc, denumite "poker". Pentru activitatea de club de poker, organizatorii vor solicita licență și autorizație de la Oficiu, cu respectarea prevederilor legale în vigoare care reglementează jocurile de noroc caracteristice activității cazinourilor.(6) Organizatorii care dețin licența de organizare a cluburilor de poker pot organiza turnee de poker în afara locațiilor autorizate, cu condiția notificării Oficiului, cu cel puțin 30 de zile înainte, cu privire la locația în care urmează să se desfășoare turneul, perioada de desfășurare, taxa de participare și intervalul orar de desfășurare.(7) Numărul minim de mese exploatate de un organizator al unui club de poker este de 10 pentru locațiile din București și 5 pentru locațiile din țară.(8) Taxa aferentă licenței pentru clubul de poker este de 50.000 lei/an, iar taxa aferentă autorizației este de 25.000 lei/lună/locație, pentru municipiul București, respectiv 10.000 lei/lună/locație pentru locațiile din țară.
(la 26-06-2009,
Pct. 6^2 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică art. 16 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 6^3. La articolul 18, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Compania Națională "Loteria Română" - S.A. poate organiza și exploata activitățile pentru care, potrivit alin. (1), deține exclusivitate, în comun cu alte loterii naționale afiliate la European State Lotteries and Toto Association și/sau alți organizatori de jocuri de noroc autorizați.
(la 26-06-2009,
Pct. 6^3 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică alin. (4) al art. 18 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 7. La articolul 19, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) Controlul mijloacelor de joc utilizate pentru exploatarea jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operațional al acestora, se realizează numai de către Biroul Român de Metrologie Legală. ... 7^1. La articolul 20, alineatele (1), (2), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Articolul 20
(1) Operatorii economici care produc în România, importă sau realizează achiziții intracomunitare în România, astfel cum acestea sunt definite în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, de mijloace de joc, în scopul comercializării sau utilizării, sub orice formă, pe teritoriul României, sunt obligați ca în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării operațiunilor respective în documentele contabile, conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să declare aceste mijloace de joc Oficiului, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Introducerea pe teritoriul României de mijloace de joc sub orice altă formă decât cele prevăzute la alin. (1) se declară cu 15 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii Oficiului, în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, și se poate realiza numai în condițiile în care se face dovada înregistrării declarației respective la registratura Oficiului.
........................................................................(4) Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc sunt obligați să declare mijloacele de joc care fac obiectul tranzacției Oficiului, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 15 zile lucrătoare de la realizarea acesteia.(5) Deținătorii de drept ai mijloacelor de joc care au făcut anterior obiectul autorizării și care, indiferent de motivele care stau la baza acestei decizii (casare, export, stocare, conservare etc.), nu mai doresc să exploateze sau să pună la dispoziție, sub orice formă, respectivele mijloace de joc sunt obligați să declare aceste mijloace de joc Oficiului, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 15 zile lucrătoare de la data expirării autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc."
(la 26-06-2009,
Pct. 7^1 al art. 13 din prezenta ordonanță de urgență, care modifică art. 20 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009, a fost introdus de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
... 8. La articolul 21, alineatul (5) se abrogă. ... 9. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 28
(1) Controlul respectării regimului legal al activităților din domeniul jocurilor de noroc, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. ... 10. La articolul 29 alineatul (8), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
j) 1.000.000 lei pentru activitatea operatorului economic organizator de jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune; ... ... 11. La anexa nr. 1, punctul 1 "Taxe anuale percepute pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc", subpunctul I, după litera L se introduce o nouă literă, litera M, cu următorul cuprins:
M. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 300.000 lei ... ... 12. La anexa nr. 1, punctul 1, subpunctul II, după litera K se introduce o nouă literă, litera L, cu următorul cuprins:
L. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 5% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puțin de 500.000 lei, pe baza documentației tehnico-economice de eficiență prezentate de operatorul economic. Prin încasări efectiv realizate se înțelege veniturile totale realizate de organizatorul de jocuri de noroc ca urmare a vânzării biletelor de participare la joc. ... ... 13. La anexa nr. 1, punctul 2 "Valoarea minimă a capitalului social subscris și vărsat la data solicitării cererii de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc", după litera J se introduce o nouă literă, litera K, cu următorul cuprins:
K. Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 1.000.000 lei. ... ... 14. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma «Comisia de autorizare a jocurilor de noroc» se înlocuiește cu sintagma «Comitetul de supraveghere», sintagma «direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice» se înlocuiește cu sintagma «Direcția generală de autorizare jocuri de noroc» și sintagma «Ministerul Finanțelor Publice» se înlocuiește cu sintagma «Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc».
(la 19-07-2013,
Pct. 14 al art. 13 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013.
)
...
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale
și persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Ministrul economiei,
Varujan Vosganian
Ministrul culturii,
Daniel-Constantin Barbu
București, 27 martie 2013.
Nr. 20.