ORDONANŢĂ nr. 10 din 27 ianuarie 2016
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 29 ianuarie 2016



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VIII.2 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    Articolul UNIC

    Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 26 alineatul (1), punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "7. emite avizul privind documentaţiile de urbanism din zonele de protecţie a monumentelor istorice şi din zonele construite protejate;".
    2. La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 30. - (1) Comisia Naţională a Monumentelor Istorice se reorganizează ca organism ştiinţific de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii."
    3. La articolul 33 alineatul (1), literele i) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "i) propune avizul pentru planurile urbanistice generale ale unităţilor administrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum şi pentru planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice clasate în grupa A sau zone construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
    .......................................
    k) propune avizul pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există documentaţii de urbanism avizate conform art. 26 alin. (1) pct. 7;".
    4. La articolul 33 alineatul (1), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:
    "k^1) propune avizul pentru documentaţiile privind soluţiile de intervenţie asupra componentelor artistice ale monumentelor istorice grupa A şi B;".
    5. La articolul 33, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1) - (1^3), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Ministrul culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau decide neclasarea numai în cazul în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea.
    (1^2) Ministrul culturii poate emite avizele prevăzute de alin. (1) lit. h)-l) doar în forma propusă de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.
    (1^3) Ministrul culturii poate solicita motivat Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice reexaminarea propunerilor formulate de aceasta în cazurile prevăzute la alin. (1^1) şi alin. (1^2)."
    6. La articolul 34, alineatele (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(1) Comisii zonale ale monumentelor istorice funcţionează pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme ştiinţifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, din teritoriu, ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără personalitate juridică.
    ........................................
    (3) Comisiile zonale ale monumentelor istorice au câte 11 membri, iar preşedinţii acestora sunt membri ai Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
    (4) Componenţa comisiilor zonale a monumentelor istorice se aprobă prin ordin al ministrului culturii la propunerea compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii. În cadrul acestora vor fi incluşi arhitecţii şefi ai judeţelor, respectiv arhitectul şef al municipiului Bucureşti. Din componenţa comisiilor zonale vor face parte cel puţin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă şi un inginer constructor."
    7. La articolul 34 alineatul (5), literele e) - h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "e) propun avizarea planurilor urbanistice generale, planurilor urbanistice zonale şi de detaliu referitoare la monumente istorice, zonele de protecţie ale acestora sau zone construite protejate care nu cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
    f) propun avizarea planurilor urbanistice de detaliu şi a proiectelor de execuţie în zonele de protecţie a monumentelor istorice din grupa A şi în zonele protejate cu monumente istorice clasate în grupa A, pentru care există reglementări în vigoare avizate conform art. 26 alin. (1) pct. 7;
    g) propun avizul pentru documentaţiile tehnice care cuprind lucrări de cercetare, investigaţii, expertize tehnice, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru monumentele istorice clasate în grupa B, care nu presupune intervenţia pe componentele artistice, pentru documentaţiile privind zonele de protecţie a monumentelor istorice şi zonele construite protejate;
    h) propun avizul pentru documentaţiile pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la monumentele istorice clasate în grupa A, care nu aduc modificări de arhitectură în condiţiile în care lucrările se execută cu materiale şi tehnici de lucru specifice epocii de edificare a monumentului istoric care nu presupun intervenţia pe componentele artistice."
    8. La articolul 34, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii poate emite avizul prevăzut la alin. (5) lit. e)-h) doar în forma propusă de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice sau, după caz, de Comisia zonală a monumentelor istorice.
    (7) Serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii poate solicita motivat Comisiei zonale a monumentelor istorice reexaminarea propunerilor de aviz formulate de aceasta în cazurile prevăzute de alin. (5) lit. e)-h)."


    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    --------------

    Ministrul culturii,

    Vlad Tudor Alexandrescu

    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării

    regionale şi administraţiei publice,

    Vasile Dîncu

    Bucureşti, 27 ianuarie 2016.
    Nr. 10.
    ------