ORDONANTA Nr. 29 din 22 iulie 1994
privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 208 din 10 august 1994



    În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. a) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

    Articolul 1

    Se constituie Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, în completarea resurselor proprii de finanţare a obiectivelor de investiţii, altele decît cele nucleare, din sectorul producerii, transportului, distribuţiei şi utilizării energiei electrice şi termice.


    Articolul 2

    Fondul prevăzut la art. 1 se constituie din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele în vigoare stabilite pentru energia electrica şi termica livrate de Regia Autonomă de Electricitate "Renel" consumatorilor din economie.
    Valoarea taxei de dezvoltare se adauga la costul energiei electrice şi termice livrate consumatorilor din economie, cu excepţia consumatorilor casnici, şi se stabileşte în cuantum de 12 % din costul total al energiei electrice şi de 3% din cel al energiei termice.


    Articolul 3

    Veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se colectează de către Regia Autonomă de Electricitate "Renel" într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice şi termice livrate consumatorilor.
    Regia Autonomă de Electricitate "Renel" virează sumele în contul special în termen de 3 zile de la încasarea contravalorii energiei electrice şi termice livrate consumatorilor.
    Nevirarea în termen, în contul special, de către Regia Autonomă de Electricitate "Renel" a sumelor reprezentind taxa de dezvoltare se penalizeaza cu 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.


    Articolul 4

    Elaborarea şi administrarea bugetului Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se fac, în condiţiile Legii nr. 10/1991 privind finanţele publice, de către Ministerul Industriilor, în baza instrucţiunilor comune ale Ministerului Industriilor şi Ministerului Finanţelor, ce se vor emite în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei.


    Articolul 5

    Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic se utilizează pentru finanţarea următoarelor categorii de investiţii din sistemul energetic:
    - amenajări hidroenergetice;
    - finalizarea capacităţilor în execuţie, precum şi realizarea de capacităţi noi, altele decît cele nucleare, pentru producerea energiei electrice şi termice;
    - amenajări de depozite de cărbune, pacura şi cenusa;
    - lucrări pentru mărirea gradului de siguranţă în funcţionarea capacităţilor existente;
    - lucrări pentru protecţia mediului înconjurător la obiective din sectorul energetic;
    - lucrări pentru conservarea energiei;
    - reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice, în special în mediul rural;
    - instalaţii de producere şi furnizare a apei fierbinti, utilizarea aburului disponibil în cazanele centralelor de termoficare şi alte obiective din sectorul energetic.
    Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic poate fi utilizat şi pentru rambursarea creditelor interne şi externe contractate pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din sistemul energetic, potrivit bugetului aprobat.
    Cheltuielile de capital finanţate de acest fond se stabilesc prin listele de investiţii elaborate în condiţiile legii.
    Pentru lucrările de investiţii cuprinse în listele anuale anexe la bugetul de stat, cu acoperire financiară din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, se pot efectua compensări reciproce între Regia Autonomă de Electricitate "Renel", ca beneficiar al investiţiilor, şi antreprenorii de investiţii şi/sau furnizorii de echipamente, în limita sumelor încasate drept taxa de dezvoltare, pe baza situaţiilor de lucrări şi a facturilor pentru livrarea de echipamente.


    Articolul 6

    Bugetul Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se aproba anual ca anexa la legea bugetului de stat.


    Articolul 7

    Disponibilităţile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic neutilizate la finele anului se reportează în anul următor şi se utilizează în condiţiile prezentei ordonanţe.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VACAROIU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul industriilor,
    Dumitru Popescu
    Ministru de stat,
    ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu
    --------------------