HOTĂRÂRE nr. 40 din 19 octombrie 2016 privind modificarea şi completarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2015
EMITENT
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 21 octombrie 2016
Având în vedere prevederile art. 7 alin. (5), art. 16 şi art. 17 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 16 alin. (8) şi art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre. Articolul I Metodologia de admitere în Corpul experţilor electorali, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 6 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Decizia Autorităţii Electorale Permanente privind admiterea în Corpul experţilor electorali a persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) se adoptă astfel: a) pe baza avizului favorabil emis de către compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente, conform prezentei metodologii; ... b) pe baza propunerilor privind persoanele care au promovat examenul organizat conform prezentei metodologii, formulate de către compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente; ... c) pe baza propunerilor formulate de Ministerul Afacerilor Externe privind persoanele care vor face parte din Corpul experţilor electorali din străinătate." ... 2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ministerul Afacerilor Externe transmite Autorităţii Electorale Permanente propunerile privind persoanele care vor face parte din Corpul experţilor electorali din străinătate, însoţite de declaraţiile acestora privind înscrierea în Corpul experţilor electorali în străinătate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta metodologie." 3. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Decizia Autorităţii Electorale Permanente de excludere a unei persoane din Corpul experţilor electorali se adoptă la propunerea compartimentului de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente." 4. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: "Art. 2^1. - (1) Calitatea de expert electoral încetează în următoarele cazuri: a) deces; ... b) neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1); ... c) retragerea din Corpul experţilor electorali. ... (2) Retragerea din Corpul experţilor electorali se realizează numai pe baza unei cereri scrise, datate şi semnate olograf, însoţită de o copie a actului de identitate, transmise Autorităţii Electorale Permanente prin poştă, fax sau e-mail. ... (3) Încetarea calităţii de expert electoral se constată prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, la propunerea compartimentului de specialitate competent." ... 5. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 3. - (1) Compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente emite aviz favorabil pentru admiterea în Corpul experţilor electorali în cazul persoanei care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) are cetăţenia română; ... b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; ... c) are drept de vot; ... d) are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei; ... e) nu face parte dintr-un partid politic; ... f) a absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu; ... g) nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal; ... h) a exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia la cel puţin un scrutin care a avut loc înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare; ... i) nu a săvârşit contravenţii în legătură cu alegerile sau cu un referendum pe durata îndeplinirii funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia; ... j) nu a săvârşit erori grave în operaţiunile de consemnare a rezultatelor votării în procesele-verbale prevăzute de legislaţia în vigoare; ... k) nu a fost exclusă din Corpul experţilor electorali; ... l) nu s-a retras din Corpul experţilor electorali; ... m) a depus în scris, la primari sau prefecţi ori la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris sau în format electronic, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor, o cerere scrisă, datată şi semnată, conţinând numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, reşedinţa, ocupaţia, profesia, telefonul şi adresa de e-mail, însoţită de o declaraţie privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. a)-g), conform modelului prevăzut la anexa nr. 1 sau 2, după caz, o copie a actului de identitate şi o copie a actului de studii. ... (2) Orice modificare a datelor prevăzute la alin. (1) se comunică de îndată Autorităţii Electorale Permanente, însoţită, după caz, de copia actului de identitate sau a actului de studii. ... (3) La desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora vor fi luate în considerare exclusiv domiciliul şi/sau reşedinţa valabile la data desemnării." ... 6. La articolul 4, alineatele (1), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 4. - (1) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-g) se realizează prin analiza declaraţiei, a copiei actului de identitate, a copiei actului de studii prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. m), precum şi a datelor şi informaţiilor din Registrul electoral. ........................................................ (4) Verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. j) se realizează, de regulă, prin analiza proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor votării, întocmite şi semnate de către persoana care a solicitat aviz favorabil. ... (5) Birourile electorale şi oficiile electorale comunică Autorităţii Electorale Permanente cazurile în care au constatat erori grave în operaţiunile de consemnare a rezultatelor votării în procesele-verbale, în termen de cel mult 48 de ore de la data constatării." ... 7. La articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente elaborează 20 de seturi de teste-grilă, repartizarea acestora pentru fiecare sesiune de examinare făcându-se în mod aleatoriu şi conform unei proceduri care să asigure confidenţialitatea." 8. Articolul 14 se abrogă. 9. La anexele nr. 1-3, ultimul paragraf din cuprinsul cererii se abrogă. 10. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, care are cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru Contrasemnează: --------------- Vicepreşedinte, Constantin-Florin Mituleţu-Buică Vicepreşedinte, Marian Muhuleţ Bucureşti, 19 octombrie 2016. Nr. 40. Anexă (Anexa nr. 5 la metodologie) DECLARAŢIE privind înscrierea în Corpul experţilor electorali din străinătate *Font 8* Autoritatea Electorală Permanentă, Str. Stavropoleos nr. 6, Bucureşti, sectorul 3, 030084, www.roaep.ro e-mail: votstrainatate@roaep.ro
Subsemnatul(a), ..................................., CNP │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│ (nume, iniţiala tatălui, prenume) domiciliat(ă) în .........................................................................., (conform menţiunilor din actul de identitate) cu reşedinţa în ..........................................................................., (Se înscriu denumirea localităţii şi a statului străin, conform menţiunilor din dovada de reşedinţă, pentru personalul aflat în străinătate, sau Centrala MAE, pentru personalul din ţară.) telefon ......., e-mail ......, având ocupaţia de ......, de profesie ......: Declar, cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la falsul în declaraţii, că sunt cetăţean român cu drept de vot, cunosc limba română, scris şi vorbit, sunt apt(ă) fizic şi psihic pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare şi/sau operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, nu sunt membru(ă) al(a) unui partid politic şi nu sunt urmărit(ă) penal, trimis(ă) în judecată penală sau condamnat(ă) penal şi sunt absolvent(ă) de: ● studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice [] ● studii universitare de licenţă în alte domenii [] ● învăţământ general obligatoriu [] Menţionez că am luat cunoştinţă de atribuţiile ce îmi revin, potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, şi de obligaţia de a-mi îndeplini funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare şi/sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare din străinătate, în cazul în care voi fi desemnat(ă). Sunt de acord cu preluarea şi prelucrarea datelor înscrise în prezenta declaraţie de către Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale ale României în străinătate. Mă angajez să notific în scris, prin e-mail sau telefonic Autoritatea Electorală Permanentă de îndată ce datele şi informaţiile menţionate se modifică sau în situaţia apariţiei unei incompatibilităţi. Mă angajez să realizez obligaţiile cu obiectivitate şi corectitudine şi să păstrez deplină confidenţialitate asupra informaţiilor pe care le voi primi, să nu le utilizez decât în scopul stabilit de lege şi să nu divulg aceste informaţii niciunei terţe părţi. Declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă de prevederile legale referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi consimt să păstrez confidenţialitatea datelor cu caracter personal a căror prelucrare o efectuez în condiţiile legii, în virtutea atribuţiilor primite, inclusiv după încetarea activităţilor de prelucrare a acestor date. Cunosc faptul că încălcarea normelor legale stabilite prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, atrage răspunderea administrativă, civilă ori penală, în raport cu gravitatea faptei, potrivit legii.
Data ....... Semnătura ........ Notă de informare privind protecţia datelor personale: Autoritatea Electorală Permanentă prelucrează datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră prin acest document în scopul organizării procedurilor de înfiinţare, gestionare şi actualizare a Corpului experţilor electorali, a procedurii de desemnare a operatorilor de calculator şi a procedurii de constituire a birourilor electorale. Datele vor fi dezvăluite Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României în străinătate şi birourilor electorale. Pe viitor, datele privind numele şi prenumele, domiciliul, codul numeric personal, telefonul, e-mailul, ocupaţia şi profesia ne permit să vă ţinem la curent cu activitatea noastră. Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată, la Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei. -----