ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 22 aprilie 2009
privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 22 aprilie 2009



    Având în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare.
    luând în considerare opiniile şi recomandările Comisiei Europene şi ale organismelor financiare internaţionale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanţă în organizarea şi coordonarea unor autorităţi şi instituţii publice.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    Art. I
    Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 13 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) directorul executiv şi directorul executiv adjunct în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;".
    2. La articolul 22 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "j) realizează recrutarea şi promovarea pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile prezentei legi;".
    3. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 22^1. - În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de recrutare şi de promovare în funcţii publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, dispune, după caz, amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurării concursului."
    4. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 58. - (1) Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, autorităţilor administrative autonome, precum şi pentru serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale este organizat, în condiţiile legii, astfel:
    a) de comisia prevăzută la art. 18 alin. (1), pentru înalţii funcţionari publici. Secretariatul tehnic al comisiei se asigură de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;
    b) de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al comunei, şef serviciu şi şef birou;
    c) de autorităţile şi instituţiile publice în al căror stat de funcţii se află funcţia publică vacantă, pentru funcţiile publice de conducere de secretar al comunei, şef serviciu şi şef birou şi pentru toate funcţiile publice de execuţie.
    (2) În vederea verificării şi validării condiţiilor legale de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante de către autorităţile şi instituţiile publice organizatoare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici desemnează un responsabil de procedură, funcţionar public, reprezentant al acesteia în comisia de concurs."
    5. La articolul 62, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Numirea în funcţiile publice de conducere pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. b) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    (3) Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 58 alin. (1) lit. c) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală."
    6. La anexă, la capitolul I litera B, punctele 4 şi 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "4. director din cadrul autorităţilor administrative autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi director executiv în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora;
    5. director adjunct din cadrul autorităţilor administrative autonome, din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, director executiv adjunct din cadrul instituţiei prefectului, în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora;".

    Articolul II

    (1) La articolul 24 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condiţiilor din contractul de management educaţional de face trimestrial."
    (2) Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul III

    (1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Funcţiile publice cu statut special, altele decât cele stabilite în cadrul serviciilor publice deconcentrate prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă şi funcţiile publice de prefect şi subprefect se exceptează de la prevederile alin. (1).
    (3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează.
    (4) Persoanele care urmează să ocupe funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) sunt numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale, în condiţiile art. IV din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (5) Poate ocupa o funcţie dintre cele prevăzute la alin. (3) persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are cetăţenia română;
    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
    c) are capacitate deplină de exerciţiu;
    d) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
    e) are studii universitare de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă;
    f) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
    g) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
    h) îndeplineşte şi alte criterii specifice stabilite de ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv.
    (6) Funcţiile prevăzute la alin. (3) se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat respectiv, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conţinutul căruia sunt prevăzuţi indicatorii specifici de performanţă, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de încetare şi reziliere a acestuia.
    (7) Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă şi conferă titularului vechime în muncă şi în specialitate.
    (8) Remunerarea şi celelalte drepturi ale persoanelor care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin contractul de management, la nivelul maxim al salariului pentru funcţia de consilier gradul IA din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate, la care se adaugă toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţiile de conducere de director, respectiv director adjunct. Persoanele care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) beneficiază de sporul de vechime şi de celelalte sporuri, în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii şi de legislaţia aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice.
    (9) Pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94-98 şi 111-114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
    (10) Modelul-cadru al contractului de management prevăzut la alin. (6) va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului.
    (11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
    (12) Funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual în sistemul public, care vor fi numiţi în condiţiile alin. (4), li se suspendă de drept raporturile de serviciu, respectiv raporturile de muncă avute anterior numirii, pe durata executării contractului de management.


    Articolul IV

    (1) Evaluarea cunoştinţelor şi aptitudinilor manageriale pe baza unor proiecte de management se organizează de ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea cărora funcţionează serviciile publice deconcentrate respective, în termen de maximum 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Data desfăşurării evaluării în condiţiile alin. (1) se aduce la cunoştinţă publică prin grija ordonatorului principal de credite, prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice.
    (3) Candidaţii depun proiectul de management şi un dosar care să conţină următoarele documente:
    a) copie de pe cartea de identitate;
    b) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate;
    c) copie legalizată de pe diploma de studii;
    d) cazier judiciar;
    e) declaraţie pe propria răspundere că nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
    (4) Proiectele de management prezentate de candidaţi sunt elaborate pentru o perioadă de maximum 4 ani şi vor cuprinde cel puţin următoarele:
    a) identificarea problemelor existente în domeniul de activitate al serviciului public deconcentrat;
    b) obiective şi direcţii de acţiune pentru eficientizarea domeniului de activitate al instituţiei şi pentru îmbunătăţirea actului managerial;
    c) dezvoltarea competenţelor profesionale ale personalului din subordine;
    d) aplicarea principiilor de eficienţă, eficacitate şi economie în gestionarea mijloacelor financiare şi a resurselor umane şi materiale ale instituţiei respective;
    e) propuneri de îmbunătăţire a colaborării instituţionale.
    (5) Evaluarea candidaţilor şi a proiectelor de management prezentate de aceştia se face de comisii constituite la nivelul ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciile publice deconcentrate respective, formate din specialişti în domeniul de activitate. Din aceste comisii face parte în mod obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul respectiv.


    Articolul V

    Anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Viceprim-ministru,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Dan Nica
    Ministrul muncii,
    familiei şi protecţiei sociale,
    Marian Sârbu
    Ministrul educaţiei,
    cercetării şi inovării,
    Ecaterina Andronescu
    Preşedintele
    Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
    Andras Zsolt Szakal
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 22 aprilie 2009.
    Nr. 37.


    Anexa
    LISTA
    cuprinzând serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
    celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
    unităţile administrativ-teritoriale
    A. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
    - direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    B. MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL
    - direcţii judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, respectiv a municipiului Bucureşti
    C. MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI
    1. comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor;
    2. comisariate judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru protecţia consumatorilor;
    3. oficii teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie.
    D. MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
    1. direcţii de muncă şi protecţie socială, judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    2. organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane";
    3. inspectorate teritoriale de muncă şi al municipiului Bucureşti;
    4. case de pensii judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    5. agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    6. inspectorate sociale regionale;
    7. agenţii judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.
    E. MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI
    1. direcţii pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    2. direcţii pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    3. complexuri sportive naţionale şi municipale;
    4. cluburi sportive municipale şi orăşeneşti;
    5. casele de cultură ale studenţilor;
    6. Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" - Bucureşti.
    F. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    1. direcţii generale a finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    2. direcţii regionale, judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni;
    3. secţii judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare.
    G. MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
    1. direcţii pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    2. inspectorate teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor;
    3. inspectorate teritoriale de regim silvic şi de vânătoare;
    4. centre judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de plăţi şi intervenţie pentru agricultură;
    5. oficii judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de consultanţă agricolă;
    6. oficii judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie;
    7. oficii de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit;
    8. oficii de studii pedologice şi agrochimice judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti;
    9. direcţiile silvice judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    H. MINISTERUL MEDIULUI
    1. agenţii regionale şi judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de protecţia mediului;
    2. comisariate ale Gărzii Naţionale de Mediu regionale şi judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti;
    3. organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial "Mediu";
    4. direcţii de ape regionale şi judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti ale Autorităţii Apele Române.
    I. SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI
    1. direcţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    2. direcţii de statistică regionale şi judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    3. unităţi teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale;
    4. inspectoratele teritoriale şi regionale de stat în construcţii.
    J. MINISTERUL ECONOMIEI
    - filiale teritoriale ale Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei.
    K. MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE
    1. oficii judeţene de poştă;
    2. direcţiile regionale de poştă.
    ___________