HOTĂRÂRE nr. 1.109 din 18 septembrie 2008
privind completarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 25 septembrie 2008



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu o nouă poziţie, prevăzută în anexa nr. 1.


    Articolul II

    (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei, situată în municipiul Tulcea, Str. Toamnei nr. 15, judeţul Tulcea, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiei prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acesteia.
    (3) După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiei prevăzute la alin. (1), Ministerul Justiţiei îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.


    Articolul III

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul justiţiei,
    Sorin Stănescu,
    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,
    Laszlo Borbelyκly
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 18 septembrie 2008.
    Nr. 1.109.


    Anexa 1
    INVENTARUL
    bunurilor din domeniul public al statului
    *Font 7*
     
    Nr. M.F.P. Codul de clasi- ficaţie Denumirea Descrierea tehnică Datele de identificare (vecinătăţi) Adresa Anul do- bân- di- rii/ dă- rii în fo- lo- sin- ţă Valoarea de inventar (lei) Situaţia juridică/ baza legală juridică actuală
    Imobil - clădire - de tip parter Suprafaţa construită desfăşurată: 530 mp N: Str. Toamnei; S: Str. Luterană; E: locuinţe; V: str. Aureliană Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Toamnei nr. 15 2000 - Clădire garaj şi magazii: 51.937,79 lei - clădire dormitor şi şopron: 99.767,48 lei - clădire birou: 2.362,07 lei - beci carburant: 3.122,62 lei H.G. nr. 1053/2000 - în administrarea Ministerului Justiţiei


    Anexa 2
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilului aflat în administrarea Ministerului
    Justiţiei, care trece din domeniul public al statului
    în domeniul privat al acestuia
    *Font 9*
     
    Adresa imobilului Persoana juridică în administrarea căreia se află construcţia Caracteristicile imobilului Numărul de identificare atribuit de Ministerul Economiei şi Finanţelor
    Str. Toamnei nr. 15, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, Ministerul Justiţiei 1. Construcţie formată din 4 corpuri de tip parter cu o suprafaţă construită desfăşurată de 530 mp 2. Vecinătăţi: - N: Str. Toamnei - S: Str. Luterană - E: locuinţe - V: Str. Aureliană

    ----