DECIZIE nr. 727 din 16 decembrie 2014
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 3 martie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Toni Greblă - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Vasile Marican şi Ioana Marican în Dosarul nr. 37.016/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 173D/2014.
    2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei Vasile Marican, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă că partea Societatea Comercială "Suport Colect" - S.R.L. din Bucureşti a transmis prin poştă electronică o cerere de amânare a cauzei şi solicitarea de a i se comunica concluziile formulate de autorii excepţiei.
    4. Autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.
    5. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare în temeiul art. 222 din Codul de procedură civilă.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului prezent, care arată, în esenţă că în temeiul textelor de lege criticate, a fost cesionată creanţa de la bancă la o societate comercială. Ca urmare a cesiunii, autorii nu mai beneficiază de normele de protecţie a consumatorilor, fiind lipsiţi de drepturile de care au beneficiat la contractarea creditului. În sprijinul celor afirmate depune concluzii scrise la dosar.
    7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, urmare a cesiunii de creanţă, se cedează atât creanţa, cât şi accesoriile sale, iar cedentul are obligaţia de notificare a debitorului cedat. Nu poate fi reţinută încălcarea dreptului la informare, deoarece acesta are un alt conţinut decât cel invocat de autorul excepţiei, şi anume dreptul la informaţiile de interes public. Nu sunt încălcate nici dreptul de acces la justiţie sau dreptul la apărare, deoarece debitorul poate opune cesionarului toate apărările pe care le putea opune cedentului.
    8. Având cuvântul în replică, autorul prezent arată că, deşi teoretic beneficiază de drepturile anterior menţionate, în practică situaţia este diferită, textele de lege criticate fiind neconstituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 37.016/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864. Excepţia a fost invocată de reclamanţii Vasile Marican şi Ioana Marican într-o cauză având ca obiect constatarea existenţei clauzelor abuzive dintr-un contract de credit bancar, precum şi din condiţiile generale ale băncii, obligarea băncii la eliminarea din contract a clauzelor abuzive, precum şi anularea contractului de cesiune de creanţă încheiat între bancă, în calitate de cedent, şi o societate comercială, în calitate de cesionar al creanţei.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că, prin cesionare, se încalcă dreptul la informaţie, dreptul la opinie, dreptul la integritate, egalitatea în drepturi, dreptul de acces la justiţie, prevăzute de Constituţie, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de alte tratate şi legi. Ca parte în contractul de credit, debitorul cedat nu este înştiinţat despre cesiune, despre conţinutul contractului de cesiune, încălcându-se astfel dreptul de a se exprima liber şi de a se opune. Dreptul la echitate în faţa instanţei este pus sub semnul întrebării, în jurisprudenţă se dă dreptate cedentului şi cesionarului, încălcându-se principiile constituţionale invocate. Cesionarii sunt societăţi comerciale care nu oferă aceleaşi facilităţi ca şi băncile cedente, respectiv eşalonarea plăţilor. Ca efect al cesiunii, creanţa cedentului asupra debitorului cedat se transferă către cesionar, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, debitorul cedat devine terţ în raport cu cesionarul, fără să-şi dea consimţământul, ceea ce este neconstituţional.
    11. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cesiunea de creanţă este o convenţie prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă a sa împotriva altei persoane. Contractul de cesiune de creanţă are caracter consensual. Deşi cesiunea de creanţă intervine fără a se cere consimţământul debitorului cedat, aceasta nu poate dăuna debitorului care poate opune cesionarului toate excepţiile pe care le putea opune şi cedentului: nulităţile, rezilierea, prescripţia, sau autoritatea de lucru judecat. Textele de lege criticate conţin dispoziţii clare în ceea ce priveşte contractul de cesiune, care nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei. Totodată, acestea se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare şi fără ca exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale să fie restrâns în vreun fel. Faptul că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul în care prevederile legale criticate au fost interpretate şi aplicate în practică nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului prezent al excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1391-1398 din Codul civil din 1864, care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv 1 octombrie 2011, au fost abrogate prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. În temeiul textelor de lege criticate s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă între bancă, în calitate de cedent, şi o societate comercială, în calitate de cesionar al creanţei, contract a cărui anulare este cerută de autorii excepţiei în calitate de debitori cedaţi. Textele de lege criticate îşi produc efecte juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind temeiul juridic al actului atacat, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864 ce reglementează cesiunea de creanţă.
    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 referitor la dreptul la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, referitor la cesiunea de creanţă, că aceasta reprezintă o convenţie prin care un creditor, denumit cedent, transmite creanţa sa unei alte persoane, denumite cesionar. Cu anumite excepţii, prevăzute expres de lege, orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni. Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat, el fiind terţ faţă de convenţia dintre cedent şi cesionar. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terţilor - inclusiv debitorului cedat, este necesară notificarea ori acceptarea cesiunii de către debitorul cedat (art. 1393 din Codul civil din 1864). Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat i se face cunoscut acestuia faptul schimbării creditorului. Acceptarea din partea debitorului cedat are semnificaţia faptului că acesta a luat cunoştinţă despre cesiune, adică despre schimbarea creditorului său iniţial, iar acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terţi.
    19. Curtea observă, referitor la critica autorilor excepţiei, că aceasta priveşte, în esenţă, faptul că în calitate de debitori cedaţi nu au posibilitatea de a-şi exprima acordul cu privire la cesiunea de creanţă, că nu li se aduce la cunoştinţă contractul de cesiune, încălcându-se astfel drepturile lor constituţionale la informaţie, la opinie, la integritate, precum şi principiul egalităţii în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie. Din analiza acestei critici, Curtea constată că autorii excepţiei critică modul de reglementare a unui contract consensual - cesiunea de creanţă, considerând că prin acesta le sunt încălcate anumite drepturi constituţionale, al căror conţinut, astfel cum este reglementat de Legea fundamentală şi conturat în jurisprudenţa Curţii, nu are legătură cu înţelesul pe care autorii li-l atribuie. Astfel, dreptul la informaţie, reglementat de art. 31 din Constituţie, consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informaţie de interes public, şi obligaţia corelativă a autorităţilor publice, potrivit competenţelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 158 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004). Din această perspectivă, dreptul debitorilor cedaţi de a fi informaţi cu privire la cesiunea creanţei are un conţinut diferit de acela al dreptului la informaţie garantat de art. 31 din Legea fundamentală.
    20. Curtea constată, din examinarea textelor de lege supuse controlului, că acestea nu reglementează cu privire la interzicerea introducerii unei acţiuni în justiţie de către debitorii cedaţi. Astfel, însăşi cauza în care excepţia a fost invocată are ca obiect, printre altele, şi constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă, cesiune care, potrivit art. 1393 din Codul civil din 1864, a fost notificată debitorilor. Din această perspectivă, nu poate fi primită susţinerea privind încălcarea accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau dreptului la folosirea căilor de atac.
    21. Cât priveşte încălcarea art. 16 referitor la principiului egalităţii din Legea fundamentală, Curtea constată că motivarea autorilor se referă la faptul că, în practică, au câştig de cauză cedentul şi cesionarul, iar nu debitorul cedat. Acestea sunt însă aspecte ce excedează controlului exercitat de Curtea Constituţională. De asemenea, art. 53 şi art. 129 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
    22. În final, Curtea observă că, în realitate, critica autorilor priveşte posibilitatea ca cesionarul să preia creanţa fără a prelua însă obligaţiile pe care cedentul şi le-a asumat iniţial, obligaţii impuse de actele normative ce reglementează în domeniul protecţiei consumatorului. Această critică nu poate face însă obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională, instanţele de judecată învestite cu soluţionarea fondului litigiului având competenţa de a analiza existenţa unei eventuale încălcări a drepturilor autorilor - în calitate de consumatori.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Marican şi Ioana Marican în Dosarul nr. 37.016/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 1391-1398 din Codul civil din 1864 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Cristina Cătălina Turcu
    ----