ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 19 aprilie 2006
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 2 mai 2006



    În vederea susţinerii programului de aderare a României la Uniunea Europeană, precum şi pentru susţinerea investiţiilor în infrastructura sistemului sanitar public şi pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, se impune adoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 12^1
    Prevederi speciale privind schimbul de informaţii cu statele membre ale Uniunii Europene
    Ministrul finanţelor publice va dispune prin ordin măsurile necesare pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi schimb de informaţii cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul taxei pe valoarea adăugată, accizelor şi impozitului pe venit."
    2. După articolul 158 se introduce un nou articol, articolul 158^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 158^1
    Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată
    Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va lua măsuri pentru crearea unei baze de date electronice care să conţină informaţii asupra tranzacţiilor desfăşurate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în vederea realizării schimbului de informaţii în domeniul taxei pe valoarea adăugată cu statele membre ale Uniunii Europene."
    3. Articolul 176 va avea următorul cuprins:
    "Art. 176. - (1) Nivelul accizelor pentru următoarele produse este:
      Nr. crt.Denumirea produsului sau a grupei de produseU.M.Acciza*) (echivalent euro/U.M.)Acciza**) (echivalent euro/U.M.)
      01234
      1.Berehl/1 grad Plato1)0,7400,748
        din care:    
        1.1. Bere - produsă de producătorii independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200 mii hl   0,430,43
      2.Vinurihl de produs    
        2.1.Vinuri liniştite0,000,00
        2.2.Vinuri spumoase   34,0534,05
      3.Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinurihl de produs    
        3.1.liniştite   0,000,00
        3.2.spumoase   34,0534,05
      4.Produse intermediarehl de produs51,0851,08
      5.Alcool etilichl alcool pur2)665,35750,00
        Produse din tutun      
      6.Ţigarete1.000 ţigarete15,53+16,28+
          30%29%
      7.Ţigări şi ţigări de foi1.000 bucăţi32,1334,50
      8.Tutun destinat fumatuluikg42,5146,00
        din care:      
        8.1.Tutun destinat rulării în ţigaretekg42,5146,00
        Uleiuri minerale      
      9.Benzine cu plumbtonă480,00513,00
          1.000 litri369,60395,01
      10.Benzine fără plumbtonă425,06425,06
          1.000 litri327,29327,29
      11.Motorinetonă307,59307,59
          1.000 litri259,91259,91
      12.Păcură1.000 kg6,819,50
      13.Gaze petroliere lichefiate1.000 kg    
        din care:      
        13.1.Utilizate drept carburant   128,26128,26
        13.2.Utilizate pentru încălzire   113,50113,50
        13.3.Utilizate în consum casnic3)   0,000,00
      14.Gaz natural utilizatgigajoule    
        din care:      
        14.1.Utilizat drept carburant   1,592,00
        14.2.Utilizat pentru încălzit   0,000,00
      15.Petrol lampant (kerosen)4)      
        din care:      
        15.1.Utilizat drept carburanttonă469,89469,89
          1.000 litri375,91375,91
        15.2.Utilizat pentru încălziretonă469,89469,89
          1.000 litri375,91375,91
      16.Benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de hidrocarburi aromaticetonă469,89469,89
        Electricitate      
      17.Electricitate utilizată în scop comercialMWh0,140,19
      18.Electricitate utilizată în scop necomercialMWh0,300,39


    ---------
        *) Nivelul accizelor se aplică începând cu data intrării în vigoare a
    prezentei ordonanţe de urgenţă.
        **) Nivelul accizelor se aplică începând cu data de 1 iulie 2006.
        1) Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame,
    conţinută în 100 g de soluţie măsurată la origine, la temperatura de 20°/4°C.
        2) Hl alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic rafinat cu
    concentraţia de 100% alcool în volum, la temperatura de 20°C, conţinut
    într-o cantitate dată de produs alcoolic.
        3) Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic se înţelege
    gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip
    aragaz sunt acele butelii cu o capacitate de până la maximum 12,5 kg.
        4) Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice
    nu se accizează.
    (2) Nivelul accizelor prevăzut la alin. (1) nr. crt. 5-8 cuprinde şi contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Sumele aferente acestei contribuţii se virează în contul Ministerului Sănătăţii."
    4. Alineatul (1) al articolului 177 va avea următorul cuprins:
    "Art. 177. - (1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem, dar nu mai puţin de 30,83 euro/1.000 ţigarete, care reprezintă acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem este mai mică decât acciza minimă, se plăteşte acciza minimă."
    5. După articolul 206 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 8^1-a, cuprinzând articolul 206^1 cu următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA a 8^1 -a
    Înregistrarea operatorilor de produse accizabile
    Art. 206^1
    Registrul electronic de date
    (1) Autoritatea competentă va lua măsuri pentru întocmirea unei baze de date electronice care să conţină persoanele autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi locurile autorizate ca antrepozite fiscale.
    (2) Operatorul înregistrat este persoana fizică sau juridică autorizată să primească în exercitarea activităţii economice produse supuse accizelor în regim suspensiv, provenite de la antrepozitari autorizaţi din alte state membre ale Uniunii Europene. Operatorul înregistrat nu poate deţine sau expedia produse în regim suspensiv.
    (3) Persoanelor autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi locurilor autorizate ca antrepozite fiscale li se va atribui de către autoritatea fiscală competentă un cod de accize a cărui configuraţie se va face conform prevederilor stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice."


    Articolul II

    Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Cătălin Doica,
    secretar de stat
    Ministrul sănătăţii,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Bucureşti, 19 aprilie 2006.
    Nr. 33.
    -------