NORME METODOLOGICE din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 6 iunie 2016 Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 394 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 6 iunie 2016.
    Notă
    Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 prevede:
    Articolul IV
    (1) Prezenta hotărâre se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare.
    (2) Procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii acestora. Prin procedură de atribuire în curs de desfășurare se înțelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunț de participare, un anunț de participare simplificat sau, după caz, o invitație de participare, până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (3) Prezenta hotărâre se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru încheiate după data intrării sale în vigoare.
    (4) Contractele de achiziție publică/contractele sectoriale/ acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora.
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), dispozițiile art. I pct. 11 și 12, art. II pct. 11 și 12 se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (6) Prevederile art. III pct. 1-6 și 12-17 se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării în vigoare, doar pentru situațiile juridice născute după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

    Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 prevede:
    Articolul IV
    (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Autoritatea pentru Digitalizarea României are obligația de a asigura implementarea prevederilor care presupun dezvoltări/modificări la nivelul fluxurilor deja dezvoltate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cu excepția prevederilor care presupun implementarea unei noi modalități de derulare a unei proceduri de atribuire, online sau offline, pentru care termenul de implementare este de 150 de zile.
    (2) Prevederile la care se referă alin. (1) devin aplicabile la momentul în care dezvoltările/modificările necesare vor deveni operaționale în SEAP.


    Capitolul I Dispoziții generale și organizatorice privind înregistrarea, reînnoirea și recuperarea înregistrării în SEAP

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) În procesul de realizare a achizițiilor sectoriale orice situație pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, denumită în continuare Lege.(2) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, entitatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței.(3) În cazul în care constată apariția unei situații dintre cele prevăzute la alin. (1), entitatea contractantă are obligația de a elimina efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptând, potrivit competențelor, după caz, măsuri corective de modificare, încetare, revocare sau anulare ale actelor care au afectat aplicarea corectă a procedurii de atribuire sau ale activităților care au legătură cu acestea.(4) În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Lege, entitatea contractantă este responsabilă pentru modul de realizare a achizițiilor, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile.


    Articolul 2
    (1) În vederea realizării achizițiilor sectoriale, entitatea contractantă înființează în condițiile legii un compartiment intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, format, de regulă, din minimum trei persoane, dintre care cel puțin două treimi având studii superioare, precum și specializări în domeniul achizițiilor.(2) În măsura în care structura organizatorică a entității contractante nu permite înființarea unui compartiment intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, obligația prevăzută la alin. (1) se îndeplinește pe cale de act administrativ al conducătorului entității contractante prin care una sau, după caz, mai multe persoane din cadrul respectivei entități contractante sunt însărcinate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuții ale compartimentului intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale.(3) În aplicarea prezentelor norme metodologice, entitatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, are următoarele atribuții principale:
    a) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/ reînnoirea/recuperarea înregistrării entității contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;
    b) elaborează și, după caz, actualizează, pe baza necesităților transmise de celelalte compartimente ale entității contractante, programul anual al achizițiilor sectoriale și, dacă este cazul, strategia anuală de achiziții;
    (la 18-06-2018, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 2 , Secțiunea 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentației de atribuire și a strategiei de contractare sau, în cazul organizării unui concurs de soluții, a documentației de concurs și a strategiei de contractare, pe baza necesităților transmise de compartimentele de specialitate;
    (la 18-06-2018, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 2 , Secțiunea 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    d) îndeplinește obligațiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de Lege;
    e) aplică și finalizează procedurile;
    f) realizează achizițiile directe;
    g) constituie și păstrează dosarul achiziției sectoriale.
    (4) Celelalte compartimente ale entității contractante au obligația de a sprijini activitatea compartimentului intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, în funcție de specificul și complexitatea obiectului achiziției.(5) În sensul alin. (4), sprijinirea activității compartimentului intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale se realizează, fără a se limita la acestea, după cum urmează:
    a) transmiterea referatelor de necesitate care cuprind necesitățile de produse, servicii și lucrări, valoarea estimată a acestora, precum și informațiile de care dispun, potrivit competențelor, necesare pentru elaborarea strategiei de contractare a respectivelor contracte sectoriale/acorduri-cadru;
    b) transmiterea, dacă este cazul, a specificațiilor tehnice așa cum sunt acestea prevăzute la art. 165 din Lege;
    c) în funcție de natura și complexitatea necesităților identificate în referatele prevăzute la lit. a), transmiterea de informații cu privire la prețul unitar/total actualizat al respectivelor necesități, în urma unei cercetări a pieței sau pe bază istorică;
    d) informarea cu privire la fondurile alocate pentru fiecare destinație, precum și poziția bugetară a acestora;
    e) informarea justificată cu privire la eventualele modificări intervenite în execuția contractelor sectoriale/acordurilor-cadru, care cuprinde cauza, motivele și oportunitatea modificărilor propuse;
    f) transmiterea documentului constatator privind modul de îndeplinire a clauzelor contractuale.
    (6) În aplicarea prevederilor prezentului articol, entitatea contractantă are, totodată, dreptul de a achiziționa servicii de consultanță, denumite în continuare servicii auxiliare achiziției, în vederea sprijinirii activității compartimentului intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, precum și pentru elaborarea documentelor/documentațiilor necesare parcurgerii etapelor procesului de achiziție sectorială și/sau pentru implementarea unor programe de prevenire/diminuare a riscurilor în achizițiile sectoriale, vizând toate etapele de la planificarea/pregătirea procesului, organizarea/aplicarea procedurii de atribuire și până la executarea/monitorizarea implementării contractului de achiziție sectorial/acordului-cadru, inclusiv în raport cu activitatea comisiei de evaluare și/sau soluționarea contestațiilor.


    Articolul 3
    (1) Referatul de necesitate reprezintă un document intern emis de fiecare compartiment din cadrul entității contractante în ultimul trimestru al anului în curs pentru anul viitor, care cuprinde necesitățile de produse, servicii și lucrări identificate, precum și prețul unitar/total al necesităților.(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul în care necesitatea nu este previzibilă sau nu poate fi identificată în ultimul trimestru al anului în curs pentru anul următor, referatele de necesitate pot fi elaborate la momentul identificării necesității.(3) Ori de câte ori este necesar, referatul de necesitate poate suporta modificări, în următoarele condiții:
    a) modificarea să se realizeze înainte de inițierea procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a timpului necesar modificării programului anual al achizițiilor sectoriale și aprobării acestuia;
    b) compartimentul intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale să fie notificat în timp util cu privire la modificarea respectivă, astfel încât să poată întreprinde toate diligențele necesare realizării achiziției.


    Articolul 4

    Prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, denumită în continuare ANAP, se pot pune la dispoziția entităților contractante și a furnizorilor de servicii auxiliare achiziției un set de instrumente ce se utilizează pentru planificarea portofoliului de achiziții la nivelul entității contractante, fundamentarea deciziei de realizare a procesului de achiziție și monitorizarea implementării contractului, precum și pentru prevenirea/diminuarea riscurilor în achizițiile sectoriale.


    Secţiunea a 2-a Înregistrarea, reînnoirea și recuperarea înregistrării în SEAP

    Articolul 5
    (1) Orice entitate contractantă, precum și orice operator economic care utilizează SEAP în vederea participării la o procedură de atribuire au obligația de a solicita înregistrarea și, respectiv, reînnoirea înregistrării în SEAP.(2) Responsabilitatea oricărei decizii și măsuri luate cu privire la achiziționarea prin utilizarea mijloacelor electronice revine entității contractante.(3) Responsabilitatea pentru corecta funcționare din punct de vedere tehnic a SEAP revine operatorului acestui sistem.


    Articolul 6
    (1) Înregistrarea, reînnoirea și recuperarea înregistrării în SEAP se efectuează respectându-se procedura electronică implementată de către operatorul SEAP, cu avizul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, denumită în continuare ANAP, potrivit atribuțiilor.(2) Procedura electronică pentru înregistrarea, reînnoirea și recuperarea înregistrării, atât pentru entitățile contractante, cât și pentru operatorii economici, se publică pe pagina de internet SEAP, respectiv www.e-licitație.ro


    Articolul 7

    Entitățile contractante și operatorii economici care solicită înregistrarea, reînnoirea sau recuperarea înregistrării în SEAP răspund pentru corectitudinea datelor și informațiilor transmise în cadrul procedurii de înregistrare și/sau reînnoire a înregistrării și au obligația de a transmite operatorului SEAP orice modificare survenită în legătură cu aceste date și informații, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la producerea respectivelor modificări.


    Capitolul II Planificarea și pregătirea realizării achiziției sectoriale

    Secţiunea 1 Etapele procesului de achiziție sectorială

    Articolul 8

    Atribuirea unui contract sectorial/acord-cadru este rezultatul unui proces de achiziție sectorială ce se derulează în trei etape distincte:
    a) etapa de planificare/pregătire;
    (la 18-06-2018, Litera a) din Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    b) etapa de organizare a procedurii și atribuirea contractului de achiziție sectorial/acordului-cadru;
    c) etapa postatribuire contract de achiziție sectorial/acord-cadru, respectiv executarea și monitorizarea implementării contractului de achiziție sectorial/acordului-cadru.


    Articolul 9
    (1) Etapa de planificare/pregătire a unui proces de achiziție publică se inițiază prin identificarea necesităților și elaborarea referatelor de necesitate și se încheie cu aprobarea de către conducătorul entității contractante/unității de achiziții centralizate a documentației de atribuire, inclusiv a documentelor-suport, și, după caz, a strategiei de contractare pentru procedura respectivă.(2) Abrogat.
    (la 05-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 866 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 )
    (3) Strategia de contractare este un document al fiecărei proceduri de achiziție sectorială cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 12 alin. (4) din Lege, inițiată de entitatea contractantă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de planificare/pregătire a unui achiziții în legătură cu:
    a) relația dintre obiectul, constrângerile asociate și complexitatea contractului, pe de o parte, și resursele disponibile la nivel de entitate contractantă pentru derularea activităților din etapele procesului de achiziție sectorială, pe de altă parte;
    b) procedura de atribuire aleasă, precum și modalitățile speciale de atribuire a contractului sectorial asociate, dacă este cazul;
    c) tipul de contract propus și modalitatea de implementare a acestuia;
    d) mecanismele de plată în cadrul contractului, alocarea riscurilor în cadrul acestuia, măsuri de gestionare a acestora, stabilirea penalităților pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale;
    e) justificările privind determinarea valorii estimate a contractului/acordului-cadru, precum și orice alte elemente legate de obținerea de beneficii pentru entitatea contractantă și/sau îndeplinirea obiectivelor comunicate la nivelul sectorului administrației publice în care activează entitatea contractantă;
    f) justificările privind alegerea procedurii de atribuire în situațiile prevăzute la art. 82 alin. (3)-(6) din Lege și, după caz, decizia de a reduce termenele în condițiile legii, criterii de calificare privind capacitatea și, după caz, criteriile de selecție, criteriul de atribuire și factorii de evaluare utilizați;
    g) obiectivul din strategia locală/regională/națională de dezvoltare la a cărui realizare contribuie contractul/acordul-cadru respectiv, dacă este cazul;
    h) orice alte elemente relevante pentru îndeplinirea necesității entității contractante.


    Articolul 10

    Etapa de organizare a procedurii de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru începe prin transmiterea documentației de atribuire în SEAP și se finalizează odată cu încheierea contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru.
    (la 18-06-2018, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 11

    Etapa post atribuire contract a fiecărui proces de achiziție sectorială începe la momentul semnării contractului sectorial/acordului-cadru și se finalizează prin realizarea unei analize la nivel de entitate contractantă a performanței contractorului, în care se prezintă, dacă este cazul, concluziile rezultate din procesul de achiziție derulat, inclusiv prin analiza obținerii beneficiilor pentru entitățile contractante, așa cum sunt acestea identificate în etapa de planificare/pregătire a procedurii în cadrul strategiei de contractare.
    (la 18-06-2018, Articolul 11 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 12
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a realiza un proces de achiziție sectorială prin utilizarea uneia dintre următoarele abordări:
    a) cu resursele profesionale necesare celor trei etape mai sus identificate existente la nivel de entitate contractantă;
    b) prin recurgerea la unități centralizate de achiziție înființate prin hotărâre a Guvernului, în condițiile art. 55 alin. (3) din Lege;
    c) cu ajutorul unui furnizor de servicii de achiziție, selectat în condițiile legii.
    (2) Totalitatea proceselor de achiziție sectorială planificate a fi lansate de o entitate contractantă pe parcursul unui an bugetar, care cuprind cheltuieli de capital mai mari decât 125 milioane de lei, face obiectul unei strategii anuale de achiziție sectorială la nivelul entității contractante, elaborată în ultimul trimestru al anului anterior anului căruia îi corespund procesele de achiziție sectorială cuprinse în aceasta.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Strategia anuală de achiziție sectorială se realizează în ultimul trimestru al anului anterior anului căruia îi corespund procesele de achiziție sectorială cuprinse în aceasta și se aprobă de către conducătorul entității contractante.(4) Entitatea contractantă are dreptul de a opera modificări sau completări ulterioare în cadrul strategiei anuale de achiziție sectorială, modificări/completări care se aprobă conform prevederilor alin. (3).(5) În cazul în care modificările prevăzute la alin. (4) au ca scop acoperirea unor necesități ce nu au fost cuprinse inițial în strategia anuală de achiziții publice, introducerea acestora în strategie este condiționată de identificarea surselor de finanțare.(6) În condițiile alin. (2), entitatea contractantă utilizează ca informații pentru elaborarea strategiei anuale de achiziții sectoriale cel puțin următoarele elemente estimative:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a alineatului (6) din Articolul 12 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 7, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) nevoile identificate la nivel de entitate contractantă ca fiind necesar a fi satisfăcute ca rezultat al unui proces de achiziție sectorială, așa cum rezultă acestea din solicitările transmise de toate compartimentele din cadrul entității contractante;
    b) valoarea estimată a achiziției corespunzătoare fiecărei nevoi;
    c) capacitatea profesională existentă la nivel de entitate contractantă pentru derularea unui proces care să asigure beneficiile anticipate;
    d) resursele existente la nivel de entitate contractantă și, după caz, necesarul de resurse suplimentare externe, care pot fi alocate derulării proceselor de achiziții sectoriale.


    Articolul 13
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a elabora programul anual al achizițiilor sectoriale, ca instrument managerial utilizat pentru planificarea și monitorizarea portofoliului de procese de achiziție la nivel de entitate contractantă, pentru planificarea resurselor necesare derulării proceselor și pentru verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor din strategia locală/regională/națională de dezvoltare, acolo unde este aplicabil.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Programul anual al achizițiilor sectoriale se elaborează, în forma inițială, în trimestrul IV al anului anterior, pe baza referatelor de necesitate transmise de compartimentele entităților contractante și cuprinde totalitatea contractelor sectoriale/acordurilor-cadru pe care entitatea contractantă intenționează să le atribuie în decursul anului.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Entitatea contractantă are obligația, atunci când stabilește forma inițială a programului anual al achizițiilor sectoriale, de a ține cont de:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a alineatului (3) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) necesitățile obiective de produse, servicii și lucrări;
    b) gradul de prioritate a necesităților prevăzute la lit. a);
    c) anticipările cu privire la sursele de finanțare ce urmează a fi identificate.(4) După aprobarea bugetului propriu, entitatea contractantă are obligația de a-și actualiza programul anual al achizițiilor sectoriale în funcție de fondurile aprobate.(5) Programul anual al achizițiilor sectoriale trebuie să cuprindă cel puțin informații referitoare la:
    a) obiectul contractului sectorial/acordului-cadru;
    b) codul vocabularului comun al achizițiilor publice (CPV);
    c) valoarea estimată a contractului sectorial/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit ca rezultat al derulării unui proces de achiziție, exprimată în lei, fără TVA;
    d) sursa de finanțare;
    e) procedura stabilită pentru derularea procesului de achiziție;
    f) data estimată pentru inițierea procedurii;
    g) data estimată pentru atribuirea contractului sectorial/ acordului-cadru;
    h) modalitatea de derulare a procesului de achiziție, respectiv online sau offline.
    i) codul unic de identificare a fiecărui obiect de contract pentru care se derulează o procedură de atribuire inclusă în programul anual al achizițiilor sectoriale.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 10, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (6) Entitatea contractantă are obligația de a publica semestrial în SEAP extrase din programul anual al achizițiilor sectoriale, precum și orice modificare asupra acestora, în termen de 5 zile lucrătoare, extrase care se referă la:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a alineatului (6) din Articolul 13 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) contractele de achiziții sectoriale/acordurile-cadru de produse și/sau servicii a căror valoare estimată este mai mare sau egală cu pragurile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Lege;
    b) contractele de achiziții sectoriale/acordurile-cadru de lucrări a căror valoare estimată este mai mare sau egală cu pragurile prevăzute la art. 12 alin. (4) din Lege.


    Articolul 14

    Prin excepție de la art. 13 alin. (1), în cazul în care entitatea contractantă implementează proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și/sau proiecte de cercetare-dezvoltare, are obligația de a elabora distinct pentru fiecare proiect în parte un program al achizițiilor sectoriale aferent proiectului respectiv, după semnarea contractului de finanțare/cofinanțare aferent.
    (la 18-06-2018, Articolul 14 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 15
    (1) Entitatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale, are obligația de a ține evidența achizițiilor directe de produse, servicii și lucrări, ca parte a programului anual al achizițiilor sectoriale.(2) Entitatea contractantă are dreptul de a opera modificări sau completări ulterioare în cadrul programului anual al achizițiilor sectoriale, cu condiția identificării surselor de finanțare. Modificările/completările se aprobă și se publică conform prevederilor art. 13 alin. (6).
    (la 18-06-2018, Articolul 15 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 12, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 16

    Prin ordin al președintelui ANAP se pune la dispoziția entităților contractante formularul de program anual al achizițiilor sectoriale.


    Secţiunea a 2-a Estimarea valorii achiziției sectoriale și alegerea modalității de atribuire

    Articolul 17
    (1) Estimarea valorii unei achiziții sectoriale se realizează având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I secțiunea a 5-a paragraful 3 din Lege.(2) Obiectul achiziției sectoriale se pune în corespondență cu codul/codurile CPV care îl descriu cât mai exact, relevantă în acest context fiind activitatea ce caracterizează scopul principal al contractului sectorial/acordului-cadru.


    Articolul 18
    (1) Entitatea contractantă alege procedura de atribuire în funcție de următoarele aspecte:
    a) valoarea estimată a achiziției;
    b) complexitatea contractului/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit;
    c) îndeplinirea condițiilor specifice de aplicare a anumitor proceduri de atribuire.
    (2) În aplicarea art. 16 alin. (2) din Lege, entitatea contractantă are obligația ca, la alegerea procedurii de atribuire, să se raporteze, în funcție de tipul contractului, la valoarea estimată a produselor, serviciilor și lucrărilor destinate unor utilizări identice sau similare și care fac parte din categoriile de produse/servicii/lucrări care sunt furnizate/prestate/executate de către operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 18 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Fără a afecta celelalte prevederi ale prezentului articol, pentru contractele de achiziție sectorială de lucrări sau de servicii al căror obiect vizează realizarea obiectivelor de investiții publice noi sau a lucrărilor de intervenție asupra celor existente, entitatea contractantă alege procedura de atribuire în funcție de următoarele considerente:
    a) valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate pentru fiecare obiectiv de investiții în parte, dacă contractul prevede o clauză privind cedarea drepturilor patrimoniale de autor;
    b) valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiții în parte cumulată cu cea a lucrărilor aferente obiectivului de investiții, dacă acestea fac obiectul aceluiași contract sectorial de lucrări;
    (la 29-06-2020, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 18 , Secțiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 485 din 25 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 29 iunie 2020 )

    b^1) valoarea estimată a contractului având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului pentru fiecare obiectiv de investiții în parte, separată de valoarea estimată a contractului având ca obiect execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții, dacă se atribuie contracte sectoriale distincte de servicii de proiectare tehnică și asistență din partea proiectantului, respectiv de lucrări;
    (la 29-06-2020, Alineatul (3) din Articolul 18 , Secțiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 485 din 25 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 29 iunie 2020 )

    c) pentru serviciile specifice aferente unei lucrări cum ar fi verificare proiecte, expertiză, audit energetic, studiu de impact asupra mediului, scenariu la incendiu, consultanță, asistența tehnică și altele, care necesită specialiști certificați/atestați pentru realizarea acestora, se va stabili valoarea estimată a fiecărui serviciu pentru fiecare obiectiv de investiții în parte și în funcție de valoarea obținută, pentru fiecare serviciu, se va stabili modalitatea de achiziție corespunzătoare.

    (la 18-06-2018, Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 13, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Secţiunea a 3-a Consultarea pieței și împărțirea pe loturi

    Articolul 19
    (1) În condițiile art. 148 din Lege, entitatea contractantă poate derula un proces de consultare a pieței, ca parte a procesului de achiziție sectorială, în cadrul etapei de planificare/pregătire, care se inițiază prin publicarea în SEAP, precum și prin orice alte mijloace a unui anunț privind consultarea, în cazul în care dorește achiziționarea unor produse/servicii/lucrări cu grad ridicat de complexitate tehnică, financiară sau contractuală ori din domenii cu un rapid progres tehnologic.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 19 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Anunțul prevăzut la alin. (1) trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:
    a) denumirea entității contractante și datele de contact;
    b) adresa de internet unde sunt publicate informațiile cu privire la procesul de consultare a pieței;
    c) descrierea necesităților obiective și constrângerilor de natură tehnică, financiară și/sau contractuală ce caracterizează nevoia entității contractante în raport cu care se organizează respectiva consultare;
    d) aspectele supuse consultării;
    e) termenul până la care se desfășoară procesul de consultare;
    f) descrierea modalității de desfășurare a consultării, respectiv modul în care se va realiza interacțiunea cu operatorii economici ce răspund la invitația entității contractante.
    (3) Aspectele supuse consultării vizează, fără a se limita la acestea, potențiale soluții tehnice, financiare sau contractuale pentru satisfacerea nevoii entității contractante, precum și aspecte legate de strategia de contractare, inclusiv divizare pe loturi sau posibilitatea solicitării de oferte alternative.


    Articolul 20
    (1) Orice persoană/organizație interesată, în sensul art. 148 alin. (2) din Lege, transmite entității contractante opinii, sugestii sau recomandări cu privire la aspectele supuse consultării, utilizând formele și mijloacele de comunicare precizate în anunțul privind consultarea.(2) Entitatea contractantă poate decide ca opiniile, sugestiile sau recomandările să fie transmise numai prin mijloace electronice la o adresă dedicată.(3) Entitatea contractantă poate lua în considerare opiniile, sugestiile sau recomandările primite în cazul în care le consideră relevante.(4) Entitatea contractantă poate organiza întâlniri individuale sau comune ori evenimente deschise pentru persoanele/ organizațiile interesate, în cadrul cărora se poartă discuții cu privire la opiniile, sugestiile sau recomandările pe care acestea le-au transmis sau la subiecte de interes general, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, structura pieței, tendințele prețurilor și alte elemente comerciale specifice în sectorul de interes, aspecte tehnice, inovative, de integrare socială sau legate de protecția mediului, care pot fi valorificate în cadrul procedurii de atribuire.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 20 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 15, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5) Entitatea contractantă are obligația de a publica în SEAP rezultatul procesului de consultare a pieței, dar nu mai târziu de momentul inițierii procedurii de atribuire.(6) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 20 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 16, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 21
    (1) Împărțirea unei achiziții sectoriale poate viza loturi care au ca obiect produse, servicii sau lucrări similare sau produse, servicii sau lucrări diferite.(2) În sensul alin. (1), în cazul unor produse, servicii sau lucrări diferite, entitatea contractantă are dreptul de a achiziționa servicii de proiectare fie împreună cu lucrările proiectate, în cadrul unui contract sectorial/acord-cadru de lucrări, fie separat de acestea, în cadrul unui contract de servicii.(3) Loturile stabilite potrivit dispozițiilor alin. (1) pot fi atribuite simultan, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, sau separat, la intervale diferite de timp.


    Secţiunea a 4-a Documentația de atribuire
    Paragraful 1 Considerații generale

    Articolul 22
    (1) Documentația de atribuire este alcătuită din următoarele:
    a) DUAE și instrucțiunile către ofertanți/candidați;
    (la 18-06-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 17, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    b) caiet de sarcini sau document descriptiv, acesta din urmă fiind aplicabil în cazul procedurilor de dialog competitiv, negociere sau de parteneriat pentru inovare;
    c) clauze contractuale obligatorii;
    d) formulare și modele de documente.
    (2) Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.(3) Instrucțiunile către ofertanți/candidați prevăzute la alin. (1) lit. a) conțin detaliile referitoare la formalitățile ce trebuie îndeplinite în legătură cu procedura de atribuire în cauză, modul în care operatorii economici trebuie să structureze informațiile ce urmează a fi prezentate pentru a răspunde cerințelor din anunțul de participare/simplificat/de concurs, respectiv detalii procedurale cum ar fi precizări privind garanțiile solicitate, modul în care trebuie întocmite și structurate propunerea tehnică și cea financiară, criteriul de atribuire ce urmează a fi aplicat, precum și termenele procedurale ce trebuie respectate și căile de atac ce pot fi utilizate. Toate aceste informații constituie bază pentru generarea automată de către SEAP a anunțului de participare/simplificat/de concurs.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Pentru formularea și aplicarea aspectelor referitoare la cerințele ce pot face obiectul DUAE se utilizează prevederile din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016.(5) Entitatea contractantă are obligația de genera electronic DUAE completat cu informațiile solicitate în raport cu criteriile de calificare și selecție stabilite prin documentația de atribuire, marcând câmpurile din formular pentru care trebuie prezentate referințe de către operatorii economici, corespunzător respectivelor cerințe, și de a-l atașa în SEAP, împreună cu celelalte documente ale achiziției.(6) Entitatea contractantă trebuie să asigure corelația dintre informațiile solicitate prin anunțul de participare/simplificat/de concurs și cele marcate în DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați, menționând totodată în documentația de atribuire modul în care se poate accesa DUAE în vederea completării de către operatorii economici interesați.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (7) În cazul în care există discrepanțe între informațiile prevăzute în DUAE și cele prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs, prevalează informațiile din anunț, DUAE urmând a fi revizuit corespunzător.
    (la 18-06-2018, Alineatul (7) din Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (8) În cazul acordului-cadru, anunțul de participare/ simplificat trebuie să conțină și un set minim de informații specifice referitoare la:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a alineatului (8) din Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 19, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) numărul sau intervalul în care se va încadra numărul de operatori economici care vor fi parte a acordului-cadru ce urmează să fie încheiat;
    b) opțiunea de a atribui contractele subsecvente încheierii acordului-cadru cu/fără reluarea competiției, în cazul în care acordul-cadru urmează să fie încheiat cu mai mulți operatori economici;
    c) opțiunea de a atribui contracte subsecvente prin reluarea competiției utilizând etapa finală de licitație electronică, în cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulți operatori economici;
    d) frecvența de atribuire a contractelor subsecvente;
    e) criteriul de atribuire și, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum și orice alte reguli aferente, în cazul în care atribuirea contractelor respective urmează să se realizeze prin reluarea competiției sau parțial prin reluarea competiției;
    f) estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, precum și ale cantităților minime și maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru;
    g) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru.
    h) estimarea valorii maxime a acordului-cadru.
    (la 19-04-2023, Articolul 22 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (9) În cazul în care entitatea contractantă decide organizarea unei etape finale de licitație electronică, instrucțiunile pentru ofertanți vor cuprinde și:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a alineatului (9) din Articolul 22 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 19, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) elementele ofertei care vor face obiectul licitației electronice, cu condiția ca respectivele elemente să fie cuantificabile, astfel încât să poată fi exprimate în cifre sau procente;
    b) eventualele limite ale valorilor până la care elementele prevăzute la lit. a) pot fi îmbunătățite, astfel cum rezultă din specificațiile care definesc obiectul contractului;
    c) informațiile care vor fi puse la dispoziția ofertanților pe parcursul licitației electronice și, după caz, momentul la care aceste informații vor fi disponibile;
    d) condițiile în care ofertanții vor avea dreptul să liciteze, cu referire în special la diferențele minime care, dacă este cazul, vor fi solicitate pentru licitarea noilor oferte;
    e) informațiile relevante privind echipamentele electronice ce trebuie utilizate, precum și modalitățile și specificațiile tehnice de conectare;
    f) alte informații relevante privind procesul licitației electronice.(10) Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității entității contractante.(11) Cerințele minime de ordin tehnic se definesc astfel încât să țină seama de cerințele de accesibilitate ale persoanelor cu dizabilități și de conceptul de proiectare pentru toate categoriile de utilizatori.(12) Documentul descriptiv cuprinde, în mod obligatoriu, cel puțin o descriere a necesităților, obiectivelor și constrângerilor entității contractante, pe baza cărora se vor derula negocierile/ dialogul/parteneriatul pentru inovare, precum și cerințele minime de ordin tehnic sau de performanță/funcționalitate minime, ce trebuie îndeplinite de fiecare ofertă/soluție preliminară pentru a fi admisă la faza următoare.(13) În cazul procedurii de dialog competitiv, documentația descriptivă conține, dacă este cazul, posibilitatea acordării de prime care vor fi acordate participanților la dialog, precum și valoarea acestora, în condițiile art. 107 din Lege.(14) Primele se stabilesc în limita bugetului disponibil al entității contractante și în funcție de cheltuielile specifice implicate de participarea la dialog, valoarea totală a primelor respective neputând depăși 2% din valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit. Primele se reflectă ca o cheltuială de aceeași natură cu achiziția publică.(15) Este exceptat de la acordarea primelor operatorul economic a cărui ofertă este, în final, declarată câștigătoare.


    Articolul 23
    (1) Entitatea contractantă poate iniția aplicarea procedurii de atribuire numai după ce a fost elaborată documentația de atribuire.(2) Entitatea contractantă are obligația de a încărca integral în SEAP, în zilele lucrătoare, documentația de atribuire împreună cu documentele-suport.(3) Documentele-suport conțin:
    a) declarația privind persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul entității contractante, respectiv cele cu putere de reprezentare din partea furnizorilor de servicii auxiliare achiziției, precum și datele de identificare ale acestora;
    b) strategia de contractare.
    (4) În justificarea alegerii între procedura de licitație deschisă și procedura de licitație restrânsă, entitatea contractantă va avea în vedere obiectul, natura și complexitatea contractului/ acordului-cadru de achiziție sectorială. În cazul aplicării procedurii simplificate, justificarea alegerii procedurii conține numai explicații cu privire la determinarea valorii estimate a contractului/acordului-cadru, având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) din Lege.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 23 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5) În îndeplinirea funcțiilor sale, ANAP are acces la formularul de integritate completat de entitatea contractantă în baza prevederilor Legii nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică, precum și la orice informații referitoare la identificarea persoanelor care dețin funcții de decizie care sunt implicate în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia în cadrul entității contractante, precum și a celor cu putere de reprezentare din partea furnizorului de servicii auxiliare, dar și a celor implicați în procedură din partea acestuia din urmă, necesare pentru verificarea îndeplinirii de către entitatea contractantă a obligației prevăzute la art. 71 din Lege.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 23 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (6) Numele, prenumele și funcția deținută de persoanele prevăzute la alin. (5) se precizează și în cadrul anunțului de participare/simplificat pentru a da posibilitatea operatorilor economici interesați de procedura de atribuire să analizeze o potențială incidență a unei situații de natura celor precizate de art. 73 din Lege.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 23 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (7) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (7) din Articolul 23 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 21, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 24
    (1) Informațiile cuprinse în anunțul de participare/ simplificat/de concurs se încarcă în SEAP numai prin completarea formularului specific disponibil în sistemul informatic și numai de către entitățile contractante înregistrate.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 24 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 22, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Documentele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. b)-d) și art. 23 alin. (3) vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, și încărcate în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic și numai de către entitățile contractante înregistrate.


    Articolul 25

    Abrogat.
    (la 18-06-2018, Articolul 25 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 26
    (1) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5) Operatorul SEAP are obligația de a publica anunțul în SEAP în cel mult o zi lucrătoare după îndeplinirea condițiilor stabilite la art. 157 din Lege și, în cazul anunțului de participare simplificat, în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 23, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (6) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 26 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera c), Articolul VIII din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 27

    Abrogat.
    (la 18-06-2018, Articolul 27 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 24, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 28

    În cazul în care, din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are posibilitatea transmiterii unui anumit anunț spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, entității contractante îi revine responsabilitatea transmiterii spre publicare a anunțului respectiv prin mijloace proprii. Operatorul SEAP are obligația de a înștiința entitatea contractantă cu privire la apariția unei astfel de situații, în cel mult o zi lucrătoare de la expirarea termenelor necesare exercitării controlului ex ante de către ANAP.
    (la 18-06-2018, Articolul 28 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 25, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 29
    (1) Orice răspuns al entității contractante la solicitările de clarificări sau informații primite în condițiile art. 172 alin. (1) din Lege se postează în SEAP la secțiunea specifică, disponibilă în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.(2) Odată cu termenul/termenele-limită prevăzut/prevăzute de art. 172 alin. (2) din Lege, entitatea contractantă stabilește în anunțul de participare/simplificat/de concurs și termenul-limită până la care operatorii economici solicită clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, acesta trebuind să fie corelat cu termenul final de răspuns, astfel încât să fie acordată o perioadă suficientă de timp operatorilor economici pentru a analiza documentația de atribuire și să formuleze întrebările pe care le consideră necesare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 29 , Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 26, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Entitatea contractantă menționează în anunțul de participare/simplificat/de concurs că va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit.
    (la 18-06-2018, Articolul 29 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) În situația în care sunt stabilite două termene de răspuns ale entității contractante la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici, aceasta poate grupa pe cele două termene întrebările și răspunsurile aferente, pe baza unor criterii cum ar fi data înregistrării solicitării de clarificări, complexitatea aspectelor incidente, asigurându-se că timpul acordat pentru elaborarea ofertelor este unul adecvat.
    (la 18-06-2018, Articolul 29 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 30

    Abrogat.
    (la 18-06-2018, Articolul 30 din Paragraful 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 28, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    Paragraful 2 Sisteme de calificare

    Articolul 31
    (1) Entitățile contractante pot institui și utiliza un sistem de calificare în condițiile art. 175 din Lege.(2) Anunțurile privind existența unui sistem de calificare indică intenția entității contractante de a opera un astfel de sistem, pentru unul sau mai multe contracte sectoriale pe care intenționează să le atribuie, în cadrul căruia operatorii economici interesați pot aplica în vederea înregistrării ca potențiali candidați.(3) Prin intermediul sistemului de calificare este creată o listă de operatori economici permanentă, care poate fi utilizată ca sursă de candidați pentru atribuirea unui contract sectorial avut în vedere de sistemul de calificare.(4) Atunci când un sistem de calificare este utilizat ca mijloc de invitare la o procedură concurențială de ofertare, entitatea contractantă poate decide să creeze lista de operatori economici numai dintre candidații calificați în cadrul sistemului.


    Articolul 32
    (1) Entitățile contractante aplică criterii de calificare și selecție prevăzute la art. 176 din Lege, precum și motivele de excludere prevăzute la art. 177 și 179 din Lege.(2) În condițiile art. 175 alin. (2) din Lege, entitățile contractante, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Lege, aplică norme și criterii obiective pentru excluderea operatorilor economici care solicită calificarea, care pot include criterii de calificare și selecție prevăzute la art. 176, precum și motivele de excludere prevăzute la art. 177 și 179 din Lege.


    Articolul 33
    (1) Sistemul de calificare poate implica diferite etape de calificare.(2) Entitățile contractante care instituie și utilizează un sistem de calificare păstrează o înregistrare scrisă privind operatorii economici calificați.(3) Înregistrarea scrisă prevăzută la alin. (2) poate fi împărțită pe categorii, în funcție de tipul de contract sectorial pentru care este valabilă calificarea.(4) În cazul în care o entitate contractantă consideră că sistemul de calificare al altor entități sau organisme anumite satisface cerințele sale, ea comunică operatorilor economici interesați numele acestor alte entități sau organisme.


    Articolul 34
    (1) Entitatea contractantă este obligată să publice anunțul privind existența unui sistem de calificare prin intermediul SEAP.(2) În cazul în care entitatea contractantă preconizează operarea sistemului de calificare pe o perioadă mai lungă de 3 ani, este obligată să trimită o notificare conform alin. (1), anual, începând cu anul următor celui în care sistemul a fost implementat pentru prima dată.

    Paragraful 3 Stabilirea criteriilor de calificare și a criteriilor de selecție

    Articolul 35
    (1) Criteriile de calificare privind capacitatea au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 35 , Paragraful 3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 29, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Criteriile de selecție au ca scop selectarea candidaților cu cea mai mare capacitate economică și financiară, tehnică și/sau profesională dintre operatorii economici care au depus o solicitare de participare în cazul aplicării procedurilor de atribuire ce se desfășoară în mai multe etape.(3) Selecția candidaților reprezintă un proces distinct care urmează procesului de calificare și care are ca scop doar limitarea numărului de candidați calificați care vor depune oferta în etapa a doua a licitației restrânse sau, după caz, care vor participa la dialog/negocieri. Selecția se realizează prin acordarea pentru fiecare candidat în parte a unui punctaj care trebuie să reflecte capacitatea acestuia de a îndeplini contractul ce urmează să fie atribuit.


    Articolul 36
    (1) Entitatea contractantă poate utiliza criterii de calificare atunci când aplică orice procedură de atribuire.(2) Entitatea contractantă stabilește criterii de selecție în cadrul documentației de atribuire atunci când aplică în cadrul procedurii de atribuire etapa de selecție a candidaților și trebuie să se raporteze la criteriile de calificare stabilite prin documentația de atribuire.(3) Criteriile de selecție pot face referire numai la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională și trebuie să se raporteze la criterii de calificare ce au fost stabilite de entitatea contractantă prin documentația de atribuire.(4) Criteriile de calificare și criteriile de selecție stabilite de entitatea contractantă sunt incluse în anunțul de participare/ simplificat/de concurs.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 36 , Paragraful 3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 30, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5) Entitatea contractantă are obligația să precizeze în anunțul de participare și în documentația de atribuire modalitatea de acordare a punctajului pe baza căruia se va realiza clasamentul candidaților, ori de câte ori urmează să realizeze o selecție a acestora.(6) Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/ de concurs sunt considerate clauze nescrise.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 36 , Paragraful 3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 30, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 37
    (1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru prin introducerea unor criteriile minime de calificare, care:
    a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului sectorial/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit;
    b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului sectorial/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit.
    (2) Entitatea contractantă are dreptul de a impune ca cerință minimă de calificare, în raport cu situația economică și financiară a ofertanților/candidaților, un anumit nivel al unor indicatori economici sau financiari, numai în cazul în care indicatorii respectivi au o legătură concretă cu un eventual risc de neîndeplinire a contractului sectorial/acordului-cadru.(3) În aplicarea prevederilor art. 67 alin. (5) din Lege, entitatea contractantă are dreptul de a impune prin documentația de atribuire, ca în situația în care este depusă o ofertă de către operatori economici care participă în comun la procedura de atribuire, fiecare dintre aceștia să demonstreze îndeplinirea unui nivel al criteriile referitoare la capacitatea economică și financiară și capacitatea tehnică și profesională proporțional cu cota de implicare în executarea viitorului contract sectorial/acord-cadru.

    Paragraful 4 Stabilirea criteriului de atribuire

    Articolul 38
    (1) În cazul în care criteriul utilizat este criteriul «cel mai bun raport calitate-preț» sau «cel mai bun raport calitate-cost», astfel cum este prevăzut la art. 209 alin. (3) lit. a) și b) din Lege, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 38 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Factorii de evaluare a ofertelor, precum și algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți, și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor și de aplicare a criteriului de atribuire.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 38 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) În aplicarea art. 209 alin. (3) lit. a) și b) din Lege, în cazul în care calitatea personalului ce va realiza efectiv activitățile ce fac obiectul contractului sectorial/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit poate să aibă/are un impact semnificativ asupra nivelului de executare și a rezultatului acestuia, factorii de evaluare a ofertelor se vor referi și la organizarea/calificarea și/sau experiența respectivului personal.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 38 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (4) Entitatea contractantă nu poate folosi organizarea/ calificarea și/sau experiența personalului desemnat pentru a efectua activitățile contractului sectorial/acordului-cadru, respectiv cel precizat la alin. (3), ca parte a procesului de calificare și selecție în cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract sectorial/acord-cadru.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 38 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5) În cazul în care, în cadrul unei proceduri de atribuire, entitatea contractantă stabilește criteriile de calificare, în condițiile art. 192 lit. g) din Lege, aceste criterii se referă la calificarea și experiența profesională a personalului permanent, în special de conducere, al operatorului economic candidat/ofertant, care este precizat în DUAE, respectiv la alte persoane decât cele desemnate pentru a efectua activitățile contractului sectorial/acordului-cadru în cauză.(6) Criteriile de atribuire prevăzute la alin. (1) se aplică în mod obligatoriu în cazul contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru prevăzute la art. 209 alin. (8) din Lege, iar ponderea alocată factorului preț nu poate fi mai mare de 40%.
    (la 19-04-2023, Alineatul (6) din Articolul 38 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (6^1) Categoriile de produse care au impact asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (la 19-04-2023, Articolul 38 din Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (7) Abrogat.
    (la 24-05-2024, Alineatul (7) , Articolul 38 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 1. , Articolul IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 23 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024 )
    (8) Atunci când stabilește factorii de evaluare a ofertelor, entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care:
    a) nu au o legătură directă cu natura și obiectul contractului sectorial/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit;
    b) nu reflectă un avantaj pe care entitatea contractantă îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv.
    (9) Ponderea stabilită pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru. Pentru fiecare factor de evaluare entitatea contractantă are obligația de a stabili o pondere care să reflecte în mod corect:
    a) importanța caracteristicii tehnice/funcționale considerate a reprezenta un avantaj calitativ, de mediu și/sau social ce poate fi punctat; sau
    b) cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care ofertanții le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini sau documentul descriptiv.
    (10) În cazul în care, în cadrul unei proceduri se atribuie mai multe loturi, entitatea contractantă poate stabili criterii de atribuire separate și diferite pentru fiecare lot în parte.


    Articolul 39
    (1) În cazul în care criteriul de atribuire utilizat este «costul cel mai scăzut», astfel cum este prevăzut la art. 209 alin. (3) lit. c) din Lege, acesta se calculează prin însumarea cuantificărilor în unitatea monetară, exprimate în valoare netă, a eforturilor entității contractante corespunzătoare elementelor ciclului de viață identificate de entitatea contractantă ca fiind relevante pentru obiectul contractului în fiecare an de utilizare a echipamentului, serviciului sau lucrării achiziționate și în plus față de costul de achiziție. Moneda utilizată la cuantificarea unităților monetare în valoare netă este cea în care se exprimă prețul contractului.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 39 , Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Pentru perspectiva financiară a ciclului de viață, entitatea contractantă trebuie să aibă în vedere următoarele:
    a) la determinarea costului elementelor pe ciclul de viață pentru fiecare an de utilizare, prețurile relevante care trebuie luate în considerare sunt prețurile plătibile de către entitatea contractantă pentru utilizarea produsului, serviciului sau lucrării, exclusiv TVA, inclusiv taxe și impozite în sarcina entității contractante aferente utilizării produsului, serviciului sau lucrării respective;
    b) costul pe ciclul de viață și costul pe elementele acestuia se calculează prin însumarea diferitelor tipuri de costuri înregistrate în fiecare an pe durata de comparare/de viață și aplicarea la acestea a ratei de actualizare, astfel încât acestea să fie exprimate ca valoare în anul financiar de realizare a achiziției.
    (3) Entitățile contractante au obligația de a comunica în cadrul documentației de atribuire toate informațiile necesare pentru calculul financiar al fiecărui element de cost inclus în costul pe ciclul de viață.(4) Informațiile comunicate conform alin. (3) includ cel puțin următoarele: condițiile, mediul și intensitatea de utilizare, durata de utilizare anticipată și durata de utilizare luată în considerare pentru aplicarea criteriului de atribuire și compararea ofertelor, eforturile ce trebuie cuantificate pentru fiecare element de cost, rata de actualizare care urmează a fi utilizată pentru calculul din perspectivă financiară, modalitatea efectivă de realizare a calculului costului pe durata de viața în propunerea financiară, condiții contractuale de monitorizare a materializării elementelor de cost din perspectiva financiară și efectele generate prin materializarea/nematerializarea cuantificărilor monetare a elementelor de cost pe o perioadă egală cu perioada utilizată pentru calculul costului pe ciclul de viață în scopul comparării ofertelor.(5) În cazul aplicării criteriului de atribuire prevăzut la alin. (1), ierarhia ofertelor admisibile se stabilește în ordinea crescătoare a costului pe ciclul de viață actualizat în anul în care se inițiază procedura, iar drept ofertă câștigătoare este desemnată oferta cu cel mai mic cost pe ciclul de viață.


    Articolul 40

    În cazul în care criteriul utilizat este «prețul cel mai scăzut», astfel cum este prevăzut la art. 209 alin. (3) lit. d) din Lege, stabilirea ofertei câștigătoare se realizează numai prin compararea prețurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului sectorial/acordului-cadru de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire.
    (la 19-04-2023, Articolul 40 din Paragraful 4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    Paragraful 5

    Garanția de participare
    (la 19-04-2023, Titlul Paragrafului 5 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 41
    (1) Garanția de participare reprezintă un instrument aferent modului de prezentare a ofertei care are drept scop protejarea entității contractante față de riscul unui comportament necorespunzător al ofertantului pe toată perioada implicării sale în procedura de atribuire.(2) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 41 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 41 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (4) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 41 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 33, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 42
    (1) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 42 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Garanția de participare trebuie să fie constituită în suma și pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire.(3) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 42 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (4) Instrumentele de garantare prevăzute la art. 164 alin. (4) lit. b) din Lege se transmit în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor, și trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
    (la 19-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 42 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (5) Entitatea contractantă nu are dreptul:
    a) de a impune sau de a interzice prezentarea unui instrument de garantare emis de către o anumită instituție de credit bancară, instituție financiară nebancară ori societate de asigurări, nominalizată în mod expres în documentația de atribuire;
    b) de a limita posibilitatea de prezentare a instrumentelor de garantare numai la cele care sunt emise de către instituții de credit bancare, numai la cele care sunt emise de către instituții financiare nebancare sau numai la cele care sunt emise de către societăți de asigurări.
    (la 19-04-2023, Alineatul (5) din Articolul 42 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (6) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (6) din Articolul 42 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (7) În orice situație, dovada constituirii garanției de participare trebuie să fie prezentată cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor.


    Articolul 43
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a reține garanția de participare atunci când ofertantul se află în oricare dintre următoarele situații:
    a) își retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia;
    b) oferta sa fiind stabilită câștigătoare, nu constituie garanția de bună execuție;
    (la 18-06-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 43 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 35, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    b^1) oferta sa fiind stabilită câștigătoare, nu deschide un cont la dispoziția entității contractante, la o instituție de credit bancară agreată de ambele părți, în cazul în care părțile convin ca garanția de bună execuție să se constituie prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale;
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 43 , Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    c) oferta sa fiind stabilită câștigătoare, refuză să semneze contractul sectorial/acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei.
    (2) În cazul încheierii unui acord-cadru, prevederea alin. (1) lit. b) nu este aplicabilă.(3) Entitatea contractantă nu reține garanția de participare în cazul în care ofertantul desemnat câștigător refuză să semneze contractul sectorial/acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei, atribuit în urma unei proceduri de atribuire care a făcut obiectul controlului ex ante și în care ANAP a emis un aviz conform condiționat, iar entitatea contractantă a derulat și finalizat procedura de atribuire fără a remedia abaterile constatate de ANAP, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile alin. (1) lit. c) și ale art. 150 alin. (1).
    (la 18-06-2018, Articolul 43 din Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 36, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 44

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 44 din Paragraful 5 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 13, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    Paragraful 6

    Garanția de bună execuție
    (la 19-04-2023, Titlul Paragrafului 6 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 45
    (1) Garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării entității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului sectorial/contractului subsecvent.(2) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 45 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 15, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Garanția de bună execuție se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului sectorial/contractului subsecvent. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului sectorial/contractului subsecvent.
    (la 22-03-2022, Alineatul (3) din Articolul 45 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )
    (4) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 45 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (5) În cazul în care pe parcursul executării contractului sectorial se suplimentează valoarea acestuia, contractantul are obligația de a completa garanția de bună execuție în corelație cu noua valoare a contactului respectiv.


    Articolul 46
    (1) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 46 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (1^1) Garanția de bună execuție constituită conform prevederilor art. 164 alin. (4) din Lege devine anexă la contract, prevederile art. 42 alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1^1) din Articolul 46 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 46 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 46 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (4) În cazul prevăzut la art. 164 alin. (4) lit. d) din Lege, contractantul are obligația de a deschide un cont la dispoziția autorității contractante, la o instituție de credit bancară agreată de ambele părți.
    (la 19-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 46 , Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (5) În cazul în care entitatea contractantă are calitatea de autoritate publică, instituție publică sau operator economic cu capital integral sau majoritar de stat, contractantul are obligația de a deschide contul la dispoziția entității contractante, prevăzut la alin. (4), la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia.(6) Suma inițială care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis potrivit alin. (4) și (5) nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din prețul contractului sectorial/contractului subsecvent, fără TVA.(7) Pe parcursul îndeplinirii contractului sectorial/contractului subsecvent, entitatea contractantă urmează să alimenteze contul de disponibil prevăzut la alin. (4) și (5) prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite contractantului până la concurența sumei stabilite drept garanție de bună execuție în contractul sectorial/contractul subsecvent și va înștiința contractantul despre vărsământul efectuat, precum și despre destinația lui.(8) Din contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele contractantului prevăzut la alin. (5) pot fi dispuse plăți atât de către contractant, cu avizul scris al entității contractante care se prezintă unității Trezoreriei Statului, cât și de unitatea Trezoreriei Statului la solicitarea scrisă a entității contractante în favoarea căreia este constituită garanția de bună execuție.(9) Contul de disponibil prevăzut la alin. (4) și (5) este purtător de dobândă în favoarea contractantului.


    Articolul 47

    Entitatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului sectorial/contractului subsecvent, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește din culpa sa obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție entitatea contractantă are obligația de a notifica pretenția atât contractantului, cât și emitentului instrumentului de garantare, precizând obligațiile care nu au fost respectate, precum și modul de calcul al prejudiciului. În situația executării garanției de bună execuție, parțial sau total, contractantul are obligația de a reîntregii garanția în cauză raportat la restul rămas de executat.


    Articolul 48

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 48 din Paragraful 6 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 19, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Capitolul III Realizarea achiziției sectoriale

    Secţiunea 1

    Cataloage electronice
    (la 19-04-2023, Titlul Sectiunii 1 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 49

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 49 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 50

    Abrogat.
    (la 18-06-2018, Articolul 50 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 39, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 51
    (1) SEAP pune la dispoziția entităților contractante posibilitatea tehnică de a utiliza cataloagele electronice prevăzute la art. 215-218 din Lege.(2) În cadrul SEAP, operatorii economici înregistrați în SEAP au posibilitatea de a publica un catalog cuprinzând produsele, serviciile sau lucrările pe care le oferă, inclusiv prețul. Aceste cataloage trebuie să fie completate cu informații relevante privind specificațiile detaliate ale produselor/serviciilor/lucrărilor ofertate și prețul acestora și să fie actualizate permanent, astfel încât entitatea contractantă să aibă suficiente informații pentru a alege în mod corect și obiectiv atunci când utilizează aceste instrumente de lucru.(3) În aplicarea prevederilor art. 12 alin. (7) lit. b) și c) din Lege, consultarea operatorilor economici în vederea obținerii ofertelor/ofertei se poate face atât prin intermediul catalogului electronic pus la dispoziție de SEAP, cât și prin orice alte modalități identificate de către entitatea contractantă.
    (la 19-04-2023, Articolul 51 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 22, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    (la 18-06-2018, Articolul 51 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 40, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 52

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 52 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Secţiunea a 2-a Reguli generale de participare la procedura de atribuire

    Articolul 53

    În aplicarea prevederilor art. 180 din Lege și fără a afecta posibilitatea operatorilor economici de a depune ofertă alternativă sau de a oferta pe mai multe loturi diferite, ofertantul/candidatul nu are dreptul ca în cadrul aceleiași proceduri de atribuire:
    a) să depună două sau mai multe candidaturi/oferte individuale și/sau comune, sub sancțiunea excluderii din competiție a tuturor candidaturilor/ofertelor în cauză;
    b) să depună ofertă individuală/comună și să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte, sub sancțiunea excluderii ofertei individuale sau, după caz, a celei în care este ofertant asociat.


    Articolul 54
    (1) Întreprinderile afiliate, așa cum sunt definite la art. 51 alin. (3) din Lege, au dreptul de a participa în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, dar numai în cazul în care participarea acestora nu este de natură să distorsioneze concurența.(2) În situația în care, în cadrul unei proceduri de atribuire, două sau mai multe întreprinderi afiliate depun oferte separate, entitatea contractantă solicită ofertanților în cauză să demonstreze, prezentând documente relevante în acest sens, faptul că situația respectivă nu poate influența rezultatul procedurii de atribuire.(3) În scopul verificării prevăzute la alin. (2), fiecare ofertant include în ofertă informații privind întreprinderile afiliate.(4) În cazul în care dovezile și clarificările transmise potrivit alin. (2) sunt insuficiente, ofertele depuse de respectivele întreprinderi afiliate sunt considerate inacceptabile.


    Articolul 55
    (1) În cazul în care ofertantul/candidatul își demonstrează situația economică și financiară, respectiv capacitatea tehnică și profesională invocând suportul unui/unor terț/terți, în condițiile Legii, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care se confirmă faptul că acesta va pune la dispoziția ofertantului/candidatului resursele invocate. Subcontractanții pe a căror capacități ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare și selecție sunt considerați și terți susținători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în același timp, și angajamentul ferm.(2) Entitatea contractantă are obligația de a lua în considerare această susținere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentației de atribuire, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
    a) terțul/terții susținător(i) pot dovedi că dețin resursele invocate ca element de susținere a ofertantului/candidatului;
    b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităților ce acordă susținerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terțul susținător nu este declarat subcontractant.

    (la 18-06-2018, Articolul 55 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 42, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 56

    În scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție de către terțul/terții care acordă susținere, în condițiile art. 197 alin. (1) din Lege, entitatea contractantă poate solicita terțului/terților susținător/susținători, oricând pe parcursul procesului de evaluare, documente și informații suplimentare în legătură cu angajamentul dat sau cu documentele prezentate, în situația în care există rezerve în ceea ce privește corectitudinea informațiilor sau documentelor prezentate sau cu privire la posibilitatea de executare a obligațiilor asumate prin respectivul angajament.


    Articolul 57
    (1) În cazul în care contractantul întâmpină dificultăți pe parcursul executării contractului sectorial/acordului-cadru, iar susținerea acordată de unul sau mai mulți terți vizează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională, entitatea contractantă va solicita ofertantului/candidatului ca, prin actul încheiat cu terțul/terții susținător/susținători să garanteze materializarea aspectelor ce fac obiectul respectivului angajament ferm. Prevederile contractuale dintre entitatea contractantă și contractantul principal vor asigura că entitatea contractantă poate aplica această obligație.(2) Entitatea contractantă va trebui, de asemenea, să includă în contract clauze specifice care să permită entității contractante să urmărească orice pretenție la daune pe care contractantul ar putea să o aibă împotriva terțului/terților susținător/susținători pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm, cum ar fi, dar fără a se limita la, printr-o cesiune a drepturilor contractantului către entitatea contractantă, cu titlu de garanție.


    Articolul 58
    (1) În situația în care entitatea contractantă solicită în cadrul criteriilor referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale și/sau cerințelor de executare a contractului anumite autorizații specifice, cerința se consideră îndeplinită în cazul operatorilor economici ce participă în comun la procedura de atribuire, dacă aceștia demonstrează că dispun de respectivele resurse autorizate și/sau că unul dintre membrii asocierii deține autorizația solicitată, după caz, cu condiția ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizația respectivă.(2) În cazul în care ofertantul/candidatul sau operatorii economici care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din contractul sectorial, cerința prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită dacă subcontractantul nominalizat deține autorizația solicitată prin documentația de atribuire, cu condiția ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizația respectivă.
    (la 18-06-2018, Articolul 58 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 43, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Secţiunea a 3-a Reguli aplicabile comunicărilor

    Articolul 59
    (1) Situațiile și condițiile în care este permisă folosirea altor mijloace de comunicare decât cele electronice sunt:
    a) atunci când, ca urmare a naturii specializate a achiziției, se utilizează mijloace electronice de comunicare care necesită instrumente, dispozitive, formate de fișiere specifice, aplicații care nu sunt disponibile cu caracter general;
    b) atunci când aplicațiile care suportă formatele de fișiere adecvate pentru descrierea ofertelor utilizează formate de fișiere care nu pot fi procesate de nicio altă aplicație deschisă sau disponibilă cu caracter general sau fac obiectul unui regim de licențe limitate de drepturi de proprietate intelectuală, iar entitatea contractantă nu le poate pune la dispoziție pentru descărcare sau pentru utilizare la distanță;
    c) atunci când utilizarea mijloacelor electronice de comunicare ar necesita echipamente de birou specializate care nu sunt disponibile cu caracter în general pentru entitățile contractante;
    d) atunci când prin documentele achiziției se solicită prezentarea unor mostre, machete sau modele la scară redusă care nu se pot fi transmise prin mijloace electronice;
    e) atunci când este necesară fie din cauza unei încălcări a securității mijloacelor electronice de comunicare, fie pentru protejarea naturii deosebit de sensibile a informațiilor care necesită un nivel de protecție atât de ridicat încât nu poate fi asigurat în mod corespunzător prin utilizarea instrumentelor și dispozitivelor electronice disponibile cu caracter general pentru operatorii economici sau care pot fi puse la dispoziția acestora prin mijloace alternative de acces.
    (2) În ceea ce privește comunicările pentru care nu sunt folosite mijloace electronice de comunicare în conformitate cu alin. (1), comunicarea se poate realiza prin:
    a) intermediul serviciilor poștale;
    b) fax;
    c) combinație între lit. a) și b).
    (3) Entitatea contractantă care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) are obligația de a indica în raportul procedurii de atribuire motivele concrete care au condus la solicitarea altor mijloace de comunicare în procesul de depunere a ofertelor decât cele electronice.


    Articolul 60

    Instrumentele și dispozitivele de recepție electronică a ofertelor, a cererilor de participare, precum și a planurilor și proiectelor pentru concursul de soluții trebuie să garanteze, prin mijloace tehnice și proceduri adecvate, cel puțin că:
    a) data și ora exacte de primire a ofertelor, a cererilor de participare, a planurilor și a proiectelor pot fi determinate cu precizie;
    b) se poate asigura în mod rezonabil ca nimeni să nu poată avea acces la informațiile transmise conform prezentelor cerințe înainte de termenele specificate;
    c) numai persoanele autorizate pot stabili sau modifica datele pentru deschiderea informațiilor primite;
    d) în decursul diferitelor etape ale procedurii de achiziție sau ale concursului de soluții, accesul la toate datele prezentate sau la o parte din acestea trebuie să fie permis doar persoanelor autorizate;
    e) doar persoanele autorizate pot permite accesul la informațiile trimise și doar după data stabilită;
    f) informațiile primite și deschise în temeiul prezentelor cerințe trebuie să rămână accesibile doar persoanelor autorizate în acest sens;
    g) în cazul în care interdicțiile de acces sau condițiile menționate la lit. b)-f) sunt încălcate sau se încearcă acest lucru, se poate asigura în mod rezonabil că încălcările sau încercările de încălcare pot fi ușor detectate.


    Secţiunea a 4-a Reguli de publicitate și transparență

    Articolul 61

    Transmiterea spre publicare a anunțurilor prevăzute la art. 151 din Lege către operatorul SEAP se realizează numai prin mijloace electronice, prin completarea formularelor specifice disponibile în SEAP la adresa de internet www.e-licitație.ro și numai de către entitățile contractante înregistrate.


    Articolul 62
    (1) În cazul în care, după publicarea unui anunț, intervin anumite modificări față de informațiile deja existente în acesta, entitatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de tip erată la anunțul inițial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 62 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În condițiile art. 163 din Lege, entitatea contractantă are obligația de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care modificările prevăzute la alin. (1) conduc la ajustări/completări ale documentației de atribuire care presupun timp suplimentar pentru reacția potențialilor ofertanți, cu excepția modificărilor semnificative care conduc la anularea procedurii de atribuire deoarece:
    (la 19-04-2023, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 62 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    a) afectează atât de mult elementele ce descriu contextul achiziției sectoriale încât au ca efect schimbarea indicatorilor principali ce caracterizează rezultatul contractului ce urmează a fi atribuit, fapt ce afectează nivelul de competiție sau schimbă piața de profil la care se adresează;
    b) conduc la modificări substanțiale a criteriilor de calificare și selecție, în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce determină restrângerea competiției, sau favorizarea unor anumiți operatori economici.(3) În situația prevăzută la alin. (1), entitatea contractantă are obligația să revizuiască DUAE aferent procedurii de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru în cauză.


    Articolul 63

    Operatorul SEAP are obligația de a publica în SEAP anunțurile prevăzute la art. 151 din Lege în termen de o zi lucrătoare de la primirea confirmării din partea Oficiului pentru Publicații al Uniunii Europene cu privire la transmiterea anunțului către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă există această obligație.


    Articolul 64
    (1) În cazul unui anunț de intenție valabil în mod continuu, transmis spre publicare de entitatea contractantă în condițiile art. 124 alin. (1) lit. a)-c) din Lege, operatorul SEAP are obligația de a asigura publicarea a acestuia în mod continuu în SEAP.(2) Dispozițiile art. 61-63 se aplică în mod corespunzător anunțului prevăzut la alin. (1).


    Secţiunea a 5-a Derularea procedurilor de atribuire
    Paragraful 1 Licitația deschisă

    Articolul 65
    (1) Entitatea contractantă aplică procedura de licitație deschisă prin mijloace electronice, completând în SEAP anunțul de participare prevăzut la art. 151 din Lege, situație în care numai operatorii economici înregistrați în SEAP pot depune ofertă.(2) Prin excepție de la alin. (1) și în aplicarea art. 220 din Lege, autoritatea contractantă poate, după publicarea anunțului de participare, să nu utilizeze mijloacele electronice pentru derularea procedurii de atribuire atunci când acest lucru nu este posibil din motive tehnice imputabile operatorului SEAP, situație în care evaluarea conformității ofertelor cu specificațiile tehnice și celelalte criterii prevăzute în documentele achiziției și aplicarea criteriului de atribuire se realizează anterior verificării îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție.


    Articolul 66
    (1) În cazul în care entitatea contractantă solicită îndeplinirea de către ofertanți a unor criterii de calificare, aceasta are obligația de a introduce în SEAP informații referitoare la forma și condițiile în care se demonstrează îndeplinirea de către operatorii economici a acestor criterii.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 66 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 45, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Entitatea contractantă nu are dreptul să solicite modificarea, iar operatorul SEAP nu are dreptul să modifice informațiile de natură să afecteze funcționarea sistemului informatic și/sau desfășurarea procedurii.(3) În situația în care se constată erori sau omisiuni cu privire la informațiile prevăzute la alin. (2), entitatea contractantă are obligația de a dispune anularea procedurii de atribuire, considerându-se, implicit, că se îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 225 alin. (1) lit. c) din Lege.


    Articolul 67
    (1) Operatorul economic are obligația de a transmite oferta numai în format electronic, precum și de a completa DUAE prin intermediul SEAP până la data și ora-limită de depunere a ofertelor, prevăzute în anunțul de participare.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 67 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Valoarea totală a propunerii financiare se criptează în SEAP.(3) Toate documentele de fundamentare a valorii prevăzute la alin. (2) se depun prin mijloace electronice, fiind încărcate într-o secțiune dedicată a portalului SEAP, iar conținutul acestora fiind vizibil comisiei de evaluare după decriptarea propunerii financiare.(4) Oferta va fi semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, și încărcată în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic și numai de către operatorii economici înregistrați.
    (la 19-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 67 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 68

    În cazul prevăzut la art. 65 alin. (2), operatorii economici vor depune oferta și documentele însoțitoare ale acesteia la adresa prevăzută în anunțul de participare până la data și ora-limită de depunere a ofertelor.


    Articolul 69
    (1) În cazul în care, în scopul verificării conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, entitatea contractantă solicită prezentarea anumitor clarificări/completări, atât solicitarea, cât și răspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.(2) În cazul prevăzut la art. 65 alin. (2), entitatea contractantă transmite solicitarea de clarificări/completări la adresa/numărul de fax/adresa de e-mail menționate de ofertant.(3) În situația prevăzută la alin. (2), ofertantul va transmite răspunsul său la adresa și prin modalitatea prevăzute în anunțul de participare.


    Articolul 70

    În cazul în care, din motive tehnice, nu este posibilă transmiterea anumitor documente în format electronic prin intermediul SEAP, documentele respective se transmit entității contractante în forma și utilizându-se modalitatea de comunicare solicitate de aceasta, cu respectarea prevederilor privind regulile de comunicare și transmitere a datelor.


    Articolul 71
    (1) În cazul prevăzut la art. 65 alin. (2), entitatea contractantă are obligația de a deschide ofertele la data, ora și adresa indicate în anunțul de participare, organizându-se în acest sens o ședință de deschidere a ofertelor.(2) Orice ofertant are dreptul de a participa la ședința de deschidere a ofertelor prevăzută la alin. (1).(3) În cadrul ședinței de deschidere a ofertelor nu este permisă respingerea vreunei oferte, cu excepția celor pentru care nu a fost prezentată dovada constituirii garanției de participare.(4) Ședința de deschidere se finalizează printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de evaluare și de reprezentanții legali/împuterniciți ai operatorilor economici prezenți la ședință, în care se consemnează modul de desfășurare a ședinței respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecărei oferte, inclusiv prețul, consemnându-se totodată lista documentelor depuse de fiecare operator economic în parte.(5) Entitatea contractantă are obligația de a transmite un exemplar al procesului-verbal tuturor operatorilor economici participanți la procedura de atribuire, indiferent dacă aceștia au fost sau nu prezenți la ședința respectivă.
    (la 19-04-2023, Alineatul (5) din Articolul 71 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (6) Orice decizie cu privire la calificarea ofertanților sau, după caz, cu privire la evaluarea ofertelor se adoptă de către comisia de evaluare în cadrul unor ședințe ulterioare ședinței de deschidere a ofertelor.(7) Oferta depusă după data și ora-limită de depunere a ofertelor sau la o altă adresă decât cea precizată în anunțul de participare se returnează fără a fi deschisă operatorului economic care a depus-o.


    Articolul 72
    (1) Comisia de evaluare analizează DUAE în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. V secțiunea a 7-a din Lege.(2) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.(3) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 72 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 46, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 72 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 46, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 73
    (1) În situația în care, în urma demersurilor realizate de entitatea contractantă în baza art. 205 alin. (2) din Lege, ofertantul clasat pe primul loc nu demonstrează în mod corespunzător îndeplinirea integrală a tuturor criteriilor de calificare, entitatea contractantă solicită ofertantului clasat pe locul următor să depună toate documentele justificative ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE, în scopul verificării îndeplinirii criteriilor de calificare.(2) În situația prevăzută la alin. (1), entitatea contractantă atribuie contractul sectorial/acordul-cadru ofertantului clasat pe locul următor, dacă acesta îndeplinește toate criteriile de calificare prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 73 , Paragraful 1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 47, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Comisia de evaluare are obligația elaborării raportului procedurii de atribuire în condițiile art. 230 din Lege, care se aprobă de către conducătorul entității contractante.(4) Raportul procedurii se încarcă în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.(5) După aprobarea raportului procedurii de atribuire prevăzută la alin. (3), entitatea contractantă are obligația informării ofertanților cu respectarea prevederilor cap. V secțiunea a 13-a din Lege.

    Paragraful 2 Licitația restrânsă

    Articolul 74
    (1) Entitatea contractantă aplică procedura de licitație restrânsă prin mijloace electronice, completând formularul specific prevăzut la art. 61, situație în care numai operatorii economici înregistrați în SEAP pot depune solicitare de participare.(2) Prin excepție de la alin. (1), entitatea contractantă poate, după publicarea anunțului de participare, să nu utilizeze mijloacele electronice pentru derularea procedurii de atribuire atunci când acest lucru nu este posibil din motive tehnice imputabile operatorului SEAP.


    Articolul 75
    (1) În cazul în care entitatea contractantă solicită îndeplinirea de către candidați a unor criterii de calificare, aceasta are obligația de a introduce în SEAP informații referitoare la forma și condițiile în care se demonstrează îndeplinirea de către operatorii economici a acestor criterii.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 75 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 48, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Entitatea contractantă nu are dreptul să solicite modificarea, iar operatorul SEAP nu are dreptul să modifice informațiile de natură să afecteze funcționarea sistemului informatic și/sau desfășurarea procedurii.(3) În situația în care se constată erori sau omisiuni cu privire la informațiile prevăzute la alin. (3), entitatea contractantă are obligația de a dispune anularea procedurii de atribuire, considerându-se, implicit, că se îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 225 alin. (1) lit. c) din Lege.


    Articolul 76
    (1) Operatorul economic are obligația de a transmite solicitarea de participare numai în format electronic, precum și de a completa DUAE prin intermediul SEAP până la data și ora-limită de depunere a acestora, prevăzute în anunțul de participare.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 76 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În cazul prevăzut la art. 74 alin. (2), operatorii economici vor depune solicitarea de participare, inclusiv DUAE la adresa și până la data și ora-limită de depunere, prevăzute în anunțul de participare.(3) Solicitarea de participare prevăzută la alin. (1) va fi semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, și încărcată în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic și numai de către operatorii economici înregistrați.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 76 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 77
    (1) În prima etapă a licitației restrânse, comisia de evaluare stabilește candidații selectați, utilizând, dacă consideră necesar, modalitatea de verificare prevăzută la art. 205 alin. (1) din Lege aplicând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs și respectând metodologia de punctare prevăzută în anunțul de participare/simplificat/de concurs.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 77 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 49, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) În procesul de evaluare a solicitărilor de participare, dispozițiile art. 228 alin. (6) din Lege se aplică în mod corespunzător.(3) După ce a finalizat selecția candidaților, comisia de evaluare are obligația de a elabora un raport intermediar, care se aprobă de către conducătorul entității contractante.(4) Raportul prevăzut la alin. (3) se încarcă în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.


    Articolul 78

    După aprobarea raportului intermediar prevăzut la art. 77 alin. (3), entitatea contractantă are obligația de a comunica candidaților rezultatul etapei de selecție.


    Articolul 79
    (1) Invitația de participare la etapa a doua prevăzută la art. 91 alin. (6) din Lege trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
    a) referințe privind anunțul de participare publicat;
    b) data și ora-limită stabilite pentru transmiterii ofertelor în SEAP;
    c) adresa la care se transmit ofertele în situația imposibilității utilizării mijloacelor electronice din motive tehnice imputabile operatorului SEAP.
    (la 19-04-2023, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 79 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 28, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În vederea respectării prevederilor art. 91 alin. (9) din Lege, candidații selectați nu au dreptul de a se asocia în scopul depunerii de ofertă comună, iar entitatea contractantă nu are dreptul de a accepta o astfel de ofertă.(3) În cadrul etapei a doua a procedurii de licitație restrânsă, ofertantul are obligația de a transmite oferta în format electronic, în condițiile prevăzute la art. 67 alin. (4) și numai până la data și ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în invitația de participare. Prevederile art. 68 se aplică în mod corespunzător.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 79 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 50, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) În cadrul etapei a doua, prevederile art. 69-71, art. 72 alin. (2) și ale art. 73 se aplică în mod corespunzător.
    (la 19-04-2023, Alineatul (4) din Articolul 79 , Paragraful 2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    Paragraful 3 Negocierea competitivă

    Articolul 80
    (1) Operatorul economic are obligația de a transmite solicitarea de participare, inclusiv DUAE la adresa și până la data și ora-limită de depunere a acestora, prevăzute în anunțul de participare.(2) În cadrul primei etape a procedurii de negociere competitivă, prevederile art. 75-78 se aplică în mod corespunzător.(3) Invitația de participare la etapa a doua prevăzută la art. 95 alin. (6) din Lege trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
    a) referințe privind anunțul de participare publicat;
    b) data și ora-limită stabilite pentru depunerea ofertelor și demararea negocierilor;
    c) adresa la care se transmit ofertele;
    d) limba sau limbile în care se vor derula negocierile.
    (4) În vederea respectării prevederilor art. 95 alin. (9) din Lege, candidații selectați nu au dreptul de a se asocia în scopul depunerii de ofertă inițială comună, iar entitatea contractantă nu are dreptul de a accepta o astfel de ofertă.(5) În cadrul etapei a doua a procedurii de negociere competitivă, ofertantul are obligația de a transmite oferta inițială în format electronic, în condițiile prevăzute la art. 67 alin. (4) și numai până la data și ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în invitația de participare. Prevederile art. 68 se aplică în mod corespunzător.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 80 , Paragraful 3 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 52, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 81
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a organiza, în cadrul procedurii de negociere competitivă, întâlniri cu fiecare ofertant în parte, în cadrul cărora se desfășoară negocieri cu privire la ofertele inițiale depuse de aceștia în etapa a doua a procedurii.(2) Negocierile se pot desfășura și prin intermediul SEAP, printr-o modalitate securizată, accesibilă doar ofertanților rămași în competiție, sau prin intermediul unei camere de date puse la dispoziție de entitatea contractantă sau de furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire.(3) Scopul negocierilor este de a îmbunătăți ofertele inițial depuse de participanții la negocieri și de adaptare a acestora la condițiile concrete în care se va derula contractul de achiziție sectorială/acordul-cadru care urmează a fi atribuit. Negocierile pot viza orice elemente de natură financiară, tehnică sau contractuală, cu condiția să nu se afecteze prevederile art. 98 alin. (2) din Lege, în sensul reducerii la un nivel inferior a cerințelor minime stabilite explicit de entitatea contractantă sau schimbării modului în care s-au definit, în cadrul documentației de atribuire, criteriul de atribuire și/sau factorii de evaluare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 81 , Paragraful 3 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 53, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) La sfârșitul fiecărei întâlniri de negocieri, comisia de evaluare are obligația consemnării aspectelor discutate și convenite într-un proces-verbal de ședință, care se semnează de către toți participanții la negocieri.(5) În măsura în care a prevăzut această posibilitate în anunțul de participare, entitatea contractantă are dreptul de a derula negocierile în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de oferte care urmează să fie negociate.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 81 , Paragraful 3 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 53, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (6) Negocierile în cadrul etapei a doua a procedurii de atribuire se derulează până în momentul în care fiecare participant la negocieri declară că oferta pe care a prezentat-o nu mai poate fi îmbunătățită, fapt care se consemnează explicit în procesul-verbal de ședință.(7) În cazul în care, pe parcursul negocierilor, comisia constată că nu se înregistrează îmbunătățiri substanțiale ale ofertei preliminare față de întâlnirile/rundele anterioare, aceasta are dreptul de a stabili o întâlnire finală, cu fiecare participant în parte. În cadrul acestei întâlniri fiecare participant are obligația de a prezenta elementele finale ale propunerii sale tehnice și financiare, pentru care urmează să se aplice criteriul de atribuire.


    Articolul 82
    (1) După ce a finalizat etapa a doua, comisia de evaluare are obligația de a elabora un raport, care se aprobă de către conducătorul entității contractante.(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se încarcă în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.(3) După aprobarea raportului prevăzut la alin. (1), entitatea contractantă are obligația de a comunica ofertanților rezultatul procedurii.

    Paragraful 4 Dialogul competitiv

    Articolul 83
    (1) Operatorul economic are obligația de a transmite solicitarea de participare, inclusiv DUAE la adresa și până la data și ora-limită de depunere a acestora, prevăzute în anunțul de participare.(2) În cadrul primei etape a procedurii de dialog competitiv, prevederile art. 75-78 se aplică în mod corespunzător.(3) Invitația de participare prevăzută la art. 101 alin. (7) din Lege trebuie să cuprindă cel puțin:
    a) referințe privind anunțul de participare publicat;
    b) data și ora stabilite pentru demararea dialogului;
    c) adresa la care se derulează dialogul;
    d) limba sau limbile în care se va derula dialogul.


    Articolul 84
    (1) Etapa a doua a procedurii de dialog competitiv constă în organizarea de întâlniri cu fiecare candidat selectat, pe parcursul cărora se derulează un dialog cu scopul identificării soluțiilor/opțiunilor referitoare la aspectele tehnice, financiare, problemele legate de cadrul juridic și orice alte elemente ale contractului sectorial/acordului-cadru care urmează să fie atribuit.(2) La sfârșitul fiecărei întâlniri, comisia de evaluare are obligația consemnării problemelor discutate și aspectelor convenite într-un proces-verbal de ședință.(3) Identificarea soluțiilor/opțiunilor se structurează în funcție de necesitățile, obiectivele și constrângerile entității contractante, astfel cum au fost acestea evidențiate în documentația descriptivă.


    Articolul 85
    (1) După finalizarea unei runde succesive de reducere a numărului de soluții, comisia de evaluare are obligația de a elabora un raport intermediar, care se aprobă de către conducătorul entității contractante.(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se încarcă în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.(3) După aprobarea raportului intermediar prevăzut la alin. (1), entitatea contractantă are obligația informării participanților la dialog, cu respectarea prevederilor cap. V secțiunea a 13-a din Lege.(4) Următoarea rundă de dialog se derulează numai cu participanții rămași în competiție după finalizarea rundei succesive organizate anterior.(5) Participanții rămași în competiție în urma finalizării rundei succesive organizate anterior nu au dreptul ca, în cadrul rundelor următoare sau atunci când depun oferta finală, să modifice angajamentele asumate prin propunerile tehnice și/sau financiare parțiale pe care le-au prezentat, decât în sensul îmbunătățirii acestora.


    Articolul 86

    Etapa dialogului cu candidații selectați se poate desfășura și prin intermediul SEAP, printr-o modalitate securizată, accesibilă doar candidaților selectați, sau prin intermediul unei camere de date puse la dispoziție de entitatea contractantă sau de furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire.


    Articolul 87

    În cazul în care etapa a doua a procedurii de dialog competitiv nu se poate finaliza prin identificarea unei soluții viabile, entitatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire, considerându-se implicit îndeplinite condițiile prevăzute la art. 225 alin. (1) lit. a) din Lege.


    Articolul 88
    (1) Invitația de participare la a treia etapă a procedurii de dialog competitiv, prevăzută la art. 101 alin. (10) din Lege, trebuie să cuprindă cel puțin:
    a) referințe privind anunțul de participare publicat;
    b) data și ora stabilite pentru depunerea ofertelor finale;
    c) adresa la care se depun ofertele finale;
    d) limba sau limbile în care se vor elabora ofertele.
    (2) În cadrul etapei a treia a procedurii de dialog competitiv, ofertantul are obligația de a transmite oferta finală în format electronic, în condițiile prevăzute la art. 67 alin. (4), și numai până la data și ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în invitația de participare. Prevederile art. 68 se aplică în mod corespunzător.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 88 , Paragraful 4 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 54, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 89

    În cadrul procesului de evaluare a ofertelor finale prevederile art. 69-71, art. 72 alin. (2) și art. 73 se aplică în mod corespunzător.
    (la 18-06-2018, Articolul 89 din Paragraful 4 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 55, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    Paragraful 5 Parteneriatul pentru inovare

    Articolul 90
    (1) Operatorul economic are obligația de a transmite solicitarea de participare, inclusiv DUAE la adresa și până la data și ora-limită a acestora, prevăzute în anunțul de participare.(2) În cadrul primei etape a procedurii de parteneriat pentru inovare, prevederile art. 75-78 se aplică în mod corespunzător.(3) În cadrul etapei a doua a procedurii de parteneriat pentru inovare, prevederile art. 80 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 90 , Paragraful 5 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 56, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) După ce a finalizat etapa a doua, comisia de evaluare are obligația de a elabora un raport intermediar, care se aprobă de către conducătorul entității contractante.(5) Raportul prevăzut la alin. (4) se încarcă în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.


    Articolul 91

    După aprobarea raportului intermediar prevăzut la art. 90 alin. (4), entitatea contractantă are obligația de a comunica ofertanților rezultatul etapei a doua.


    Articolul 92

    Invitația de participare prevăzută la art. 110 alin. (10) din Lege trebuie să cuprindă cel puțin:
    a) referințe privind anunțul de participare publicat;
    b) data și ora stabilite pentru demararea negocierilor;
    c) adresa la care se derulează negocierile;
    d) limba sau limbile în care se vor derula negocierile.


    Articolul 93
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a organiza, în cadrul etapei a treia a procedurii, întâlniri cu fiecare ofertant în parte, în cadrul cărora se desfășoară negocieri cu privire la ofertele inițiale depuse de aceștia în etapa a doua.(2) Scopul negocierilor este de îmbunătățire a ofertei inițiale depuse de participanții la negocieri și de adaptare a acesteia la condițiile concrete în care se va derula contractul de achiziție sectorial/acordul-cadru care urmează a fi atribuit.(3) La sfârșitul fiecărei întâlniri de negociere, comisia de evaluare are obligația consemnării aspectelor discutate și convenite într-un proces-verbal de ședință, care se semnează de către toți participanții la negocieri.


    Articolul 94

    Etapa a treia a procedurii de atribuire se poate desfășura și prin intermediul SEAP, printr-o modalitate securizată, accesibilă doar ofertanților rămași în competiție în urma derulării etapei a doua, sau prin intermediul unei camere de date puse la dispoziție de entitatea contractantă sau de furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire.


    Articolul 95

    În măsura în care a prevăzut această posibilitate în anunțul de participare, entitatea contractantă are dreptul de a derula negocierile în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de oferte care urmează să fie negociate.
    (la 18-06-2018, Articolul 95 din Paragraful 5 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 57, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 96

    Negocierile în cadrul etapei a treia a procedurii de atribuire se derulează până în momentul în care fiecare participant la negocieri declară că oferta pe care a prezentat-o nu mai poate fi îmbunătățită, fapt care se consemnează explicit în procesul-verbal de ședință.


    Articolul 97

    După evaluarea ofertelor finale, dispozițiile art. 73 se aplică în mod corespunzător.

    Paragraful 6 Negocierea fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare

    Articolul 98

    Abrogat.
    (la 24-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 98 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 2. , Articolul IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 23 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024 )
    (la 24-05-2024, Punctul 5, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 care a modificat în totalitate articolul 98 a fost abrogat de Punctul 2. , Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 52 din 23 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024 )


    Articolul 99

    Inițierea procedurii de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare se realizează prin transmiterea unei invitații de participare la negocieri, însoțită de documentația de atribuire, către unul sau, ori de câte ori este posibil, către mai mulți operatori economici.

    Paragraful 7 Concursul de soluții

    Articolul 100

    Entitatea contractantă inițiază concursul de soluții prin publicarea în SEAP a unui anunț de concurs, însoțit de documentația de atribuire.


    Articolul 101
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a preciza în cadrul documentației de concurs orice informație, cerință, regulă sau criteriu, necesare pentru a asigura potențialilor participanți o informare completă și corectă cu privire la modul de organizare și desfășurare a concursului de soluții.(2) În cazul concursului de soluții, documentația de atribuire trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
    a) informații generale privind entitatea contractantă;
    b) instrucțiuni privind date-limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la concurs;
    c) criteriile minime de calificare solicitate în legătură cu participarea la concurs, precum și documentele care urmează să fie prezentate de concurenți pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor respective;
    d) ansamblul cerințelor pe baza cărora concurenții urmează să elaboreze și să prezinte proiectele;
    e) numărul și cuantumul premiilor care urmează să fie acordate, în cazul în care concursul este organizat ca o procedură independentă, precum și modalitatea de acordare a acestora;
    f) angajamentul entității contractante de a încheia contractul sectorial de servicii cu câștigătorul sau cu unul dintre câștigătorii concursului respectiv, în cazul în care concursul este organizat ca parte a unei alte proceduri de atribuire a unui contract sectorial de servicii;
    g) informații detaliate și complete privind criteriul/criteriile aplicat/aplicate pentru stabilirea proiectului/proiectelor câștigător/câștigătoare.


    Articolul 102
    (1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a limita accesul participanților la concursul de soluții:
    a) prin referire la teritoriul sau la o parte din teritoriul statului;
    b) pe motiv că legislația națională permite doar participarea persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
    (2) Numărul minim al participanților indicat în anunțul de concurs conform dispozițiilor art. 120 din Lege trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de trei.(3) Atunci când selectează participanții la concurs entitatea contractantă are obligația de a aplica numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de concurs.(4) Entitatea contractantă are obligația de a invita să depună proiecte doar participanții selectați în conformitate cu dispozițiile alin. (3).(5) În condițiile prevederilor Regulamentului CE 2015/1986, în cazul în care numărul de participanți care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de concurs, entitatea contractantă are dreptul fie de a continua procedura de atribuire numai cu acel participant/acei participanți care îndeplinește/îndeplinesc criteriile solicitate, fie de a anula procedura.


    Articolul 103
    (1) Entitatea contractantă stabilește perioada minimă cuprinsă între data transmiterii anunțului de concurs și data-limită de depunere a proiectelor astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea proiectelor.(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), entitatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțul de concurs cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită de depunere a proiectelor.(3) Entitatea contractantă are dreptul de a reduce cu 5 zile perioada pentru depunerea proiectelor, prevăzută la alin. (2), în cazul în care acceptă depunerea proiectelor prin mijloace electronice de comunicare.(4) În situația în care entitatea contractantă selectează participanții care depun proiecte în cadrul unui concurs de soluții, în condițiile art. 120 din Lege, perioada minimă între data transmiterii anunțului de concurs și data-limită de depunere a documentului de interes, însoțit de documentele care atestă îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție prevăzute în documentația de atribuire, este de 30 de zile.(5) Dispozițiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător, în situația în care entitatea contractantă acceptă depunerea documentului de interes, însoțit de documentele care atestă îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție prin mijloace electronice de comunicare.(6) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 103 , Paragraful 7 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 58, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 104
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a evalua proiectele prezentate în cadrul unui concurs de soluții în conformitate cu dispozițiile art. 121 și 122 din Lege.(2) În scopul evaluării proiectelor prezentate într-un concurs de soluții, entitatea contractantă are obligația de a numi un juriu format din cel puțin 3 membri, persoane fizice independente față de concurenți, cu pregătire profesională și experiență relevantă în domeniu.(3) Membrii juriului pot fi numiți din cadrul entității contractante, dacă este posibil, sau din afara acesteia.(4) Juriul stabilește clasamentul proiectelor, pe baza criteriilor indicate în anunțul de concurs și/sau în documentația de atribuire.(5) În situația în care concursul de soluții este organizat cu premii sau plăți acordate participanților, entitatea contractantă acordă participanților premii sau plăți în conformitate cu prevederile documentației de concurs, pe baza clasamentului proiectelor întocmit de juriu, în conformitate cu dispozițiile alin. (4).


    Articolul 105

    Entitatea contractantă care a organizat un concurs de soluții transmite spre publicare un anunț cu privire la rezultatele concursului.

    Paragraful 8 Procedura simplificată

    Articolul 106
    (1) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 106 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 31, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 106 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 59, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Procedura simplificată se inițiază prin publicarea în SEAP a unui anunț de participare simplificat, însoțit de documentația de atribuire aferentă.(4) Anunțul de participare simplificat conține următoarele informații:
    a) denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail ale entității contractante;
    b) dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru;
    c) denumirea produselor/serviciilor/lucrărilor care urmează să fie furnizate/prestate/executate și codul/codurile CPV;
    d) cantitatea de produse care trebuie furnizată;
    e) termenul-limită de primire a ofertelor;
    f) adresa la care se transmit ofertele în situația imposibilității utilizării, pe întreaga perioadă de depunere a ofertelor, a mijloacelor electronice, din motive tehnice imputabile operatorului SEAP;
    (la 19-04-2023, Litera f) din Alineatul (4) , Articolul 106 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    g) limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele;
    h) perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă;
    i) criteriul de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru.


    Articolul 107

    Entitatea contractantă are obligația de a stabili perioada de depunere a ofertelor în funcție de complexitatea contractului sectorial/acordului-cadru și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor și pentru pregătirea documentelor de calificare și selecție, dacă sunt solicitate prin documentele achiziției.


    Articolul 108
    (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire, în termenul stabilit prin anunțul de participare simplificat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 108 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 60, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Entitatea contractantă are obligația de a răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguități, până la termenul stabilit în anunțul de participare simplificat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 108 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 60, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Entitatea contractantă are obligația de a publica în SEAP răspunsul la solicitările de clarificări fără a dezvălui identitatea solicitanților.(4) Entitatea contractantă are dreptul de a prelungi prin publicarea unui anunț de tip erată în SEAP perioadele prevăzute la art. 126 din Lege în cazul în care răspunsul la solicitările de clarificări modifică documentația de atribuire.


    Articolul 109
    (1) Entitatea contractantă aplică procedura simplificată prin mijloace electronice, situație în care numai operatorii economici înregistrați în SEAP pot depune ofertă.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), entitatea contractantă nu utilizează mijloacele electronice pentru derularea procedurii de atribuire simplificate atunci când aplică prevederile art. 126 alin. (4) lit. b) din Lege, precum și atunci când acest lucru nu este posibil din motive tehnice imputabile operatorului SEAP.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 109 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Prevederile paragrafelor 1-3 din prezenta secțiune se aplică în mod corespunzător, în funcție de forma de aplicare a procedurii simplificate.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 109 , Paragraful 8 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 61, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 110

    În urma finalizării procedurii simplificate, entitatea contractantă are obligația de a publica în SEAP un anunț de atribuire în termen de 15 zile de la data încheierii contractului sectorial/acordului-cadru în urma finalizării procedurii simplificate, precum și orice modificare a contractului/acordului-cadru.


    Secţiunea a 6-a Servicii sociale și alte servicii specifice

    Articolul 111

    Anunțurile prevăzute la art. 124 alin. (2) din Lege, inclusiv anunțurile corespunzătoare tip erată, se transmit spre publicare de către entitatea contractantă prin mijloace electronice și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formatelor-standard stabilite de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ.
    (la 19-04-2023, Articolul 111 din Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 112
    (1) În situația în care fac obiectul contractului serviciile sociale reglementate prin Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, entitatea contractantă formulează criteriile de calitate prevăzute la art. 124 alin. (6) din Lege în conformitate cu standardele minime de calitate în baza cărora a fost eliberată licența de funcționare și, după caz, în conformitate cu indicatorii de performanță prevăzuți la art. 15 alin. (3) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.(2) Criteriile de sustenabilitate ale serviciilor sociale prevăzute la art. 124 alin. (6) din Lege pot avea în vedere: asigurarea continuității, efectele pe termen lung ale serviciilor sociale asupra beneficiarilor, familiei, comunității, implementarea principiului proximității în organizarea/acordarea serviciilor sociale, capacitatea de autosusținere a acestora, soluții inovatoare, inclusiv prin valorificarea potențialului beneficiarilor și/sau membrilor comunității de a participa și de a se implica în acordarea serviciilor și altele asemenea.
    (la 19-04-2023, Articolul 112 din Sectiunea a 6-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Secţiunea a 7-a Instrumente și tehnici specifice de atribuire a contractelor de achiziție sectoriale
    Paragraful 1 Acordul-cadru

    Articolul 113
    (1) Entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu acordurile-cadru astfel încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurența.(2) În sensul dispozițiilor alin. (1), entitatea contractantă:
    a) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru cu o durată mai mare de 8 ani decât în cazuri excepționale și pe care le poate justifica în special prin obiectul specific al contractelor subsecvente ce urmează să fie atribuite în baza acordului-cadru respectiv;
    b) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente care au ca obiect prestații de altă natură decât cele stabilite prin acordul-cadru;
    c) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru pe baza cărora se pot atribui contracte subsecvente de tipuri sau natură diferite unele față de altele;
    d) are dreptul de a încheia contracte subsecvente numai cu operatorul/operatorii economic/economici semnatar/semnatari al/ai acordului-cadru și numai pe baza regulilor și condițiilor prevăzute în respectivul acord;
    e) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente în numele și pentru o altă entitate care nu este parte în acordul-cadru respectiv decât în cazul în care are calitatea de unitate de achiziție centralizată;
    f) are obligația de a impune criterii minime de calificare care să se raporteze cel mult la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează a fi atribuit pe durata acordului-cadru sau, după caz, la valoarea maximă anticipată a contractelor subsecvente ce urmează să se execute în același timp;
    (la 18-06-2018, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 113 , Paragraful 1 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 62, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    g) nu are dreptul de a depăși cantitatea/valoarea maximă estimată indicată în anunțul de participare, cu excepția modificărilor contractuale realizate în condițiile prevăzute la art. 235-243 din Lege.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 113 , Paragraful 1 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 36, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Entitatea contractantă are dreptul de a încheia contracte subsecvente numai în perioada de valabilitate a acordului-cadru.(4) Durata contractelor subsecvente încheiate în conformitate cu alin. (3) pot depăși durata de valabilitate a acordului-cadru.


    Articolul 114
    (1) Prin încheierea unui acord-cadru, entitatea contractantă își asumă, față de operatorul/operatorii economic/ economici care este/sunt parte a acordului respectiv, următoarele obligații principale:
    a) să nu încheie cu alt operator economic, pe durata acordului-cadru, un contract având ca obiect achiziționarea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul acordului-cadru respectiv, în situația în care cantitățile maxime estimate nu au fost consumate sau o eventuală depășire a acestora nu reprezintă o modificare substanțială în condițiile art. 240 alin. (3) din Lege;
    (la 18-06-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 114 , Paragraful 1 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 63, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    b) să atribuie contracte operatorului/operatorilor economic/ economici semnatar/semnatari, ori de câte ori intenționează să achiziționeze produsele/serviciile/lucrările care au făcut obiectul acordului-cadru respectiv, respectând condițiile esențiale stabilite la încheierea acestuia.
    (2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) lit. a), entitatea contractantă are dreptul să încheie cu alt operator economic un contract sectorial având ca obiect achiziționarea acelorași produse/servicii/lucrări care fac obiectul acordului-cadru respectiv în cazul în care operatorul/operatorii economici semnatar/semnatari ai acordului nu mai are/au capacitatea de a răspunde solicitărilor entității contractante.(3) Solicitarea entității contractante, adresată operatorului economic pentru a furniza/presta/executa, se materializează prin încheierea unui contract subsecvent acordului-cadru.


    Articolul 115
    (1) Acordul-cadru trebuie să prevadă, pentru contractele subsecvente care urmează să fie atribuite, elementele/condițiile considerate esențiale, care se referă la:
    a) obligațiile pe care operatorul/operatorii economic/ economici și le-a/le-au asumat prin propunerea tehnică prezentată în cursul procedurii de atribuire, în special în ceea ce privește caracteristicile tehnice - funcționale și de performanță - ale produselor care urmează să fie furnizate, descrierea serviciilor care urmează să fie prestate și nivelul calitativ al acestora, descrierea lucrărilor care urmează să fie executate și nivelul calitativ al acestora, duratele/termenele de livrare, de prestare sau de execuție începând din momentul încheierii contractului, garanțiile acordate, orice alte elemente care au fost luate în considerare în procesul de analiză și evaluare a propunerilor tehnice;
    b) prețul/tariful unitar sau prețurile/tarifele unitare, alte angajamente financiare sau comerciale, pe care operatorul/ operatorii economic/economici le-a/le-au prevăzut în propunerea financiară;
    c) condiții specifice, coeficienți de ajustare și formule de ajustare a prețurilor, după caz;
    d) orice alte elemente/clauze pe care entitatea contractantă le consideră necesare.
    (2) În cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulți operatori economici, iar contractele subsecvente urmează să fie atribuite prin reluarea competiției, acordul-cadru trebuie să prevadă:
    a) elementele/condițiile care rămân neschimbabile pe întreaga durată a respectivului acord;
    b) numărul maxim de operatori economici cu care se încheie acordul-cadru, conform celor precizate în cadrul anunțului de participare;
    c) elementele/condițiile care vor face obiectul reluării competiției pentru atribuirea contractelor subsecvente.


    Articolul 116
    (1) În condițiile art. 128 alin. (2) din Lege, în cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulți operatori economici, iar contractele subsecvente urmează să fie atribuite prin reluarea competiției, entitatea contractantă are obligația, ori de câte ori decide achiziționarea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul acordului respectiv, să transmită concomitent o invitație de participare la reofertare către toți operatorii economici semnatari ai acordului-cadru.(2) Invitația la reofertare trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:
    a) cu privire la cantitățile și elementele specifice care vor face obiectul contractului ce urmează să fie atribuit;
    b) cu privire la elementele/condițiile care fac obiectul reluării competiției și criteriul de atribuire/factorii de evaluare care urmează să fie aplicați pentru stabilirea operatorului economic căruia îi va fi atribuit contractul, astfel cum s-a prevăzut în documentația de atribuire elaborată pentru încheierea acordului-cadru;
    c) cu privire la modul în care se depune/transmite noua ofertă și data-limită până la care operatorii economici au dreptul de a depune/transmite noua ofertă.
    (3) Elementele care pot face obiectul reofertării se pot referi la preț, termene de livrare/prestare/execuție, caracteristici tehnice, nivel calitativ și de performanță, în măsura în care au fost prevăzute în documentația de atribuire.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 116 , Paragraful 1 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 64, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Data-limită până la care operatorii economici au dreptul să depună/transmită noua ofertă se stabilește de entitatea contractantă care are, în acest sens, obligația de a ține cont de aspecte precum complexitatea obiectului viitorului contract și asigurarea unei perioade rezonabile pentru elaborarea noii oferte și transmiterea acesteia; entitatea contractantă poate să consulte operatorii economici cu privire la posibilitatea acestora de a elabora noile oferte într-o perioadă cât mai scurtă de timp.(5) Operatorii economici au dreptul ca în procesul de reofertare să modifice elementele/condițiile care fac obiectul reluării competiției numai în sensul îmbunătățirii acestora și fără să afecteze elementele/condițiile stabilite.(6) În cazul în care a fost prevăzută posibilitatea de ajustare a prețului, îmbunătățirea acestui element se raportează la valoarea actualizată care se obține în urma aplicării coeficienților de ajustare.(7) În cazul în care, în urma reofertării, entitatea contractantă nu obține îmbunătățiri ale elementelor/condițiilor care fac obiectul reluării competiției, aceasta are obligația de a atribui contractul ofertantului clasat pe primul loc în cadrul procedurii aplicate pentru încheierea acordului-cadru, prin luarea în considerare a condițiilor și elementelor prevăzute în oferta inițială a acestuia actualizată.


    Articolul 117
    (1) În cazul în care operatorul economic căruia entitatea contractantă îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent nu are capacitatea de a răspunde acestei solicitări deoarece cantitatea care face obiectul contractului depășește cantitatea estimată, entitatea contractantă are dreptul de a iniția o nouă procedură de atribuire pentru achiziționarea diferenței care nu poate fi acoperită de respectivul operator economic, numai în cazul în care:
    a) acordul-cadru este încheiat doar cu operatorul economic respectiv; sau
    b) deși acordul-cadru este încheiat și cu alți operatori economici, nici aceștia, la rândul lor, nu au capacitatea de a acoperi diferența respectivă.
    (2) În cazul în care operatorul economic căruia entitatea contractantă îi transmite o solicitare pentru încheierea unui contract subsecvent nu are capacitatea de a răspunde acestei solicitări din propria sa culpă, entitatea contractantă are dreptul de a iniția o nouă procedură de atribuire pentru achiziționarea întregii cantități necesare, numai în cazul în care:
    a) acordul-cadru este încheiat doar cu operatorul economic respectiv; sau
    b) deși acordul-cadru este încheiat și cu alți operatori economici, nici aceștia, la rândul lor, nu au capacitatea de a răspunde solicitării respective.
    (3) Operatorul economic în culpă va suferi consecințele prevăzute în acordul-cadru pentru neîndeplinirea obligațiilor în sarcina sa.

    Paragraful 2 Sistemul dinamic de achiziții

    Articolul 118
    (1) Entitatea contractantă are dreptul de a utiliza un sistem dinamic de achiziții prin intermediul SEAP, pentru achiziții de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piață satisfac necesitățile entității contractante.(2) Entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu sistemul dinamic de achiziții.(3) În aplicarea dispozițiilor alin. (2), entitatea contractantă nu are dreptul:
    a) de a combina sistemul dinamic de achiziții cu parteneriate de inovare;
    b) de a decide organizarea unei etape de negociere a ofertelor;
    c) de a transmite o invitație de participare la etapa a doua a procedurii înainte de finalizarea atribuirii achiziției curente prin publicarea anunțului de atribuire;
    d) de a iniția un sistem dinamic de achiziții cu o valabilitate mai mare de 4 ani.
    (la 19-04-2023, Articolul 118 din Paragraful 2 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 37, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (4) În sensul art. 129 alin. (1) din Lege, sistemul dinamic de achiziții nu poate fi utilizat pentru atribuirea contractelor de servicii și de lucrări care au incluse în obiectul acestora prestații intelectuale și/sau lucrări de investiții.
    (la 19-04-2023, Articolul 118 din Paragraful 2 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 37, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 119
    (1) Toate comunicările în cadrul unui sistem dinamic de achiziții se realizează exclusiv prin mijloace electronice.(2) Abrogat.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 119 , Paragraful 2 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 65, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 119^1
    (1) În situația în care utilizează sistemul dinamic de achiziții, entitatea contractantă are obligația de a include în cadrul informațiilor și al instrucțiunilor prevăzute în documentele achiziției și următoarele precizări specifice:
    a) caracteristicile produselor/serviciilor/lucrărilor care urmează să fie achiziționate și cantitățile maxime estimative/ frecvența estimată a achizițiilor specifice;
    b) criteriul de atribuire și, după caz, factorii de evaluare care urmează să se aplice pentru atribuirea contractelor subsecvente, precum și ponderile acestora;
    c) estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata sistemului dinamic de achiziții;
    d) estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata sistemului dinamic de achiziții;
    e) după caz, formularele puse la dispoziție ofertanților în cursul desfășurării sistemului dinamic de achiziții;
    f) modalitatea de finalizare/încetare a sistemului dinamic de achiziții.
    (2) Entitatea contractantă are obligația de a impune criterii minime de calificare care să se raporteze cel mult la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează a fi atribuit pe durata sistemului dinamic de achiziții.
    (la 19-04-2023, Paragraful 2 din Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 119^2
    (1) În aplicarea prevederilor art. 134 din Lege, în cazul sistemului dinamic de achiziții, procesul de selecție a candidaților rămâne deschis pe toată durata desfășurării acestuia.(2) După finalizarea selecției candidaților care au depus solicitări de participare pentru admiterea în sistem, entitatea contractantă are obligația de a elabora și de a aproba un raport intermediar cu privire la rezultatul selecției. Rapoartele intermediare se elaborează în funcție de datele la care se primesc solicitările de participare, ținând cont de termenele prevăzute la art. 134 alin. (3) și (4) din Lege.(3) Admiterea în sistem se face pe baza informațiilor prezentate în DUAE transmis împreună cu solicitarea de participare pentru admiterea în sistem.(4) Operatorii economici calificați în sistemul de achiziție dinamic după efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (3) vor păstra această calitate pe toată durata de valabilitate a sistemului.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), entitatea contractantă are obligația de a elimina din sistem operatorii economici care nu mai îndeplinesc criteriile de calificare, ca urmare a actualizării informațiilor din DUAE, în baza art. 137 alin. (1) din Lege.(6) Operatorii economici pot depune solicitări de participare cu scopul de a fi admiși în sistem și după expirarea termenului prevăzut în anunțul de participare, însă, în cazul admiterii, vor putea participa doar la achizițiile inițiate ulterior în cadrul sistemului dinamic de achiziții.(7) Entitatea contractantă are obligația de a comunica prin SEAP decizia de admitere/respingere a solicitărilor de participare depuse, sistemul generând o notificare în acest sens operatorilor economici respectivi.(8) Prin notificarea prevăzută la alin. (7), operatorilor economici respinși li se comunică și motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere.(9) Pe întreaga perioadă de desfășurare a sistemului dinamic de achiziții, un operator economic respins are posibilitatea transmiterii de noi solicitări de participare îmbunătățite pentru a fi admis în sistem.
    (la 19-04-2023, Paragraful 2 din Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 119^3
    (1) Entitatea contractantă transmite invitații de participare la achizițiile specifice tuturor operatorilor economici admiși în sistem.(2) Invitația în vederea depunerii de solicitări de participare pentru fiecare achiziție specifică trebuie să cuprindă cel puțin informații cu privire la:
    a) valoarea estimată a contractului;
    b) data-limită de depunere;
    c) termenul de valabilitate a ofertei;
    d) documentele solicitate pentru îndeplinirea criteriilor de clarificare, raportat la data transmiterii invitației.

    (la 19-04-2023, Paragraful 2 din Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 119^4

    După transmiterea invitațiilor în vederea depunerii solicitărilor de participare pentru fiecare achiziție specifică, entitatea contractantă aplică regulile licitației restrânse organizate exclusiv online, prevederile art. 74-79 fiind aplicabile în mod corespunzător.
    (la 19-04-2023, Paragraful 2 din Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    Paragraful 3 Licitația electronică

    Articolul 120

    Categoriile de contracte pentru a căror atribuire nu poate fi utilizată licitația electronică sunt prevăzute în anexa nr. 1.
    (la 19-04-2023, Articolul 120 din Paragraful 3 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 121

    Entitatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu licitația electronică astfel încât:
    a) să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurența;
    b) să modifice obiectul contractului sectorial/acordului-cadru, astfel cum a fost acesta prevăzut în anunțul de participare și în documentația de atribuire.


    Articolul 122
    (1) În cazul în care licitația electronică reprezintă etapa finală a unei proceduri de atribuire care a fost aplicată prin utilizarea integrală a mijloacelor electronice, aceasta poate fi inițiată de entitatea contractantă numai după transmiterea de către SEAP a clasamentului ofertanților ale căror oferte au fost considerate admisibile.(2) În cazul în care licitația electronică reprezintă etapa finală a unei proceduri de atribuire care a fost aplicată prin utilizarea parțială a mijloacelor electronice sau la reluarea competiției dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru, aceasta poate fi inițiată numai după introducerea de către entitatea contractantă în SEAP a informațiilor solicitate în mod automat de sistemul informatic.


    Articolul 123

    Licitația electronică se poate organiza numai în măsura în care facilitățile tehnice disponibile în cadrul SEAP permit aplicarea algoritmului de calcul stabilit de entitatea contractantă.


    Articolul 124

    Entitatea contractantă are obligația de a introduce în SEAP informații cu privire la numărul de runde ale licitației electronice pe care le organizează, calendarul de desfășurare a acestora, precum și elementele ofertei care urmează să facă obiectul procesului repetitiv de ofertare.


    Articolul 125
    (1) Durata unei runde de licitație electronică se stabilește în zile și este de minimum o zi, iar între runde trebuie să existe intervale stabilite în zile, a căror durată minimă este de o zi.(2) Dacă pe parcursul unei runde de licitație electronică nu se mai introduc prețuri și/sau valori noi ale elementelor care fac obiectul procesului repetitiv de ofertare, entitatea contractantă are dreptul de a decide cu privire la finalizarea licitației electronice fără a mai organiza rundele următoare.


    Articolul 126

    La licitația electronică au dreptul să participe doar operatorii economici înregistrați în SEAP și cărora le-au fost transmise invitații de participare la această fază de către entitatea contractantă.


    Articolul 127
    (1) În orice moment pe parcursul desfășurării licitației electronice, sistemul informatic pune la dispoziția participanților la procesul repetitiv de ofertare informații necesare acestora pentru a-și determina poziția pe care o ocupă în clasament.(2) Sistemul informatic pune la dispoziția participanților la procesul repetitiv de ofertare informații referitoare la prețuri sau valori noi prezentate în cadrul licitației electronice, precum și numărul participanților la licitația electronică respectivă, în situația în care entitatea contractantă a prevăzut la inițierea acestei etape procedurale posibilitatea comunicării acestor informații.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 127 , Paragraful 3 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 66, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) Pe parcursul licitațiilor electronice, sistemul informatic nu va dezvălui identitatea ofertanților participanți.(4) Ofertele depuse în cadrul licitației electronice de către ofertanții participanți nu pot decât să îmbunătățească ofertele depuse anterior.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 127 , Paragraful 3 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 66, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 128
    (1) La momentul finalizării licitației electronice, sistemul informatic va pune la dispoziția entității contractante clasamentul rezultat, determinat prin luarea în considerare a ofertelor finale introduse de ofertanții participanți și pe baza criteriului de atribuire specificat în anunțul de participare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 128 , Paragraful 3 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 67, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Cu privire la prețul final rezultat în urma licitației electronice nu se mai pot cere clarificări decât cu privire la justificarea prețului neobișnuit de scăzut ofertat, fără a se permite însă modificarea acestuia.(3) În cazul în care ofertantul declarat admis și înregistrat în SEAP nu modifică în cadrul fazei de licitație electronică elementele ofertei care fac obiectul procesului repetitiv, la stabilirea clasamentului final este luată în considerare oferta depusă de către acesta anterior, introdusă în prealabil în SEAP.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 128 , Paragraful 3 , Sectiunea a 7-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 67, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Secţiunea a 8-a Oferta și documentele însoțitoare

    Articolul 129
    (1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 70 alin. (4) din Lege.(2) Entitatea contractantă are dreptul să solicite în original orice document cu regim special a cărui valabilitate este condiționată de prezentarea în această formă.
    (la 19-04-2023, Articolul 129 din Sectiunea a 8-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 130
    (1) Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către entitatea contractantă și asumată de ofertant.(2) Perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să cuprindă toate etapele până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru.(3) Atunci când stabilește perioada de valabilitate a ofertelor, entitatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza și evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activități, precum și perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestații. Entitatea contractantă are obligația de a solicita prelungirea valabilității ofertelor, precum și, după caz, a garanției de participare, în situații excepționale care impun o astfel de prelungire. În cazul în care un operator economic nu se conformează acestei solicitări, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 130 , Sectiunea a 8-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 68, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 131

    Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă.


    Secţiunea a 9-a Comisia de evaluare și modul de lucru al acesteia

    Articolul 132
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a desemna, pentru atribuirea contractelor sectoriale/acordurilor-cadru, persoane cu competențe relevante responsabile pentru evaluarea ofertelor și, după caz, a solicitărilor de participare, care se constituie într-o comisie de evaluare.(2) În sensul prevederilor alin. (1), din cadrul comisiei de evaluare pot face parte membri aparținând compartimentelor entității contractante și, după caz, din cadrul entității finanțatoare a contractului de achiziție sectorial, dacă entitatea contractantă transmite o solicitare motivată în acest sens. În cazul în care beneficiarul final al contractului/acordului-cadru este o altă entitate contractantă, din cadrul comisiei de evaluare pot face parte membri aparținând atât entității contractante care organizează procedura de atribuire, cât și entității contractante beneficiare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 132 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 69, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) În cazul în care evaluarea solicitărilor de participare/ ofertelor necesită o expertiză aprofundată în domeniul achizițiilor sectoriale ori de natură tehnică, financiară, juridică și/sau privind aspectele contractuale specifice, entitatea contractantă poate desemna, pe lângă comisia de evaluare, specialiști externi numiți experți cooptați.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 132 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 69, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Nominalizarea persoanelor care constituie comisia de evaluare se poate realiza atât pentru atribuirea fiecărui contract/acord-cadru în parte, cât și pentru atribuirea mai multor contracte/acorduri-cadru, acest din urmă caz aplicându-se când contractele respective sunt de complexitate redusă.(5) În cazul procedurilor cu mai multe etape, nominalizarea persoanelor care constituie comisia de evaluare se poate realiza atât pentru fiecare etapă în parte, cât și pentru toate etapele.(6) Entitatea contractantă va numi o persoană responsabilă cu aplicarea procedurii de atribuire din cadrul compartimentului intern specializat în domeniul achizițiilor sectoriale.(7) Președintele comisiei de evaluare poate fi limitat numai la aspectele de organizare și reprezentare, în acest din urmă caz neavând drept de vot.(8) Persoanele care constituie comisia de evaluare nu trebuie să fie în relații de subordonare ierarhică unele față de altele, în măsura în care structura organizatorică a entității contractante permite acest lucru.(9) Entitatea contractantă are dreptul de a nominaliza membri de rezervă pentru membrii comisiei de evaluare.(10) Entitatea contractantă are dreptul de a înlocui un membru al comisiei de evaluare cu un membru de rezervă numai dacă persoana care urmează să fie înlocuită nu are posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile care rezultă din calitatea de membru al comisiei de evaluare.
    (la 22-03-2022, Alineatul (10) din Articolul 132 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )
    (11) După producerea înlocuirii prevăzute la alin. (10), calitatea de membru al comisiei de evaluare este preluată de către membrul de rezervă, care își va exercita atribuțiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.


    Articolul 133
    (1) În raport cu sarcinile și responsabilitățile stabilite, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuții:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 133 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 70, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) deschiderea ofertelor și, după caz, a altor documente care însoțesc oferta;
    b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți/candidați;
    c) realizarea selecției candidaților, dacă este cazul;
    d) desfășurarea dialogului cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv;
    e) desfășurarea negocierilor cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere;
    f) verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini;
    g) evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanților în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul;
    h) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului sectorial respectiv, precum și, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 222 din Lege;
    i) elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare și/sau ofertelor;
    j) stabilirea solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii;
    (la 18-06-2018, Litera j) din Alineatul (1), Articolul 133 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 70, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    k) stabilirea ofertelor admisibile;
    l) aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunțul de participare/simplificat/de concurs;
    (la 18-06-2018, Litera l) din Alineatul (1), Articolul 133 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 70, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    m) stabilirea ofertei/ofertelor câștigătoare sau, după caz, formularea propunerii de anulare a procedurii;
    n) elaborarea proceselor-verbale aferente fiecărei ședințe, a rapoartelor intermediare aferente fiecărei etape în cazul procedurilor cu mai multe etape și a raportului procedurii de atribuire.(2) Rapoartele intermediare și raportul procedurii de atribuire se înaintează de către președintele comisiei de evaluare conducătorului entității contractante spre aprobare.(3) În cazul în care nu aprobă raportul procedurii, conducătorul entității contractante va motiva în scris decizia sa și poate, după caz:
    a) returna raportul, o singură dată, comisiei de evaluare spre corectare sau reevaluare parțială;
    b) solicita o reevaluare completă, caz în care o nouă comisie de evaluare va fi numită.


    Articolul 134
    (1) Experții cooptați prevăzuți la art. 132 alin. (3) pot fi desemnați încă de la începutul procesului de evaluare sau pe parcursul acestui proces, în funcție de problemele care ar putea impune expertiza acestora, scop în care în cadrul deciziei de desemnare a experților cooptați se precizează atribuțiile și responsabilitățile specifice deținute pe parcursul procesului de evaluare.(2) Propunerea privind cooptarea experților externi, respectiv necesitatea participării acestora la procesul de evaluare se justifică la un nivel obiectiv și rezonabil, prin raportarea la atribuțiile și responsabilitățile ce sunt deținute/exercitate de către aceștia în aplicarea prevederilor alin. (1).(3) Experții cooptați nu au drept de vot în cadrul comisiei de evaluare, însă în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și mandatului primit în baza deciziei de desemnare, precum și a competențelor personale, aceștia procedează la întocmirea unor rapoarte de specialitate asupra cărora își exprimă punctul de vedere, pe baza propriei expertize pe care o dețin.(4) În sensul prevederilor alin. (3), expertul cooptat este responsabil din punct de vedere profesional pentru acuratețea și realitatea informațiilor consemnate în cadrul raportului de specialitate.(5) Raportul de specialitate prevăzut la alin. (3) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a solicitărilor de participare/ofertelor și de stabilire a ofertei/ofertelor câștigătoare.(6) Membrii comisiei de evaluare care nu sunt de acord cu raportul de specialitate al expertului cooptat prevăzut la alin. (3) au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care devine anexă la raportul procedurii de atribuire. În cadrul acestei note se justifică în mod documentat punctul de vedere al respectivilor membri, la un nivel similar cu exigențele ce derivă din aplicarea prevederilor alin. (5).(7) Raportul de specialitate se atașează la raportul procedurii de atribuire și devine parte a dosarului achiziției sectoriale.


    Articolul 135
    (1) Pe parcursul desfășurării procesului de evaluare, membrii comisiei de evaluare și experții cooptați au obligația de a păstra confidențialitatea asupra conținutului ofertelor/solicitărilor de participare, precum și asupra oricăror altor informații prezentate de către candidați/ofertanți în procedura de atribuire.(2) Încălcarea angajamentelor referitoare la confidențialitate se sancționează conform legii.(3) Cu excepția ședinței de deschidere a ofertelor la care au dreptul de a participa și alte persoane, la întrunirile comisiei de evaluare au dreptul de a participa numai membrii acesteia și, după caz, experții cooptați, precum și persoanele împuternicite de către ANAP.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 135 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 71, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Membrii comisiei de evaluare și experții externi cooptați au obligația de a respecta regulile de evitare a conflictului de interese prevăzute la art. 71-77 din Lege.


    Articolul 136
    (1) Comisia de evaluare și experții cooptați au obligația de a semna pe propria răspundere o declarație de confidențialitate și imparțialitate prin care se angajează să respecte prevederile art. 135 și prin care confirmă că nu se află într-o situație care implică existența unui conflict de interese.(2) Declarația prevăzută la alin. (1) trebuie semnată de membrii comisiei de evaluare înainte de preluarea atribuțiilor specifice, după data și ora-limită pentru depunerea solicitărilor de participare/ofertelor, și conține următoarele date de identificare:
    a) numele și prenumele;
    b) data și locul nașterii;
    c) domiciliul actual;
    d) codul numeric personal.
    (3) În cazul în care unul dintre membrii desemnați în comisia de evaluare sau unul dintre experții cooptați constată că se află într-o situație de conflict de interese, atunci acesta are obligația de a solicita de îndată înlocuirea sa din componența comisiei respective cu o altă persoană.(4) Situațiile privind conflictul de interese pot fi sesizate entității contractante și de către terți.(5) În cazul în care sunt sesizate astfel de situații, entitatea contractantă are obligația de a verifica cele semnalate și, dacă este cazul, de a adopta măsurile necesare pentru evitarea/remedierea oricăror aspecte care pot determina apariția unui conflict de interese.


    Articolul 137
    (1) Modul de lucru al comisiei de evaluare este stabilit de comun acord între membrii acesteia, urmând a se avea în vedere calendarul estimativ de aplicare a procedurii de atribuire și perioada solicitată pentru valabilitatea ofertelor.(2) Membrii comisiei de evaluare au dreptul de a analiza și evalua documentele depuse de ofertanți/candidați individual și/sau în ședințe comune.(3) Deciziile comisiei de evaluare se iau cu votul a cel puțin 2/3 dintre membrii săi cu drept de vot.(4) Fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale.(5) În cazul procesului de selecție a candidaților sau stabilirii ofertei câștigătoare pe bază de punctaj, decizia comisiei de evaluare se reflectă prin punctajul acordat fiecărei solicitări de participare/oferte în parte.
    (la 22-03-2022, Alineatul (5) din Articolul 137 , Sectiunea a 9-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )
    (6) În cazul în care există divergențe de păreri între membrii comisiei de evaluare sau când există o diferență considerabilă între punctajele acordate de aceștia, președintele comisiei de evaluare va solicita reanalizarea punctelor de divergență, în scopul finalizării în timp util a etapei de evaluare a ofertelor și de stabilire a ofertei câștigătoare.(7) Procesul de reanalizare a punctelor de divergență se consemnează într-un proces-verbal, justificându-se opiniile contrare.(8) În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (6), comisia de evaluare nu ajunge la un acord, decizia finală se adoptă cu votul majorității membrilor săi.(9) Membrii comisiei de evaluare care nu sunt de acord cu decizia adoptată potrivit dispozițiilor alin. (8) au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care devine anexă la raportul procedurii de atribuire în condiții similare celor stabilite prin dispozițiile art. 134 alin. (6).


    Secţiunea a 10-a Procesul de verificare și evaluare

    Articolul 138
    (1) În cazul în care, în cadrul documentației de atribuire, a fost prevăzută obligația îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în baza criteriilor prevăzute la cap. V secțiunea a 6-a paragraful 2 din Lege, comisia de evaluare are obligația verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte prin analizarea conținutului DUAE.(2) Comisia de evaluare are obligația solicitării documentelor doveditoare privind îndeplinirea criteriilor de calificare ofertantului clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire.(3) În condițiile art. 228 alin. (4) din Lege, comisia de evaluare solicită clarificări, în termen de o zi lucrătoare de la data-limită de depunere a ofertelor, privind eventualele neconcordanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor de formă a garanției de participare, precum și la cuantumul sau valabilitatea acesteia, acordând ofertantului un termen de 3 zile pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 138 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 72, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 139
    (1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.(2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.(3) Propunerea financiară trebuie să se încadreze în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție sectorială respectiv, să fie corelată cu elementele propunerii tehnice pentru a evita executarea defectuoasă a contractului, să nu se afle în situația prevăzută la art. 222 din Lege sau să nu reprezinte o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 139 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 73, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 140
    (1) Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/ oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o anumită oră.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 41, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcție de volumul și complexitatea clarificărilor și completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 41, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.(4) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant, în condițiile art. 221 din Lege, clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar candidatul/ ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.(5) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (5) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 74, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una dintre categoriile de mai jos:
    (la 18-06-2018, Partea introductivă a Alineatului (6) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 75, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau
    b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a prețului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire.(7) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/ abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte.(8) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei inițiale în următoarele situații:
    a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depășește 1% din prețul total al ofertei;
    b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligații ale entității contractante în raport cu anumite praguri valorice;
    c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanților;
    d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparație cu oferta inițială;
    e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentația de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar oferta inițială nu a fost în conformitate cu aceste cerințe.
    (9) Prin excepție de la dispozițiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente.
    (la 18-06-2018, Alineatul (9) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 74, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (10) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (10) din Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 74, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 141
    (1) În condițiile art. 221 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia.(2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condițiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (2) din Articolul 141 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 76, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire.


    Articolul 142
    (1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referință în acest sens informații cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire.(2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 222 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, respectiv de documente privind, după caz și fără a se limita, prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.(3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 142 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 77, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) În sensul prevederilor art. 222 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv.
    (la 22-03-2022, Articolul 142 din Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 8, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )


    Articolul 143
    (1) Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile, neconforme și neadecvate.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În condițiile art. 228 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații:
    a) Abrogată.
    (la 18-06-2018, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 78, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele stabilite de entitatea contractantă;
    c) constituie o alternativă la prevederile caietului de sarcini, alternativă care nu poate fi luată în considerare deoarece în anunțul de participare nu este precizată în mod explicit posibilitatea depunerii unor oferte alternative;
    (la 18-06-2018, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 79, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    d) nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condițiile specifice de muncă și de protecție a muncii, atunci când această cerință este formulată în condițiile art. 64 alin. (2) din Lege;
    e) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului sectorial respectiv;
    f) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și, deși există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului respectiv, se constată că acceptarea unei astfel de oferte ar conduce la o modificarea substanțială în sensul depășirii procentelor de la art. 241 alin. (1) lit. b) din Lege;
    (la 18-06-2018, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 79, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    g) Abrogată.
    (la 18-06-2018, Litera g) din Alineatul (2) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 78, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    h) Abrogată.
    (la 18-06-2018, Litera h) din Alineatul (2) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 78, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )

    i) ofertantul refuză să prelungească perioada de valabilitate a ofertei și a garanției de participare;
    j) oferta și documentele care o însoțesc nu sunt semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat;
    k) în cazul în care unei oferte îi lipsește una din cele două componente, așa cum sunt precizate la art. 3 alin. (1) lit. ff) din Lege.
    (3) În condițiile art. 228 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații:
    a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini;
    b) conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit entitatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective;
    c) conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate;
    d) propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale;
    e) în cadrul unei proceduri de atribuire pentru care s-a prevăzut defalcarea pe loturi, oferta este prezentată fără a se realiza distincția pe loturile ofertate, din acest motiv devenind imposibilă aplicarea criteriului de atribuire pentru fiecare lot în parte.
    f) oferta este depusă cu nerespectarea prevederilor art. 73 alin. (1) lit. d) și e) din Lege, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea solicitărilor de participare/ofertelor și/sau oricând pe parcursul evaluării acestora;
    (la 19-04-2023, Litera f) din Alineatul (3) , Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 43, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )

    g) în urma verificărilor prevăzute la art. 222 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini.
    (la 18-06-2018, Alineatul (3) din Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 81, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (4) Ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării și evaluării reprezintă oferte admisibile.(5) Comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile.(6) După finalizarea verificărilor prevăzute la art. 138 și 139, comisia de evaluare introduce în SEAP, utilizând facilitățile tehnice accesibile prin acest sistem informatic, numele candidaților/ofertanților ale căror candidaturi/oferte sunt admisibile, precum și ale candidaților respinși sau ale ofertanților ale căror oferte au fost declarate inacceptabile și/sau neconforme.
    (la 18-06-2018, Alineatul (6) din Articolul 143 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 80, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 144
    (1) În cazul în care criteriul utilizat este "prețul cel mai scăzut", clasamentul ofertelor se stabilește prin ordonarea crescătoare a prețurilor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc.(2) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, entitatea contractantă solicită ofertanților o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut.(3) În situația încheierii unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici, fără reluarea competiției, atunci când două sau mai multe oferte au o valoare totală egală a propunerii financiare și sunt clasate pe același loc, în vederea departajării, entitatea contractantă solicită noi propuneri financiare acestora, fără ca acest lucru să afecteze pozițiile superioare în clasament.(4) În situația încheierii unui acord-cadru cu mai mulți operatori economici, cu reluarea competiției, atunci când două sau mai multe oferte au aceeași valoare totală a propunerii financiare și sunt clasate pe același loc, entitatea contractantă menționează în documentația de atribuire dacă uzează de prevederile alin. (3) sau dacă va încheia acordul-cadru cu toți operatorii economici clasați pe locurile aferente numărului maxim stabilit în anunțul de participare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (4) din Articolul 144 , Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 82, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 145
    (1) În cazul în care atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru se face pe baza criteriului "cel mai bun raport calitate-preț" sau "cel mai bun raport calitate-cost", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentația de atribuire.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) se stabilește clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc.(3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, entitatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
    (la 18-06-2018, Articolul 145 din Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 83, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 146
    (1) În cazul în care atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru se face pe baza criteriului "costul cel mai scăzut", evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentația de atribuire.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) se stabilește clasamentul ofertelor prin ordonarea descrescătoare a punctajelor respective, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc.(3) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, departajarea se va face prin solicitarea de noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea care va prezenta prețul cel mai scăzut.
    (la 18-06-2018, Articolul 146 din Sectiunea a 10-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 84, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 147

    Indiferent de criteriul aplicat pentru atribuirea contractului, compararea prețurilor prevăzute în propunerile financiare ale ofertanților se realizează la valoarea fără TVA.


    Secţiunea a 11-a Finalizarea procedurii de atribuire

    Articolul 148
    (1) Pe baza informațiilor introduse în SEAP de către entitatea contractantă, sistemul informatic generează automat către toți ofertanții participanți notificări cu privire la rezultatul procedurii de atribuire.(2) Entitatea contractantă are obligația de a efectua și comunicările prevăzute la secțiunea a 5-a a cap. III din Lege.


    Articolul 149
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a încheia contractul sectorial/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare.(2) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 149 , Sectiunea a 11-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 44, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (3) Abrogat.
    (la 19-04-2023, Alineatul (3) din Articolul 149 , Sectiunea a 11-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 44, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 150
    (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 219 alin. (2) din Lege, refuzul nemotivat al ofertantului declarat câștigător de a semna contractul sectorial/acordul-cadru este asimilabil situației prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g) din Lege.
    (la 19-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 150 , Sectiunea a 11-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În situația prevăzută la alin. (1), sunt aplicabile dispozițiile art. 161 alin. (2).


    Articolul 151

    Entitatea contractantă nu are dreptul de a amâna încheierea contractului cu scopul de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii.


    Articolul 152
    (1) În situația în care entitatea contractantă anulează procedura de atribuire, în condițiile art. 224 sau art. 225 din Lege, aceasta are obligația de a comunica în scris tuturor participanților la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile de la data anulării, motivul care a determinat decizia de anulare, precum și încetarea obligațiilor asumate de ofertanți prin depunerea ofertelor sau a solicitărilor de participare.
    (la 18-06-2018, Alineatul (1) din Articolul 152 , Sectiunea a 11-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 85, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (2) Entitatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor sau de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege.


    Articolul 153
    (1) Contractul sectorial/Acordul-cadru are cel puțin următoarele anexe, ca parte integrantă:
    a) caiet de sarcini, inclusiv clarificările și/sau măsurile de remediere aduse până la depunerea ofertelor ce privesc aspectele tehnice și financiare;
    b) oferta, respectiv propunerea tehnică și propunerea financiară, inclusiv clarificările din perioada de evaluare;
    c) garanția de bună execuție, dacă este cazul;
    d) angajamentul ferm de susținere din partea unui terț, dacă este cazul;
    e) contractele cu subcontractanții, în măsura în care în contractul sectorial/acordul-cadru este reglementat un mecanism de efectuare a plăților directe către subcontractanți;
    f) acordul de asociere, dacă este cazul.
    (2) În cazul în care, pe parcursul executării contractului sectorial/acordului-cadru, se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini.


    Secţiunea a 12-a Dosarul achiziției

    Articolul 154

    Dosarul achiziției sectoriale trebuie să cuprindă documentele întocmite/primite de entitatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire, cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele:
    a) strategia de contractare;
    b) anunțul de intenție și dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacă este cazul;
    c) anunțul de participare și dovada transmiterii acestuia spre publicare;
    d) erata, dacă este cazul;
    e) documentația de atribuire;
    f) decizia/dispoziția/ordinul de numire a comisiei de evaluare și, după caz, a experților cooptați;
    g) declarațiile de confidențialitate și imparțialitate;
    h) procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, dacă este cazul;
    i) formularele de ofertă depuse în cadrul procedurii de atribuire;
    j) DUAE și documentele de calificare, atunci când acestea au fost solicitate;
    k) solicitările de clarificări, precum și clarificările transmise/primite de entitatea contractantă;
    l) raportul intermediar privind selecția candidaților, dacă este cazul;
    m) procesele-verbale de evaluare, negociere, dialog, după caz;
    n) raportul procedurii de atribuire, precum și anexele la acesta;
    o) dovada comunicărilor privind rezultatul procedurii;
    p) contractul sectorial/acordul-cadru, semnate, și, după caz, actele adiționale;
    q) dacă este cazul, contractele atribuite în temeiul unui acord-cadru;
    r) anunțul de atribuire și dovada transmiterii acestuia spre publicare;
    s) dacă este cazul, contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, însoțite de deciziile motivate pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;
    ș) hotărâri ale instanțelor de judecată referitoare la procedura de atribuire;
    t) documentul constatator care conține informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant;
    ț) dacă este cazul, decizia de anulare a procedurii de atribuire.


    Articolul 155
    (1) În cazul în care entitatea contractantă aplică procedurile de atribuire prevăzute de Lege prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, utilizează un sistem dinamic sau o licitație electronică, entitatea contractantă are obligația de a asigura arhivarea documentelor care fac parte din dosarul achiziției sectoriale potrivit dispozițiilor art. 154, în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.(2) În cazul procedurilor desfășurate integral prin mijloace electronice, trasabilitatea acțiunilor aferente atribuirii contractelor sectoriale/acordurilor-cadru este asigurată implicit de SEAP.


    Capitolul IV Executarea contractului sectorial/acordului-cadru

    Secţiunea 1 Subcontractarea

    Articolul 156
    (1) În aplicarea prevederilor art. 232 din Lege, entitatea contractantă are obligația de a stabili clauze contractuale obligatorii privind cesiunea de creanță în favoarea subcontractanților legată de partea/părțile din contract care este/sunt îndeplinite de către aceștia.(2) În vederea determinării valorii creanței, ofertantul are obligația de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractanților și datele de contact ale acestora, partea/părțile din contract care urmează a fi îndeplinită/îndeplinite de către aceștia, valoarea la care se ridică partea/părțile respectivă/respective, precum și acordul subcontractanților cu privire la aceste aspecte.


    Articolul 157
    (1) În condițiile art. 250 și 251 din Lege, în cazul atribuirii unui contract pe termen lung, care a fost clasificat ca fiind contract sectorial, se pot stabili mecanisme de plată care să dea posibilitatea entității contractante să realizeze plăți periodice pe durata contractului, bazate pe criterii de performanță, cu condiția ca respectivele mecanisme să fie adaptate corespunzător naturii unui asemenea contract.(2) În cazul unui contract sectorial pe termen lung, care cuprinde atât executarea de lucrări, cât și operarea rezultatelor acestora, având în vedere că riscul de operare nu este transferat într-o măsură semnificativă contractorului, prin mecanismele de plată prevăzute la alin. (1) se va asigura rambursarea de către entitatea contractantă, prin plăți periodice pe durata contractului, atât a contravalorii lucrărilor executate, cât și a prestațiilor efectuate de respectivul contractor pentru operarea rezultatelor acestora, asigurându-se un profit rezonabil în conformitate cu oferta financiară acceptată.(3) În cazul prevăzut la alin. (2) se vor utiliza criterii obiective și cuantificabile de performanță prevăzute atât în cadrul documentației de atribuire, cât și în cuprinsul contractului, cu menționarea inclusiv a perioadelor de remediere a neconformităților înregistrate pe perioada de operare, cât și a mecanismelor de monitorizare a performanței contractorului și a metodelor de calcul al penalităților în caz de neîndeplinire a nivelurilor impuse pentru respectivele criterii.


    Secţiunea a 2-a Modificarea și finalizarea contractului sectorial/acordului-cadru

    Articolul 158

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 158 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 46, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 159

    Abrogat.
    (la 18-06-2018, Articolul 159 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 87, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )


    Articolul 160
    (1) Entitatea contractantă are dreptul de a prelungi durata contractelor de furnizare sau de servicii cu caracter de regularitate, încheiate în anul precedent și a căror durată normală de îndeplinire expiră la data de 31 decembrie, dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:
    a) în documentația de atribuire, elaborată cu ocazia atribuirii contractului inițial, s-au prevăzut posibilitatea de suplimentare a cantităților de produse și servicii deja achiziționate, precum și nivelul maxim până la care va fi posibilă o astfel de suplimentare;
    b) în documentația de atribuire, precum și în contract este prevăzută în mod explicit o clauză prin care dreptul entității contractante de a opta pentru suplimentarea cantităților de produse sau de servicii este condiționat de existența resurselor financiare alocate cu această destinație;
    c) valoarea estimată a contractului inițial s-a determinat prin luarea în considerare a variantei în care entitatea contractantă optează pentru suplimentarea la nivelul maxim prevăzut a cantităților de produse sau servicii;
    d) prelungirea contractului inițial nu poate depăși o durată de 4 luni de la data expirării duratei inițiale de îndeplinire a acestuia.
    (2) După modificarea contractului în sensul alin. (1), în termen de 30 de zile, entitatea contractantă are obligația publicării anunțului privind modificarea contractului prin intermediul SEAP.


    Articolul 160^1

    Abrogat.
    (la 19-04-2023, Articolul 160^1 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 47, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Articolul 161
    (1) Entitatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractant asociat și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:
    a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanție tehnică a produselor în cauză;
    b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent;
    c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor proiectate;
    d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenție de șantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanție acordate lucrării în cauză;
    e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor, întocmit la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor în cauză.
    (1^1) Documentele constatatoare care certifică îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale se publică de către entitatea contractantă în SEAP în termenele prevăzute la alin. (1).
    (la 19-04-2023, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 48, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (2) În situația prevăzută la art. 150 alin. (1), documentul constatator se emite în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit semnat contractul sectorial/acordul-cadru, dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia, sau de la data de la care a fost reziliat acesta, în situația în care există contract semnat.(3) Entitatea contractantă are următoarele obligații:
    a) să elibereze un exemplar al documentului constatator contractantului;
    b) să păstreze un exemplar la dosarul achiziției sectoriale.
    (4) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 05-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 161 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 866 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 05 decembrie 2016 )
    (5) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii se publică în SEAP în termen de 60 de zile de la data emiterii, cu excepția situației în care efectele au fost suspendate prin hotărârea instanței de judecată.
    (la 19-04-2023, Alineatul (5) din Articolul 161 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 49, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    (5^1) Entitatea contractantă are obligația de a actualiza în SEAP informațiile cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoștință că situația de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective.
    (la 18-06-2018, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 90, Articolul IV din HOTĂRÂREA nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 18 iunie 2018 )
    (5^2) Prin excepție de la termenele prevăzute la art. 161 alin. (1) lit. a)-e), entitatea contractantă are dreptul de a emite documente constatatoare și pe perioada derulării contractului, la fiecare 90 de zile de la momentul semnării contractului, în cadrul cărora vor fi consemnate cel puțin stadiul contractului și, dacă este cazul, eventualele întârzieri/deficiențe în implementarea contractului, precum și eventualele daune cauzate din culpa contractantului.
    (la 22-03-2022, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )
    (5^3) Documentele constatatoare prevăzute la alin. (5^2) se publică în SEAP în condițiile alin. (5) și pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 22-03-2022, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 )
    (5^4) Pentru documentele constatatoare prevăzute la alin. (5^2), prevederile alin. (3) și ale alin. (5^1) se aplică în mod corespunzător.
    (la 22-03-2022, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 12, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022 ) Notă
    Conform alineatului (5) al articolului IV din HOTĂRÂREA nr. 375 din 18 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 22 martie 2022, prin excepție de la prevederile alin. (3) și (4), dispozițiile art. I pct. 11 și 12, art. II pct. 11 și 12 se aplică și contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (6) În cazul contractelor atribuite prin achiziție directă, entitatea contractantă are dreptul de a emite documente constatatoare în conformitate cu alin. (1), atunci când este solicitat acest lucru de către contractant/contractant asociat.(7) Entitatea contractantă poate emite document constatator unui subcontractant la solicitarea acestuia și numai în cazul prezentării contractului de subcontractare și a recepțiilor aferente.(8) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g) din Lege.(9) Entitatea contractantă publică în SEAP data la care contractul de achiziție sectorială/acordul-cadru/contractul subsecvent a fost finalizat/a încetat, după caz.
    (la 19-04-2023, Articolul 161 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 50, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )
    Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 45/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1134 din 24 noiembrie 2022:
    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 161 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, forma în vigoare la 5 martie 2020, termenul de 14 zile instituit în sarcina entității contractante are natura juridică a unui termen procedural, legal, imperativ, relativ.


    Capitolul V Constatarea existenței unui drept exclusiv sau special. Activități expuse direct concurenței

    Articolul 162
    (1) Constatarea existenței unui drept exclusiv sau special în sensul art. 4 alin. (1) lit. c) din Lege se realizează la cererea entității contractante adresate entității de reglementare care emite o decizie în acest sens.(2) În cererea menționată la alin. (1), entitățile contractante interesate să obțină constatarea existenței unui drept special sau exclusiv indică toate informațiile necesare relevante pentru emiterea deciziei de către entitatea de reglementare.(3) Entitatea contractantă are obligația de a transmite entității de reglementare, la solicitarea acesteia, orice clarificări sau completări pe care aceasta le consideră necesare în vederea adoptării deciziei prevăzute la alin. (1).(4) În vederea emiterii deciziei potrivit alin. (1), entitatea de reglementare solicită punctul de vedere argumentat al ANAP.


    Articolul 163

    Atunci când o entitate contractantă care atribuie contracte sectoriale apreciază că sunt întrunite condițiile necesare aplicării art. 54 alin. (1) din Lege, aceasta are obligația de a solicita Comisiei Europene să decidă, pentru activitatea relevantă pe care respectiva entitate contractantă o desfășoară, cu privire la aplicabilitatea acelui articol.


    Articolul 164
    (1) Entitatea contractantă interesată să obțină decizia prevăzută la art. 163 trebuie să formuleze o cerere care va cuprinde informațiile necesare pentru descrierea situației existente, astfel cum sunt acestea prevăzute în anexa nr. 1 la Decizia Comisiei 2005/15/CE din 7 ianuarie 2005.(2) Cererea se transmite Comisiei Europene în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decizia Comisiei 2005/15/CE.


    Articolul 165
    (1) În condițiile art. 54 alin. (3) din Lege, entitatea contractantă solicitantă are obligația de a transmite cererea prevăzută la art. 164 alin. (1) mai întâi către Consiliul Concurenței, solicitând acestuia să emită un punct de vedere argumentat cu privire la faptul că activitatea relevantă care face obiect al solicitării este expusă direct concurenței pe o piață la care accesul nu este restricționat.(2) În condițiile art. 164 alin. (2), entitatea contractantă are obligația de a transmite cererea însoțită de punctul de vedere formulat de Consiliul Concurenței.


    Articolul 166

    În cel mult 5 zile de la transmiterea cererii către Comisia Europeană, entitatea contractantă are obligația de a notifica ANAP cu privire la solicitarea respectivă, atașând o copie de pe cererea transmisă și, dacă este cazul, o copie a punctului de vedere al Consiliului Concurenței.


    Articolul 167

    Entitatea contractantă are obligația de a transmite Comisiei Europene, la solicitarea acesteia, orice clarificări sau completări pe care aceasta le consideră necesare în vederea adoptării deciziei prevăzute la art. 164.


    Articolul 168

    Entitatea contractantă beneficiază de aplicabilitatea prevederilor art. 54 alin. (1) din Lege în oricare dintre următoarele situații:
    a) Comisia Europeană a adoptat, în conformitate cu procedura reglementată la art. 35 alin. (6) din Directiva 2014/25/UE, o decizie prin care se constată că activitatea relevantă care a reprezentat obiect al solicitării este expusă direct concurenței pe o piață la care accesul nu este restricționat;
    b) după o perioadă de 3 luni, calculată începând din prima zi lucrătoare următoare datei la care Comisia Europeană a primit cererea prevăzută la art. 164 alin. (2), dacă în această perioadă Comisia Europeană nu a adoptat nicio decizie și nu a anunțat o extindere a perioadei inițiale de analiză;
    c) după o perioadă de 6 luni, calculată începând din prima zi lucrătoare următoare datei la care Comisia Europeană a primit cererea prevăzută la art. 164 alin. (2), dacă în această perioadă Comisia Europeană a anunțat o extindere a perioadei inițiale de analiză, dar nu a adoptat, ulterior extinderii, nicio decizie.


    Articolul 169
    (1) Entitatea contractantă care, conform prevederilor art. 168, beneficiază de aplicabilitatea art. 54 alin. (1) din Lege, pentru una sau mai multe dintre activitățile relevante pe care le desfășoară, are dreptul de a atribui contractele sectoriale destinate activității/activităților relevante respective prin aplicarea unor proceduri interne proprii.(2) Procedurile interne prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure promovarea concurenței între operatorii economici și să garanteze transparența, tratamentul egal și nediscriminarea acestora.


    Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 170

    Operatorul SEAP are obligația de a actualiza sistemul informatic luând în considerare progresul tehnologic și ținând cont de actele delegate adoptate de CE cu privire la regulile și cerințele care trebuie îndeplinite de dispozitivele și instrumentele utilizate în legătură cu transmiterea și primirea ofertelor, a solicitărilor de participare sau a planurilor/proiectelor în cazul concursurilor de soluții, inclusiv situațiile și condițiile în care poate fi solicitată sau este necesară utilizarea semnăturii electronice extinse, precum și modalitățile de implementare a acesteia, precum și utilizarea unor standarde tehnice specifice în vederea asigurării interoperabilității instrumentelor și dispozitivelor utilizate pentru comunicarea electronică.


    Articolul 171
    (1) În vederea îndeplinirii funcțiilor prevăzute la condițiile art. 252 alin. (1) din Lege, operatorul SEAP are obligația, pe baza datelor disponibile, de a pune la dispoziția ANAP, în format electronic, rapoartele solicitate de aceasta, în scopul exercitării funcției de monitorizare în cadrul sistemului național de achiziții publice.(2) Entitatea contractantă are obligația de a transmite ANAP orice informație solicitată de aceasta, inclusiv prin secțiunile suplimentare din cadrul formularelor de anunțuri puse la dispoziție prin intermediul SEAP, în scopul exercitării funcțiilor în cadrul sistemului național de achiziții publice.


    Articolul 172
    (1) Centralizarea informațiilor referitoare la utilizarea în anul precedent de către entitățile contractante a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire și pentru achizițiile directe se realizează de operatorul SEAP, care are obligația de a transmite un raport centralizator ANAP, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.(2) Operatorul SEAP decide suspendarea operatorului economic în cazul în care acesta are un comportament care nu corespunde cu normele de securitate și utilizare a sistemului.(3) Decizia de suspendare prevăzută la alin. (2) se publică în SEAP.


    Articolul 173
    (1) În aplicarea prezentelor norme metodologice, președintele ANAP are dreptul de a emite ordine și instrucțiuni.(2) În vederea exercitării funcțiilor de control, ANAP va încheia protocoale de colaborare cu instituții cu atribuții specifice în domeniul achizițiilor publice.


    Articolul 174

    Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
    (la 19-04-2023, Capitolul VI a fost completat de Punctul 51, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )


    Anexa nr. 1

    la normele metodologice
    Categoriile de contracte pentru a căror
    atribuire nu poate fi utilizată licitația electronică

    Cod CPV

    Descriere

    de la 79200000-6 [Servicii de contabilitate,
    servicii de audit și servicii fiscale] la
    79221000-9 [Servicii de consultanță fiscală]

    Servicii de contabilitate și de
    consultanță fiscală

    de la 79310000-0 [Servicii de studii de
    piață] la 79315000-5 [Servicii de cercetare
    socială], cu excepția 79311210-2 [Servicii de
    anchete telefonice] și 79312000-4 [Servicii
    de testare a pieței]

    Servicii de studii




    de la 79400000-8 [Consultanță în afaceri și
    în management și servicii conexe] la
    79415200-8 [Servicii de consultanță în
    proiectare];
    de la 79417000-0 [Servicii de consultanță în
    domeniul securității] la 79420000-4 [Servicii
    conexe managementului]
    79421200-3 [Servicii de elaborare de proiecte
    altele decât pentru lucrări de construcție];
    79998000-6 [Servicii de consiliere
    profesională (coaching)]; 66171000-9
    [Servicii de consultanță financiară];
    66519310-7 [Servicii de consultanță în
    asigurări]; 79411100-9 [Servicii de
    consultanță în dezvoltarea societăților];
    79822500-7 [Servicii de proiectare grafică];

    Servicii de consultanță în
    afaceri














    de la 72212100-0 [Servicii de dezvoltare de
    software specific industriei] la 72212991-2
    [Servicii de dezvoltare software pentru foi
    de calcul].
    72221000-0 [Servicii de consultanță privind
    analiza economică]; 72223000-4 [Servicii de
    analiză a cerințelor tehnologiei
    informațiilor]; 72224000-1 [Servicii de
    consultanță privind gestionarea proiectelor];
    72262000-9 [Servicii de dezvoltare software];
    72413000-8 [Servicii de proiectare de
    site-uri WWW (World Wide Web)]

    Servicii de dezvoltare de
    software










    de la 71200000-0 [Servicii de arhitectură și
    servicii conexe] la 71313200-7 [Servicii de
    consultanță în izolație acustică și acustică
    interioară], cu excepția 71244000-0
    [Calculare a costurilor, monitorizare a
    costurilor]; 71245000-7 [Planuri de aprobare,
    schițe de lucru și specificații]; 71243000-3
    [Planuri provizorii (sisteme și integrare)];
    71246000-4 [Stabilire și enumerare a
    cantităților necesare în construcții];
    71247000-1 [Supraveghere a lucrărilor de
    construcții]; 71248000-8 [Supraveghere a
    proiectului și documentare].
    71314300-5 [Servicii de consultanță în
    eficiență energetică]; 71314310-8 [Servicii
    de inginerie termică pentru construcții];
    71315100-0 [Servicii de consultanță pentru
    lucrări de bază]; 71315210-4 [Servicii de
    consultanță în instalații tehnice de
    construcții]; 71318000-0 [Servicii de
    consiliere și de consultanță în inginerie];
    71319000-7 [Servicii de expertiză];
    71312000-8 [Servicii de consultanță în
    inginerie structurală]; 71320000-7 [Servicii
    de concepție tehnică]; 71321000-4 [Servicii
    de proiectare tehnică a instalațiilor
    mecanice și electrice pentru construcții].
    de la 71321200-6 [Servicii de proiectare a
    sistemelor de încălzire] la 71351400-7
    [Servicii de interpretare petrofizică], cu
    excepția 71326000-9 [Servicii auxiliare de
    construcții].
    71353000-7 [Servicii de analiză la suprafață]
    713531000-8 [Servicii de analiză
    hidrografică]; 71353200-9 [Servicii de
    analiză a dimensiunilor]; 71356200-0
    [Servicii de asistență tehnică]; 71410000-5
    [Servicii de urbanism]; 71400000-2 [Servicii
    de urbanism și de arhitectură peisagistică];
    71420000-8 [Servicii de arhitectură
    peisagistică]; 71530000-2 [Servicii de
    consultanță în construcții]; 71600000-4
    [Servicii de testare, analiză și consultanță
    tehnică]; 71620000-0 [Servicii de analiză];
    71621000-7 [Servicii de analiză sau
    consultanță tehnică]; 79932000-6 [Servicii de
    arhitectură de interior]; 79933000-3
    [Servicii de asistență de proiectare]

    Servicii de arhitectură și
    inginerie














































    de la 73100000-3 [Servicii de cercetare și de
    dezvoltare experimentală] la 73220000-0
    [Servicii de consultanță în dezvoltare].
    73300000-5 [Proiectare și executare în
    domeniul cercetării și dezvoltării];
    7342000-2 [Studiu de prefezabilitate și
    demonstrație tehnologică].

    Servicii de cercetare și
    dezvoltare





    de la 79100000-5 [Servicii juridice] la
    79140000-7 [Servicii de consultanță și de
    informare juridică].

    Servicii juridice



    Anexa nr. 2

    la normele metodologice
    Categorii de produse care au impact asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viață
    1. Computere, monitoare, tablete, smartphone-uri2. Hârtie de copiat și hârtie grafică3. Echipamente de procesare a imaginii, consumabile pentru echipamente de procesare a imaginii4. Mobilier5. Produse de curățenie interioară6. Alimente7. Produse textile 8. Echipamente electrice și electronice utilizate în sectorul asistenței medicale9. Produse pentru amenajarea spațiilor publice verzi10. Centrale termice cu apă11. Sistemele de iluminat rutier și de semnalizare rutieră12. Autovehicule pentru transport rutier
    (la 19-04-2023, Actul a fost completat de Punctul 52, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 336 din 12 aprilie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 19 aprilie 2023 )