ORDONANŢĂ nr. 41 din 12 august 1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 29 august 1994
    Ţinând seama că în perioada de timp care s-a scurs de la constituirea statului român modern, România a aderat la un număr de organizaţii internaţionale interguvernamentale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, existente la momentul respectiv,
    având în vedere importanţa participării, în continuare, la aceste organizaţii pentru dezvoltarea cooperării cu alte state şi pentru promovarea intereselor ţării noastre,
    în temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. b) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

    Articolul 1

    Se aprobă lista organizaţiilor internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru care se vor achita cotizaţii anuale, conform baremurilor stabilite de fiecare organizaţie (anexa nr. 1).


    Articolul 2

    Ministerul Finanţelor este autorizat să repartizeze fondurile prevăzute în legea bugetului de stat pentru plată, în mod eşalonat, a cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale, conform anexei nr. 2.

    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Contrasemnează:
    ----------------
    Ministru de stat,
    ministrul afacerilor externe,
    Teodor Viorel Meleşcanu
    Ministru de stat,
    ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu

    Bucureşti, 12 august 1994.
    Nr. 41.

    Anexa 1

    LISTA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE INTERGUVERNAMENTALE LA CARE
    ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ
    I. Organizaţii internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza unor legi, decrete, hotărâri ale Guvernului
    ------------------------------------------------------------------------------
                                                                    Instituţia
                                                                  română care coor-
                                                        Anul donează relaţiile
    Nr. Denumirea organizaţiei Sediul Anul aderării cu organizaţia
    crt. înfiinţării României internaţională
                                                                     respectivă
    -------------------------------------------------------------------------------
     0 1 2 3 4 5
    -------------------------------------------------------------------------------
     1. Organizaţia Naţiunilor New York 1945 1955 Ministerul Afacerilor
        Unite (O.N.U.) Externe
        - Comitetul O.N.U. pen- Geneva 1966 1970
          tru eliminarea discri-
          minării rasiale ;
        - Convenţia contra tor- New York 1984 1990
          turii şi a altor tra-
          tamente aplicate cu
          cruzime, inumane sau
          degradante
     2. Organizaţia Naţiunilor Roma 1945 1961 Ministerul Agricultu-
        Unite pentru Alimentaţie rii şi Alimentaţiei
        şi Agricultura (F.A.O.)
     3. Organizaţia Internaţio- Geneva 1919 1919 Ministerul Muncii şi
        nală a Muncii (O.I.M.) Protecţiei Sociale
     4. Agenţia Internaţională Viena 1957 1957 Ministerul Afacerilor
        pentru Energia Atomică Externe; Ministerul
        (A.I.E.A.) Cercetării şi Tehno-
                                                              logiei
     5. Organizaţia Meteorolo- Geneva 1873 1948 Ministerul Apelor,
        gică Mondială (O.M.M.) Pădurilor şi Pro-
                                                              tectiei Mediului
     6. Organizaţia Mondială a Madrid 1975 1975 Ministerul Turismului
        Turismului (O.M.T.)
     7. Organizaţia Maritimă Londra 1948 1948 Ministerul Transpor-
        Internaţională (O.M.I.) turilor
     8. Uniunea Poştală Univer- Berna 1874 1874 Ministerul Comuni-
        sala (U.P.U.) caţiilor
     9. Uniunea Internaţională Geneva 1865 1865 Ministerul Comuni-
        de Telecomunicaţii caţiilor
        (U.I.T.)
    10. Organizaţia Aviaţiei Montreal 1944 1965 Ministerul Transpor-
        Civile Internaţionale turilor
        (O.A.C.I.)
    11. Acordul General pentru Geneva 1947 1971 Ministerul Comerţului
        Tarife şi Comerţ
        (G.A.T.T.)
    12. Organizaţia Mondială a Geneva 1927 1927 O.S.I.M.
        Proprietăţii Intelectuale
        (O.M.P.I.)
    13. Organizaţia Mondială a Geneva 1946 1948 Ministerul Sănătăţii
        Sănătăţii (O.M.S.)
    14. Organizaţia Naţiunilor Viena 1979 1980 Ministerul Industri-
        Unite pentru Dezvoltare ilor
        Industrială (O.N.U.D.I.)
    15. Organizaţia Naţiunilor Paris 1945 1956 Ministerul Culturii
        Unite pentru Educaţie,
        Ştiinţă şi Cultură
        (U.N.E.S.C.O.)
    16. Comisia Dunării Budapesta 1948 1949 Ministerul Afacerilor
        Externe
    17. Consiliul Europei Strasbourg 1949 1993 Ministerul Afacerilor
        Externe
    18. Uniunea Latină Madrid 1954 1979 Ministerul Afacerilor
        Externe
    19. Federaţia Mondială a Geneva 1956 Ministerul Afacerilor
        Asociaţiilor pentru Externe
        Naţiunile Unite
        (F.M.A.N.U.)
    20. Biroul Paris 1931 1960 Ministerul Afacerilor Externe
        Internaţional
        al Expoziţiilor
        (B.I.E.)
    21. Conferinţa Europeană a Paris 1957 1992 Ministerul Transpor-
        Miniştrilor de Tran- turilor
        sporturi (C.E.M.T.)
    22. Conferinţa Europeană a Bonn 1959 1990 Ministerul Comuni-
        Administraţiilor de caţiilor
        Posta şi Telecomunicaţii
        (C.E.P.T.)
    23. Convenţia de la Basel Basel 1989 1991 Ministerul Apelor,
        privind controlul Pădurilor şi Protec-
        deşeurilor toxice tiei Mediului
    24. Convenţia privind zonele 1991 1991 Ministerul Apelor,
        umede de importanţă inter- Pădurilor şi Pro-
        naţională, în special ca tectiei Mediului
        habitat al păsărilor
    25. Comisia Internaţională Paris 1928 1928 Ministerul Apelor,
        a Marilor Baraje Pădurilor şi Pro-
                                                              tecţiei Mediului
    26. Convenţia de la Viena Viena 1987 1993 Ministerul Apelor,
        pentru protejarea Pădurilor şi Pro-
        stratului de ozon tecţiei Mediului
    27. Protocolul de la Mont- Montreal 1987 1993 Ministerul Apelor,
        real pentru protejarea Pădurilor şi Pro-
        stratului de ozon tecţiei Mediului
    28. Comisia Europeană de Roma 1953 1993 Ministerul Agricultu-
        Lupta contra Febrei rii şi Alimentaţiei
        Aftoase
    29. Oficiul Internaţional Paris 1924 1927 Ministerul Agricultu-
        al Epizootiilor rii şi Alimentaţiei
    30. Oficiul Internaţional Paris 1924 1957 Ministerul Agricultu-
        al Viei şi Vinului rii şi Alimentaţiei
    31. Comisia Internaţională New Delhi 1950 1958 Ministerul Agricultu-
        pentru Irigaţii şi rii şi Alimentaţiei
        Drenaje
    32. Societatea Internatio- Haga 1959 1960 Ministerul Agricultu-
        nală pentru Ştiinţe rii şi Alimentaţiei
        Horticole
    33. Organizaţia Europeană Paris 1951 1958 Ministerul Agricultu-
        şi Mediterană pentru rii şi Alimentaţiei
        Protecţia Plantelor
    34. Comisia Sericicolă Paris 1969 Ministerul Agricultu-
        Internaţională rii şi Alimentaţiei
    35. Asociaţia Internaţio- Zurich 1924 1958 Ministerul Agricultu-
        nală pentru Controlul rii şi Alimentaţiei
        Seminţelor (I.S.T.A.)
    36. Interpol Paris 1923 1973 Ministerul de Interne
    37. Organizaţia Mondială Geneva 1971 1978 Ministerul Culturii
        a Proprietăţii Inte-
        lectuale - Uniunea de O.M.P.I. O.M.P.I.
        la Berna - drepturi de
        autor 1886 - 1927
                                            Berna
    38. Fondul Cultural al Strasbourg 1954 1991 Ministerul Culturii
        Consiliului Europei
    39. Centrul Internaţional Roma 1958 1960 Ministerul Culturii
        Roma de Studii pentru
        Conservarea şi Restaura-
        rea Bunurilor Culturale
    40. Fondul Patrimoniului Paris 1972 1990 Ministerul Culturii
        Cultural Mondial
    41. Consiliul de Cooperare Bruxelles 1950 1968 Ministerul Finanţelor
        Vamală (C.C.V.)
    42. Biroul Internaţional Bruxelles 1890 1892 Ministerul Finanţelor
        pentru Tarife Vamale
    43. Conferinţa de la Haga Haga 1893 1991 Ministerul Justiţiei
        de Drept Internaţional
        Privat
    44. Curtea Permanentă de Haga 1899 1899 Ministerul Justiţiei
        Arbitraj de la Haga
    45. Biroul Internaţional Sevres- 1875 1883 Biroul Român de
        pentru Măsuri şi Franta Metrologie Legală
        şi Greutăţi
    46. Biroul Internaţional de Paris 1955 1956 Biroul Român de
        Metrologie Legală Metrologie Legală
    47. Institutul Internaţional Voorburg- 1885 1961 Comisia Naţionala
        de Statistică Olanda pentru Statistica
    48. Uniunea Interparlamen- Geneva 1889 1891 Parlamentul României
        ţara - Camera Deputaţilor
    49. Organizaţia Internaţio- Geneva 1946 1950 Institutul Român de
        nală de Standardizare Standardizare
        (I.S.O.)
    50. Comitetul European pen- Bruxelles 1973 1991 Institutul Român de
        tru Standardizare în Standardizare
        Electrotehnică (CENELEC)
    51. Comitetul European de Bruxelles 1961 1991 Institutul Român de
        Standardizare (C.E.N.) Standardizare
    52. Institutul European de Sophia- 1988 1991 Institutul Român de
        Standardizare în Tele- Antipolis- Standardizare
        comunicaţii (E.T.S.I.) Franta
    53. Reţeaua Internaţională Viena 1979 1991 Institutul Român de
        de Terminologie (TERMNET) Standardizare
    54. Institutul Unificat de Dubna- 1956 1956 Ministerul Cercetării
        de Cercetări Nucleare Federaţia şi Tehnologiei
        (I.U.C.N.) Rusa
    55. Societatea Europeană de Geneva 1968 1968 Ministerul Cercetării
        Fizica şi Tehnologiei
    56. Centrul Internaţional New Berry- 1928 1971 Ministerul Cercetării
        de Seismologie Anglia şi Tehnologiei
    57. Centrul Internaţional de Moscova 1969 1969 Ministerul Cercetării
        Informare Ştiinţifică şi Tehnologiei
        şi Tehnică
    58. Organizaţia Internaţio- Londra 1959 1991 Oficiul pentru Pro-
        nală a Uniunilor de tecţia Consumatorilor
        Consumatori (I.O.C.U.)
    59. Comisia Electrotehnica Geneva 1906 1906 Ministerul Industri-
        Internaţională (C.E.I.) ilor
    60. Organizaţia pentru Haga 1993 1993 Ministerul
        Interzicerea Armelor Afacerilor Externe
        Chimice
    61. Organizaţia Paris 1970 1993 Ministerul Afacerilor
        Internaţională a Externe
        Francofoniei (O.I.F.)
    62. TRACECA Baku 1998 1998 Ministerul
                                                               Transporturilor,
                                                               Construcţiilor
                                                               şi Turismului
    63. Agenţia Internaţională Abu 2009 2011 Ministerul Energiei,
        pentru Energie Dhabi Întreprinderilor Mici
        Regenerabilă şi Mijlocii şi Mediului
                                                               de Afaceri
    63^1. Organizaţia Europeană Geneva       1953     2015     Ministerul Educaţiei
        pentru Cercetări                                       Naţionale şi Cercetării
        Nucleare                                               Ştiinţifice
             Aderări în curs de ratificare de către Parlamentul României
    1.*) Abrogată.
    2.*) Abrogată.
    -------------------------------------------------------------------------------
    ----------
    *) Plata cotizaţiilor pentru aceste organizaţii trebuie să se efectueze în cursul anului 1994.

    ----------
    (la 22-05-2016, Pct. 1 din anexa 1 a fost modificat de Articolul 7 LEGEA nr. 96 din 16 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 19 mai 2016 )

    II. Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale
    -------------------------------------------------------------------------------
                                                     Instituţia
                                                     română care
                                                     coordonează
    Nr. Denumirea organi- Anul Anul relaţiile cu Explicaţii
    crt. zaţiei Sediul înfi- aderării organizaţia
                                   inţării României internaţională
                                                       respectivă
    -------------------------------------------------------------------------------
     0 1 2 3 4 5 6
    -------------------------------------------------------------------------------
     1. Organizaţia pentru Viena 1975 1975 Ministerul România a semnat
        Securitate şi Co- Afacerilor Actul final al
        operare în Europa Externe Conferinţei pentru
        (O.S.C.E.) Securitate şi Co-
                                                                 operare în Europa
     2. Adunarea Parlamen- Copenhaga 1991 1991 Ministerul Parlamentul Româ-
        ţara a Organizaţiei Afacerilor niei participă cu
        pentru Securitate Externe reprezentanţi la
        şi Cooperare în reuniuni
        Europa
        (A.P. O.S.C.E.)
     3. Organizaţia pentru Istambul 1992 1992 Ministerul Membru fondator
        Cooperare Economică Afacerilor
        a Marii Negre Externe
     4. Academia Diploma- Paris 1926 1926 Ministerul Membru fondator
        tică Internaţională Afacerilor
                                                    Externe
     5. Conferinţa Euro- Neuilly 1954 1991 Ministerul Aprobare viceprim-
        peana a Aviaţiei sur Seine Transpor- ministru
        Civile (C.E.A.C.) turilor
     6. Asociaţia Interna- Bruxelles 1885 1975 Ministerul Aderare comunicată
        ţională Permanentă reactua- Transpor- de Ministerul
        a Congreselor de lizat în turilor Transporturilor
        Navigaţie 1990
        (A.I.P.C.N.)
     7. Asociaţia Interna- Paris 1908 1957 Ministerul Reactualizat ;
        ţională Permanentă Transpor- aprobare viceprim-
        a Congreselor Ruti- turilor ministru
        ere (A.I.P.C.R.) din anul 1991
     8. Autostrada trans- Varşovia 1977 1977 Ministerul Aprobare viceprim-
        europeană N-S (TEM). Transpor- ministru
        Proiect regional turilor
        sub egida C.E.E./
        O.N.U. şi P.N.U.D.
     9. Carta Europeană a Bruxelles 1991 1991 Ministerul Aprobarea primu-
        Energiei Industriilor lui-ministru, din
                                                                  anul 1991
    10. Federaţia Interna- Haga 1913 1990 Ministerul Aprobare viceprim
        ţională pentru Lo- Lucrărilor -ministru din anul
        cuire, Urbanism şi Publice şi 1990
        Amenajarea Terito- Amenajării
        riului (F.I.H.U.A.T.) Teritoriului
    11. Comisia Internaţio- Monte 1925 1925 Ministerul Hotărârea condu-
        nală pentru Exploa- Apelor, Padu- cerii Academiei
        tarea Ştiinţifică rilor şi Pro- Române
        a Mării Mediterane tectiei
        (C.I.E.S.M.) Mediului
    12. Federaţia Europeană Roma 1971 Ministerul România participă
        de Zootehnie Agriculturii din anul 1971
                                                    şi Alimenta-
                                                    tiei
    13. Sistemul OCDE pen- Paris 1931 1969 Ministerul România participă
        tru certificarea Agriculturii din anul 1969
        seminţelor desti- şi Alimenta-
        nate comerţului tiei
        internaţional
    14. Asociaţia Interna- Paris 1957 1966 Ministerul România participă
        ţionala de Semna- Apărării din anul 1966
        lizare Maritimă Naţionale
    15. Comitetul Interna- Liege- 1921 1923 Ministerul România participă
        ţional de Medicină Belgia Apărării din anul 1923
        şi Farmacie Militară Naţionale
    16. Comisia Interna- Porrentruy 1926 1974 Ministerul România participă
        ţionala de Istorie - Elveţia Apărării din anul 1974
        Militară Naţionale
    17. Asociaţia Interna- Quebec 1989 1993 Ministerul România participă
        ţională a Arhivelor de Interne din anul 1993
        Francofone
    18. Consiliul Interna- Paris 1948 1956 Ministerul România participă
        ţional al Arhivelor de Interne din anul 1956
    19. Comitetul Tehnic Paris 1895 1895 Ministerul Membru fondator
        Internaţional pen- de Interne
        tru Prevenirea şi
        Stingerea Incendi-
        ilor
    20. Consiliul Interna- Paris 1946 1958 Ministerul România participă
        ţional al Muzeelor Culturii din anul 1958
    21. Institutul Inter- Paris 1948 1957 Ministerul România participă
        naţional de Teatru Culturii din anul 1957
    22. Uniunea Internaţio- Praga 1929 1929 Ministerul H.C.M. nr. 468/
        nală a Marionetis- Culturii 1959
        tilor
    23. Consiliul Interna- Paris 1947 1960 Ministerul România participă
        ţional al Muzicii Culturii din anul 1960
    24. Asociaţia Interna- Franta 1965 1965 Ministerul România participă
        ţională a Teatrelor Culturii din anul 1965
        pentru Copii
    25. Federaţia Interna- Haga 1930 1961 Ministerul România participă
        ţională a Asociaţi- Culturii din anul 1961
        ilor de Bibliotecari
    26. Asociaţia Interna- Copenhaga 1970 1993 Ministerul România participă
        ţională a Teatrelor Culturii din anul 1993
        de Amatori
    27. Consiliul Interna- Franta 1965 1970 Ministerul România participă
        ţional al Monumen- Culturii din anul 1970
        telor şi Siturilor
        Istorice
    28. Asociaţia Autorita- 1983 Ministerul România participă
        tilor care Contro- Finanţelor din anul 1983
        leaza Asigurările
        din Ţările în Curs
        de Dezvoltare
    29. Institutul Interna- Roma 1926 1927 Ministerul Procesul-verbal al
        ţional pentru Uni- Justiţiei Comisiei Consi-
        ficarea Dreptului liului Consultativ
        Privat (UNIDROIT) de pe lângă M.A.E.
                                                                 din 2 decembrie
                                                                  1927
    30. Federaţia Interna- Paris 1960 1960 Academia România participă
        ţională de Astro- Română din anul 1960
        nautică (I.A.F.)
    31. Uniunea Geografică Edmonton 1959 1959 Academia H.C.M. nr. 653/
        Internaţională Română 1959
        (I.B.U.)
    32. Federaţia Interna- Fribourg 1973 Academia România participă
        ţională a Societă- Româăa din anul 1973
        ţilor de Filozofie
    33. Uniunea Internaţio- Montreal 1951 1964 Academia România participă
        nală de Ştiinţe Română din anul 1964
        Psihologice
        (I.U.P. sys)
    34. Comitetul Interna- Geneva 1926 1974 Academia România participă
        ţional de Ştiinţe Română din anul 1974
        Istorice (C.I.S.H.)
    35. Asociaţia Interna- Bucureşti 1963 1963 Academia România participă
        ţională de Studii Română din anul 1963
        Sud-Est Europene
        (A.I.E.S.E.E.)
    36. Asociaţia Interna- Paris 1959 Academia România participă
        ţională de Ştiinţe Română din anul 1959
        Economice
    37. Federaţia Interna- Haga 1895 1958 Ministerul România participă
        ţională de Informa- Cercetării din anul 1958
        re şi Documentare şi Tehnologiei
    38. Uniunea Mondială a 1972 Secretaria- România participă
        Nevăzătorilor tul de Stat din anul 1972
                                                    pentru
                                                    Handicapaţi
    39. Uniunea Europeană 1972 Secretaria- România participă
        a Nevăzătorilor tul de Stat din anul 1972
                                                    pentru
                                                    Handicapaţi
    40. Asociaţia Interna- Paris 1951 1972 Secretaria- România participă
        ţională a Sahului tul de Stat din anul 1972
        în Braille pentru
                                                    Handicapaţi
    41. Federaţia Mondială Roma 1951 1963 Secretaria- România participă
        a Surzilor tul de Stat din anul 1963
                                                    pentru
                                                    Handicapaţi
    42. Sistemul O.C.D.E. Paris 1931 1969 Ministerul Adresa Secreta-
        pentru aplicarea Agriculturii riatului General
        normelor interna- şi Alimenta- al Consiliului
        ţionale la fructe tiei de Miniştri nr.
        şi legume proaspete 451/I.D./2 iulie
                                                                  1969
    43. O.C.D.E. - Paris 1960 1993 Ministerul România
        Comitetul Industriei participă
        oţelului şi din anul
                                                    Comerţului 1993
    44. O.C.D.E. - Paris 1960 1998 Ministerul România
        Comitetul Industriei participă
        pentru industria şi din anul
        construcţiilor Comerţului 1998
        navale
    45. Reţeaua Roma 2004 2004 Agenţia România
        Internaţională Naţională participă
        pentru pentru din anul
        Întreprinderi Întreprinderi 2004
        Mici şi Mijlocii Mici şi
        (I.N.S.M.E.) Mijlocii şi
                                                    Cooperaţie
    46. Centrul Paris 1960 2004 Ministerul România
        pentru Afacerilor participă
        Dezvoltare Externe din anul
        (OCDE) 2004
    47. OCDE - Programul Paris 1961 2004 Agenţia România participă
        pentru dezvoltare Naţională ca membru cu
        economică şi creare pentru drepturi depline
        a locurilor de Întreprin- din decembrie
        muncă (Programul deri Mici 2004
        LEED - Local şi Mijlocii
        la nivel local şi Cooperaţie
        Employment and
        Economic
        Development
        Programme)
    48. OCDE - Comitetul Paris 1961 2005 Ministerul România
        Transporturilor Transporturilor,participă
        Maritime Construcţiilor din anul
                                                    şi Turismului 2005
    49. Europae 1040 1999 2002 Ministerul România
        Archaeologiae Bruxelles, Culturii participă
        Consilium rue Champ şi din anul
        (EAC) du Roi 37 Cultelor 2002

    50. Federaţia 372 2000 2005 Ministerul România
        Internaţională Elizabeth Culturii participă
        a Consiliilor St., Surry şi Cultelor, din anul
        Artelor şi a Hills, Administraţia 2005
        Agenţiilor Sydney, Fondului
        Culturale (IFACCA) Australia Cultural
                                                    Naţional
    51. Reţeaua Europeană Bruxelles 2004 2007 Consiliul România
        a Consiliilor Superior al participă
        Judiciare Magistraturii din anul
        (RECJ) 2007
    52. Reţeaua Europeană Bruxelles 2003 2007 Institutul România
        de Formare Naţional al participă
        Judiciară Magistraturii din anul
        (EJTN) 2007
    53. OCDE - Comitetul Paris 1961 2010 Institutul România
        de Statistică Naţional de participă,
        (CSTAT) Statistică începând
                                                    coordonează cu anul 2010,
                                                    colaborarea cu statut de
                                                    României observator
                                                    cu OCDE pe permanent,
                                                    domeniul la
                                                    statisticii activitatea
                                                                    Comitetului
                                                                    pentru
                                                                    Statistică
    54. OCDE - Comitetul Paris 1961 2010 Ministerul România
        pentru Agricultură Agriculturii participă,
        (CoAg) şi începând
                                                    Dezvoltării cu anul 2010,
                                                    Rurale ca observator
                                                                    permanent
    55. Reţeaua Europeană Haga 1995 2001 Institutul România
        a Institutelor de Naţional de participă
        Ştiinţe Expertize din anul
        Criminalistice Criminalistice 2001
        (ENFSI)
    56. Conferinţa 2011 2011 Curtea România
        Mondială a Constituţională participă
        Justiţiei a României din anul
        Constituţionale 2011
    57. Reţeaua Euro-Arabă Amman 2010 2010 Institutul România
        de Formare Naţional al participă din
        Judiciară Magistraturii 2010
        (REAFJ)
    58. Forumul 1998 2004 Oficiul România
        European al Naţional participă
        Registrelor al Registrului din anul
        Comerţului Comerţului 2004
        (ECRF)
    59. Forumul Auckland, 2003 2010 Oficiul România
        Registrelor Noua Naţional al participă
        Comerţului Zeelandă Registrului din anul
        - CRF Comerţului 2010
    60. Asociaţia Pontefract, 1995 2009 Oficiul România
        Internaţională Anglia Naţional al participă
        a Registrului din anul
        Reglementatorilor Comerţului 2009.
        de
        Insolvenţă
        - IAIR
    61. Registrul Roma, 1992 2012 Oficiul România
        European al Italia Naţional participă
        Comerţului al din anul
       (European Registrului 2011
        Business Comerţului
        Register -
        EBR)
    62. Academia Muenchendorfer 2010 2010 Ministerul România
        Internaţională Strasse 2, Justiţiei participă
        Anticorupţie 2361, din anul
                           Laxenburg, 2010
                           Austria
    63. Organizaţia Haga, Olanda 2010 2011 Administraţia România
        Europeană a Naţională participă
        Serviciilor a din anul
        Penitenciare Penitenciarelor 2011
        şi
        Corecţionale -
        EuroPris
    64. Asociaţia Place du 1983 2012 Înalta Curte România
        Internaţională Palais - de Casaţie participă
        a Înaltei Royal 75100 şi Justiţie din anul
        Jurisdicţii Paris 01, 2012
        Administrative SP-Franţa
        (AIHJA)
    65. OCDE - Comitetul Paris 1961 2006 Consiliul România
        de Concurenţă Concurenţei participă
                                                                    începând cu
                                                                    anul 2006
                                                                    la lucrările
                                                                    Comitetului
                                                                    de Concurenţă
    66. EQUINET Reţeaua Bruxelles 2007 2007 Consiliul Decizia
        Europeană a Naţional conducerii
        Organismelor pentru Consiliului
        Naţionale de Combaterea de aprobare
        Egalitate Discriminării a aderării
                                                                    la reţea
    67. Reţeaua Europeană Varşovia, 2005 2014 Ministerul România
        pentru Memorie Polonia Culturii participă din
        şi Solidaritate anul 2014
        (REMS)
    68. Reţeaua Berlin, 2008 2015 Ministerul România
        Traduki Germania Culturii participă din
                                                                    anul 2015
    69. Fondul de pensii Haga 1893 1991 Ministerul România participă
        al Conferinţei de Justiţiei din anul 1991 la
        la Haga de Drept lucrările Comisiei,
        Internaţional devenind parte la
        Privat 10 instrumente ale
                                                                    acestei Comisii care
                                                                    se aplică în relaţia
                                                                    dintre România şi
                                                                    celelalte state
                                                                    semnatare.
    70. OCDE - Paris 1961 2006 Departamentul În cadrul
        Comitetul pentru acestei
        pentru Investiţii organizaţii
        Investiţii Străine şi România are
        sesiune Parteneriat calitatea de
        lărgită Public-Privat asociat.
    71. Reţeaua de 2008 2009 Ministerul România participă
        cooperare Justiţiei din anul 2009.
        legislativă
        între ministerele
        justiţiei din
        statele membre
        ale Uniunii
        Europene
    72. Asociaţia Haga 1995 1996 Ministerul România participă
        Internaţională a Public prin din anul 1996.
        Procurorilor (AIP) Parchetul de
                                                     pe lângă
                                                     Înalta Curte
                                                     de Casaţie şi
                                                     Justiţie

    73. Directorul de Montreal, 2005 2015 Direcţia
        Chei Publice al Canada Generală de
        Organizaţiei Paşapoarte
        Aviaţiei Civile
        Internaţionale
    74. Asociaţia          Geneva          1927 2015 Casa Naţională    În cadrul acestei
        Internaţională a                             de Pensii         organizaţii
        Securităţii Sociale                          Publice           România are calitatea
        - ISSA                                                         de membru afiliat.
    75. Confederaţia       Utrecht         1982 1999 Ministerul        România participă
        Europeană de                                 Justiţiei, prin   din anul 1999.
        Probaţiune                                   Direcția Națională
                                                     de Probațiune

    76. OCDE - Comitetul    Paris          1948 2006 Ministerul        În cadrul acestei
        pentru turism                                Turismului        organizaţii
                                                                       România are calitatea
                                                                       de «participant» .
    77. OCDE/Agenţia        Paris          1948 2010 Agenţia Nucleară  În cadrul acestei
        pentru Energie                               şi pentru         organizaţii
        Nucleară-Comitetul                           Deşeuri           România are calitatea
        pentru gestionarea                           Radioactive       de «participant» .
        deşeurilor
        radioactive
    78. OCDE/Agenţia        Paris          1948 2010 Agenţia Nucleară  În cadrul acestei
        pentru Energie                               şi pentru         organizaţii
        Nucleară-Comitetul                           Deşeuri           România are calitatea
        pentru studii                                Radioactive       de «participant» .
        economice şi                                                   
        tehnice privind
        energia nucleară
        şi ciclul
        combustibil
    79. OCDE/Agenţia        Paris          1973 2010 Comisia Naţională  În cadrul acestei
        pentru Energie                               pentru Controlul   organizaţii
        Nucleară-Comitetul                           Activităţilor şi   România are calitatea
        pentru securitatea                           Nucleare (CNCAN)   de «participant» .
        instalaţiilor
        nucleare
    80. OCDE/Agenţia        Paris          1989 2010 Comisia Naţională  În cadrul acestei
        pentru Energie                               pentru  Controlul  organizaţii 
        Nucleară-Comitetul                           Activităţilor şi   România are calitatea
        pentru                                       Nucleare (CNCAN)   de «participant» .
        reglementarea
        activităţilor
        nucleare
    81. OCDE/Agenţia         Paris         1990 2010 Comisia Naţională  În cadrul acestei
        pentru Energie                               pentru Controlul   organizaţii    
        Nucleară-Comitetul                           Activităţilor şi   România are calitatea
        pentru protecţia                             Nucleare (CNCAN)   de «participant» .
        la radiaţii şi 
        sănătate publică

    82. OCDE/Agenţia          Paris        2000 2000 Comisia Naţională  În cadrul acestei
        pentru Energie                               pentru Controlul   organizaţii
        Nucleară - Comitetul                         Activităţilor şi   România are calitatea
        pentru legislaţie                            Nucleare (CNCAN)   de «participant
        nucleară                                                        ad-hoc» , fără
                                                                        cotizaţie, deoarece
                                                                        acest comitet este
                                                                        considerat «comitet
                                                                        permanent» al
                                                                        Consiliului OCDE.
    83. OCDE - Comitetul      Paris        1993 2007 Ministerul         În cadrul acestei
        pentru IMM-uri                               pentru Mediul de   organizaţii   
        şi antreprenoriat                            Afaceri, Comerţ    România are calitatea
        (WPSMEE)                                     şi de              de «participant» . 
                                                     Antreprenoriat
    -------------------------------------------------------------------------------

    (la 03-04-2017, Punctul II din Anexa 1 a fost completat de Articolul 6 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 03 aprilie 2017 )

    III. Organizaţii internaţionale guvernamentale la care România a aderat ca urmare a aprobărilor conducerii Academiei Române sau a altor instituţii centrale
    -------------------------------------------------------------------------------
                                                    Instituţia
                                                    română care
                                                    coordonează
    Nr. Denumirea Anul relaţiile cu Explicaţii
    crt. organizaţiei Sediul Anul aderării organizaţia
                                   înfi- României internaţională
                                  inţării respectivă
    -------------------------------------------------------------------------------
     0 1 2 3 4 5 6
    -------------------------------------------------------------------------------
     1. Federaţia Interna- 1958 Ministerul Hotărârea condu-
        ţională de Control Industriilor cerii Academiei
        în Automatică Române
        (I.F.A.C.)
     2. Institutul Natio- Londra 1948 1957 Ministerul Hotărârea condu-
        nal de Sudura Industriilor cerii Academiei
                                                                  Române
     3. Uniunea Interna- Morges- 1948 Ministerul Hotărârea condu-
        ţională pentru Elveţia Apelor, Pădu- cerii Academiei
        Conservarea Naturii rilor şi Române
        şi Resurselor Sale Protecţiei
        (I.U.C.N.) Mediului
     4. Institutul Interna- Roma 1993 Ministerul Aprobare în şe-
        ţional de Resurse Agriculturii dinţă de Guvern
        Genetice Vegetale şi Alimen- din 24 martie
                                                    tatiei 1993
     5. Comisia Interna- Paris 1950 1965 Ministerul Hotărârea condu-
        ţională de Culturii cerii Academiei
        Numismatica Române
     6. Organizaţia Inter- Praga 1968 1970 Ministerul România participă
        naţională a Sceno- Culturii din anul 1970
        grafilor, Tehnicieni-
        lor şi Arhitecţilor
        de Teatru
     7. Federaţia Interna- Berna 1950 1960 Ministerul România participă
        ţională de Arta Culturii din anul 1960
        Fotografică
     8. Societatea Inter- Paris 1923 1923 Ministerul Aprobarea Uniunii
        naţională de Muzica Culturii compozitorilor şi
        Contemporană muzicologilor din
                                                                  anul 1990
     9. Uniunea Interna- Nisa 1949 1991 Ministerul România participă
        ţională a Federa- Culturii din anul 1991
        ţiilor Grupurilor
        Folclorice
    10. Consiliul Interna- Confelans 1970 1991 Ministerul România participă
        ţional al Organi- - Franta Culturii din anul 1991
        zatiilor de Festi-
        valuri Folclorice
    11. Sistemul interna- Paris 1974 1990 Ministerul Aprobare vice-
        naţional de inre- Culturii prim-ministru din
        gistrare a publica- anul 1990
        tiilor în serie
        (I.S.D.S.)
    11^1. Agenţia Londra 2005 2005 Biblioteca România
         Internaţională Naţională participă
         ISBN a României- din
                                                    Centrul anul
                                                    Naţional 2005
                                                    ISBN-
                                                    ISSN-CIP
    11^2. Agenţia Berlin 1993 1996 Biblioteca România
         Internaţională Naţională participă
         ISMN a României din anul 1996
                                                    - Centrul
                                                    Naţional
                                                    ISBN-ISSN
                                                    -CIP
    12. Consiliul Interna- Bruxelles 1931 1955 Academia Hotărârea condu-
        ţional al Uniuni- Română cerii Academiei
        lor Ştiinţifice Române
        (I.C.S.U.)
    13. Uniunea Academică Bruxelles 1919 1929 Academia Hotărârea condu-
        Internaţională Română cerii Academiei
        (I.A.U.) Române
    14. Uniunea Interna- Rio de 1957 Academia Hotărârea condu-
        ţională de Matema- Janeiro Română cerii Academiei
        tică (I.M.U.) Române
    15. Uniunea Astrono- Cambridge 1928 1928 Academia Hotărârea condu-
        mică Internatio- 1967 Română cerii Academiei
        nală (U.A.I.) reafiliere Române
    16. Comitetul Interna- Paris 1963 Academia Hotărârea condu-
        ţional pentru Cer- Română cerii Academiei
        cetarea Spaţiului Române
        (C.O.S.P.A.R.)
    17. Uniunea Internatio- Oxford 1963 Academia România participă
        nala de Chimie Română din anul 1963
        Pura şi Aplicată
    18. Confederaţia Inter- Toronto 1992 Academia Hotărârea condu-
        naţională de Anali- Română cerii Academiei
        za Termica (I.C.T.A.) Române
    19. Uniunea Interna- Paris 1955 1966 Academia Aprobarea M.A.E.
        ţională de Ştiinţe Română nr. 10/8435/28.
        Biologice (I.U.B.S.) 07.1967
    20. Federaţia Europeană Londra 1963 Academia România participă
        a Societăţilor de Română din anul 1963
        Biochimie
    21. Uniunea Interna- Copenhaga 1919 1966 Academia România participă
        ţională de Geode- Română din anul 1966
        zile şi Geofizică
        (I.U.G.G.)
    22. Uniunea Interna- Hanovra 1969 Academia România participă
        ţională de Ştiinţe Română din anul 1969
        Geologice
    23. Programul Interna- Stockholm 1991 Academia Hotărârea condu-
        ţional Geosfera- Română cerii Academiei
        Biosfera (Global Române
        change)
    24. Asociaţia Interna- Oslo 1971 Academia România participă
        ţionalâ de Ştiinţe Română din anul 1971
        Politice (I.P.S.A.)
    25. Asociaţia Interna- Londra 1970 Academia România participă
        ţională de Istorie Română din anul 1970
        Economică
    26. Uniunea Interna- Montpellier 1959 Academia Hotărârea condu-
        ţională de Istorie Frankfurt/ Română cerii Academiei
        şi Filozofie a Main Române
        Ştiinţei :
        - Divizia de logica,
        metodologie şi filo-
        zofie a ştiinţei
        - Divizia de istorie
        a ştiinţei
    27. Comitetul Interna- Leiden 1965 Academia Hotărârea condu-
        ţional Permanent al Română cerii Academiei
        Lingvistilor Române
        (C.I.P.L.)
    28. Uniunea Interna- New York 1956 Academia Hotărârea condu-
        ţională de Mecanică Română cerii Academiei
        Teoretică şi Apli- Române
        câtă
    28^1. Comitetul Cambridge 1958 2008 Academia România a
        Ştiinţific Română devenit membru
        pentru Cercetări asociat în
        Antarctice (SCAR) 2008
    29. Comitetul Interna- 1953 Secretariatul România participă
        ţional al Sportu- de Stat pentru din anul 1953
        lui pentru Surzi Handicapaţi
        (C.I.S.S.)
    30. Comitetul Interna- Olanda 1945 1953 Secretariatul România participă
        ţional al Şahului de Stat pentru din anul 1953
        Tăcut Handicapaţi
    31. Organizaţia Euro- Danemarca 1924 1992 Secretariatul România participă
        peana a Sporturilor de Stat pentru din anul 1992
        pentru Surzi Handicapaţi
    32. Organizaţia Inter- Moscova 1973 1974 Ministerul Decretul nr. 125/
        naţională de Cola- Industriilor 1974
        borare Economică
        şi Tehnico-Ştiinţi-
        fică în Domeniul
        Industriei Electro-
        tehnice
        (INTERELECTRO)
    33. Asociaţia de Drept Londra 1967 Ministerul România participă
        Internaţional Afacerilor din anul 1967
                                                    Externe
    -------------------------------------------------------------------------------

    ----------
    Poziţia 28^1 de la pct. III din anexa 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. 2 din ORDONANŢA nr. 7 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 5 august 2014.


    Anexa 2

    EŞALONAREA PLĂŢII COTIZAŢIILOR LA ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE
    LA CARE ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ


    Anexa 2.1.

    COTIZAŢII
    la organismele internaţionale din sistemul O.N.U.
    ------------------------------------------------------------------------------
                                                                      Sume propuse
                                                                        la plată
    Nr. Organismul internaţional Valută în anul 1994
    crt. (cotizaţii
                                                                       curente plus
                                                                         restante)
    -------------------------------------------------------------------------------
     0 1 2 3
    -------------------------------------------------------------------------------
                           Ministerul Afacerilor Externe
     1. Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.)
        - bugetul ordinar $ S.U.A. 2.109.052
        - forte O.N.U. de menţinere a păcii $ S.U.A. 1.423.203
     2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
        Industrială (O.N.U.D.I.) $ S.U.A. 16.769
                                                       Şilingi austrieci 1.750.280
     3. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
        Ştiinţa şi Cultura (U.N.E.S.C.O.) $ S.U.A. 898.653

                   Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
     4. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie
        şi Agricultura (F.A.O.) $ S.U.A. 1.492.601

                Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
     5. Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.) Franci elveţieni 934.451

                 Ministerul Cercetării şi Tehnologiei
     6. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
        (A.I.E.A.)
        - bugetul ordinar $ S.U.A. 234.599
        - contribuţie voluntară $ S.U.A. 49.725

             Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
     7. Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M.) Franci elveţieni 268.824

                             Ministerul Turismului
     8. Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) $ S.U.A. 62.212
                                                            Pesetas 4.455.000
                            Ministerul Transporturilor
     9. Organizaţia Maritimă Internaţională (O.M.I.) lire 100.745
    10. Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale
        (O.A.C.I.) $ S.U.A. 77.920

              Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale 
    11. Uniunea Poștală Universală(U.P.U.)           Franci elvețieni    3 unități
                                                                       contributive*
    12. Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii
        (U.I.T.) Franci elveţieni 175.000

                            Ministerul Comerţului
    13. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
        (G.A.T.T.) Franci elveţieni 464.522
                            Ministerul Sănătăţii
    14. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) $ S.U.A. 2.443.936
    -------------------------------------------------------------------------------
                Total în echivalent dolari S.U.A. 10.656.012
    -------------------------------------------------------------------------------
    Notă
    * Cuantumul cotizaţiei anuale datorate de România este: valoarea unei unităţi de contribuţie CHF x 3 unităţi.
    Valoarea unei unităţi de contribuţie CHF = valoarea maximă bugetară anuală raportată la numărul total de unităţi contribuţii al Uniunii.

    (la 29-05-2017, Anexa 2.1. a fost modificată de Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 )


    Anexa 2.2

    COTIZAŢII
    la alte organisme internaţionale
    -------------------------------------------------------------------------------
                                                                       Sume propuse
                                                                        la plată
    Nr. Organismul internaţional Valută în anul 1994
    crt. (cotizaţii
                                                                       curente plus
                                                                       restante)
    -------------------------------------------------------------------------------
     0 1 2 3
    -------------------------------------------------------------------------------
                        Ministerul Afacerilor Externe
     1. Comisia Dunării Franci elveţieni 186.650
     2. Consiliul Europei Franci francezi 15.466.758
     3. Organizaţia pentru Interzicerea Armelor
        Chimice $ S.U.A. 12.007
                                                       Florini olandezi 58.547

     4. Uniunea Latină ECU 10.385
     5. Federaţia Mondială a Asociaţiilor pentru
        Naţiunile Unite (F.M.A.N.U.) Franci elveţieni 1.150
     6. Academia Diplomatică Internaţională Franci francezi 19.000
     7. Asociaţia de Drept Internaţional $ S.U.A. 300
     8. Comitetul O.N.U. pentru Eliminarea
        Discriminării Rasiale $ S.U.A. 1.184
     9. Convenţia contra torturii şi a altor
        tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau
        degradante $ S.U.A. 6.500
    10. Biroul Internaţional al Expoziţiilor (B.I.E.) Franci francezi 45.000

                    Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
     1. Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile
        (C.E.A.C.) Franci francezi 58.390
     2. Asociaţia Internaţională Permanentă a Congre-
        selor de Navigaţiei (A.I.P.C.N.) Franci belgieni 45.000
     3. Asociaţia Internaţională Permanentă a Congre-
        selor Rutiere (A.I.P.C.R.) Franci francezi 18.000
     4. Autostrada transeuropeană N-S (T.E.M.) $ S.U.A. 7.500
     5. Conferinţa Europeană a Miniştrilor de
        Transporturi (C.E.M.T.) Franci francezi 61.453
     6. Secretariatul Permanent euro 7.000
        al Comisiei Interguvernamentale
        TRACECA
     7. OCDE - Comitetul
        Transporturilor Maritime euro 5.000

                   Ministerul Comunicaţiilor
     1. Conferinţa Europeană a Administraţiilor de
        Posta şi Telecomunicaţii (C.E.P.T.) ECU 2.178

                       Ministerul Industriilor
     1. Comisia Electrotehnică Internaţională (C.E.I.) Franci elveţieni 227.148
     2. INTERELECTRO - Moscova $ S.U.A. 40.000
     3. Federaţia Internaţională de Control în
        Automatică (I.F.A.C.) Franci elveţieni 4.800
     4. Institutul Internaţional de Sudură Franci elveţieni 17.380
     5. Carta Europeană a Energiei ECU 23.039

           Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
     1. Federaţia Internaţională pentru Locuire,
        Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
        (F.I.H.U.A.T.) Florini olandezi 5.324

             Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
     1. Convenţia de la Basel privind controlul
        deşeurilor toxice $ S.U.A. 4.780
     2. Convenţia privind zonele umede de importanţă
        internaţională, în special ca habitat al
        păsărilor "RAMSAR" 91 Franci elveţieni 4.228
     3. Comisia Internaţională a Marilor Baraje Franci francezi 21.687
     4. Convenţia de la Viena pentru protejarea
        stratului de ozon $ S.U.A. 524
     5. Protocolul de la Montreal pentru protejarea
        stratului de ozon $ S.U.A. 5.878
     6. Comisia Internaţională pentru Exploatarea
        Ştiinţifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.) Franci francezi 80.000
     7. Uniunea Internaţională pentru Conservarea
        Naturii şi Resurselor Sale (I.U.C.N.) Franci elveţieni 35.953

                Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
     1. Comisia Europeană de Lupta contra Febrei
        Aftoase $ S.U.A. 15.600
     2. Oficiul Internaţional al Epizootiilor Franci francezi 365.770
     3. Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului Franci francezi 510.944
     4. Federaţia Europeană de Zootehnie Franci elveţieni 15.000
     5. Comisia Internaţională pentru Irigaţii si
        Drenaje $ S.U.A. 7.220
     6. Societatea Internaţională pentru Ştiinţe
        Horticole Florini olandezi 2.300
     7. Sistemul O.C.D.E. pentru certificarea semin-
        ţelor destinate comerţului internaţional Franci francezi 27.000
     8. Organizaţia Europeană şi Mediteraneană
        pentru Protecţia Plantelor Franci francezi 146.000
     9. Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor
        internaţionale la fructe şi legume proaspete Franci francezi 86.300
    10. Asociaţia Internaţională pentru Controlul
        Seminţelor (I.S.T.A.) Franci elveţieni 4.813
    11. Institutul Internaţional de Resurse Genetice
        Vegetale $ S.U.A. 5.000
    12. OCDE - Comitetul pentru Agricultură (CoAg) euro 10.300

                      Ministerul Apărării Naţionale
     1. Asociaţia Internaţională de Semnalizare
        Maritimă Franci francezi 29.000
     2. Comitetul Internaţional de Medicină şi
        Farmacie Militară Franci belgieni 41.600
     3. Comisia Internaţională de Istorie militară Franci elveţieni 550

                        Ministerul de Interne
     1. Interpol Franci elveţieni 138.400
     2. Asociaţia Internaţională a Arhivelor
        Francofone Franci francezi 500
     3. Consiliul Internaţional al Arhivelor $ S.U.A. 1.902
     4. Comitetul Tehnic Internaţional pentru
        Prevenirea şi Stingerea Incendiilor Franci elveţieni 2.180

                          Ministerul Culturii
     1. Fondul Cultural al Consiliului Europei Franci francezi 299.460
     2. Centrul Internaţional de Studii pentru Con-
        servarea şi Restaurarea Bunurilor
        Culturale (I.C.C.R.O.M.) $ S.U.A. 10.941
     3. Consiliul Internaţional al Muzeelor Franci francezi 46.800
     4. Institutul Internaţional de Teatru Franci francezi 13.700
     5. Comisia Internaţională de Numismatică Franci elveţieni 400
     6. Uniunea Internaţională a Marionetiştilor $ S.U.A. 1.200
     7. Consiliul Internaţional al Muzicii $ S.U.A. 1.800
     8. Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru
        Copii şi Tineret $ S.U.A. 350
     9. Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de
        Bibliotecari Florini olandezi 2.830
    10. Asociaţia Internaţională a Teatrelor de
        Amatori Coroane daneze 3.200
    11. Organizaţia Internaţională a Scenografilor,
        Tehnicienilor şi Arhitecţilor de Teatru $ S.U.A. 300
    12. Fondul Patrimoniului Cultural Mondial $ S.U.A. 5.254
    13. Consiliul Internaţional al Monumentelor şi
        Siturilor Istorice Franci francezi 1.560
    14. Federaţia Internaţională de Arta Fotografică Mărci germane 800
    15. Societatea Internaţională de Muzică
        Contemporană Mărci germane 2.600
    16. Uniunea Internaţională a Federaţiilor
        Grupurilor Folclorice Franci francezi 2.000
    17. Consiliul Internaţional al Organizatorilor de
        Festivaluri Folclorice $ S.U.A. 700
    18. Sistemul internaţional de înregistrare a
        publicaţiilor în serie (I.S.D.S.) Franci francezi 16.758

                         Ministerul Finanţelor
     1. Asociaţia Autorităţilor care Controlează
        Asigurările din Ţările în Curs de Dezvoltare $ S.U.A. 250
     2. Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.) Franci belgieni 772.000
     3. Biroul Internaţional pentru Tarife Vamale Franci belgieni 765.451

                         Ministerul Justiţiei
     1. Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional
        Privat euro 19.370,25
     2. Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga Florini olandezi 1.791
     3. Institutul Internaţional pentru Unificarea
        Dreptului Privat (UNIDROIT) euro 20.240
     4. Academia Interanaţională Anticorupţie euro 10.000
     5. Fondul de pensii al Conferinţei de la Haga de
        Drept Internaţional Privat euro 25.354
     6. Reţeaua de cooperare legislativă între
        ministerele justiţiei din statele membre euro 650
        ale Uniunii Europene

                     Biroul Român de Metrologie Legală
     1. Biroul Internaţional pentru Măsuri şi Greutăţi Franci francezi 215.881
     2. Biroul Internaţional de Metrologie Legală Franci francezi 71.240

                  Institutul Naţional de Statistică
     1. Institutul Internaţional de Statistică Franci elveţieni 500
     2. OCDE - Comitetul de Statistică euro 10.300

                   Parlamentul României - Camera Deputaţilor
     1. Uniunea Interparlamentara Franci elveţieni 52.637
     2. Adunarea Parlamentară a Conferinţei pentru
        Securitate şi Cooperare în Europa $ S.U.A. 8.809

                   Institutul Român de Standardizare
     1. Organizaţia Internaţionala de Standardizare
        (I.S.O.) Franci elveţieni 112.500
     2. Comitetul European pentru Standardizare în
        Electrotehnică (C.E.N.E.L.E.C.) ECU 7.000
     3. Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) ECU 12.000
     4. Institutul European de Standardizare în
        Telecomunicaţii (E.T.S.I.) ECU 6.780

                     Institutul de Fizică Atomică
     1. Institutul Unificat de Cercetări Nucleare
        (I.U.C.N.) - Dubna $ S.U.A. 381.900
     2. Societatea Europeană de Fizică Franci elveţieni 4.930
     3. Centrul Internaţional de Seismologie $ S.U.A. 1.660

                 Institutul Naţional de Informare şi Documentare
     1. Federaţia Internaţională de Informare şi
        Documentare $ S.U.A. 195
                                                       Florini olandezi 2.448
     2. Centrul Internaţional de Informare Ştiinţi-
        fică şi Tehnică (C.I.I.S.T.) $ S.U.A. 131

                  Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor
     1. Organizaţia Internaţională a Uniunilor de
        Consumatori (I.O.C.U.) $ S.U.A. 1.000

                     Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi
     1. Uniunea Mondială a Nevăzătorilor $ S.U.A. 400
     2. Uniunea Europeană a Nevăzătorilor Mărci germane 160
     3. Asociaţia Internaţională a Şahului în Braille Franci elveţieni 300
     4. Comitetul Internaţional al Sportului pentru
        Surzi (C.I.S.S.) Coroane daneze 2.075
     5. Comitetul Internaţional al Sahului Tăcut Franci elveţieni 240
     6. Federaţia Mondială a Surzilor $ S.U.A. 1.000
     7. Organizaţia Europeană a Sportului pentru
        Surzi Mărci germane 100

                          Academia Română
     1. Consiliul Internaţional al Uniunilor
        Ştiinţifice (I.C.S.U.) $ S.U.A. 8.728
     2. Uniunea Academica Internaţională (I.A.U.) Franci belgieni 100.000
     3. Uniunea Internaţională de Matematică (I.M.U.) Franci elveţieni 4.200
     4. Uniunea Astronomică Internaţională (U.A.I.) Franci elveţieni 7.385
     5. Comitetul Internaţional pentru Cercetarea
        Spaţiului (C.O.S.P.A.R.) Franci francezi 58.035
     6. Federaţia Internaţională de Astronautică
        (I.A.F.) Franci elveţieni 1.300
     7. Confederaţia Internaţională de Analiză
        Termică (I.C.T.A.) $ S.U.A. 97
     8. Uniunea Internaţională de Ştiinţe Biologice
        (I.U.B.S.) Franci francezi 19.210
     9. Federaţia Europeană a Societăţilor de
        Biochimie Mărci germane 280
    10. Uniunea Geografică Internaţională (I.B.U.) $ S.U.A. 750
    11. Uniunea Internaţională de Geodezie şi
        Geofizica (I.U.G.G.) $ S.U.A. 2.235
    12. Uniunea Internaţională de Ştiinţe Geologice $ S.U.A. 2.900
    13. Programul Internaţional Geosfera-Biosferă
        (Global change) $ S.U.A. 1.000
    14. Asociaţia Internaţională de Ştiinţe
        Economice $ S.U.A. 1.000
    15. Asociaţia Internaţională de Ştiinţe Politice
        (I.P.S.A.) $ S.U.A. 885
    16. Asociaţia Internaţională de Istorie
        Economică Franci elveţieni 200
    17. Federaţia Internaţională a Societăţilor
        de Filozofie Franci elveţieni 400
    18. Uniunea Internaţională de Istorie şi Filozo-
        fie a Ştiinţei :
        - Divizia de logică, metodologie şi filozofie
          a ştiinţei $ S.U.A. 250
        - Divizia de istorie a ştiinţei $ S.U.A. 150
    19. Uniunea Internaţională de Ştiinţe Psiholo-
        gice (I.U.P. sys) $ S.U.A. 200
    20. Comitetul Internaţional de Ştiinţe Istorice
        (C.I.S.H.) Franci elveţieni 800
    21. Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est
        Europene (A.I.E.S.E.E.) $ S.U.A. 600
    22. Comitetul Internaţional Permanent al
        Lingviştilor (C.I.P.L.) $ S.U.A. 200
    23. Uniunea Internaţională de Mecanică
        Teoretică şi Aplicată $ S.U.A. 1.419
    24. Comitetul Ştiinţific pentru Cercetări dolari
        Antarctice (SCAR) S.U.A. 15.000

                 Consiliul Superior al Magistraturii
    1. (RECJ) Reţeaua Europeană a euro echivalentul în
       Consiliilor Judiciare euro al sumei de
                                                                      15.500 lei la
                                                                  data efectuării
                                                                       plăţii
                Institutul Naţional al Magistraturii
    1. (EJTN) Reţeaua Europeană euro 4.000
       de Formare Judiciară
    2. Reţeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară euro 5.000
       (REAFJ)
                Institutul Naţional de Expertize
                        Criminalistice

    1. Reţeaua Europeană a Institutelor
       de Ştiinţe Criminalistice (ENFSI) euro 2.500

                Curtea Constituţională a României
    1. Conferinţa Mondială a Justiţiei euro 1.000
       Constituţionale

                Oficiul Naţional al Registrului
                          Comerţului
    1. Forumul European al Registrelor Comerţului euro 4.000
    2. Forumul Registrelor Comerţului euro 400
    3. Asociaţia Internaţională a Reglementărilor liră
       de Insolvenţă sterlină 4.000
    4. Registrul European al Comerţului euro 15.000

                Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    1. Asociaţia Internaţională a Înaltelor euro 310
       Jurisdicţii Administrative (AIHJA)

                Administraţia Naţională a
                    Penitenciarelor
    1. Organizaţia Europeană a Serviciilor euro 5.000
       Penitenciare şi Corecţionale - EuroPris

                Consiliul Concurenţei
    1. Organizaţia pentru Cooperare şi euro 10.800
       Dezvoltare Economică -
       Comitetul de Concurenţă

                Consiliul Naţional pentru
                Combaterea Discriminării
    1. Reţeaua Europeană a Organismelor euro 2000
       Naţionale de Egalitate (EQUINET)

                 Ministerul Public
    1. Asociaţia Internaţională a Procurorilor (AIP) euro 1.500
    -------------------------------------------------------------------------------
                Total în echivalent dolari S.U.A. 4.398.062
    -------------------------------------------------------------------------------

    ----------
    Nr. crt. 3 de la la subcap. "Ministerul Justiţiei" al anexei 2.2. a fost modificat de pct. 2 al art. IV din LEGEA nr. 262 din 3 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 6 noiembrie 2015.
    Nr. crt. 6 de la la subcap. "Ministerul Justiţiei" al anexei 2.2. a fost introdus de pct. 3 al art. IV din LEGEA nr. 262 din 3 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 6 noiembrie 2015.
    Subcap. "Ministerul Public" al anexei 2.2. a fost introdus de pct. 4 al art. IV din LEGEA nr. 262 din 3 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 6 noiembrie 2015.

    ------