LEGE nr. 339 din 29 noiembrie 2005 (*actualizată*)
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
(actualizată până la data de 15 februarie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.095 din 5 decembrie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 15 februarie 2010, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 282 din 12 martie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010.
    **) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010, în decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute la art. I şi II are obligaţia să distrugă, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine.
    În perioada prevăzută la alin. (1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege stabileşte regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
    (2) Substanţele prevăzute în tabelele II şi III din anexă şi preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de uz uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin prezentei legi.


    Articolul 2

    Pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
    a) convenţii internaţionale încheiate cu privire la substanţele stupefiante şi psihotrope - Convenţia unică asupra substanţelor stupefiante din 1961, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973, şi Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988;
    b) prescripţie medicală - document scris, semnat şi parafat de un medic care recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat şi care autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantităţi determinate de medicamente aflate sub controlul legislaţiei naţionale în domeniu;
    c) substanţă psihotropă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971;
    d) substanţă stupefiantă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972;
    d^1) plante şi substanţe aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3);
    ------------
    Litera d^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    e) transport - operaţiune de deplasare a unor bunuri dintr-un loc în altul sau, după caz, cantitatea de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, autorizată pentru o singură operaţiune de transport;
    f) transportator - persoana fizică sau juridică autorizată în scopul efectuării transportului;
    g) uz medical - utilizarea pe bază de prescripţie medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislaţiei naţionale;
    h) plante - plantele care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, originare din România ori procurate din import;
    i) preparat - o soluţie sau un amestec, oricare ar fi starea sa fizică, conţinând una ori mai multe substanţe stupefiante sau psihotrope; acest termen desemnează, de asemenea, una sau mai multe substanţe stupefiante sau psihotrope divizate în unităţi de administrare;
    j) abuz - consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope în afara unei prescripţii medicale;
    k) fabricare - toate operaţiile, altele decât producţia, care permit obţinerea de substanţe stupefiante sau psihotrope, inclusiv purificarea şi transformarea substanţelor stupefiante ori psihotrope în alte substanţe stupefiante sau psihotrope; acest termen cuprinde, de asemenea, fabricarea preparatelor, altele decât cele care sunt efectuate pe bază de prescripţie medicală într-o farmacie;
    l) producere - operaţia care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului şi a răşinii de canabis din plantele care le produc;
    m) producător - persoana fizică sau juridică ce realizează operaţii de producţie ori fabricaţie;
    n) canabis - vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptând seminţele sau frunzele care nu sunt însoţite de vârfurile ramurilor, a cărui răşină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuinţarea acestuia;
    o) planta canabis - toate speciile din genul Canabis;
    p) opiu brut - latexul îngroşat prin deshidratare parţială recoltat în urma incizării capsulelor verzi;
    q) mac opiaceu - specia Papaver somniferum L;
    r) pai sau tulpină de mac - toate părţile aeriene ale plantei, cu excepţia seminţelor macului opiaceu, după cosire;
    s) concentrat de pai sau tulpină de mac - materie obţinută când tulpina de mac a suferit un tratament în vederea concentrării alcaloizilor care intră în compoziţia acesteia.


    Articolul 3

    Toate plantele şi substanţele ce sunt prevăzute în convenţiile internaţionale, la care România este parte, ca stupefiante sau psihotrope, precum şi preparatele lor, ce pot fi periculoase pentru sănătatea populaţiei, din cauza efectelor pe care abuzul acestora le poate produce, sunt prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă.


    Articolul 4

    Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul I din anexă sunt interzise, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 5

    Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul şi distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă sunt permise numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 6

    (1) Preparatele ce conţin o substanţă prevăzută în tabelele II şi III din anexă, care nu prezintă un risc de abuz şi a căror substanţă nu poate fi recuperată într-o cantitate care să permită o utilizare ilegală, pot fi scutite de anumite măsuri de control, conform legislaţiei naţionale.
    (2) Lista preparatelor prevăzute la alin. (1) şi măsurile de control de care sunt scutite sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 7

    (1) Orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o operaţiune cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă se află sub controlul şi supravegherea Ministerului Sănătăţii, prin inspecţii efectuate de inspectorii farmacişti.
    (2) Sunt supuse controlului şi supravegherii prevăzute la alin. (1) şi trusele de prim ajutor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope aflate în mijloacele de transport aerian, naval şi în ambulanţe.
    (3) În unităţile medico-farmaceutice de producţie ori în alte locuri autorizate unde se desfăşoară operaţiuni cu substanţe stupefiante sau psihotrope, atunci când există indicii de încălcare a activităţii legale cu acestea, specialişti din cadrul formaţiunii specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se adresează specialiştilor din cadrul Ministerului Sănătăţii care exercită astfel de atribuţii, potrivit legii, în vederea verificării situaţiilor sesizate.
    (4) Verificările se fac în comun de către reprezentanţii celor două instituţii.


    Capitolul II Clasificarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope


    Articolul 8

    (1) Prin hotărâre a Guvernului, tabelele din anexa la prezenta lege pot fi modificate printr-o nouă înscriere, radiere sau transfer dintr-un tabel în altul, în baza modificărilor transmise de Comisia pentru Stupefiante a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a organismelor europene competente, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) În hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) nu se poate înscrie o substanţă aflată sub control naţional şi internaţional sub un regim mai puţin strict decât în condiţiile prezentei legi şi ale convenţiilor internaţionale.
    (3) Plantele şi substanţele nesupuse controlului internaţional care, datorită proprietăţilor psihoactive, prezintă un risc pentru sănătatea publică se înscriu în secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» din tabelele din anexa la prezenta lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii.
    ------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    (4) Secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului.
    ------------
    Alin. (4) al art. 8 a fost introdus de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.


    Articolul 9

    Plantele şi substanţele sunt prevăzute în tabelele I, II sau III din anexă sub denumirea lor comună internaţională, iar în lipsa acesteia, sub denumirea ştiinţifică ori sub numele lor comun.


    Articolul 10

    (1) Preparatele sunt supuse aceluiaşi regim ca şi substanţele pe care le conţin şi, dacă ele conţin două sau mai multe substanţe, sunt supuse regimului substanţei celei mai strict controlate.
    (2) Lista preparatelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Capitolul III Cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope


    Articolul 11

    Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin substanţe aflate sub control naţional, prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, este interzisă.


    Articolul 12

    (1) Este permisă cultivarea plantelor ce conţin substanţe aflate sub controlul legislaţiei naţionale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic, în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific şi numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe baza estimărilor anuale stabilite potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din prezenta lege şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia.
    (2) Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de sămânţă a plantelor ce conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se autorizează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti.
    (3) Furnizorii de seminţe de canabis şi mac opiaceu au obligaţia de a livra asemenea seminţe numai către deţinătorii autorizaţiei de cultivare.
    (4) Cultivatorii de canabis şi mac opiaceu autorizaţi au obligaţia de a însămânţa terenurile deţinute numai cu seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităţilor Europene, produse de unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a seminţelor.


    Articolul 13

    (1) Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele prevăzute la art. 11 care ar putea creşte spontan pe terenul respectiv.
    (2) Costurile distrugerii plantelor spontane şi a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului, după caz.


    Articolul 14

    Modalităţile de aplicare a prevederilor prezentului capitol, modelul şi cererea de autorizaţie pentru cultivarea în scop licit a plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi şi conform prevederilor legale în vigoare.


    Capitolul IV Producerea, fabricarea şi distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope


    Articolul 15

    (1) Desfăşurarea activităţilor de producere, fabricare, depozitare, comerţ, deţinere şi distribuire a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope este interzisă fără autorizaţia eliberată de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Eliberarea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1) se face după verificarea spaţiului, personalului şi mijloacelor tehnice destinate desfăşurării operaţiunilor solicitate, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (3) Autorizaţiile pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) sunt eliberate dacă utilizarea plantelor, a substanţelor şi a preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă este limitată în scopul utilizării în industrie sau pentru producerea de sămânţă, precum şi pentru uz medical, ştiinţific sau tehnic.
    (4) Încetarea activităţii, precum şi orice modificare a situaţiei care a justificat eliberarea autorizaţiei se notifică autorităţii emitente, înainte de a fi efectuată, în termenul şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (5) Valabilitatea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi termenul autorizaţiei de funcţionare.


    Articolul 16

    (1) Ministerul Sănătăţii aprobă pentru fiecare an cantităţile estimate din diferite substanţe şi preparate pe care orice cultivator, producător, distribuitor, importator sau exportator autorizat are dreptul să le cultive, să le producă, să le fabrice, să le importe ori să le exporte. Aceste limite pot fi modificate, dacă este necesar, în cursul anului.
    (2) Orice producător sau importator autorizat are dreptul să producă, să fabrice sau să importe numai cantităţile de substanţe şi preparate necesare operaţiunii aprobate.


    Articolul 17

    În vederea aprobării prevăzute la art. 16, producătorii şi importatorii transmit anual Ministerului Sănătăţii estimările cantităţilor diferitelor substanţe şi preparate pe care le produc, fabrică sau importă.


    Articolul 18

    Modalităţile de aplicare a prezentului capitol, întocmirea dosarului ce însoţeşte cererea şi modelul de autorizaţie sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Capitolul V Import/export şi tranzit cu plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope


    Articolul 19

    Sunt interzise importurile şi exporturile în şi din România cu încălcarea prevederilor prezentei legi.


    Articolul 20

    Operaţiunile de export sau de import cu plantele, substanţele şi preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă se desfăşoară în baza unei autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de către Ministerul Sănătăţii prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 21

    Operaţiunile de import/export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute la art. 12, 15 şi 49, în limitele estimărilor anuale.


    Articolul 22

    (1) Modelul cererii pentru obţinerea autorizaţiei de import sau export este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Pentru obţinerea autorizaţiei de export este necesar şi un exemplar original al autorizaţiei de import, emisă de autoritatea competentă din ţara importatorului.


    Articolul 23

    (1) Autorizaţia de import sau de export indică autoritatea care a emis-o şi conţine aceleaşi informaţii ca şi cererea privind operaţiunea prevăzută la art. 22 alin. (1).
    (2) Autorizaţia de export cuprinde în mod obligatoriu numărul şi data autorizaţiei de import care atestă că importul substanţei sau al preparatului este autorizat.


    Articolul 24

    (1) Ministerul Sănătăţii eliberează importatorului două exemplare originale ale autorizaţiei de import, dintre care un exemplar se anexează documentelor de transport.
    (2) Ministerul Sănătăţii eliberează exportatorului două exemplare originale ale autorizaţiei de export, dintre care un exemplar se anexează documentelor de transport.


    Articolul 25

    În cazul în care cantitatea de plante, substanţe sau preparate efectiv exportată este mai mică decât cea indicată pe autorizaţia de export, Ministerul Sănătăţii precizează acest lucru pe autorizaţie şi pe toate copiile sale oficiale.


    Articolul 26

    Atunci când transportul a ajuns pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii restituie autorităţii competente din ţara exportatoare autorizaţia de export emisă de aceasta, cu specificarea cantităţii efectiv importate din fiecare plantă, substanţă şi preparat.


    Articolul 27

    Documentele comerciale, documentele de vamă sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice numele plantelor şi ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor internaţionale şi, după caz, denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe teritoriul naţional sau care urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale importatorului şi cele ale destinatarului.


    Articolul 28

    (1) Este interzisă depozitarea în regim de antrepozitare şi în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe stupefiante ori psihotrope indigene sau de import.
    (2) Sunt interzise importurile pe teritoriul României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă.
    (3) Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia de import că aprobă o astfel de operaţiune.


    Articolul 29

    Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului respectiv.


    Articolul 30

    (1) Birourile vamale de frontieră şi birourile vamale de interior pentru importul sau exportul de plante, substanţe ori preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă sunt stabilite de autoritatea vamală competentă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Modalitatea de transmitere a informaţiei de la punctele vamale către Ministerul Sănătăţii se va preciza în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 31

    (1) Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă este permisă numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de import-export pentru acel transport.
    (2) Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către autoritatea competentă din ţara exportatoare.
    (3) Nici un transport de plante, substanţe şi de preparate prevăzute la alin. (1), aflat în tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus vreunui tratament care să-i modifice natura sau ambalajul.


    Articolul 32

    Dispoziţiile art. 31 nu sunt aplicabile dacă transportul este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face escală sau aterizează forţat pe teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe teritoriul României către ţara destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă circumstanţele impun acest lucru.


    Capitolul VI Transportul plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope


    Articolul 33

    (1) Unităţile autorizate şi transportatorii autorizaţi de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sunt obligaţi să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni deturnarea din circuitul legal a plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele din anexă.
    (2) Transportul se efectuează cu îndeplinirea următoarelor obligaţii:
    a) este însoţit de documentele prevăzute de lege;
    b) preparatele sunt transportate în containere cu sigilii nefalsificabile şi care să permită controlul;
    c) orice circumstanţe care ar permite traficul ilegal trebuie comunicate autorităţilor competente în cel mai scurt timp.


    Capitolul VII Utilizarea medicală şi distribuţia substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope


    Articolul 34

    Farmaciile cu circuit deschis, farmaciile cu circuit închis, cabinetele medicale în specialitatea medicina de familie, precum şi centrele de tratament pentru toxicomani îşi desfăşoară activitatea cu plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, în baza autorizaţiei de funcţionare, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 35

    Achiziţionarea de plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele II şi III din anexă poate fi efectuată numai de la o persoană juridică autorizată, potrivit dispoziţiilor art. 15.


    Articolul 36

    (1) Persoanele juridice pot să achiziţioneze, să distribuie şi să utilizeze în limita nevoilor lor plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele II şi III din anexă numai dacă deţin autorizaţie emisă de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Conţinutul şi modalitatea de control al truselor de prim ajutor vor fi precizate prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 37

    (1) Preparatele şi substanţele stupefiante şi psihotrope pot fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripţiilor medicale, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Prescrierea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul II din anexă se face pe formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripţii medicale ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităţilor sanitare umane sau veterinare, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (3) Prescrierea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul III din anexă se face pe formulare care se reţin la eliberare, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (4) Eliberarea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă, fără prescripţie medicală, este interzisă, cu excepţia preparatelor prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în baza art. 6 alin. (2).


    Articolul 38

    (1) Plantele şi substanţele prevăzute în tabelele II şi III din anexă pot fi prescrise pacienţilor în conformitate cu prevederile art. 37, numai sub formă de preparate farmaceutice, realizate industrial sau în farmacie, de către:
    a) medicii titulari ai autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
    b) medicii veterinari titulari ai autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Pacienţii aflaţi în tratament cu medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope prevăzute în tabelul II din anexă pot deţine cantitatea prescrisă numai în baza prescripţiei medicale.
    (3) Medicamentele care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, obţinute pe bază de prescripţie medicală, rămase neutilizate, vor fi distruse conform procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 39

    Modalitatea privind prescrierea şi eliberarea preparatelor farmaceutice prevăzute în tabelele II şi III din anexă, precum şi modelul formularelor sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 40

    Este interzisă deţinerea, în orice scop, a plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, în afară de cazul în care este autorizată, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia.


    Articolul 41

    Condiţiile în care călătorii pot deţine medicamente ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope vor fi stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Capitolul VIII Obligaţii ale persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni cu plante, substanţe şi preparate care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope


    Articolul 42

    (1) Persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de cultivare, producere, fabricare, depozitare, de import şi export cu plante, substanţe şi preparate care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope sunt obligate să transmită Ministerului Sănătăţii următoarele documente:
    a) o situaţie lunară a cantităţilor din fiecare plantă, substanţă şi din fiecare preparat, importate sau exportate, cu indicarea ţării expeditoare şi a ţării destinatare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la sfârşitul fiecărei luni;
    b) o situaţie recapitulativă a datelor transmise conform lit. a) privind anul calendaristic trecut, inclusiv situaţia stocului la data de 31 decembrie a acelui an, cel mai târziu până la data de 15 februarie a fiecărui an;
    c) situaţia privind cantităţile din fiecare substanţă şi din fiecare preparat, produse sau fabricate, în termenele prevăzute la lit. a) şi b);
    d) situaţia privind cantitatea din fiecare substanţă utilizată pentru fabricare, în termenele prevăzute la lit. a) şi b);
    e) o situaţie privind estimarea necesarului de plante, substanţe şi preparate pentru anul calendaristic următor, conform formularelor prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an;
    f) o situaţie trimestrială din partea producătorilor şi distribuitorilor, care să specifice mişcările cantităţilor de plante, substanţe şi preparate care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, la nivel naţional, efectuate în această perioadă.
    (2) Datele prevăzute la lit. a)-c) se transmit pentru fiecare plantă cultivată, importată, exportată, în aceleaşi termene.
    (3) La cererea Ministerului Sănătăţii, persoanele juridice autorizate sunt obligate să transmită în cursul anului situaţii recapitulative după modelul formularelor prezentate în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (4) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale colectează, analizează şi comunică Agenţiei Naţionale Antidrog, în vederea centralizării şi transmiterii către organismele internaţionale, toate datele statistice pe care le deţin în legătură cu activităţile prevăzute la art. 1, solicitate prin convenţiile internaţionale la care România este parte.


    Articolul 43

    (1) Orice achiziţie, transmitere, operaţiune de comerţ, export sau import de plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I şi II din anexă trebuie, în momentul efectuării operaţiunii, să fie înregistrată conform condiţiilor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Aceste documente se păstrează timp de 5 ani.
    (2) Comenzile şi facturile pentru plantele, substanţele şi preparatele prevăzute în tabelul II din anexă se efectuează pe formulare separate.


    Articolul 44

    (1) Orice persoană juridică autorizată, care deţine plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, este obligată să asigure condiţii de păstrare şi depozitare conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Orice persoană autorizată care deţine plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă este obligată să ia măsuri de pază pentru prevenirea sustragerii acestora.


    Articolul 45

    (1) Substanţele şi preparatele prevăzute în tabelele II şi III din anexă se pun în circulaţie numai în ambalaje adecvate, închise şi etichetate conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Ambalajele exterioare ale coletelor de expediţie nu trebuie să conţină nici o altă indicaţie în afara numelui şi adreselor expeditorului şi destinatarului, precum şi marca expeditorului.


    Articolul 46

    (1) Eticheta sub care un preparat este pus în vânzare trebuie să conţină în mod obligatoriu denumirea, cantitatea şi concentraţia de substanţă activă, numărul seriei de fabricaţie, numele unităţii producătoare şi termenul de valabilitate.
    (2) Etichetele şi alte suporturi informaţionale, cum sunt prospectele ce însoţesc condiţionările pentru distribuţia en-dιtail, indică modul de utilizare, precum şi precauţiile ce trebuie luate şi atenţionările ce sunt necesare pentru siguranţa utilizatorului, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 47

    (1) Orice publicitate cu privire la substanţele şi preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă este interzisă, în afară de publicaţiile ştiinţifice sau profesionale, recunoscute pe plan naţional, destinate cercetătorilor sau profesioniştilor.
    (2) Este interzisă distribuirea de eşantioane ale substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă.


    Articolul 48

    Distrugerea substanţelor şi preparatelor identificate ca necorespunzătoare calitativ de către persoana juridică autorizată sau de Agenţia Naţională a Medicamentului, după caz, cu termen de valabilitate expirat ori care au fost returnate, se efectuează de către o societate autorizată, în baza aprobării de distrugere emise de Ministerul Sănătăţii şi în prezenţa unei comisii constituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.


    Capitolul IX Cercetări medicale şi ştiinţifice, învăţământ


    Articolul 49

    (1) Ministerul Sănătăţii autorizează, în scopul cercetării medicale ori ştiinţifice, pentru învăţământ sau pentru efectuarea de constatări ori expertize tehnico-ştiinţifice, fizico-chimice, dispuse de autorităţile judiciare, potrivit legii, o persoană fizică sau juridică, după caz, să cultive, să producă, să fabrice, să achiziţioneze, să transporte, să importe, să exporte, să utilizeze, să deţină plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă în cantităţi care să nu le depăşească pe cele strict necesare scopului urmărit, în condiţiile prezentate în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) poate fi acordată şi pentru alte operaţiuni dintre cele enumerate la art. 4, în măsura în care asemenea operaţiuni sunt necesare scopului urmărit.
    (3) Beneficiarul autorizaţiei prevăzute la alin. (1) consemnează într-un registru, pe care îl păstrează timp de 5 ani, cantităţile de plante, substanţe şi preparate pe care le importă, le achiziţionează, le fabrică, le utilizează şi le distruge, precum şi data operaţiunilor şi numele furnizorilor. El are obligaţia de a comunică trimestrial şi anual Ministerului Sănătăţii cantităţile importate, utilizate sau deţinute în stoc până la epuizarea acestuia, în condiţiile prevăzute la art. 42.
    (4) Organele de poliţie şi vamale pot trimite pentru analize de laborator Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau autorităţilor competente ale altor state eşantioane ale substanţelor, plantelor ori preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă.


    Capitolul X Sancţiuni


    Articolul 50

    În cazul în care există sau se presupune în mod justificat că există un risc iminent şi grav pentru sănătate, autorităţile sanitare vor adopta măsurile de precauţie, care vor consta în:
    a) blocarea mărfii, retragerea de pe piaţă şi interzicerea utilizării specialităţilor farmaceutice, formulelor magistrale şi preparatelor oficinale, precum şi suspendarea activităţilor, publicităţii şi închiderea provizorie a localurilor, centrelor sau serviciilor;
    b) suspendarea elaborării, prescrierii, eliberării şi furnizării de preparate în faza de cercetare clinică sau pentru cercetare pe animale.


    Articolul 51

    În cazul încălcării repetate a prevederilor art. 42 alin. (1)-(3), Ministerul Sănătăţii poate suspenda autorizaţia pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (1), pentru o perioadă de 1-3 luni.


    Articolul 52

    (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează, după cum urmează:
    a) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1), art. 37 alin. (2)-(4) şi ale art. 44-46, cu amendă de la 200 lei (RON) la 1.000 lei (RON);
    b) nerespectarea prevederilor art. 43, cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON);
    c) nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (4), ale art. 47 şi 48, cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);
    d) nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (1)-(3) şi ale art. 43, cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON).
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi Agenţiei Naţionale Antidrog.
    (3) Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 53

    La data intrării în vigoare a prezentei legi Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 154 din 29 decembrie 1969, cu modificările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 75/1991 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 28 ianuarie 1991, cu modificările ulterioare, se abrogă.


    Articolul 54

    Autorizaţiile eliberate în baza Legii nr. 73/1969 îşi menţin valabilitatea pentru o perioadă de cel mult 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, urmând ca în acest interval să fie preschimbate conform prevederilor prezentei legi.


    Articolul 55

    În scopul îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin convenţiile internaţionale şi pentru raportarea datelor solicitate de organele şi organismele competente, termenele de raportare prevăzute la art. 42 pot fi modificate prin ordin al ministrului sănătăţii.


    Articolul 56

    Prezenta lege intră în vigoare la 7 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 57 care intră în vigoare la data publicării.


    Articolul 57

    În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NĂSTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    Bucureşti, 29 noiembrie 2005.
    Nr. 339.


    Anexa
    TABELUL I
    PLANTE, SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CU SUBSTANŢE PSIHOTROPE ŞI STUPEFIANTE INTERZISE, LIPSITE DE INTERES RECUNOSCUT ÎN MEDICINĂ*)
    STUPEFIANTE
    1. Acetorfină
    2. Acetil-alfa-metilfentanil
    3. Alfa-metilfentanil
    4. Alfa-metiltiofentanil
    5. Beta-hidroxifentanil
    6. Beta-hidroxi-metil-3-fentanil
    7. Cetobemidonă
    8. Dezomorfină
    9. Etorfină
    10. Heroină
    11. 3-metilfentanil
    12. 3-metiltiofentanil
    13. MPPP
    14. Para-fluorofentanil
    15. PEPAP
    16. Tiofentanil
    17. Oripavină
    ------------
    Tabelul I, subtitlul "Stupefiante" din anexă a fost completat de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 282 din 12 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 18 martie 2008.
    PSIHOTROPE
    1. Brolamfetamină
    2. Catinonă
    3. 2C-B
    4. 2C-I
    5. 2C-T-7
    6. DET
    7. DMA
    8. DMHP
    9. DMT
    10. DOET
    11. Eticiclidină
    12. Etriptamină
    13. N-hidroxi MDA
    14. (+)-LYSERGIDE
    15. N-etil MDA, MDE
    16. MDMA
    17. Mescalina
    18. Metcatinonă
    19. Metil-4aminorex
    20. MMDA
    21. 4-MTA
    22. Parahexil
    23. PMA
    24. PMMA
    25. Psilocină, psilotsin
    26. Psilocibină
    27. Roliciclidină
    28. STP, DOM
    29. Tenamfetamină
    30. Tenociclidină
    31. Tetrahidrocanabinol, izomerii următori şi variantele lor stereochimice:
    ● tetrahidro-7,8,9,10 trimetil-6,6,9 pentil-3 6H-dibenzo[b,d] piran ol-l
    ● (9R, 10aR)-tetrahidro-8,9, 10, 10a trimetil-6,6,9 pentil-3 6H-dibenzo[b,d] piran ol-l
    ● (6aR, 9R, 10aR)-tetrahidro-6a,9,10,10a trimetil-6,6,9 pentil-3 6H-dibenzo[b,d] piran ol-l
    ● (6aR, 10aR)-tetrahidro-6a,7,10,10a trimetil-6,6,9 pentil-3 dH-dibenzo[b,d] piran ol-l
    ● tetrahidro-6a,7,8,9-trimetil-6,6,9 pentil-3 6H-dibenzo[6,d] piran ol-l(6aR, 10aR)-hexahidro-6a,7,8,9,10,10a dimetil-6,6 metilenă-9 pentil-3 6H-dibenzo[b,d] piran ol
    32. TMA
    PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Acid ibotenic
    2. Amanita muscaria (L: Fr.) Lam
    3. Amanita pantherina
    4. Amida acidului lisergic
    5. Toate speciile din genul Argyreia
    6. BZP (benzilpiperazina)
    7. DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-amina
    8. DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina
    9. CPP (clorofenilpiperazina)
    10. CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenol
    11. CP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenol
    12. CP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenol
    13. CP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenol
    14. Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    15. Indanilamfetamina
    16. JWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona
    17. 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona
    18. 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    19. Muscimol
    20. Nymphaea caerulea Sav.
    21. Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.) Hallier f.
    22. Toate speciile din genul Psilocybe
    23. TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)
    24. â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-ona
    25. â-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona.
    ------------
    Secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional" din tabelul I al anexei a fost introdusă de pct. 3 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Sunt supuse aceloraşi reguli şi:
    a) izomerii acestor substanţe, cu excepţia cazului în care sunt menţionaţi expres numai anumiţi izomeri, în toate cazurile în care asemenea izomeri pot exista, conform formulei chimice corespunzătoare a substanţei în cauză;
    b) eterii şi esterii acestor substanţe, în cazurile în care pot exista;
    c) sărurile acestor substanţe, inclusiv cele ale eterilor, esterilor şi izomerilor, în toate cazurile în care pot exista.
    TABELUL II
    PLANTE, SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CE CONŢIN SUBSTANŢE STUPEFIANTE ŞI PSIHOTROPE CARE PREZINTĂ INTERES IN MEDICINA, SUPUSE UNUI CONTROL STRICT
    STUPEFIANTE
    1. Acetildihidrocodeină*
    2. Acetilmetadol
    3. Alfentanil
    4. Allilprodină
    5. Alfacetilmetadol
    6. Alfameprodina
    7. Alfametadol
    8. Alfaprodină
    9. Anileridină
    10. Benzetidină
    11. Benzilmorfină
    12. Betacetilmetadol
    13. Betameprodină
    14. Betametadol
    15. Betaprodină
    16. Bezitramidă
    17. Butirat de dioxafetil
    18. Cannabis, rezină de canabis, extracte şi tincturi de cannabis
    19. Clonitazenă
    20. Coca, frunze de
    21. Cocaină
    22. Codeină*
    23. Codoximă
    24. Concentrat de pai de mac
    25. Dextromoramidă
    26. Dextropropoxifen*
    27. Diampromidă
    28. Dietiltiambutenă
    29. Difenoxin
    30. Dihidromorfină
    31. Dimenoxadol
    32. Dimepheptanol
    33. Dimetiltiambutenă
    34. Dioxafetilbutirat
    35. Difenoxilat
    36. Dihidracodeină*
    37. Dipipanonă
    38. Drotebanol
    39. Ecgonină, esterii şi derivaţii care se pot transforma în ecgonină şi cocaină
    40. Etilmetiltiambutenă
    41. Etilmorfină*
    42. Etonitazen
    43. Etoxeridin
    44. Fenadoxonă
    45. Fenampromidă
    46. Fenazocin
    47. Fenomorfan
    48. Fenoperidină
    49. Fentanil
    50. Folcodin*
    51. Furetidină
    52. Hidrocodon
    53. Hidromorfinol
    54. Hidromorfonă
    55. Hidroxipetidină
    56. Izometadon
    57. Levometorfan
    58. Levomoramid
    59. Levofenacilmorfan
    60. Levorfanol
    61. Metazocin
    62. Metadonă
    63. Metadonă, intermediar ai
    64. Metildezorfină
    65. Metildihidromorfină
    66. Metopon
    67. Moramidă, intermediar al
    68. Morferidină
    69. Morfină
    70. Morfină metobromidă şi alţi derivaţi morfinici cu azot pentavalent
    71. Morfină N-oxid
    72. Myrofină
    73. Nicocodină*
    74. Nicodicodină*
    75. Nicomorfină
    76. Noracimetadol
    77. Norcodeină*
    78. Norlevorfanol
    79. Normetadonă
    80. Normorfină
    81. Norpipanon
    82. Opium
    83. Oxicodon
    84. N-oximorfină
    85. Oximorfon
    86. Petidină
    87. Petidină, intermediar A al
    88. Petidină, intermediar B al
    89. Petidină, intermediar C al
    90. Piminodină
    91. Piritramidă
    92. Praheptazină
    93. Properidină
    94. Propiram*
    95. Racemetorfan
    96. Racemoramidă
    97. Racemorfan
    98. Remifentanil
    99. Sufentanil
    100. Tebaconă
    101. Tebaină
    102. Tilidină
    103. Trimeperidina
    -------------
    * cu excepţia preparatelor.
    PSIHOTROPE
    1. Amfetamina
    2. Dexamfetamină
    3. Dronabinol (Această DCI desemnează numai una din variantele stereochimice de delta-9-tetrahidrocanabinol, şi anume (-)trans-delta-9-tetra-hidrocanabinol). Delta-9-tetrahidrocanabinol şi variantele ei stereochimice
    4. Fenetilină
    5. Levamfetamină
    6. Levometamfetamina
    7. Meclocvalon
    8. Metamfetamină
    9. Metacvalon
    10. Metilfenidat
    11. Fenciclidină
    12. Fenmetrazină
    13. Racemat de metamfetamină
    14. Secobarbital
    15. Zipeprol
    PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Ibogaina
    2. Ketamina
    3. Mitragyna speciosa Korth (Kratom)
    4. 7-hidroximitragynina
    5. Mitraginina
    6. Salvia divinorum Epling & Jativa
    7. Salvinorin A-F
    8. Tabernanthe iboga (L.) Nutt.
    ------------
    Secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional" din tabelul II al anexei a fost introdusă de pct. 4 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Sunt supuse aceloraşi reguli şi:
    a) izomerii acestor substanţe, cu excepţia cazului în care sunt menţionaţi expres numai anumiţi izomeri, în toate cazurile în care asemenea izomeri pot exista, conform formulei chimice corespunzătoare a substanţei în cauză;
    b) eterii şi esterii acestor substanţe, în cazurile în care pot exista;
    c) sărurile acestor substanţe, inclusiv cele ale eterilor, esterilor şi izomerilor, în toate cazurile în care pot exista.
    TABELUL III
    PLANTE, SUBSTANŢE ŞI PREPARATE CE CONŢIN SUBSTANŢE STUPEFIANTE ŞI PSIHOTROPE CARE PREZINTĂ INTERES ÎN MEDICINĂ, SUPUSE CONTROLULUI*
    PREPARATE CU SUBSTANŢE STUPEFIANTE
    1. Acetildihidrocodeină
    2. Codeină
    3. Dihidrocodeină
    4. Etilmorfină
    5. Nicocodină
    6. Nicodicodină
    7. Norcodeină
    8. Folcodin
    PSIHOTROPE
    1. Allobarbital
    2. Alprazolam
    3. Amfepramon
    4. Aminorex
    5. Amobarbital
    6. Barbital
    7. Benzfetanină
    8. Bromazepam
    9. Brotizolam
    10. Buprenorfină
    11. Butalbital
    12. Butobarbital
    13. Catina*
    14. Camazepam
    15. Ciclobarbital
    16. Clordiazepoxid
    17. Clobazam
    18. Clonazepam
    19. Clorazepat
    20. Clotiazepam
    21. Cloxazolam
    22. Delorazepam
    23. Diazepam
    24. Estazolam
    25. Etclorvynol
    26. Etinamat
    27. Etilamfetamină
    28. Fencamfamină
    29. Fendimetrazin
    30. Fenobarbital
    31. Fenproporex
    32. Fentermină
    33. Fludiazepam
    34. Flunitrazepam
    35. Flurazepam
    36. GHB
    37. Glutetimidă
    38. Halazepam
    39. Haloxazolam
    40. Ketazolam
    41. Lefetamină
    42. Loflazepat de etil
    43. Loprazolam
    44. Lorazepam
    45. Lormetazepam
    46. Mazindol
    47. Medazepam
    48. Mefenorex
    49. Meprobamat
    50. Mezocarb
    51. Metilfeno-barbital
    52. Metiprilon
    53. Midazolam
    54. Nimetazepam
    55. Nitrazepam
    56. Nordazepam
    57. Oxazepam
    58. Oxazolam
    59. Pemolină
    60. Pentazocin
    61. Pentobarbital
    62. Pinazepam
    63. Pipradol
    64. Prazepam
    65. Pirovaleron
    66. Secbutabarbital
    67. Temazepam
    68. Tetrazepam
    69. Triazolam
    70. Vinilbital
    71. Zolpidem
    ------------
    * Substanţa psihotropă din arbustul Catha edulis Forsk (Celastraceae), popular khat, nu specia Hippophae rhamnoides L. (Eleagnaceae), cunoscută popular drept cătină.
    PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL
    1. Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan
    2. Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona
    3. Nitrit de amil
    ------------
    Secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional" din tabelul III al anexei a fost introdusă de pct. 5 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Sunt supuse aceloraşi reguli şi:
    a) izomerii acestor substanţe, cu excepţia cazului în care sunt menţionaţi expres numai anumiţi izomeri, în toate cazurile în care asemenea izomeri pot exista, conform formulei chimice corespunzătoare a substanţei în cauză;
    b) eterii şi esterii acestor substanţe, în cazurile în care pot exista;
    c) sărurile acestor substanţe, inclusiv cele ale eterilor, esterilor şi izomerilor, în toate cazurile în care pot exista.
    -------