LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 20 mai 2015 Notă
    Conform art. IV din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 4 iunie 2019, articolele I, II și III din prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru alegerile autorităților administrației publice locale care se organizează începând cu anul 2020.
    Conform alin. (2) al art. 635, Partea a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, prevederile alin. (1) pct. 1-3 intră în vigoare la data inițierii măsurilor prevăzute de lege pentru organizarea alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2020.
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozitiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Titlul I Alegerea autorităților administrației publice locale

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezenta lege reglementează regimul alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale - consilii locale, consilii județene, primari și președinți ai consiliilor județene.(2) Consiliile locale și consiliile județene, primarii și președinții consiliilor județene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Consiliile locale și consiliile județene se aleg pe circumscripții electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale.(4) Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București, precum și președinții consiliilor județene se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal.
    (la 04-06-2019, Alineatul (4) din Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (5) Viceprimarii, precum și vicepreședinții consiliilor județene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile județene.
    (la 04-06-2019, Alineatul (5) din Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (6) Prevederile prezentei legi privitoare la consiliile locale și la primari, precum și cele privitoare la circumscripțiile electorale comunale, orășenești, municipale și de sector al municipiului București se aplică în mod corespunzător și Consiliului General al Municipiului București și primarului general al municipiului București, precum și circumscripției electorale a municipiului București, dacă nu se dispune altfel.


    Articolul 2
    (1) Cetățenii români exercită, în mod egal, drepturile electorale, fără privilegii și fără discriminări.(2) Dreptul de vot se exercită numai pe baza actului de identitate prevăzut la art. 127.


    Articolul 3
    (1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.(2) Pentru alegerea consiliului local, a consiliului județean, a primarului, precum și a președintelui consiliului județean fiecare alegător are dreptul la câte un singur vot.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.


    Articolul 4
    (1) Au dreptul de a fi aleși consilieri, primari sau președinți ai consiliilor județene cetățenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituția României, republicată.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese.(3) La sectoarele municipiului București pot candida și pot fi alese persoanele care au domiciliul în municipiul București, indiferent de sector.


    Articolul 5
    (1) Cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România au dreptul de a alege și de a fi aleși în aceleași condiții ca și cetățenii români, cu îndeplinirea prevederilor prezentei legi.(2) Cetățenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleși în funcția de consilier local și consilier județean, primar sau președinte al consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) În sensul prezentei legi, prin cetățenii Uniunii Europene se înțelege cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România.


    Articolul 6
    (1) Nu pot alege:
    a) debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție;
    b) persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
    (2) Nu pot fi aleși:
    a) cetățenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin. (3) din Constituția României, republicată;
    b) persoanele care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), precum și persoanele cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice.


    Articolul 7
    (1) Candidaturile pentru consiliile locale și consiliile județene, precum și cele pentru primari și președinți ai consiliilor județene se propun de partidele politice sau alianțele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată. Se pot depune candidaturi și de către alianțele electorale constituite în condițiile prezentei legi, de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale prevăzute la art. 8, precum și candidaturi independente. Listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepția acelora care conțin un singur candidat.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Alianțele electorale se pot constitui între partide politice sau alianțe politice la nivel județean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la același nivel, decât dintr-o singură alianță electorală.(3) Alianțele electorale se înregistrează la biroul electoral de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz, în maximum 10 zile de la data înființării birourilor electorale. În cazurile prevăzute la art. 33 alin. (1) sau în situația în care se organizează alegeri într-o singură circumscripție electorală comunală, orășenească sau municipală, alianțele electorale se înregistrează la biroul electoral județean, la biroul electoral de circumscripție a municipiului București sau la biroul electoral al circumscripției în care au loc alegeri, după caz.(4) O persoană poate candida pentru un singur consiliu local și un singur consiliu județean și numai pentru o singură funcție de primar sau de președinte al consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (4) din Articolul 7 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (5) O persoană poate candida în același timp pentru funcția de consilier local, de consilier județean, de primar sau de președinte al consiliului județean. O persoană poate candida în același timp pentru funcția de consilier local și de consilier județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (5) din Articolul 7 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (6) Numărul de candidați de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărul de consilieri stabilit potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu până la un sfert din numărul mandatelor; fracțiunile se întregesc la cifra 1, indiferent de mărimea acestora.(7) Candidaturile depuse pe mai multe liste de candidați sau atât pe liste, cât și ca independent sunt nule de drept.


    Articolul 8
    (1) În sensul prezentei legi, prin minoritate națională se înțelege acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităților Naționale.(2) Pot depune candidaturi organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament.(3) Pot depune candidaturi și alte organizații ale cetățenilor români aparținând minorităților naționale legal constituite, care prezintă la Biroul Electoral Central o listă de membri. Numărul membrilor nu poate fi mai mic de 15% din numărul total al cetățenilor care la ultimul recensământ s-au declarat ca aparținând minorității respective.(4) Dacă numărul membrilor necesari pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3) este mai mare de 25.000 de persoane, lista membrilor trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de persoane domiciliate în cel puțin 15 din județele țării și în municipiul București, dar nu mai puțin de 300 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și pentru municipiul București.(5) Lista membrilor se întocmește pe localități și pe județe și trebuie să cuprindă: denumirea organizației, numele și prenumele membrilor, data nașterii, adresa, denumirea, seria și numărul actului de identitate, semnăturile acestora, precum și numele și prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligată ca, împreună cu aceasta, să depună o declarație pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturii membrilor.


    Articolul 9

    Organizațiile prevăzute la art. 8 pot participa la alegeri și pot depune liste de candidați numai sub denumirea și cu semnul electoral ale respectivei organizații.


    Articolul 10
    (1) Data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 75 de zile înaintea votării.(2) În cazul unor alegeri parțiale, organizate în situațiile prevăzute de Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării. În acest caz, termenele prevăzute de prezenta lege, cu excepția celor de 24 de ore, se reduc la jumătate. Dacă din operațiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracțiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus; fracțiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul.(3) Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.


    Capitolul II Organizarea alegerilor

    Secţiunea 1 Circumscripțiile electorale

    Articolul 11
    (1) Pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor, fiecare comună, oraș, municipiu și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului constituie o circumscripție electorală.(2) Pentru alegerea consiliilor județene, a președintelui consiliului județean și a Consiliului General al Municipiului București, fiecare județ, respectiv municipiul București, constituie o circumscripție electorală. Numerotarea circumscripțiilor electorale județene și a municipiului București se face prin hotărâre a Guvernului.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 12
    (1) Numerotarea circumscripțiilor electorale din fiecare județ, precum și a circumscripțiilor electorale de sector al municipiului București se face de către prefect, prin ordin, în termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor.(2) Numerotarea se face începând cu municipiul reședință de județ și continuă cu celelalte municipii, orașe și comune, în ordinea alfabetică a fiecărei categorii de unități administrativ-teritoriale.


    Articolul 13

    Numărul circumscripției electorale se aduce la cunoștință alegătorilor de către primar, odată cu aducerea la cunoștință a delimitării și numerotării secțiilor de votare.


    Secţiunea a 2-a Secțiile de votare

    Articolul 14

    Operațiunile electorale se desfășoară în secțiile de votare organizate conform Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 15
    (1) La aceeași secție de votare alegătorii votează pentru consiliul local, consiliul județean, pentru primar și pentru președintele consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 15 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) În municipiul București, la aceeași secție de votare, alegătorii votează pentru consiliul local al sectorului, pentru primarul sectorului, pentru Consiliul General al Municipiului București, precum și pentru primarul general al municipiului București.


    Secţiunea a 3-a Registrul electoral și listele electorale

    Articolul 16
    (1) Listele electorale permanente se întocmesc, se tipăresc și se actualizează conform Legii nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare.(2) Dispozițiile din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare, privind întâmpinările și contestațiile împotriva omisiunilor, a înscrierilor greșite și a oricăror erori din liste se aplică în mod corespunzător.(3) Listele electorale permanente se întocmesc, se tipăresc și se pun la dispoziția birourilor electorale ale secțiilor de votare de către primari, până cel mai târziu în preziua alegerilor, conform Legii nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 17
    (1) Primarii asigură condițiile necesare consultării de către alegători a Registrului electoral la sediul primăriei.(2) Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 24 de ore de la solicitare, primarii sunt obligați să pună la dispoziția partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, la cererea și pe cheltuiala acestora, un extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data nașterii și domiciliul, pe suport electronic sau pe suport hârtie.


    Articolul 18
    (1) Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, cetățenii cu drept de vot care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri pot solicita primarului, pe baza actului de identitate, înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru scrutinul respectiv.(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) își exercită dreptul de vot la scrutinul pentru care au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință numai în circumscripția electorală unde își au reședința.(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor figura numai în listele electorale permanente ale circumscripției electorale unde își au reședința.(4) În ziua votării, președintele biroului electoral al secției de votare înscrie în lista electorală suplimentară, în condițiile prevăzute la art. 85 alin. (2)-(4), persoanele prevăzute la alin. (1) care nu au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință.(5) Președintele biroului electoral al secției de votare înscrie în lista electorală suplimentară, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (2)-(4), persoanele omise din lista electorală permanentă, care se prezintă la vot.


    Articolul 19

    Un alegător poate fi înscris numai într-o singură listă electorală.


    Articolul 20

    Primarul comunică biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, după caz, precum și biroului electoral de circumscripție județeană numărul de alegători rezultat din Registrul electoral și din listele electorale complementare, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora. Primarii sectoarelor municipiului București comunică numărul total de alegători atât birourilor electorale de circumscripție de sector, cât și Biroului Electoral al Municipiului București. Birourile electorale de circumscripție asigură publicitatea numărului total de alegători prin afișare la sediile acestora. Autoritatea Electorală Permanentă comunică Biroului Electoral Central numărul de alegători pentru fiecare circumscripție electorală, în vederea publicării pe pagina de internet a Biroului Electoral Central.


    Articolul 21
    (1) Listele electorale complementare au caracter permanent și îi cuprind pe toți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea pentru care se întocmește lista.(2) Listele electorale complementare se întocmesc și se actualizează de primar, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.(3) Listele electorale complementare se întocmesc în două exemplare originale și se semnează de primar, de secretarul general al unității administrativ-teritoriale și de șeful formațiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări. Listele electorale complementare se păstrează în registre speciale, cu file detașabile.
    (la 05-07-2019, sintagma: secretarul unității administrativ-teritoriale a fost înlocuită de Articolul 628, PARTEA a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 )
    (4) Primarul, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, actualizează listele electorale complementare până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea zilei votării.(5) În termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (4), Inspectoratul General pentru Imigrări transmite Autorității Electorale Permanente o copie a datelor înscrise în listele electorale complementare, în format electronic.(6) Persoanele care și-au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorală complementară, în temeiul comunicării făcute primarului de către instanța de judecată, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.(7) În cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile de exercitare a dreptului de vot prevăzute de prezenta lege sau dacă solicită expres radierea lor din listele electorale prin cerere scrisă adresată primarului, precum și în caz de deces, cetățenii Uniunii Europene sunt radiați de către primar din listele electorale complementare. În caz de deces, radierea cetățenilor Uniunii Europene din listele electorale complementare se face pe baza comunicării efectuate de către Inspectoratul General pentru Imigrări.


    Articolul 22
    (1) Listele electorale complementare cuprind în mod obligatoriu următoarele: numele și prenumele alegătorului, data și locul nașterii, statul membru de origine, adresa la care locuiește în România, numărul circumscripției electorale.(2) Cetățenii Uniunii Europene au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale complementare. În acest scop, primarii aduc la cunoștința publică locul și intervalul orar când acestea pot fi verificate.(3) Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greșite sau oricăror erori din liste se fac în scris și se depun la primar. Primarul este obligat să se pronunțe, în scris, în cel mult 3 zile de la data înregistrării întâmpinării.(4) Împotriva soluției date de primar se poate face contestație în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestația se soluționează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă și se comunică persoanei interesate și primarului, în termen de 24 de ore de la pronunțare.(5) Primarii, împreună cu formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, realizează copii de pe listele electorale complementare. Copiile de pe listele electorale complementare se înaintează de către primar, pe bază de proces-verbal, în două exemplare, birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziția alegătorilor pentru consultare, iar celălalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.(6) Copiile de pe listele electorale complementare se semnează de primar, de secretarul general al unității administrativ-teritoriale și de șeful formațiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări.
    (la 05-07-2019, sintagma: secretarul unității administrativ-teritoriale a fost înlocuită de Articolul 628, PARTEA a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 )
    (7) Copiile de pe listele electorale complementare cuprind numele și prenumele alegătorului, data și locul nașterii, statul membru de origine, adresa la care locuiește în România, numărul circumscripției electorale, numărul secției de votare și o rubrică destinată semnăturii alegătorului.(8) Orice neconcordanță între lista electorală complementară și copia întocmită potrivit alin. (5) se soluționează de primar, de îndată, pe baza datelor cuprinse în lista electorală complementară.(9) Orice modificare intervenită în lista electorală complementară, după trimiterea copiilor la biroul electoral al secției de votare, se comunică acestuia de către primar, în termen de cel mult 24 de ore.


    Articolul 23
    (1) Cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri și nu se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări sunt înscriși, la cerere, de către primar, în lista electorală complementară, pe baza unui document care le atestă identitatea și a unui document care atestă adresa la care locuiesc.(2) Dispozițiile art. 17 se aplică în mod corespunzător.(3) Prin document care atestă adresa se înțelege unul dintre următoarele acte:
    a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, contractul de închiriere și altele;
    b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a);
    c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) și b);
    d) documentul eliberat de primărie, din care să rezulte că solicitantul figurează înscris în Registrul agricol, pentru mediul rural.


    Articolul 24
    (1) În ziua votării, președintele biroului electoral al secției de votare înscrie în lista electorală suplimentară cetățenii Uniunii Europene omiși din copia de pe lista electorală complementară care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective, cu oricare dintre documentele emise de Inspectoratul General pentru Imigrări sau cu unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3).(2) În cazul în care alegătorul, cetățean al Uniunii Europene, își schimbă adresa la care locuiește în altă circumscripție electorală după înaintarea copiei de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secției de votare, acesta își exercită dreptul de vot în circumscripția electorală pe a cărei rază teritorială locuiește, în baza oricărui document valabil de identitate însoțit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă sau, după caz, de cartea de rezidență permanentă ori de permisul de ședere permanentă care atestă adresa anterioară, însoțit de o adeverință eliberată de formațiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care atestă adresa actuală. Totodată, în vederea exercitării dreptului de vot, cetățeanul Uniunii Europene poate adresa primarului o cerere, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3); primarul comunică, de îndată, biroului electoral al secției de votare cererea cetățeanului Uniunii Europene, pentru înscrierea acestuia în lista electorală suplimentară.(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), alegătorul este înscris, în ziua alegerilor, pe lista electorală suplimentară, de către președintele secției de votare în a cărei rază teritorială se află noua adresă la care locuiește persoana respectivă.


    Secţiunea a 4-a Birourile electorale

    Articolul 25
    (1) Pentru organizarea și desfășurarea operațiunilor electorale se înființează, în condițiile prezentei legi: Biroul Electoral Central, birouri electorale județene, birouri electorale de circumscripție și birouri electorale ale secțiilor de votare.(2) Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot. Candidatul, soțul, soția, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.(3) În realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie.(4) Prin excepție de la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții publice pot face parte din birourile electorale.


    Articolul 26
    (1) Birourile electorale de circumscripție comunală se constituie din 7 membri, cele ale orașelor, municipiilor și subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, din 9 membri, iar cel al municipiului București și cele ale județelor, din 15 membri.(2) Biroul electoral de circumscripție comunală este format din președinte, un locțiitor al acestuia și din 5 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în circumscripția electorală respectivă.(3) Biroul electoral de circumscripție orășenească, municipală și din subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor este format din președinte, un locțiitor al acestuia și din 7 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în circumscripția electorală respectivă.(4) Biroul electoral de circumscripție a municipiului București și birourile electorale de circumscripție județeană sunt formate din președinte, un locțiitor al acestuia, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente și din 12 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în circumscripțiile electorale respective.(5) Desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia se face în ședință publică de către președintele tribunalului, în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor. Desemnarea se face, prin tragere la sorți, dintre magistrații și ceilalți juriști care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (5^1) pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care va funcționa biroul electoral de circumscripție. Tragerea la sorți se face cu prioritate din lista magistraților, întâi pentru președinți și apoi pentru locțiitori. Lista magistraților care participă la tragerea la sorți se întocmește de către președintele tribunalului, iar cea a celorlalți juriști care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (5^1) de către Autoritatea Electorală Permanentă. Listele trebuie să cuprindă un număr de persoane mai mare de 10% decât cel necesar. Magistrații și ceilalți juriști din listă care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (5^1) care nu sunt desemnați președinți sau locțiitori ai acestora rămân la dispoziția președintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor. Lista trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codurile numerice personale, domiciliile, reședințele, locurile de muncă, telefoanele, adresele de e-mail și semnăturile de luare la cunoștință ale persoanelor propuse. Prin jurist se înțelege persoana licențiată în științe juridice.
    (la 04-06-2019, Alineatul (5) din Articolul 26 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (5^1) Pot fi desemnați președinți ai birourilor electorale de circumscripție și locțiitori ai acestora, juriștii înscriși în Corpul experților electorali care au o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
    (la 04-06-2019, Articolul 26 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (6) În termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5), biroul electoral de circumscripție a municipiului București și birourile electorale de circumscripție județeană se completează cu câte un reprezentant al Autorității Electorale Permanente.(7) În lista prevăzută la alin. (5) trebuie nominalizați numai juriști care, potrivit declarației pe propria răspundere, nu fac parte din niciun partid politic.(8) În cazul în care numărul magistraților și al celorlalți juriști este insuficient, lista este completată prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 30 alin. (2).(9) Data ședinței în care se va efectua tragerea la sorți se aduce la cunoștința publică prin presă, precum și prin afișare la ușa instanței, de către președintele tribunalului, cu cel puțin 48 de ore înainte. Rezultatul tragerii la sorți se consemnează într-un proces-verbal, semnat de președinte.(10) Tragerea la sorți se face pe funcții: președinte și locțiitor.(11) Procesul-verbal prevăzut la alin. (9) constituie actul de învestitură.(12) La solicitarea scrisă a partidelor politice, alianțelor politice sau a alianțelor electorale ori a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, președintele tribunalului împreună cu prefectul întocmesc și pun la dispoziția acestora, în termen de 48 de ore de la solicitare, lista cuprinzând datele necesare, pentru a fi contactați, ale președinților birourilor electorale de circumscripție și ale locțiitorilor acestora, precum și adresele și numerele de telefon ale sediilor birourilor electorale de circumscripție.(13) Biroul electoral de circumscripție, constituit potrivit alineatelor precedente, îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat, în prima etapă, cu reprezentanții partidelor politice ori ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului, iar, în cea de-a doua etapă, cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care participă la alegeri în circumscripția respectivă, după definitivarea candidaturilor. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (14) În termen de 48 de ore de la constituirea birourilor electorale de circumscripție, partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului trebuie să comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripție numele și prenumele reprezentanților lor care fac parte din acestea. Comunicările transmise după acest termen nu se iau în considerare. Comunicările pot cuprinde un număr mai mare de reprezentanți pentru același birou electoral. În termen de 5 zile de la data până la care se pot propune candidaturile, filialele locale ale partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care participă în alegeri trebuie să comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripție numele și prenumele reprezentanților lor care fac parte din acestea. Comunicările transmise după acest termen nu se iau în considerare. Comunicările pot cuprinde un număr mai mare de reprezentanți pentru același birou electoral. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozitiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (15) Completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor politice și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au un grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre Camerele Parlamentului se face în termen de 5 zile de la data constituirii acestora, de către președintele biroului electoral de circumscripție. Completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor politice neparlamentare, ai organizațiilor neparlamentare ale cetățenilor aparținând minorităților naționale și ai alianțelor care nu au în componență partide politice parlamentare sau organizații neparlamentare ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, care participă la alegeri în circumscripția respectivă, se face de către președintele biroului electoral de circumscripție, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor, în ordinea descrescătoare a numărului de candidați propuși pentru consiliul local în cauză, la care se adaugă, dacă este cazul, candidatul la funcția de primar. În cazul biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv municipiului București, se are în vedere numărul tuturor candidaturilor pentru consiliul județean și pentru președintele acestuia, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București și primarul general, precum și pentru consiliile locale și primari, înregistrate în județ, respectiv în municipiul București.
    (la 04-06-2019, Alineatul (15) din Articolul 26 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 ) Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (16) Persoanele care au calitatea de reprezentanți ai unui partid politic, ai unei alianțe politice sau alianțe electorale ori organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în biroul electoral de circumscripție se stabilesc în ordinea menționată în comunicarea prevăzută la alin. (14).(17) În cazul în care două sau mai multe partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale ori organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri au propus același număr de candidați, reprezentanții lor fac parte din biroul electoral de circumscripție, în limita locurilor neocupate de reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale aflate, potrivit alin. (15), într-o situație mai favorabilă; dacă prin aplicarea acestei prevederi nu este posibil ca reprezentanții tuturor partidelor politice, ai alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri aflate, în situație de egalitate, să fie incluși în componența biroului electoral, președintele acestuia procedează la tragerea la sorți, în prezența delegaților partidelor politice, ai alianțelor politice și alianțelor electorale în cauză.(18) În cazul în care partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizațiile minorităților naționale care participă la alegeri nu nominalizează reprezentanți, președintele biroului electoral de circumscripție procedează la completarea biroului, incluzând în acesta, prin tragere la sorți, persoane care nu fac parte din niciun partid politic. Tragerea la sorți se face dintr-o listă întocmită potrivit alin. (8), în termen de 24 de ore de la solicitarea președintelui biroului electoral de circumscripție.


    Articolul 27
    (1) Birourile electorale de circumscripție au următoarele atribuții:
    a) urmăresc aplicarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri în circumscripția electorală în care funcționează;
    b) înregistrează listele de candidați și candidaturile independente pentru consiliile locale, precum și candidaturile pentru primar și constată rămânerea definitivă a acestora;
    c) comunică biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București denumirea partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, care au depus liste complete de candidați;
    d) fac publicațiile și afișările necesare cu privire la listele de candidați și candidaturile independente pentru consilieri și la candidaturile pentru funcția de primar și președinte al consiliului județean;
    (la 04-06-2019, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    e) stabilesc, pe baza numărului de alegători înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare, comunicat conform dispozițiilor art. 20, numărul de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaturilor independente;
    f) distribuie birourilor electorale ale secțiilor de votare buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT";
    g) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate și contestațiile cu privire la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare;
    h) biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, respectiv de sector al municipiului București totalizează voturile exprimate și stabilește rezultatul alegerilor pentru circumscripția electorală în care funcționează; eliberează consilierilor și primarului aleși certificatul doveditor al alegerii;
    i) biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București totalizează voturile exprimate pentru consiliul județean, pentru președintele consiliului județean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București și pentru primarul general al municipiului București și stabilește rezultatul alegerilor; eliberează consilierilor, respectiv președintelui consiliului județean și primarului general al municipiului București certificatul doveditor al alegerii, după care transmite judecătoriei ori tribunalului, după caz, în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri procesele-verbale și celelalte documente privind rezultatul alegerilor pentru consilieri, prevăzute la art. 103 alin. (5), în vederea validării mandatelor;
    (la 05-07-2019, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 1, Alineatul (1), Articolul 635, PARTEA a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 ) Notă
    Conform alin. (2) al art. 635, Partea a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, prevederile alin. (1) pct. 1-3 intră în vigoare la data inițierii măsurilor prevăzute de lege pentru organizarea alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2020.

    j) organizează, dacă este cazul, desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru primari sau pentru președinții consiliului județean;
    (la 04-06-2019, Litera j) din Alineatul (1) , Articolul 27 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    k) comunică date cu privire la alegeri și rezultatul acestora, prin biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București, Biroului Electoral Central și Guvernului și aduc la cunoștința populației din cuprinsul circumscripției electorale, prin orice mijloc de publicitate, rezultatul alegerilor;
    l) primesc de la birourile electorale ale secțiilor de votare și predau judecătorilor, în a căror rază teritorială funcționează, buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe cele anulate, listele electorale utilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării.
    (2) Prin listă completă de candidați se înțelege lista care cuprinde un număr de candidați egal cu suma dintre numărul maxim de mandate de consilier, stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru unitatea administrativ-teritorială în cauză și numărul ce reprezintă un sfert din numărul mandatelor, stabilit în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (6).(3) Birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București acreditează observatorii interni.


    Articolul 28

    Biroul electoral de circumscripție a municipiului București organizează alegerea Consiliului General al Municipiului București și a primarului general al municipiului București, îndeplinind în mod corespunzător și celelalte atribuții prevăzute în prezenta lege pentru biroul electoral de circumscripție județeană.


    Articolul 29

    În termen de două zile de la constituirea birourilor electorale de circumscripție, prefecții aduc la cunoștință publică sediile unde acestea își desfășoară activitatea, precum și programul de activitate al acestora.


    Articolul 30
    (1) Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt constituite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia și 5 membri, în cazul secțiilor de votare din comune și orașe, respectiv 9 membri, în cazul secțiilor de votare din municipii și din sectoarele municipiului București.(2) Desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora se efectuează potrivit Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 30 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Desemnarea președintelui și a locțiitorului acestuia se face cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor.(4) Birourile electorale ale secțiilor de votare se completează în prima etapă cu reprezentanții partidelor politice ori ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului care participă în alegeri, iar, în cea de-a doua etapă, cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale neparlamentare care participă la alegeri în circumscripția respectivă, în ordinea descrescătoare a numărului de candidați propuși, conform prevederilor art. 26 alin. (15). Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (5) În vederea desemnării membrilor biroului electoral al secției de votare, președintele biroului electoral de circumscripție stabilește, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora potrivit alin. (2), numărul de candidați propuși de fiecare partid politic, alianță politică sau alianță electorală sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri; în același termen, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri care au depus liste de candidați ori propuneri de candidați pentru funcția de primar în circumscripția respectivă sunt obligate să comunice președintelui biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală ori de sector, prin organizațiile locale, numele și prenumele reprezentantului lor. Președintele biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector comunică, de îndată, numele și prenumele reprezentanților partidelor politice președintelui biroului electoral al secției de votare. Prevederile art. 26 alin. (15) se aplică în mod corespunzător.(6) Desemnarea membrilor biroului electoral al secției de votare se face de către președintele biroului electoral de circumscripție, pe baza comunicărilor prevăzute la alin. (5), prin tragere la sorți.(7) Prevederile art. 26 alin. (16)-(18) se aplică în mod corespunzător, tragerea la sorți efectuându-se de către președintele biroului electoral al secției de votare.(8) Operațiunile de desemnare a membrilor biroului electoral al secției de votare se consemnează într-un proces-verbal care constituie actul de învestitură.(9) Desemnarea membrilor biroului electoral al secției de votare și încheierea procesului-verbal se fac în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5), în prezența delegaților desemnați de partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri.(10) Birourile electorale ale secțiilor de votare se constituie la data încheierii procesului-verbal prevăzut la alin. (8).(11) Dacă partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au propus candidați la funcția de primar și/sau președinte al consiliului județean care participă la al doilea tur de scrutin nu au reprezentanți în birourile electorale ale secțiilor de votare sau în biroul electoral al circumscripției respective, birourile se completează cu câte un reprezentant al acestora. Cererile se depun în scris în termen de 48 de ore de la stabilirea rezultatelor primului tur de scrutin. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
    (la 04-06-2019, Alineatul (11) din Articolul 30 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 31

    Birourile electorale ale secțiilor de votare au următoarele atribuții:
    a) primesc de la primari listele electorale permanente, copiile de pe listele electorale complementare și listele electorale suplimentare și asigură condițiile necesare în vederea verificării acestora de către alegători;
    b) primesc de la birourile electorale de circumscripție buletinele de vot pentru alegătorii care urmează să voteze la secția respectivă, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT";
    c) conduc operațiunile de votare și iau toate măsurile de ordine în localul secției de votare și în jurul acesteia;
    d) numără voturile și consemnează rezultatul votării pentru circumscripțiile electorale pentru care s-a votat la secția respectivă, în mod distinct pentru consiliul local, pentru primar, respectiv primarul general al municipiului București, pentru consiliul județean și pentru președintele consiliului județean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București;
    (la 04-06-2019, Litera d) din Articolul 31 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    e) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate;
    f) întocmesc și înaintează biroului electoral de circumscripție dosarele prevăzute la art. 96;
    g) predau, cu proces-verbal, biroului electoral de circumscripție, buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe cele anulate, listele electorale utilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării;
    h) verifică, prin mijloace electronice, legalitatea exercitării dreptului de vot, conform art. 85, precum și corelațiile din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, prevăzute la art. 94 alin. (3), conform procedurii stabilite prin hotărâre a Biroului Electoral Central.


    Articolul 32

    Birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București îndeplinesc în mod corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 27, precum și următoarele atribuții:
    a) urmăresc aplicarea dispozițiilor legale privitoare la alegeri în toate circumscripțiile electorale din cuprinsul județului, respectiv al municipiului București;
    b) asigură aducerea la cunoștința celorlalte birouri electorale din județ, respectiv din municipiul București a hotărârilor Biroului Electoral Central și urmăresc modul de aplicare și respectare a acestora;
    c) efectuează instruirea președinților birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București și ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din cuprinsul județului;
    d) realizează centralizarea numărului de liste complete depuse de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe baza comunicării primite de la birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală, respectiv de sector al municipiului București, și transmit Biroului Electoral Central situația centralizată, în termen de 24 de ore de la întocmire;
    e) primesc de la birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală, respectiv de sector al municipiului București, procesele-verbale conținând rezultatul alegerilor, centralizează rezultatele pe județ, pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și pe candidați independenți și le dau publicității. Rezultatul centralizării datelor pe județ, respectiv pe municipiul București, se consemnează într-un proces-verbal care se transmite Biroului Electoral Central, potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 33
    (1) În județele în care se organizează alegeri locale parțiale în cel puțin două circumscripții electorale comunale, orășenești sau municipale se constituie un birou electoral județean format din 2 dintre judecătorii în exercițiu ai tribunalului, stabiliți prin tragere la sorți efectuată de președintele tribunalului. Tragerea la sorți se face pe funcții: președinte și locțiitor. Celelalte prevederi ale art. 38 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(2) În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral județean potrivit alin. (1), acesta se completează cu un reprezentant al Autorității Electorale Permanente, desemnat prin hotărâre a acesteia, și cu câte un reprezentant al partidelor politice ori al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre Camerele Parlamentului. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (3) Birourile electorale județene constituite potrivit alin. (1) și (2) îndeplinesc în mod corespunzător atribuțiile prevăzute în prezenta lege pentru Biroul Electoral Central. Contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței biroului electoral județean se soluționează de tribunal.(4) În județele în care se organizează alegeri parțiale într-o singură circumscripție electorală nu se mai constituie un birou electoral județean, soluționarea sesizărilor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. h) făcându-se de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală respectivă. Judecătoria se pronunță în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizărilor și contestațiilor. Hotărârea este definitivă.(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător și în cazul municipiului București.(6) În situațiile prevăzute la alin. (4), atribuțiile prevăzute la art. 8 alin. (3), art. 39 alin. (2), art. 59 alin. (1) și la art. 128 sunt îndeplinite de biroul electoral de circumscripție, iar competența de soluționare a contestațiilor asupra modului de organizare și a componenței biroului electoral de circumscripție aparține tribunalului.


    Articolul 34
    (1) În cazul în care în aceeași circumscripție electorală se organizează alegeri locale parțiale atât pentru consiliul local, cât și pentru primar, se constituie birouri electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor, după caz, potrivit dispozițiilor art. 26, care se aplică în mod corespunzător.(2) În cazul în care se organizează alegeri parțiale pentru consiliul județean, președintele consiliului județean, Consiliul General al Municipiului București și/sau primarul general al municipiului București se constituie, după caz, birouri electorale de circumscripție județeană sau biroul electoral de circumscripție a municipiului București, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 26.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 34 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 35

    În cazul prevăzut la art. 34 alin. (1), birourile electorale ale secțiilor de votare se constituie în condițiile și după distincțiile prevăzute la art. 30.


    Articolul 36
    (1) În cazurile în care într-o circumscripție electorală comunală, orășenească, municipală, de subdiviziune administrativ-teritorială a unui municipiu sau județeană se organizează alegeri numai pentru primar sau primarul general al municipiului București, birourile electorale de circumscripție, respectiv birourile electorale ale secțiilor de votare se constituie potrivit art. 26 alin. (1)-(12), respectiv art. 30 alin. (1)-(6).(2) Birourile electorale de circumscripție se completează cu reprezentanți propuși de organizațiile județene, respectiv de organizația municipiului București, ale partidelor politice parlamentare, ca membri, în limitele prevăzute la art. 26 alin. (2), (3) și (4). Completarea se face de președintele biroului electoral de circumscripție, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia. Completarea se face în ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid.(3) Dacă numărul de membri prevăzut de lege este mai mare decât numărul de partide parlamentare, operațiunea de completare se repetă până la constituirea biroului cu numărul de membri legal stabilit.(4) Birourile electorale ale secțiilor de votare se completează cu reprezentanți propuși de organizațiile județene, respectiv de organizația municipiului București, ale partidelor politice parlamentare, care depun candidat la funcția de primar, primar general, ca membri, în limitele prevăzute la art. 30 alin. (1). Completarea se face de președintele biroului electoral al secției de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia, în ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 37
    (1) Dacă în municipiul București au loc alegeri numai pentru autoritățile administrației publice de la nivel municipal, se organizează și oficiile electorale de sector prevăzute la art. 16 alin. (6) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare.(2) Oficiile electorale prevăzute la alin. (1) se constituie dintr-un președinte și un locțiitor al acestuia și din 6 membri, desemnați de organizațiile municipale ale partidelor politice parlamentare. Dacă un partid politic parlamentar nu are organizație în municipiul București, desemnarea reprezentantului se face de conducerea centrală a partidului.(3) Președintele și locțiitorul acestuia sunt magistrați desemnați de președintele Tribunalului București, cu cel puțin 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriei sectorului. Data ședinței publice de tragere la sorți se anunță în scris partidelor politice parlamentare, cu două zile înainte de data desfășurării, de către președintele Tribunalului București. La organizarea și desfășurarea tragerii la sorți au dreptul să participe reprezentanți ai partidelor politice parlamentare.(4) Completarea oficiului electoral cu reprezentanții partidelor politice parlamentare se face de către președintele oficiului, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestuia. Completarea se face în ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori și deputați ai fiecărui partid.(5) Dacă oficiul electoral nu poate fi completat cu numărul de membri prevăzut de lege, întrucât numărul partidelor parlamentare este mai mic decât al membrilor oficiului, operațiunea de completare se repetă până la organizarea oficiului cu numărul legal de membri.(6) Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului București îndeplinesc în mod corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 38
    (1) Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și un reprezentant al Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.(2) Desemnarea judecătorilor se face în ședință publică, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorți, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre judecătorii în exercițiu ai acesteia. Rezultatul tragerii la sorți se consemnează într-un proces-verbal semnat de președinte și de prim-magistratul-asistent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constituie actul de învestire. Data ședinței pentru tragerea la sorți se aduce la cunoștința publică prin presa scrisă și audiovizuală, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cel puțin 24 de ore înainte.
    (la 25-04-2016, Teza a II-a a alin. (2) al art. 38 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 115 din 19 mai 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 25 aprilie 2016. )
    (3) În termen de 24 de ore de la învestire, cei 7 judecători aleg din rândul lor, prin vot secret, președintele Biroului Electoral Central și locțiitorul acestuia.(4) În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui Biroului Electoral Central, biroul se completează cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și reprezentantul Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (5) În termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale neparlamentare, care au depus liste complete pentru consiliile județene în cel puțin 18 județe, pot propune câte un reprezentant în Biroul Electoral Central până la completarea numărului de 11 membri. Alianțele politice sau alianțele electorale care au în componență partide politice și organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și sunt reprezentați în condițiile alin. (4) nu mai beneficiază de dispozițiile prezentului alineat. Completarea se face în funcție de numărul candidaturilor depuse pentru consiliile județene de către partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, iar în caz de egalitate, prin tragere la sorți. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.


    Articolul 39
    (1) Biroul Electoral Central are următoarele atribuții:
    a) adoptă, în termen de 3 zile de la data constituirii, regulamentul privind organizarea și funcționarea birourilor electorale;
    b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a denumirii și a semnelor electorale ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităților administrației publice locale, și comunică lista tuturor birourilor electorale de circumscripție, imediat după constituirea acestora;
    c) urmărește și asigură respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul țării; asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora;
    d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate și contestațiile cu privire la modul de constituire, componența și activitatea birourilor electorale de circumscripție județeană și a municipiului București;
    e) primește și soluționează orice contestație cu privire la organizarea și desfășurarea alegerii autorităților administrației publice locale, altele decât cele care, prin prezenta lege, sunt date în competența birourilor electorale de circumscripție sau a instanțelor judecătorești;
    f) centralizează, pe baza comunicărilor primite de la birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București, numărul de liste complete depuse de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și comunică Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune situația centralizată, în termen de 24 de ore de la întocmire;
    g) primește procesele-verbale întocmite de birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București, împreună cu procesele-verbale conținând rezultatul alegerilor, întocmite de birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București; totalizează rezultatele la nivel național, pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri și pe candidați independenți, separat pentru consiliile locale, consiliile județene, primari, precum și pentru președinții consiliilor județene și asigură publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în presă;
    (la 04-06-2019, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 39 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    h) soluționează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor. Existența fraudei electorale se stabilește de Biroul Electoral Central de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o;
    i) îndeplinește orice alte atribuții care îi sunt stabilite prin lege;
    j) asigură informarea periodică a opiniei publice privind prezența populației la vot.
    (2) Biroul Electoral Central acreditează, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, observatorii străini, precum și delegații mass-mediei străini și soluționează contestațiile cu privire la acreditarea sau refuzul acreditării de către biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București a observatorilor interni.(3) În cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate face numai de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidații independenți care au participat la alegeri și numai în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancțiunea decăderii. Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia. Cererea trebuie soluționată până la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central emite hotărâri care se aduc la cunoștință în ședință publică și prin orice mijloc de publicitate. Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din țară, precum și pentru toate organismele cu atribuții în materie electorală, de la data aducerii la cunoștință în ședință publică.(5) Hotărârile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretări unor prevederi ale prezentei legi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 40

    Biroul Electoral Central își încetează activitatea după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 41
    (1) Contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței birourilor electorale se pot face în termen de 48 de ore de la desemnarea președinților și a locțiitorilor acestora sau, după caz, de la completarea birourilor electorale cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice sau alianțelor electorale ori organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri.(2) Contestațiile se soluționează de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector al municipiului București, dacă privesc biroul electoral al secției de votare, de biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București, dacă privesc biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, respectiv de sector al municipiului București, de Biroul Electoral Central, dacă privesc biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă privesc Biroul Electoral Central, în termen de două zile de la înregistrarea contestațiilor.(3) Contestațiile privind întocmirea de către prefect a listei din care urmează a se face tragerea la sorți pentru funcțiile de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora se soluționează de către birourile electorale de circumscripție județeană sau de către biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz.(4) Hotărârea pronunțată este definitivă și se comunică, în cazul președintelui biroului electoral și al locțiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, președintelui tribunalului care, în cazul admiterii contestației, procedează la o nouă desemnare.


    Articolul 42

    Birourile electorale lucrează în prezența majorității membrilor care le compun și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este hotărâtor.


    Articolul 43
    (1) Reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în birourile electorale nu pot primi și nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de prezenta lege.(2) Pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, reprezentanții partidelor politice sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în birourile electorale pot fi înlocuiți, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar și în ziua alegerilor.


    Articolul 44

    Nu pot fi membri ai birourilor electorale de circumscripție sau ai birourilor electorale ale secțiilor de votare candidații în alegeri, soții, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv, precum și persoanele care nu au exercițiul drepturilor electorale.


    Secţiunea a 5-a Candidaturile

    Articolul 45

    Numărul consilierilor pentru consiliile locale și pentru consiliile județene este cel stabilit prin ordin al prefectului, potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 46

    Propunerile de candidați pentru consilierii locali, consilierii județeni, pentru primari și pentru președinții consiliilor județene se fac pe circumscripții electorale și se depun la birourile electorale de circumscripție cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor.
    (la 04-06-2019, Articolul 46 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 47
    (1) Propunerile de candidați se fac în scris, în două exemplare originale și două copii, de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora și pe baza listei susținătorilor, iar în cazul candidaților independenți, pe baza listei susținătorilor.(2) În cazul alianțelor electorale dintre partide politice, listele cu propuneri de candidați trebuie semnate și de conducerile județene ale fiecărui partid politic din alianță. Dacă alianțele electorale se constituie la nivel comunal, orășenesc, municipal sau de sector al municipiului București, listele se semnează de conducerea alianței și se contrasemnează de conducerea fiecărei organizații locale din coaliție.(3) Propunerile de candidați trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul și data nașterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria și numărul actului de identitate, ocupația, profesia și apartenența politică a candidaților, iar în cazul alianțelor, și alianța politică sau electorală care i-a propus.(4) Propunerile de candidați trebuie să fie însoțite de declarațiile de acceptare a candidaturii, declarațiile de avere, declarațiile de interese și declarațiile pe propria răspundere privind calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, semnate și datate de candidați, precum și de copiile actelor de identitate ale candidaților.(5) Declarația de acceptare a candidaturii cuprinde numele, prenumele, domiciliul, partidul politic sau alianța care l-a propus, profesiunea, ocupația și apartenența politică a candidatului, consimțământul expres al acestuia de a candida pentru funcția respectivă, precum și precizarea că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a candida.


    Articolul 48

    O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripție electorală, cu excepția cazului în care candidatura se depune atât pentru un consiliu local, cât și pentru consiliul județean.


    Articolul 49
    (1) Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri pot propune câte o listă de candidați în fiecare circumscripție electorală pentru consiliul local, pentru consiliul județean și câte un candidat pentru funcția de primar și pentru funcția de președinte al consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 49 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Pentru fiecare candidat la funcția de primar și de președinte al consiliului județean și listă de candidați pentru consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 49 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 50
    (1) Candidații independenți pentru funcția de consilier trebuie să fie susținuți de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.(2) Pentru funcția de primar, candidații independenți trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, 500 în cazul orașelor, 1.000 în cazul municipiilor și sectoarelor municipiului București, precum și în cazul municipiului București. Candidații independenți pentru funcția de președinte al consiliului județean trebuie să prezinte o listă de susținători, care să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 2.000.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 50 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Nu se admit liste de candidați independenți pentru funcția de consilier.


    Articolul 51
    (1) Lista susținătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, numele și prenumele candidatului, funcția pentru care candidează, numele și prenumele susținătorului, cetățenia, data nașterii, adresa, denumirea, seria și numărul actului de identitate, semnătura acestuia, precum și numele și prenumele persoanei care a întocmit-o. În cazul cetățenilor Uniunii Europene, la rubrica "Denumirea, seria și numărul actului de identitate" se înscriu denumirea, seria și numărul documentului eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări. Persoana care a întocmit lista este obligată ca, împreună cu aceasta, să depună o declarație pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturii susținătorilor.(2) Lista susținătorilor constituie un act public, cu toate consecințele prevăzute de lege.(3) Susținătorii pot fi numai cetățeni români sau cetățeni ai Uniunii Europene cu drept de vot care au domiciliul ori reședința în circumscripția electorală în cauză. Un susținător poate sprijini mai mulți candidați la funcția de consilier local, consilier județean și primar.(4) Adeziunile susținătorilor se dau pe propria răspundere.(5) Lista de susținători se depune într-un exemplar original și o copie, la biroul electoral al circumscripției electorale unde se depun propunerile de candidați.


    Articolul 52
    (1) Biroul electoral de circumscripție examinează respectarea condițiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condițiilor de fond și de formă ale listelor de candidați, precum și ale listei susținătorilor. Candidaturile care îndeplinesc condițiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condițiile legale de fond și de formă se resping de către biroul electoral de circumscripție.(2) Admiterea sau respingerea candidaturilor se face prin hotărâri ale birourilor electorale de circumscripție.(3) Listele de candidați pentru consiliile locale sau județene în care există persoane care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a putea candida se admit în parte, doar pentru acei candidați care îndeplinesc condițiile legale. În această situație, pozițiile ocupate de candidații admiși în lista de candidaturi se vor renumerota corespunzător, candidații admiși ocupând locurile eliminate imediat superioare poziției din lista în care se află.(4) În situația în care listele de candidați sunt admise numai parțial, partidele politice, alianțele electorale pot retrage lista în vederea completării până la data-limită de depunere.(5) Listele care conțin un număr de candidați care îndeplinesc condițiile legale pentru a candida mai mare decât numărul legal, potrivit art. 7 alin. (6), vor fi admise în parte, urmând a fi respinse ultimele propuneri de candidatură de pe listă și să se admită celelalte, în limita numărului legal de candidați.(6) Exemplarele originale ale propunerii de candidatură se păstrează la biroul electoral de circumscripție. Copiile propunerii de candidatură, certificate de către biroul electoral de circumscripție prin semnătura președintelui acestuia și prin aplicarea ștampilei, se restituie depunătorului; unul dintre exemplarele restituite depunătorului se înregistrează de către acesta la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care se depune candidatura, respectiv la tribunal.(7) În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, unul dintre exemplarele propunerii de candidatură se afișează de către biroul electoral de circumscripție la sediul acestuia, la loc vizibil.(8) Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi alese. Candidaturile acestor persoane se resping de către biroul electoral de circumscripție.


    Articolul 53

    Candidații pot renunța la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, aceștia depun la biroul electoral de circumscripție o declarație de renunțare, semnată și datată de cel în cauză.


    Articolul 54
    (1) Acceptarea de către biroul electoral de circumscripție a unei candidaturi poate fi contestată de către cetățeni, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, în termen de cel mult 48 de ore de la data afișării candidaturii.(2) Respingerea de către biroul electoral de circumscripție a unei candidaturi poate fi contestată de către candidat, partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale care au propus candidatura respectivă, în termen de cel mult 48 de ore de la data afișării respingerii candidaturii.(3) Contestațiile trebuie să cuprindă numele și prenumele, adresa și calitatea contestatarului, numele și prenumele persoanei a cărei candidatură a fost admisă sau respinsă, prezentarea temeiurilor contestației, data și semnătura contestatarului și indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să îl reprezinte.(4) Contestația și, dacă este cazul, cererea de apel, se depun la instanța competentă să le soluționeze, sub sancțiunea nulității.(5) Contestațiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluționează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către judecătoria, respectiv tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripția electorală. Hotărârea nu se comunică.(6) Împotriva hotărârii date în contestație se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare.(7) Hotărârea pronunțată în apel este definitivă.(8) Instanțele judecătorești competente să soluționeze contestațiile formulate împotriva hotărârilor de admitere sau de respingere a unei candidaturi de către biroul electoral de circumscripție vor lua măsuri de aducere la cunoștință, de îndată, a hotărârii definitive, după expirarea termenelor imperative prevăzute la alin. (5) și (6), biroului electoral de circumscripție care a pronunțat hotărârea atacată, în vederea definitivării candidaturilor.


    Articolul 55

    După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugă, dacă este cazul, termenele prevăzute la art. 54 alin. (1), (2), (5) și (6), birourile electorale de circumscripție încheie un proces-verbal prin care constată rămânerea definitivă a candidaturilor. Candidaturile definitive se afișează la sediul biroului electoral de circumscripție, precum și la sediul secțiilor de votare, după constituirea birourilor electorale ale acestora, cu precizarea numelui și prenumelui, apartenenței politice, profesiunii și ocupației candidatului. Candidaturile definitive pot fi făcute publice, de asemenea, prin orice mijloace de informare în masă, cheltuielile fiind suportate de cei interesați.


    Articolul 56
    (1) Cetățenii Uniunii Europene pot candida în unitatea administrativ-teritorială în care au domiciliul. Propunerile de candidaturi se depun în aceleași condiții ca și pentru cetățenii români.(2) În cazul în care listele de candidați cuprind cetățeni ai Uniunii Europene, în dreptul acestora se înscriu următoarele mențiuni: numele, prenumele, statul membru de origine, locul și data nașterii, adresa la care locuiesc în România, ocupația, profesia și apartenența politică, iar în cazul alianțelor, și alianța politică sau electorală care i-a propus.(3) În cazul candidaturii unui cetățean al Uniunii Europene, declarația de acceptare a candidaturii cuprinde numele, prenumele, statul membru de origine, adresa din România, ocupația, profesia și apartenența politică, consimțământul expres al acestuia de a candida pentru funcția respectivă, precum și precizarea că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a candida. Declarația de acceptare a candidaturii este însoțită de un document care atestă adresa din România, potrivit art. 23 alin. (3), sau de un document emis de Inspectoratul General pentru Imigrări.(4) Odată cu depunerea candidaturii, pe lângă documentele necesare cetățenilor români, cetățenii Uniunii Europene prezintă un document care le atestă identitatea și o declarație pe propria răspundere, care cuprinde următoarele mențiuni:
    a) că nu sunt lipsiți de dreptul de a candida în statul membru de origine, în urma unei hotărâri judecătorești penale sau civile definitive;
    b) că nu dețin funcții în alt stat membru al Uniunii Europene, echivalente funcțiilor incompatibile în România cu statutul de ales local.
    (5) În termen de 24 de ore de la depunerea candidaturii, biroul electoral de circumscripție respinge prin hotărâre toate propunerile de candidaturi care nu conțin în declarația pe propria răspundere mențiunea prevăzută la alin. (4) lit. a).


    Secţiunea a 6-a Buletinele de vot

    Articolul 57

    Modelele buletinelor de vot pentru consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, primari, președinții consiliilor județene, respectiv pentru primarul general al municipiului București sunt diferite.
    (la 04-06-2019, Articolul 57 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 58
    (1) Buletinul de vot este format din mai multe file. Pe paginile interioare ale buletinului de vot se imprimă patrulatere în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidaturi, respectiv toți candidații independenți, în așa fel încât ultima pagină să rămână albă pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare; paginile buletinului de vot se numerotează. Buletinele de vot se capsează.(2) Patrulaterele se imprimă paralel între ele, câte două coloane pe aceeași pagină. Patrulaterele se numerotează, începând cu primul patrulater al coloanei din stânga a primei pagini interioare, care primește numărul de ordine 1, și continuând cu primul patrulater al coloanei din dreapta, care primește numărul de ordine 2, numerotarea continuând până la ultimul patrulater.(3) În unghiul din partea stângă sus a fiecărui patrulater se imprimă denumirea partidului politic, alianței politice, alianței electorale sau a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori, după caz, mențiunea "Candidat independent", iar în unghiul din partea dreaptă sus se imprimă semnul electoral.(4) În patrulaterele fiecărui buletin de vot se imprimă listele de candidați; candidații se identifică pe listă prin nume și prenume și se înscriu în ordinea stabilită de partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care a depus lista.(5) În patrulaterele buletinelor de vot pentru alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene, pe lângă elementele prevăzute la alin. (3), se imprimă și numele și prenumele candidaților.
    (la 04-06-2019, Alineatul (5) din Articolul 58 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (6) Dimensiunile buletinului de vot se stabilesc de către biroul electoral de circumscripție, ținând seama de numărul patrulaterelor, precum și de spațiul necesar pentru imprimarea numelui candidaților și a celorlalte date prevăzute la alin. (3)-(5).(7) Buletinele de vot se tipăresc pe hârtie asigurată din rezervele de stat, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.(8) Pentru stabilirea numărului de ordine de pe toate buletinele de vot utilizate într-o circumscripție electorală pentru alegerea primarului și a consiliului local, pentru alegerea consiliului județean și a președintelui consiliului județean sau pentru alegerea Consiliului General al Municipiului București și a primarului general, după caz, se procedează astfel:
    a) în prima etapă, candidaturile depuse de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre Camerele Parlamentului, respectiv alianțele politice și alianțele electorale care conțin cel puțin un partid politic ori o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale parlamentare se înscriu în patrulaterele buletinelor de vot în ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de președintele biroului electoral de circumscripție, în prezența majorității membrilor acestuia;
    b) în etapa a doua, candidaturile depuse de partidele politice ori organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale ale acestora se imprimă în următoarele patrulatere ale buletinelor de vot, în ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de președintele biroului electoral de circumscripție.
    (la 04-06-2019, Alineatul (8) din Articolul 58 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 ) Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
    (9) Ordinea stabilită potrivit alin. (8) este valabilă în cazul tuturor buletinelor de vot utilizate pentru autoritățile administrației publice locale ce urmează a fi alese la nivelul circumscripției electorale respective.
    (la 04-06-2019, Alineatul (9) din Articolul 58 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (10) Pentru fiecare candidat independent, inclusiv pentru candidații independenți la funcția de primar și cea de președinte al consiliului județean, se imprimă un patrulater distinct în partea finală a buletinului de vot, în care aceștia sunt înscriși în ordinea înregistrării candidaturilor.
    (la 04-06-2019, Alineatul (10) din Articolul 58 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (11) Ordinea stabilită potrivit alin. (8)-(10) se comunică prefectului de către președintele biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv de către președinții birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, în termen de 24 de ore de la efectuarea tragerii la sorți.(12) Tragerea la sorți prevăzută la alin. (8) se face în prezența reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri care depun liste de candidați.


    Articolul 59
    (1) Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale își pot stabili semne electorale, pe care le comunică Biroului Electoral Central în termen de 10 zile de la constituirea acestuia.(2) Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, care au participat la alegerile locale anterioare, își pot păstra semnele electorale, având obligația să le comunice Biroului Electoral Central potrivit alin. (1). Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale ori organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri decât cu consimțământul scris al celor cărora le-au aparținut, respectiv al partidelor care au alcătuit alianța inițială.(3) Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept și bunelor moravuri și nu pot reproduce sau combina simbolurile naționale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaționale ori ale cultelor religioase. Fac excepție partidele politice care sunt membre ale unor organizații politice internaționale, acestea putând utiliza semnul organizației respective ca atare sau într-o combinație specifică.(4) Semnele electorale comunicate Biroului Electoral Central trebuie să se deosebească clar de cele anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea acelorași simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate. Se poate folosi ca semn electoral semnul permanent declarat la înscrierea partidului politic sau a alianței politice.(5) În toate circumscripțiile electorale, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri formate la nivel național, respectiv județean, trebuie să folosească același semn electoral.(6) În cazul semnelor electorale noi, dacă același semn este solicitat de mai multe partide politice, alianțe politice ori alianțe electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, atribuirea se face în beneficiul partidului politic, alianței politice ori alianței electorale sau organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri care a înregistrat prima respectivul semn. Dacă nu se poate stabili prioritatea, se procedează la tragerea la sorți efectuată de președintele Biroului Electoral Central.(7) Biroul Electoral Central aduce la cunoștința publică semnele electorale a doua zi după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și le comunică prefecților, până la data rămânerii definitive a candidaturilor, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot.


    Articolul 60
    (1) Imprimarea buletinelor de vot se asigură, prin grija prefecților, de către birourile electorale de circumscripție.(2) Pentru întreaga circumscripție electorală, buletinele de vot sunt imprimate cu litere de aceeași mărime, aceleași caractere și aceeași cerneală, într-un număr egal cu al alegătorilor înscriși în listele electorale, cu un plus de 10%.(3) Prin grija prefecților, un exemplar al primului tiraj pentru fiecare tip de buletin de vot, din fiecare circumscripție electorală, este prezentat membrilor biroului electoral de circumscripție județeană. Aceștia au dreptul să solicite prefectului retipărirea buletinelor de vot dacă numele candidaților, semnul electoral sau denumirea partidelor politice, a alianțelor politice ori a alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri sunt incorect imprimate sau nu sunt vizibile.(4) Buletinele de vot trebuie să fie tipărite cel mai târziu cu 10 zile înaintea alegerilor.


    Articolul 61
    (1) Buletinele de vot se distribuie circumscripțiilor electorale prin grija prefecților. Buletinele de vot se preiau de către primar, împreună cu președintele biroului electoral de circumscripție, pe bază de proces-verbal, și se păstrează în încăperi speciale, încuiate și sigilate. Buletinele de vot se predau președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal, cel mai târziu în preziua alegerilor.(2) Distribuirea și predarea buletinelor de vot se fac în pachete sigilate.


    Articolul 62

    La sediul primăriei și al biroului electoral de circumscripție, precum și la sediile secțiilor de votare se afișează, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de imprimare, câte un buletin de vot din fiecare categorie, după ce a fost vizat și anulat de președintele biroului electoral de circumscripție.


    Articolul 63

    La cererea partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori a candidaților independenți care participă la alegeri, biroul electoral de circumscripție eliberează, pentru fiecare, câte un buletin de vot din fiecare categorie, vizat și anulat.


    Secţiunea a 7-a Campania electorală

    Articolul 64

    Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor și se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00.


    Articolul 65
    (1) În campania electorală, candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și cetățenii au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă.(2) În timpul campaniei electorale se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare, pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, universități, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere.(3) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.(4) Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli și universități în perioada de desfășurare a cursurilor.(5) În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură și intoleranță. În sensul prezentei legi, prin discurs care instigă la ură și la discriminare se înțelege atât discursul, cât și mesajele de propagandă electorală exprimate în formă scrisă sau prin viu grai care incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul, alte forme de ură bazate pe intoleranță sau orice altă formă de discriminare prevăzută la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.(6) În campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.


    Articolul 66
    (1) Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale, publice și private, trebuie să servească următoarelor interese generale:
    a) ale electoratului, de a primi informații corecte, astfel încât să poată vota în cunoștință de cauză;
    b) ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților, de a se face cunoscuți și de a-și prezenta platformele, programele politice și ofertele electorale;
    c) ale radiodifuziunilor, de a-și exercita drepturile și responsabilitățile care decurg din profesiunea de jurnalist.
    (2) Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toate partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și pentru toți candidații.


    Articolul 67
    (1) În timpul campaniei electorale, informațiile privind sistemul electoral, tehnica votării, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile și mesajele cu conținut electoral trebuie să fie prezentate exclusiv în următoarele tipuri de emisiuni:
    a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate informații privind sistemul electoral, tehnica votării și activitățile de campanie ale candidaților; în acest scop, durata programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15 minute;
    b) emisiuni electorale - în care candidații își pot prezenta programele politice și activitățile de campanie electorală;
    c) dezbateri electorale - în care candidații, jurnaliștii, analiștii și alți invitați pun în discuție programele electorale și temele de interes public.
    (2) În cadrul emisiunilor informative prevăzute la alin. (1) lit. a) este interzisă difuzarea unor informații privind sistemul electoral și tehnica votării care nu corespund realității.(3) Posturile private de radio și televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, pot organiza, în cadrul propriei grile de programe, emisiuni de tipul celor prevăzute la alin. (1).(4) Emisiunile prevăzute la alin. (1) nu pot fi considerate publicitate electorală.(5) Spoturile publicitare de 20-30 de secunde care îndeamnă electoratul să voteze un candidat sau o listă de candidați pot fi difuzate numai în interiorul emisiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).(6) Este interzisă cumpărarea de spații de emisie în vederea difuzării de clipuri sau de emisiuni electorale.


    Articolul 68
    (1) Accesul partidelor politice parlamentare, alianțelor politice și alianțelor electorale ale acestora, precum și al candidaților independenți la serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora, este gratuit. Partidele politice neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale ale acestora au acces gratuit la serviciile publice teritoriale de radiodifuziune și de televiziune numai în măsura în care depun liste de candidați în minimum 50% din circumscripțiile electorale de pe cuprinsul unui județ ce intră în raza de acoperire a studiourilor teritoriale respective. Timpul de antenă acordat în aceste situații trebuie să fie proporțional cu numărul listelor complete de candidați depuse în teritoriul respectiv și se calculează de Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea comunicării datelor transmise de Biroul Electoral Central. La serviciile publice naționale de radiodifuziune și de televiziune au acces partidele politice neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale care depun liste complete de candidați în cel puțin 50% din circumscripțiile electorale din 15 județe. Timpul de antenă se acordă după rămânerea definitivă a candidaturilor, trebuie să fie proporțional cu numărul listelor complete de candidați depuse și se calculează de Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea comunicării datelor transmise de Biroul Electoral Central.(2) Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale au acces la serviciile publice teritoriale și naționale de radiodifuziune și de televiziune, dacă participă la alegeri cu liste de candidați în circumscripțiile electorale din județe și în mod proporțional cu ponderea lor în totalul populației județului, respectiv a României.(3) Până la calcularea timpilor de antenă, conform alin. (1) și (2), partidele politice parlamentare, alianțele acestora și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Parlament primesc timpi de antenă proporțional cu ponderea lor parlamentară.(4) Accesul partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, precum și al candidaților independenți și al organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale la posturile private de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv televiziune prin cablu, se face gratuit numai în cadrul emisiunilor care au caracter electoral, potrivit dispozițiilor art. 67.(5) Este interzisă contractarea de timpi de antenă în scopuri publicitare, pentru și în favoarea participanților la campania electorală sau cedarea timpilor de antenă candidaților de către societățile comerciale cu capital public sau privat, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale sau persoanele fizice.(6) Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, candidații independenți, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale au obligația să solicite, cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, conducerii posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice și private sau, după caz, studiourilor teritoriale ale acestora, acordarea timpilor de antenă. Solicitările făcute după acest termen nu se iau în considerare.(7) Timpii de antenă la radiodifuziunile și televiziunile publice și private, inclusiv cele prin cablu, se acordă partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în fiecare din zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri. Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă, la studiourile teritoriale, de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfășurării campaniei electorale. Candidații independenți din circumscripțiile electorale din municipiul București și cei din municipiile reședință de județ, care nu sunt pe raza de acoperire a unui studio, au acces la serviciile publice naționale de radiodifuziune și de televiziune în același interval de timp de cel mult 5 minute, însumate pe întreaga durată a desfășurării campaniei electorale.(8) Emisiunile transmise în cadrul timpului de emisie acordat fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice și alianțe electorale, candidaților independenți și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale se realizează în direct sau se înregistrează, în proporțiile stabilite de aceștia.(9) În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat.


    Articolul 69
    (1) În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții partidelor politice aflate în competiție au acces la posturile publice și private de radiodifuziune și de televiziune numai la emisiunile și dezbaterile electorale, în condițiile art. 66-68.(2) În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții partidelor politice aflate în competiție nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici și privați.


    Articolul 70
    (1) Radiodifuzorii publici și privați au obligația de a asigura, prin măsuri tehnice și redacționale, reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial.(2) Emisiunile informative se supun obligației de obiectivitate, echitate și de informare corectă a publicului.(3) Candidații care au deja funcții publice pot apărea în emisiunile informative strict în probleme legate de exercitarea funcției lor.(4) În cazul în care în emisiunile informative se prezintă fapte sau evenimente speciale de interes public, pe lângă punctul de vedere al autorităților trebuie prezentat și un punct de vedere opus.


    Articolul 71
    (1) Emisiunile și dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor candidaților condiții egale în ceea ce privește libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța.(2) În cadrul emisiunilor electorale, candidații au următoarele obligații:
    a) să nu pună în pericol ordinea constituțională, ordinea publică, siguranța persoanelor și a bunurilor;
    b) să nu facă afirmații care pot aduce atingere demnității umane sau moralei publice;
    c) să probeze eventualele acuzații cu incidență penală sau morală aduse unui alt candidat;
    d) să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.


    Articolul 72

    Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale au următoarele obligații:
    a) să fie imparțiali;
    b) să asigure echilibrul necesar desfășurării emisiunii, oferind fiecărui candidat participant la discuții posibilitatea de prezentare a opiniilor sale;
    c) să formuleze clar întrebările, fără a fi tendențioase sau părtinitoare;
    d) să asigure menținerea dezbaterii în sfera de interes a campaniei electorale și a tematicii stabilite;
    e) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, invitații încalcă dispozițiile art. 71 alin. (2); în cazul în care invitații nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului acestuia sau oprirea emisiunii, după caz.


    Articolul 73
    (1) În cazul prezentării de sondaje de opinie cu conținut electoral, acestea trebuie însoțite de următoarele informații:
    a) denumirea instituției care a realizat sondajul;
    b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul și metodologia utilizată;
    c) dimensiunea eșantionului și marja maximă de eroare;
    d) cine a solicitat și cine a plătit efectuarea sondajului.
    (2) Televotul sau anchetele făcute pe stradă, în rândul electoratului, nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.


    Articolul 74

    Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise:
    a) prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate electorală;
    b) invitarea sau prezentarea candidaților în programe, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 76 alin. (4);
    c) comentarii privind campania electorală.


    Articolul 75
    (1) Pot efectua sondaje de opinie la ieșirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societățile comerciale ori organizațiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie și care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin hotărâre, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituției pentru care lucrează, în zona prevăzută la art. 83 alin. (1), fără a avea acces în interiorul localului de vot.(2) În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de închiderea votării.


    Articolul 76
    (1) Candidații și partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor fapte neadevărate, beneficiază de drept la replică.(2) Candidații și partidele politice sau organizații ale minorităților naționale care participă la alegeri, ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program electoral a unor informații inexacte, beneficiază de drept la rectificare.(3) Radiodifuzorii au următoarele obligații privind dreptul la replică și rectificare:
    a) să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în scris; în situația în care solicitarea se referă la o emisiune difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată în cel mult 12 ore de la primirea solicitării;
    b) să comunice solicitantului, în termenele prevăzute la lit. a), telefonic și/sau în scris, decizia luată; în cazul neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate solicitantului și Consiliului Național al Audiovizualului;
    c) să difuzeze, în cazul în care decide acordarea dreptului solicitat, rectificarea sau replica în cel mult 48 de ore de la primirea solicitării; în situația în care emisiunea care face obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie electorală, rectificarea sau replica se difuzează în preziua votării;
    d) să difuzeze, în cazul în care Consiliul Național al Audiovizualului dă câștig de cauză solicitantului, replica sau rectificarea în termenul și în condițiile comunicate radiodifuzorului.
    (4) În preziua votării, radiodifuzorii trebuie să prevadă în program, imediat după emisiunea informativă de seară, un spațiu de emisie pentru difuzarea rectificărilor și a replicilor ca urmare a sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie.


    Articolul 77
    (1) Radiodifuzorii trebuie să asigure înregistrarea emisiunilor destinate campaniei electorale în condițiile stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului.(2) Înregistrările emisiunilor destinate campaniei electorale trebuie să fie ținute la dispoziția Consiliului Național al Audiovizualului, pe durata campaniei electorale și timp de 30 de zile după comunicarea oficială a rezultatelor.


    Articolul 78
    (1) Nerespectarea dispozițiilor art. 66-77 atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Faptele se constată și sancțiunile se aplică de Consiliul Național al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesați.


    Articolul 79
    (1) Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să stabilească, prin dispoziție, locuri speciale pentru afișaj electoral și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, candidaturi pentru funcția de primar și de președinte al consiliului județean, precum și de candidații independenți. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 79 , Sectiunea a 7-a , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Primarii sunt obligați să monteze panouri pentru afișajul electoral în fiecare subdiviziune a unității administrativ-teritoriale.(3) Utilizarea locurilor de afișaj electoral este permisă partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor minorităților naționale care participă la alegeri și candidaților independenți.(4) Este interzisă utilizarea de către un partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidat independent a locurilor speciale de afișaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidat independent. Pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori fiecare candidat independent poate aplica un singur afiș electoral.(5) Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.(6) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deținătorilor.(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat.(8) Primarul, cu sprijinul poliției locale sau cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în localitățile unde poliția locală nu este constituită, este obligat să asigure integritatea panourilor, afișelor electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.


    Articolul 80
    (1) Birourile electorale de circumscripție veghează la corecta desfășurare a campaniei electorale în circumscripția în care funcționează.(2) Birourile electorale de circumscripție soluționează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale ori a unui candidat independent de a-și desfășura campania electorală în condițiile prevăzute de lege, precum și plângerile privind încălcarea prevederilor art. 64, 65 și 79.(3) Dacă biroul electoral de circumscripție consideră, cu ocazia soluționării plângerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancțiuni contravenționale ori penale, sesizează autoritățile competente.(4) Împotriva hotărârilor pronunțate de birourile electorale în materia campaniei electorale se poate face contestație în termen de 48 de ore de la data afișării, care se depune la biroul electoral ierarhic superior. Hotărârea este definitivă.(5) Soluționarea plângerilor și a contestațiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărârile date se publică în presă și se afișează în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis.(6) Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale, candidații independenți sau primarii, după caz, au obligația de a duce la îndeplinire hotărârile definitive ale birourilor electorale, în materia campaniei electorale, de îndată după comunicare.(7) Campania electorală, la nivel național, pentru al doilea tur de scrutin începe de la data comunicării oficiale a rezultatelor din primul tur de scrutin, cu excepția campaniei electorale efectuate prin serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune.(8) În termen de 24 de ore de la totalizarea voturilor la nivel național, serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune repartizează noi timpi de antenă pentru partidele politice care au candidați în al doilea tur de scrutin, în mod proporțional cu numărul de candidați, precum și pentru candidații independenți.


    Capitolul III Desfășurarea alegerilor

    Articolul 81
    (1) Fiecare secție de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne și ștampile de votare, care se asigură de către primari.(2) Cabinele și urnele trebuie așezate în aceeași încăpere în care își desfășoară activitatea președintele biroului electoral al secției de votare și membrii acestuia.(3) Președintele biroului electoral al secției de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezent la sediul secției de votare, în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, președintele fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare. Președintele biroului electoral al secției de votare dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare. Îndepărtarea acestor materiale se solicită de președintele biroului electoral al secției de votare și se duce la îndeplinire de persoanele desemnate de primari în cel mult 2 ore de la comunicare.(4) Președintele dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.(5) Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare este interzisă.


    Articolul 82
    (1) În ziua alegerilor, la ora 6,00, președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, verifică urnele, cabinele, existența listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor necesare votării, după care închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare.(2) Pe măsură ce deschide pachetele sigilate, președintele este obligat să asigure aplicarea ștampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea.


    Articolul 83
    (1) Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. În acest scop, puterile lui se întind și în afara localului secției de votare, până la o distanță de 500 metri.(2) La desfășurarea operațiunilor de votare pot asista observatori străini și observatori interni, acreditați în acest scop.(3) Pot fi acreditați ca observatori interni reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care au ca unic scop apărarea drepturilor omului și sunt legal constituite. Persoanele desemnate de aceste organizații nu pot fi membri ai vreunui partid politic.(4) Acreditarea observatorilor interni poate fi contestată la Biroul Electoral Central.(5) În afara membrilor biroului electoral al secției de votare, operatorilor de calculator ai biroului electoral al secției de votare, candidaților, persoanelor acreditate potrivit legii, precum și reprezentanților mass-mediei români și străini, nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.(6) Pentru menținerea ordinii în localul secției de votare și în împrejurimile acestuia, președintele biroului electoral al secției de votare are la dispoziție mijloacele de ordine necesare, puse la dispoziție prin grija prefecților.


    Articolul 84

    Votarea are loc într-o singură zi. Ea începe la ora 7,00 și se închide la ora 21,00.


    Articolul 85
    (1) Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea, potrivit delimitării făcute conform Legii nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare, și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.(2) Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:
    a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
    b) persoana care s-a prezentat la vot și-a pierdut drepturile electorale;
    c) persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secție de votare;
    d) persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă și are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință;
    e) persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin.
    (4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare:
    a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale;
    b) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat la altă secție de votare;
    c) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare unde a fost arondat conform reședinței, în cazul în care acesta face parte dintre persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1);
    d) înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective și nu face parte dintre persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1); în cazul în care persoana omisă este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secție de votare, președintele biroului electoral al acelei secții de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens și va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT";
    e) permite alegătorului care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și este înscris în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT".
    (5) În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a încă unui membru al biroului electoral.(6) Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.(7) Ștampila cu mențiunea "VOTAT" trebuie să fie rotundă și astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică.(8) După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă.(9) Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.(10) În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.(11) Ștampila cu mențiunea "VOTAT", încredințată pentru votare, se restituie președintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.(12) Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.


    Articolul 86
    (1) Disfuncționalitatea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal nu poate determina suspendarea sau întreruperea votării. În această situație, prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (2), alegătorii prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator sau membrului biroului electoral al secției de votare desemnat de președintele acestuia, care consemnează pe suport electronic sau de hârtie, după caz, codurile numerice personale ale alegătorilor și ora la care s-au prezentat la vot. Prevederile art. 85 alin. (4)-(12) se aplică în mod corespunzător.(2) Durata disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se consemnează de către președintele biroului electoral al secției de votare într-un proces-verbal. Atât apariția, cât și încetarea disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal sunt notificate telefonic biroului electoral ierarhic superior de către președintele biroului electoral al secției de votare.(3) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) este stabilită prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.


    Articolul 87
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (1), președintele și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii votează la secția de votare unde își îndeplinesc atribuțiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului București, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secția respectivă. Aceștia trebuie să fie înscriși de către președintele biroului electoral al secției de votare în lista suplimentară și trebuie să fie radiați din lista electorală permanentă existentă la secția de votare în a cărei rază domiciliază, la solicitarea președintelui biroului electoral al secției de votare, transmisă prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.(2) Pentru municipiul București, președintele și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii votează la secția de votare unde își îndeplinesc atribuțiile, numai dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează în secția respectivă. În cazul în care nu domiciliază în sectorul respectiv, aceste persoane vor vota la secția de votare corespunzătoare domiciliului lor.


    Articolul 88

    Candidații și alegătorii au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În asemenea cazuri, identitatea celui în cauză se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace. În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare îl oprește de la vot pe alegătorul contestat, consemnează faptul într-un proces-verbal și sesizează autoritățile polițienești.


    Articolul 89
    (1) Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depăși o oră și este anunțată prin afișare la ușa localului de vot cu cel puțin o oră înainte. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăși două ore.(2) În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și toate lucrările biroului electoral rămân sub pază permanentă, iar membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în același timp.(3) Persoanele care, potrivit art. 83 alin. (5), au dreptul să asiste la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare pe timpul suspendării operațiunilor.


    Articolul 90
    (1) Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.(2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.


    Articolul 91
    (1) Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării - ștampilă cu mențiunea "VOTAT" și buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existente la secția respectivă. Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secție.(3) În modalitatea prevăzută la alin. (1) și (2) pot vota numai persoanele care domiciliază în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare. Cetățenii Uniunii Europene trebuie să îndeplinească, după caz, condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (1) sau art. 24 alin. (1) și (2).(4) Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri potrivit alin. (1) sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei prevăzute la alin. (1), pe baza semnăturilor în extrasul prevăzut la alin. (2).(5) Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secției de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secția de votare potrivit legii, președintele biroului electoral al secției de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.


    Articolul 92
    (1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului secției de vot.(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află în localul secției de vot pot să își exercite dreptul de vot.(3) La ora 21,00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.


    Capitolul IV Stabilirea și constatarea rezultatelor alegerilor

    Secţiunea 1 Stabilirea rezultatelor votării

    Articolul 93
    (1) După închiderea secției de vot, președintele, în prezența membrilor biroului electoral, declanșează operațiunile de numărare a buletinelor de vot și de consemnare a rezultatului votării, după cum urmează:
    a) verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor de votare, introduce ștampilele cu mențiunea "VOTAT" într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare. Dispariția uneia sau a mai multor ștampile se consemnează la pct. i) al procesului-verbal prevăzut la art. 94 alin. (3);
    b) anulează buletinele de vot neîntrebuințate, prin înscrierea pe diagonala primei pagini a mențiunii "ANULAT" și aplicarea ștampilei de control a secției de votare; în cazul în care există pachete intacte cu buletine de vot, mențiunea "ANULAT" se înscrie o singură dată pe pachetul respectiv și se aplică o singură dată ștampila de control a secției de votare; numărul acestor buletine se înscrie la pct. f) al procesului-verbal prevăzut la art. 94 alin. (3);
    c) stabilește numărul alegătorilor înscriși în lista electorală permanentă și în copia de pe lista electorală complementară primite din partea primarului unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază își are sediul secția de votare. Este interzis ca pe aceste liste să existe ștersături, modificări sau completări, altele decât cele rezultate din aplicarea art. 85 alin. (4) lit. d), art. 87 și, respectiv, art. 91 alin. (2). Rezultatul numărării se înscrie la pct. a(1), respectiv a(2) din modelul procesului-verbal prevăzut la art. 94 alin. (3);
    d) stabilește numărul alegătorilor prezenți la urne, prin numărarea semnăturilor înscrise pe listele electorale existente în secția de votare. Rezultatele sunt consemnate în procesul-verbal la pct. b(1), b(2), respectiv b(3) și b(4) din modelul prevăzut la art. 94 alin. (3);
    e) după desigilarea urnei se numără voturile găsite în urnă, evidențiindu-se separat voturile valabil exprimate, respectiv voturile nule pentru consiliul local, consiliul județean sau, după caz, Consiliul General al Municipiului București, respectiv pentru primar, președintele consiliului județean sau, după caz, primarul general al municipiului București;
    (la 04-06-2019, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 93 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    f) citește cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin de vot, lista de candidați care a fost votată sau, după caz, numele și prenumele candidatului independent ori numele și prenumele candidatului pentru funcția de primar sau numele și prenumele candidatului pentru funcția de președinte al consiliului județean care a fost votat și arată buletinul de vot celor prezenți; buletinele de vot deschise sunt selectate în funcție de consiliul local, consiliul județean sau, după caz, în funcție de Consiliul General al Municipiului București și în funcție de primar, președinte al consiliului județean ori, după caz, de primar general al municipiului București, sunt așezate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale și de candidați independenți și sunt numărate și legate separat;
    (la 04-06-2019, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 93 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    g) se consemnează rezultatul votului în tabele separate pentru consiliul local, pentru consiliul județean, pentru primar, respectiv pentru președintele consiliului județean, de către un membru al biroului electoral al secției de votare, desemnat de președinte; dacă la consemnarea rezultatelor sunt prezenți și candidați, aceștia au dreptul să întocmească și ei un tabel; în cazul municipiului București, se întocmește și un tabel distinct pentru Consiliul General al Municipiului București, precum și unul pentru primarul general al municipiului București;
    (la 04-06-2019, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 93 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    h) în tabelele prevăzute la lit. g) se înscriu și numărul total al votanților, numărul total al voturilor nule, listele de candidați sau, după caz, numele și prenumele candidaților independenți și numele și prenumele candidaților pentru funcția de primar și ale candidaților pentru funcția de președinte al consiliului județean, precum și numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare; tabelele astfel întocmite sunt instrumente de lucru pentru completarea proceselor-verbale;
    (la 04-06-2019, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 93 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    i) sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ștampila "VOTAT" sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara patrulaterelor; votul este valabil în cazul în care, deși ștampila aplicată a depășit limitele patrulaterului, opțiunea alegătorului este evidentă; buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
    (2) Deschiderea urnelor se face numai în prezența membrilor biroului și, după caz, a persoanelor care au dreptul să asiste la votare. La numărarea voturilor pot participa, ca delegați, reprezentanții tuturor partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au participat la alegeri și nu au reprezentanți în biroul electoral al secției de votare. Acreditarea delegaților se face de către birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector, după caz, la cererea scrisă a conducerilor organizațiilor județene ale partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, făcută cu cel puțin două zile înaintea datei alegerilor.


    Articolul 94
    (1) După numărarea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare încheie, separat pentru consiliul local, pentru consiliul județean, pentru primar, precum și pentru președintele consiliului județean, câte un proces-verbal, în două exemplare.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 94 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) În municipiul București, președintele biroului electoral al secției de votare încheie, după același model, și câte un proces-verbal pentru Consiliul General al Municipiului București și câte unul pentru primarul general al municipiului București.(3) Procesul-verbal cuprinde:
    a) numărul total al alegătorilor prevăzut în listele electorale existente în secția de votare [pct. a = pct. a(1) + pct. a(2) + pct. a(3) + pct. a(4)], din care:a(1) numărul total al alegătorilor potrivit listei electorale permanente [pct. a(1) ≥ pct. b(1)];a(2) numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe lista electorală complementară [pct. a(2) ≥ pct. b(2];a(3) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare [pct. a(3) ≥ pct. b(3)];a(4) numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială [pct. a(4) ≥ pct. (b)4];
    b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale existente la secție [pct. b = pct. b(1) + pct. b(2) + pct. b(3) + pct. b(4)],
    din care:b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în lista electorală permanentă;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copia de pe lista electorală complementară;b(3) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare;b(4) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială;

    c) numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d) (pct. c = suma voturilor valabil exprimate la pct. g);
    d) numărul voturilor nule;
    e) numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥pct. c + pct. d + pct. f);
    f) numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate;
    g) numărul voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent pentru funcția de consilier, ori, după caz, numărul voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare candidat pentru funcția de primar, respectiv pentru funcția de președinte al consiliului județean;
    (la 04-06-2019, Litera g) din Alineatul (3) , Articolul 94 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    h) expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție;
    i) numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării.
    (4) Procesele-verbale se semnează de președinte și de membrii biroului electoral al secției de votare și poartă ștampila de control. Semnăturile se pun în dreptul numelui și prenumelui și, după caz, al apartenenței politice, respectiv după indicarea denumirii abreviate a partidului politic pe care îl reprezintă.(5) Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului electoral nu are nicio influență asupra valabilității procesului-verbal și a alegerilor. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.(6) Membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare li se eliberează, la cerere, de către președintele biroului electoral o copie de pe fiecare proces-verbal. Cererea trebuie formulată în scris înainte de întocmirea procesului-verbal.


    Articolul 95
    (1) În timpul operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor, precum și de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale se pot face întâmpinări cu privire la aceste operațiuni.(2) Biroul electoral al secției de votare hotărăște de îndată asupra întâmpinărilor formulate.(3) Împotriva soluției date cu ocazia rezolvării întâmpinării se pot formula contestații în scris. Contestațiile se prezintă președintelui biroului electoral al secției de votare, care eliberează depunătorului o dovadă de primire.


    Articolul 96
    (1) Pentru consiliul local, pentru consiliul județean, pentru primar, respectiv pentru președintele consiliului județean, se întocmește câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal și contestațiile formulate, precum și buletinele de vot nule și cele contestate. Dosarele se sigilează, se ștampilează, se transportă sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne și se predau biroului electoral de circumscripție de către președintele biroului electoral al secției de votare, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării. Președintele biroului electoral al secției de votare trebuie însoțit de cel puțin 2 membri ai biroului, stabiliți prin tragere la sorți de către președinte.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 96 , Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Predarea dosarelor se face pe bază de proces-verbal.


    Secţiunea a 2-a Constatarea rezultatelor alegerilor

    Articolul 97
    (1) După primirea dosarelor de la birourile electorale ale secțiilor de votare, biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București procedează la ordonarea acestora pe categorii de autorități ale administrației publice locale pentru care au avut loc alegeri.(2) Dosarele conținând procesul-verbal cu rezultatul numărării voturilor pentru consiliul județean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București, și celelalte documente prevăzute la art. 96 se predau locțiitorului președintelui biroului electoral de circumscripție electorală pe bază de proces-verbal care, împreună cu un alt membru al biroului, desemnat prin tragere la sorți efectuată de președintele biroului, le transportă sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne și le predă biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București.(3) Predarea dosarelor către biroul electoral de circumscripție județeană se face pe bază de proces-verbal în care se consemnează, în mod obligatoriu, numărul de dosare prevăzute în procesul-verbal menționat la alin. (2) și numărul de dosare predate efectiv.


    Articolul 98
    (1) După primirea dosarelor conținând procesele-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secțiilor de votare și după soluționarea contestațiilor formulate, biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București și județeană, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București procedează la totalizarea voturilor exprimate și la atribuirea mandatelor, în condițiile prezentei legi.(2) În acest scop biroul electoral de circumscripție consemnează, pe întreaga circumscripție, separat pentru fiecare listă de candidați sau candidați independenți, numărul de voturi obținute.(3) Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București însumează numărul de voturi obținute de fiecare candidat la funcția de primar, la funcția de primar general al municipiului București, respectiv la funcția de președinte al consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (3) din Articolul 98 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (4) La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripție pot asista candidații și persoanele acreditate în acest scop, precum și persoanele prevăzute la art. 93 alin. (1).


    Articolul 99

    Alegerile pentru consilieri, pentru primari și pentru președinții consiliilor județene sunt valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.
    (la 04-06-2019, Articolul 99 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 100
    (1) Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pragul electoral al circumscripției, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul alianțelor politice sau alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel puțin 3 membri, pragul electoral este de 8%.(2) Pragul electoral este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din înmulțirea punctelor procentuale stabilite conform alin. (1) cu numărul total al voturilor valabil exprimate într-o circumscripție electorală.(3) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1) și candidații independenți care au întrunit coeficientul electoral prevăzut la alin. (4) lit. a).(4) Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel:
    a) în prima etapă, biroul electoral de circumscripție stabilește numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, pe baza coeficientului electoral, care este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidați și pentru candidații independenți care au întrunit pragul electoral la numărul total de consilieri din circumscripția electorală respectivă; biroul electoral de circumscripție repartizează fiecărei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectivă; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral. Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor, precum și cele inferioare coeficientului electoral;
    b) dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale ori unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri i-au revenit, pe baza coeficientului electoral, mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele suplimentare primite vor fi disponibilizate și vor fi repartizate în etapa a II-a, conform prevederilor alin. (13)-(18);
    c) în a doua etapă, biroul electoral de circumscripție repartizează mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate; mandatele neatribuite se repartizează partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare partid politic, alianță politică și alianță electorală. Dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora. În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, au întrunit pragul electoral, dar nu și coeficientul electoral, neobținând astfel în etapa I niciun mandat de consilier, la repartizarea mandatelor se aplică prevederile alin. (8).
    (5) În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale întrunesc atât pragul electoral, cât și condiția privind coeficientul electoral, vor participa la repartizarea mandatelor atât în etapa I, cât și în cea de-a doua etapă, în limita voturilor rămase neutilizate, ca orice partid politic. Candidații independenți care au primit un număr de voturi valabil exprimate mai mic decât coeficientul electoral stabilit nu participă în etapa a II-a de repartizare a mandatelor de consilieri. Dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale i-au fost atribuite din prima etapă un număr de mandate egal cu numărul de candidaturi înscrise în listă, nu va mai participa la etapa a doua de repartizare a mandatelor chiar dacă are voturi neutilizate.(6) Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor din prima etapă, precum și voturile valabil exprimate pentru partidele politice, alianțele politice sau electorale care, deși au întrunit pragul electoral, nu au participat la prima etapă de distribuire a mandatelor, deoarece numărul voturilor primite este inferior coeficientului electoral.(7) În cazul în care niciuna dintre organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, nu a obținut cel puțin un mandat, se atribuie un mandat de consilier, din cele rămase din prima etapă, organizației care a întrunit pragul electoral și a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate dintre toate aceste organizații.(8) În etapa a II-a, biroul electoral repartizează, în primul rând, acolo unde este cazul, un mandat unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care în prima etapă nicio organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu a obținut cel puțin un mandat.(9) În cazul în care nicio organizație a minorității maghiare nu a obținut un mandat, prevederile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și acesteia.(10) În cazul în care există două sau mai multe organizații care au același număr de voturi valabil exprimate, selecția se va face prin tragere la sorți.(11) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (1) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau alianțelor electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.(12) Procedura va fi menționată ca atare, în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.(13) După repartizarea mandatului acolo unde sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8), de către organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, biroul electoral repartizează câte un mandat partidelor, alianțelor politice și alianțelor electorale care au întrunit pragul electoral, în ordinea înscrierii acestora într-un tabel ordonat descrescător, în funcție de numărul voturilor neutilizate; dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora.(14) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8) și în care cel puțin o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, din organizațiile care au întrunit pragul electoral, îndeplinește și condiția de coeficient electoral, respectiv i-au fost atribuite mandate în prima etapă, participă și la repartizarea mandatelor în etapa a II-a, în limita voturilor rămase neutilizate. Celelalte organizații aparținând cetățenilor minorităților naționale, care nu au întrunit condiția de coeficient electoral, și deci nu au primit în etapa I mandate, nu participă la redistribuirea din etapa a II-a.(15) Dacă un partid politic, alianță politică sau electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale în timpul repartizării mandatelor din etapa a II-a își completează numărul de mandate conform "listei de candidaturi" depuse, înaintea epuizării tuturor mandatelor disponibile, acelei formațiuni nu i se vor mai repartiza mandate; repartizarea mandatelor rămase disponibile se va face continuând cu celelalte formațiuni înscrise în liste, până la completa lor repartizare.(16) Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (13) și (14) se constată că două sau mai multe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice ori alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului, alianței politice, organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.(17) Dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți; organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (7) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.(18) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.(19) Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (4) se constată că două sau mai multe partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului politic, alianței politice sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate; dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți.(20) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.(21) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.(22) Atribuirea mandatelor se face de către biroul electoral de circumscripție în ordinea înscrierii candidaților în listă și începe cu lista de candidați pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.(23) Dacă unui partid politic, alianțe politice sau alianțe electorale i se cuvin mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele rămase se atribuie celorlalte liste de candidați sau candidaților independenți, potrivit prevederilor alin. (4).(24) În cazul în care în urma etapei I de repartizare nu au fost repartizate toate mandatele, iar pentru etapa a II-a există partide, alianțe politice ori alianțe electorale care au primit cel puțin un mandat în prima etapă și nu au voturi neutilizate, aceștia vor fi înscriși în lista formațiunilor politice ce intră în etapa a doua de repartizare, cu 0 voturi neutilizate.(25) Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori electorale au număr de voturi neutilizate 0, înscrierea lor în listă se va face în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute.(26) Dacă departajarea partidelor, alianțelor politice sau electorale nu este posibilă nici după criteriul enunțat la alin. (3), înscrierea lor în liste se va face prin tragere la sorți.(27) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, în prezența majorității membrilor acestuia, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (25) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă.(28) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.(29) În situația în care niciun partid politic, nicio alianță politică sau alianță electorală nu realizează pragul electoral, iar numărul candidaților independenți care au realizat coeficientul electoral este mai mic decât numărul mandatelor de consilier din circumscripția respectivă, diferența de mandate este repartizată primelor 3 partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate pentru fiecare. Fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice sau alianțe electorale i se repartizează câte un mandat. Operațiunea se repetă până la epuizarea tuturor mandatelor. Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori alianțe electorale astfel selectate au același număr de voturi valabil exprimate, neputându-se astfel departaja primele 3, departajarea se va face prin tragere la sorți.(30) Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (29) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice ori electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.(31) Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.(32) Se vor aplica prevederile alin. (29) și în condițiile în care niciuna dintre formațiunile politice sau niciunul dintre candidații independenți din buletinul de vot nu întrunește coeficientul electoral.(33) Candidații înscriși în liste, care nu au fost aleși, sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscriși în liste dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale din partea cărora au candidat supleanții confirmă în scris, sub semnătura conducerilor județene ale partidelor politice sau ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, că supleanții fac parte din partidul politic respectiv sau din organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale.


    Articolul 101
    (1) Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscripție.(2) Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.(3) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație.


    Articolul 101^1
    (1) Pentru funcția de președinte al consiliului județean, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscripție județeană.(2) Este declarat ales președinte al consiliului județean candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.(3) În caz de egalitate se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidații care se află în această situație.
    (la 04-06-2019, Sectiunea a 2-a din Capitolul IV , Titlul I a fost completată de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 102

    În cazul în care situația de balotaj intervine între 2 candidați la funcția de primar sau de președinte al consiliului județean, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceștia decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarându-l primar sau, după caz, președinte al consiliului județean pe celălalt candidat.
    (la 04-06-2019, Articolul 102 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 103
    (1) Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București și de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București încheie separat câte un proces-verbal pentru consiliul local, pentru Consiliul General al Municipiului București ori pentru consiliul județean, după caz, respectiv pentru primar, pentru primarul general al municipiului București ori pentru președintele consiliului județean, după caz, privind toate operațiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 103 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Procesul-verbal cuprinde:
    a) numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripția electorală [pct. a = pct. a(1) + pct. a(2) + pct. a(3) + pct. a(4)],
    din care:a(1) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente [pct. a(1) ≥ pct. b(1)];a(2) numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe listele electorale complementare [pct. a(2) ≥ pct. b(2)];a(3) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare [pct. a(3) ≥ pct. b(3)];a(4) numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială [pct. a(4) ≥ pct. b(4)];

    b) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale din circumscripția electorală [pct. b = pct. b(1) + pct. b(2) +pct. b(3) + pct. b(4)],
    din care:b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale complementare;b(3) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare;b(4) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială;

    c) numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d), (pct. c = suma voturilor valabil exprimate la pct. g);
    d) numărul total al voturilor nule;
    e) numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥pct. c +pct. d + pct. f);
    f) numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate;
    g) numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent pentru funcția de consilier, după caz, numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare candidat pentru funcția de primar, de primar general al municipiului București, respectiv de președinte al consiliului județean;
    (la 04-06-2019, Litera g) din Alineatul (2) , Articolul 103 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    h) numele și prenumele candidaților aleși pentru consiliul local, respectiv consiliul județean și Consiliul General al Municipiului București, partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care i-a propus, respectiv mențiunea de candidat independent;
    i) numele și prenumele primarului, ale primarului general al municipiului București, respectiv ale președintelui consiliului județean ales și partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care l-a propus ori mențiunea de candidat independent;
    (la 04-06-2019, Litera i) din Alineatul (2) , Articolul 103 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    j) expunerea pe scurt a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție. Hotărârile pronunțate de birourile electorale de circumscripție sunt definitive.
    (3) Procesele-verbale se întocmesc în două exemplare și se semnează de către președinte și ceilalți membri ai biroului electoral de circumscripție și poartă ștampila acestuia.(4) Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului electoral de circumscripție nu are nicio influență asupra valabilității procesului-verbal. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.(5) Un exemplar al procesului-verbal pentru consiliul local, pentru Consiliul General al Municipiului București și pentru primar, după caz, împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare, formând câte un dosar, sigilat și semnat de președinte și de membrii biroului electoral de circumscripție, se înaintează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cel mult 48 de ore, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, iar, pentru consiliul județean, pentru președintele consiliului județean, respectiv pentru primarul general al municipiului București, la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, respectiv la Tribunalul București, după caz, în vederea validării mandatelor.
    (la 05-07-2019, Alineatul (5) din Articolul 103 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Alineatul (1), Articolul 635, PARTEA a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 ) Notă
    Conform alin. (2) al art. 635, Partea a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, prevederile alin. (1) pct. 1-3 intră în vigoare la data inițierii măsurilor prevăzute de lege pentru organizarea alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2020.
    (6) Al doilea exemplar al procesului-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector al municipiului București se trimite, în termen de 24 de ore, la biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București.(7) La cerere, membrilor birourilor electorale de circumscripție ori reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care au depus listele de candidați, precum și candidaților independenți li se eliberează, în mod obligatoriu, de către președintele sau vicepreședintele biroului electoral o copie certificată de pe procesul-verbal respectiv. Cererea trebuie formulată în scris, înainte de întocmirea procesului-verbal.(8) Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau județeană, după caz, eliberează certificatul doveditor al alegerilor consilierilor locali și primarului, respectiv consilierilor județeni.(9) Pentru primarul general al municipiului București, precum și pentru membrii Consiliului General al Municipiului București, certificatele doveditoare ale alegerilor se eliberează de biroul electoral de circumscripție a municipiului București, iar pentru consilieri și pentru primarul de sector, de către biroul electoral de circumscripție de sector.


    Articolul 104
    (1) Pe baza proceselor-verbale prevăzute la art. 103 alin. (5) și (6) și a propriului proces-verbal, biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București centralizează voturile și rezultatul alegerilor pe județ, pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și candidați independenți și încheie câte un proces-verbal pentru consilierii locali, pentru consilierii municipiului București și pentru consilierii județeni, respectiv pentru primar, pentru primarul general al municipiului București și pentru președintele consiliului județean.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 104 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Procesul-verbal se încheie în două exemplare, în termen de 24 de ore de la primirea tuturor proceselor-verbale de la birourile electorale de circumscripție, și cuprinde:
    a) numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripțiile electorale din județ [pct. a = pct. a(1) + pct. a(2) + pct. a(3) + pct. a(4)],
    din care:a(1) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente [pct. a(1) ≥ pct. b(1)];a(2) numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe lista electorală complementară [pct. a(2) ≥ pct. b(2)];a(3) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare [pct. a(3) ≥ pct. b(3)];a(4) numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială [pct. a(4) ≥ pct. b(4)];

    b) numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale din județ, care s-au prezentat la urne [pct. b = pct. b(1) + pct. b(2) + pct. b(3) + pct. b(4)],
    din care:b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente;b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale complementare;b(3) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare;b(4) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială;

    c) numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d), (pct. c = suma voturilor valabil exprimate la pct. g);
    d) numărul total al voturilor nule;
    e) numărul buletinelor de vot primite (pct. e = pct. cpct. d + pct. f);
    f) numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate;
    g) numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de listele de candidați la funcția de consilier, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, precum și în funcție de candidații independenți, sau, după caz, numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de candidații pentru funcția de primar și de cei pentru funcția de președinte al consiliului județean, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți;
    (la 04-06-2019, Litera g) din Alineatul (2) , Articolul 104 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )

    h) numărul total al mandatelor de consilieri, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți;
    i) numărul total al mandatelor pentru funcția de primar sau pentru funcția de președinte al consiliului județean, după caz, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți.
    (la 04-06-2019, Litera i) din Alineatul (2) , Articolul 104 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Procesul-verbal se semnează de președinte și de membrii biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv de circumscripție a municipiului București și poartă ștampila acestuia.(4) Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului nu are nicio influență asupra valabilității procesului-verbal. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.(5) Un exemplar al procesului-verbal se înaintează, în termen de 24 de ore de la întocmire, împreună cu procesele-verbale primite de la birourile electorale de circumscripții, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, la Biroul Electoral Central.(6) Biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București dă publicității, prin monitorul oficial al județului, rezultatul alegerilor pentru județul în cauză, respectiv pentru municipiul București.


    Articolul 105

    Birourile electorale de circumscripție predau, pe bază de proces-verbal, secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale câte un exemplar al documentelor prevăzute la art. 47 alin. (3) și (4) aparținând partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale cărora li s-au atribuit mandate.
    (la 05-07-2019, sintagma: secretarilor unităților administrativ-teritoriale a fost înlocuită de Articolul 628, PARTEA a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 )


    Articolul 106
    (1) Dispozițiile prezentului capitol privitoare la birourile electorale ale secțiilor de votare se aplică în mod corespunzător și birourilor electorale ale secțiilor de votare din municipiul București.(2) Dispozițiile privitoare la birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală se aplică în mod corespunzător și birourilor electorale de circumscripție de sector al municipiului București și, după caz, biroului electoral de circumscripție a municipiului București.(3) Dispozițiile privitoare la birourile electorale de circumscripție județeană se aplică, dacă este cazul, în mod corespunzător, și biroului electoral de circumscripție a municipiului București.


    Articolul 107
    (1) Candidații aleși atât în funcția de consilier local, cât și în funcția de consilier județean sunt obligați să opteze pentru una dintre cele două calități. Candidații aleși atât în funcția de consilier local, cât și în funcția de consilier județean au obligația să renunțe la una dintre cele două calități care atrag starea de incompatibilitate în cel mult 15 zile de la data începerii exercitării, în condițiile legii, a primului dintre cele două mandate de consilier local, respectiv consilier județean. (2) Locurile devenite astfel vacante se completează potrivit art. 100 alin. (33). (3) Prevederile prezentului articol se aplică și în cazul membrilor Consiliului General al Municipiului București, care nu pot fi în același timp și membri ai consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.
    (la 05-07-2019, Articolul 107 din Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Alineatul (1), Articolul 635, PARTEA a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 05 iulie 2019 ) Notă
    Conform alin. (2) al art. 635, Partea a X-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, prevederile alin. (1) pct. 1-3 intră în vigoare la data inițierii măsurilor prevăzute de lege pentru organizarea alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2020.


    Capitolul V Contravenții

    Articolul 108

    Constituie contravenții următoarele fapte:
    a) înscrierea, cu bună știință, a unui alegător în mai multe liste electorale; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei susținătorilor cu încălcarea prevederilor art. 51;
    b) încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea listelor de candidați și a candidaturilor independente sau la folosirea semnelor electorale;
    c) păstrarea registrelor cu listele electorale permanente și listele electorale complementare în condiții necorespunzătoare;
    d) neefectuarea la termen a comunicărilor prevăzute de lege și neoperarea acestora în listele electorale permanente și listele electorale complementare;
    e) efectuarea de operațiuni în listele electorale permanente și listele electorale complementare de către persoane neautorizate;
    f) necomunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a modificărilor operate în lista electorală permanentă;
    g) neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum și distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în timpul adunărilor sau în ziua votării în perimetrul secțiilor de votare, delimitat potrivit art. 83 alin. (1);
    h) nerespectarea prevederilor art. 65 alin. (4);
    i) nerespectarea prevederilor art. 81 alin. (3) privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală din și de pe clădirea sediului secției de votare;
    j) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală;
    k) afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale;
    l) acceptarea de către o persoană a înscrierii sale în mai multe liste de candidați pentru aceeași autoritate publică;
    m) neaducerea la cunoștința publică, de către membrii birourilor electorale de circumscripție, a propunerilor de candidaturi;
    n) refuzul de a permite accesul persoanelor prevăzute la art. 83 alin. (5) în localul de vot;
    o) nerespectarea dispozițiilor art. 90 privind prezența altor persoane în cabina de vot, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot;
    p) refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1);
    q) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate;
    r) încălcarea de către președintele biroului electoral al secției de votare a prevederilor art. 93 și întocmirea proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor art. 94;
    s) părăsirea de către membrii biroului electoral a localului secției de votare înainte de stabilirea rezultatului alegerilor și de semnarea procesului-verbal;
    ș) continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispozițiilor art. 64, prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți;
    t) purtarea, pe durata votării, de către membrii biroului electoral al secției de votare sau de către persoanele acreditate de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală;
    ț) absența nejustificată a președintelui, a locțiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale, stabiliți potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora;
    u) refuzul președintelui biroului electoral sau al locțiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor prezentei legi;
    v) nerespectarea de către primar a prevederilor art. 26 alin. (6^1) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător prevederilor art. 16 alin. (3);
    w) tipărirea fără drept de buletine de vot, cu excepția specimenului anulat pus la dispoziția competitorilor electorali;
    x) încălcarea prevederilor art. 81 alin. (5);
    y) nerespectarea hotărârilor birourilor și oficiilor electorale; nerespectarea hotărârilor Autorității Electorale Permanente;
    z) refuzul de a pune la dispoziția agenților constatatori prevăzuți la art. 110 documentele și actele necesare efectuării controlului.


    Articolul 109

    Contravențiile prevăzute la art. 108 lit. h), j), k), n), o), v) și w) se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. c)-f), cu amendă de la 1.000 lei la 1.400 lei, cele prevăzute la lit. i), l), m) și r)-u), cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, iar cele prevăzute la lit. a), b), g), p), q), x), y) și z), cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei.


    Articolul 110
    (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 108, respectiv art. 109 se fac de către:
    a) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. a), b), g)-k), m)-q), ș), w), x) și z);
    b) președintele biroului electoral de circumscripție, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. j), l), r), s), t) și z);
    c) președintele biroului electoral, în cazul săvârșirii contravențiilor de către membrii biroului electoral ori președintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârșirii contravențiilor de către președinții birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locțiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. ț), u) și z);
    d) împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. a), b), c), d), e), f), y) și z);
    e) prefecții și subprefecții, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. v) și z).
    (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 109, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(3) Contravențiilor prevăzute la art. 108 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 111

    Bunurile destinate sau folosite la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 108 lit. k), t) și w) ori rezultate din comiterea acestora se confiscă.


    Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 112
    (1) Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor se suportă din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.(2) Sediul, dotarea și cheltuielile Biroului Electoral Central se asigură de către Guvern. Sediile și dotarea birourilor electorale de circumscripție județeană și, după caz, ale birourilor electorale județene se asigură de către primarii municipiilor reședință de județ, împreună cu președinții consiliilor județene și cu prefecții, iar cele ale birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, precum și cele ale secțiilor de votare, de către primar, împreună cu prefecții.(3) Membrilor birourilor electorale, statisticienilor, personalului tehnic auxiliar al acestora, precum și operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare li se acordă o indemnizație stabilită prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 113

    Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor generate de activitățile Ministerului Afacerilor Interne din domeniul ordinii și siguranței publice pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor, respectiv sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu tipărirea proceselor-verbale pentru centralizarea rezultatului votării la nivel național se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Național de Statistică.


    Articolul 114
    (1) Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale și al Institutului Național de Statistică, asigură implementarea și gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, pe baza datelor și informațiilor din Registrul electoral, Registrul secțiilor de votare și listele electorale complementare.(2) Normele metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare se aprobă prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.(3) Pentru implementarea și funcționarea pe durata alegerilor a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se va utiliza, de regulă, infrastructura informatică deținută de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de unitățile de învățământ, sub coordonarea Serviciului de Telecomunicații Speciale.(4) Autoritatea Electorală Permanentă achiziționează aplicațiile și/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se asigură din bugetul de stat.


    Articolul 115

    Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale, precum și funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se asigură din bugetul de stat.


    Articolul 116
    (1) Sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de către instituțiile prefectului pentru confecționarea ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și a ștampilelor de control ale secțiilor de votare, imprimarea buletinelor de vot, transportul, ambalarea și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, precum și plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare, ale birourilor electorale, plata personalului tehnic auxiliar al acestor birouri și a operatorilor de calculator din secțiile de votare se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru instituțiile prefectului.(2) Sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de către Ministerului Afacerilor Interne pentru plata hârtiei efectiv consumate la imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor cu mențiunea "VOTAT" și a timbrelor autocolante se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.


    Articolul 117
    (1) Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, asigură hârtia necesară pentru imprimarea buletinelor de vot.(2) Ministerul Afacerilor Interne repartizează, pe bază de proces-verbal, instituțiilor prefectului cantitățile de hârtie necesare imprimării buletinelor de vot.(3) Cantitatea de hârtie aflată în ambalaje originale intacte, rămasă neutilizată, se restituie de către instituțiile prefectului unităților teritoriale ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale de unde a fost ridicată, în termen de 10 zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe bază de proces-verbal de predare-preluare.(4) Plata hârtiei efectiv consumate, după restituirea prevăzută la alin. (3), facturată la preț de înregistrare în contabilitate, se face de către Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 30 de zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5) Instituțiile prefectului asigură imprimarea buletinelor de vot, în vederea garantării securității acestor documente.


    Articolul 118
    (1) Cetățenilor cu drept de vot care își exercită acest drept în baza cărții de identitate li se aplică pe aceasta un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.(2) Membrii biroului electoral al secției de votare aplică timbrul autocolant pe versoul cărții de identitate.(3) Timbrul autocolant trebuie să asigure aderarea perfectă pe cartea de identitate, astfel încât să nu se poată detașa fără a se produce deteriorarea acestui document.(4) Timbrele autocolante au același format pentru toate circumscripțiile electorale, sunt imprimate cu litere de aceeași mărime, cu aceleași caractere și cu aceeași cerneală, într-un număr egal cu cel al alegătorilor care dețin cărți de identitate, cu un plus de 10%.(5) Achiziționarea timbrelor autocolante se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, care le predă prefecților, pe bază de proces-verbal.(6) Prefecții distribuie, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, timbrele autocolante primarilor, care le predau președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, până cel târziu în preziua alegerilor.(7) În vederea distribuirii timbrelor autocolante, Autoritatea Electorală Permanentă comunică prefecților și primarilor, cel târziu cu 15 zile înainte de ziua votării, numărul alegătorilor care dețin cărți de identitate, înscriși în listele electorale permanente, pe fiecare secție de votare.(8) După încheierea votării, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare predau primarilor, pe bază de proces-verbal, timbrele autocolante neutilizate.


    Articolul 119

    Prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile din campania electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decât în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor.


    Articolul 120

    Actele întocmite în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.


    Articolul 121
    (1) Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Institutul Național de Statistică, prefecții, președinții consiliilor județene și primarii asigură personalul tehnic auxiliar necesar pentru sprijinirea activității birourilor și oficiilor electorale.
    (la 04-06-2019, Alineatul (1) din Articolul 121 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2) Personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central este asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne și Institutul Național de Statistică.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 121 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2^1) Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție județeană este asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă, prefecți și Institutul Național de Statistică, acesta putând fi suplimentat acolo unde este necesar cu personal asigurat de către președinții consiliilor județene și primari, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
    (la 04-06-2019, Articolul 121 din Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2^2) Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție comunală, municipală și orășenească, precum și al oficiilor electorale de sector este asigurat de către primari, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
    (la 04-06-2019, Articolul 121 din Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2^3) Pe perioada cât funcționează birourile și oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar și operatorii de calculator desemnați de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detașați.
    (la 04-06-2019, Articolul 121 din Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (2^4) Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2^3) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2^3), precum și a oricăror alte drepturi bănești cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat.
    (la 04-06-2019, Articolul 121 din Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Persoanele acreditate și delegații acreditați pot asista la operațiunile electorale numai dacă prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza președintele biroului electoral în cazul constatării unor neregularități. Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui partid politic, unei alianțe politice, alianțe electorale ori candidat independent sau încercarea de a influența opțiunea alegătorului, precum și încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancțiunilor legale, anularea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare. Îndepărtarea din localul secției de votare se realizează de către personalul care asigură paza secției de votare numai la solicitarea președintelui biroului electoral al secției de votare.


    Articolul 122
    (1) Judecarea de către instanță a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului.(2) Împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.


    Articolul 123
    (1) Termenele pe zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează din ziua când încep să curgă până, inclusiv, în ziua în care se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare.(2) Termenele pe ore prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare.(3) Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale și instanțele de judecată trebuie să asigure permanența activității necesare în vederea exercitării de către cetățeni a drepturilor electorale. Programul de activitate a acestora pentru toată perioada electorală este afișat la loc vizibil și respectat cu strictețe.


    Articolul 124
    (1) Persoanele lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă nu participă la vot și nu sunt avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor, pe întreaga durată stabilită prin hotărâre.(2) Pentru persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 91 privind urna specială, în măsura în care se solicită această modalitate de vot. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin hotărâre a Biroului Electoral Central.(3) În condițiile alin. (2) votează numai persoanele care domiciliază în raza teritorială a circumscripției electorale comunale, orășenești sau municipale în care au loc alegeri.


    Articolul 125

    În sensul prezentei legi, organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale legal constituite sunt asimilate partidelor politice. Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului sunt asimilate partidelor politice parlamentare. Notă
    Conform alin. (1) al art. VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 14 februarie 2020, prin sintagma „partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului“ prevăzută de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au cel puțin 7 senatori sau 10 deputați.
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTIȚUTIONALE nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 martie 2020, a fost admisă excepția de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, constatăndu-se că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.
    Conform art. 147 din CONSTIȚUTIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozitțiile din legile și ordonantele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.


    Articolul 126
    (1) Odată cu data alegerilor, Guvernul stabilește, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne și a Autorității Electorale Permanente, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale. Hotărârea privind stabilirea datei alegerilor, hotărârea privind cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale, hotărârea privind măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale și hotărârea pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale se publică împreună în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Modelul listei electorale permanente, modelul copiei de pe listele electorale complementare, modelul listei electorale suplimentare, modelul extrasului de pe lista electorală permanentă, complementară și suplimentară, modelul listei susținătorilor, modelele ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și ale Biroului Electoral Central, modelele buletinelor de vot, modelul ștampilei de control, modelul ștampilei cu mențiunea «VOTAT», modelul timbrului autocolant, modelele proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării și modelele certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor, a primarului și a președintelui consiliului județean sunt stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (la 04-06-2019, Alineatul (2) din Articolul 126 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )
    (3) Predarea și primirea formularelor, ștampilelor și celorlalte materiale necesare votării se fac pe bază de proces-verbal.


    Articolul 127
    (1) Prin act de identitate, pentru cetățenii români, în sensul prezentei legi, se înțelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.(2) Cetățenii Uniunii Europene își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.


    Articolul 128

    Birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București îi acreditează ca observatori interni numai pe cetățenii cu drept de vot împuterniciți de o organizație neguvernamentală care are ca obiect de activitate apărarea drepturilor omului, înființată legal cu cel puțin 6 luni înaintea începerii campaniei electorale.


    Articolul 129

    Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid politic; acreditarea se acordă pentru toate secțiile de votare de pe raza circumscripției electorale județene sau a municipiului București, numai la cererea organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 128, însoțită de declarația scrisă a fiecărui observator că va respecta condițiile de acreditare; declarația se dă pe propria răspundere și constituie act de drept public, cu toate consecințele prevăzute de lege; condițiile acreditării sunt cele prevăzute la art. 121 alin. (3) și sunt menționate în actul de acreditare.


    Articolul 130

    Organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 128 le sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 121 alin. (3).


    Articolul 131

    Guvernul stabilește durata și condițiile de păstrare a buletinelor de vot întrebuințate, a celor contestate, precum și a celor neîntrebuințate, a ștampilelor și a celorlalte materiale necesare votării.


    Articolul 132
    (1) Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător alegerilor organizate pe durata unui mandat, ca urmare a dizolvării unor consilii locale ori județene sau a consiliilor unor sectoare ale municipiului București ori a Consiliului General al Municipiului București, precum și ca urmare a invalidării sau declarării vacante a funcției de primar ori a funcției de președinte al consiliului județean.(2) Cu un an înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu se mai organizează alegeri pentru consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene, primari, primarul general al municipiului București și pentru președinți ai consiliilor județene.
    (la 04-06-2019, Articolul 132 din Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 3 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 04 iunie 2019 )


    Articolul 133

    Prin denumirea birou electoral de circumscripție, folosită în prezenta lege, se înțelege biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, inclusiv a municipiului București, și județeană, precum și a subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.


    Articolul 134

    Autoritatea Electorală Permanentă elaborează materiale și programe de informare a cetățenilor Uniunii Europene asupra drepturilor lor electorale și a modalității de exercitare a acestora.


    Articolul 135

    Pentru posturile vacante de președinți de consilii județene aleși prin vot direct, până la momentul alegerilor generale locale, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 132.


    Articolul 136

    La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte dispoziții contrare se abrogă.


    Titlul II
    Modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001

    Articolul 137

    Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă
    Conform lit. e) a alin. (2) al art. 597, Partea a-IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 30-34, 55, 55^1, art. 79 alin. (1), 88, 89, 90, 99, 99^1, 101 și art. 102 care se abrogă la data desfășurării alegerilor pentru alegerea autorităților administrației publice locale care se organizează începând cu anul 2020.
    1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.2. La articolul 29, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 29
    (1) Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau municipiului, conform populației după domiciliu raportate de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, după cum urmează:

    Numărul locuitorilor comunei
    sau ai orașului

    Numărul
    consilierilor

    până la 1.500

    9

    între 1.501 și 3.000

    11

    între 3.001 și 5.000

    13

    între 5.001 și 10.000

    15

    între 10.001 și 20.000

    17

    între 20.001 și 50.000

    19

    între 50.001 și 100.000

    21

    între 100.001 și 200.000

    23

    între 200.001 și 400.000

    27

    peste 400.000

    31"
    3. La articolul 55, alineatul (7) se abrogă.4. La articolul 57, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.
    5. La articolul 69, alineatul (6) se abrogă.6. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 88

    Numărul membrilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, conform populației după domiciliu raportate de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, după cum urmează:

    Numărul locuitorilor județului

    Numărul
    consilierilor

    până la 350.000

    31

    între 350.001 și 500.000

    33

    între 500.001 și 650.000

    35

    peste 650.000

    37"
    7. Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 89

    Pentru validarea mandatelor consilierilor județeni se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 30, instanța competentă fiind tribunalul.
    8. Articolele 89^1-89^3 se abrogă.9. Articolul 90 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 90

    La constituirea consiliului județean se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 31-35.
    10. La articolul 101, alineatele (1) - (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 101
    (1) Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și 2 vicepreședinți.(2) Președintele și vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.(3) Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean.
    11. La articolul 102, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Președintele consiliului județean răspunde în fața consiliului județean de buna funcționare a administrației publice județene.12. Articolul 102^1 se abrogă.13. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 108
    (1) Președintele și vicepreședinții consiliului județean își păstrează calitatea de consilier județean.(2) Prevederile art. 69 și 71 se aplică în mod corespunzător și președintelui consiliului județean.


    Articolul 138

    Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.


    Titlul III
    Modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

    Articolul 139

    Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Notă
    Conform lit. h) a alin. (2) al art. 597, Partea a-IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019, la data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
    1. La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Consilierii locali și consilierii județeni, precum și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-și exercite mandatul, potrivit legii.(3) Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii sunt aleși prin vot secret indirect, potrivit prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.2. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 12
    (1) Cu excepția cazului prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză.
    3. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul județean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau județean înainte de expirarea duratei normale a acestuia și declară vacant locul consilierului local sau județean.4. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 13

    Primarul își exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle ce îi revin pe întreaga durată a mandatului pentru care a fost ales.
    5. La articolul 18, alineatele (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 18
    (1) Președintele și vicepreședinții consiliului județean, precum și viceprimarii intră în exercitarea mandatului după declararea lor ca legal aleși, potrivit Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    .........................................................(3) Încetarea mandatului de consilier, în condițiile art. 9 alin. (2), are ca efect încetarea de drept, pe aceeași dată, și a mandatului de președinte sau vicepreședinte al consiliului județean.(4) Mandatul de președinte sau de vicepreședinte al consiliului județean, respectiv de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcție, în condițiile Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


    Articolul 140

    Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 19 mai 2015.
    Nr. 115
    ------