ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 2 februarie 2011 (*actualizată*)
pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri**)
(actualizată până la data de 11 iulie 2014*)
--------------
**) Titlul ordonanţei de urgenţă a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
În scopul creării unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilităţilor actuale de dezvoltare economică a României şi al stimulării mediului de afaceri, prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii,
având în vedere efectele negative ale crizei economice în ceea ce priveşte reducerea numărului de operatori activi pe piaţă, înăsprirea condiţiilor de creditare în general, creşterea dificultăţilor şi riscurilor pentru începerea unei afaceri, în special pentru tinerii întreprinzători,
pentru stimularea spiritului antreprenorial al tinerilor, pentru dezvoltarea de noi politici publice necesare relansării economice, reducerii şomajului şi asigurării unor condiţii mai bune pentru participarea tinerilor la viaţa economică şi socială,
considerând că situaţia economică este una excepţională şi se impune luarea unor măsuri urgente care să vizeze întreprinzătorii tineri, în cadrul unui program social de interes public,
în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) şi (5) referitoare la protecţia tinerilor şi ale art. 135 alin. (2) din Constituţia României, republicată, referitoare la rolul statului în stimularea economiei,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articolul 1
(1) În cadrul Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, se lansează Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, denumit în continuare programul. ...
-----------
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de lit. a) şi b) ale art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unor sintagme.
(2) Prin program se acordă facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată. ...
-----------
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
Articolul 2
(1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, întreprinzătorul debutant în afaceri, beneficiar al programului, este persoana fizică majoră care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: ...
-----------
Partea introductivă a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
a) are capacitate juridică deplină de exerciţiu; ...
-----------
Lit. a) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
b) anterior datei înmatriculării societăţii în registrul comerţului nu a mai deţinut şi nu deţine calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European; ...
---------
Litera b) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 301 din 23 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 30 decembrie 2011.
c) înfiinţează pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă; ...
d) completează o declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. b), pe care o depune la registrul comerţului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii. ...
(2) Abrogat. ...
-----------
Alin. (2) al art. 2 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
Articolul 3
(1) Pentru încadrarea în program, microîntreprinderea înfiinţată de întreprinzătorul debutant trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: ...
a) este societate cu răspundere limitată care funcţionează pe durată nedeterminată, în condiţiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă; ...
b) se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă; ...
c) este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi. Condiţiile pentru întreprinzătorul debutant trebuie îndeplinite de fiecare dintre asociaţi, astfel cum se prevede la art. 2; ...
d) este administrată de asociatul unic, de unul sau mai mulţi administratori dintre asociaţi; ...
e) are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţională în vigoare (CAEN Rev. 2). În cele 5 grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiecte de activitate ale societăţii următoarele: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat. ...
(2) Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se obţine la data înmatriculării în registrul comerţului în a cărui rază teritorială se află sediul său social. ...
(3) Prin derogare de la art. 36 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumirea unei microîntreprinderi aparţinând întreprinzătorului debutant se compune dintr-o denumire proprie însoţită de sintagma scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată - debutant" sau abrevierea "S.R.L. - D.". ...
Articolul 4
În afara obligaţiilor stabilite prin actele normative în vigoare, aplicabile oricărui operator economic, microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant are şi următoarele obligaţii specifice:
a) să notifice în scris cu privire la înfiinţare oficiului teritorial pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (O.T.I.M.M.C.) în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la înregistrare, în vederea luării în evidenţă; ...
-----------
Lit. a) a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
b) să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, şi să menţină în activitate cel puţin 2 salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor prevăzute la art. 5 lit. a) şi/sau b) până la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant în afaceri*); ...
-----------
Lit. b) a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
--------------
c) să reinvestească anual cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent; ...
d) să depună la O.T.I.M.M.C. situaţiile financiare semestriale şi anuale, cu dovada înregistrării acestora la autorităţile competente, precum şi un raport semestrial de progres. ...
Lit. d) a art. 4 a fost modificată de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
Articolul 5
Microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant beneficiază de următoarele facilităţi:
a) acordarea de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, prin O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social, a unei alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism; ...
-----------
Lit. a) a art. 5 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
b) garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de O.T.I.M.M.C., cu respectarea condiţiilor prevăzute în normele şi procedurile interne ale instituţiilor de credit şi ale F.N.G.C.I.M.M., până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei; ...
-----------
Lit. b) a art. 5 a fost modificată de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
c) scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată. Aceasta perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se utilizează câştigul salarial mediu brut lunar, pentru care asiguratul plăteşte contribuţia individuală de asigurări sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depăşesc cuantumul câştigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior; ...
d) scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a; ...
-----------
Litera d) a art. 5 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 301 din 23 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 30 decembrie 2011.
e) consiliere, instruire şi sprijin din partea O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social. ...
-----------
Lit. e) a art. 5 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
Articolul 6
(1) Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde, prin efectul legii: ...
a) la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării; ...
b) la data la care oricare dintre autorităţile competente constată că societatea nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1); ...
c) la data la care activitatea microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant a încetat voluntar sau când a fost declanşată procedura de insolvenţă; ...
d) la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenţei unei obligaţii fiscale neîndeplinite; ...
e) la data depunerii situaţiei financiare semestriale sau anuale, dacă cifra de afaceri pe anul în curs a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. La atingerea acestui prag, microîntreprinderea are obligaţia de a notifica în scris, cel mai târziu până la sfârşitul lunii următoare, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află sediul său social. ...
(2) În termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, societatea comercială respectivă are obligaţia să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ...
Articolul 7
(1) În situaţia cesionării părţilor sociale de către întreprinzătorul debutant în afaceri, acordarea facilităţilor continuă dacă cesionarul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 şi depune declaraţia pe propria răspundere la O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cesionării. În caz contrar, facilităţile se consideră necuvenite şi se recuperează conform procedurilor stabilite. ...
-----------
Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
(2) În situaţia în care microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant în afaceri este supusă reorganizării prin fuziune sau divizare, acordarea facilităţilor continuă în aceleaşi condiţii, dacă asociatul unic sau fiecare asociat al noii microîntreprinderi îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 şi persoana juridică rezultată îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3, iar declaraţiile necesare se depun la O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înmatriculării în registrul comerţului a noii persoane juridice. În caz contrar, facilităţile se consideră necuvenite şi se recuperează. ...
-----------
Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
(3) Facilităţile se recuperează şi în cazul în care cifra de afaceri însumată a persoanelor juridice rezultate în urma reorganizării depăşeşte echivalentul în lei a 500.000 euro la data înregistrării fuziunii sau divizării. ...
Articolul 8
(1) Prin legea bugetului de stat se vor aloca în fiecare an, la dispoziţia Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, fondurile pentru alocaţia financiară nerambursabilă prevăzută la art. 5 lit. a). ...
-----------
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
(2) Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă fac parte dintr-o schemă transparentă de minimis, care se va derula cu respectarea criteriilor stabilite de normele comunitare şi de legislaţia naţională în domeniu. ...
Articolul 9
(1) Facilităţile acordate prin program se consideră acordate necuvenit şi se recuperează potrivit legii în următoarele situaţii: ...
a) când calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută în condiţiile art. 6 lit. b) şi c); ...
b) când microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant nu a îndeplinit una dintre obligaţiile prevăzute la art. 4 lit. b) şi c); ...
c) când întreprinzătorul debutant sau oricare dintre asociaţii acestuia a săvârşit, în scopul de a beneficia de facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, fapte penale pentru care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă; ...
d) când a fost executată garanţia acordată potrivit art. 5 lit. b). ...
(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), facilităţile acordate prin program nu se consideră acordate necuvenit şi nu se recuperează în situaţia în care calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută, deoarece societatea cu răspundere limitată înfiinţată de întreprinzătorul debutant nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004
, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei ordonanţe de urgenţă.
-----------
Alin. (1^1) al art. 9 a fost introdus de art. unic din ORDONANŢA nr. 11 din 4 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 9 iulie 2013.
(2) Sumele care rezultă din recuperarea facilităţilor acordate prin program, cu excepţia sumelor rezultate din executarea garanţiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M., au regimul juridic de creanţe fiscale. Pentru recuperarea acestora se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 ...
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul sumelor datorate, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1) lit. d), se efectuează de către O.T.I.M.M.C. în termen de 30 de zile de la data pierderii calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant.
-----------
Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
Articolul 10
(1) Înscrisurile întocmite de O.T.I.M.M.C. prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională constituie titluri de creanţă şi cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 ...
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creanţele individualizate în aceste titluri au regimul creanţelor fiscale.
-----------
Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
(2) În termen de 15 zile de la data întocmirii, titlul de creanţă se comunică debitorului, care are obligaţia de a efectua plata sumelor datorate în termen de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă, în contul indicat în cuprinsul acestuia. ...
(3) Titlurile de creanţă împreună cu dovada comunicării acestora se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea înscrierii debitului în evidenţe după expirarea termenului de contestare pentru titlurile de creanţă necontestate sau după rămânerea definitivă a acestora în sistemul căilor administrative de atac ori după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. ...
(4) Titlurile de creanţă se pot contesta la organul emitent, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(5) Titlul de creanţă constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile de la data scadenţei. ...
Articolul 11
Pentru neplata la scadenţă a sumei înscrise în titlul executoriu, beneficiarii prevăzuţi la art. 5 datorează obligaţii fiscale accesorii conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Articolul 12
Cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii se calculează de către O.T.I.M.M.C. de la data scadenţei şi până la data comunicării către organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit art. 10 alin. (3), iar organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor calcula obligaţii fiscale accesorii de la data primirii titlurilor executorii şi până la data stingerii sumelor prevăzute de acestea.
-----------
Art. 12 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
Articolul 13
Stingerea creanţelor principale şi accesorii individualizate în titlurile de creanţă prevăzute la art. 10 alin. (2) şi art. 11 se efectuează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Articolul 14
(1) În cazul debitorilor pentru care se deschide procedura insolvenţei, înscrierea la masa credală pentru creanţele prevăzute la art. 10 alin. (2) şi art. 11 netransmise Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în condiţiile art. 10 alin. (3) se efectuează de O.T.I.M.M.C. ...
-----------
Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de lit. c) a art. III din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014, prin înlocuirea unei sintagme.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), în cazul debitorilor pentru care se deschide procedura insolvenţei, înscrierea la masa credală pentru creanţele prevăzute la art. 10 alin. (2) şi art. 11 transmise Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în condiţiile art. 10 alin. (3) se efectuează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organele sale subordonate. ...
Articolul 15
Sumele încasate potrivit art. 14 constituie venituri ale bugetului de stat şi se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.
Articolul 16
(1) În măsura în care prevederile prezenţei ordonanţe de urgenţă nu dispun altfel, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2) O.T.I.M.M.C. în a cărui rază de competenţă îşi are sediul social are obligaţia de a monitoriza şi a controla aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi de a transmite către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism un raport anual cu privire la desfăşurarea şi efectele programului, până cel mai târziu la data de 31 ianuarie. ...
-----------
Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
(3) Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism are obligaţia de a prezenta Guvernului un raport anual centralizat cu privire la desfăşurarea şi efectele programului implementat de către toate oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie, până cel mai târziu la data de 31 martie. ...
-----------
Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 97 din 4 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 8 iulie 2014.
Articolul 17
În termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va elabora şi supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul economiei,
comerţului şi mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul muncii,
familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 2 februarie 2011.
Nr. 6.
__________