INSTRUCŢIUNI din 4 septembrie 2002
de acordare şi anulare a titlului de parc industrial
EMITENT
  • MINISTERUL DEZVOLTĂRII ŞI PROGNOZEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 17 septembrie 2002




    Capitolul 1 Acordarea şi anularea titlului de parc industrial

    Obiectivele parcurilor industriale

    Articolul 1

    (1) Titlul de parc industrial se acordă, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată şi modificată prin Legea nr. 490/2002, denumita în continuare ordonanţa, în vederea realizării următoarelor obiective:
    a) creşterea numărului locurilor de muncă;
    b) sporirea volumului investiţiilor străine directe;
    c) crearea şi dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie;
    d) dezvoltarea de activităţi care să determine angajarea personalului înalt calificat;
    e) creşterea capacităţii de satisfacere a pieţei interne, de majorare a exportului şi reducere a importurilor de produse industriale;
    f) producerea de bunuri şi servicii competitive pe pieţele interne şi internaţionale;
    g) desfăşurarea de activităţi în concordanta cu obiectivele de dezvoltare regionala.
    (2) În sensul prevederilor art. 1 alin. (2) din ordonanţa, prin producţie industriala şi servicii se înţelege industrii producătoare de bunuri şi industrii producătoare de servicii.
    (3) În temeiul precizărilor de la alin. (2) şi în raport cu oportunitatile de dezvoltare specifice fiecărei locatii de parc industrial se pot promova domenii variate de specializare ale acestora, care se bazează pe industrii producătoare de bunuri şi industrii producătoare de servicii.
    (4) Principalele domenii de specializare ale parcurilor industriale sunt următoarele:
    a) industrie prelucratoare, în care predomina activităţile de prelucrare şi/sau restabilire a valorilor de întrebuinţare pentru bunuri, cu posibilitatea concentrarii pe diverse industrii de vârf;
    b) afaceri, în care predomina activităţile financiar-bancare, de consultanţa, proiectare, cercetare-dezvoltare, precum şi activităţi de administrare a afacerilor;
    c) distribuţie, în care predomina activităţile de depozitare mărfuri şi logistica, desfăşurate în apropierea terminalelor de containere, a infrastructurii de transport (şosele, cai ferate, aeriene, maritime, fluviale) şi a punctelor vamale;
    d) servicii, în care predomina industriile producătoare de servicii, astfel cum sunt definite de Clasificarea Activităţilor din Economia Naţionala.
    (5) În cadrul parcului industrial, pe lângă activităţile care predomina şi care conferă domeniul de specializare al parcului industrial, în vederea sprijinirii dezvoltării acestor activităţi, se pot desfăşura o serie de servicii conexe: furnizare de utilităţi, curăţenie şi paza, servicii comerciale şi de alimentaţie publică, activităţi hoteliere, servicii de evidenţa contabilă, asistenţa în afaceri, servicii de asigurare şi altele similare acestora sau în legătură directa cu acestea.

    Asocierea

    Articolul 2

    (1) Constituirea parcului industrial se bazează pe asocierea în participaţiune, denumita în continuare asociere, dintre persoane fizice şi/sau juridice române şi/sau străine, care încheie în acest sens un contract de asociere.
    (2) Iniţiatorii parcului industrial dovedesc asocierea prin contractul de asociere prevăzut la alin. (1) sau prin actul constitutiv al societăţii ce administrează parcul industrial şi care are în proprietate sau folosinţă, pe cel puţin 30 de ani, terenul şi clădirile aferente parcului industrial, situaţie în care societatea-administrator depune cererea şi obţine titlul de parc industrial.
    (3) În cererea pentru acordarea titlului de parc industrial sunt menţionate părţile contractului de asociere, precum şi contribuţia fiecărei părţi în asociere.

    Societatea-administrator

    Articolul 3

    (1) Administrarea parcului industrial se realizează pe baza contractului de administrare încheiat între membrii asocierii şi o societate comercială, denumita în continuare societate-administrator.
    (2) Întinderea, condiţiile, drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de administrare a parcului industrial sunt stabilite prin acordul părţilor. Contractul de administrare a parcului industrial poate să cuprindă clauze cu privire la obligaţiile părţilor privind reprezentarea, subcontractarea, proiectarea, finanţarea, construcţia, exploatarea, întreţinerea, închirierea şi subînchirierea.
    (3) Pentru recuperarea investiţiei, acoperirea costurilor de întreţinere şi realizarea unui profit se percep tarife de utilizare şi exploatare a parcului de către societatea-administrator. Valoarea tarifelor de utilizare şi exploatare a parcului este stabilită de către societatea-administrator de comun acord cu membrii asocierii.

    Cererea de acordare a titlului de parc industrial

    Articolul 4

    (1) În vederea obţinerii titlului de parc industrial reprezentantul asocierii sau, după caz, al societăţii-administrator depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei o cerere însoţită de următoarele documente:
    a) contractul de asociere, după caz;
    b) contractul de administrare a parcului industrial, după caz;
    c) copii de pe actul constitutiv şi certificatul de înregistrare la camera de comerţ şi industrie ale societăţii-administrator;
    d) dovada accesului terenului aferent parcului industrial la un drum naţional sau european, precum şi existenta sau posibilitatea dezvoltării racordurilor la infrastructura de utilităţi, în conformitate cu art. 2 lit. a) din ordonanţa;
    e) titlul de proprietate, în copie, sau orice alte documente, în copie, prin care se face dovada îndeplinirii de către terenul aferent a condiţiilor prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din ordonanţa;
    f) certificat de sarcini sau declaraţie a proprietarului terenului prin care se certifica îndeplinirea de către terenul aferent a condiţiei prevăzute la art. 2 lit. d) din ordonanţa;
    g) declaraţie a proprietarului terenului privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 2 lit. e) din ordonanţa; în cazul în care exista o cerere de retrocedare a terenului aferent parcului industrial sau asupra unei părţi din acesta, condiţia nu este îndeplinită;
    h) studiul de fezabilitate, potrivit art. 6 lit. b) din ordonanţa;
    i) acordul autorităţii administraţiei publice locale privind realizarea infrastructurii aferente parcului industrial şi a conexiunii utilităţilor, sub forma avizului compartimentului de specialitate al consiliului local din unitatea administrativ-teritorială în care se realizează parcul industrial;
    j) piese desenate privind încadrarea în teritoriu, în Planul de amenajare a teritoriului judeţean, în Planul urbanistic general şi/sau alte documentaţii de urbanism; corelarea cu secţiunile Planului de amenajare a teritoriului naţional;
    k) lista prevăzută la art. 6 lit. d) din ordonanţa, conţinând datele de identificare ale agenţilor economici care şi-au manifestat intenţia de a-şi desfăşura activităţile în parcul industrial.
    (2) În situaţia în care în zona destinată parcului industrial exista clădiri şi lucrări de infrastructura, se adauga la lista prevăzută la alin. (1) documente, în copie, privind drepturile reale asupra acestora, precum şi declaraţii ale proprietarului prin care se certifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 lit. d), e) şi f) din ordonanţa.
    (3) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei realizează şi publică pe pagina sa de Internet modelul cererii pentru eliberarea titlului de parc industrial.

    Analiza şi evaluarea cererii

    Articolul 5

    (1) Cererea pentru acordarea titlului de parc industrial şi documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) se depun la sediul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, în vederea analizei şi evaluării.
    (2) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei accepta sau respinge cererea de acordare a titlului de parc industrial, în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia.
    (3) În situaţia în care documentaţia nu este completa, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei solicita reprezentantului asocierii sau, după caz, al societăţii-administrator prezentarea documentelor şi a declaraţiilor necesare. Termenul prevăzut la alin. (2) se suspenda în mod corespunzător perioadei dintre solicitarea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei şi răspunsul primit, însoţit de documentele şi declaraţiile solicitate.
    (4) Termenul prevăzut la alin. (2) nu poate fi suspendat mai mult de 20 de zile.
    (5) Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pot efectua o verificare la faţa locului a zonei delimitate care face obiectul cererii de acordare a titlului de parc industrial.

    Titlul de parc industrial

    Articolul 6

    (1) Titlul de parc industrial se acordă asocierii sau societăţii-administrator, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (2).
    (2) În situaţia acceptării cererii prevăzute la art. 4 Ministerul Dezvoltării şi Prognozei notifica Consiliului Concurentei autorizarea parcului industrial din punct de vedere al efectelor asupra concurentei.
    (3) Ulterior autorizării de către Consiliul Concurentei, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din ordonanţa, titlul de parc industrial se acordă prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinul conţine:
    a) datele de identificare ale asociaţilor sau, după caz, ale societăţii-administrator;
    b) amplasarea zonei delimitate în care se constituie parcul industrial;
    c) condiţiile de valabilitate a titlului de parc industrial.

    Respingerea cererii

    Articolul 7

    (1) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei aduce la cunoştinţa solicitanţilor motivele care au determinat respingerea cererii de acordare a titlului de parc industrial.
    (2) Se poate depune o noua cerere după cel puţin 3 luni de la respingere, dacă sunt realizate condiţiile neindeplinite la prima solicitare.

    Anularea titlului

    Articolul 8

    Anularea titlului de parc industrial se dispune prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, în conformitate cu prevederile art. 10 din ordonanţa.


    Capitolul 2 Dispoziţii finale

    Raport semestrial

    Articolul 9

    Ministerul Dezvoltării şi Prognozei analizează evoluţia dezvoltării parcurilor industriale, pe baza rapoartelor depuse semestrial de către societăţile-administrator. Principalele date care trebuie conţinute de rapoarte vor fi publicate pe pagina de Internet a Ministerului Dezvoltării şi Prognozei.

    Interdicţii

    Articolul 10

    (1) Nu poate fi societate-administrator societatea comercială care este în procedura de dizolvare voluntara sau de drept, de lichidare, de reorganizare judiciară sau de faliment.
    (2) În sensul prevederilor art. 1 alin. (4) din ordonanţa, nici un agent economic care deţine cel puţin jumătate din capitalul societăţii-administrator nu poate desfăşura în interiorul parcului industrial activităţi economice dintre cele care predomina şi care conferă domeniul de specializare al parcului industrial, cu excepţia serviciilor conexe prevăzute la art. 1 alin. (5).

    Facilităţi

    Articolul 11

    (1) Facilităţile prevăzute la art. 7 din ordonanţa se acordă în limita intensitatii maxime admise care rezultă din Harta intensitatii maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regionala în România.
    (2) Membrii asocierii sau, după caz, societatea-administrator beneficiază de toate facilităţile prevăzute la art. 7 din ordonanţa.
    (3) În sensul prevederilor art. 7 lit. c) din ordonanţa, prin punerea în funcţiune a parcului industrial se înţelege punerea în funcţiune a investiţiei care este dedicata realizării şi dezvoltării parcului industrial.
    (4) Reducerile de impozite şi facilităţile acordate de autorităţile administraţiei publice locale potrivit art. 7 lit. d) şi e) din ordonanţa se comunică semestrial, prin raportarea prevăzută la art. 9, la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei de către societăţile-administrator.

    Valabilitate

    Articolul 12

    Titlurile de parc industrial acordate până la data publicării Legii nr. 490/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale rămân valabile şi după această dată, iar societăţile-administrator cărora li s-au acordat respectivele titluri de parc industrial beneficiază de toate facilităţile prevăzute la art. 7 din ordonanţa.

    Platforme industriale

    Articolul 13

    Parcurile industriale, constituite prin hotărâri ale Guvernului pe terenurile platformelor industriale existente, sunt monitorizate pe baza raportarilor efectuate conform art. 9, pe toată durata de existenta a acestora.
    --------