LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (**republicată**)(*actualizată*)
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
(actualizată până la data de 2 mai 2013*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • -----------
    ATENŢIE: Prezentul act normativ va suferi modificări şi completări la data de:
    1 februarie 2014 prin LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 şi prin LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013.
    -----------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 2 mai 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004; LEGEA nr. 119 din 5 mai 2005; LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006; LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006; LEGEA nr. 117 din 2 mai 2007; LEGEA nr. 101 din 9 mai 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 228 din 30 decembrie 2008****); LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011; LEGEA nr. 269 din 7 decembrie 2011; ORDONANŢA nr. 6 din 29 ianuarie 2010 aprobată de LEGEA nr. 125 din 12 iulie 2012; LEGEA nr. 133 din 18 iulie 2012; LEGEA nr. 154 din 28 septembrie 2012; LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013; LEGEA nr. 127 din 26 aprilie 2013.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    ------------
    **) Republicată în temeiul art. II alin. (1) din Legea nr. 199/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, dandu-se textelor o noua numerotare.
    Legea nr. 50/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 şi a mai fost modificata prin:
    - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 231/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuintelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 29 noiembrie 2000, respinsa prin Legea nr. 413/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 20 iulie 2001;
    - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 pentru suspendarea aplicarii sau abrogarea unor ordonante şi ordonante de urgenta ale Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobata prin Legea nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 29 martie 2001;
    - Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001;
    - Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii şi unele măsuri pentru realizarea locuintelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, rectificata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001;
    - Ordonanţa Guvernului nr. 5/2002 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 31 ianuarie 2002, aprobata prin Legea nr. 455/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iulie 2002;
    - Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, abrogata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
    - Legea nr. 401/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 27 octombrie 2003.
    ***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, în tot cuprinsul legii termenul "Proiect" din sintagmele "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii", "Proiect de organizare a execuţiei lucrărilor" şi "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare" se înlocuieşte cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    Conform art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, în tot cuprinsul legii abrevierile "P.A.C.", "P.O.E." şi "P.A.D." se înlocuiesc cu abrevierile "D.T.A.C", "D.T.O.E." şi "D.T.A.D.".
    Conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, în tot cuprinsul legii sintagma "oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie" se înlocuieşte cu sintagma "oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial".
    ****) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Toate operaţiunile pe care ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 228 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2009 le determină asupra Legii nr. 50/1991 se referă la forma Legii nr. 50/1991 republicată cu tot cu modificările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, fără a ţine cont de faptul ca această ordonanţă de urgenţă se aplică cu data de 14 februarie 2009.
    În consecinţă, deşi ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 228 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2009 intră în vigoare la data de 5 ianuarie 2009, în privinţa Legii nr. 50/1991 republicată aceasta se aplică cu data de 14 februarie 2009.
    *****) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, în tot cuprinsul legii, sintagma «verificator tehnic» se înlocuieşte cu sintagma «verificator de proiecte»."

    Capitolul I Autorizarea executarii lucrărilor de constructii


    Articolul 1

    (2) Constructiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, emisa în condiţiile prezentei legi, şi a reglementarilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.


    Articolul 2

    (1) Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.
    ------------
    Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2) Autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în condiţiile prezentei legi, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
    -------------
    Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2^1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele etape:
    a) emiterea certificatului de urbanism;
    b) emiterea punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru investiţiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
    c) notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea solicitării de obţinere, ca act final, a autorizaţiei de construire, pentru investiţiile la care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul conform legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
    d) emiterea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;
    e) elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, denumită în continuare documentaţie tehnică - D.T.;
    f) depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente;
    g) emiterea autorizaţiei de construire.
    -------------
    Alin. (2^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (3) Autorizatiile de construire pentru retele magistrale, cai de comunicatie, amenajari pentru imbunatatiri funciare, retele de telecomunicatii ori alte lucrari de infrastructura, care se executa în extravilanul localitatilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii.
    (4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru:
    a) lucrari de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a cladirilor de orice fel, cu condiţia mentinerii aceleiasi functiuni, a suprafetei construite la sol şi a volumetriei acestora;
    a^1) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor, cu condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecţie a monumentelor, după caz;
    -------------
    Litera a^1) a alin. (4) al art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 3^1.
    a^2) lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învăţământ, de sănătate, de cultură şi administrative aparţinând domeniului public şi privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
    -------------
    Litera a^2) a alin. (4) al art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 3^1.
    a^3) schimbarea folosinţei construcţiilor existente, dacă noua folosinţă corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
    -------------
    Litera a^3) a alin. (4) al art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 3^1.
    b) lucrari de reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare şi altele asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a functionalitatii acestora;
    c) lucrari de reparare privind imprejurimi, mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri şi gradini publice, piete pietonale şi celelalte lucrari de amenajare a spatiilor publice;
    d) lucrari de cercetare şi de prospectare a terenurilor - foraje şi excavari -, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatarilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatari;
    e) organizarea de tabere de corturi.


    Articolul 3

    (1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru:
    a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;
    b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate;
    c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente;
    d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, locuri de joacă şi agrement, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
    e) lucrări de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice;
    -------------
    Pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011, care modifica lit. e) a alin. (1) al art. 3 din prezentul act normativ, a fost abrogat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013. Ca urmare a acestei abrogări, lit. e) a alin. (1) al art. 3 a revenit la forma iniţială astfel cum a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.
    f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (1^3);
    g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;
    h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;
    i) cimitire - noi şi extinderi.
    (2) În vederea simplificării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcţii provizorii prevăzute la alin. (1) lit. d), g) şi h), autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiilor tehnice - D.T. cu conţinut simplificat în raport cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1.
    -------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 4

    (1) Autorizatiile de construire se emit de presedintii consiliilor judetene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmeaza:
    a) de presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor, pentru lucrarile care se executa:
    1. pe terenuri care depasesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale;
    2. în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate;
    ---------------
    Punctul 2 al literei a) a alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 4^1.
    b) de primarii municipiilor, pentru lucrarile care se executa în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1;
    c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrarile care se executa:
    1. pe terenuri care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector şi cele din extravilan;
    2. la construcţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);
    ---------------
    Punctul 2 al literei c) a alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 4^2.
    3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă, de transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, precum şi lucrări şi/sau reabilitări pentru străzile care sunt în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti;
    ----------------
    Punctul 3 al literei c) a art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. 42 din LEGEA nr. 154 din 28 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 1 octombrie 2012.
    d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrarile care se executa în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor prevăzute la lit. c), inclusiv bransamente şi racorduri aferente retelelor edilitare;
    -------------
    Litera d) a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 119 din 5 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005, care modifică articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.152 din 6 decembrie 2004.
    e) de primarii oraşelor şi comunelor pentru lucrările care se execută:
    ---------------
    Partea introductivă a literei e) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 4^3.
    1. în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1;
    2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate în procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, în condiţiile art. 10 lit. a) şi ale art. 45 alin. (4) şi cu avizul arhitectului-sef al judeţului;
    -------------
    Punctul 2 al literei e) a art. 4 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 119 din 5 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005, care modifică articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.152 din 6 decembrie 2004.
    ---------------
    Litera f) a alin. (1) al art. 4 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 4^4.
    (2) Pentru investiţiile care se realizează pe amplasamente ce depăşesc limita administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în unităţi administrativ-teritoriale limitrofe, în vederea armonizării condiţiilor de autorizare pentru întreaga investiţie, autoritatea administraţiei publice centrale competente cu atribuţii de reglementare, potrivit legii, în domeniul din care face parte investiţia supusă autorizării, va emite un aviz coordonator, în baza căruia preşedinţii consiliilor judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, după caz, vor emite autorizaţii de construire pentru executarea lucrărilor aferente părţilor din investiţie amplasate în unităţile administrativ-teritoriale din aria lor de competenţă.
    -----------
    Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013, care introduce pct. 1^1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011.
    (2^1) Pentru lucrările de instalare şi dezvoltare a reţelelor de comunicaţii electronice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va emite un aviz coordonator, în baza căruia preşedinţii consiliilor judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti vor emite autorizaţii de construire pentru toate lucrările din aria lor de competenţă.
    ---------------
    Alin. (2^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al art. 42 din LEGEA nr. 154 din 28 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 1 octombrie 2012.
    (3) Autorizaţiile de construire prevăzute la alin. (2) şi (2^1) produc efecte de la data intrării în vigoare a ultimei autorizaţii de construire emise în condiţiile prezentei legi.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. 42 din LEGEA nr. 154 din 28 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 1 octombrie 2012.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 4 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (5) Abrogat
    -----------
    Alin. (5) al art. 4 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011
    (6) Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1), executarea lucrărilor de foraje necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de gaze şi petrol, a altor exploatări subacvatice, precum şi a lucrărilor de construire a reţelelor submarine de transport energetic şi de comunicaţii, în marea teritorială, zona contiguă sau zona economică exclusivă a Mării Negre, după caz, este permisă în baza actului de autoritate al autorităţii competente desemnate prin legea specială, care ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi se emite în condiţiile legislaţiei specifice din domeniul gazelor, petrolului, energiei electrice şi comunicaţiilor, din care fac parte lucrările, după caz.
    -----------
    Alin. (6) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 81 din 5 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013, care introduce pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 85 din 5 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011.
    ----------------
    Art. 4 a fost modificat de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.152 din 6 decembrie 2004.


    Articolul 5

    (1) Avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de către investitor/beneficiar şi se obţin de la autorităţile competente în domeniu înaintea depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autorităţile administraţiei publice competente pentru:
    a) asigurarea şi racordarea/branşarea la infrastructura edilitară, în condiţiile impuse de caracteristicile şi amplasamentul reţelelor de distribuţie/transport energetic din zona de amplasament;
    b) racordarea la reţeaua căilor de comunicaţii;
    c) securitatea la incendiu, protecţia civilă şi protecţia sănătăţii populaţiei;
    d) cerinţele specifice unor zone cu restricţii stabilite prin reglementări speciale.
    (2) Actele de autoritate emise de autorităţile competente pentru protecţia mediului prevăzute la art. 2 alin. (2^1) lit. b) şi d) se solicită şi se obţin de investitor/solicitant în condiţiile legii.
    (3) Avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obţinute potrivit prevederilor alin. (1) şi (2), se anexează şi devin parte integrantă din autorizaţia de construire.
    ---------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 6

    (1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4:
    a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
    b) stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;
    c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
    d) încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.
    ---------------
    Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (1^1) Punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului reprezintă documentul scris emis de aceasta după etapa de evaluare iniţială, respectiv după etapa de încadrare a investiţiei în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, iar actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului este, după caz, acordul de mediu sau avizul Natura 2000.
    ---------------
    Alin. (1^1) al art. 6 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2) Certificatul de urbanism se emite de autorităţile prevăzute la art. 4, abilitate sa autorizeze lucrarile de constructii, şi se elibereaza solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, mentionandu-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
    (3) Certificatul de urbanism se semneaza de către preşedintele consiliului judetean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-sef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajarii teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
    (4) În vederea eliberării certificatului de urbanism, solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată - se va adresa autorităţilor prevăzute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât şi elementele care definesc scopul solicitării.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (5) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrari de constructii.
    (6) Certificatul de urbanism se emite şi în următoarele situaţii:
    a) în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
    b) în vederea adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de "Studiu de fezabilitate", potrivit legii;
    c) pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. Operaţiunile juridice menţionate, efectuate în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate.
    ---------------
    Alin. (6) al art. 6 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 6^1

    (1) Măsurile specifice pentru protecţia mediului stabilite prin actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului vor fi avute în vedere la elaborarea documentaţiei tehnice - D.T. şi nu pot fi modificate prin procedura de autorizare ori prin autorizaţia de construire.
    (2) În situaţia în care o investiţie urmează să se realizeze etapizat sau să se amplaseze pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unităţi administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea efectelor asupra mediului se realizează pentru întreaga investiţie.
    ------------
    Art. 6^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 7

    (1) Autorizaţia de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care cuprinde, în copie, următoarele documente:
    a) certificatul de urbanism;
    b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
    ---------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 7 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    c) documentaţia tehnică - D.T.;
    d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acesteia;
    ---------------
    Litera d) a alin. (1) al art. 7 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ---------------
    Litera e) a alin. (1) al art. 7 a fost abrogată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire.
    -------------
    Litera f) a alin. (1) al art. 7 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ------------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru construcţiile reprezentând anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole termenul de emitere a autorizaţiei de construire este de 15 zile de la data înregistrării cererii.
    ----------
    Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 101 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 15 mai 2008.
    (1^2) Documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se depune şi se înregistrează la autoritatea administraţiei publice competente numai dacă solicitantul prezintă toate documentele prevăzute la alin. (1).
    -------------
    Alin. (1^2) al art. 7 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (1^3) Cu respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, în situaţia în care apar modificări pentru care este necesară emiterea unei autorizaţii de construire distinctă pentru organizarea executării lucrărilor, aceasta se emite numai dacă autoritatea competentă pentru protecţia mediului constată că modificările aduse se înscriu în limitele actului administrativ emis anterior în caz contrar, autoritatea competentă pentru protecţia mediului reface evaluarea efectelor lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor şi emite un nou act administrativ.
    ------------
    Alin. (1^3) al art. 7 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2) Documentaţia tehnică - D.T. se elaborează în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, al avizelor şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism şi se întocmeşte, se semnează şi se verifică, potrivit legii.
    ------------
    Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2^1) Documentaţiile tehnice - D.T. aferente investiţiilor pentru care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a evaluat efectele asupra mediului şi a emis actul administrativ se verifică în mod obligatoriu pentru cerinţa esenţială de calitate în construcţii «c) igienă, sănătate şi mediu», potrivit legii.
    ------------
    Alin. (2^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2^2) În situaţia în care, după emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi înaintea depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, investiţia suferă modificări care nu au făcut obiectul evaluării privind efectele asupra mediului, acestea vor fi menţionate de către verificatorul de proiecte atestat pentru cerinţa esenţială «c) igienă, sănătate şi mediu» în raportul de verificare a documentaţiei tehnice aferente investiţiei, iar solicitantul/investitorul are obligaţia să notifice autoritatea publică pentru protecţia mediului emitentă, cu privire la aceste modificări, potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
    -------------
    Alin. (2^2) al art. 7 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»."
    (2^3) Documentaţiile tehnice - D.T. pentru reabilitarea termică a clădirilor se verifică în mod obligatoriu pentru cerinţa esenţială de calitate în construcţii «f) economie de energie şi izolare termică», potrivit legii.
    ------------
    Alin. (2^3) al art. 7 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (3) În situaţia depunerii unei documentaţii tehnice incomplete, acest lucru se notifică în scris solicitantului, în termen de 5 zile de la data înregistrării, cu menţionarea elementelor necesare în vederea completării acesteia.
    -------------
    Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 14^1.
    (3^1) Persoanele fizice cu atribuţii în verificarea documentaţiilor şi elaborarea/emiterea autorizaţiilor de construire răspund material, contravenţional, civil şi penal, după caz, pentru nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi (3).
    -------------
    Alin. (3^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 14^2.
    (4) Executarea lucrărilor de constructii se poate face numai pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie.
    (5) Autoritatea emitenta a autorizatiei de construire stabileste o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat sa inceapa lucrarile. În aceasta situaţie, valabilitatea autorizatiei se extinde pe toata durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizatie, în conformitate cu proiectul tehnic.
    (6) Neinceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilităţii autorizatiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire. În situaţia în care caracteristicile nu se schimba faţă de autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.
    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), în cazul justificat în care lucrarile de constructii nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizatiei cu cel puţin 15 zile inaintea expirarii acesteia. Prelungirea valabilităţii autorizatiei se poate acorda o singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.
    (8) Investitorul are obligaţia sa instiinteze autoritatea emitenta a autorizatiei de construire, precum şi inspectoratul teritorial în constructii asupra datei la care vor începe lucrarile autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de incepere a lucrărilor fără instiintare s-a facut în termenul de valabilitate a autorizatiei, data începerii lucrărilor se considera ca fiind ziua urmatoare datei de emitere a autorizatiei.
    (9) Autorizaţia de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti privind imobilul - teren şi/sau construcţii -, responsabilitatea aparţinând solicitantului.
    ------------
    Alin. (9) al art. 7 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 269 din 7 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 9 decembrie 2011.
    (10) Lucrările de consolidare la clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică ori prin notă tehnică justificativă în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public se autorizează în regim de urgenţă, în condiţiile prevăzute la alin. (16).
    -------------
    Alin. (10) al art. 7 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 14^3.
    (11) În condiţiile prezentei legi nu se emit autorizaţii provizorii.
    (12) Autorizatiile de construire/desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii complete, în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (16).
    (13) Autorizatia de construire se semneaza de preşedintele consiliului judetean sau de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-sef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajarii teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizaţiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
    (14) Valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.
    ------------
    Alin. (14) al art. 7 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (15) În situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a solicita o nouă autorizaţie de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.
    ------------
    Alin. (15) al art. 7 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (15^1) Pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentaţie tehnică - D.T., elaborată în condiţiile modificărilor de temă survenite, urmând ca autoritatea administraţiei publice locale competente să decidă, după caz:
    a) emiterea noii autorizaţii de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială;
    b) reluarea procedurii de autorizare în condiţiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depăşesc limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială.
    ------------
    Alin. (15^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (15^2) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele avizelor şi acordurilor obţinute pentru autorizaţia de construire iniţială se realizează de către structurile de specialitate ale autorităţii administraţiei publice competente, precum şi de verificatorii de proiecte atestaţi în condiţiile legii, pentru fiecare cerinţă esenţială de calitate în construcţii, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor avizatoare.
    -------------
    Alin. (15^2) al art. 7 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (15^3) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului se realizează de către aceasta potrivit prevederilor legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
    ------------
    Alin. (15^3) al art. 7 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (16) Cu respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, în cazul construcţiilor care prezintă pericol public, autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă, care constau, în principal, în sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale avariate, demolări parţiale şi consolidări la structura de rezistenţă, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, se emite imediat de către autoritatea administraţiei publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentaţiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare, documentaţie tehnică D.T., proiect tehnic - P.T., detalii de execuţie D.E. - să fie elaborate şi aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi, după caz, a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului.
    -------------
    Alin. (16) al art. 7 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (16^1) Prevederile alin. (16) se aplică în mod corespunzător şi construcţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care prezintă pericol public.
    -------------
    Alin. (16^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 18^1.
    (17) Primariile pot dezafecta constructiile, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare şi care pun în pericol siguranţa publică, cu excepţia construcţiilor monument istoric, pe bază de autorizatie de desfiinţare emisa în condiţiile alin. (16), cu obligaţia de a se întocmi documentaţii specifice în conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 1.
    (18) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire se calculeaza potrivit legii.
    (19) Taxa pentru prelungirea valabilităţii autorizatiei de construire se calculeaza la 30% din valoarea initiala a taxei de autorizare.
    (20) Instituţiile/Operatorii economici abilitate/abilitaţi prin lege să emită avizele/acordurile prevăzute la art. 5 alin. (1) au următoarele obligaţii:
    a) să stabilească conţinutul-cadru al documentaţiilor specifice necesare pentru emiterea avizelor/acordurilor, precum şi lista altor documente şi condiţii specifice necesare, pe care le pun la dispoziţia publicului şi autorităţilor administraţiei publice competente pe pagina proprie de internet şi prin afişare la sediu;
    b) să emită avizele/acordurile, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentaţiei specifice complete, sub sancţiunea aplicării prevederilor legale privind aprobarea tacită, fără alte proceduri prealabile.
    -------------
    Alin. (20) al art. 7 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 18^2.
    (20^1) Prevederile alin. (20) lit. b) nu sunt aplicabile actelor de autoritate emise de către autorităţile pentru protecţia mediului competente, respectiv punctului de vedere şi actului administrativ al acestora, care se emit potrivit legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
    -------------
    Alin. (20^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 18^3.
    (21) Autorizaţia de construire şi anexele acesteia au caracter public şi se pun la dispoziţia publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorităţii administraţiei publice emitente sau prin afişare la sediul acesteia, după caz.
    -------------
    Alin. (21) al art. 7 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (22) În aplicarea prevederilor alin. (21), autorităţile prevăzute la art. 4 au obligaţia de a respecta restricţiile impuse de legislaţia în vigoare în legătură cu secretul comercial şi industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public şi privat, precum şi fără a se aduce atingere garantării şi protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, potrivit legii.
    ------------
    Alin. (22) al art. 7 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (23) Autorităţile prevăzute la art. 4 fac publică emiterea autorizaţiei de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii:
    a) conţinutul autorizaţiei de construire şi al anexelor aferente, care includ toate condiţiile necesare a fi îndeplinite de solicitanţi, sau, după caz, conţinutul actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
    b) principalele motive şi considerente pe care se bazează emiterea autorizaţiei de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ca urmare a examinării comentariilor şi opiniilor exprimate de public, inclusiv informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de consultare a publicului;
    c) descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil, compensarea efectelor negative majore, conform actului administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
    ------------
    Alin. (23) al art. 7 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (24) Autorizarea de construire pentru construirea unui drum public nou sau modificarea substanţială a unui drum public existent, cuprins în reţeaua rutieră, nu se va emite în condiţiile în care proiectele de infrastructură respective nu conţin rapoartele de audit de siguranţă rutieră sau de evaluare de impact asupra siguranţei rutiere, după caz, realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 265/2008
    privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, cu modificările şi completările ulterioare.
    ------------
    Alin. (24) al art. 7 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 125 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 16 iulie 2012, care introduce art. I^1 din ORDONANŢA nr. 6 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.


    Articolul 8

    (1) Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totala, a construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de constructii de sustinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatari de suprafaţa şi subterane, precum şi a oricăror amenajari se fac numai pe baza autorizatiei de desfiinţare obtinute în prealabil de la autorităţile prevăzute la art. 4.
    (3) Prin exceptare de la prevederile art. 2 alin. (2^1), pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare a lucrărilor/construcţiilor nu este necesară emiterea punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului ori a actului administrativ al acesteia.
    -------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 19^1.


    Articolul 9

    (1) Documentaţiile tehnice - D.T. şi proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însuşesc şi se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, astfel:
    -------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    a) de arhitect cu diploma recunoscută de statul român, pentru proiectarea părţii de arhitectura pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanţa a construcţiilor supraterane şi a celor subterane;
    b) de ingineri constructori şi de instalaţii, cu diploma recunoscută de statul român, pentru părţile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanţa a construcţiilor supraterane şi subterane, precum şi la instalatiile aferente acestora;
    c) de conductor arhitect, urbanist şi/sau de subinginer de constructii, cu diploma recunoscută de statul român, pentru cladiri de importanţa redusa şi aflate în afara zonelor protejate, stabilite conform legii.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru documentaţia de execuţie.
    (3) Semnarea documentatiilor de către persoanele prevăzute la alin. (1) angajează raspunderea acestora în condiţiile legii.


    Articolul 10

    Pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului şi în documentatiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmeaza:
    ------------
    Litera c) a art. 10 a fost abrogată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    d) în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public, precum şi în zonele aferente construirii cailor de comunicatie, stabilite prin documentatiile de amenajare a teritoriului şi/sau de urbanism, se va obtine şi autorizatia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform prevederilor legale;
    d^1) în perimetrele limitrofe construcţiilor reprezentând anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanţelor prevăzute de normele sanitare în vigoare, în care s-a instituit un regim de restricţie privind amplasarea clădirilor de locuit şi a obiectivelor socioeconomice, solicitantul va obţine avizul direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    ----------
    Litera d^1) a art. 10 a fost introdusă de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 101 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 15 mai 2008.
    e) în zonele unde s-a instituit alt tip de restrictie solicitantul va obtine avizul organismelor competente.


    Articolul 11

    (1) Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistenţă şi/sau aspectul arhitectural al construcţiilor:
    ------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci când nu se schimba forma acestora şi materialele din care sunt executate;
    b) reparatii şi inlocuiri de tamplarie interioara şi exterioara, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tamplariei, inclusiv în situaţia în care se schimba materialele din care sunt realizate respectivele lucrari, cu excepţia cladirilor declarate monumente istorice, în condiţiile legii;
    -------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificata de articolul unic din LEGEA nr. 117 din 2 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 7 mai 2007.
    c) reparatii şi inlocuiri de sobe de încălzit;
    d) zugraveli şi vopsitorii interioare;
    e) zugraveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifica elementele de fatada şi culorile cladirilor;
    g) reparatii şi inlocuiri la pardoseli;
    h) lucrări de reparaţii, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calităţii şi formei arhitecturale a elementelor de faţadă, dacă aceste lucrări nu se execută la construcţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), astfel:
    1. finisaje interioare şi exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea;
    2. trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
    3. lucrări de reabilitare energetică a anvelopei şi/sau a acoperişului - dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/şarpantă - la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecţie a monumentelor şi/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;
    -------------
    Litera h) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    i) lucrari de întreţinere la caile de comunicatie şi la instalatiile aferente;
    j) lucrari de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor artistice ale construcţiilor prevăzute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei publice judetene sau locale, după caz;
    k) lucrari de foraje şi sondaje geotehnice pentru constructii de importanţa normala sau redusa, situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zacaminte acvifere;
    l) lucrari de constructii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului.
    m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.
    -------------
    Litera m) a alin. (1) al art. 11 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 22^1.
    (2) Se pot executa fără autorizatie de construire şi lucrari pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzarii şi comercializarii presei, cartilor şi florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundatii şi platforme, precum şi fără racorduri şi/sau bransamente la utilitati urbane, cu excepţia energiei electrice.
    (3) Dacă lucrarile prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la lit. e) şi j), se executa la constructiile menţionate la art. 3 lit. b), este obligatorie emiterea autorizatiei de construire.


    Articolul 12

    (1) Autorizatiile de construire sau de desfiinţare, emise cu incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instantele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare poate fi ceruta, în condiţiile legii, şi de către prefect, inclusiv la sesizarea expresa a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Constructii.
    (2) O dată cu introducerea actiunii se pot solicita instanţei judecătorești suspendarea autorizatiei de construire sau desfiinţare şi oprirea executarii lucrărilor, până la solutionarea pe fond a cauzei.
    ----------------
    Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 119 din 5 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 122 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.152 din 6 decembrie 2004, cu pct. 4.


    Capitolul II Concesionarea terenurilor pentru constructii


    Articolul 13

    (1) Terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, pot fi vandute, concesionate ori inchiriate prin licitaţie publică, potrivit legii, în condiţiile respectarii prevederilor documentatiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcţiei.
    (2) Terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de constructii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentatiilor de urbanism aprobate potrivit legii.
    (3) Concesionarea se face pe bază de oferte prezentate de către solicitanţi, cu respectarea prevederilor legale, urmarindu-se valorificarea superioara a potentialului terenului.


    Articolul 14

    Până la reglementarea prin lege a situaţiei juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de constructii, aflate în administrarea consiliilor locale şi care pot fi revendicate de fostii proprietari.


    Articolul 15

    Prin excepţie de la prevederile art. 13 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitaţie publică, cu plata taxei de redeventa stabilite potrivit legii, ori pot fi date în folosinţă pe termen limitat, după caz, în urmatoarele situaţii:
    a) pentru realizarea de obiective de utilitate publică sau de binefacere, cu caracter social, fără scop lucrativ, altele decat cele care se realizează de către colectivitatile locale pe terenurile acestora;
    b) pentru realizarea de locuinte de către Agentia Naţionala pentru Locuinte, potrivit legii;
    c) pentru realizarea de locuinte pentru tineri până la implinirea varstei de 35 de ani;
    d) pentru stramutarea gospodariilor afectate de dezastre, potrivit legii;
    e) pentru extinderea construcţiilor pe terenuri alaturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia;
    f) pentru lucrari de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor, pe baza documentatiilor de urbanism avizate potrivit legii.
    ---------------
    Litera f) a art. 15 a fost modificata de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006.


    Articolul 16

    (1) Terenurile prevăzute la art. 13, ce fac obiectul licitaţiei, se aduc la cunoştinţa publică de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt situate, printr-o publicatie afisata la sediul acestora şi tiparita în cel puţin două ziare de larga circulatie, cu minimum 20 de zile înainte de data licitaţiei.
    (2) Publicatiile privind licitaţia vor cuprinde data şi locul desfăşurării acesteia, suprafaţa şi destinaţia terenului, stabilite prin documentatiile de urbanism, precum şi taxa anuală minimala de redeventa.
    (3) Oferta solicitantilor va fi însoţită de un studiu de prefezabilitate sau de fezabilitate, după caz, cuprinzand în mod obligatoriu elementele tehnice necesare pentru caracterizarea functionalitatii şi a capacităţii construcţiei, a gradului de ocupare a terenului, precum şi a celorlalte elemente cuprinse în certificatul de urbanism. Nu vor fi acceptate decat oferte care corespund prevederilor documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii.
    (4) Licitaţia se efectueaza, în condiţiile legii, de comisiile instituite în acest scop, prin hotărâre a consiliilor locale şi/sau judetene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu competentele de autorizare stabilite la art. 4. Comisiile funcţionează la sediul consiliilor locale în a caror raza administrativ-teritoriala sunt situate terenurile.


    Articolul 17

    Limita minima a pretului concesiunii se stabileste, după caz, prin hotărârea consiliului judetean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, astfel încât să asigure recuperarea în 25 de ani a pretului de vanzare al terenului, în condiţii de piaţa, la care se adauga costul lucrărilor de infrastructura aferente.


    Articolul 18

    Terenurile prevăzute la art. 13, ce se concesioneaza pentru realizarea de locuinte şi spatii construite asociate acestora, în functie de prevederile regulamentelor locale de urbanism, aprobate potrivit legii, vor avea urmatoarele suprafete:
    a) în localităţile urbane:
    1. până la 450 mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter sau parter şi etaj;
    2. până la 300 mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter şi etaj, cu doua apartamente;
    3. până la 250 mp pentru un apartament, în cazul cladirilor cu parter şi mai multe etaje, având cel mult 6 apartamente;
    4. pentru cladirile cu mai mult de 6 apartamente, suprafaţa de teren va fi stabilita potrivit documentatiilor de urbanism;
    b) în localităţile rurale, până la 1.000 mp pentru o locuinta.


    Articolul 19

    Pentru realizarea unei case de vacanta se poate concesiona un teren în suprafaţa de până la 250 mp.


    Articolul 20

    Împotriva licitaţiei, până la momentul adjudecarii, se va putea face contestaţie, de către orice persoană interesata, la judecatoria în a carei raza teritoriala are loc licitaţia. Contestaţia suspenda desfăşurarea licitaţiei până la solutionarea sa definitivă.


    Articolul 21

    Pe baza procesului-verbal de adjudecare a licitaţiei sau a hotărârii consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru situaţiile prevăzute la art. 15, se va incheia actul de concesiune, care se va inregistra de către concesionar în evidentele de publicitate imobiliara, în termen de 10 zile de la data adjudecarii sau emiterii hotărârii.


    Articolul 22

    (1) Concesionarea terenurilor prevăzute la art. 13-19 se face în conformitate cu prevederile legii, durata acesteia fiind stabilită de către consiliile locale, consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în funcţie de prevederile documentaţiilor de urbanism şi de natura construcţiei.
    (2) Anterior concesionării terenurile vor fi înscrise în cartea funciară.
    ------------
    Art. 22 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 23

    (1) Intravilanul localitatilor se stabileste prin planurile generale de urbanism - PUG -, aprobate potrivit legii.
    (2) Ulterior aprobării Planului General de Urbanism - PUG - pot fi introduse în intravilanul localitatilor şi unele terenuri din extravilan, numai în condiţii temeinic fundamentate pe bază de planuri urbanistice zonale - PUZ -, aprobate potrivit legii.
    (3) Terenurile destinate construirii, evidenţiate în intravilan, se scot din circuitul agricol, definitiv, prin autorizaţia de construire. În cazul în care proprietarul terenului doreşte să scoată din circuitul agricol doar o parte din terenul deţinut, pentru îndeplinirea acestei proceduri, autorizaţia de construire va fi însoţită de documentaţia tehnică cadastrală.
    ------------
    Alin. (3) al art. 23 a fost modificat de art. IV din LEGEA nr. 133 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 24 iulie 2012.


    Capitolul III Raspunderi şi sancţiuni


    Articolul 24

    (1) Constituie infractiuni urmatoarele fapte:
    a) executarea, fără autorizatie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b);
    b) continuarea executarii lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;
    ---------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 24 a fost modificata de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006.
    c) intocmirea ori semnarea proiectelor tehnice, precum şi a documentaţiilor tehnice - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii pentru alte specialitati decat cele certificate prin diploma universitara, în condiţiile prevăzute la art. 9.
    ------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    d) refuzul emiterii certificatului de urbanism.
    -------------
    Litera d) a alin. (1) al art. 24 a fost introdusă de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 23^1.
    (2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
    -------------
    Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 23^2.


    Articolul 25

    În cazul savarsirii faptelor prevăzute la art. 24, organele de control prevăzute de prezenta lege, care au constatat fapta, sunt obligate sa sesizeze organele de urmărire penala.


    Articolul 26

    (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte, dacă nu au fost savarsite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infractiuni:
    a) executarea sau desfiintarea, totala ori parţială, fără autorizatie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), de către investitor şi executant;
    b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor şi executant;
    ------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    c) aprobarea furnizarii de utilitati urbane, ca urmare a executarii de lucrari de bransamente şi racorduri la retele pentru constructii noi neautorizate;
    d) menţinerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizatie sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţă de cele prevăzute în autorizatie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajarilor cu caracter provizoriu;
    e) neaducerea terenului la starea initiala de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curatare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata executiei, o dată cu incheierea lucrărilor de baza;
    f) impiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate;
    g) neanunţarea datei începerii lucrărilor de construcţii autorizate, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8);
    -------------
    Litera g) a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum şi emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora condiţionat de elaborarea prealabilă a unei documentaţii de urbanism sau a oricăror documentaţii tehnice de definire a scopului solicitării, cu depăşirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiţionarea furnizării informaţiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);
    -------------
    Litera h) a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    h^1) neemiterea autorizaţiilor de construire în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1);
    -------------
    Litera h^1) a alin. (1) al art. 26 a fost introdusă de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 25^1.
    i) emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare:
    - în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizatia de construire/desfiinţare;
    - în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;
    - în baza unor documentaţii incomplete sau elaborate în neconcordanta cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale continutului-cadru al documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii, care nu conţin avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;
    ------------
    Liniuţa a 3-a de la litera i) a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    - în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranţa a intregii constructii, în cazul lucrărilor de consolidare;
    - în baza altor documente decat cele cerute prin prezenta lege;
    j) neorganizarea şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de constructii de către compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judetene şi al primariilor, în unitatile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi neurmarirea modului de indeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Constructii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3);
    k) neindeplinirea, la termenul stabilit, a masurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Constructii la controlul anterior;
    l) refuzul nejustificat sau obstructionarea sub orice formă a accesului persoanelor fizice sau al reprezentantilor persoanelor juridice la documentele prevăzute la art. 34 alin. (7);
    ------------
    Litera m) a alin. (1) al art. 26 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează:
    - de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a);
    - de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. f);
    - de 10.000 lei, cele prevăzute la lit. c);
    - de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d) şi e);
    - de la 5.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la lit. h), h^1) şi i);
    - de la 1.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. j) şi k);
    - de 2.000 lei, cele prevăzute la lit. l);
    - de 1.000 lei, cele prevăzute la lit. g).
    -------------
    Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 26^1.
    (3) Cuantumul amenzilor se actualizeaza anual prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Sancţiunea amenzii poate fi aplicata şi reprezentantului persoanei juridice.
    (5) Sancţiunea amenzii pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) se aplică functionarilor publici responsabili de verificarea documentatiilor care stau la baza emiterii certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire sau de desfiinţare, precum şi semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
    (6) În condiţiile prezentei legi nu se aplică sancţiunea avertisment.
    ------------
    Alin. (6) al art. 26 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 27

    (1) Presedintii consiliilor judetene, primarii şi organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale şi judetene au obligaţia sa urmareasca respectarea disciplinei în domeniul autorizarii executarii lucrărilor în constructii în cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale şi, în functie de incalcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătorești şi organelor de urmărire penala, după caz.
    --------------
    Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006.
    (2) Arhitectul-sef al judeţului şi personalul imputernicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmaresc respectarea disciplinei în domeniul autorizarii executarii lucrărilor de constructii pe teritoriul administrativ al judeţului, precum şi respectarea disciplinei în urbanism şi amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a construcţiilor.
    (3) Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h)-l), se constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire/desfiinţare.
    ------------
    Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    (4) Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) şi j) se constată şi se sancţionează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.
    -------------
    Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 28^1.
    (5) Procesele-verbale de constatare a contraventiilor, incheiate de organele de control ale administraţiei publice locale, se inainteaza, în vederea aplicarii sanctiunii, sefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz, presedintelui consiliului judetean ori primarului unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui raza s-a savarsit contraventia.
    --------------
    Alin. (5) al art. 27 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006.
    ------------
    Alin. (6) al art. 27 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 28

    (1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executarii lucrărilor, precum şi, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizatiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei.
    (2) Decizia mentinerii sau a desfiintarii construcţiilor realizate fără autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţa. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (3) Măsura desfiintarii construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obţinut autorizatia necesară.


    Articolul 29

    (1) Controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executarii lucrărilor de constructii se exercită de Inspectoratul de Stat în Constructii, pe intregul teritoriu al tarii, şi de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun masurile şi sanctiunile prevăzute de prezenta lege.
    (2) Inspectoratul de Stat în Constructii şi inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executarii lucrărilor de construire sau de desfiinţare, după caz, atunci când constata ca acestea se realizează cu incalcarea dispoziţiilor legale, a cerințelor privind asigurarea calităţii în constructii, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise.
    (3) Inspectoratul de Stat în Constructii şi inspectoratele teritoriale incunostinteaza autoritatea administraţiei publice pe teritoriul careia s-a efectuat controlul asupra constatarilor şi masurilor dispuse. În aceasta situaţie organele de control ale consiliilor judetene sau locale, după caz, au obligaţia sa urmareasca modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat în Constructii.


    Articolul 30

    (1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executarii lucrărilor de constructii se suporta de către investitori, în valoare echivalenta cu o cota de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 lit. b) şi a lacasurilor de cult.
    (2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în constructii, judetene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, o dată cu transmiterea înştiinţării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Intarzierea la plata a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizeaza cu 0,15% pe zi de intarziere, fără a se depăşi suma datorata. Disponibilitatile la finele anului din veniturile extrabugetare se reporteaza în anul următor şi au aceeasi destinatie.
    (3) Cota stabilita la alin. (1) se aplică şi diferentelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face o dată cu receptia la terminarea lucrărilor.

    -------------
    Art. 30^1 a fost abrogat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 30 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.

    Articolul 31

    Dreptul de a constata contraventiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.


    Articolul 32

    (1) În cazul în care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instantele judecătorești pentru a dispune, după caz:
    a) incadrarea lucrărilor în prevederile autorizatiei;
    b) desfiintarea construcţiilor realizate nelegal.
    (2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limita de executare a masurilor prevăzute la alin. (1).
    (3) În cazul nerespectarii termenelor limita stabilite, masurile dispuse de instanţa, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la indeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmand să fie suportate de către persoanele vinovate.
    (4) În situaţiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanţei sa dispună, prin hotărârea de condamnare, masurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penala sesizate şi, după caz, instanţei sa dispună oprirea temporara a executarii lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006.
    (5) Persoanele care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinte şi pentru care s-a dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subventiile primite, cu plata dobanzilor legale pentru perioada în care le-au folosit.


    Articolul 33

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 32, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.
    -------------
    Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^1.
    (2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declansa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se afla construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului.
    (3) În cazul neindeplinirii de către autoritatea administraţiei publice competente a procedurii de desfiinţare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitarii prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparţinând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desfiintarea construcţiilor executate fără autorizatie de construire.
    (4) Prin excepţie de la prevederile art. 32, constructiile executate fără autorizatie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judetelor, oraşelor ori comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativa de autoritatea administraţiei publice competente, fără sesizarea instanţelor judecătorești şi pe cheltuiala contravenientului.
    (5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) autorităţile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăţi comerciale specializate în astfel de lucrari, în condiţiile legii.
    ---------------
    Art. 33 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 376 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006.


    Articolul 34

    (1) Studiile de teren şi documentaţiile elaborate pentru realizarea investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism - studii şi proiecte de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului - sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti.
    -------------
    Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^2.
    (2) În înţelesul prezentei legi, prin studiile şi documentatiile menţionate la alin. (1) se înţelege exemplarul-martor compus din piesele scrise: tema de proiectare, memorii generale şi pe specialitati, breviare de calcul, avizele şi acordurile obtinute, precum şi piesele desenate.
    (3) Arhivele cuprinzând studiile şi documentaţiile menţionate la alin. (1), intrate, la constituire, în patrimoniul societăţilor comerciale înfiinţate pe structura fostelor unităţi de proiectare judeţene şi din municipiul Bucureşti, se gestionează, potrivit legii, de către consiliile judeţene sau de către primăriile municipiilor, respectiv de Primăria Municipiului Bucureşti.
    -------------
    Alin. (3) al art. 34 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^2.
    (4) Inventarierea arhivelor se face de către comisii constituite în acest scop prin hotărâri ale consiliilor judeţene, municipale, respectiv ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    -------------
    Alin. (4) al art. 34 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^2.
    (5) Refuzul inventarierii şi/sau al predarii studiilor şi documentatiilor se sancţionează potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările ulterioare.
    (6) În situaţia refuzului predării arhivelor, consiliile judeţene, municipale şi/sau Primăria Municipiului Bucureşti, după caz, se vor adresa în termen de 90 de zile instanţelor judecătoreşti, care vor soluţiona cererile în procedură de urgenţă, potrivit legii. Acţiunea în instanţă este scutită de taxa de timbru.
    -------------
    Alin. (6) al art. 34 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^2.
    (7) Accesul persoanelor fizice sau al reprezentanţilor persoanelor juridice la arhivele cuprinzând documentaţiile prevăzute la alin. (1), precum şi la documentaţiile de urbanism elaborate ulterior acestora şi gestionate de administraţiile publice locale, în vederea întocmirii documentaţiilor tehnice, este neîngrădit şi se stabileşte prin hotărâre a consiliului judeţean, municipal, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
    -------------
    Alin. (7) al art. 34 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^2.


    Articolul 35

    (1) În condiţiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contraventie se face cu indicarea locului, datei şi orei constatarii, în conformitate cu dispozitiile art. 31.
    (2) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2). De asemenea, plângerea nu suspendă măsura desfiinţării în condiţiile art. 33 alin. (1) a lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor ori a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor al căror termen prevăzut prin autorizaţie este expirat, dispusă în condiţiile art. 28 alin. (1).
    -------------
    Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^3.
    (3) În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor art. 28 şi 29.*)
    -------------
    *) Art. 35, fost art. 30, modificat prin Legea nr. 453/2001 şi Legea nr. 401/2003, era alcătuit din 4 alineate.
    Alin. (4), al cărui continut era: "(4) În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968.", nu a fost modificat sau abrogat expres prin Legea nr. 401/2003.
    Alin. (3) al art. 35, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 401/2003, a preluat prevederile alin. (4), însă cu trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
    Alin. (4) al art. 35 nu este inclus în forma republicată, aplicarea acestui text incetand o dată cu abrogarea Legii nr. 32/1968 prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.


    Capitolul IV Dispozitii finale şi tranzitorii


    Articolul 36

    (1) Persoanele fizice şi juridice, care beneficiaza de teren în condiţiile prezentei legi, sunt obligate să solicite emiterea autorizatiei de construire şi sa inceapa construcţia în termen de cel mult un an de la data obtinerii actului de concesionare a terenului.
    (2) În caz de încălcare a obligaţiei prevăzute la alin. (1) concesionarea îşi pierde valabilitatea.


    Articolul 37

    (1) Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrari de constructii în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral lucrarile până la termenul prevăzut în autorizatie.
    (2) Lucrarile de constructii autorizate se considera finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizatie şi dacă s-a efectuat receptia la terminarea lucrărilor. Efectuarea receptiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de constructii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrari în regie proprie. Receptia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizatiei de construire.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006.
    (3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizatiei de construire are obligaţia sa regularizeze taxa pentru autorizatia de construire, potrivit legii.
    (4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizaţiilor de construire vor regulariza şi celelalte cote prevăzute de lege.
    (5) Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege. Construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001
    pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991
    privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se intabulează, în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale. În cazul în care construcţiile nu sunt înregistrate la autoritatea administraţiei publice locale competente, acestea se înregistrează dacă se achită impozitul aferent pe ultimii 5 ani anteriori depunerii declaraţiei fiscale, inclusiv pentru anul în curs.
    ---------------
    Alin. (5) al art. 37 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 127 din 26 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 29 aprilie 2013, care introduce art. VII^4 din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 121 din 22 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 29 decembrie 2011.


    Articolul 38

    (1) Sunt de utilitate publică lucrarile privind constructiile care nu mai pot fi finalizate conform prevederilor autorizatiei de construire, inclusiv terenurile aferente acestora.
    (2) În vederea realizării lucrărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea administraţiei publice locale pe teritoriul careia se afla constructiile va aplica prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, iar imobilele pot fi trecute din proprietatea publică în proprietatea privată şi valorificate, în condiţiile legii.


    Articolul 39

    Toate constructiile proprietate particulara, realizate în condiţiile prezentei legi, se declara, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unitatile subordonate acestora, după terminarea lor completa şi nu mai tarziu de 15 zile de la data expirarii termenului prevăzut în autorizatia de construire.


    Articolul 40

    (1) În cazul când intr-o cladire se realizează mai multe apartamente şi suprafete locative cu alta destinatie, proprietarii acestora dobândesc şi o cota-parte de proprietate asupra tuturor părţilor de construcţie şi instalaţii, precum şi asupra tuturor dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decat în comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata proprietatea lor.
    (2) O dată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în situaţia celor realizate în cladiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobandeste şi o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
    (3) Cotele-părţi prevăzute la alineatele precedente se determină proporţional cu suprafaţa utilă a locuinţelor, a caselor de vacanţă ori a suprafeţelor cu altă destinaţie din clădire, după caz.
    -------------
    Alin. (3) al art. 40 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^4.


    Articolul 41

    Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de instrainare a construcţiei pentru a carei realizare acesta a fost constituit. În aceleasi condiţii se transmite şi autorizatia de construire.


    Articolul 42

    (1) Autorizatia de construire pentru lucrarile de interventie în scopul asigurarii cerințelor de rezistenta, stabilitate şi siguranţa în exploatare a construcţiilor asupra cărora au intervenit factori distructivi de origine naturala sau umana se emite pentru consolidarea intregii constructii.
    (2) Emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare în vederea executării lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru punerea în siguranţă a construcţiilor existente, inclusiv a instalaţiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinaţie, precum şi a lucrărilor la lăcaşuri de cult ori la monumente istorice clasate ori aflate în curs de clasare, indiferent de proprietar, cu excepţia celor în care se desfăşoară activităţi comerciale, este scutită de taxa de autorizare.
    -------------
    Alin. (2) al art. 42 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 43

    Prin excepţie de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcţii:
    a) cu caracter militar se face de către ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale interesate, în baza unor proceduri stabilite împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei;
    b) aferente infrastructurii de transport rutier de interes naţional se face de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin direcţia de specialitate, cu respectarea prevederilor legii privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia.
    -------------
    Art. 43 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 31^1.


    Articolul 43^1

    (1) Publicul are dreptul să participe efectiv şi din timp la procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii, să se documenteze şi să transmită comentarii şi opinii autorităţilor administraţiei publice locale competente, înaintea luării unei decizii asupra cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii aferente investiţiei pentru care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit necesitatea evaluării efectelor acesteia asupra mediului.
    (2) Informarea şi consultarea publicului se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
    ------------
    Art. 43^1 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 43^2

    (1) Orice persoană interesată, care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii, pentru a ataca autorizaţia de construire sau actul de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, după caz, emise de autoritatea administraţiei publice locale competentă pentru investiţiile prevăzute la art. 43^1 alin. (1).
    (2) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a autorizaţiei de construire sau a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, după caz, persoanele prevăzute la alin. (1) vor solicita autorităţii administraţiei publice locale emitente revocarea actului, în tot sau în parte, dacă acesta nu a produs efecte juridice.
    (3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (2) este scutită de taxa de timbru şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.
    ------------
    Art. 43^2 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.


    Articolul 44

    (1) În condiţiile prezentei legi, în vederea realizării unui cadru legislativ unitar privind autorizarea lucrărilor de constructii, toate reglementarile tehnice - norme, normative, instrucţiuni -, cu aplicabilitate în domeniul construcţiilor şi urbanismului, elaborate de ministere şi de alte organe centrale, se transmit în mod obligatoriu spre avizare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
    (2) Ministerele şi celelalte organe centrale care au elaborat reglementari tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), au obligaţia de a le transmite Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea avizarii în termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei legi, sub sancţiunea încetării aplicabilitatii acestora.


    Articolul 45

    (1) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale municipale, orăşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor organiza, în cadrul aparatului propriu, structuri de specialitate pentru indeplinirea atribuţiilor aflate în responsabilitatea arhitectului-sef, functionar public cu functie de conducere, seful compartimentului/structurii de specialitate, cu atribuţii în domeniul urbanismului, amenajarii teritoriului şi autorizarii executarii lucrărilor de constructii, şi pentru:
    a) avizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism, precum şi eliberarea certificatelor de urbanism;
    ------------
    Litera b) a alin. (1) al art. 45 a fost abrogată de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    c) intocmirea şi eliberarea autorizatiei de construire/desfiinţare;
    d) organizarea şi exercitarea controlului propriu privind disciplina în constructii.
    (1^1) Autorităţile administraţiei publice competente pot organiza în cadrul structurilor de specialitate prestarea serviciilor privind obţinerea, contra cost în condiţiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor şi acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcţii.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 33^1.
    (2) Consiliul local al comunei poate organiza structuri de specialitate la nivelul aparatului propriu, în condiţiile prevăzute la alin. (1), în baza unei hotărâri adoptate în acest sens.
    (3) Structurile de specialitate constituite în cadrul consiliilor judeţene acordă asistenţă tehnică de specialitate, analizează şi avizează cererile depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism şi documentaţiile pentru emiterea autorizaţiilor de construire din competenţa de emitere a primarilor comunelor şi oraşelor care nu au constituite încă structuri de specialitate, în condiţiile prevederilor alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 4 alin. (1) lit. e), la cererea acestora.
    -------------
    Alin. (3) al art. 45 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 33^2.
    (4) În cazul în care, din cauza lipsei de specialisti, nu se pot constitui structurile de specialitate prevăzute la alin. (1) la nivelul oraşelor sau al municipiilor se vor aplica în mod corespunzător prevederile alin. (3).
    (5) Functia de arhitect-sef, prevăzută la alin. (1), se inscrie în nomenclatorul functiilor de conducere din cadrul aparatului propriu al consiliilor judetene şi locale şi se echivaleaza după cum urmeaza:
    a) sef de departament sau director general, pentru arhitectul-sef al municipiului Bucureşti, respectiv pentru arhitectul-sef al judeţului, arhitectii-şefi ai municipiilor, precum şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti;
    b) sef serviciu, pentru arhitectii-şefi ai oraşelor;
    c) sef birou, pentru persoanele cu responsabilitate în domeniul amenajarii teritoriului, urbanismului şi al autorizarii executarii lucrărilor de constructii din cadrul primariilor de comuna, şefi ai structurilor de specialitate organizate la nivelul acestora, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
    (6) Pentru constituirea băncii de date, toţi posesorii de reţele tehnico-edilitare, supra- şi subterane, sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti planurile cadastrale cuprinzând traseele reţelelor existente pe teritoriul judeţului şi al localităţilor, respectiv al municipiului Bucureşti. Aceste planuri vor fi puse de autorităţile administraţiei publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti la dispoziţia tuturor primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv primăriilor sectoarelor municipiului Bucureşti în a căror rază administrativ-teritorială sunt situate reţelele tehnico-edilitare*).
    -------------
    Alin. (6) al art. 45 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^1.
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. II din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, transmiterea către autorităţile administraţiei publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a planurilor cadastrale cuprinzând traseele reţelelor existente, de către toţi posesorii de reţele tehnico-edilitare, supra- şi subterane, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    -------------
    Art. 46 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006.

    Articolul 47

    Anexa nr. 1 privind conţinutul-cadru al documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de constructii şi anexa nr. 2 privind definirea unor termeni de specialitate utilizati în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.
    ------------
    Art. 47 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".


    Articolul 47^1

    Orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.
    -------------
    Art. 47^1 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^2.


    Articolul 48

    Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinte şi vanzarea de locuinte din fondul de stat către populatie, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotărârea Consiliului de Ministri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea masurilor de executare a dispoziţiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinte, vanzarea de locuinte din fondul de stat către populatie şi construirea de case de odihnă proprietate personala, publicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberarii autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la instrainarile şi impartelile terenurilor cu sau fără constructii, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasarii construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrari sau unor acţiuni de interes de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărârea Consiliului de Ministri nr. 2.490/1969 privind stabilirea şi sanctionarea contraventiilor la normele privind amplasarea şi autorizarea construirii, repararii şi desfiintarii construcţiilor şi a altor lucrari, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum şi orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.


    Anexa 1

    CONŢINUTUL - CADRU
    al documentaţiei tehnice D.T. pentru
    autorizarea executării lucrărilor de construcţii
    -------------
    Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^3.
    Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se elaborează de proiectanţi autorizaţi, persoane fizice sau juridice, în condiţiile prevederilor art. 9 din prezenta lege şi, după vizarea spre neschimbare, se dezvoltă în proiectul tehnic întocmit conform prevederilor legale în vigoare, în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul avizelor, acordurilor, punctului de vedere al autorităţii pentru protecţia mediului competente, precum şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, cerute prin certificatul de urbanism.
    Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se întocmeşte pentru:
    - autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.;
    - autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare - D.T.A.D.;
    - autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E.
    Conţinutul-cadru al documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii cuprinde opisul pieselor scrise şi desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare.
    -------------
    Partea introductivă a anexei 1 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^3.
    A. Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de construire - D.T.A.C.
    ------------
    Litera A din anexa 1 a fost modificată de art. II şi III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.", şi a abrevierilor "P.A.C." şi "P.A.D." cu abrevierile "D.T.A.C." şi "D.T.A.D.".
    I. Piese scrise
    1. Lista şi semnaturile proiectantilor
    Se completeaza cu numele în clar şi calitatea proiectantilor, precum şi cu partea din proiect pentru care raspund.
    2. Memoriu
    2.1. Date generale:
    Descrierea lucrărilor care fac obiectul Documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de constructii, facandu-se referiri la:
    ------------
    Partea introductivă a paragrafului 1 de la subpct. 2.1., pct. 2, lista I, secţiunea A din anexa 1 a fost modificată de art. II şi III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.", şi a abrevierilor "P.A.C." şi "P.A.D." cu abrevierile "D.T.A.C." şi "D.T.A.D.".
    - amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor;
    - clima şi fenomenele naturale specifice;
    - geologia şi seismicitatea;
    - categoria de importanţa a obiectivului.
    2.2. Memorii pe specialitati
    Descrierea lucrărilor de:
    - arhitectura;
    - structura;
    - instalaţii;
    - dotari şi instalaţii tehnologice, după caz;
    - amenajari exterioare şi sistematizare verticala.
    2.3. Date şi indici care caracterizeaza investitia proiectata, cuprinşi în anexa la cererea pentru autorizare:
    - suprafetele - construita desfăşurată, construita la sol şi utila;
    - inaltimile cladirilor şi numărul de niveluri;
    - volumul construcţiilor;
    - procentul de ocupare a terenului - P.O.T.;
    - coeficientul de utilizare a terenului - C.U.T.
    2.4. Devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare
    2.5. Anexe la memoriu
    2.5.1. Studiul geotehnic
    2.5.2. Referatele de verificare a documentaţiei tehnice - D.T., în conformitate cu legislaţia în vigoare privind calitatea în construcţii, inclusiv în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (2^1) şi (2^3) întocmite de verificatori de proiecte atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, aleşi de investitor.
    -------------
    Punctul 2.5.2. de la lista I. "Piese scrise" din secţiunea A a anexei 1 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»."
    -------------
    Punctul 2.5.3. de la lista I. "Piese scrise" din secţiunea A a anexei 1 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    -------------
    Punctul 2.5.4. de la lista I. "Piese scrise" din secţiunea A a anexei 1 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    2.5.5. Avizele şi acordurile privind asigurarea, branşarea şi racordarea la infrastructura edilitară, după caz, precum şi avizele, acordurile şi actele administrative specifice ale organismelor administraţiei publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate ale acestora, după caz - Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi ale Ministerului Culturii şi Cultelor, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informaţii ori ale altor organisme interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform reglementărilor legale în vigoare şi ca urmare a condiţiilor speciale de amplasament şi/sau a funcţionalităţii investiţiei, după caz, obţinute în prealabil de solicitant.
    -------------
    Punctul 2.5.5. de la lista I. "Piese scrise" din secţiunea A a anexei 1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în forma autentica, pentru constructiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinatate - şi numai dacă sunt necesare măsuri de interventie pentru protejarea acestora -, pentru lucrari de constructii necesare în vederea schimbarii destinatiei în cladiri existente, precum şi în cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate.
    II. Piese desenate
    1. Planuri generale
    1.1 Plan de încadrare în teritoriu
    - plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1000, după caz, emis de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial
    -------------
    Subpunctul 1.1. de la pct. 1 de la lista II. Piese desenate" din secţiunea A a anexei 1 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    1.2. Plan de situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei
    - plan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecţie Stereografic 1970, la scările 1:2.000, 1:1000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, vizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor reprezenta:
    * imobilul, identificat prin numărul cadastral, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafaţa, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziţia şi înălţimea la coamă a calcanelor limitrofe, precum şi poziţia reperelor fixe şi mobile de trasare;
    * amplasarea tuturor construcţiilor care se vor menţine, se vor desfiinţa sau se vor construi;
    * cotele construcţiilor proiectate şi menţinute, pe cele trei dimensiuni (cotele ±0,00; cote de nivel; distanţe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor şi altele asemenea);
    * denumirea şi destinaţiile fiecărui corp de construcţie;
    * sistematizarea pe verticală a terenului şi modul de scurgere a apelor pluviale;
    * accesele pietonale şi carosabile din incintă şi clădiri, plantaţiile prevăzute;
    * planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac obiectul legilor de restituire a proprietăţii.
    -------------
    Subpunctul 1.2. de la pct. 1 de la lista II. Piese desenate" din secţiunea A a anexei 1 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    1.3. Planul privind constructiile subterane
    Va cuprinde amplasarea acestora, în special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor - radier şi capac -, şi va fi redactat la scara 1:500.
    În cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii prevăzute prin proiect, în special cele pentru alimentare cu apa şi canalizare.
    2. Planse pe specialitati
    2.1. Arhitectura
    Piesele desenate de arhitectura vor cuprinde plansele principale privind arhitectura fiecarui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, după cum urmeaza:
    - planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane şi supraterane, cu indicarea functiunilor, dimensiunilor şi a suprafeţelor;
    - planurile acoperisurilor - terasa sau sarpanta -, cu indicarea pantelor de scurgere a apelor meteorice şi a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor din care se executa invelitorile;
    - secţiuni caracteristice - în special pe linia de cea mai mare panta, acolo unde este cazul -, care să cuprindă cota ±0,00, cotele tuturor nivelurilor, inaltimile determinante ale acoperisului - cotele la coama şi la cornisa -, fundatiile cladirilor invecinate la care se alatura constructiile proiectate;
    - toate fatadele, cu indicarea materialelor şi finisajelor, inclusiv culorile, cotate şi cu indicarea racordarii la nivelul terenului amenajat;
    - în situaţia integrarii construcţiilor într-un front existent, se va prezenta şi desfăşurarea stradala prin care se va arata modul de integrare a acestora în tesutul urban existent.
    2.2. Structura
    2.2.1. Planul fundatiilor
    Se redacteaza la scara 1:50 şi va releva:
    - modul de respectare a condiţiilor din studiul geotehnic;
    - masurile de protejare a fundatiilor cladirilor invecinate, la care se alatura constructiile proiectate.
    2.2.2. Detalii de fundatii
    2.2.3. Proiect de structura complet
    Se prezinta pentru constructii cu mai multe subsoluri şi cel puţin 10 niveluri.
    2.3. Instalaţii
    2.3.1. Schemele instalaţiilor
    Se prezinta parametrii principali şi schemele functionale ale instalaţiilor proiectate.
    2.4. Dotari şi instalaţii tehnologice
    În situaţia în care investitia urmeaza sa functioneze pe baza unor dotari şi instalaţii tehnologice, determinante pentru configuratia planimetrica a construcţiilor, se vor prezenta:
    2.4.1. Desene de ansamblu
    2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic
    Fiecare plansa prezentată în cadrul secţiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreaptă jos un cartus, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de inmatriculare sau numărul autorizatiei, după caz, titlul proiectului şi al plansei, numărul proiectului şi al plansei, data elaborarii, numele, calitatea şi semnatura elaboratorilor şi ale sefului de proiect.
    B. Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de desfiinţare - D.T.A.D.
    ------------
    Secţiunea B din anexa 1 a fost modificată de art. II şi III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T." şi a abrevierii "P.A.D." cu abrevierea "D.T.A.D.".
    I. Piese scrise
    1. Lista şi semnaturile proiectantilor
    Se completeaza cu numele în clar şi calitatea proiectantilor, precum şi cu partea din proiect pentru care raspund.
    2. Memoriu
    2.1. Date generale
    Descrierea construcţiei care urmeaza să fie desfiintata:
    - scurt istoric: anul edificarii, mesteri cunoscuti, alte date caracteristice;
    - descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic;
    - menţionarea şi descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmeaza a se preleva;
    - fotografii color - format 9 x 12 cm - ale tuturor fatadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfăşurări rezultate din asamblarea mai multor fotografii;
    - descrierea lucrărilor care fac obiectul Documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de desfiinţare.
    ------------
    Liniuţa a-5-a de la subpct. 2.1., pct. 2, lista I., Secţiunea B din anexa 1 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    -------------
    Subpct. 2.2 al listei I din secţiunea B a anexei 1 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 38^1.
    II. Piese desenate
    1. Plan de încadrare în teritoriu
    - plansa pe suport topografic vizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial, întocmită la scarile 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, după caz.
    ------------
    Pct. 1, lista II., Secţiunea B din anexa 1 a fost modificat de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie" cu sintagma "oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial".
    2. Plan de situaţie a imobilelor
    - plansa pe suport topografic vizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial, întocmită la scarile 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, prin care se precizeaza:
    ------------
    Prima liniuţă a pct. 2, lista II., Secţiunea B din anexa 1 a fost modificată de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie" cu sintagma "oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial".
    ● parcela cadastrala pentru care a fost emis certificatul de urbanism;
    ● amplasarea tuturor construcţiilor care se vor menţine sau se vor desfiinta;
    ● modul de amenajare a terenului după desfiintarea construcţiilor;
    ● sistematizarea pe verticala a terenului şi modul de scurgere a apelor pluviale;
    ● plantatiile existente şi care se mentin după desfiinţare.
    Pe plansa se vor indica în mod distinct elementele existente, cele care se desfiinteaza şi cele propuse - plan de situaţie, constructii noi sau umpluturi de pamant, plantatii etc., după caz.
    3. Planul privind constructiile subterane
    Va cuprinde amplasarea acestora, în special a retelelor de utilitati urbane din zona amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind pozitionarea caminelor - radier şi capac -, şi va fi redactat la scara 1:500.
    În cazul lipsei unor retele publice de echipare tehnico-edilitara se vor indica instalatiile proprii, în special cele pentru alimentare cu apa şi canalizare.
    4. Releveul construcţiilor care urmeaza să fie desfiinţate
    Plansele se vor redacta la o scara convenabila - 1:100 sau 1:50 - care să permită evidentierea spatiilor şi a functiunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafeţelor şi a materialelor existente:
    - planurile tuturor nivelurilor şi planul acoperisului;
    - principalele secţiuni: transversala, longitudinala, alte secţiuni caracteristice, după caz;
    - toate fatadele.
    În situaţia în care desfiintarea necesita operaţiuni tehnice complexe, se va prezenta şi Documentaţia tehnică - D.T. de organizare a lucrărilor.
    ------------
    Paragraful 2 al pct. 4, lista II., Secţiunea B din anexa 1 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect de organizare a execuţiei lucrărilor" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    Fiecare plansa prezentată în cadrul secţiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreaptă jos un cartus care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de inmatriculare sau numărul autorizatiei, după caz, titlul proiectului şi al plansei, numărul proiectului şi al plansei, data elaborarii, numele, calitatea şi semnatura elaboratorilor şi ale sefului de proiect.
    C. Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor - D.T.O.E.
    -------------
    Titlul secţiunii C din anexa 1 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 38^2.
    Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor D.T.O.E. este necesară în toate cazurile în care se realizează o investiţie şi se prezintă, de regulă, împreună cu documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în condiţiile legii.
    Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor trebuie să cuprindă descrierea tuturor lucrărilor provizorii pregătitoare şi necesare în vederea asigurării tehnologiei de execuţie a investiţiei, atât pe terenul aferent investiţiei, cât şi pe spaţiile ocupate temporar în afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, după cum urmează:
    -------------
    Partea introductivă a secţiunii C din anexa 1 a fost modificată de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 38^2.
    I. Piese scrise
    1. Lista şi semnaturile proiectantilor
    Se completeaza cu numele în clar şi calitatea proiectantilor, precum şi cu partea din proiect pentru care raspund.
    2. Memoriu
    Acesta va cuprinde:
    - descrierea lucrărilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a construcţiilor, amenajărilor şi depozitelor de materiale;
    - asigurarea şi procurarea de materiale şi echipamente;
    - asigurarea racordării provizorii la reţeaua de utilităţi urbane din zona amplasamentului;
    - precizări cu privire la accese şi împrejmuiri;
    - precizări privind protecţia muncii.
    -------------
    Subpct. 2 «Memoriu» al listei I «Piese scrise» a secţiunii C din anexa 1 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 38^3.
    Elementele tehnice de avizare privind racordarea provizorie la utilitatile urbane din zona, necesare în vederea obtinerii acordului unic, se vor prezenta în cadrul fiselor tehnice intocmite în Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii - D.T.A.C. sau D.T.A.D., după caz.
    ------------
    Paragraful 2, de la pct. 2, lista I. din Secţiunea C, anexa 1 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.", a abrevierii "P.A.C." cu abrevierea "D.T.A.C.", şi a abrevierii "P.A.D." cu abrevierea "D.T.A.D.".
    II. Piese desenate
    Plan general
    a) la lucrarile de mai mare amploare se redacteaza o plansa realizata conform planului de situaţie privind amplasarea obiectivelor investitiei, cuprinzand amplasamentul investitiei şi toate amenajarile şi constructiile provizorii necesare realizării acesteia;
    b) la lucrarile de mai mica amploare elementele de organizare a executiei lucrărilor vor putea fi prezentate şi în planul de situaţie privind amplasarea obiectivelor investitiei al Documentaţiei tehnice - D.T. pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii.
    ------------
    Litera b) a pct. II din anexa 1 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    Fiecare plansa prezentată în cadrul secţiunii II "Piese desenate" va avea în partea dreaptă jos un cartus, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator, numărul de inmatriculare sau numărul autorizatiei, după caz, titlul proiectului şi al plansei, numărul proiectului şi al plansei, data elaborarii, numele, calitatea şi semnatura elaboratorilor şi ale sefului de proiect.


    Anexa 2

    DEFINIREA
    unor termeni de specialitate utilizati în cuprinsul legii
    -------------
    Definiţia "Acord unic" din anexa 2 a fost abrogată de pct. 39 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Autorizatia de construire/desfiinţare
    Actul de autoritate al administraţiei publice locale - consilii judetene şi consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale -, pe baza caruia se pot realiza lucrari de constructii.
    Procedura de emitere a autorizatiei de construire/desfiinţare este reglementata prin prezenta lege şi prin normele metodologice elaborate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
    ● Anexe gospodaresti
    Constructiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite sa adaposteasca activităţi specifice, complementare functiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinatatea locuinţei, alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate functionala distincta.
    În categoria anexelor gospodaresti, de regula în mediul rural, sunt cuprinse: bucatarii de vara, grajduri pentru animale mari, patule, magazii, depozite şi altele asemenea. În mod similar, sunt asimilabile notiunii de anexe gospodaresti şi garajele, serele, piscinele şi altele asemenea.
    ● Anexe gospodaresti ale exploatatiilor agricole
    Constructiile situate în zone izolate în extravilan şi indepartate de localitatea de reşedinţa a lucratorilor agricoli, menite sa adaposteasca masini agricole, utilaje, mici ateliere, scule, alte bunuri ale acestora, inclusiv animale, precum şi spatii pentru cazare temporara pe timpul campaniilor agricole.
    ● Avizare/aprobare
    Avizare - procedură de analiză şi de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism sau prin Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa lucrările.
    Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate.
    -------------
    Definiţia "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    Definiţia "Avizare" din anexa 2 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea termenului "Proiect" din sintagma "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" cu termenul "Documentaţie tehnică - D.T.".
    Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţii competente de insusire a propunerilor din documentatiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, prealabil emise. Prin actul de aprobare se conferă documentatiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de dezvoltare teritoriala şi urbanistica, precum şi al autorizarii lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investitii.
    ● Cladiri de importanţa redusa
    Constructii cu functii obisnuite, cu un grad de risc scăzut, care afectează un numar redus de oameni:
    a) cladiri de locuit cu S+P+1E, cu maximum 6 apartamente, inclusiv anexele gospodaresti ale acestora;
    b) cladiri pentru invatamant cu cel mult 4 unităţi functionale;
    c) dispensare comunale fără stationar;
    d) sedii administrative în mediul rural: primarii, posturi de politie, cooperative de credit rural, biblioteci, oficii postale şi altele asemenea;
    e) cladiri pentru comert şi alimentatie publică, cu o suprafaţa de până la 200 mp şi cu deschideri până la 6 m;
    f) hale şi ateliere pentru activităţi mestesugaresti care nu genereaza vibratii, cu o suprafaţa de până la 200 mp şi deschideri până la 6 m;
    g) dependinte şi anexe gospodaresti: garaje, bucatarii de vara, grajduri, suri şi altele asemenea;
    h) constructii cu caracter provizoriu.
    ● Constructii cu caracter provizoriu
    Constructiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul functiunii adapostite ori datorita cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenta limitata, precizata şi prin autorizatia de construire.
    De regula, constructiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale şi alcatuiri care permit demontarea rapida în vederea aducerii terenului la starea initiala (confectii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) şi sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcţiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioscuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe caile şi în spatiile publice, corpuri şi panouri de afisaj, firme şi reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcţiilor provizorii se autorizeaza în aceleasi condiţii în care se autorizeaza constructiile definitive.
    ● Constructii speciale
    Constructiile cu caracter militar care se autorizeaza în condiţiile prevăzute la art. 43.
    ● Documentatiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism
    Ansamblurile de documente scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizeaza situaţia existenta şi se stabilesc obiectivele, actiunile şi masurile de dezvoltare pe o perioadă determinata.
    Structura documentatiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cuprinde:
    a) planurile de amenajare a teritoriului;
    b) planurile urbanistice;
    c) regulamentele locale de urbanism.
    Definirea şi conţinutul-cadru al documentatiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac prin legea amenajarii teritoriului şi urbanismului.
    ● Documentaţie tehnică - D.T.
    Documentaţia tehnică simplificată care prezintă elementele tehnice esenţiale necesare emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare şi prin care se stabilesc principalele coordonate privind încadrarea în indicii urbanistici aprobaţi, amplasarea construcţiilor şi relaţiile acestora cu vecinătăţile, schemele şi fluxurile funcţionale, compoziţia spaţială, structura de rezistenţă, expresia de arhitectură, dotarea şi echiparea construcţiilor - inclusiv soluţiile de asigurare, branşare şi racordare a acestora la infrastructura edilitară, după caz.
    După emiterea autorizaţiei de construire, documentaţia tehnică - D.T. se dezvoltă în proiectul tehnic - P.Th. şi constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuţie, fiind interzisă modificarea prevederilor documentaţiei tehnice - D.T., sub sancţiunea nulităţii autorizaţiei de construire.
    Conţinutul-cadru al documentaţiei tehnice - D.T. este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    -------------
    Definiţia "Documentaţie tehnică - D.T." din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Documentaţie pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii
    Totalitatea documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) din lege care constituie dosarul ce se depune la autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 4 în vederea emiterii autorizaţiei de construire.
    -------------
    Definiţia "Documentaţie pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii" din anexa 2 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 41 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Drept de execuţie a lucrărilor de construcţii
    Dreptul asupra construcţiei şi/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obţine, potrivit legii, din partea autorităţii competente, autorizaţia de construire/desfiinţare:
    1. dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie, certificat de moştenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească);
    2. drept de creanţă dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locaţiune. Emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept.
    -------------
    Definiţia "Drept de execuţie a lucrărilor de construcţii" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^1.
    ● Firma
    Elementul constructiv aplicabil pe cladire sau independent, pe care se inscriptioneaza date de identificare a unei institutii publice, societăţi comerciale, fundatii, denumirea comerciala, obiectul de activitate sau orice alt text specific, sub care o persoană fizica sau juridica îşi exercită activitatea intr-o cladire sau intr-o incinta.
    ● Instalaţii aferente construcţiilor
    Totalitatea echipamentelor care asigură utilităţile necesare funcţionării construcţiilor, situate în interiorul limitei de proprietate, de la branşament/racord la utilizatori, indiferent dacă acestea sunt sau nu încorporate în construcţie. Instalaţiile aferente construcţiilor se autorizează împreună cu acestea sau, după caz, separat.
    -------------
    Definiţia "Instalaţii aferente construcţiilor" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^2.
    ● Intravilanul localităţii
    Teritoriul care constituie o localitate se determina prin Planul urbanistic general (PUG) şi cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel, cu/fără constructii, organizate şi delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol sau având o alta destinatie, inauntrul caruia este permisa realizarea de constructii, în condiţiile legii.
    Intravilanul se poate dezvolta prin extinderea în extravilan numai pe bază de planuri urbanistice zonale (PUZ), legal aprobate, integrandu-se ulterior în Planul urbanistic general (PUG) al localităţii.
    ● Extravilanul localităţii
    Teritoriul cuprins între limita intravilanului şi limita administrativ-teritoriala a unităţii de baza (municipiu, oras, comuna), inauntrul caruia autorizarea executarii lucrărilor de constructii este restrictionata, în condiţiile prezentei legi.
    ● Imprejmuiri
    Constructiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafete, arii sau parcele asupra cărora exista forme de proprietate, executate pentru protecţie împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale - beton, caramida, piatra, lemn, metal, inclusiv sarma ghimpata intinsa pe bulumaci -, ori prin plantii specifice.
    ● Locuri de joacă şi agrement
    Construcţii specifice pentru divertisment, recreere şi sport pentru populaţie.
    -------------
    Definiţia "Locuri de joacă şi agrement" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^3.
    ● Lucrari de constructii
    Operaţiunile specifice prin care:
    - se realizează constructii de orice fel - civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane şi aeriene, cai de comunicatii, lucrari ingineresti, de arta etc.;
    - se desfiinteaza astfel de constructii prin demolare, dezmembrare, dinamitare etc.
    ● Lucrări de modificare
    Lucrări de intervenţii asupra elementelor constructive, structurale şi/sau nestructurale, având ca efect modificarea totală sau în parte a acestora.
    Lucrările de modificare pot fi:
    a) lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare şi/sau de extindere a construcţiei;
    b) lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare şi recompartimentări uşoare, care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistenţă a construcţiei şi pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.
    Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepţia lucrărilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesară emiterea unei autorizaţii de construire în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcţii.
    -------------
    Definiţia "Lucrări de modificare" din anexa 2 a fost modificată de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 41^4.
    * Lucrări de intervenţie în primă urgenţă
    Orice fel de lucrări necesare la construcţiile existente care prezintă pericol public ca urmare a unor procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali şi antropici, inclusiv a instalaţiilor aferente acestora, pentru:
    a) punerea în siguranţă, prin asigurarea cerinţelor de rezistenţă mecanică, stabilitate şi siguranţă în exploatare;
    b) desfiinţarea acestora.
    -------------
    Definiţia "Lucrări de intervenţie în primă urgenţă" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    * Lucrări de reabilitare
    Orice fel de lucrări de intervenţii necesare pentru îmbunătăţirea performanţelor de siguranţă şi exploatare a construcţiilor existente, inclusiv a instalaţiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerinţelor esenţiale de calitate prevăzute de lege.
    -------------
    Definiţia "Lucrări de reabilitare" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Lucrari specifice la caile de comunicatie, care nu necesita autorizatie de construire
    Lucrarile de întreţinere care nu necesita proiect şi deviz general, constand dintr-un complex de lucrari care se executa în mod permanent, în vederea mentinerii construcţiilor-instalaţiilor în condiţii tehnice corespunzătoare desfăşurării continue, confortabile şi în deplina siguranţa a circulaţiei, la nivelul traficului maxim.
    ● Mobilier urban
    Elementele functionale şi/sau decorative amplasate în spatiile publice care, prin alcatuire, aspect, amplasare, conferă personalitate aparte zonei sau localităţii. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construcţiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructiva la sol (fundatii platforme de beton, racorduri la utilitati urbane, cu excepţia energiei electrice), necesitand emiterea autorizatiei de construire. Fac parte din categoria mobilier urban: jardiniere, lampadare, bănci, bazine, pavaje decorative, pergole, cabine telefonice şi altele asemenea.
    * Modificare de temă
    Orice schimbare iniţiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcţiunile şi/sau capacităţile funcţionale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobaţi, soluţiile spaţiale şi/sau de amplasament şi alte asemenea cerinţe, care au fundamentat elaborarea documentaţiei tehnice - D.T., care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire.
    -------------
    Definiţia "Modificare de temă" din anexa 2 a fost introdusă de pct. 44 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Parcelare
    Operaţiunea de proiectare urbanistica prin care se determina divizarea uneia sau mai multor proprietăţi funciare distincte, destinate construirii, în scopul atribuirii, concesionarii sau vanzarii loturilor rezultate.
    * Proiect tehnic (P.Th.)
    Documentaţia tehnico-economică - piese scrise şi desenate -, elaborată în condiţiile legii, care dezvoltă documentaţia tehnică - D.T., cu respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia de construire, precum şi prin avizele, acordurile şi actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, anexe la autorizaţia de construire.
    Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde soluţiile tehnice şi economice de realizare a obiectivului de investiţii, pe baza căruia se execută lucrările de construcţii autorizate.
    -------------
    Definiţia "Proiect tehnic (P.Th.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    * Detalii de execuţie (D.E.)
    Documentaţii tehnice cuprinzând reprezentări grafice realizate la scările 1:2,1:5,1:10,1:20 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcţie de necesităţile de redactare, precum şi piese scrise pentru explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic şi cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care detaliază soluţiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare, montare şi alte asemenea operaţiuni, privind părţi/elemente de construcţie ori de instalaţii aferente acesteia şi care indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuţie, precum şi legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale obiectivului de investiţii.
    Detaliile de execuţie, elaborate în condiţiile legii şi verificate pentru cerinţele esenţiale de calitate în construcţii de către verificatori de proiecte atestaţi în condiţiile legii, detaliază proiectul tehnic, în vederea executării lucrărilor de construcţii autorizate.
    -------------
    Definiţia "Detalii de execuţie (D.E.)" din anexa 2 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei «verificator tehnic» cu sintagma «verificator de proiecte»."
    -------------
    Definiţia "Proiect pentru autorizarea executarii lucrărilor de constructii" din anexa 2 a fost abrogată de pct. 47 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008.
    ● Receptia lucrărilor
    Receptia lucrărilor constituie o componenta a sistemului calităţii în constructii şi este actul prin care se certifica finalizarea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic şi cu detaliile de execuţie.
    Receptia lucrărilor de constructii de orice categorie şi de instalaţii se efectueaza atât la lucrari noi, cat şi la interventii în timp asupra construcţiilor existente, conform legii. Receptia lucrărilor de constructii se realizează în doua etape, potrivit prevederilor legale în vigoare, după cum urmeaza:
    - receptia la terminarea lucrărilor;
    - receptia finala.
    ● Schimbare de destinatie
    În înţelesul prevederilor art. 3, este necesară emiterea unei autorizaţii de construire şi/sau de desfiinţare, după caz, numai în situaţia în care pentru realizarea schimbarii de destinatie a spatiilor sunt necesare lucrari de constructii pentru care legea prevede emiterea autorizatiei de construire.
    ● Zone protejate
    Teritoriile delimitate geografic, în cuprinsul cărora se afla elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebită. În raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt:
    a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebită;
    b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorica, culturala sau memorialistica deosebită.

    NOTĂ:

    Reproducem mai jos prevederile art. III din Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii şi unele măsuri pentru realizarea locuintelor, ale art. II alin. (2) şi ale art. III din Legea nr. 401/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii, care nu sunt incorporate în textul republicat al Legii nr. 50/1991:
    - art. III din Legea nr. 453/2001:
    "Art. III. - Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga: anexa la Legea nr. 50/1991, republicată, art. 8 alin. 5 şi pct. 8 lit. j) din anexa nr. II la Legea protectiei mediului nr. 137/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, precum şi referirile la obligativitatea emiterii acordului de mediu pentru lucrarile de constructii-montaj din cuprinsul legii, din actele de aplicare a acesteia, precum şi orice alte dispozitii contrare prevederilor prezentei legi.";
    - art. II alin. (2) şi art. III din Legea nr. 401/2003:
    "(2) În termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va modifica normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, care vor include formularele, procedura de autorizare şi conţinutul documentatiilor necesare acestei proceduri. În acelasi termen se vor efectua operaţiunile de preluare, predare-primire a studiilor de teren şi a documentatiilor prevăzute la art. I pct. 23 [alin. (1) al art. 29^1], prin proces-verbal incheiat între părţi după inventarierea arhivelor menţionate la art. I pct. 23 [art. 29^1 alin. (3)], fără a mai fi nevoie de punerea în intarziere.
    Art. III. - La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga litera c) a articolului 48 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.";
    - art. II alin. (2) din Legea nr. 199/2004:
    "(2) În termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va modifica Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de constructii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.943/2001, cu modificările ulterioare."

    Anexe la normele metodologice
    -----------