HOTĂRÂRE nr. 20 din 29 octombrie 2020privind aplicarea prevederilor Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților
EMITENT
  • AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 30 octombrie 2020
    Având în vedere propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe prin Adresa cu nr. M7/635 din 8 octombrie 2020, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 23.821/15.10.2020,
    luând în considerare necesitatea implementării standardelor și principiilor europene și internaționale în materia asigurării accesului la vot,
    observând prevederile Legii nr. 202/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală,
    ținând cont de Normele metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, verificarea corelațiilor din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum și condițiile de înregistrare audiovideo a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, aprobate prin Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 36/2019, cu modificările și completările ulterioare,
    întrucât, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) prima teză, alin. (4), (5) și (7) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, tipărirea buletinelor de vot se asigură de Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, prin grija prefecților, cu avizul Autorității Electorale Permanente,
    văzând Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 17/2020 pentru aprobarea modelelor, a dimensiunilor și a condițiilor de tipărire ale buletinelor de vot care vor fi folosite pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților,
    luând în considerare propunerea formulată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin adresa nr. 21.293 din 27.10.2020, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 24.409/27.10.2020, respectiv propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe prin adresa nr. M7/821 din 23 octombrie 2020, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 24.410/28.10.2020,
    în temeiul art. 21^1 din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare,
    Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1
    (1) Se aprobă următoarele modele ale listelor electorale utilizate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților:
    a) modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență, prevăzut în anexa nr. 1;
    b) modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență, utilizat pentru consemnarea alegătorilor care au votat prin corespondență, prevăzut în anexa nr. 2.
    (2) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență al căror model este prevăzut în anexa nr. 1 sunt puse la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării și a Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.(3) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, în cel mult 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale pentru votul prin corespondență cu sediul în străinătate, respectiv în cel mult 48 de ore de la data stabilirii prin decizie a biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării a birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care îndeplinesc atribuții privind votul prin corespondență, Direcția generală sistemul informațional electoral național din cadrul Autorității Electorale Permanente întocmește și transmite, în format electronic, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, listele electorale permanente pentru votul prin corespondență, pe state, care vor fi utilizate de birourile electorale pentru votul prin corespondență sau de birourile electorale ale secțiilor de votare, după caz, conform modelului prevăzut de anexa nr. 2. (4) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, în cel mult 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale pentru votul prin corespondență cu sediul în țară, Direcția generală sistemul informațional electoral național din cadrul Autorității Electorale Permanente întocmește și pune la dispoziția acestora, pe suport hârtie, listele electorale permanente pentru votul prin corespondență cuprinzând alegătorii arondați, care vor fi utilizate de către acestea, conform modelului prevăzut de anexa nr. 2.(5) În cazul în care alegătorii prin corespondență transmit documentele de vot prin corespondență altor birouri electorale decât cele la care au fost arondați, datele acestora sunt înscrise olograf de către membrii birourilor electorale respective în tipizatul listei electorale permanente pentru votul prin corespondență al cărei model este prevăzut de anexa nr. 2.


    Articolul 2

    Procedurile utilizate de Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. pentru transportul, primirea și înregistrarea documentelor de vot prin corespondență de birourile electorale pentru votul prin corespondență cu sediul în țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților sunt transmise spre aprobare Autorității Electorale Permanente, până cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.


    Articolul 3
    (1) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, în cazul în care buletinele de vot prin corespondență sunt tipărite în timp util, Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. va asigura transmiterea către fiecare alegător prin corespondență a unui buletin de vot pentru alegerea Senatului și a unui buletin de vot pentru alegerea Camerei Deputaților, împreună cu documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență, prevăzute la art. 10 din Legea nr. 288/2015, cu modificările și completările ulterioare.(2) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegătorii prin corespondență care descarcă buletinele de vot pentru Senat și Camera Deputaților de pe site-ul www.votstrainatate.ro, pot să le utilizeze conform procedurii prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 288/2015, cu modificările și completările ulterioare. (3) Buletinele de vot prevăzute la alin. (2) sunt valabile și în situația în care conțin numai pagina pe care a fost exprimată opțiunea alegătorului prin corespondență prin lipirea autocolantelor cu mențiunea „VOTAT“.(4) Alegătorul prin corespondență va introduce în plicul interior un buletin de vot prin corespondență pentru Senat și un buletin de vot pentru Camera Deputaților. (5) În cazul în care în același plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot pentru Senat, acestea sunt declarate nule de biroul electoral.(6) În cazul în care în același plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot pentru Camera Deputaților, acestea sunt declarate nule de biroul electoral.(7) În cazul în care în același plic interior au fost introduse un buletin de vot pentru Camera Deputaților și două sau mai multe buletine de vot pentru Senat, buletinele de vot pentru Senat sunt declarate nule de biroul electoral. În cazul în care în același plic interior au fost introduse un buletin de vot pentru Senat și două sau mai multe buletine de vot pentru Camera Deputaților, buletinele de vot pentru Camera Deputaților sunt declarate nule de biroul electoral.


    Articolul 4
    (1) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, până la data constituirii birourilor electorale pentru votul prin corespondență cu sediul în străinătate, respectiv până la data stabilirii prin decizie a biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării a birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care îndeplinesc atribuții privind votul prin corespondență, plicurile exterioare conținând documentele de vot prin corespondență transmise sau depuse de alegători la misiunile diplomatice și oficiile consulare se vor înregistra în Registrul special pentru înregistrarea plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3.(2) Recepționarea și înregistrarea de misiunile diplomatice și oficiile consulare a primului plic exterior conținând documentele de vot prin corespondență se notifică, de îndată, pe e-mail, biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării. Notificarea se va face o singură dată, aceasta având exclusiv rolul de a sesiza faptul că cel puțin un alegător din străinătate a optat să voteze prin corespondență, prin expedierea sau depunerea plicului exterior la misiunea diplomatică respectivă.(3) După înregistrarea plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență, acestea se vor depozita într-un spațiu securizat din sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular, fără a fi desigilate.(4) Alegătorilor care depun personal plicurile exterioare conținând documentele de vot prin corespondență la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, li se înmânează o dovadă scrisă a recepționării plicurilor exterioare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.(5) După data constituirii birourilor electorale pentru votul prin corespondență potrivit art. 8 alin. (2^1) din Legea nr. 288/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv după data stabilirii prin decizie a biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării a birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care îndeplinesc atribuții privind votul prin corespondență, misiunile diplomatice și oficiile consulare predau președinților acestora plicurile exterioare conținând documentele de vot prin corespondență și registrul special în care acestea au fost înregistrate, pe bază de proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.(6) În cazul în care, după efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (5), plicurile exterioare conținând documentele de vot prin corespondență sunt în continuare transmise sau depuse de alegători la misiunile diplomatice și oficiile consulare, acestea se vor preda de îndată președintelui biroului electoral competent, pe bază de proces-verbal de predare-primire.


    Articolul 5
    (1) Prin plic exterior desigilat se înțelege, în sensul prezentei hotărâri, plicul exterior deschis.(2) Prin plic exterior deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondență se înțelege, în sensul prezentei hotărâri, plicul exterior rupt și/sau degradat în asemenea măsură încât documentele pe care le conține nu ar putea fi citite.(3) Prin plic interior desigilat se înțelege, în sensul prezentei hotărâri, plicul interior deschis.(4) Prin plic interior deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondență se înțelege, în sensul prezentei hotărâri, plicul interior rupt și/sau degradat în asemenea măsură încât buletinele de vot pe care le conține nu ar putea fi citite.


    Articolul 6

    La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, Direcția generală sistemul informațional electoral național din cadrul Autorității Electorale Permanente va transmite notificări prin poșta electronică către alegătorii prin corespondență cu privire la recepționarea documentelor de vot prin corespondență de birourile electorale competente.


    Articolul 7

    Persoanele, misiunile diplomatice, oficiile consulare și organismele electorale implicate în prelucrarea datelor cu caracter personal menționate în anexele nr. 1 – 5 au obligația să respecte prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE(Regulamentul general privind protecția datelor), inclusiv în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea prelucrărilor.


    Articolul 8

    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 9

    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Președintele Autorității Electorale Permanente,
    Constantin-Florin Mitulețu-Buică
    Contrasemnează:
    Vicepreședinte,
    Marian Muhuleț
    Vicepreședinte,
    Zsombor Vajda

    București, 29 octombrie 2020.
    Nr. 20.

    Anexa nr. 1

    Modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență
    Pag. .....
    LISTA ELECTORALĂ PERMANENTĂ DIN STRĂINĂTATE
    pentru votul prin corespondență

    Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din ……………………*^)

    Nr.
    crt.
    Numele și prenumele alegătoruluiCodul numeric personalDomiciliul sau reședința alegătorului din străinătate
    Seria și numărul
    actului de identitate

    Codul poștal
    al domiciliului
    sau al reședinței
    1.




    2.




    3.




    4.




    5.




    6.




    7.




    8.




    9.




    ...





    *) Se înscrie data alegerilor.
    NOTE:– Alegătorii sunt ordonați, alfabetic, pe state.– Lista electorală permanentă din străinătate pentru votul prin corespondență se semnează de către împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente.


    Anexa nr. 2

    Modelul listei electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență utilizat pentru consemnarea alegătorilor care au votat prin corespondență
    Biroul electoral .....^1 Pag. .....
    nr. ........
    Denumirea statului și a localității
    unde își are sediul biroul electoral
    pentru votul prin corespondență ...............
    LISTA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
    din străinătate pentru votul prin corespondență

    Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din ………………*^)
    Nr. crt.Numele și prenumele alegătorului^2Codul numeric personalDomiciliul sau reședința alegătorului din străinătateSeria și numărul actului de identitate Codul poștal al domiciliului sau al reședințeiData înregistrării plicului exterior^3Data introducerii plicului interior^3
    1.






    2.






    3.






    4.






    ...







    *^) Se înscrie data alegerilor.
    ^1 Se înscrie sintagma „al secției de votare“ sau „pentru votul prin corespondență“.
    ^2 Alegătorii sunt ordonați, alfabetic, pe state, conform repartizării acestora la birourile electorale.
    ^3 Se completează olograf de biroul electoral pentru votul prin corespondență sau de biroul electoral al secției de votare competent, după caz.
    NOTĂ:– Lista electorală permanentă se semnează de către președintele biroului electoral pentru votul prin corespondență sau de către președintele biroului electoral al secției de votare competent.


    Anexa nr. 3

    MODELUL
    registrului special pentru înregistrarea plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență

    Statul ........................................................
    MD/OC ....................................................
    Nr. de înregistrareData primiriiExpeditorModalitatea de comunicare^1Observații cu privire la starea plicului exterior^2
























































    ^1 Se înscrie sintagma „predare personală“, „poștă“ sau „curier“, după caz.
    ^ 2 Se înscrie, după caz, sintagma „intact“, „desigilat“ sau „deteriorat“, precum și, dacă este cazul, alte mențiuni privind starea plicului exterior.


    Anexa nr. 4

    Modelul dovezii scrise a recepționării plicurilor exterioare


    Confirmare privind depunerea personală
    a plicului exterior conținând documentele de vot
    prin corespondență
    Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților
    din …………….*^)
    Statul ..............................................................
    MD/OC ............................................................
    Data depunerii .................................................
    Expeditor .........................................................
    Am predat:
    Nume, prenume, semnătură ................................

    Confirmare privind depunerea personală
    a plicului exterior conținând documentele de vot
    prin corespondență
    Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților
    din ……………...*^)
    Statul .................................................................
    MD/OC ..............................................................
    Data depunerii ....................................................
    Expeditor ............................................................
    Am primit:
    Nume, prenume, semnătură .................................

    *^) Se înscrie data alegerilor.


    Anexa nr. 5

    Modelul procesului-verbal
    de predare-primire a plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență
    pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și a registrului special în care acestea au fost înregistrate

    Statul .........................................................
    MD/OC ......................................................
    Proces-verbal
    de predare-primire a plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență
    pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din …………..*^)
    și a registrului special în care acestea au fost înregistrate

    Încheiat astăzi, .................................................
    Subsemnații,
    ................................., în calitate de persoană desemnată de către șeful misiunii diplomatice/oficiului consular pentru gestionarea plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență,
    și
    ............................, în calitate de președinte al biroului electoral pentru votul prin corespondență/al biroului electoral al secției de votare din străinătate nr. ............ care îndeplinește atribuții privind votul prin corespondență, potrivit Deciziei Biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării nr. ................./....................,
    am procedat la predarea, respectiv primirea, unui număr de .......................... plicuri exterioare conținând documentele de vot prin corespondență și a registrului special în care acestea au fost înregistrate.
    Am predat,
    ..............................................
    Am primit,
    .............................................

    *^) Se înscrie data alegerilor.

    -----