HOTĂRÂRE nr. 955 din 18 august 2005
privind aprobarea Regulilor specifice pentru organizarea de controale oficiale referitoare la produse de origine animala destinate consumului uman
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 5 septembrie 2005



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 6^3 lit. d) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Regulile specifice pentru organizarea de controale oficiale referitoare la produse de origine animala destinate consumului uman, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.


    Articolul 3

    (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga orice alte prevederi contrare.
    Prezenta hotărâre transpune prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE care stabileşte reguli specifice pentru organizarea de controale oficiale referitoare la produse de origine animala destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 139 din 30 aprilie 2004.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Nicolae Flaviu Lazin,
    secretar de stat
    Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi
    pentru Siguranţa Alimentelor,
    Razvan Ţiru
    p. Ministrul sănătăţii,
    Ioan Roman,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Mara Rimniceanu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 18 august 2005.
    Nr. 955.


    Anexă

    REGULI 18/08/2005