HOTĂRÂRE nr. 46 din 25 ianuarie 2012
privind transmiterea, pe perioada executării lucrărilor de reabilitare, a unui sector de drum naţional aflat în proprietatea publică a statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în vederea realizării proiectelor prioritare de interes naţional şi european
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 6 februarie 2012



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, al art. 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se aprobă transmiterea, pe perioada executării lucrărilor de reabilitare, a unui sector de drum naţional aflat în proprietatea publică a statului şi identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre din administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în vederea realizării proiectelor prioritare de interes naţional şi european.
    (2) După finalizarea lucrărilor, sectorul de drum reabilitat se va retransmite în administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, potrivit legii.


    Articolul 2

    Predarea-preluarea drumului naţional transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 3

    Sectorul de drum ce urmează a fi dat în administrare, potrivit art. 1, îşi păstrează indicativul existent la data preluării, conform anexei.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Anca Daniela Boagiu
    p. Ministrul administraţiei şi internelor,
    Mihai Capră,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 25 ianuarie 2012.
    Nr. 46.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a unui sector de drum naţional, aflat în
    proprietatea publică a statului, care se
    transmite pe perioada executării
    lucrărilor de reabilitare din administrarea Consiliului Local al
    Municipiului Giurgiu în administrarea Ministerului
    Transporturilor şi Infrastructurii, prin
    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
    din România - S.A., în vederea realizării proiectelor
    prioritare de interes naţional şi european
    *Font 9*
    Indicativul şi poziţiile kilometrice ale drumului care se transmite Persoana juridică de la care se transmite sectorul de drum Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum Lungimea totală (km) Nr. MFP
    DN 5 km 62+640-63+000 Consiliul Local al Municipiului Giurgiu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A. L = 0,360 12162

    --------