ORDONANŢĂ nr. 58 din 30 august 2006
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 31 august 2006



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.7 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 17, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu urmatorul cuprins:
    "(5^1) În cazul în care institutul naţional realizează şi activităţi comerciale şi de producţie conform regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, evidenţa contabilă a acestor activităţi se va realiza în mod distinct faţă de activităţile de cercetare-dezvoltare, care nu au drept scop obţinerea de profit, astfel încât să fie asigurată identificarea clară pentru fiecare dintre cele două tipuri de activităţi a veniturilor şi cheltuielilor aferente şi să se elimine orice posibilitate de subvenţionare încrucişată."
    2. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 24 vor avea următorul cuprins:
    "Art. 24. - (1) Institutul naţional întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, şi situaţii financiare conform reglementărilor contabile aplicabile.
    .....................................................................................................
    (3) Situaţiile financiare anuale se aprobă de organul administraţiei publice centrale coordonator, în condiţiile legii."
    3. Alineatul (1) al articolului 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - (1) Profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se utilizează după cum urmează:
    a) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
    b) 20% pentru cointeresarea personalului;
    c) până la 60% se poate utiliza pentru finanţarea dezvoltării institutului naţional, în conformitate cu planul de investiţii şi dotări ale acestuia, aprobat de organul administraţiei publice centrale coordonator;
    d) restul rămâne la dispoziţia institutului naţional pentru desfăşurarea activităţii curente."
    4. Alineatul (1) al articolului 26 va avea următorul cuprins:
    "Art. 26. - (1) În situaţia în care în cursul unui an încasările din veniturile institutului naţional nu sunt suficiente pentru acoperirea plăţilor ocazionate de cheltuielile curente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent."
    5. Alineatul (1) al articolului 47 va avea următorul cuprins:
    "Art. 47. - (1) Managementul programelor prevăzute în Planul naţional sau al altor planuri, programe sau proiecte de cercetare ale autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare se poate face direct de către aceasta sau se atribuie de către autoritate instituţiilor şi unităţilor cu profil de cercetare-dezvoltare şi inovare sau de management al activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare, academiilor de ramură, instituţiilor de învăţământ superior acreditate, organizaţiilor neguvernamentale, precum şi operatorilor economici, pe bază de criterii de capabilitate, în sistem competiţional sau în mod direct, potrivit legii."


    Articolul II

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul educaţiei
    şi cercetării,
    Mihail Hărdău
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 30 august 2006.
    Nr. 58.
    ---------