ORDONANTA nr. 90 din 28 august 2003
privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 31 august 2003



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţie şi ale art. 1 pct. III.9 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor - ARSA, denumita în continuare Agenţia, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea directa a primului-ministru.
    (2) Finanţarea Agenţiei se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.


    Articolul 2

    Agenţia are drept scop realizarea siguranţei alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator.


    Articolul 3

    În vederea realizării acestui scop, Agenţia are următoarele atribuţii:
    a) furnizează avize ştiinţifice, precum şi asistenţa tehnica şi ştiinţifică privind legislaţia naţionala şi comunitara în domeniile care au o influenţa directa sau indirecta asupra siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale. Ea furnizează informaţii independente referitoare la toate problemele din aceste domenii şi comunică riscurile;
    b) contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, ţinând seama de sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi protecţia mediului;
    c) colectează şi analizează datele pentru a permite caracterizarea şi monitorizarea riscurilor care au o influenţa directa sau indirecta asupra siguranţei alimentelor şi în domeniul hranei pentru animale;
    d) furnizează:
    1. consultanţa ştiinţifică şi asistenţa tehnica şi ştiinţifică privind nutritia umană, ţinând seama de prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare;
    2. avize ştiinţifice cu privire la probleme legate de sănătatea şi bunăstarea animalelor şi sănătatea plantelor;
    3. avize ştiinţifice privind produse, altele decât alimentele şi hrana pentru animale, în legătură cu organismele modificate genetic, astfel cum sunt definite prin Ordonanţa Guvernului nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2002;
    e) furnizează avize ştiinţifice care servesc drept baza ştiinţifică pentru elaborarea şi adoptarea de măsuri în domeniile ce privesc obiectul sau de activitate;
    f) elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice.


    Articolul 4

    (1) Organizarea şi funcţionarea Agenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
    (2) În anul 2003 Agenţia va funcţiona cu un număr maxim de 28 de posturi, care se asigura prin redistribuire din numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat, astfel:
    a) 14 posturi de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului;
    b) 14 posturi de la Ministerul Sănătăţii.
    (3) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2003, pe baza protocoalelor de predare-primire, care vor cuprinde structura posturilor şi prevederile bugetare aferente personalului preluat şi funcţionarii corespunzătoare a Agenţiei.


    Articolul 5

    (1) Agenţia funcţionează în cooperare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi celelalte autorităţi naţionale ce au competente executive în domeniul siguranţei alimentelor.
    (2) Agenţia cooperează cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentara, cu instituţiile similare comunitare şi din statele membre, precum şi cu instituţiile similare internaţionale.


    Articolul 6

    În îndeplinirea atribuţiilor sale Agenţia constituie structura de contact cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentara şi acţionează pe bază de autonomie funcţională şi decizionala conform angajamentelor asumate de România.


    Articolul 7

    (1) Agenţia este condusă de un preşedinte, numit prin decizie a primului-ministru, a cărui funcţie este de secretar de stat.
    (2) În exercitarea atribuţiilor care îi revin preşedintele emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
    (3) Preşedintele este sprijinit în activitatea sa de un consiliu ştiinţific şi un consiliu consultativ, fără personalitate juridică.
    (4) Preşedintele Agenţiei este ordonator tertiar de credite.


    Articolul 8

    (1) Consiliul ştiinţific este format din personalităţi recunoscute în domeniile de competenţa ale Agenţiei.
    (2) Componenta şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului ştiinţific se aproba prin ordin al preşedintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia.


    Articolul 9

    (1) Consiliul consultativ este format din reprezentanţi ai ministerelor, ai altor autorităţi ale administraţiei publice competente în domeniul siguranţei alimentelor şi reprezentanţi ai societăţii civile.
    (2) Consiliul consultativ este prezidat de preşedintele Agenţiei.
    (3) Componenta şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului consultativ se aproba prin ordin al preşedintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia.


    Articolul 10

    (1) Agenţia îşi desfăşoară activitatea conform principiilor independentei, transparenţei, confidenţialităţii, accesului la documente şi informaţii în condiţiile legii.
    (2) Agenţia prezintă anual Guvernului un raport privind activitatea desfăşurată, care include bilanţul rezultatelor în comparatie cu misiunile atribuite.


    Articolul 11

    Alineatul (1) al articolului 2 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 746/2003 privind organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 8 iulie 2003, se completează în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului,
    Ilie Sarbu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Ioan Rus
    Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
    Elena Dumitru
    Ministrul sănătăţii,
    Mircea Beuran
    Bucureşti, 28 august 2003.
    Nr. 90.
    -------