LEGE nr. 97 din 21 mai 2010
pentru completarea art. 99 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobilPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2010
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
După alineatul (3) al articolului 99 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008, se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazul în care obiectul restituirii prevăzut la alin. (2) îl reprezintă colecţii formate din mai multe bunuri culturale mobile aflate în procedură de clasare, acestea pot fi retrocedate proprietarilor, anual, pe părţi din colecţii, pe măsură ce acestea au fost clasate."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Bucureşti, 21 mai 2010.
Nr. 97.
-----------