LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 - (*actualizată*)
cadastrului şi a publicităţii imobiliare
(actualizată până la data de 4 martie 2002*)
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Titlul I
Regimul general al cadastrului
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Articolul 1
Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenta tehnica, economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe harti şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul tarii, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar.
Entitatile de baza ale acestui sistem sunt parcela, construcţia şi proprietarul.
Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege parcela de teren, cu sau fără construcţii.
Articolul 2
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: comuna, oraş, municipiu, judeţ şi la nivelul întregii tari.
Prin sistemul de cadastru general se realizează:
a) identificarea, înregistrarea şi descrierea, în documentele cadastrale, a terenurilor şi a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe harti şi planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice; ...
b) asamblarea şi integrarea datelor furnizate de cadastrele de specialitate; ...
c) identificarea şi înregistrarea tuturor proprietarilor şi a altor deţinători legali de terenuri şi de alte bunuri imobile, în vederea asigurării publicităţii şi opozabilitatii drepturilor acestora faţă de terţi; ...
d) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea corecta a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor. ...
Articolul 3
(1) Se înfiinţează Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei Publice, prin reorganizarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie din subordinea Guvernului şi prin preluarea activităţii privind cadastrul agricol şi organizarea teritoriului agricol de la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. ...
(2) Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru la propunerea ministrului administraţiei publice, şi de un secretar general numit în condiţiile legii. ...
(3) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se organizează oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, ca serviciu public descentralizat al Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, cu personalitate juridică, prin reorganizarea actualelor oficii judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi a oficiilor de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol, care se desfiinţează. ...
(4) Se înfiinţează Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie în subordinea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, ca instituţie publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Institutului de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru şi a Institutului de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol, care se desfiinţează. ...
----------------
Art. 3 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001.
Alin. (2) al art. 3 a fost introdus de LEGEA nr. 78 din 26 februarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.
Articolul 4
(1) Ministerele, instituţiile centrale de stat, regiile autonome şi alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile: forestier, apelor, industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturilor, turismului, zonelor naturale protejate şi construite, celor cu risc ridicat de calamitati naturale ori supuse poluarii şi degradării şi altele. ...
(2) Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidenta şi inventariere sistematica a bunurilor imobile sub aspect tehnic şi economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi a datelor de baza din cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul. ...
(3) Titularii cadastrelor prevăzute la alin. 1 executa, în funcţie de domeniul specific de activitate, lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice şi altele pentru satisfacerea nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii, vor pune, cu titlu gratuit, la dispoziţia Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie datele cerute pentru alcătuirea şi actualizarea cadastrului. ...
---------------
Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001, modificat de LEGEA nr. 78 din 26 februarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.
Capitolul 2 Organizarea activităţii de cadastru
Organizarea activităţii de cadastru
Articolul 5
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie are următoarele atribuţii principale:
a) organizează, conduce, îndrumă şi controlează executarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrammetrie, teledetectie, cadastru şi cartografie la nivelul întregii tari; ...
b) elaborează norme, promovează tehnici, procedee şi metodologii de specialitate conform progreselor ştiinţifice şi tehnice în domeniul cadastrului; ...
c) autorizeaza persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări tehnice de cadastru; ...
d) organizează fondul naţional de geodezie şi cartografie, precum şi banca de date a sistemului unitar de cadastru; ...
e) asigura, în condiţiile legii, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, executarea, completarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale; ...
f) avizează conţinutul topografic al hartilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor şi al altor documente cartografice necesare uzului public; ...
g) pune la dispoziţia autorităţilor publice şi a altor instituţii interesate, în condiţiile legii, situaţii statistice de sinteza privind terenurile şi construcţiile; ...
h) îndeplineşte sarcinile ce rezultă din angajamentele internaţionale în domeniul sau de activitate. ...
i) întocmeşte lucrările de cadastru agricol şi organizează sistemul informaţional al teritoriului agricol; ...
j) organizează, coordonează şi executa măsurătorile pentru punerea în posesie a titularilor prevăzuţi de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. ...
-----------------
Literele i) şi j) ale art. 5 au fost introduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001.
Articolul 6
(1) Oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie realizează, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, atribuţiile prevăzute la art. 5 lit. a), f), g), i) şi j). ...
(2) Recepţia lucrărilor de cadastru, executate de persoanele fizice şi juridice autorizate în condiţiile art. 5 lit. c), se realizează de către oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie. ...
(3) În cadrul oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie se organizează şi funcţionează baza de date a cadastrului. ...
----------------
Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 78 din 26 februarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.
Articolul 7
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Roman de Informaţii executa, cu mijloace proprii, lucrări de cadastru, geodezice, gravimetrice, topografice, fotogrammetrice şi cartografice necesare apărării tarii şi păstrării ordinii publice, precum şi altor nevoi proprii, conform normelor tehnice ale Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Articolul 8
Datele geodezice şi cartografice interesînd apărarea tarii şi ordinea publică se păstrează, după caz, de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Roman de Informaţii.
Articolul 9
Finanţarea activităţii Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi a Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie se asigura din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat.
Veniturile extrabugetare ale Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi ale Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Cartografie sunt cele prevăzute de reglementările actuale în vigoare pentru Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi pentru Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol.
-------------------
Art. 9 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001.
Capitolul 3 Realizarea, întreţinerea şi avizarea lucrărilor de cadastru
Realizarea, întreţinerea şi avizarea lucrărilor de cadastru
Articolul 10
Funcţia tehnica a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi ale construcţiilor.
În cadrul funcţiei economice a cadastrului general se evidenţiază destinaţia, categoriile de folosinţă a parcelelor, precum şi elementele necesare stabilirii valorii economice a bunurilor imobile.
Funcţia juridică a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate şi prin publicitatea imobiliară.
Articolul 11
La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comuna, oraş şi municipiu - lucrările tehnice de cadastru constau în:
a) stabilirea, potrivit legii, şi marcarea pe teren, prin borne, a hotarelor unităţii administrativ-teritoriale respective; ...
b) marcarea pe teren, prin borne, a limitei intravilanului localităţilor, potrivit legii; ...
c) identificarea bunurilor imobile pe baza actelor de proprietate sau, în lipsa acestora, pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar; măsurarea tuturor parcelelor de teren din cuprinsul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, specificându-se destinaţia, categoria de folosinţă şi proprietarul sau, după caz, posesorul acestora. Pentru terenurile ocupate de construcţii, curţi, precum şi pentru terenurile cu alte destinaţii, situate în intravilan sau în extravilan, se vor specifică, pe baza datelor furnizate de cadastrele de specialitate, categoriile de folosinţă a terenurilor, încadrarea acestora pe zone în cadrul localităţii, respectiv pe clase de calitate; ...
d) înregistrarea litigiilor de hotare, în cazul neintelegerilor între proprietarii şi/sau posesorii invecinati; ...
e) măsurători pentru realizarea şi actualizarea planurilor cadastrale. ...
Delimitarea şi marcarea hotarelor administrative ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi limitele intravilanelor localităţilor se vor face, potrivit legii, de către comisia stabilită în acest scop prin ordinul prefectului. Din comisie vor face parte primarul, secretarul consiliului local, delegatul oficiului judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie şi, după caz, delegatul direcţiei generale amenajarea teritoriului şi urbanism.
Articolul 12
Documentele tehnice principale ale cadastrului general, care se vor întocmi la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, sunt:
a) registrul cadastral al parcelelor; ...
b) indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora; ...
c) registrul cadastral al proprietarilor; ...
d) registrul corpurilor de proprietate; ...
e) fişa centralizatoare, partida cadastrala pe proprietari şi pe categorii de folosinţă; ...
f) planul cadastral. ...
Deţinătorii de bunuri imobile sunt obligaţi să permită accesul specialiştilor pentru executarea lucrărilor de cadastru, sa admită, în condiţiile legii, amplasarea, pe sol sau pe construcţii, a semnelor şi semnalelor geodezice şi să asigure zonele de protecţie a acestora.
Baza de date poate fi redactată şi arhivata şi sub forma de înregistrări, pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor, cu efect juridic echivalent.
Primării localităţilor au obligaţia să asigure delegaţilor cadastrali birouri, spaţii de cazare contra cost, sprijin în angajarea sezoniera a personalului auxiliar pentru efectuarea măsurătorilor pe teren şi sa înştiinţeze, prin afişare sau prin alte mijloace de publicitate, pe proprietarii de bunuri imobile să permită accesul specialiştilor pentru executarea lucrărilor de cadastru sau, după caz, să se prezinte personal sau prin mandatari pentru a da lămuriri privitoare la identificarea şi marcarea limitelor proprietăţilor. Dacă proprietarii sau mandatarii acestora nu se prezintă, marcarea şi identificarea limitelor se pot face şi în lipsa acestora.
După finalizarea lucrărilor de teren, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, datele obţinute se prelucreaza, se înregistrează în documentele tehnice ale cadastrului şi se introduc în baza de date cadastrale. Datele definitorii ale fiecărei parcele se aduc la cunoştinţa proprietarilor.
Contestaţiile cu privire la exactitatea datelor comunicate pot fi prezentate de proprietari în scris, în termen de 60 de zile de la comunicare, oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie. Cei nemultumiti de modul de soluţionare a contestaţiilor de către oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie pot face plîngere la instanţa de judecătorească competenţa, conform legii.
Articolul 13
Planul cadastral conţine reprezentarea grafica a datelor din registrele cadastrale, referitoare la terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale - comune, oraşe şi municipii - şi se păstrează la oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.
Registrele şi planurile cadastrale vor sta la baza completării sau, după caz, a întocmirii evidentei privind publicitatea imobiliară. O copie a acestora se păstrează la biroul de carte funciară.
Planurile şi registrele cadastrale se ţin la zi, în concordanta cu situaţia de pe teren, în baza cererilor şi comunicărilor făcute potrivit legii, precum şi prin întreţinerea lucrărilor de cadastru, cu o periodicitate de cel mult 6 ani, când se va parcurge în mod obligatoriu întregul teritoriu administrativ şi se va confrunta conţinutul planurilor şi al registrelor cadastrale cu situaţia reală din teren şi se vor inregistra toate elementele modificatoare.
Studiile pedologice necesare elaborării părţii economice a cadastrului de specialitate se actualizează cu o periodicitate de 10 ani, iar cele agrochimice cu o periodicitate de 4 ani. Pe parcelele de teren unde s-au executat lucrări de îmbunătăţiri funciare sau au avut loc procese de degradare ori de poluare a solului, actualizarea se poate face ori de cîte ori este cazul.
Actualizarea cadastrelor de specialitate prevăzute în prezenta lege se face conform specificului fiecărui domeniu în parte.
Articolul 14
În cadrul funcţiei economice a cadastrului general se evidenţiază valoarea economică a bunurilor imobile, potrivit legii.
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi oficiile judeţene din subordinea sa, precum şi titularii cadastrelor de specialitate au obligaţia de a furniza organelor Ministerului Finanţelor Publice evidentele necesare impunerii contribuabililor.
Articolul 15
Completarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale necesare întocmirii şi ţinerii la zi a planurilor cadastrale şi hartilor topografice se realizează de către unităţi specializate, sub coordonarea Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Articolul 16
În lucrările de cadastru general terenurile se împart din punct de vedere al destinaţiei şi al categoriei de folosinţă, conform prevederilor legale.
Articolul 17
Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie este împuternicit să execute lucrările de geodezie şi topografie, de cadastru şi cartografie, direct sau prin persoane fizice ori juridice autorizate.
-----------------
Art. 17 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001, modificat de LEGEA nr. 78 din 26 februarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 4 martie 2002.
Articolul 18
Unităţile de specialitate sau, după caz, agenţii economici care deţin sau executa, pentru nevoi proprii, planuri topografice utilizabile şi la lucrările de cadastru general sunt obligate sa pună la dispoziţie gratuit oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie copiile de pe acestea sau, după caz, planurile originale pe termen determinat.
Articolul 19
Modul de avizare şi de recepţie a lucrărilor de cadastru general se stabileşte de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Titlul II
Publicitate imobiliară
Capitolul 1 Evidenta cadastral-juridică
Evidenta cadastral-juridică
Articolul 20
Publicitatea imobiliară intemeiata pe sistemul de evidenta al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeaşi localitate. Ea se efectuează de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor, pentru imobilele situate în raza teritorială de activitate a acestora.
Unul sau mai multe imobile alipite, de pe teritoriul unei localităţi, aparţinând aceluiaşi proprietar, formează corpul de proprietate ce se înscrie în cartea funciară.
Mai multe corpuri de proprietăţi, de pe teritoriul aceleaşi localităţi, aparţinând unui proprietar, formează partida sa cadastrala ce se înscrie în aceeaşi carte funciară.
Cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu, ce se tine de către biroul de carte funciară al judecătoriei în a carei raza teritorială de activitate este situat bunul respectiv.
Acest registru se întregeşte cu un registru special de intrare, cu planul de identificare a imobilelor, cu repertoriul imobilelor, indicind numărul cadastral al parcelelor şi numărul de ordine al cărţilor funciare în care sunt înscrise, cu un index alfabetic al proprietarilor şi cu o mapa în care se vor păstra cererile de înscriere, împreună cu un exemplar al înscrisurilor constatatoare ale actelor sau faptelor juridice supuse înscrierii.
Articolul 21
Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicind numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din trei părţi:
A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al fiecărui imobil; ...
b) suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi, după caz, construcţiile; ...
c) amplasamentul şi vecinătăţile; ...
d) valoarea impozabilă. ...
B. Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:
a) numele proprietarului; ...
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea înscrisului pe care se intemeieaza acest drept; ...
c) stramutarile proprietăţii; ...
d) servituţile constituite în folosul imobilului; ...
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la proprietate; ...
f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute. ...
C. Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembramintele dreptului de proprietate şi sarcini, care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani; ...
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în aceasta parte; ...
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale; ...
d) orice modificări, îndreptate sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în aceasta parte. Datele din cartea funciară pot fi redate şi arhivate şi sub forma de înregistrări pe microfilme şi pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor. Acestea au aceleaşi efecte juridice şi forta probatoare echivalenta cu înscrisurile în baza cărora au fost redate. ...
Articolul 22
Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Radierea înscrierii dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale se va face în temeiul actului care exprima consimţământul titularului la stingerea lor, cu excepţia drepturilor care se sting la împlinirea termenului menţionat în înscriere sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor.
Hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, sau, în cazuri anume prevăzute de lege, decizia autorităţii administrative va înlocui actul prevăzut la alin. 1 şi 2.
Articolul 23
Modificarea conţinutului unui drept ce grevează un drept real imobiliar se înscrie, dacă legea nu dispune altfel, potrivit regulilor stabilite pentru dobindirea şi stingerea drepturilor reale.
Articolul 24
Înscrierea unui drept se poate efectua numai:
a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie facuta; ...
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă amindoua înscrierile se cer deodată. ...
Articolul 25
Dacă mai multe persoane şi-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urma îndreptăţit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive o dată cu aceea a dreptului sau, dovedind prin înscrisuri originale întreg sirul actelor juridice pe care se intemeieaza înscrierile.
Articolul 26
Înscrierile întemeiate pe obligaţiile defunctului se vor putea face şi după ce dreptul moştenitorului a fost înscris, în măsura în care se dovedeşte ca moştenitorul este ţinut de aceste obligaţii.
Articolul 27
Înscrierile în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi de la data înregistrării cererii.
Ordinea înregistrării cererii va determina rangul înscrierii.
Articolul 28
Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, ascensiune, vînzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege sa dispună de ele.
În aceleaşi condiţii sunt opozabile faţă de terţi şi drepturile reale dobîndite de stat şi de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.
Articolul 29
Cel care a transmis sau a constituit, în folosul altuia, un drept real asupra unui imobil, este obligat sa predea înscrisul translativ sau constitutiv al dreptului, pentru înscrierea în cartea funciară, dacă acest înscris este în posesia sa şi este singurul exemplar doveditor, afară de cazul în care s-a procedat, din oficiu, în înscriere.
În cazul în care cel obligat refuza predarea înscrisului, se va cere instanţei judecătoreşti sa dispună înscrierea.
Articolul 30
Dobinditorul anterior poate cere instanţei judecătoreşti sa acorde înscrierii sale rang preferenţial faţă de înscrierea efectuată la cererea unui terţ, care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţa la data încheierii actului.
Articolul 31
Înscrierea provizorie în cartea funciară se face în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiţie suspensivă sau dacă hotărârea judecatoresca pe care se întemeiază nu este definitivă şi irevocabilă.
Articolul 32
Înscrierea provizorie devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiţie şi în măsura justificarii ei.
Justificarea unei înscrieri provizorii îşi întinde efectul asupra tuturor inscrierilor care s-au făcut condiţionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei şi a tuturor inscrierilor care s-au făcut condiţionat de justificarea acesteia.
Articolul 33
Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu buna-credinţa, cît timp nu se dovedeşte contrariul.
Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezuma ca acel drept nu exista.
Articolul 34
Cuprinsul cărţilor funciare se considera exact, în folosul acelei persoane care a dobândit, prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în cartea funciară vreo acţiune prin care se contesta cuprinsul ei sau dacă nu a fost cunoscut, pe alta cale, aceasta inexactitate.
Articolul 35
În cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinta înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Articolul 36
Orice persoană interesată poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat ca:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanta cu situaţia reală actuala a imobilului.
Articolul 37
Acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea în fond, va fi imprescriptibila.
Faţa de tertele persoane care au dobândit cu buna-credinţa un drept real prin donaţie sau legat, acţiunea în rectificare nu se va putea porni decît în termen de 10 ani, socotiţi din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu excepţia cazului în care dreptul material la acţiunea în fond nu s-a prescris mai înainte.
Articolul 38
Acţiunea în rectificare, intemeiata pe prevederile art. 36 pct. 1-4, îşi va produce efectele faţă de tertele persoane care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu buna-credinţa şi prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare.
Termenul va fi de 3 ani socotiţi de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.
Articolul 39
Hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă.
Dacă acţiunea în rectificare a fost înscrisă în cartea funciară, hotărârea judecatoresca va fi opozabilă şi terţelor persoane care au dobândit dreptul după înscriere.
Articolul 40
Actele şi faptele juridice, privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, vor putea fi înscrise la cerere, cu efect de informare pentru terţe persoane.
Articolul 41
Proprietarul unui imobil poate cere ca intenţia sa de a instraina sau de a ipoteca să fie înscrisă, aratind, în acest din urmă caz, suma ce urmează să se garanteze prin ipoteca.
Dacă se săvârşeşte înstrăinarea sau ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul înscrierii intentiei.
Articolul 42
Înscrierea intentiei de a instraina sau de a ipoteca îşi pierde efectul prin trecerea unui termen de doua luni de la data înregistrării cererii.
Anul, luna şi ziua în care înscrierea îşi pierde efectul vor fi arătate atât în înscriere, cît şi în încheierea care a ordonat-o.
Articolul 43
Orice persoană interesată va putea cerceta cartea funciară şi celelalte evidente care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară, cu excepţia evidentelor care privesc siguranţa naţionala.
La cerere, se vor elibera extrase, certificate sau copii legalizate de pe cărţile funciare, cu plata taxelor legale.
Nici o autoritate nu va putea cere trimiterea originalului cărţii funciare sau a planurilor de identificare a imobilelor.
Mapa înscrisurilor privind înscrierea atacată va putea fi cerută de către instanţa judecătorească.
Articolul 44
Corpul de proprietăţi constituit prin înscrierile în cartea funciară se va putea modifica prin alipiri, dacă mai multe parcele se unesc într-un singur corp sau dacă se adauga o noua parcela la un corp de proprietate ori se măreşte întinderea unei parcele.
De asemenea, corpul de proprietate se modifica şi prin dezlipiri, dacă se desparte o parcela de un corp sau se micşorează întinderea unei parcele. Dezlipirea unei parcele sau a unei părţi dintr-o parcela, care face parte dintr-un corp de proprietate, se face împreună cu sarcinile care o grevează. Parcela care este grevata cu sarcini nu poate fi alipita la un alt corp de proprietate, ci va forma, în caz de dezlipire, un corp de proprietate separat.
Articolul 45
În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacă o parcela trece dintr-o carte funciară în alta, sau reinscrierii, dacă, dezlipindu-se o parcela, aceasta se va trece în aceeaşi carte funciară ca un corp de proprietate de sine statator sau ca o parcela a unui alt corp de proprietate.
Dacă se transcrie o parte din parcela într-o alta carte funciară, restul se înscrie în vechea carte funciară, cu menţionarea noului număr şi a întinderii, iar dacă toate parcelele înscrise într-o carte funciară au fost transcrise, aceasta se va închide şi nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.
Articolul 46
În cazul proprietăţii imobiliare comune ori în indiviziune vor fi înscrişi în aceeaşi carte funciară toţi proprietarii. În ceea ce priveşte proprietatea indiviză, se va indica cota fiecărui coproprietar.
Articolul 47
Dacă o construcţie face obiectul proprietăţii pe etaje sau pe apartamente, se va întocmi o carte funciară colectivă pentru întreaga construcţie şi cîte o carte funciară individuală pentru fiecare etaj sau apartament având proprietari diferiţi.
Imobilul va fi indicat în cartea funciară colectivă cu un număr de parcele nefractionat. În cărţile funciare individuale, fiecare etaj sau apartament se va indica cu un număr fractionat, al cărui numarator va fi numărul de parcela arătat în cartea funciară colectivă, iar numitorul va fi, după caz, numărul etajului sau al apartamentului.
Înscrierile care privesc întreaga clădire se vor face în ambele cărţi funciare.
Articolul 48
Imobilele ce aparţin domeniului public şi domeniului privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, se vor înscrie în registrul de publicitate special al unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt situate.
Registrele de publicitate se ţin de către biroul de carte funciară al judecătoriei.
Capitolul 2 Procedura de înscriere în cartea funciară
Procedura de înscriere în cartea funciară
Articolul 49
Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la biroul de carte funciară al judecătoriei şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constata actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere. Copia legalizată se va păstra în mapa biroului cu carte funciară.
În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea ca este definitivă şi irevocabilă.
Cererile de înscriere se vor inregistra de îndată în registrul de intrare, cu menţionarea datei şi a numarului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor.
Dacă mai multe cereri au fost depuse deodată la acelaşi birou de carte funciară, drepturile de ipoteca şi privilegiile vor avea acelaşi rang, iar celelalte drepturi vor primi numai provizoriu rang egal, urmînd ca prin judecata să se hotărască asupra rangului şi asupra radierii încheierii nevalabile.
Articolul 50
În cazul în care judecătorul de la biroul de carte funciară admite cererea, dispune înscrierea prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii:
a) cerinţele de validitate a actului juridic; ...
b) are deplina putere doveditoare; ...
c) indica numele părţilor; ...
d) individualizează imobilul cu numărul de parcela; ...
e) este însoţit de o traducere legalizată, dacă nu este întocmită în limba română. ...
Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului parcelei şi a cărţii funciare, precum şi a părţii cărţii funciare în care urmează a se face înscrierea.
În cazul în care identificarea cadastrala a parcelei nu este posibila, pe baza datelor existente, vor fi folosite schite de plan vizate de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie.
Articolul 51
Dacă se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu întruneşte condiţiile legale, se va respinge printr-o încheiere motivată. Despre respingerea cererii se va face menţiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrării acesteia.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul cererilor de radiere.
Articolul 52
Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauza, în termen de 20 de zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai tirziu de 60 de zile de la data înregistrării cererii.
Încheierea este supusă căilor ordinare de atac; cererea de apel se depune la biroul de carte funciară şi se înscrie în cartea funciară.
În cazul în care se va declara şi recurs, cererea de înscriere respectiva se va comunică biroului de carte funciară pentru înscriere.
Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se comunică, din oficiu, biroului de carte funciară, de către instanţa care s-a pronunţat ultima asupra fondului.
Articolul 53
Înscrierile şi radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decît pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă.
Prevederile art. 52 se vor aplica în mod corespunzător.
Articolul 54
În cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită ori completată prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nici o alta carte funciară, precum şi în cazul în care o carte funciară a fost distrusa, pierdută ori a devenit nefolosibila, în total sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea şi reconstituirea, după caz, se vor face de către judecătorul de la biroul de carte funciară, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesaţi, pe baza unei încheieri. În acest scop se vor folosi toate înscrisurile privitoare la imobilele în cauza pentru identificarea parcelelor şi a suprafeţelor, precum şi situaţia dreptului de proprietate, schita de plan, constatări la faţa locului sau, după caz, înregistrările după microfilme şi pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automată a datelor.
Încheierea poate fi atacată, după caz, în condiţiile art. 52 alin. 2.
Articolul 55
Erorile materiale săvârşite cu prilejul inscrierilor sau radierilor se pot indrepta, prin încheiere motivată, de către judecătorul de la biroul de carte funciară, la cerere sau din oficiu, cu sau fără citarea părţilor. Aceasta încheiere se va comunică părţii care nu a fost prezenta.
În acest caz se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile art. 38-40.
Articolul 56
Notarul public care a întocmit un act prin care se transmite, se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu, înscrierea în cartea funciară. În acest scop, va trimite cererea de înscriere a acestui act, în ziua întocmirii lui sau cel mai tirziu a doua zi, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a carei raza de activitate se afla imobilul, în afară de cazul în care partea interesată şi-a rezervat dreptul de a face diligenţele necesare pentru înscriere.
Instanţa judecătorească va transmite, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real sau imobiliar, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a carei raza de activitate se afla imobilul.
Instanţa judecătorească nu va trece la dezbaterea în fond a acţiunii privind desfiinţarea actului juridic supus înscrierii, dacă acesta nu a fost înscris, în prealabil, pentru informare, în cartea funciară.
Articolul 57
Ministerul Justiţiei organizează, coordonează şi controlează activitatea de publicitate a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, printr-un compartiment de specialitate.
Titlul III Dispoziţii tranzitorii, sancţiuni şi dispoziţii finale
Dispoziţii tranzitorii, sancţiuni şi dispoziţii finale
Capitolul 1 Dispoziţii tranzitorii
Dispoziţii tranzitorii
Articolul 58
Înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripţiuni şi inscriptiuni, în cărţile funciare şi în cărţile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce şi după această dată efectele prevăzute, cu excepţia cazurilor în care drepturile de proprietate şi celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.
Toate documentele de evidenta şi publicitate imobiliară se preiau şi se conserva de către birourile de carte funciară ale judecătoriilor în a căror rază de activitate se afla imobilele, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Executarea silită imobiliară va urma dispoziţiile Codului de procedura civilă şi pentru actele de executare începute potrivit Legii LX din anul 1881, cu modificările aduse prin Legea nr. 54 din anul 1912.
Articolul 59
Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept imobiliar, valabil, încheiat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, netranscris în registrul de transcripţiuni şi inscriptiuni ori, după caz, neînscris în cartea funciară, îşi produce efectele la data înscrierii în cartea funciară, potrivit regimului juridic la data încheierii lui. Actul sub semnatura privată, valabil încheiat, va fi luat în considerare, dacă are data certa anterioară intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Articolul 60
Acţiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 şi 34-40 din Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate. Hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-au admis aceste acţiuni, vor fi înscrise în cartea funciară.
Articolul 61
Actele şi faptele privind terenurile şi construcţiile situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general se vor înscrie cu caracter nedefinitiv, în cîte o carte funciară, urmînd ca înscrierea definitivă să fie efectuată la punerea în aplicare a cadastrului general şi pe acel teritoriu. În aceleaşi condiţii se vor înscrie şi titlurile de proprietate emise în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. La cererea de înscriere se va ataşa schita de plan a terenului sau a construcţiei la care se referă înscrierea, întocmită de un cadrul tehnic de specialitate autorizat de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie. Schita de plan va cuprinde configuraţia parcelelor de teren sau a construcţiilor, suprafeţele, categoriile de folosinţă, caracteristicile calitative ale terenului, elementele pentru precizarea locului unde este situat imobilul, data întocmirii şi numele celui care a întocmit schita.
Măsurătorile cadastrale efectuate în cadrul acţiunilor de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi evidentiate ca atare în documentele cadastrale şi în titlurile de proprietate se preiau ca date definitive ale cadastrului pentru teritoriul administrativ respectiv, dacă acestea corespund normelor metodologice de cadastru elaborate de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.
Lucrările tehnice de cadastru vor sta la baza eliberării titlurilor de proprietate, emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, acolo unde acestea n-au fost întocmite şi inminate.
Articolul 62
Modul de înscriere în evidentele cadastrale a bunurilor imobile aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii se va stabili de către Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, împreună cu aceste organe.
Articolul 63
Dacă se constata unele diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală din teren, rezultată din măsurătorilor executate pentru întocmirea cadastrului general, consiliile locale vor înştiinţa pe proprietarii interesaţi.
Plusurile şi minusurile de teren de pe aceeaşi unitate administrativ-teritorială se compensează între proprietarii în cauza.
Plusurile şi minusurile de teren se stabilesc de către persoanele autorizate care efectuează măsurătorile şi se comunică celor în cauza şi primarilor.
Articolul 64
Orice neintelegeri cu privire la identificarea şi măsurarea parcelelor de teren, precum şi cu privire la proprietarii acestora, se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti.
Articolul 65
Ministerul Justiţiei va întocmi, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor.
Capitolul 2 Sancţiuni
Sancţiuni
Articolul 66
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infracţiuni:
a) folosirea, în documente oficiale, a altor date cu privire la proprietari, terenuri sau construcţii decît cele înscrise în documentaţia cadastrului; ...
b) refuzul proprietarilor imobilelor de a permite accesul personalului de specialitate pentru executarea lucrărilor de cadastru, a celor geodezice, topografice şi fotogrammetrice; ...
c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor cadastrale a bazei topografice şi a altor date, precum şi a documentelor necesare lucrărilor de cadastru de către cei care le deţin, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Paza; ...
d) publicarea sau difuzarea de materiale cartografice de orice fel, fără avizul Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi al ministerelor interesate, care executa lucrări de cadastru de specialitate. ...
Faptele prevăzute la lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 400.000 la 750.000 lei, iar cele prevăzute la lit. c) şi d) cu amendă de la 750.000 la 1.500.000 lei.
Amenzile se aplică persoanelor fizice şi juridice.
Articolul 67
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac prin proces-verbal încheiat de persoane împuternicite de ministerele care executa astfel de lucrări, de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie sau de primari, precum şi de ofiţerii şi subofiterii de poliţie.
Contravenţiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Degradarea sau distrugerea bornelor, reperelor, marcilor de nivelment şi a semnalelor geodezie din reţeaua naţionala, amplasate pe sol sau pe clădiri, sau împiedicarea unor măsuri de conservare a acestor bunuri, constituie infracţiune de distrugere şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 217 din Codul penal.
De asemenea, constituie infracţiune de tulburare de posesie şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 220 din Codul penal înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare a limitelor de zona a caii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, căilor navigabile, delimitarilor silvice, geologice şi miniere, fără aprobarea prevăzută de lege.
------------------
Legea nr. 32/1968 a fost abrogată de ORDONANTA nr. 2 din 12 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001.
Capitolul 3 Dispoziţii finale
Dispoziţii finale
Articolul 68
În termen de 90 de zile de la data definitivării lucrărilor de cadastru pe o unitate administrativ-teritorială - comuna, oraş sau municipiu -, oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie va transmite birourilor de carte funciară ale judecătoriilor evidenta privind partidele cadastrale ale tuturor proprietarilor de pe teritoriul fiecărei localităţi din circumscripţia acestora, în vederea întocmirii cărţilor funciare ale imobilelor.
Oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie şi birourile de carte funciară de pe lângă judecătorii realizează, păstrează şi asigura conservarea copiilor de siguranţă de pe documentele de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliară, inclusiv de pe microfilme sau alte suporturi.
Articolul 69
Abrogat.
----------------
Art. 69 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001.
Articolul 70
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, împreună cu ministerele care răspund de cadastrele de specialitate, şi Ministerul Justiţiei vor stabili, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, metodologia privind evidenta cadastrala tehnica, economică şi juridică, înscrierea actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile.
Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura instituţiilor şi birourilor de carte funciară, prevăzute în prezenta lege, spaţiile necesare desfăşurării activităţii acestora.
Articolul 71
Informaţiile cuprinse în cadastrul general şi publicitatea imobiliară şi în cadastrele de specialitate reprezintă bun proprietate publică a statului. Aceste informaţii sunt accesibile celor interesaţi, cu excepţia cazurilor privind siguranţa naţionala sau alte cazuri reglementate prin lege.
Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au acces gratuit la informaţiile prevăzute la alin. 1 pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare sau prin alte reglementări, iar persoanele fizice şi juridice private le pot solicita şi obţine contra cost.
-----------------
Art. 71 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 17 mai 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 23 mai 2001.
Articolul 72
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
La data finalizarii lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea, pentru judeţul respectiv, următoarele dispoziţii legale:
- art. 1.801, 1.802 şi 1.816-1.823 din Codul civil;
- art. 710-720 din Codul de procedură civilă, cu excepţia prevederilor referitoare la amanet;
- Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 2.142 din 12 iunie 1930 pentru funcţionarea cărţilor funduare centrale pentru căile ferate şi canaluri;
- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silită imobiliară, cu modificările ulterioare.
După definitivarea cadastrului la nivelul întregii tari, se abroga:
- art. 1.801, 1.802 şi 1.816-1.823 din Codul civil;
- art. 710-720 din Codul de procedură civilă, cu excepţia prevederilor referitoare la amanet;
- Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 2.142 din 12 iunie 1938 pentru funcţionarea cărţilor funduare centrale pentru căile ferate şi canaluri;
- Legea LX din anul 1881 privitoare la executarea silită imobiliară, cu modificările ulterioare.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:
- art. 37-43 din Legea fondului funciar nr. 59 din 29 octombrie 1974, publicată în Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;
- anexa nr. 1 la Decretul nr. 146/1985 privind înfiinţarea colectivelor de lucrări cadastrale;
- Decretul nr. 305 din 15 septembrie 1971 privind activitatea geodezica, topofotogrammetrica şi cartografica, precum şi procurarea, deţinerea şi folosirea datelor şi documentelor rezultate din aceasta activitate, publicat în Buletinul Oficial nr. 111 din 26 septembrie 1971;
- orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
------------------
A se vedea şi ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 291 din 29 decembrie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 29 decembrie 2000, care modifica în mod corespunzător prevederile Legii nr. 7/1996.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 februarie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 februarie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
ION SOLCANU
------------------