LEGE nr. 116 din 15 martie 2002
privind prevenirea şi combaterea marginalizarii socialePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 21 martie 2002
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Articolul 1
Caracterul social al statului român, prevăzut în Constituţie, impune instituirea unor măsuri pentru evitarea degradării nivelului de trai şi păstrarea demnităţii tuturor cetăţenilor.
Articolul 2
Obiectul prezentei legi îl constituie garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare şi fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuinta, la asistenţa medicală, la educaţie, precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a marginalizarii sociale şi mobilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Articolul 3
Marginalizarea socială, în sensul prezentei legi, se defineste prin poziţia socială periferica, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicationale ale colectivităţii; ea se manifesta prin absenta unui minimum de condiţii sociale de viaţa.
Articolul 4
(1) Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii şi prevenirii situaţiilor care determina marginalizarea socială se realizează cu participarea instituţiilor publice, a comunităţilor locale, a reprezentanţilor organizaţiilor patronale şi sindicale şi a reprezentanţilor societăţii civile. ...
(2) Instituţiile publice centrale şi locale au obligaţia sa stabilească măsuri şi sa realizeze acţiuni de combatere a marginalizarii sociale. ...
(3) Statul, prin instituţiile sale, asigura informarea completa şi accesul real la drepturile fundamentale ale cetăţenilor. ...
Capitolul 2 Garantarea accesului la drepturi elementare şi fundamentale
Secţiunea 1 Accesul la un loc de muncă
Articolul 5
(1) Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă, denumita în continuare Agenţia, are obligaţia de a realiza un acompaniament social personalizat pentru ţinerii cu varste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntati cu riscul excluderii profesionale, în scopul facilitării accesului lor la un loc de muncă. ...
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei, prin întocmirea unui plan individual de mediere. ...
Articolul 6
(1) În scopul integrării sau reintegrarii în munca persoanele prevăzute la art. 5 pot beneficia de plasare în munca la un angajator avizat de Agenţie, în baza unui contract de solidaritate. ...
(2) Contractul de solidaritate poate fi încheiat între tanarul beneficiar şi Agenţie pe o durată de până la 2 ani, dar nu mai puţin de un an. ...
(3) În sensul prezentei legi, termenul angajator nu exclude nici o entitate care, potrivit legislaţiei în vigoare, are dreptul sa încadreze în munca personal. ...
Articolul 7
În baza contractului de solidaritate angajatorul prevăzut la art. 6 alin. (3) va încheia cu tanarul un contract individual de muncă pe durata determinata, egala cu cea a contractului de solidaritate.
Articolul 8
(1) Angajatorii care încadrează tineri în condiţiile unui contract de solidaritate, denumiţi în continuare angajatori de insertie, vor încheia convenţii cu Agenţia prin care aceasta se angajează sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistica. ...
(2) Dacă la data încetării contractului de solidaritate angajatorii de insertie angajează ţinerii prevăzuţi la alin. (1) cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată, aceştia beneficiază, în baza aceleiaşi convenţii, de rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform legii, pe care tanarul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea data. ...
(3) Suma prevăzută la alin. (2) se acordă angajatorului pe o perioadă de maximum 2 ani, până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani. ...
Articolul 9
Finanţarea cheltuielilor necesare realizării măsurilor de stimulare a angajatorilor, prevăzute la art. 8, se face din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Articolul 10
În funcţie de suma prevăzută în bugetul asigurărilor pentru şomaj Agenţia va încheia contracte de solidaritate cu ţinerii, potrivit următoarelor prioritati:
a) tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor; ...
b) tineri singuri cu copii în întreţinere; ...
c) tineri familisti cu copii în întreţinere; ...
d) tineri familisti fără copii în întreţinere; ...
e) tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate; ...
f) alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. ...
Articolul 11
Dacă Agenţia a încheiat contracte de solidaritate pentru toate persoanele aflate în evidenta acesteia în ultimele doua luni ale anului bugetar, în limita sumelor disponibile din bugetul asigurărilor pentru şomaj, poate încheia suplimentar contracte de solidaritate şi pentru alte persoane în vârsta de până la 35 de ani, cu respectarea prioritatilor prevăzute la art. 10.
Articolul 12
Modelul contractului de solidaritate prevăzut la art. 6, al convenţiei prevăzute la art. 8, precum şi modalităţile de finanţare a cheltuielilor prevăzute la art. 8 se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Secţiunea a 2-a Accesul la o locuinta
Articolul 13
(1) În scopul facilitării accesului la o locuinta al persoanelor în vârsta de până la 35 de ani, aflate în imposibilitatea cumpărării unei locuinţe numai cu forte proprii, la nivelul consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se pot constitui sume din următoarele surse: ...
a) sume sau cote defalcate din veniturile ce se cuvin bugetului de stat, stabilite anual prin legea bugetului de stat; ...
b) o cota-parte stabilită anual din bugetul propriu al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti; ...
c) o taxa stabilită anual, prin lege, pentru persoanele fizice deţinătoare de locuinţe neinchiriate, altele decât cele de domiciliu; ...
d) donaţii, sponsorizări sau alte asemenea surse, acceptate conform prevederilor legale. ...
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se administrează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. ...
Articolul 14
(1) Din sumele prevăzute la art. 13 consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va acoperi integral valoarea estimată a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe sau chiria pe o perioadă de până la 3 ani pentru o locuinta închiriată. ...
(2) Modalitatea de acoperire a avansului, respectiv a chiriei suportate de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. ...
(3) Valoarea avansului prevăzut la alin. (1) se stabileşte la începutul fiecărui an de către consiliul judeţean, respectiv de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în funcţie de prevederile actelor normative care reglementează construcţia de locuinţe, şi poate fi ajustata periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum sau, după caz, a costurilor unei locuinţe. ...
(4) În sensul prezentei legi, prin dobândirea unei locuinţe se înţelege atât construirea unei locuinţe noi, cat şi cumpărarea unei locuinţe de pe piaţa libera, caz în care suma prevăzută la alin. (3) trebuie să reprezinte cel puţin o treime din valoarea contractului de vânzare-cumpărare. ...
(5) Persoanele care au beneficiat de avans potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) pot beneficia şi de celelalte prevederi legale referitoare la subvenţionarea dobânzii în cazul cumpărării unei locuinţe. ...
Articolul 15
Consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va stabili criteriile de acordare a sumelor prevăzute la art. 13, ţinând seama de următoarele prioritati:
a) tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor; ...
b) familisti în vârsta de până la 35 de ani cu copii în întreţinere; ...
c) familisti în vârsta de până la 35 de ani fără copii în întreţinere; ...
d) alte persoane în vârsta de până la 35 de ani. ...
Secţiunea a 3-a Accesul la asistenţa de sănătate
Articolul 16
Accesul la asistenţa de sănătate pentru persoanele care au dreptul la venitul minim garantat se confirma de către consiliile locale şi se asigura în condiţiile stabilite de legislaţia privitoare la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele care au calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
Articolul 17
(1) Personalul medical din unităţile de asistenţa de sănătate publică este obligat să asigure pentru persoanele prevăzute la art. 16 asistenţa medicală de urgenta şi curativă, pentru cazurile stabilite în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. ...
(2) Cheltuielile pentru serviciile prevăzute la alin. (1) se suporta de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. ...
(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 16 consiliile locale au obligaţia să asigure condiţii pentru accesul acestora la toate formele de asistenţa de sănătate, inclusiv prin organizarea unor unităţi de asistenţa socială în care să fie ingrijite până la reinsertia lor socială. ...
Articolul 18
Măsurile suplimentare şi cu specific local privind accesul persoanelor defavorizate la asistenţa medicală se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale.
Secţiunea a 4-a Accesul la educaţie
Articolul 19
(1) Persoanele de vârsta şcolară care fac parte din familii care au dreptul la venitul minim garantat şi au 2 sau mai mulţi copii şi s-au înscris în învăţământul obligatoriu prevăzut de lege beneficiază de bursa de şcolarizare. ...
(2) Nivelul bursei de şcolarizare se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi reprezintă o sumă indexabila, acordată din bugetul de stat alocat Ministerului Educaţiei şi Cercetării sau bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale. ...
(3) În vederea pregătirii copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1), în luna august a fiecărui an se acordă acestora, prin reprezentanţii lor legali, 40% din cuantumul anual al bursei de şcolarizare. Aceasta suma este destinată pentru cumpărarea unor articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare. ...
(4) Diferenţa de 60% din bursa de şcolarizare se acordă în transe lunare sau, după caz, trimestriale, cu condiţia frecventarii orelor de curs şi obţinerii baremurilor de promovare. ...
(5) În cazul abandonului şcolar sumele acordate potrivit prevederilor alin. (3) şi (4), pentru anul şcolar în care acesta s-a înregistrat, se recuperează de la reprezentantul legal al copilului care le-a încasat, în conformitate cu dispoziţiile specifice executării silite a creanţelor bugetare. ...
Articolul 20
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează şi aplica programe teritoriale pentru alfabetizarea adulţilor. ...
(2) Participanţii la aceste programe pot beneficia de bursa de alfabetizare, al carei cuantum va fi stabilit prin hotărâri ale consiliilor locale, plata acesteia fiind asigurata din bugetele locale. ...
Articolul 21
(1) Absolvenţii învăţământului obligatoriu, care îşi continua studiile în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în instituţiile de învăţământ superior, ale căror familii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 19 alin. (1), beneficiază lunar de bursa pentru continuarea studiilor. ...
(2) Nivelul bursei pentru continuarea studiilor se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi reprezintă o sumă indexabila care să acopere cel puţin contravaloarea cazarii, respectiv a mesei în cămine, internate şi cantine, acordată din bugetul de stat alocat Ministerului Educaţiei şi Cercetării sau bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale. ...
(3) Acordarea bursei pentru continuarea studiilor este condiţionată de frecventarea orelor de curs şi de obţinerea baremurilor de promovare. ...
Articolul 22
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, din sumele alocate din bugetul de stat, va asigura accesul gratuit în tabere de odihnă sau de instruire pentru beneficiarii burselor de şcolarizare şi ai burselor pentru continuarea studiilor, care au obţinut rezultate deosebite în procesul de învăţământ.
Capitolul 3 Măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizarii sociale
Articolul 23
Nivelul venitului net lunar pe o persoană, până la care o persoană este considerată ca fiind marginalizata, se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat.
Articolul 24
În funcţie de nivelul venitului stabilit la art. 23 consiliile locale au obligaţia sa identifice persoanele şi familiile care se găsesc în aceasta situaţie şi sa stabilească măsuri individuale în vederea prevenirii marginalizarii sociale a acestora.
Articolul 25
(1) În funcţie de nivelurile veniturilor stabilite în temeiul prevederilor art. 23 consiliile locale au obligaţia de a asigura accesul persoanelor şi familiilor marginalizate, identificate potrivit art. 24, la locuinta şi la serviciile publice de stricta necesitate, cum sunt: apa, energie electrica, gaze naturale, termoficare etc. ...
(2) În scopul materializarii intervenţiei prevăzute la alin. (1) consiliile locale pot încheia convenţii cu furnizorii de servicii, prin care se angajează sa suporte o parte din datoriile pe care le au persoanele şi familiile prevăzute la art. 24. ...
(3) Sumele necesare menţionate în convenţiile încheiate cu furnizorii de servicii potrivit alin. (2) se asigura din bugetul de stat alocat Ministerului Administraţiei Publice sau bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale. ...
Articolul 26
Consilierea persoanelor cu scopul de a beneficia de drepturile stabilite de prezenta lege se asigura gratuit de către instituţiile de stat abilitate şi de aparatul de lucru specializat al primăriilor.
Articolul 27
(1) Guvernul are obligaţia de a prezenta anual în Parlamentul României Raportul privind situaţia persoanelor şi familiilor marginalizate, precum şi programul pentru combaterea marginalizarii sociale a acestora. ...
(2) Consiliile locale au obligaţia de a analiza trimestrial modul în care au fost aplicate măsurile pentru prevenirea şi combaterea marginalizarii sociale, prevăzute în programul acestora. ...
Capitolul 4 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 28
Acţiunile, căile de atac şi actele procedurale în legătură cu soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturi sau obligaţii prevăzute de prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.
Articolul 29
În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, în structura Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale se va înfiinţa un compartiment de specialitate care va supraveghea şi va monitoriza aplicarea măsurilor privind combaterea marginalizarii sociale.
Articolul 30
În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale împreună cu ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale care au atribuţii în aplicarea măsurilor stabilite prin prezenta lege vor elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 31
(1) Guvernul este autorizat ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sa instituie măsurile necesare pentru prevenirea evacuarii din locuinţe a persoanelor defavorizate care au datorii la asociaţiile de locatari/proprietari. ...
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) cuprind şi modificarea sau îmbunătăţirea procedurii de vânzare a locuinţelor, în scopul eliminării posibilităţii de achizitionare a locuinţelor la un preţ mult mai mic decât cel practicat pe piaţa libera, situaţie determinata de lipsurile materiale cu care se confrunta vânzătorul. ...
Articolul 32
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 33
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PACURARU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
---------