LEGE nr. 138 din 5 iulie 2011
pentru ratificarea Convenţiei europene revizuite în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 şi semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 21 iulie 2011



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    Se ratifică Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 şi semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009, denumită în continuare convenţie.


    Articolul 2

    Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarea rezervă:
    "Potrivit art. 27 alin. (1) din convenţie, România declară că nu va aplica dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (îi) potrivit cărora este permisă adopţia unui copil de către două persoane de sex diferit care au încheiat un parteneriat înregistrat."


    Articolul 3

    În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din convenţie se desemnează Oficiul Român pentru Adopţii ca autoritate naţională căreia i se pot adresa cererile formulate în temeiul acestui articol.


    Articolul 4

    Potrivit prevederilor art. 2 din convenţie, Oficiul Român pentru Adopţii va notifica Secretariatului General al Consiliului Europei măsurile luate pentru asigurarea conformităţii legislaţiei naţionale cu dispoziţiile convenţiei.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 5 iulie 2011.
    Nr. 138.

    CONVENTIE 04/03/2009