LEGE nr. 136 din 13 iunie 2017privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 14 iunie 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32 din 28 iunie 2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul I punctul 1, punctul 3 al articolului 60 se modifică și va avea următorul cuprins:3. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare, definită conform Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit procedurii stabilite prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului cercetării și inovării, în următoarele condiții:
    a) scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare, astfel cum este definit în Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu indicatori de rezultat definiți;
    b) scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, evidențiate distinct în bugetul proiectului;
    c) statul de plată aferent veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare, se întocmește separat pentru fiecare proiect.
    2. La articolul I, după punctul 5 se introduc două noi puncte, punctele 6 și 7, cu următorul cuprins:6. La articolul 423, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat are obligația să asigure ca banderolele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze banderola, iar timbrele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât timbrul să nu poată fi îndepărtat de pe ambalaj fără a fi deteriorat.7. După articolul 448 se introduc două noi articole, articolele 448^1 și 448^2, următorul cuprins:

    Articolul 448^1 Excepție de la regimul accizelor nearmonizate
    Prin excepție de la prezentul capitol, pentru produsele prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a), fabricate în antrepozite fiscale de producție din România, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 339-341 și ale secțiunilor a 3-a, a 9-a și a 16-a de la capitolul I - Regimul accizelor armonizate, titlul VIII - Accize și alte taxe speciale.


    Articolul 448^2 Restituiri speciale (1) Pentru produsele prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a), fabricate în antrepozite fiscale de producție din România, accizele nearmonizate aferente, virate la bugetul de stat, pot fi restituite la solicitarea antrepozitarilor autorizați care livrează aceste produse în alte state membre ori le exportă.(2) Cuantumul sumei restituite potrivit alin. (1) nu poate depăși suma efectiv plătită la bugetul de stat.(3) Modalitatea și condițiile de acordare a restituirii prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice.


    Articolul II
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Prevederile art. 60 pct. 3 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, se aplică începând cu veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    București, 13 iunie 2017.
    Nr. 136.
    ----