REGULAMENT din 24 august 2005 (*actualizat*) privind concediile judecătorilor şi procurorilor*) (actualizat până la data de 13 iulie 2016*)
EMITENT
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
----------
Notă ...
────────── *) Aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Plenul nr. 325 din 24 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 8 septembrie 2005. ────────── Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Judecătorii şi procurorii au dreptul la concediu de odihnă, concedii de studii, pentru participarea la cursuri sau la alte forme de specializare organizate în ţară sau în străinătate, pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate şi de doctorat, concedii fără plată, concedii medicale, precum şi alte concedii, potrivit legii. Capitolul II Concediul de odihnă Articolul 2 (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunţări sau limitări. ... (2) Durata concediului de odihnă prevăzută în prezentul regulament este corespunzătoare activităţii desfăşurate timp de un an calendaristic. La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă şi cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. ... --------- Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 327 din 7 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 28 aprilie 2015. (3) Judecătorii şi procurorii efectuează concediul de odihnă, de regulă, în perioada vacanţei judecătoreşti. Pentru motive temeinice, conducerea instanţei sau, după caz, a parchetului poate aproba efectuarea concediului de odihnă în altă perioadă decât cea a vacanţei judecătoreşti. ... (4) Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetelor, precum şi conducerile compartimentelor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii au obligaţia să asigure efectuarea concediului de odihnă de către toţi judecătorii, procurorii şi asimilaţii acestora, în cursul anului calendaristic în care s-a născut acest drept. ... Articolul 3 Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc, în condiţiile legii, prin cumul, pe lângă funcţia de bază la instanţe sau parchete, o funcţie didactică în învăţământul universitar au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la instanţa sau parchetul la care au funcţia de bază. Articolul 4 În anul în care au fost numiţi în funcţie, judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu de odihnă stabilit proporţional cu perioada cuprinsă între data numirii şi ultima zi a acelui an. Articolul 5 (1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic. ... (2) Abrogat. ... --------- Alin. (2) al art. 5 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 327 din 7 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 28 aprilie 2015. (3) Concediul de odihnă poate fi fracţionat, la cererea judecătorului sau a procurorului, sub condiţia ca una dintre fracţiuni să fie de cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt. ... Articolul 6 (1) Pe durata concediului de odihnă judecătorii şi procurorii beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă. ... (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă se stabileşte în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, a majorării indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media zilnică se calculează distinct pentru fiecare lună. ... (3) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (2) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. ... (4) La plecarea în concediu de odihnă judecătorii şi procurorii au dreptul, în condiţiile legii, pe lângă indemnizaţia de concediu prevăzută la alin. (1), şi la o primă de concediu egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizaţia de concediu şi prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi indemnizaţia de concediu se acordă o singură dată. ... -------- Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Articolul 7 (1) Dacă judecătorul sau procurorul, din motive justificate, nu a putut efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, la cererea sa, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu, pe baza programării aprobate de preşedinţii instanţelor judecătoreşti sau, după caz, de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile băneşti se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă. ... --------- Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 327 din 7 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 28 aprilie 2015. (2) Compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul situaţiilor de eliberare din funcţie a judecătorului ori procurorului prevăzute în Legea nr. 303/2004 ... privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţiile prevăzute la art. 12 indemnizaţia aferentă concediului de odihnă neefectuat se suportă de instituţia la care a funcţionat judecătorul sau procurorul până la data eliberării din funcţie. --------- Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 637 din 26 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016. (3) Compensarea se calculează pe baza numărului de zile de concediu neefectuat şi a mediei zilnice a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzător lunii decembrie a anului pentru care se acordă compensarea. ... (4) În cazul decesului judecătorului sau al procurorului, suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se va acorda membrilor de familie, conform legii. ... Articolul 8 Programarea concediilor de odihnă se face la sfârşitul anului, pentru anul următor, de către conducerile instanţelor şi parchetelor, având în vedere opţiunile judecătorilor şi procurorilor, precum şi asigurarea funcţionării în bune condiţii a instanţelor şi parchetelor. Articolul 9 (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cerere, pentru motive temeinice. ... (2) Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi în cazul în care judecătorul ori procurorul este rechemat, în scris, de către conducerea instanţei sau parchetului, numai pentru situaţii de serviciu urgente care fac necesară prezenţa acestuia. În situaţia rechemării, cel în cauză are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu a mai putut beneficia din cauza rechemării. ... (3) În cazul întreruperii concediului, judecătorul ori procurorul are dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când acest lucru nu mai este posibil, în perioada stabilită printr-o nouă programare, în cursul aceluiaşi an calendaristic. ... Articolul 10 (1) În cazul în care concediul de odihnă început la o anumită dată este întrerupt, indemnizaţia nu se restituie. În această situaţie se va proceda la regularizarea plăţilor în raport cu indemnizaţia aferentă zilelor de concediu neefectuat şi cu indemnizaţia cuvenită judecătorului ori procurorului pentru perioada lucrată după întreruperea concediului sau cu drepturile cuvenite pe această perioadă, după caz, potrivit legii. ... (2) La data programată pentru efectuarea părţii restante a concediului de odihnă se acordă judecătorului sau procurorului indemnizaţia de concediu cuvenită pentru această parte, în condiţiile prezentului regulament. ... Articolul 11 (1) Concediul de odihnă cuvenit judecătorilor şi procurorilor detaşaţi la alte instanţe sau parchete ori în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri, Ministerului Justiţiei ori al altor autorităţi sau instituţii publice se acordă de către instituţiile la care aceştia îşi desfăşoară activitatea. ... (2) Judecătorii şi procurorii detaşaţi la o instanţă sau la un parchet cu sediul în altă localitate, precum şi judecătorii şi procurorii din alte localităţi, detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri, Ministerului Justiţiei ori al altor autorităţi sau instituţii publice, au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus-întors, potrivit legii, din localitatea unde sunt detaşaţi în localitatea unde se află instanţa ori parchetul la care sunt încadraţi, pentru cazul în care concediul se efectuează în timpul detaşării. ... (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi judecătorilor sau procurorilor delegaţi la alte instanţe ori parchete. ... Articolul 12 (1) Concediul de odihnă neacordat judecătorilor sau procurorilor transferaţi la o altă instanţă ori la un alt parchet se va acorda acestora de către instanţa ori parchetul la care au fost transferaţi, iar indemnizaţia de concediu acordată potrivit legii va fi suportată de către instituţia la care au fost transferaţi. ... (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul judecătorilor şi procurorilor promovaţi, delegaţi sau detaşaţi la alte instanţe, parchete, alte autorităţi sau instituţii publice, în cazul celor aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau care ocupă funcţia de inspector judiciar, precum şi în cazul judecătorilor numiţi în funcţia de procuror sau al procurorilor numiţi în funcţia de judecător. ... --------- Art. 12 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 327 din 7 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 28 aprilie 2015. Articolul 13 Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să restituie instituţiei partea din indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care li s-a acordat acel concediu, în situaţia în care au fost eliberaţi din funcţie pentru următoarele motive: a) demisie; ... b) incapacitate profesională; ... c) sancţionare disciplinară; ... d) condamnare definitivă; ... e) neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 303/2004 ... privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare; -------- Lit. e) a art. 13 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. f) încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004 ... , republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -------- Lit. f) a art. 13 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. g) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 ... , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. -------- Lit. g) a art. 13 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. h) pensionare. ... --------- Lit. h) a art. 13 a fost introdusă de art. I din HOTĂRÂREA nr. 596 din 1 iulie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2010. Capitolul III Concedii pentru formare profesională Articolul 14 Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii pentru formare profesională, la cerere, cu plată sau fără plată. Articolul 15 (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul, la cerere, la concedii plătite pentru formare profesională, în următoarele situaţii: ... a) participarea la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate; ... b) pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate, a examenelor pentru doctorat şi a concursului de promovare în funcţii de execuţie. ... (2) Durata concediilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se aprobă de către conducerea instituţiei, în funcţie de durata cursurilor ori a specializărilor efectuate. ... (3) Pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate, judecătorii stagiari şi procurorii stagiari au dreptul la un concediu plătit de 30 de zile într-un an calendaristic. ... (4) Pentru participarea la concursul de admitere la doctorat, susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată şi elaborarea şi susţinerea tezei de doctorat, precum şi pentru susţinerea concursului de promovare în funcţii de execuţie, judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăşi 10 zile pentru fiecare examen, într-un an calendaristic. ... (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), pentru susţinerea concursului de promovare în funcţii de execuţie, judecătorii şi procurorii pot beneficia de două ori în cursul aceluiaşi an calendaristic de concediu plătit, dacă participă la concursuri pentru promovare în grade profesionale diferite. ... ---------- Alin. (5) al art. 15 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.324 din 8 decembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 29 decembrie 2015. ---------- Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Articolul 15^1 (1) Judecătorii şi procurorii care, în mod nejustificat, nu se prezintă la examenul de capacitate, la concursul de admitere la doctorat, susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată sau la susţinerea tezei de doctorat ori la concursul de promovare în funcţie de execuţie, pentru care au beneficiat de concediu plătit pentru formare profesională în condiţiile art. 15, nu mai beneficiază de concediu plătit pentru formare profesională la următorul concurs sau examen de acelaşi fel la care participă. ... (2) Judecătorii şi procurorii care, în mod nejustificat, nu se prezintă la cursurile sau alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate, pentru care au beneficiat de concediu plătit pentru formare profesională în condiţiile art. 15, restituie indemnizaţia acordată pentru perioada concediului de formare profesională. ... ---------- Art. 15^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.324 din 8 decembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 29 decembrie 2015. Articolul 16 (1) Durata concediului pentru formare profesională, cu plată, nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de activitate efectivă în ceea ce priveşte drepturile judecătorilor şi procurorilor. ... (2) Abrogat. ... -------- Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Articolul 17 Concediul pentru formare profesională fără plată poate fi acordat pentru situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1), pe o durată stabilită potrivit art. 18 alin. (1) şi (3). Capitolul IV Concediul fără plată Articolul 18 (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor situaţii personale. Durata însumată a acestor concedii nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. ... -------- Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. (2) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii: ... a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 7 ani, pe perioada indicată în certificatul medical; ... -------- Lit. a) a alin. (2) al art. 18 a fost modificată de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. b) însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate: fiu, fiică, soră, frate, părinte, pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate, în ambele situaţii cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătăţii. ... (3) Concediul fără plată poate fi acordat şi pentru alte interese personale, pe durata stabilită prin acordul părţilor. ... Articolul 19 (1) În perioada concediilor fără plată persoanele respective îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror. ... (2) Abrogat. ... -------- Alin. (2) al art. 19 a fost abrogat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Capitolul V Alte concedii plătite Articolul 20 Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii medicale, potrivit legii. Articolul 21 (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. ... (2) În perioada concediilor prevăzute la alin. (1) judecătorii şi procurorii au dreptul la o indemnizaţie stabilită potrivit legii. ... ---------- Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 712 din 16 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 13 iulie 2016. (3) Efectuarea în cursul unui an a concediilor prevăzute la alin. (1) nu afectează nici dreptul la concediul de odihnă pentru anul respectiv, nici durata acestuia. ... ---------- Alin. (3) al art. 21 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 712 din 16 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 13 iulie 2016. ---------- Art. 21 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Articolul 22 (1) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concedii plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă, în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite: ... a) căsătoria judecătorului sau a procurorului - 5 zile lucrătoare; ... b) naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare; ... c) decesul soţului sau soţiei ori al unei rude până la gradul al III-lea inclusiv a magistratului sau a soţului/soţiei acestuia - 3 zile lucrătoare; ... d) controlul medical anual - o zi lucrătoare. ... 2) Concediile prevăzute la alin. (1) nu se pot acorda mai târziu de 30 de zile de la data producerii evenimentului. ... (3) Concediile plătite prevăzute la alin. (1) se acordă, la cerere, de conducerea instituţiei. ... -------- Art. 22 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 693 din 18 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 487 din 1 iulie 2014. Capitolul VI Dispoziţii finale Articolul 23 (1) Judecătorii şi procurorii care nu au desfăşurat activitate pe durata întregului an calendaristic şi nu s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu au dreptul la concediu de odihnă pentru acel an. ... (2) Judecătorii şi procurorii au dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care se află în incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic. În acest caz, concediul de odihnă anual se acordă într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care aceştia s-au aflat în concediu medical. ... --------- Art. 23 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 327 din 7 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 28 aprilie 2015. Articolul 24 (1) Efectuarea concediilor prevăzute de prezentul regulament se aprobă de conducătorii fiecărei instituţii, astfel: ... a) pentru judecători şi procurori, de către preşedinţii instanţelor sau, după caz, conducătorii parchetelor la care funcţionează; ... a^1) pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către conducătorii direcţiilor, secţiilor şi, respectiv, compartimentelor independente; --------- Lit. a^1) a alin. (1) al art. 24 a fost introdusă de art. I din HOTĂRÂREA nr. 729 din 10 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 12 august 2008. b) pentru vicepreşedintele şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, secretarul general şi secretarul general adjunct ai Consiliului Superior al Magistraturii, directorii şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii; ... c) pentru magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către vicepreşedintele acestei instanţe; ... d) pentru personalul cu funcţii de conducere din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii de către secretarul general, iar pentru cel care ocupă funcţii de execuţie de către directori sau, după caz, de şefii serviciilor ori birourilor independente. ... -------- Lit. d) a alin. (1) al art. 24 a fost modificată de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. (2) Preşedinţii curţilor de apel şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea aduc la cunoştinţă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii perioada în care vor efectua concediul de odihnă, cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării în concediu. ... -------- Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. (3) Preşedinţii tribunalelor, ai tribunalelor specializate şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale aduc la cunoştinţă preşedintelui curţii de apel sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel perioada în care vor efectua concediul de odihnă, cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării în concediu. ... -------- Alin. (3) al art. 24 a fost introdus de art. I din HOTĂRÂREA nr. 632 din 2 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 aprilie 2009. (4) Preşedinţii judecătoriilor şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea aduc la cunoştinţă preşedintelui curţii de apel şi preşedintelui tribunalului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunal perioada în care vor efectua concediul de odihnă, cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării în concediu. ... -------- Alin. (4) al art. 24 a fost introdus de art. I din HOTĂRÂREA nr. 632 din 2 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 28 aprilie 2009. Articolul 24^1 (1) Nu constituie vechime în magistratură şi nici vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror durata concediilor fără plată acordate pentru rezolvarea unor situaţii personale. ... (2) Concediul pentru formare profesională, fără plată, care nu se acordă la iniţiativa conducerii instanţei ori parchetului sau cu privire la care aceasta nu şi-a exprimat acordul, în scris, referitor la relevanţa studiilor efectuate pentru funcţia exercitată se consideră concediu pentru rezolvarea unor situaţii personale. ... (3) Perioada în care judecătorul şi procurorul s-au aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, după caz, până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, constituie, potrivit legii, atât vechime în magistratură, cât şi vechime în funcţia de judecător sau procuror. ... (4) Instanţele şi parchetele au obligaţia să comunice de îndată la Consiliul Superior al Magistraturii orice întrerupere a vechimii în activitatea de judecător sau procuror. ... -------- Art. 24^1 a fost introdus de pct. 12 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 422 din 14 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 25 iunie 2007. Articolul 25 Evidenţa efectuării concediilor prevăzute în prezentul regulament va fi ţinută de primii-grefieri ori de grefierii-şefi ai instanţelor judecătoreşti sau, după caz, ai parchetelor de pe lângă acestea ori de conducătorii compartimentelor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 26 Prezentul regulament se aplică şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri. ------