DECIZIE nr. 914 din 23 iunie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 5 august 2009



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Antonia Constantin - procuror
    Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Alexandru I. Alexandrescu în Dosarul nr. 1.982/42/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 13 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.982/42/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru I. Alexandrescu într-un litigiu referitor la dreptul la pensie.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, prin textele de lege criticate, nu se garantează controlul judecătoresc al actelor administrative emise de autorităţile publice pe calea contenciosului administrativ, întrucât este posibil ca, după ce un act administrativ a fost anulat ca nelegal de o instanţă judecătorească, conducătorul respectivei autorităţi să emită, ulterior, un nou act administrativ care să reia în totalitate vechea formulare şi să îl repună în circuitul actelor normative. Într-o asemenea situaţie, persoana care a declanşat procesul în urma căruia actul administrativ a fost anulat trebuie să pornească un nou proces, fiind afectate securitatea şi garantarea drepturilor câştigate, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Autorul excepţiei critică lipsa unei reglementări care să constrângă ducerea la îndeplinirea a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti prin care se anulează un act administrativ. Precizează că "autorităţile publice speculează această lacună a legii şi emit un nou act administrativ identic cu cel anulat". Susţine că nu este asigurată egalitatea în drepturi, fiind dezavantajaţi "cei care anulează un act, întrucât există posibilitatea emiterii la infinit a unor acte administrative ilegale, cu acelaşi conţinut". În argumentarea acestor susţineri, invocă o serie de decizii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care aceasta a statuat că "diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă", şi de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care a consacrat "principiul egalităţii ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar, principiu ce exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv".
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 şi 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    "Art. 23. - Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plată taxelor de publicare.";
    "Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
    (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
    (3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, se invocă şi prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi la art. 14 - Interzicerea discriminării, cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenţia amintită privind interzicerea generală a discriminării, precum şi prevederile art. 1, 7 şi 8 din Declaraţia universală a drepturilor omului, referitoare la egalitatea în drepturi a tuturor fiinţelor umane şi la dreptul de acces efectiv la instanţele judiciare naţionale competente.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră, la nivelul legii organice, efectele erga omnes ale hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ. Opozabilitatea acestui tip de hotărâri faţă de toţi subiecţii de drept este asigurată, în mod concret, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor judecătoreşti referitoare la actele administrative normative emise de Guvern şi de celelalte organe centrale ale administraţiei publice, respectiv în monitoarele oficiale ale judeţelor a acelor hotărâri privitoare la anularea unor acte ale organelor administraţiei publice locale, corespunzătoare judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Utilitatea acestei publicări este incontestabilă, ţinând cont de faptul că, prin natura lor, actele administrative cu caracter normativ se adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept.
    Autorul excepţiei susţine că acest text de lege nu garantează controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, întrucât, în opinia sa, este posibil ca, după ce un act administrativ a fost anulat ca nelegal de o instanţă judecătorească, conducătorul autorităţii administrative să emită, ulterior, un nou act administrativ care să reia în totalitate vechea formulare şi să îl repună în circuitul actelor normative. Or, publicitatea impusă prin dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constituie soluţia pe care legiuitorul a înţeles să o adopte tocmai în scopul preîntâmpinării unor litigii repetitive purtând asupra aceluiaşi obiect. De aceea, cercul vicios pe care îl prefigurează autorul excepţiei în critica sa nu are suport în realitate, întrucât autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative cu caracter normativ i se dă eficienţă inclusiv prin textul de lege criticat. De altfel, Curtea observă că autorul excepţiei porneşte, în argumentarea criticii de neconstituţionalitate, de la prezumţia relei-credinţe a conducătorului autorităţii administrative emitente a actului vizat şi de la premisa nerespectării de către acesta a dispoziţiilor cuprinse în hotărârea judecătorească. Or, asemenea ipoteze nu pot fi luate în considerare în examinarea constituţionalităţii textului de lege criticat, în condiţiile în care principiul supremaţiei dreptului, al statului de drept şi al respectării ordinii de drept reprezintă bazele funcţionării unei societăţi democratice, iar forţa obligatorie a dispoziţiilor impuse prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile constituie una dintre consecinţele existenţei acestor principii constituţionale.
    Textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 are în vedere situaţia în care în sarcina unei autorităţi publice a fost instituită obligaţia de a face constând în încheierea, înlocuirea sau modificarea actului administrativ, eliberarea unui alt înscris ori efectuarea anumitor operaţiuni administrative. Prevederea criticată introduce un mijloc de constrângere a conducătorilor autorităţilor publice în vederea executării hotărârilor care dispun în acest sens, conferind, o dată în plus, eficacitate în ceea ce priveşte ducerea la îndeplinire a acestora.
    Curtea constată că cele două texte de lege ce formează obiect al excepţiei nu afectează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind deopotrivă aplicabile tuturor celor aflaţi în situaţiile reglementate de normele juridice cuprinse în acestea, fără să creeze vreun tratament juridic discriminatoriu aplicabil anumitor subiecte de drept. De aceea, textele de lege criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene invocate de autorul excepţiei.
    Totodată, Curtea constată că textele de lege criticate nu îngrădesc în niciun mod accesul liber la justiţie şi nu sunt de natură să conducă la înfrângerea principiilor înscrise în art. 124 din Constituţie, ce stau la baza înfăptuirii justiţiei, fiind, în plus, o expresie a garanţiei consacrate de art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală în ceea ce priveşte controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile unui proces echitabil ce întruneşte exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Alexandru I. Alexandrescu în Dosarul nr. 1.982/42/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.
    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    --------------