DECIZIA nr. 74 din 3 martie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 21 iunie 2022
    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Daniel Constantin Bodea în Dosarul nr. 4.826/291/2018 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 517D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.483D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Nelu Osiceanu în Dosarul nr. 1.779/313/2020 al Judecătoriei Strehaia.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.483D/2020 la Dosarul nr. 517D/2020, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 280 din 23 aprilie 2019 și Decizia nr. 528 din 30 iunie 2020.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7. Prin Încheierea din 10 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.826/291/2018, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Daniel Constantin Bodea într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 195/2002.8. Prin Încheierea din 14 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.779/313/2020, Judecătoria Strehaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Nelu Osiceanu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 195/2002.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că se încalcă dreptul de proprietate privată, garantat constituțional și convențional, arătând că dreptul de a conduce un autovehicul „face parte, în secolul XXI, din drepturile de proprietate“. Astfel, protejarea dreptului de proprietate privată constituie regula, iar limitarea acestui drept se poate realiza numai în mod excepțional. De asemenea, se încalcă art. 53 din Constituție, deoarece, în conformitate cu prevederile constituționale evocate, limitarea exercitării drepturilor se face cu titlu de excepție. Însă prevederile legale criticate interzic exercițiul dreptului, iar interdicția trece de tărâmul excepției (interzicerea dreptului la muncă, prin punerea în imposibilitatea realizării acestui drept). Măsura represivă a suspendării dreptului de a conduce se dispune ab initio ori de câte ori se constată existența vreunei contravenții dintre cele enumerate la art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, fără a avea relevanță și fără a distinge între: voința internă a contravenientului - respectiv dacă ne aflăm în fața intenției directe sau a culpei, împrejurările care au determinat/cauzat săvârșirea contravenției, gravitatea faptei. Reglementarea criticată este astfel incompatibilă cu cerința proporționalității, sens în care sunt invocate reglementări din dreptul Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, precum și aspecte din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007).10. Distinct, se susține că sancțiunea complementară, stabilită prin prevederile legale criticate, se aplică în mod automat, fără a exista posibilitatea unei individualizări a acesteia în raport cu fapta concretă, fără a exista posibilitatea înlăturării pe cale separată a acesteia pe cale judecătorească, fără a se putea dispune anularea în întregime a procesului-verbal de sancționare a contravenției. Se încalcă și prevederile art. 16 din Constituție, întrucât se dispune suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și pentru depășirea vitezei cu 4 km/h, creându-se o situație de discriminare în raport cu faptele prin care se depășește viteza cu 140 km/h.11. Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. Reține că prin numeroase decizii ale Curții Constituționale (de exemplu, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, Decizia nr. 287 din 11 martie 2008 și Decizia nr. 331 din 10 martie 2011) s-a apreciat, referitor la invocarea încălcării prin prevederile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a dispozițiilor constituționale ale art. 44, ce garantează dreptul de proprietate privată, și ale art. 53, ce se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, că textele legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Reține că art. 44 și 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât, pe de o parte, apelantulpetent nu este lipsit de dreptul de proprietate asupra autoturismului său prin suspendarea dreptului de a-l conduce pe drumurile publice un anumit interval de timp și, pe de altă parte, nu s-a evidențiat un drept sau o libertate fundamentală încălcat/încălcată. Instanța mai apreciază că examinarea constituționalității unui text de lege presupune raportarea la principiile și textele constituționale, și nu examinarea prin comparație a două texte de lege și apoi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la prevederile constituționale. De asemenea, față de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, omisiunile de reglementare, precum și modul de interpretare și de aplicare a legii în raport cu anumite situații de fapt nu pot face obiect al controlului de constituționalitate.12. Judecătoria Strehaia consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 este neîntemeiată, sens în care invocă aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, deciziile nr. 1.057 din 14 iulie 2011, nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, nr. 854 din 18 octombrie 2012, nr. 228 din 15 aprilie 2014, nr. 280 din 23 aprilie 2019.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Guvernul, în Dosarul nr. 517D/2020, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 164 din 10 februarie 2009, Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019 și Decizia nr. 1.135 din 4 decembrie 2007. Reține că proprietarul unui autovehicul care este ținut de obligația consacrată prin textele de lege criticate nu face altceva decât să răspundă exigenței consacrate de dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituție, potrivit căruia dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare și notele scrise ale autorilor excepției, îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: [...] e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.“ Referitor la Dosarul nr. 517D/2020, în care, prin dispozitivul încheierii de sesizare, este indicat ca obiect al excepției art. 103 alin. (3) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 195/2002, Curtea precizează că și în această cauză obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, tot dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. În acest sens, Curtea observă că însăși instanța judecătorească a reținut în considerentele încheierii de sesizare că, în mod eronat, au fost indicate, în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile art. 103 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 25 - Libera circulație, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011, Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 10 iunie 2014, Decizia nr. 528 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 984 din 26 octombrie 2020), Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ca neîntemeiate.20. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se aplică în egală măsură tuturor conducătorilor de autovehicule care săvârșesc respectivele fapte, fără discriminare, având drept criteriu obiectiv depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise (a se vedea în acest sens Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, precitată). Stabilirea unui astfel de criteriu se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, fără a putea fi considerată de natură a încălca dispozițiile art. 16 din Constituție.21. Curtea a mai statuat că reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală, amenda, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale și convenționale privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât aceste sancțiuni au drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. Persoana sancționată contravențional are posibilitatea de a formula plângere, în condițiile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia „împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta“, cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, reglementare-cadru în materie contravențională, prevede că „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării“.22. Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea a reținut că reglementarea criticată nu restrânge exercițiul unor drepturi constituționale, ci prevede, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut în primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“.23. Curtea a subliniat că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor prevăzute de Constituție. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Acesta are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi (a se vedea Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019). În aceste condiții, invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, nu are relevanță în cauza de față.24. Curtea a precizat că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală a amenzii, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanța de urgență criticată, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din același act normativ, respectiv al depășirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. În consecință, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viața, integritatea fizică și sănătatea participanților la traficul rutier, proprietatea publică și privată și mediul înconjurător (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, precitată).25. Similar, Curtea a mai reținut că reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regulilor privind siguranța circulației rutiere este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit (a se vedea Decizia nr. 427 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011).26. De asemenea, Curtea a precizat că susținerea referitoare la încălcarea art. 25 din Constituție nu are legătură cu textul de lege criticat. Dreptul la liberă circulație vizează libertatea de mișcare a cetățeanului, textul constituțional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, și anume: libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afara teritoriului țării. Dreptul la liberă circulație, astfel cum este reglementat de Constituție, prin receptarea sa din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, nu include și dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deține un permis de conducere auto în acest scop, prevederile constituționale nefăcând referire și la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulație. De altfel, și „libera circulație“, prevăzută de textul constituțional invocat, se desfășoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice și sociale, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a unei normale desfășurări a relațiilor interstatale (a se vedea Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012).27. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.28. Distinct, Curtea constată că prevederile legale criticate referitoare la conținutul constitutiv al contravenției constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și la sancțiunile amenzii și suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile în cazul săvârșirii acesteia nu afectează dreptul de proprietate asupra autovehiculelor, în substanța sa. Prin numeroase decizii, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. De asemenea, măsura obligării la plata unei amenzi nu aduce atingere dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă are ca efect diminuarea patrimoniului contravenientului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.343 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, și Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012). În consecință, Curtea constată că textele legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat prin prisma art. 20 din Constituție.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Constantin Bodea în Dosarul nr. 4.826/291/2018 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și de Nelu Osiceanu în Dosarul nr. 1.779/313/2020 al Judecătoriei Strehaia și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ și Judecătoriei Strehaia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2022.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin

    -----